Loan restitution upheld against defendant; accessory intervention rejected for lack of direct interest and security deposit returned

Şedinţa publică din data de 13 decembrie 2023

Deliberând asupra cauzei, reţine următoarele:

I. Circumstanţele litigiului

1. Obiectul acţiunii civile

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Cluj la 15 februarie 2019 în dosarul nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 493.092 RON cu titlu de împrumut nerestituit, cu cheltuieli de judecată şi, având în vedere că părţile au convenit că împrumutatul va plăti numai când va avea resursele necesare, să se constate că împrumutatul le deţine şi să se stabilească termen de restituire, în temeiul art. 2162 alin. (2) din C. civ.

Primul ciclu procesual

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 222 din 11 iunie 2020, Tribunalul Cluj a dispus următoarele:

A respins cererea având ca obiect restituirea sumei de 447.500 RON, admiţând în prealabil excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune a cererii reclamantei pentru stabilirea termenului de restituire a acestei sume de bani.

A respins excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune, precum şi excepţia prematurităţii, în ceea ce priveşte cererea de restituire a sumei de 447.500 RON.

A respins excepţiile privind lipsa calităţii procesuale active şi pasive privind restituirea sumei de 10.000 euro (45.592 RON).

A respins ca neîntemeiată cererea având ca obiect restituirea sumei de 10.000 euro (45.592 RON), acordând cheltuieli de judecată în cuantum de 8.955,96 RON.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia nr. 192 din 30 iunie 2021, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins excepţia inadmisibilităţii apelului incident şi excepţia lipsei de interes în declararea apelului incident.

A respins apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei menţionate.

A admis în parte apelul incident declarat de pârâtul B. împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o în sensul că a respins cererea formulată de către reclamantă, având ca obiect suma de 10.000 euro, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

A respins apelul declarat de către reclamanta împotriva A. încheierii din 5 septembrie 2019, respectiv apelul incident declarat de către pârât împotriva considerentelor sentinţei civile nr. 222 din 11 iunie 2020 a Tribunalului Cluj.

A compensat parţial cheltuielile de judecată efectuate de părţi în apel şi a obligat-o pe reclamantă la plata în favoarea pârâtului a sumei de 4.000 RON, cu acest titlu.

4. Hotărârea pronunţată în recurs

Prin decizia nr. 2436 din 16 noiembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins excepţia nulităţii recursului.

A admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 192/A din data de 30 iunie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

A casat, în parte, decizia recurată şi s-a trimis cauza la aceeaşi curte de apel pentru rejudecarea apelurilor.

Au fost menţinute dispoziţiile din decizia recurată referitoare la respingerea excepţiilor.

Al doilea ciclu procesual

5. Hotărârea pronunţată în apel - în rejudecare

Prin decizia civilă nr. 400/A din 1 noiembrie 2022, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul incident declarat de apelantul-pârât B. împotriva considerentelor sentinţei civile nr. 222 din 11 iunie 2020, pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2019. A admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o, în limitele rejudecării apelurilor, după cum urmează: a respins excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune al cererii reclamantei având ca obiect stabilirea termenului de restituire a sumei de 447.500 de RON;

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B. şi, în consecinţă: a stabilit termenul de restituire a împrumutului în cuantum de 447.300 de RON pentru data de 1 februarie 2023; pârâtul a fost obligat la plata sumei de 447.300 de RON în favoarea reclamantei la data de 01 februarie 2023, cu titlu de restituire împrumut.

A respins cererea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtului la restituirea sumei de 200 de RON cu titlu de împrumut, ca nedovedită şi l-a obligat pe pârât la plata sumei de 8.078 RON, cheltuieli de judecată ocazionate în primă instanţă.

6. Motivele de recurs formulate de pârât

Pârâtul B. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 400/A din 1 noiembrie 2022 şi a încheierilor din 13 septembrie 2022, 11 octombrie 2022 şi 18 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, formulând următoarele critici:

1. Au fost încălcate regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

- În ceea ce priveşte încălcarea efectelor casării faţă de limitele trasate prin decizia nr. 2436/2021, raportat la art. 500 alin. (1) şi art. 501 alin. (3) C. proc. civ., în rejudecare, curtea de apel s-a limitat exclusiv la: (i) determinarea momentului de început al termenului de prescripţie pentru cererea de stabilire judiciară a termenului de restituire şi (ii) analiza probării împrumutului de 447.500 RON - fără însă a mai viza "chestiunea legată de imposibilitatea morală de preconstituire a unui înscris probator" care, în aprecierea instanţei se bucură de autoritate de lucru judecat conform deciziei Curţii de Apel Cluj nr. 192/2021.

Singurele dispoziţii menţinute din decizia nr. 129/2021 a Curţii de Apel Cluj au fost cele prin care au fost respinse excepţiile procesuale, respectiv: (i) respingerea excepţiei inadmisibilităţii apelului incident; (ii) respingerea excepţiei lipsei de interes a apelului incident şi (iii) respingerea excepţiei prematurităţii cererii de chemare în judecată. Toate celelalte menţiuni au fost însă desfiinţate prin efectul ope legis al casării.

Până la momentul pronunţării deciziei de casare, sentinţa Tribunalului Cluj nr. 222/2020 şi decizia Curţii de Apel Cluj nr. 192/2021 au presupus, fiecare, respingerea cererii de chemare în judecată pe cale de excepţie, prin admiterea excepţiei prescripţiei dreptului de a cere stabilirea judiciară a unui termen pentru restituirea împrumutului. Prin urmare, potrivit art. 430 C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat a fost ataşată exclusiv soluţiei aferente admiterii excepţiei prescripţiei şi considerentelor pe care aceasta se sprijinea. Din moment ce niciuna din aceste hotărâri judecătoreşti anterior pronunţate nu a antamat fondul cauzei - nu se poate face vorbire de existenţa vreunei autorităţi de lucru judecat în ce priveşte anumite dezlegări cu privire la fondul disputei. Orice "dezlegări" date fondului într-un litigiu soluţionat prin admiterea excepţiei prescripţiei reprezintă considerente supraabundente, ce nu se bucură de autoritate de lucru judecat.

Prin urmare, în mod greşit a considerat curtea de apel că aspectele privitoare la probarea imposibilităţii morale de preconstituire a înscrisului probator ar fi dobândit autoritate de lucru judecat (pag. 26 din decizia recurată).

- Cu încălcarea prevederilor art. 309 C. proc. civ., curtea de apel a reţinut că împrumutul sumei de 147.500 RON a fost dovedit, considerând admisibilă proba cu martori în contra contractului de vânzare-cumpărare încheiat între A. şi C. S.R.L., autentificat prin încheierea de nr. 233 din 16 martie 2013, cu privire la imobilului situat pe str. x, judeţul Cluj, înscris pentru a cărui validitate art. 1244 C. civ. impune forma autentică.

Instanţa de apel a considerat admisibile anumite declaraţii ale unor martori (aflate în marea lor majoritate în relaţii de interese cu intimata-reclamantă) în legătură cu un eveniment anterior (cum că nu ar fi primit niciodată sumă de bani aferentă avansului de 147.500 RON, întrucât a fost direct transmisă pârâtului ca împrumut) în contra faptului că acest aspect reprezenta, de fapt, un element ce ţine de plata preţului în contractul de vânzare. Având în vedere că această afirmaţie este într-un contract de vânzare, înscris pentru care se cere, ad validitatem, forma autentică, proba faptelor reţinute nu se poate realiza cu martori, faţă de prevederile exprese ale art. 309 alin. (3) şi alin. (5) C. proc. civ.

Ipoteza prevăzută de art. 309 alin. (4) C. proc. civ., privitoare la "imposibilitatea materială sau morală de a-şi întocmi un înscris" (chiar dacă, prin absurd, o astfel de ipoteză ar putea viza circumstanţele încheierii prezumtivului împrumut în valoare de 147.500 RON) nu este aplicabilă. Faptul juridic aferent remiterii sumei de bani de 147.500 RON ar avea o potenţială dublă valenţă (i) pe de o parte, ar reprezenta prezumtivul împrumut despre care se afirmă că ar fi fost dat recurentului, (ii) dar, pe de altă parte, remiterea acestei sume echivalează cu plata unei părţi din preţul aferent contractului de vânzare. Chiar dacă s-ar admite că absenţa oricărui înscris (contract de împrumut, ordin de plată sau orice altă formă de dovedire a transferului bancar a unei sume de aproximativ 30.000 Euro - imposibil a fi fost remisă în numerar faţă de prevederile legislaţiei în materie) ar putea fi justificată faţă de recurent prin invocarea unei "imposibilităţi morale de preconstituire a acestor probe" (aspect amplu contestat pe tot parcursul procesului), în raport de stipulaţia contractuală din contractul de vânzare o astfel de teză nu poate fi primită.

- Instanţa de apel a încălcat dreptul la apărare al pârâtului, deoarece a respins cererea de amânare pentru lipsă de apărare, întemeiată pe art. 222 C. proc. civ., pe care a formulat-o la termenul din 11 octombrie 2022. În dovedirea acestei cereri a ataşat declaraţia de reziliere a contractului de asistenţă juridică din 10 octombrie 2022 - pe motivul pierderii încrederii în acesta - urmare a suspiciunilor recent apărute în ce priveşte relaţia de prietenie dintre aceasta şi avocatul reclamantei, dar şi a dubiilor cu privire la strategia propusă de acest apărător şi insistenţele acestuia de a încheia o tranzacţie. La termenul anterior, din 13 septembrie 2022, a fost încuviinţată amânarea cauzei, la solicitarea apărătorului reclamantei, în vederea semnării unei tranzacţii, însă avocatul pârâtului nu avea mandat pentru a formula un punct de vedere în acest sens şi nici pentru a discuta tranzacţionarea. Prin urmare, termenul din 11 octombrie 2022 a fost primul termen de judecată, în rejudecare, la care au fost încuviinţate probele şi au fost puse concluzii pe fond - fiind un moment procesual deosebit de important pentru a ridica criticile privitoare la admisibilitatea probelor - aspect esenţial în angrenajul prezentului dosar şi care nu este susceptibil de reparare prin posibilitatea formulării concluziilor scrise.

Motivarea soluţiei de respingere a cererii de amânare este greşită, având în vedere că pârâtul nu avea obligaţia de a tranzacţiona, iar faptul că nu s-a realizat o tranzacţie nu poate acţiona ca o sancţiune asupra părţii pentru a justifica respingerea cererii de amânare. Totodată, nu se poate reţine culpa pârâtului pentru rezilierea contractului de asistenţă juridică (cauza rezilierii fiind chiar culpa fostului apărător) - din moment ce acesta a acţionat prompt, de îndată ce suspiciunile au apărut. Or, chiar şi dacă motivul rezilierii ar fi apărut imediat după termenul acordat, termenul de o lună prefigurat nu este un termen rezonabil pentru a înceta raporturile contractuale şi a angaja un apărător care să poată să se familiarizeze cu complexitatea unui dosar aflat în al doilea ciclu procesual.

Lipsirea recurentului-pârât de un apărător în cadrul rejudecării dosarului a făcut ca dreptul său apărare să fie unul pur iluzoriu, neputând să se facă vorbire de un drept efectiv (dificultatea unui astfel de dosar fiind incompatibilă cu asigurarea apărării de către un apărător nespecializat), care să se bucure de garanţiile ataşate acestuia - astfel cum impune art. 13 C. proc. civ. Instanţele nu pot limita dreptul prevăzut de art. 2 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, prin refuzul de a acorda un termen de judecată pentru a angaja un avocat care să asigure în mod real şi efectiv apărarea.

În susţinerea acestor critici au fost indicate mai multe decizii pronunţate de instanţa supremă.

2. Decizia recurată a fost pronunţată de un complet de judecată a cărui compunere a fost schimbată cu încălcarea legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestei critici au fost redate circumstanţele relevante privind schimbarea componenţei completului de judecată: declaraţia de abţine din 30 mai 2022 a doamnei judecător D.; fixarea termenului de soluţionare a abţinerii de către doamna judecător E., din completul nr. 4A, pentru data de 31 mai 2022, ora 12:00; încheierea din 31 mai 2022 prin care Completul 4A, alcătuit din judecător E. şi judecător F., a admis cererea de abţinere constatând incidenţa motivului de incompatibilitate prevăzut de art. 41 alin. (1) C. proc. civ. fixarea primului termen de judecată în dosarul x/2019 de către doamna judecător E..

Completul de judecată nr. 4A, învestit cu rejudecarea cauzei, a fost alcătuit din preşedinte - judecător E. (aceeaşi care a soluţionat şi declaraţia de abţinere) şi judecător G.. Participarea doamnei judecător E. deopotrivă la soluţionarea declaraţiei de abţinere, precum şi la constituirea completului pentru judecarea dosarului după constatarea incompatibilităţii este nelegală, în opinia recurentului-pârât, încălcând regulile în materie de constituire a completului, expres prevăzute de lege.

În acest sens, au fost redate prevederile art. 110 alin. (4)-(8) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti din 17 decembrie 2015 (parte integrantă din Hotărârea CSM nr. 1375/2015), care vin în aplicarea art. 50 din C. proc. civ., recurentul-pârât susţinând că rolul acestor norme, de a menţine caracterului aleatoriu al distribuirii dosarului, a fost înfrânt. Faţă de încălcarea acestor reguli de constituire a completului, a solicitat să se constate nelegalitatea deciziei recurate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 1 şi pct. 3 C. proc. civ.

A precizat că viciul alcătuirii instanţei nu a putut fi invocat de parte în cursul apelului, având în vedere, pe de o parte, că acesta nu se conturează sub forma unei veritabile excepţii procesuale susceptibile de invocare în cursul judecării procesului, ci exclusiv ca motiv de recurs, iar, pe de altă parte, la singurele două termene de judecată, din rejudecare, cauza s-a aflat în stare de amânare.

De asemenea, în aprecierea sa, toate viciile deciziei recurate sunt identificabile doar în baza unei asistenţe de specialitate, iar nicidecum de către un simplu justiţiabil, iar o interpretare contrară ar face ca dreptul la apărare să fie unul pur iluzoriu.

În susţinerea acestui motiv de recurs, în temeiul art. 298 C. proc. civ., a solicitat comunicarea planificării de permanenţă, aplicabilă în perioada 30 mai 2022 ~ 06 aprilie 2022, de către curtea de apel.

În drept, au fost indicate motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1, pct. 2, pct. 3 şi pct. 5 C. proc. civ.

7. Apărările formulate de intimata-reclamantă

La 25 septembrie 2023, intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii, întrucât recursul a fost depus la 9 decembrie 2022, cu depăşirea termenului de recurs prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., raportat la data comunicării deciziei atacate (7 noiembrie 2022), excepţia insuficientei timbrări, deoarece recurentul-pârât a achitat o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON pentru motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deşi criticile invocate se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate, raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în susţinerea căreia a apreciat că recurentul-pârât a formulat critici care privesc netemeinicia deciziei atacate.

De asemenea, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, formulând următoarele apărări:

Limitele deciziei de casare au fost respectate, întrucât instanţa de recurs a stabilit că "rejudecarea urmează a avea loc atât cu privire la apelul principal declarat de către reclamanta A., dar şi cu privire la apelul incident, chiar dacă prin prezenta decizie au fost înlăturate susţinerile recurentei vizând admiterea apelului incident, urmând ca instanţa de apel să dea eficienţă autorităţii de lucru judecat a chestiunilor tranşate definitiv în cursul procesului."

Criticile care vizează suma de 147.000 RON sunt aspecte ce ţin de probaţiune, care nu se circumscriu motivului de recurs indicat, recurentul-pârât nefăcând referire niciun moment la dispoziţiile legale care privesc litigiul sau la suma de 300.000 RON, ci a contestat evaluarea probelor făcute de instanţa precedentă.

Dispoziţiile art. 309 C. proc. civ. nu au fost încălcate, deoarece admisibilitatea probei cu martori a fost tranşată încă din faţa Tribunalului Cluj, iar acest aspect nu a fost pus în discuţie de către recurent în faţa instanţei de apel, prin urmare invocarea sa în faţa instanţei de recurs este inadmisibilă. Argumentele de la punctul 44 şi următoarele din cererea de recurs sunt astfel inadmisibile, dar şi nefondate.

În ceea ce priveşte dreptul la apărare, din succesiunea evenimentelor reiese că recurentul a beneficiat de o apărare efectivă şi eficientă, dând dovadă de rea-credinţă pe întreg parcursul procesului, a reziliat contractul de asistenţă juridică cu avocatul său şi deşi avea posibilitatea reală de a-şi angaja alt avocat, a preferat să tergiverseze soluţionarea cauzei, prin formularea cererii de amânare. La termenul din 17 octombrie 2022 acesta a formulat concluzii scrise şi pe parcursul termenelor de judecată din faţa instanţei de apel a avut ocazia să formuleze cereri, apărări şi excepţii.

Criticile care privesc nelegală compunere a completului de judecată nu se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

8. Cererea de restituire a cauţiunii

Prin cererea depusă la 7 aprilie 2023, recurentul B. a solicitat restituirea cauţiunii judiciare pe care a consemnat-o la dispoziţia instanţei prin recipisa nr. x/1, în care este specificat dosarul nr. x/2019, anexând originalul chitanţei . În susţinerea acestei cereri a menţionat că, deşi a intenţionat să formuleze cerere de suspendare a deciziei recurate, nu a mai depus o astfel de cerere, motiv pentru care este îndreptăţit să obţină restituire sumei achitate cu titlu de cauţiune.

9. Cererea de intervenţie accesorie în sprijinul recurentului-pârât

H. S.R.L. a formulat cerere de intervenţie accesorie în sprijinul recurentului-pârât B. la 15 noiembrie 2023, în temeiul art. 61 C. proc. civ., susţinând că are interes în formularea acestei cereri, întrucât intimata-reclamantă este fosta sa angajată, care nu a desfăşurat activitate propriu-zisă, iar mama acesteia a devalizat societatea şi a desfăşurat un management defectuos în perioada când a deţinut funcţia de director al societăţii. A precizat că pentru faptele menţionate urmăreşte atragerea răspunderii penale a intimatei-reclamante, prin urmare interesul său este ca prezenta cauză să fie soluţionată în mod legal. În continuare, a expus argumentele în sprijinul cererii de recurs formulate de pârât.

III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cererea de intervenţie accesorie în sprijinul recurentului-pârât B., formulată de H. S.R.L., faţă de dispoziţiile art. 64 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora instanţa se va pronunţa asupra admisibilităţii în principiu a intervenţiei, Înalta Curte o va respinge ca inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Cerinţele esenţiale ale intervenţiei voluntare, care caracterizează oricare dintre formele acesteia se desprind din prevederile art. 61 C. proc. civ., care stipulează următoarele:,,(1) Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare. (2) Intervenţia este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta. (3) Intervenţia este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi."

De asemenea, dispoziţiile art. 63 prevăd astfel:,,(1) Cererea de intervenţie accesorie va fi făcută în scris şi va cuprinde elementele prevăzute la art. 148 alin. (1), care se va aplica în mod corespunzător. (2) Intervenţia accesorie poate fi făcută până la închiderea dezbaterilor, în tot cursul judecăţii, chiar şi în căile extraordinare de atac."

Intervenţia voluntară accesorie este o cerere incidentală prin intermediul căreia o terţă persoană, interesată în soluţionarea unui litigiu, intervine pentru apărarea drepturilor uneia dintre părţi. Prin intermediul intervenţiei accesorii, intervenientul nu reclamă în justiţie o pretenţie proprie, distinctă de pretenţia părţii în favoarea căreia a intervenit.

Cu toate acestea, conform prevederilor art. 61 alin. (1) C. proc. civ., terţul nu este un simplu apărător al părţii pentru care a intervenit, ci trebuie să justifice interes propriu în a lua parte la soluţionarea litigiului şi de a sprijini pe una dintre părţi în vederea câştigării procesului, şi anume că drepturile sale ar putea fi afectate prin pronunţarea unei hotărâri defavorabile părţii a cărei poziţie o susţine. Aşadar, în cazul intervenţiei voluntare accesorii este vorba despre un interes actual pentru a preveni un prejudiciu eventual.

Pentru a aprecia asupra interesului societăţii H. S.R.L., Înalta Curte reţine că acţiunea dedusă judecăţii de către reclamanta A. are ca obiect restituirea sumei de 493.092 RON, acordată de aceasta cu titlu de împrumut pârâtului B., precum şi stabilirea unui termen de restituire în acest sens.

Analizând împrejurările arătate de H. S.R.L. în justificarea interesul său de a sprijini poziţia procesuală a recurentului-pârât, se constată că, în ipoteza în care ar rămâne definitivă hotărârea pronunţată de instanţa de apel, care este în defavoarea pârâtului, respectiv de admitere a acţiunii în restituire, o asemenea situaţie juridică nu este de natură a compromite drepturile/interesele societăţii interveniente în ceea ce priveşte eventuala răspundere penală a intimatei-reclamante, la care a făcut referire. Pe de altă parte, nici în ipoteza pronunţării unei hotărâri în favoarea pârâtului, de respingere a acţiunii, societatea intervenientă nu ar putea obţine un folos practic, direct şi imediat, nefiind suficient interesul de principiu, ca prezenta cauză să fie soluţionată în mod legal.

În conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., examinând, cu prioritate, excepţia insuficientei timbrări, Înalta Curte constată că recurentul-pârât a formulat critici susceptibile de încadrare în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 2 şi pct. 5 C. proc. civ., astfel că pentru cererea de recurs a fost achitată în mod legal o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, astfel cum impun dispoziţiile art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, care stipulează astfel: "Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.." Contrar aprecierilor intimatei-reclamante, criticile deduse analizei instanţei de recurs nu se subsumează motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât recurentul-pârât nu a susţinut că decizia atacată ar fi fost dată cu interpretarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material, ci cu încălcarea unor norme de procedură, respectiv art. 500, art. 501, art. 309 şi art. 13 C. proc. civ. Drept urmare, întrucât cererea de recurs este timbrată în corect, nu sunt incidente prevederile art. 486 alin. (3) raportat la alin. (2) C. proc. civ., excepţia insuficientei timbrări urmând a fi respinsă.

De asemenea, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată şi excepţia tardivităţii căii de atac, deoarece din verificarea actelor dosarului se constată că recursul a fost declarat în termenul de 30 de zile reglementat de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., respectiv la 8 decembrie 2022, fiind comunicat la această dată atât prin e-mail, cât şi prin poştă, aşa cum atestă ştampila de pe plicul de la dosarul de recurs, iar decizia recurată a fost comunicată la 9 noiembrie 2022, în conformitate cu art. 155 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., la locul ales de pârât prin concluziile scrise depuse la 17 octombrie 2022 (situat în Cluj Napoca, str. x, mezanin, judeţul Cluj), după cum reiese din procesul-verbal de înmânare de dosarul apel.

Asupra excepţiei nulităţii recursului, deşi prin întâmpinarea intimatei-reclamante a fost invocată nulitatea căii de atac pentru motivul neîncadrării criticilor în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte nu va reţine incidenţa acestei sancţiuni având în vedere că neregularitatea formală a neîncadrării criticilor, deşi prezentă, nu afectează cererea de recurs în întregul său, rămânând ca pe parcursul analizei să fie arătate punctual susţinerile a căror neîncadrare nu vor primi, din acest motiv, un răspuns din partea instanţei de recurs.

Cu aceste precizări, supunând analizei recursul formulat de pârât împotriva deciziei instanţei de apel, Înalta Curte reţine caracterul său nefondat, în considerarea următoarelor aspecte:

- Criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt nefondate.

O primă critică a vizat depăşirea limitelor rejudecării în apel, limite determinate prin decizia nr. 2436 din 16 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, recurentul-pârât indicând că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 500 alin. (1) şi art. 500 alin. (3) C. proc. civ. atunci când a reţinut că se bucură de autoritate de lucru judecat chestiunea legată de imposibilitatea morală de preconstituire a unui înscris probator.

Contrar criticilor din recurs, Înalta Curte constată că instanţa de apel a judecat din nou cauza cu respectarea limitelor casării, după cum urmează:

Prin apelul incident, pârâtul B. a criticat faptul că, în mod eronat, s-a reţinut în considerentele sentinţei faptul că în cauză sunt incidente prevederile art. 309 alin. (4) C. proc. civ., privind imposibilitatea de preconstituire a unei dovezi scrise, ceea ce ar impune înlăturarea declaraţiilor martorilor audiaţi în faţa primei instanţe.

Răspunzând acestui motiv de apel, prin decizia nr. 192/A din 30 iunie 2021, Curtea de Apel Cluj a reţinut următoarele: "Din cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 05.09.2019 a Tribunalului Cluj rezultă că reprezentanta pârâtului nu s-a opus la audierea martorilor propuşi de către reclamantă prin prisma textului de lege indicat în apelul incident, deşi teza probatorie propusă de către reclamantă consta inclusiv în dovedirea contractului de împrumut încheiat între părţi, iar nu doar a relaţiilor de apropiere existente între părţi, relaţii care ar face admisibilă proba testimonială prin prisma art. 309 alin. (4) pct. 1 C. proc. civ. Oricum, în subsidiar se impune a se arăta că s-a făcut dovada prin probaţiunea testimonială administrată în cauză a relaţiilor apropiate existente între părţi în momentul încheierii contractelor de împrumut, relaţii care justifică inexistenţa unui act scris care să probeze contractele, în mod corect reţinându-se deci de către instanţa de fond incidenţa dispoziţiilor art. 309 alin. (4) pct. 1 C. proc. civ. Astfel, martorii audiaţi în faţa primei instanţe, I., J., K., precum şi înscrisurile depuse la dosar, atestă relaţiile apropiate dintre pârât şi familia reclamantei, relaţii care sunt de natură să justifice aplicarea în cauză a prevederilor art. 309 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.."

Faţă de aceste considerente, reţinând incidenţa art. 309 alin. (4) pct. 1 şi pct. 4 C. proc. civ., curtea de apel a statuat că proba cu martori este admisibilă, precum şi că această chestiune nu poate fi repusă în discuţie prin atacarea considerentelor sentinţei pronunţate de Tribunalul Cluj.

Împotriva deciziei nr. 192/A din 30 iunie 2021a Curţii de Apel Cluj a declarat recurs doar reclamanta A., calea de atac fiind admisă în parte prin decizia nr. 2436 din 16 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, astfel că decizia recurată a fost casată în parte.

Instanţa de recurs din primul ciclu procesual a trasat următoarele coordonate pentru rejudecarea cauzei pe fond: "Decizia de apel va fi casată şi în ceea ce priveşte dispoziţia de admitere a apelului incident declarat de către pârâtul B., întrucât acesta cuprinde o critică regăsită şi în apelul principal, iar rejudecarea apelului reclamantei, ca urmare a admiterii recursului, antrenează şi rejudecarea respectivei critici, ce nu poate fi, însă, efectuată distinct, dat fiind caracterul unitar al căii de atac a apelului. Prin urmare, rejudecarea urmează a avea loc atât cu privire la apelul principal declarat de către reclamanta A., dar şi cu privire la apelul incident, chiar dacă prin prezenta decizie au fost înlăturate susţinerile recurentei vizând admiterea apelului incident, urmând ca instanţa de apel să dea eficienţă autorităţii de lucru judecat a chestiunilor tranşate definitiv în cursul procesului."

Înalta Curte constată că nu a fost anihilată vocaţia considerentelor redate din decizia nr. 192/A din 30 iunie 2021 a Curţii de Apel Cluj de a intra sub autoritatea lucrului judecat, deoarece, în primul rând, hotărârea instanţei de apel din primul ciclu procesual a fost casată parţial. Prevederile art. 501 alin. (3) C. proc. civ. au fost aplicate corect în cauză, câtă vreme limitele casării diferă după cum casarea este totală ori parţială. Dispozitivul deciziei de casare a determinat întinderea formală a casării, arătând dacă aceasta priveşte toate soluţiile date prin hotărârea recurată ori numai o parte din acestea, iar întinderea analizei instanţei de rejudecare se restrânge şi cu acele probleme care au primit o dezlegare definitivă.

Ca atare, în al doilea rând, se constată că pârâtul nu a uzat de calea de atac a recursului împotriva acestei decizii, acesta fiind remediul procedural pe care îl avea la îndemână dacă era nemulţumit de soluţia pronunţată asupra apelului incident (admitere în parte) sau de considerentele prin care s-a menţinut imposibilitatea morală de preconstituire a înscrisului. Autoritatea de lucru judecat a acestor considerente a existat în mod provizoriu de la momentul pronunţării, şi nu doar de la definitivarea soluţiei, iar după epuizarea căilor de atac a dobândit caracter definitiv, întrucât această parte din hotărâre nu a fost reformată în calea de atac a recursului.

Drept urmare, s-a consolidat autoritatea lucrului judecat a acestei chestiuni care, făcând obiectul controlului judecătoresc, nu a fost desfiinţată prin hotărârea de casare, astfel că instanţa de apel a procedat corect în rejudecare, când nu a reluat analiza acestui motiv, din moment ce beneficia deja de o dezlegare definitivă raportat la dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd următoarele:, Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă."

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, rezultă că nu doar dispoziţiile privind excepţiile procesuale au fost menţinute prin decizia de casare, ci şi considerentele privind chestiunea dedusă judecăţii prin apelul incident - imposibilitatea morală a reclamantei de preconstituire a unei dovezi scrise, care nu a făcut obiectul recursului. Întrucât aceste considerente nu depăşesc sfera dezbaterilor din apel, ci dimpotrivă, sprijină soluţia de admitere în parte a apelului incident declarat de pârât, nu au natura unor considerente supraabundente, cum greşit s-a apreciat prin motivele de recurs.

În aceste condiţii, procedând la rejudecarea cauzei, pentru respectarea limitelor casării s-a impus instanţei de apel şi obligaţia de conformare la aceste statuări, fără a putea fi repusă în discuţie chestiunea legată de imposibilitatea morală de preconstituire a unui înscris probator, care a fost deja tranşată definitiv prin decizia nr. 192/A din 30 iunie 2021 a Curţii de Apel Cluj.

- Faţă de aceste argumente, atâta vreme cât prin decizia instanţei de apel din primul ciclu procesual s-a dezlegat cu caracter definitiv chestiunea legată de imposibilitatea morală de preconstituire a înscrisului probator, proba cu martori fiind admisibilă în cauză pentru probarea împrumutului, nu pot fi primite criticile relative la nerespectarea dispoziţiilor art. 309 C. proc. civ. de către curtea de apel sub acest aspect.

În ceea ce priveşte aplicarea prevederilor art. 309 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., contractul de vânzare-cumpărare încheiat între reclamanta A. şi C. S.R.L. nu reprezintă cauza prezentei acţiuni în restituire, astfel că nu se poate afirma că instanţa de apel ar considerat admisibilă proba cu martori în contra sau pentru dovedirea operaţiunii juridice care face obiectul acestui act juridic, ci administrarea probei a avut ca teză dovedirea împrumutului acordat pârâtului de către reclamantă, inclusiv cu privire la suma de 147.500 RON, în legătură cu care sunt aplicabile dispoziţiile art. 309 alin. (4) pct. 1 C. proc. civ., după cum s-a argumentat deja.

Din această perspectivă nu pot fi validate susţinerile recurentului-pârât, deoarece restricţiile stabilite de dispoziţiile art. 309 alin. (5) C. proc. civ. (nu se admite proba cu martori împotriva unui înscris, nu se poate dovedi cu martori peste cuprinsul unui înscris) nu se aplică atunci când se urmăreşte stabilirea unor acte sau fapte distincte de actul constatat prin înscris, care nu sunt în contradicţie cu înscrisul şi nu constituie modificări ale acestuia, ci moduri de executare sau de stingere a obligaţiilor părţilor, rezultând din înscris, dacă aceste acte/fapte pot fi dovedite ele însele cu martori în condiţiile art. 309 C. proc. civ.

Or, proba cu martori a fost valorificată în aceste marje de legalitate, reţinându-se că avansul de 147.500 RON al tranzacţiei de vânzare a apartamentului a fost folosit de pârât în scopul restituirii împrumutului datorat martorului I.. De altfel, chiar recurentul-pârât a observat că remiterea sumei de 147.500 RON are o dublă valoare juridică.

Astfel cum a interpretat instanţa de apel probatoriul administrat în cauză, se observă că, pe de o parte, suma de 147.500 RON reprezintă plata unei părţi din preţul stabilit prin contractul de vânzare încheiat între reclamanta A. şi C. S.R.L., iar, pe de altă parte, reprezintă un împrumut acordat de reclamantă pârâtului B. în scopul restituirii sumelor împrumutate de acesta de la asociatul I.. Aceste constatări de fapt extrase de curtea de apel în urma evaluării probelor nu pot face obiectul examinării instanţei de recurs, raportat la prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora recursul urmăreşte să supună instanţei verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Recurentul-pârât a mai menţionat în acest context că legislaţia nu permite plata sumei de 147.500 RON în numerar. Acest aspect a fost invocat pentru prima dată în prezentul recurs şi oricum nu prezintă relevanţă pentru obiectul litigiului pendinte plafonul în care pot fi efectuate operaţiuni în numerar, acesta nefiind apt să antreneze consecinţe în planul efectelor juridice pe care contractul de împrumut le produce între părţi.

Prin urmare, criticile privind nerespectarea prevederilor art. 309 alin. (3) şi (5) C. proc. civ. sunt nefondate.

- Lipsită de temei este şi critica prin care recurentul-pârât a susţinut că i-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât la termenul din 11 octombrie 2022, instanţa de apel i-a respins cererea de amânare a judecăţii pentru lipsă de apărare.

Potrivit art. 222 alin. (1) C. proc. civ., amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părţii interesate, numai în mod excepţional, pentru motive temeinice şi care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei. Textul prevede în mod expres caracterul excepţional al amânării pentru acest motiv, precum şi că motivele temeinice invocate pentru solicitarea unei asemenea amânări trebuie să excludă culpa părţii sau a reprezentantului ei.

Cum acordarea unui nou termen pentru lipsa de apărare este lăsată la aprecierea instanţei, nu se poate reţine că respingerea cererii de amânare aduce atingere în mod automat dreptului la apărare, din moment ce legiuitorul nu a prezumat o astfel de vătămare şi nu a impus în sarcina instanţei obligaţia de a admite o asemenea cerere. Prevederile art. 222 alin. (2) C. proc. civ. stipulează doar obligaţia de a amâna pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise, la cererea părţii, atunci când instanţa a refuzat amânarea judecăţii pentru acest motiv.

De asemenea, în vederea aprecierii asupra modului în care norma menţionată a fost aplicată în cauza dedusă judecăţii, se reţine că prin Decizia nr. 167/2019 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 C. proc. civ., Curtea Constituţională a statuat că "textul de lege examinat nu constituie o restrângere a dreptului la apărare şi nici nu încalcă principiile constituţionale invocate, ci reprezintă o măsură de descurajare a exercitării cu rea-credinţă a drepturilor procesuale prin cereri de amânare a procesului în scopul tergi­versării acestuia şi al împiedicării înfăptuirii justiţiei."

Astfel, prerogativa de apreciere a judecătorului cauzei asupra temeiniciei cererii de amânare nu încalcă dreptul la apărare consacrat de art. 24 din Constituţie şi de art. 13 din C. proc. civ., ci asigură respectarea dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Verificând încheierea din 11 octombrie 2022, se constată că cererea de amânare formulată de intimatul-pârât a fost respinsă ca neîntemeiată, curtea de apel considerând că nu există motive temeinice care să justifice lipsa de apărare a părţii la al doilea termen de judecată, având în vedere atât faptul că părţile au avut la îndemână un termen de o lună în vederea ajungerii la o înţelegere, precum şi împrejurarea că notificarea de reziliere a avut loc cu o zi înainte de termenul de judecată.

În condiţiile în care instanţa a aplicat corect dispoziţiile art. 222 C. proc. civ., chiar dispunând amânarea pronunţării, partea având astfel posibilitatea de a depune concluzii scrise, nu se poate reţine că dreptul la apărare al recurentului-pârât a fost încălcat. Totodată, trebuie evidenţiat că la termenul din 11 octombrie 2022 nu mai putea fi contestată admisibilitatea probei cu martori, iar aprecierile recurentului-pârât asupra probelor au fost învederate instanţei de apel prin concluziile scrise depuse la 17 octombrie 2022.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, instanţa de apel nu a reţinut culpa acestuia pentru rezilierea contractului de asistenţă juridică, chestiune care nu poate face obiectul analizei în litigiul pendinte, ci a constatat că motivul de amânare pretins întemeiat îi este imputabil, fiind iniţiat chiar de parte, cu o zi înainte de termenul de judecată, deşi între cele două termene de judecată a avut la îndemână un interval de o lună pentru a încheia un contract de asistenţă juridică cu un alt avocat. În mod evident, situaţia invocată de parte pentru a obţine amânarea judecăţii nu a constituit un motiv temeinic şi excepţional, în sensul legii, de natură să justifice admiterea cererii de amânare de către curtea de apel.

Se mai constată că nici dreptul pârâtului de a-şi alege în mod liber avocatul, prevăzut de art. 2 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, nu a fost încălcat prin măsura de respingere a cererii de amânare, deoarece dreptul la apărare trebuie exercitat cu bună-credinţă, conform art. 12 alin. (1) C. proc. civ., şi în condiţiile prescrise de lege, inclusiv cele care reglementează motivele pentru care poate fi dispusă amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare, acestea fiind menite a asigura o minimă disciplină procesuală. Astfel, împrejurarea că a fost respinsă cererea de amânare a cauzei nu a afectat dreptul pârâtului de a fi reprezentat/asistent de un avocat, întrucât acesta a avut posibilitatea efectivă de manifesta diligenţă, anterior termenului de judecată din 11 octombrie 2022, pentru a încheia alt contract de asistenţă juridică în timp util, astfel încât să nu contribuie la întârzierea procesului, în condiţiile în care a susţinut că nemulţumirile sale faţă de avocat au survenit după termenul din 13 septembrie 2022. Cu toate acestea, rezilierea contractului de asistenţă juridică a avut loc cu o zi înainte de termenul de judecată din 11 octombrie 2022.

De asemenea, Înalta Curte reţine că practica judiciară indicată de recurentul-pârât nu poate fi avută în vedere, deoarece, pe de-o parte, nu reprezintă izvor de drept raportat la dispoziţiile art. 1 din C. civ., referindu-se la decizii de speţă, iar, pe de altă parte, potrivit art. 9 alin. (3) din acelaşi cod, interpretarea legii de către instanţă se face numai în scopul aplicării ei în cazul dedus judecăţii.

2. Nefondate sunt şi criticile prin care s-a invocat că decizia recurată a fost pronunţată de un complet de judecată a cărui componenţă a fost schimbată cu încălcarea legii, urmând ca examinarea acestora să fie efectuată prin prisma motivului de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Se observă că au fost indicate şi motivele reglementate de pct. 1 şi 3 ale aceluiaşi text de lege, însă criticile dezvoltate nu vizează încălcarea dispoziţiilor legale privind compunerea sau constituirea instanţei şi nici încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe.

Prin criticile susceptibile de încadrare în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., recurentul-pârât a pus în discuţie componenţa completului de judecată care a soluţionat apelul în rejudecare, contestând legalitatea participării doamnei judecător E. la soluţionarea cauzei, neregularitate care priveşte inclusiv ultimul termen de judecată în apel, precum şi nerespectarea caracterului aleatoriu al distribuirii dosarului.

Motivul de recurs menţionat reprezintă o concretizare a principiului continuităţii, textul legal stipulând că se poate cere casarea dacă hotărârea a fost pronunţată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii.

Potrivit art. 19 coroborat cu art. 214 C. proc. civ., membrii completului care judecă procesul trebuie să rămână aceiaşi în tot cursul judecăţii, înlocuirea fiind posibilă numai pentru motive temeinice şi, în toate cazurile, înainte de a se da cuvântul în fond. Într-adevăr, legalitatea unei instanţe trebuie neapărat să acopere şi componenţa sa (cauza Buscarini împotriva San Marino), astfel că înlocuirea unui judecător trebuie să fie lipsită de arbitrar (cauza Biagioli împotriva San Marino, pct. 77-78 şi pct. 80).

Înalta Curte constată că participarea doamnei judecător E. la soluţionarea cauzei în rejudecare s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor legale, după cum urmează:

Completul de judecată nr. 4A al Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, căruia i-a fost repartizată cauza pentru rejudecarea apelului, conform art. 111 alin. (8) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti din 17 decembrie 2015 (parte integrantă din Hotărârea CSM nr. 1375/2015), a fost iniţial alcătuit din preşedinte - judecător D. şi judecător E..

Declaraţia de abţinere formulată de doamna judecător D. a fost soluţionată, cu respectarea dispoziţiilor art. 50 alin. (1) coroborate cu prevederile art. 110 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti din 17 decembrie 2015, de către completul nr. 4A, acesta fiind întregit prin includerea domnului judecător F., aflat pe prima poziţie în lista de permanenţă, din moment ce incidentul procedural a vizat doar un membru al completului de judecată.

Întrucât abţinerea a fost admisă, în conformitate cu prevederile art. 51 alin. (6) C. proc. civ., doamna judecător D. s-a retras de la judecarea pricinii, iar doamna judecător E. a devenit preşedintele completului.

Această măsură este în conformitate şi cu prevederile art. 110 alin. (4) şi (5) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti din 17 decembrie 2015, care stipulează astfel:,,(4) În situaţia în care incidentele procedurale se referă la o parte din membrii completului de judecată, soluţionarea acestora se va face de către un complet constituit prin includerea judecătorului sau a judecătorilor stabiliţi prin planificarea de permanenţă, pe materii, realizată cel puţin trimestrial. (5) În cazul în care după soluţionarea incidentelor procedurale conform alin. (4), se constată incompatibilitatea unuia sau unora dintre membrii completului de judecată, întregirea completului se realizează prin participarea judecătorului sau judecătorilor înscrişi în lista de permanenţă după judecătorul sau judecătorii care au participat la soluţionarea incidentului procedural."

Astfel, din compunerea completului de judecată s-a impus numai înlocuirea magistratului cu privire la care s-a reţinut situaţia de incompatibilitate, aceasta fiind substituită cu doamna judecător G., conform art. 110 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti din 17 decembrie 2015, chestiune care nu a fost contestată de recurentul-pârât. Contrar opiniei recurentului-pârât, dispoziţiile art. 110 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti nu pot fi interpretate în sensul că doamna judecător E. nu putea participa la judecarea cauzei, după soluţionarea incidentului procedural, ci în sensul că întregirea completului pentru judecarea apelului nu putea fi realizată cu participarea domnului judecător F..

Soluţionarea incidentului procedural nu a determinat înlocuirea doamnei judecător E., a cărei participare la soluţionarea apelului este legală în raport cu dispoziţiile legale enunţate, care fac vorbire despre "întregirea completului" după soluţionarea incidentului procedural, neexistând niciun motiv pentru înlocuirea acesteia din compunerea completului de judecată nr. 4A învestit cu soluţionarea apelului. Dimpotrivă, participarea doamnei judecător se impunea pentru asigurarea continuităţii completului de judecată, astfel cum stipulează prevederile art. 19 C. proc. civ.

Interpretarea dată prevederilor art. 110 alin. (4)-(8) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti de recurentul-pârât este eronată, întrucât omite că normele de organizare judiciară reglementează cazurile şi condiţiile în care poate fi schimbată compunerea completului căruia pricina i-a fost repartizată, astfel încât să fie să fie respectate dispoziţiile art. 214 C. proc. civ.

Critica privind înfrângerea caracterului aleatoriu al distribuirii cauzei are ca premisă neregularitatea participării doamnei judecător E. atât la soluţionarea incidentului abţinerii, cât şi la soluţionarea apelului în calitate de preşedinte al completului. Ca atare, cum schimbarea compunerii completului de judecată a fost realizată în condiţii de regularitate, în conformitate cu prevederile art. 51 alin. (6) raportat la art. 110 alin. (4) şi (5) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti din 17 decembrie 2015, iar participarea doamnei judecător E. la soluţionarea apelului este legală, Înalta Curte constată că nu subzistă argumentele pentru care recurentul-pârât a susţinut că ar fi fost eludată repartizarea aleatorie a cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind îndeplinite condiţiile motivelor de casare invocate.

Faţă de soluţia ce va fi dispusă, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 451-453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurentul-pârât B. la plata sumei de 1.500 RON către intimata-reclamantă A., reprezentând cheltuieli de judecată dovedite prin facturile şi extrasele de cont de la dosarul de recurs.

În ceea ce priveşte cererea de restituire a cauţiunii, se constată că recurentul-pârât a depus dovada achitării unei cauţiuni în cuantum de 9.054 RON, cu toate că nu a învestit instanţa de recurs cu soluţionarea unei cereri de suspendare a hotărârii atacate cu recurs. Prin urmare, întrucât în sarcina recurentului-pârât nu a fost stabilită obligaţia de a depune această cauţiune, Înalta Curte va dispuse restituirea cauţiunii în cuantum de 9.054 RON consemnată cu recipisa nr. x din 26 ianuarie 2023 emisă de L. - Unitatea Dorobanţi, înregistrată în Registrul de valori al instanţei la poziţia nr. 171 din 7 aprilie 2023, aflată la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie accesorie în sprijinul recurentului-pârât B., formulată de H. S.R.L..

Respinge excepţia insuficientei timbrări, excepţia tardivităţii şi excepţia nulităţii recursului, invocate de intimata-reclamantă A..

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 400/A din 1 noiembrie 2022 şi a încheierilor din 13 septembrie 2022, 11 octombrie 2022 şi 18 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Obligă pe recurentul-pârât B. la plata sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă A..

Dispune restituirea către recurentul-pârât B. a cauţiunii în cuantum de 9.054 RON consemnată cu recipisa nr. x din 26 ianuarie 2023 emisă de L. - Unitatea Dorobanţi, înregistrată în Registrul de valori al instanţei la poziţia nr. 171 din 7 aprilie 2023.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 decembrie 2023.