Competence to compel signature of administrative concession amendment: modification treated as contract formation under administrative jurisdiction

Conflict negativ de competenţă. Acţiune în obligarea autorităţii publice centrale la semnarea actului adiţional la contractul de concesiune prin care se urmăreşte modificarea contractului. Competenţă materială

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competența instanțelor judecătorești. Incidente procedurale privitoare la competența instanței

Index alfabetic: Conflict negativ

Obligaţie de a face

Act adiţional

Contract de concesiune

Autoritate publică centrală

Competenţă materială

C. proc. civ., art. 135 alin. (1), alin. (4)

Legea nr. 554/2004, art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (2), art. 8 alin. (2) teza II,

art. 10 alin. (1) teza II, alin. (3)

Legea nr. 317/2009, art. II alin. (1)

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea contractului administrativ.

Astfel, în situația în care obiectul cauzei vizează o cerere prin care se tinde la modificarea contractului de concesiune, respectiv obligarea părții adverse la încheierea unui act adițional, operaţiune care, la fel ca şi încheierea contractului, are ca efect determinarea structurii raportului juridic dintre părţi, devin aplicabile dispoziţiile art. 8 alin. (2) teza întâi din Legea nr.554/2004, întrucât operaţiunea de modificare a contractului, ce presupune consimţământul ambelor părţi în vederea determinării structurii raportului juridic dintre ele, se asimilează încheierii contractului, iar nu executării acestuia.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2081 din 06 noiembrie 2024

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, Secţia contencios administrativ şi fiscal la 03.08.2023 sub nr. x/45/2023, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură - A.N.P.A. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la semnarea unui act adițional la contractul de concesiune nr. 71/07.04.2004, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, art. 69 alin. (1) din O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, art. II alin. (1) din Legea nr. 317/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 23/2008.

Prin sentinţa nr. 6/15.01.2024, Curtea de Apel Iaşi, Secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui, Secţia civilă.

Pentru a pronunţa această soluţie, a reţinut că reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune derivată din executarea unui contract administrativ, potrivit art. 2 lit. c1) din Legea nr. 554/2004, urmărind obligarea pârâtei la perfectarea unui act adiţional la contractul de concesiune preexistent, în sensul consemnării noului concedent care s-a subrogat de drept în drepturile şi obligaţiile fostului concedent.

Cu privire la competenţa materială de soluţionare a litigiului, a apreciat relevante dispoziţiile art. 330 C. adm. şi art. 8 alin. (2) teza finală din Legea nr. 554/2004, întrucât prevederile art. II din Legea nr. 317/2009 stabilesc în sarcina autorităţii publice obligaţia de a perfecta un act adiţional la un contract preexistent şi nu aceea de a perfecta un nou contract de concesiune.

A reţinut că îndeplinirea de către pârâtă a obligaţiei de perfectare a unui act adiţional se circumscrie sferei executării în continuare a unui contract de concesiune preexistent şi în cadrul căruia ea preia, în temeiul legii, drepturile şi obligaţiile fostului concedent.

Prin urmare, în raport de contravaloarea redevenţei pe un an şi de prevederile art. 94 alin. (1) lit. k) C.proc.civ., a apreciat că revine instanţei civile de drept comun competenţa materială de soluţionare a cauzei; din punct de vedere teritorial a reţinut art. 107 alin. (1) raportat la art. 111 C.proc.civ. şi, faţă de alegerea explicită a reclamantei de la termenul de judecată, a conchis că este competentă Judecătoria Vaslui, Secţia civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Vaslui sub nr. x/333/2024, care prin sentinţa civilă nr. 1776/21.10.2024 a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Pentru a pronunţa această soluţie, faţă de prevederile art. 330 C. adm., ale art. 1 alin. (1) şi ale art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a reţinut că încheierea unui act adiţional ţine de încheierea şi modificarea contractului de concesiune şi nu de executarea acestuia, astfel că instanţa competentă să soluţioneze cauza este instanţa de contencios administrativ şi nu instanţa civilă de drept comun.

Din punct de vedere teritorial, a apreciat că este aplicabil art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel că este competentă să soluţioneze cauza instanţa de la sediul reclamantei, iar în raport de calitatea pârâtei de autoritate centrală, organ al administraţiei publice centrale, potrivit art. 7 din O.U.G. nr. 23/2008, a reţinut că art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C.proc.civ., va pronunţa regulatorul de competență, stabilind în favoarea Curţii de Apel Iaşi competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Obiectul cauzei cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competenţă vizează cererea reclamantei, persoană juridică de drept privat, de obligare a pârâtei, autoritate centrală, la semnarea unui act adiţional la contractul de concesiune nr. 71/07.04.2004, având în vedere că, deşi la 20.06.2023, a înaintat pârâtei o adresă prin care a solicitat să oblige departamentele competente din cadrul instituţiei la încheierea actului adiţional cu privire la contractul de concesiune, cererea nu a fost soluţionată, astfel încât consideră că se află în prezența unui refuz al A.N.P.A. de a încheia în mod amiabil actul adiţional.

În motivare, reclamanta a învederat că, deşi obiectivul concesionat este în întreţinerea sa încă de la momentul primirii, exploatarea acestuia conform scopului contractual nu este posibilă în lipsa actului adiţional semnat de către pârâtă, iar refuzul nejustificat al acesteia de soluţionare a cererii înaintate la 20.06.2023 se circumscrie prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel că dreptul său la acţiune este recunoscut de legea contenciosului administrativ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, faţă de consideraţiile de mai sus şi de temeiurile de drept invocate prin cererea de chemare în judecată, constată că reclamanta a supus controlului exercitat de instanţa de contencios administrativ refuzul pârâtei de a încheia un act adiţional la contractul de concesiune din 07.04.2004, refuz pe care l-a considerat nejustificat.

Este adevărat că, potrivit art. 8 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun.

Însă reclamanta nu a învestit instanţa cu o acţiune ce decurge din executarea contractului de concesiune, ci cu o acţiune ce tinde la modificarea contractului, operaţiune care, la fel ca şi încheierea contractului, are ca efect determinarea structurii raportului juridic dintre părţi. Observând că, asemănător încheierii contractului, operaţiunea de modificare a acestuia presupune determinarea elementelor constitutive ale raportului juridic dintre părţi, (subiecte, conţinut, obiect) iar nu executarea obligaţiilor astfel asumate de acestea prin consimţământul lor mutual, Înalta Curte constată că devin aplicabile dispoziţiile art. 8 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004 conform cărora instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, întrucât operaţiunea de modificare a contractului, ce presupune consimţământul ambelor părţi în vederea determinării structurii raportului juridic dintre ele se asimilează încheierii contractului iar nu executării acestuia.

În egală măsură sunt incidente şi dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal”, şi cele ale art. 8 alin. (1) teza a II-a din acelaşi act normativ, care reglementează faptul că „(...) se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.

Totodată, art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 stabileşte că „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel”, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol „Reclamantul persoană (...) juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la (...) sediul său”.

Se impune a se avea în vedere şi faptul că legiuitorul, prin art. II alin. (1) din Legea nr. 317/2009 a legiferat că „Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură se subrogă Agenţiei Domeniilor Statului în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile care rezultă din contractele încheiate de aceasta cu agenţi contractanţi care deţin în exploatare şi în administrare amenajări piscicole, precum şi cu cei care au încheiat contracte de asociere în participaţiune sau alte tipuri de contracte şi va încheia acte adiţionale în acest sens”.

Aşa fiind, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, de refuzul nejustificat al autorității centrale de a semna actul adiţional la contractul de concesiune nr. 71/07.04.2004 şi temeiul de drept pe care a fost întemeiată cererea, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reţine că instanţa competentă a soluţiona cauza se determină în raport cu dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 şi revine Curţii de Apel Iaşi.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C.proc.civ., competența de soluționare a cauzei a fost stabilită în favoarea Curţii de Apel Iaşi.