Mayor's influence peddling and money-laundering convictions upheld; prescription-based termination of proceedings affirmed.

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2023

Deliberând asupra recursurilor în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 74 din data de 08 februarie 2018, pronunţată de secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015, a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul A., de schimbare a încadrării juridice din complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă şi complicitate la infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi de art. 48 din C. pen. raportat la 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., în infracţiunea de favorizare a infractorului prevăzută de dispoziţiile art. 264 din C. pen. anterior.

În baza art. 291 alin. (1) din C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În baza art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012, a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În baza art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte (în legătură cu S.C. C. S.A., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L.)

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite prin prezenta şi aplicată pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare la care a fost adăugat un spor de 2 ani închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse de 4 ani şi, respectiv, 2 ani închisoare, inculpatul urmând să execute, în final, pedeapsa de 8 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei rezultante.

În baza art. 45 alin. (5) raportat la art. 45 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea pedepsei rezultante.

În baza art. 291 alin. (2) din C. pen., a dispus confiscarea de la inculpatul B. a sumei de 6.200.000 RON.

Au fost menţinute măsurile asigurătorii luate faţă de inculpatul B. prin ordonanţele din 27 martie 2014, 31 martie 2015, 30 aprilie 2015 şi 11 mai 2015 emise în dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, până la concurenţa sumei de 6.200.000 RON.

S-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului B. durata reţinerii, arestului preventiv şi arestului la domiciliu, începând cu data de 25 martie 2015 până la 23 iunie 2015, inclusiv.

În baza art. 26 din C. pen. anterior, raportat la art. 257 alin. (1) din C. pen. anterior, cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. anterior, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) Din C. pen. anterior, pe o durată de 2 ani.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. anterior, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior.

În baza art. 26 din C. pen. anterior, raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, în varianta în vigoare anterior modificărilor intervenite prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. anterior, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior, pe o durată de 2 ani.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. anterior, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior.

S-a constatat că faptele ce fac obiectul prezentei cauze au fost comise în concurs real cu fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1152 din 19 decembrie 2011 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. x/2009, definitivă prin decizia penală nr. 2498 din 07 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, fiindu-i stabilită pedeapsa principală de 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 861 din C. pen. anterior, precum şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) din C. pen. anterior.

În baza art. 865 din C. pen. anterior, raportat la art. 85 alin. (1) din C. pen. anterior, s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin hotărârea anterior menţionată.

În baza art. 36 alin. (1) din C. pen. anterior, raportat la art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior, au fost contopite cele două pedepse de câte 3 ani închisoare aplicate prin prezenta cu pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită prin hotărârea anterior menţionată şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 6 luni, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 35 alin. (2) din C. pen. anterior, a aplicat inculpatului alături de pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior, pe o durată de 2 ani, în condiţiile art. 66 din C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. anterior, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) din C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei rezultante.

A fost dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. durata reţinerii şi arestului la domiciliu, începând cu data de 14 martie 2015 până la 19 iunie 2015, inclusiv.

În baza art. 26 din C. pen. anterior, raportat la art. 257 alin. (1) din C. pen. anterior, cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul G. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. anterior, aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior.

În baza art. 26 din C. pen. anterior, raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, în varianta în vigoare anterior modificărilor intervenite prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 5 din C. pen., art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. anterior, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior.

În baza art. 26 din C. pen. anterior, raportat la art. 290 alin. (1) din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 din C. pen., art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, cu referire la contractul cadru de prestări servicii nr. x din 09 iulie 2012, actul adiţional nr. x din 09 iulie 2012, actul adiţional nr. x din 04 decembrie 2012, actul adiţional nr. x din 10 decembrie 2012, actul adiţional din 4 din 23 ianuarie 2013, toate la contractul cadru de prestări servicii nr. x din 09 iulie 2012.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. anterior, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 din C. pen., a contopit pedepsele stabilite prin prezenta şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. anterior, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior.

În baza art. 861 din C. pen. anterior, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 862 din C. pen. anterior.

În baza art. 863 din C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate la Serviciul de probaţiune Olt în a cărui circumscripţie teritorială se află locuinţa inculpatului;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

A fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 din C. pen. anterior privind revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. anterior, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii aplicate.

A fost dedusă din durata pedepsei perioada reţinerii, arestării preventive şi arestării la domiciliu, începând cu data de 13 martie 2015 până la 19 iunie 2015, inclusiv.

În baza art. 26 din C. pen. anterior, raportat la art. 257 alin. (1) din C. pen. anterior, cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpatul H. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. anterior, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior.

În baza art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, în varianta în vigoare anterior modificărilor intervenite prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 5 din C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. anterior, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior.

În baza art. 290 alin. (1) din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 din C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, cu referire la contractul cadru de prestări servicii nr. x din 09 iulie 2012, actul adiţional nr. x din 09 iulie 2012, actul adiţional nr. x din 04 decembrie 2012, actul adiţional nr. x din 10 decembrie 2012 şi actul adiţional din 4 din 23 ianuarie 2013, toate la contractul cadru de prestări servicii nr. x din 09 iulie 2012, precum şi facturile: nr. x din 21 ianuarie 2013, nr. 056 din 21 ianuarie 2013, nr. 057 din 21 ianuarie 2013, nr. 062 din 25 aprilie 2013, nr. 063 din 29 aprilie 2013 şi nr. 064 din 17 mai 2013.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. anterior, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 din C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite prin prezenta şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. anterior, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior.

În baza art. 26 din C. pen. anterior, raportat la art. 257 alin. (1) din C. pen. anterior, cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpatul I. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. anterior, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior.

În baza art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, în varianta în vigoare anterior modificărilor intervenite prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 5 din C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. anterior a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b din C. pen. anterior.

În baza art. 290 alin. (1) din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 din C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, cu referire la contractul cadru de prestări servicii nr. x din 19 iunie 2012, anexa nr. 1 la contract care reprezintă "Convenţie de securitatea şi sănătatea muncii, situaţii de urgenţă şi protecţia mediului", actul adiţional nr. x iulie 2012 la contractul nr. x din 19 iunie 2012 şi anexa 1 la actul adiţional nr. 1.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. anterior, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 din C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite prin prezenta hotărâre şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, sporită cu 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute, în final, pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. anterior, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior.

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea următoarelor înscrisuri care au stat la baza tranzacţiilor comerciale dintre S.C. J. S.R.L. - S.C. K. S.R.L: contractul cadru de prestări servicii nr. x din 09 iulie 2012, actul adiţional nr. x din 09 iulie 2012, actul adiţional nr. x din 04 decembrie 2012, actul adiţional nr. x din 10 decembrie 2012 şi actul adiţional din 4 din 23 ianuarie 2013, toate la contractul cadru de prestări servicii nr. x din 09 iulie 2012, facturile emise de SC. K. S.R.L. către S.C. J. S.R.L.: nr. 055 din 21 ianuarie 2013 pentru suma de 222.735 RON, nr. 056 din 21 ianuarie 2013 pentru suma de 238.824 RON, nr. 057 din 21 ianuarie 2013 pentru suma de 273.699 RON, nr. 062 din 25.04.2013 pentru suma de 189.730 RON, nr. 063 din 29 aprilie 2013 pentru suma de 191.518 RON, nr. 064 din 17 mai 2013 pentru suma de 213.752 RON (din dosarul de urmărire penală, filele x, şi filele101-106).

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea următoarelor înscrisuri care au stat la baza tranzacţiilor comerciale dintre S.C. L. S.R.L. şi S.C. M. S.R.L: contractul cadru de prestări servicii nr. x din 19.06.2012, anexa nr. 1 la contract care reprezintă "Convenţie de securitatea şi sănătatea muncii, situaţii de urgenţă şi protecţia mediului", actul adiţional nr. x iulie 2012 la contractul nr. x din 19 iunie 2012, anexa 1 la actul adiţional nr. x şi factura nr. x din data de 28 ianuarie 2013 pentru suma de 1.238.598,80 RON (din dosarul de urmărire penală, filele x şi 538).

II. Împotriva sentinţei penale nr. 74 din data de 8 februarie 2018, pronunţate de secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2015, au declarat apel, în termenul legal, Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi apelanţii intimaţi inculpaţi I., B., A. şi H..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători - Penal 3-2019 la data de 15 martie 2019, sub nr. x/2019 fiind fixat primul termen la data de 16 aprilie 2019.

Prin motivele de apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a criticat hotărârea instanţei de fond pentru netemeinicie susţinând că pedepsele aplicate inculpaţilor B., A., H. şi I. nu sunt just individualizate şi prin urmare nu sunt apte să răspundă cerinţelor de coerciţie şi reeducare şi nu reflectă gradul concret de pericol social al faptelor şi persoanei inculpaţilor.

Apelantul inculpat B. a solicitat, în principal, admiterea apelului şi în temeiul art. 421 alin. (2) lit. b) din C. proc. pen. desfiinţarea sentinţei penale nr. 74 din 08 februarie 2018 si rejudecarea cauzei în fond de către un complet specializat pentru judecarea infracţiunilor de corupţie şi a infracţiunilor asimilate acestora.

În subsidiar, apelantul inculpat a solicitat desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond întrucât aceasta nu s-a pronunţat asupra mai multor fapte ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

Criticând soluţia dispusă de instanţa de fond s-a susţinut că pentru fiecare dintre acuzaţiile din conţinutul unităţii legale care au determinat trimiterea în judecată ar fi trebuit să se pronunţe o soluţie întemeiată pe probele din dosar, respectiv de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare.

Din aceasta perspectivă s-a apreciat că lipsa vreunei soluţii în cuprinsul dispozitivului care să reflecte considerentele exprimate de instanţa de fond în privinţa actelor materiale pentru care nu s-a dispus condamnarea poate fi privită ca o contradicţie vădită între considerente şi dispozitiv, împrejurare ce imprimă un caracter de nelegalitate sentinţei apelate.

În fine, apelantul inculpat a solicitat desfiinţarea sentinţei apelate şi în rejudecare pronunţarea unei soluţii de achitare a sa cu privire la toate infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată.

Susţinând netemeinicia sentinţei penale apelate prin motivele de apel formulate, inculpatul B. a arătat că soluţia de condamnare pentru cele trei infracţiuni pentru care s-a dispus trimiterea în judecată se bazează pe o greşita stabilire de către instanţa de fond a situaţiei de fapt, greşita interpretare a probelor şi, în final pe greşita apreciere potrivit căreia în cauză ar fi întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni.

Astfel, sub aspectul infracţiunii de trafic de influenţă, apelantul a criticat greşita sa condamnare, susţinând că din probatoriul administrat în cauză rezultă, pe de o parte, că nu se poate stabili existenţa faptelor, iar, pe de altă parte, că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale acestei infracţiuni.

Totodată, apelantul inculpat a susţinut că, în mod netemeinic, instanţa de fond a dispus condamnarea sa sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor. Astfel, reţinerea în sarcina sa a concursului de infracţiuni constând în săvârşirea de către aceeaşi persoană atât a infracţiunii de trafic de influentă, cât şi a infracţiunii de spălare de bani în varianta prevăzută de art. 29 lit. c) din Legea nr. 656/2002 intră în contradicţie cu considerentele deciziei nr. 418 din 2018 a Curţii Constituţionale, potrivit căreia în cazul infracţiunii de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 nu poate fi subiect activ persoana care deţine calitatea de subiect activ al infracţiunii din care provin bunurile.

Sentinţa penală a fost criticată şi sub aspectul greşitei soluţii de condamnare dispuse cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Astfel, apelantul a susţinut că faptele cu privire la care s-a dispus condamnarea sa pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 nu pot fi considerate operaţiuni financiare în sensul art. 1 alin. (1) lit. e) din aceeaşi lege.

Prin motivele de apel formulate apelantul inculpat I. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale apelate şi, în rejudecare, reanalizarea şi reaprecierea, în mod obiectiv, a probatoriului administrat şi pronunţarea unei soluţii de achitare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la trafic de influenţă şi spălare de bani (constatând că lipseşte latura subiectivă) şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată (reţinând că lipseşte un element constitutiv al laturii obiective).

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, precum şi, în limitele impuse de art. art. 417 C. proc. pen. sub toate aspectele de fapt şi de drept, prin raportare la probele administrate, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti în primă instanţă şi în apel, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitor la motivul de apel ce vizează incidenţa în cauză a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 417/2019 prin care se tinde la desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanţă a constatat caracterul nefondat al criticilor formulate.

Totodată, susţinerile apelantului - inculpat B. în sensul nelegalităţii probelor constând în interceptările telefonice efectuate în cauză, au fost apreciate ca fiind nefondate. Înalta Curte - Completul de 5 judecători nu a identificat nicio încălcare a vreunei dispoziţii legale privind punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică autorizate în cauză, acestea încadrându-se şi în exigenţele care derivă din decizia Curţii Constituţionale nr. 26/2019.

În egală măsură, în ceea ce priveşte susţinerile apelanţilor - inculpaţi B. şi A. referitoare la fiabilitatea probelor constând în declaraţiile martorilor care au formulat denunţuri în cauză, critici însuşite şi de apelantul - inculpat I., Înalta Curte - Completul de 5 judecători a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 103 alin. (1) din C. proc. pen., probele nu au valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză.

În ceea ce priveşte susţinerile apărării privind lipsa de credibilitate a martorilor denunţători, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, a constatat că aparenta implicare a martorilor în activitatea infracţională nu poate constitui motivul determinant şi singular al înlăturării declaraţiilor acestora. Faptul că martorul denunţător ar putea fi considerat o persoană interesată în cauză (în raport de cauza de nepedepsire) nu determină automat caracterul neveridic al declaraţiilor acestuia, lipsa sa de sinceritate neputând fi prezumată, ci numai stabilită în concret, în urma examinării declaraţiilor sale în contextul restului probatoriului existent.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători a constatat că interpretarea asigurată de judecătorul fondului a probatoriului administrat, inclusiv a declaraţiilor martorilor denunţători, s-a făcut prin analiza atentă şi exhaustivă a întregului probatoriu, dând relevanţă acelor probe ce configurează adevărul judiciar desprins în cauza de faţă.

Înalta Curte - Completul de 5 judecători cu referire la infracţiunea de trafic de influenţă, referitor la condiţiile ataşate elementului material, în esenţă, a reţinut următoarele:

- acceptarea de către inculpatul B. a promisiunii făcute de martorul N. s-a făcut în mod direct, în cadrul discuţiei pe care aceştia au avut-o la sediul S.C. O. S.R.L. şi a vizat obţinerea unor sume de bani, cuantificate prin indicarea unui procent din sumele pe care societatea martorului urma să le încaseze pentru executarea lucrărilor ce formau obiectul licitaţiilor în discuţie. În acest context, absenţa indicării unei sume determinate nu afectează îndeplinirea condiţiei ataşate elementului material, aceasta fiind cel puţin determinabilă prin raportarea procentului la încasările viitoare şi având, astfel, o semnificaţie financiară evidentă.

- referitor la condiţia ca subiectul activ al infracţiunii să aibă sau să lase să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, Înalta Curte - Completul de 5 judecători a reţinut că inculpatul B. i-a comunicat în mod direct martorului N. că are influenţă asupra funcţionarilor publici din cadrul P., folosind expresia "acolo sunt oamenii mei".

- în ceea ce priveşte promisiunea că va determina funcţionarii publici să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, Înalta Curte - Completul de 5 judecători a reţinut că din declaraţiile martorului N. coroborate cu declaraţiile date de inculpat în cursul urmăririi penale, a rezultat că B., după ce a acceptat promisiunea martorului, i-a spus acestuia că va face demersuri în vederea obţinerii celor trei contracte de către S.C. O. S.R.L., afirmaţie care în contextul în care inculpatul a susţinut că la P. sunt "oamenii lui" a reprezentat o promisiune explicită că îi va determina pe funcţionarii publici să atribuie contractele către societatea martorului.

Acceptarea de către inculpat a promisiunii formulate de martorul denunţător în schimbul traficării influenţei a relevat, într-o primă etapă a dinamicii infracţionale, respectiv, în perioada 2009-2010, că inculpatul B. a acţionat în plan obiectiv şi subiectiv cu scopul traficării influenţei sale.

Totodată, acceptarea promisiunii de a-i fi remisă o sumă de bani, chiar dacă constituie un început de punere în executare a hotărârii infracţionale, reprezintă, prin voinţa legiuitorului, momentul consumării infracţiunii de trafic de influenţă, fără însă ca aceasta să se fi epuizat, din moment ce, în succesiunea actelor de executare, a urmat primirea foloaselor acceptate de către inculpatul B..

Totodată, subsecvent acceptării promisiunii formulate de martorul N., (care a acţionat având în vedere evaluarea unei influenţe reale pe care inculpatul o avea, mizând pe aceasta) s-a reţinut că inculpatul B. a primit în perioada 2011 - 2013, la diferite intervale de timp, suma totală de 1.500.000 de euro (6.200.000 de RON) în mai multe modalităţi, respectiv: în numerar, direct sau prin intermediul inculpatului A. şi prin disimularea în încheierea unor contracte fictive.

În raport cu situaţia de fapt expusă, în acord cu cele constatate de prima instanţă, Înalta Curte - Completul de 5 judecători a reţinut că fapta inculpatului B. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) din C. pen. anterior cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, potrivit legii în vigoare la momentul comiterii faptei, criticile formulate sub acest aspect fiind nefondate.

Referitor la momentul săvârşirii infracţiunii s-a constatat că, deşi infracţiunea de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatului B. s-a consumat la data actului iniţial, de pretindere a unui procent de 20% din valoarea totală a unor contracte de reabilitare a reţelei de apă (dată la care s-a realizat elementul material al traficului de influenţă în modalitatea normativă a "pretinderii"), actele subsecvente constând în primirea, în mai multe rânduri, a folosului necuvenit pretins, se circumscriu în mod natural laturii obiective a aceleiaşi infracţiuni.

Aceste acte ulterioare se află în strânsă legătură, obiectiv şi subiectiv, cu acţiunea iniţială de pretindere, săvârşirea ultimului act de primire având, juridic, semnificaţia epuizării infracţiunii, moment distinct şi ulterior celui al consumării sale.

Referitor la critica ce poartă asupra legalităţii soluţiei de condamnare a inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, Înalta Curte a reţinut că apărarea s-a prevalat de Decizia nr. 418 din 2018 a Curţii Constituţionale, potrivit căreia în cazul infracţiunii de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 nu poate fi subiect activ persoana care deţine calitatea de subiect activ al infracţiunii din care provin bunurile, solicitându-se achitarea inculpatului pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Critica a fost apreciată ca fiind nefondată.

Analizând acuzaţia adusă inculpatului B. în contextul normativ, apărut ca urmare deciziei Curţii Constituţionale, pronunţată după data soluţiei de condamnare din sentinţa instanţei de fond şi în raport de principiile aplicării în timp a legii penale, Înalta Curte a constatat că fapta pentru care acesta a fost trimis în judecată corespunde tipicităţii obiective a infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, urmare a reconfigurării normei de incriminare care a exclus posibilitatea reţinerii modalităţii alternative prev. de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, astfel încât s-a apreciat că suntem în prezenţa unei cauze de schimbare a calificării faptei ce a făcut obiectul acuzaţiei de spălare de bani, iar nu a unei schimbări de încadrare juridică propriu-zisă.

Astfel, s-a reţinut că schimbarea încadrării juridice vizează norma de incriminare, forma infracţiunii, variantele agravate şi/sau atenuate, precum şi cele de bază sau asimilate şi participaţia penală, în considerarea semnificaţiei sintagmei "săvârşirea unei infracţiuni" astfel cum este definită de art. 174 din C. pen., iar nu şi identificarea modalităţii normative alternative a elementului material.

În acest sens s-a reţinut că infracţiunea de spălare de bani a fost realizată printr-o pluralitate de acţiuni, astfel cum au fost descrise anterior şi care, fiecare în parte, constituie modalităţi alternative ale elementului material, grupate şi identificate prin notarea cu a), b) şi c) prin voinţa legiuitorului, notare care însă nu înlătură unitatea infracţiunii fiind vorba despre o infracţiune simplă care înglobează mai multe acţiuni, modalităţi alternative de săvârşire specifice unităţii naturale colective ca formă a infracţiunii simple. Consecinţa reglementării modalităţilor normative alternative este aceea că se reţine ca încadrare juridică forma simplă a infracţiunii, realizarea mai multor variante alternative neavând semnificaţia unor acte materiale distincte cu relevanţă sub aspectul încadrării juridice.

Actele prin care sunt săvârşite modalităţile alternative de comitere a aceleiaşi infracţiuni se unesc în mod firesc într-o singură infracţiune, aflându-ne într-o situaţie de unitate naturală în care dinamica infracţională se opreşte odată cu producerea ultimului rezultat din cadrul modalităţilor alternative ale elementului material.

Aşadar, s-a observat că descrierea acuzaţiei adusă inculpatului B. reflectă aceste considerente teoretice, activitatea subsecventă de primire a foloaselor iniţial pretinse, activitate complexă prin care s-a realizat "albirea" produsului infracţional fiind înglobată în unitatea infracţională prin raportare la faptul că inculpatul a fost beneficiarul final al circuitelor financiare şi al bunurilor rezultate în urma transferurilor efectuate, dându-se relevanţă momentului producerii ultimului rezultat, cu toate consecinţele ce decurg din această constatare, respectiv că, deşi au fost descrise modalităţile alternative, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, s-a reţinut doar modalitatea alternativă prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, considerată a îngloba, în cazul inculpatului B., celelalte modalităţi alternative descrise.

Faptul că în construirea acuzaţiei s-a considerat că a operat o absorbţie naturală a modalităţilor alternative comise anterior actelor finale de dobândire a produsului infracţional disimulat, reiese din identitatea descrierii faptelor de spălare de bani pentru care au fost trimişi în judecată în calitate de coautori, inculpaţii H. şi I., şi de complici, inculpaţii A. şi G., faptele fiind încadrate juridic prin raportare la modalităţile alternative prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, acţiuni la care s-a limitat participaţia penală a acestora.

Ca atare, deşi critica inculpatului B. a fost fundamentată pe modificări aduse normei de incriminare, aceste modificări nu au aptitudinea de a produce consecinţa pretinsă, aceea a dezincriminării, atât timp cât fapta ce face obiectul judecăţii, în maniera în care a fost concepută acuzaţia, realizează elementele constitutive ale aceleiaşi infracţiuni în considerarea altor modalităţi alternative ale elementului material şi care au dobândit relevanţă penală urmare a reconfigurării infracţiunii.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, apreciind ca nefondate criticile formulate de apelantul inculpat B., a reţinut că în speţă sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, corespunzător operaţiunilor financiare efectuate de inculpat astfel cum au fost reţinute de instanţa de fond prin sentinţa penală apelată.

În examinarea criticilor formulate de inculpatul I. s-a constatat că acuzaţia adusă acestuia, respectiv infracţiunea de trafic de influenţă sub forma complicităţii, faptă prevăzută de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 257 alin. (1) din C. pen. anterior cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, potrivit legii în vigoare la momentul comiterii faptei, constă în aceea că, în perioada 2012- 2013, l-a ajutat pe inculpatul B. ca prin intermediul S.C. M. S.R.L., să primească suma de 1.240.000 RON de la martorul denunţător N. prin S.C. O. S.R.L., cunoscând că această sumă reprezintă preţul exercitării influenţei de către inculpatul B. pentru atribuirea contractelor de lucrări către această societate, reprezentată de martorul denunţător N., sumă ce a fost pusă la dispoziţia inculpatului B. prin intermediul martorului Q. şi folosită pentru achiziţionarea de bunuri (opere de artă din Franţa.)

În cauză, raportat la situaţia de fapt descrisă în rechizitoriu şi reţinută de instanţa de fond, dar şi faţă de probatoriul administrat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că fapta, astfel cum a fost reţinută prin actul de sesizare şi sentinţa penală apelată, întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută în art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Cu privire la critica ce poartă asupra temeiniciei soluţiei de condamnare a inculpatului I. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, Înalta Curte a reţinut că se susţine, în esenţă, lipsa unor probe care să conducă la concluzia, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că acesta ar fi cunoscut că sumele de bani transferate provin din săvârşirea de infracţiuni.

În susţinerea motivului de apel s-a arătat că inculpatul I. nu a făcut parte din cercul relaţional al inculpatului B., iar întreaga activitate pe care instanţa de fond a reţinut-o ca fiind complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă a fost realizată pentru a nu periclita relaţiile cu factorii de conducere ai oraşului Slatina.

Critica a fost apreciată ca fiind nefondată.

În argumentare s-a reţinut că, sub aspect subiectiv infracţiunea de spălare de bani este condiţionată de reprezentarea mentală a subiectului activ cu privire la faptul că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni, aspect ce rezultă atât din modalitatea de reglementare a incriminării pentru această faptă, cât şi din standardele şi recomandările internaţionale, legislaţia europeană, jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg şi practica judiciară naţională recentă. În acest sens, apar relevante dispoziţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, "Cunoaşterea provenienţei bunurilor sau scopul urmărit poate fi dedusă/dedus din circumstanţele faptice obiective."

Aşadar, cunoaşterea provenienţei bunurilor de către inculpatul I. decurge din chiar participarea la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă -infracţiune predicat, fiind lipsit de relevanţă dacă acesta cunoştea în detaliu înţelegerea dintre cei implicaţi, precum şi mobilul faptei de spălare de bani comisă de acesta.

Înalta Curte, Completul de 5 judecători, examinând criticile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul B. cu privire la individualizarea pedepsei aplicate acestui inculpat a constatat ca fiind fondate criticile formulate.

Cu privire la fapta de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, s-a reţinut că termenul general de prescripţie a răspunderii penale pentru efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 care a început să curgă din anul 2013 s-a împlinit pe parcursul anului 2018, în speţă devenind incidentă o cauză care împiedică exercitarea acţiunii penale cu privire la această infracţiune şi impune soluţia de încetare a procesului penal, în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

În ce priveşte solicitarea formulată de apelantul intimat inculpat B., de reducere a cuantumului pedepsei ca urmare a reţinerii incidenţei dispoziţiilor art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002:

Raportat la conţinutul adresei nr. x din 29 martie 2021 din care a rezultat că pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt a fost înregistrat dosarul nr. x/2021 în urma denunţului formulat de B. fiind furnizate informaţii şi date cu caracter determinant în aflarea adevărului în urma cărora inculpata R. a fost cercetată şi trimisă în judecată s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile privind reţinerea dispoziţiilor art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, cu privire la inculpatul B. fiind făcută aplicarea acestor dispoziţii.

În procesul de individualizare a pedepsei instanţa de control judiciar a apreciat că se impune stabilirea unor pedepse orientate către maxim, respectiv 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. şi 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002. Ca urmare a aplicării dispoziţiilor referitoare la tratamentul sancţionator al concursului de infracţiunii, prevăzut de art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului B. este de 5 ani închisoare la care s-a adăugat 1/3 din cuantumul pedepsei stabilite pentru infracţiunea de trafic de influenţă, respectiv 1 an, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 6 ani închisoare.

În examinarea criticilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul I. cu privire la individualizarea pedepsei aplicate acestui inculpat s-a constatat că operaţiunea de individualizare judiciară a pedepsei a fost corect realizată de către prima instanţă, pornind de la limitele speciale ale pedepsei stabilite cu luarea în considerare a criteriile generale de individualizare prevăzute de legea penală mai favorabilă, prevăzute de art. 72 din C. pen. anterior, prin raportare la limitele de pedeapsă, gradul de pericol social al faptelor evidenţiat de natura infracţiunilor, împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor, data săvârşirii faptelor, persoana inculpatului, precum şi contribuţia avută în ansamblul activităţii infracţionale.

Prin decizia penală nr. 38 din data de 02 mai 2023 pronunţată de Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2019 s-au dispus următoarele:

Au fost admise apelurile declarate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul intimat B. împotriva sentinţei penale nr. 74 din data de 08 februarie 2018, pronunţată de secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată, şi în rejudecare:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor astfel:

- pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor prevăzută art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012;

- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte (în legătură cu S.C. C. S.A., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L.) prevăzută de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte (în legătură cu S.C. C. S.A., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L.) prevăzută de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 291 alin. (1) din C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În baza art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012 şi art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În baza 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite prin prezenta decizie şi a aplicat inculpatului B. pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare la care adaugă un spor de 1 an închisoare, reprezentând o treime din totalul celeilalte pedepse de 3 ani închisoare, acesta urmând să execute, în final, pedeapsa de 6 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei rezultante.

În baza art. 45 alin. (5) raportat la art. 45 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea pedepsei rezultante.

Au fost menţinute măsurile asigurătorii luate faţă de inculpatul B. prin ordonanţele din 27 martie 2014, 31 martie 2015, 30 aprilie 2015 şi 11 mai 2015 emise în dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, până la concurenţa sumei de 6.200.000 RON.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale care nu contravin prezentei decizii.

Au fost respinse, ca nefondate apelurile formulate de intimaţi inculpaţi I., A. şi H. împotriva sentinţei penale nr. 74 din data de 08 februarie 2018, pronunţată de secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015, privind şi pe intimatul inculpat G..

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor formulate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul intimat B. au rămas în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., au fost obligaţi intimaţi inculpaţi I., A. şi H. la plata sumei de câte 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi B., I., A., H. şi G. până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de câte 400 RON se au fost avansate din fondul Ministerului de Justiţie.

III. Împotriva deciziei penale nr. 38 din data de 02 mai 2023 pronunţate de Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2019 au formulat cerere de recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie (la data de 17 mai 2023), şi inculpaţii I. (la data de 31 mai 2023), şi B. (la data de 31 mai 2023).

III. 1. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a criticat modul de soluţionare a laturii penale, cererea de recurs în casaţie fiind întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. - în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal.

Circumscris cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., în esenţă, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut că, în cauză instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii cu ocazia aprecierii asupra incidenţei cauzei de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 lit. i) din C. proc. pen. în privinţa inculpatului B. pentru infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte (în legătură cu S.C. C. S.A., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L.), faptă prevăzută de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În cuprinsul motivelor de recurs formulate Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut că, pentru a dispune încetarea procesului penal pornit faţă de inculpatul B., instanţa de apel a reţinut, urmare a reconfigurării conţinutului dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. în baza deciziilor nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale şi, subsecvent, a interpretării obligatorii regăsite în Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, că norma de drept penal analizată nu a mai prevăzut, în intervalul 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, vreun act susceptibil de întrerupere a prescripţiei. Evaluată în contextul celorlalte dispoziţii pertinente în materia prescripţiei, s-a reţinut că această particularitate imprimă C. pen. în vigoare în intervalul de timp limitat, anterior menţionat, caracterul unei legi penale de natură să asigure, în ansamblul său, o situaţie mai favorabilă pentru inculpat.

În acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători a analizat termenul general de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 reţinută în sarcina inculpatului B., raportându-se, pe de o parte, la durata acestui termen, astfel cum este reglementată de dispoziţiile art. 154 alin. (1) din C. pen., iar, pe de altă parte, la intervalul de timp în care acesta a curs în cauza de faţă.

Criticând soluţia dispusă de instanţa de apel, prin motivele de recurs formulate Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut că, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia prevăzută, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B., este de 5 ani şi a început să curgă din luna mai 2013 (cum au stabilit instanţa de fond şi apel) si a fost întrerupt succesiv anterior publicării Deciziei nr. 297/2018, prin începerea urmăririi penale (ordonanţa nr. 378/P/2014 din 11 septembrie 2014), continuarea urmăririi penale (prin ordonanţele din 13 martie 2015 şi din 06 aprilie 2015), punerea în mişcare a acţiunii penale (ordonanţa nr. 378/P/2014 din 19 martie 2015 şi din 06 aprilie 2015), prin trimiterea în judecată a inculpatului la data de 19 mai 2015, iar ulterior prin citarea succesivă a inculpatului la termenele de judecată din primă instanţă şi apel, prin condamnarea sa în prima instanţă prin sentinţa penală nr. 74 din 08 februarie 2018, acte de procedură îndeplinite înainte de expirarea termenului general de prescripţie, în baza normelor în vigoare din Noul C. pen.

Neluarea în considerare a actelor de procedură îndeplinite în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, conform deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022, nu afectează cu nimic intervalul în care organele judiciare aveau posibilitatea tragerii la răspundere a inculpatului şi era previzibil că termenul de prescripţie avea să se împlinească în mai 2023. Având în vedere perioadele de suspendare a cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale care însumează aproximativ 2 ani şi 4 luni şi 20 de zile, termenul special de prescripţie urmează a se împlini în octombrie 2025.

Începând cu data de 30 mai 2022 au fost îndeplinite acte de procedură care, potrivit legii, trebuie aduse la cunoştinţa inculpatului, constând în citarea inculpatului la termenele de judecată şi măsurile dispuse în cadrul şedinţelor de judecată din apel, astfel încât noile întreruperi au făcut să curgă noi termene de prescripţie, limitate de această dată de regulile prescripţiei speciale.

Prin completarea motivelor de recurs depuse la data de 10 august 2023, circumscris aceluiaşi caz de casare, cu referire la Hotărârea pronunţată de C.J.U.E în cauza C-107/2023, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut că instanţele naţionale nu sunt obligate să aplice Deciziile nr. 297/2018 si nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale în condiţiile în care prin respectarea acestora ar fi împiedicată aplicarea unor sancţiuni efective şi disuasive pentru a combate infracţiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, şi s-ar crea un risc sistemic de impunitate pentru astfel de infracţiuni.

Totodată, s-a susţinut că obligaţia instanţelor naţionale de a lăsa neaplicate Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, precum şi Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este de natură să aducă atingere nici principiului previzibilităţii, preciziei şi neretroactivităţii infracţiunilor şi pedepselor, nici principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), astfel cum sunt garantate la articolul 49 alin. (1) din Cartă.

Faţă de cele învederate, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, desfiinţarea, în parte, a deciziei penale nr. 38 din 02 mai 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul penal nr. x/2019, în ceea ce priveşte soluţia de încetare a procesului penal pornit împotriva inculpatului B., iar în urma rejudecării, înlăturarea greşitei aplicări a legii şi condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte (în legătură cu S.C. C. S.A., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L.) prevăzută de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

III. 2. Recurentul inculpat B. a criticat modul de soluţionare al laturii penale, cererea de recurs în casaţie fiind întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.- inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală cu referire la infracţiunea de spălare a banilor şi infracţiunea de trafic de influenţă, respectiv pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. -"în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal"- cu referire la infracţiunea de trafic de influenţă.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 437 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. vizând infracţiunea de spălare a banilor prevăzută de art. 29 lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2022, recurentul inculpat B. a susţinut că prin decizia recurată, urmare a greşitei aplicări a legii, s-a dispus condamnarea sa pentru fapte ce nu au făcut obiectul trimiterii în judecată, astfel că unica soluţie procesuală este cea conferită de legiuitor prin art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza finala din C. proc. pen., respectiv exercitarea recursului în casaţiei pentru îndreptarea nelegalităţii făcute cu prilejul soluţionării cauzei.

Recurentul inculpat a susţinut că interpretarea dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza finală din C. proc. pen. în ceea ce priveşte soluţia pe care o poate dispune instanţa, de "înlăturare a greşitei aplicări a legii", permite şi remedierea altor situaţii rezultate din greşita aplicare a legii, chiar daca acestea nu se încadrează în mod expres în cazurile de recurs prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Astfel, inculpatul a susţinut că instanţa de fond a dispus condamnarea sa pentru infracţiunea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea 656/2002 iar, în apel, prin recalificarea încadrării juridice, în etapa deliberării, s-a dispus condamnarea sa pentru infracţiunea de spălare a banilor circumscrisă modalităţii normative prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002.

Inculpatul, în esenţă, a arătat că soluţia instanţei de apel este nelegală, fiind încălcat dreptul inculpatului la un proces echitabil prin schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina acestuia direct, în cadrul etapei de deliberare, fără a fi pusă anterior în discuţia părţilor.

Inculpatul B. a susţinut că fost pus în situaţia de a analiza temeinicia acuzaţiei direct după pronunţarea deciziei în apel, fiind astfel lipsit de dreptul la un dublu grad de jurisdicţie în materie penală, prevăzut de art. 2 din Protocolul nr. 7 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. De asemenea, a susţinut că a fost încălcat dreptul la apărare prevăzut de art. 6 al Convenţiei raportat la faptul că apărarea sa s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a cunoaşte aspectele reţinute în mod suplimentar în acuzare şi de a formula concluzii la dezbaterea apelului sau de a propune probe în legătură cu extinderea acuzaţiei în materie penală ulterior încheierii dezbaterilor.

Sub un alt aspect, circumscris aceluiaşi caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul a susţinut că fapta pentru care s-a dispus condamnarea sa sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor prevăzută de art. 29 lit. a) şi b) din Legea 656/2002 nu are corespondent în norma legală de incriminare.

În acest context, s-a precizat că infracţiunea predicat (trafic de influenţă) a fost reţinută ca fiind săvârşită în modalitatea primirii, constând în aceea că în perioada 2011 - 2013, inculpatul B. ar fi primit de la N., în mai multe tranşe, suma totală de 1.500.000 euro (6.200.000 RON), în mod direct şi în mod indirect prin intermediul inculpatului A. şi printr-un mecanism de transfer, disimulare şi încheiere de documente fictive, derulat de S.C. O. S.R.L.,S.C. L. S.R.L., S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L. şi S.C. M., cu ajutorul inculpaţilor A., G., H., I. şi a martorilor denunţători Q. si S..

În ceea ce priveşte pretinsele primiri de sume cash, fie directe, fie indirecte s-a susţinut că acestea nu pot face obiectul infracţiunii de spălare a banilor în modalitatea prevăzută de art. 29 lit. a) şi lit. b) din Legea 656/2002, întrucât nu sunt efectuate prin mecanisme de transfer şi disimulare.

Referitor la primirile efectuate prin mecanismul de transfer, acestea au drept obiect exclusiv plăţile efectuate prin societăţile comerciale indicate în actul de sesizare. Prin urmare, în această modalitate normativă infracţiunea de trafic de influenţă se consideră consumată la momentul la care suma transferată prin acest mecanism ajunge la ultima societate din lanţ.

Or, în condiţiile în care infracţiunea de spălare a banilor este descrisă prin aceea că inculpatul B. a iniţiat şi derulat prin persoane interpuse (aceleaşi de la traficul de influenţă) un mecanism financiar fictiv care a avut drept rol disimularea sumei de 3.080.000 de RON, reprezentând o parte din preţul propriei influenţe, cu scopul de a dobândi bunurile provenite din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă sub forma unor bunuri şi servicii, din aceasta descriere, cât şi din maniera în care îi sunt imputate actele infracţionale rezultă că infracţiunea de spălare a banilor s-a consumat la momentul ajungerii sumelor transferate la ultima dintre societăţile din lanţul infracţional, deci anterior consumării infracţiunii predicat în modalitatea primirii (singura care poate fi un precursor al infracţiunii de spălare a banilor).

Potrivit art. 29 din Legea 656/2002 situaţia premisă a infracţiunii de spălare a banilor este reprezentată de existenţa unor produse infracţionale generate de săvârşirea unei alte infracţiuni, infracţiune ce s-a consumat la momentul la care se pune problema realizării oricăreia dintre acţiunile ce se circumscriu variantelor normative ale infracţiunii de spălare a banilor.

În speţă, aceste activităţi de transfer şi disimulare sunt plasate în timp anterior momentului la care se consumă primirea sumelor de bani, ca variantă descrisă de parchet în actul de sesizare a infracţiunii de trafic de influenţă (în ceea ce priveşte primirea prin societăţi prin operaţiuni de transfer şi disimulare), aşa încât este evident ca aceste acte de transfer si disimulare nu pot fi reţinute ca acte materiale a infracţiunii de spălare de bani care, de principiu, are în situaţia premisa bunuri care au fost obţinute prin săvârşirea unei alte infracţiuni deja consumate, la momentul la care se efectuează actele de spălare a banilor.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 437 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. vizând infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 din C. pen., recurentul inculpat B., în esenţă, a arătat că, în acord cu considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 489/2016 a Curţii Constituţionale, pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă este necesară îndeplinirea cerinţei existenţei influenţei reale alături de cerinţa ca făptuitorul să promită că îl va determina pe funcţionarul public să adopte conduita dorită de cumpărătorul de influenţă. Din analiza hotărârii recurate se constată că nu este reţinută existenţa unei promisiuni concrete, fără echivoc din partea inculpatului, astfel încât să fie întregită latura obiectivă a infracţiunii.

Cu referire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. recurentul inculpat B. a criticat decizia penală sub aspectul greşitei dispoziţii de respingere a solicitării de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, prin greşita calculare a termenului de prescripţie de la data ultimei primiri efective a preţului traficului de influenţă şi nu de la momentul acceptării promisiunii acestuia.

III. 3. Prin motivele de recurs subsumate cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul I. a criticat raţionamentul instanţei de apel care a dispus condamnarea sa pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă comisă ulterior consumării infracţiunii de trafic de influenţă reţinută în sarcina autorului.

În susţinerea cazului de casare invocat inculpatul a arătat că este greşită aprecierea instanţei de apel potrivit căreia infracţiunea de trafic de influenţă reţinută în sarcina autorului (inculpatul B.) ar putea fi apreciată ca o formă a unităţii naturale de infracţiune, care prezintă un moment al consumării şi un moment al epuizării.

Împrejurarea că există o anumită relaţionare între cele două modalităţi normative ale infracţiunii de trafic de influenţă, respectiv că prima (acceptarea promisiunii/pretindere) este săvârşită în vederea comiterii celei de-a doua (primirea efectivă) nu poate justifica crearea în mod artificial a unei forme a unităţii de infracţiune care să nu se plieze pe configuraţia sistemului de drept penal substanţial, care să împrumute caracteristicile atât a unităţii naturale (unitatea naturală colectivă), cât şi a unităţii legale (infracţiunea continuată) şi care să conducă la agravarea situaţiei juridice a persoanelor cărora li se impută această acuzaţie.

În ceea ce priveşte momentul realizării actelor de ajutorare/înlesnire pentru a se considera existenţa complicităţi la traficul de influenţă, actele de ajutorare/înlesnire pot fi săvârşite doar anterior sau concomitent cu săvârşirea actului de executare. Or, având în vedere că, infracţiunea de trafic de influenţă reţinută în sarcina autorului B. s-a consumat la momentul acceptării promisiunii folosului în schimbul traficării influenţei (în perioada 2009 - 2010), actele de complicitate puteau fi săvârşite doar până la momentul acceptării promisiunii de către acest inculpat.

Prin urmare, actele îndeplinite ulterior momentului acceptării promisiunii, adică ulterior perioadei 2009 - 2010, nu pot avea semnificaţia unor acte de ajutorare/înlesnire, persoanele care realizează aceste tipuri de acte neputând fi trase la răspunderea penală pentru complicitatea la infracţiunea de trafic de influenţă.

Faţă de cele ce preced, inculpatul a susţinut că i-a fost imputată comiterea unor acţiuni care au fost realizate ulterior consumării infracţiunii de trafic de influenţă, reţinându-se că acţiunile de falsificare ce ar reprezenta actele de ajutorare ar fi început în luna iunie 2012, iar consumarea infracţiunii ar fi avut loc cel mai târziu în anul 2010, consecinţa fiind aceea că s-a dispus condamnarea sa în mod nelegal pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în cauză fiind incident cazul prevăzut la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Cu referire la infracţiunea de spălarea banilor reţinută în sarcina sa, inculpatul I. a susţinut că acţiunile pretins desfăşurate de acesta în prezenta cauză (implicarea în transferurile sumelor de bani remise cu titlu de mită şi participarea la falsificarea documentaţiei care a stat la baza transferurilor) au atât valenţele unei acţiuni specifice infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, cât şi caracteristicile unei acţiuni de spălare a banilor.

În realitate, a susţinut inculpatul, faptele imputate puteau reprezenta ipotetic doar un ajutor dat inculpatului B. în vederea primirii sumelor de bani remise de către denunţătorul N., fapte care se subsumează noţiunii de complicitate la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă de către primul. Scopul desfăşurării acestor activităţi nu a fost acela de a ascunde ori disimula adevărata natură a provenienţei sumelor de bani transferate, aşa cum susţine instanţa de control judiciar, ci de a face ca sumele de bani să intre în posesia traficantului de influenţă. A fortiori, simpla reţinere a unui scop specific faptei de spălare a banilor alături de acţiunile care conturează complicitatea la traficul de influenţă nu este de natură de a cataloga respectivele acţiuni ca fiind şi caracteristice infracţiunii de spălare a banilor, în absenta unei individualizări a acestora.

Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că în mod greşit instanţa de apel a dispus condamnarea sa pentru comiterea infracţiunii de spălarea banilor, întrucât acţiunile reproşate subsemnatului se pot subsuma ipotetic doar modalităţii normative specifice infracţiunii de trafic de influenţă, în forma de participaţie a complicităţii, nu şi celor specifice infracţiunii de spălarea banilor.

Aşadar, nefiind întrunite elementele de tipicitate ale complicităţii la infracţiunea de trafic de influenţă, lipseşte chiar infracţiunea predicat, ceea ce constituie elementul principal ce se opune angajării răspunderii penale pentru pretinsa spălare a banilor.

Pentru toate aceste argumente, intervenind o cauză care împiedică exercitarea acţiunii penale regăsită la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală), recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi achitarea sa pentru comiterea infracţiunii de spălare a banilor.

IV. Prin încheierea din data de 11 septembrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Competul de 5 Judecători, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul I. împotriva deciziei penale nr. 38 din data de 02 mai 2023 pronunţate de Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2019, precum şi cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul B. împotriva deciziei penale nr. 38 din data de 02 mai 2023 pronunţată de Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2019, numai în ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., a trimis cauza în vederea judecării recursurilor în casaţie la Completul de 5 Judecători - Penal P1 - 2023 şi a fixat termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 6 noiembrie 2023, dată la care au avut loc dezbaterile şi susţinerile părţilor.

V. Analizând recursurile în casaţie formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii I. şi B. împotriva deciziei penale nr. 38 din data de 02 mai 2023 pronunţată de Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că ea urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În concluzie, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate nici remedierea unei greşite aprecieri a faptelor, şi nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Prin urmare, în aceste limite instanţa va proceda în ordine la analiza recursurilor în casaţie cu care a fost sesizată.

V.1. Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

Cazul de casare evocat este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar şi cu regulile de drept aplicabile la data soluţionării definitive a cauzei, se constată reţinerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen., şi, în temeiul acestuia, pronunţarea unei soluţii nelegale de încetare a procesului penal.

În speţă, cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, valorificat de către instanţa de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., fiind constatată intervenirea prescripţiei răspunderii penale, ca urmare a împlinirii termenului general de prescripţie.

Examinând critica formulată în recurs în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în contextul adoptării Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022 a instanţei supreme - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, aceasta este nefondată.

Prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată şi art. 5 din C. pen.

În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală. Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022. Aceasta deoarece o eventuală combinare a dispoziţiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.

Hotărârea prealabilă a mai statuat că revine fiecărei instanţe de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia.

În consecinţă, dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunţate, referitoare la natura dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., în general, şi a întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, în special, este incidentă şi în speţa de faţă.

În faza judecării cauzei în apel, instanţa supremă a valorificat incidenţa prescripţiei generale a răspunderii penale, interpretând şi aplicând normele de drept penal pertinente în concordanţă cu dezlegarea obligatorie a problemei de drept ce a făcut obiectul hotărârii prealabile anterior menţionate.

Având în vedere caracterul obligatoriu al deciziei pronunţate în dezlegarea unei chestiuni de drept şi situaţia factuală definitiv reţinută prin hotărârea instanţei de apel şi care nu mai poate fi cenzurată de instanţa de casaţie, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea dedusă judecăţii, conform art. 154 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., este de 5 ani, termen de prescripţie generală ce s-a împlinit în cauză în ceea ce priveşte infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Într-adevăr, aşa cum a reţinut instanţa de apel, acţiunea penală exercitată împotriva inculpatului B. are ca obiect tragerea acestuia la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în calitate de primar şi senator, a deţinut şi administrat în fapt, prin intermediul unor persoane interpuse, în perioada 2011-2013, S.C. E. S.R.L, S.C. F. S.R.L., S.C. D. S.R.L. şi S.C. C. S.A. şi a efectuat, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin intermediul persoanelor interpuse operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţiile deţinute, în scopul de a obţine profit din anumite activităţi comerciale pentru societăţile pe care le administra în fapt sau foloase pentru sine.

Prin urmare, termenul general de prescripţie a răspunderii penale pentru efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 a început să curgă din anul 2013 şi s-a împlinit pe parcursul anului 2018, astfel încât, în mod corect, instanţa de apel a constatat că în speţă este incidentă o cauză care împiedică exercitarea acţiunii penale cu privire la această infracţiune, motiv care a impus pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal, în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

Referitor la solicitarea Ministerului Public de a lăsa neaplicate Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, precum şi Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Înalta Curte reţine că prin cererea de recurs în casaţie s-a solicitat aceasta în considerarea hotărârii pronunţate de Curtea Europeană de Justiţie, Marea Cameră, la data de 21 decembrie 2021, în cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19, iar ulterior prin invocarea în concluziile sale, procurorul de şedinţă a invocat în susţinerea motivelor de recurs hotărârea pronunţată de Curtea Europeană de Justiţie, Marea Cameră, la data de 24 iulie 2023, în cauza C-107/23.

Cu privire la această din urmă susţinere se constată, prioritar, că invocarea hotărârii preliminare se circumscrie unui argument suplimentar în susţinerea criticilor privind aplicarea deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, precum şi a Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală şi, ca atare, se încadrează în limitele devolutive conturate de art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit căruia instanţa de recurs este îndrituită să examineze cauza în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie.

Cu privire la acest argument, reamintim că, dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, aceea de cale extraordinară de atac de anulare, al cărei scop este, potrivit art. 433 din C. proc. pen. acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, constatarea nelegalităţii deciziei date în apel sub aspectul intervenirii cauzei de încetare, nu poate fi raportată decât la fondul legislativ existent la momentul pronunţării hotărârii recurate.

Cu alte cuvinte, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8, pentru a se constata acest motiv de nelegalitate, existenţa cauzei de încetare a procesului penal se apreciază prin raportare la datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate atât sub aspect factual, cât şi legislativ. Astfel, în cazul prescripţiei răspunderii penale, analiza de legalitate se limitează la verificarea împlinirii sau nu a termenului, pornind de la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, în raport cu încadrarea juridică a faptei şi legea penală mai favorabilă, stabilite, cu caracter definitiv, de instanţa de apel, având în vedere eventuala incidenţă a unor cauze de suspendare sau de întrerupere a cursului acestui termen în raport de cadrul normativ şi interpretativ existent la data pronunţării deciziei.

Or, hotărârea Curţii Europene de Justiţie, Marea Cameră, în cauza C-107/23 PPU, a fost pronunţată la data de 24 iulie 2023, ulterior deciziei atacate, aşadar, legalitatea soluţiei de încetare a procesului penal nu poate fi analizată în raport de această decizie.

Astfel, la momentul pronunţării deciziei atacate, calificarea în dreptul naţional a instituţiei prescripţiei ca fiind o instituţie de drept substanţial, chestiune asupra căreia a statuat cu caracter obligatoriu instanţa supremă prin decizia amintită, atrăgea incidenţa principiului legii penale mai favorabile, iar elementele de interpretare oferite prin Hotărârea pronunţată de Curtea Europeană de Justiţie, Marea Cameră, la data de 21 decembrie 2021, în cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19, cât şi prin Hotărârea din 5 decembrie 2017, în cauza C-42/17, nu ofereau argumente pentru o eventuală înlăturare a jurisprudenţei obligatorii menţionate, fiindcă nu vizau prescripţia răspunderii penale.

În acest sens, este relevantă statuarea din cuprinsul paragrafului 209 din hotărârea pronunţată la data de 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion, în cuprinsul căreia Curtea precizează expres că, în cauzele în care s-a dispus sesizarea prealabilă, sunt antamate cerinţele care decurg din articolul 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, privind dreptul la un proces echitabil, situaţie în care nu poate fi opus un standard naţional de protecţie a drepturilor fundamentale care să implice un risc sistemic de impunitate, instanţa naţională având obligaţia de a se asigura că infracţiunile ce intră în domeniul dreptului Uniunii fac obiectul unor sancţiuni penale care au un caracter efectiv şi disuasiv. Curtea a subliniat, însă, că, în drept, ipoteza este distinctă de situaţia în care instanţa naţională ajunge să considere că obligaţia de a lăsa neaplicate dispoziţiile naţionale în cauză se loveşte de principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum este consacrat la articolul 49 din Cartă, situaţie în care nu este ţinută să se conformeze acestei obligaţii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 decembrie 2017, M. A. S. şi M. B., C-42/17, EU:C:2017:936, punctul 61).

Or, în speţă în raport de deciziile obligatorii amintite, era incidentă tocmai ipoteza avută în vedere de Curtea de Justiţie la pronunţarea Hotărârii din 5 decembrie 2017, M. A. S. şi M. B., C-42/17, (Taricco 2), prin care s-a statuat în sensul că "Articolul 325 alin. (1) şi (2) TFUE trebuie interpretat în sensul că impune instanţei naţionale ca, în cadrul unei proceduri penale având ca obiect infracţiuni privind taxa pe valoarea adăugată, să lase neaplicate dispoziţii interne în materie de prescripţie care intră sub incidenţa dreptului material naţional şi care se opun aplicării unor sancţiuni penale efective şi disuasive într-un număr considerabil de cazuri de fraudă gravă aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene sau care prevăd termene de prescripţie mai scurte pentru cazurile de fraudă gravă aducând atingere intereselor respective decât pentru cele aducând atingere intereselor financiare ale statului membru în cauză, cu excepţia cazului în care o astfel de neaplicare determină o încălcare a principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, din cauza unei lipse de precizie a legii aplicabile sau pentru motivul aplicării retroactive a unei legislaţii care impune condiţii de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii.".

De altfel, acest raţionament este reluat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi în considerentele Hotărârii pronunţate în cauza C-107/23 PPU, (paragrafele 95-125), Curtea concluzionând că instanţele române nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile instanţei de contencios constituţional amintite, în pofida existenţei unui risc sistemic de impunitate a unor infracţiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, în măsura în care deciziile se întemeiază pe principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul naţional, sub aspectul cerinţelor acestuia referitoare la previzibilitatea şi la precizia legii penale, inclusiv a regimului de prescripţie referitor la infracţiuni.

Mai mult, invocarea de către parchet a incidenţei Hotărârii Curţii Europene de Justiţie din 24 iulie 2023, în cauza C-107/23, pronunţată ulterior deciziei definitive atacate cu prezentul recurs în casaţie, este de natură să aducă atingere autorităţii de lucru judecat.

În privinţa importanţei pe care o are principiul autorităţii de lucru judecat, atât în ordinea juridică europeană, cât şi în sistemele juridice naţionale, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat constant asupra necesităţii ca hotărârile judecătoreşti definitive să nu mai poată fi puse în discuţie (Hotărârea din 30 septembrie 2003, Kobler, în cauza C-224/01), cu excepţia situaţiei în care normele de procedură interne aplicabile autorizează reexaminarea (Hotărârea din 13 ianuarie 2004, Kuhne & Heitz, în cauza C-453/00 şi Hotărârea din 10 iulie 2014, Impresa Pizzarotti & C. Spa, în cauza C-213/13).

De asemenea, Curtea a statuat în sensul că, principiul cooperării nu impune unei instanţe naţionale să înlăture norme de procedură internă în vederea reexaminării unei hotărâri judecătoreşti care a dobândit autoritate de lucru judecat şi să o anuleze, atunci când se constată că este contrară dreptului Uniunii (Hotărârea din 1 iunie 1999, Eco Swiss, cauza C-126/97, Hotărârea din 16 martie 2006, Rosmarie Kapferer, cauza C-234/04) şi că principiile echivalenţei şi efectivităţii nu se opun "ca o instanţă naţională să nu aibă posibilitatea de a revizui o hotărâre judecătorească definitivă pronunţată în cadrul unei acţiuni de natură civilă, în cazul în care această hotărâre se dovedeşte a fi incompatibilă cu o interpretare a dreptului Uniunii reţinută de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ulterior datei la care hotărârea menţionată a rămas definitivă, chiar dacă o astfel de posibilitate există în ceea ce priveşte hotărârile judecătoreşti definitive incompatibile cu dreptul Uniunii pronunţate în cadrul unor acţiuni de natură administrativă" (Hotărârea din 6 octombrie 2015, Dragoş Constantin Târşia, C-69/14).

Această din urmă cauză a avut în vedere chiar reglementarea procesuală naţională, întrebarea preliminară adresată Curţii de Tribunalul Sibiu, respectiv dacă "Articolele 17, 20, 21 şi 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, articolul 6 [TUE], articolul 110 [TFUE], principiul securităţii juridice tras din dreptul [Uniunii] şi jurisprudenţa [Curţii] pot fi interpretate ca opunându-se unei reglementări precum articolul 21 alin. (2) din Legea [contenciosului administrativ], care prevede posibilitatea revizuirii hotărârilor judecătoreşti interne pronunţate exclusiv în materia contenciosului administrativ în ipoteza încălcării principiului priorităţii dreptului [Uniunii] şi nu permit[e] posibilitatea revizuirii hotărârilor judecătoreşti interne pronunţate în alte materii decât contenciosul administrativ (civile, penale) în ipoteza încălcării aceluiaşi principiu al priorităţii dreptului [Uniunii] prin aceste din urmă hotărâri?", fiind relevantă mutatis mutandis şi în cauza de faţă.

În concluzie, analiza privind cazul de recurs în casaţie se raportează, potrivit legii procesual penale române, la regulile de drept existente la data pronunţării deciziei în apel, instanţa nefiind abilitată să reexamineze pe această cale hotărârea atacată prin prisma compatibilităţii acesteia cu interpretarea dreptului Uniunii reţinută de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ulterior datei la care aceasta a rămas definitivă.

Pentru considerentele expuse, constatând neîntemeiate criticile formulate, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 38 din data de 02 mai 2023 pronunţată de Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2019.

V.2. Recurentul inculpat B. a invocat prin cererea de recurs în casaţie aspecte circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 8 din C. proc. pen., însă, prin încheierea de admitere în principiu, s-a dispus ca numai aspectele ce se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 437 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., cu referire la infracţiunea de spălare a banilor, respectiv a infracţiunii de trafic de influenţă pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului să fie evaluate în procedura pendinte, celelalte susţineri nefiind circumscrise motivului de casare invocat.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători va analiza criticile recurentului susţinute ulterior admiterii în principiu a cererii de recurs în casaţie, respectiv cele circumscrise cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. numai cu privire la infracţiunea de spălare a banilor, având în vedere că apărătorul ales al recurentului inculpat B., atât prin concluziile orale din cadrul şedinţei de judecată din data de 6 noiembrie 2023, cât şi prin concluziile scrise (transmise la dosarul cauzei prin email la data de 15 noiembrie 2023), a renunţat la motivul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă arătând că va susţine strict motivul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. numai cu privire la infracţiunea de spălare a banilor.

În acest context, instanţa de recurs constată că inculpatul B. a fost condamnat, în baza art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012 şi art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.

Sub aspectul situaţiei de fapt, s-a reţinut că inculpatul B., în perioada 2012 - 2013, a iniţiat si a derulat prin persoane interpuse un mecanism financiar fictiv între S.C. O. S.R.L., S.C. L. S.R.L., S.C. M. S.R.L., martorul denunţător Q., pe de o parte, şi intre S.C. O. S.R.L., S.C. L. S.R.L., S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L., T., pe de alta parte, pentru disimularea sumei de 3.080.000 RON, reprezentand o parte din preţul traficului de influenţă, cu scopul de a dobandi foloasele provenite din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, foloase sub forma de bunuri (3 lingouri din aur, opere de arta) şi sub forma unor servicii şi amenajari in beneficiul T., pe care îl deţine şi controleaza prin interpuşi şi, în aceeasi perioada, a iniţiat si derulat prin numitii U., V. şi W. un mecanism ce a avut drept rol schimbarea şi disimularea sumei de 2.558.658 RON provenită din săvârşirea aceleiaşi infracţiuni de trafic de influenţă, în tablouri şi alte opere de artă.

Critica recurentului inculpat B. circumscrisă cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. constă, în esenţă, în faptul că acesta a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, instanţa de apel încălcându-i dreptul la un proces echitabil prin schimbarea încadrării juridice în cadrul deliberării în apel.

În acest sens, a susţinut că a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, însă instanţa de apel, în rejudecare, în cadrul deliberării, a dispus condamnarea sa pentru infractiunea de spălare a banilor circumscrisă rnodalităţilor normative prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) si b) din Legea nr. 656/2002, susţinând că în mod eronat s-a reţinut că fapta pentru care acesta a fost trimis în judecată corespunde tipicităţii obiective a infractiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) si b) din Legea nr. 656/2002, urmare a reconfigurării normei de incriminare, astfel încât suntem în prezenţa unei cauze de schimbare a calificării faptei ce a făcut obiectul acuzaţiei de spălare de bani.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, analizând criticile recurentului inculpat B. circumscrise cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., cu privire la infracţiunea de spălare a banilor, constată că acestea sunt nefondate.

Consecventă unei jurisprudenţe deja consacrate, Înalta Curte reiterează unele dintre considerentele teoretice care se circumscriu cazului de recurs în casaţie prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală":

- calea extraordinară de atac a recursului în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile (art. 433 din C. proc. pen.);

- controlul judiciar determinat de exercitarea recursului în casaţie se limitează exclusiv la verificarea conformităţii hotărârilor penale definitive cu regulile de drept, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege. Este exclusă posibilitatea reevaluării materialului probator sau reaprecierea situaţiei de fapt, acestea fiind stabilite în mod definitiv de către instanţa de apel. De asemenea, nu este posibilă exercitarea controlului judiciar cu privire la încadrarea juridică dată faptelor;

- cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. permite doar verificarea dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc, din punct de vedere obiectiv, elementele de tipicitate ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului. Cu alte cuvinte, analiza instanţei de control judiciar vizează, sub un prim aspect, incriminarea în mod generic a faptei şi, sub un al doilea aspect, corespondenţa dintre aceasta, astfel cum a fost reţinută în mod definitiv de către instanţa de apel, cu elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare.

Limitarea verificării corespondenţei dintre fapta reţinută prin hotărâre definitivă şi exclusiv elementele de tipicitate obiectivă a infracţiunii rezultă din preluarea prin dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. doar a sintagmei din cuprinsul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., respectiv "fapta nu este prevăzută de legea penală", iar nu şi a tezei a II-a, care se referă la săvârşirea faptei cu vinovăţia prevăzută de lege, element de tipicitate subiectivă a infracţiunii. În consecinţă, pe calea recursului în casaţie circumscris cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. verificarea poartă asupra elementelor obiective din structura normei de incriminare, respectiv obiect, subiect şi latură obiectivă, elementele subiective ale infracţiunii excedând acestui caz de recurs.

Între dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. şi cele ale art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. există o identitate deplină, diferenţă impusă de legiuitor fiind circumscrisă exclusiv cadrului procesual specific recursului în casaţie şi limitelor controlului judiciar ce poate fi realizat prin intermediul acestuia.

În cazul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., legiuitorul a conferit exclusiv primei instanţe sau instanţei de apel posibilitatea de a dispune schimbarea încadrării juridice a faptei dedusă judecăţii în conformitate cu dispoziţiile art. 386 din C. proc. pen. şi, doar în ipoteza în care fapta concret săvârşită nu corespunde unui tipar de incriminare sub aspectul condiţiilor de tipicitate obiectivă, de a dispune achitarea inculpatului constatând că fapta nu este prevăzută de legea penală. Astfel, instanţa nu se va limita la a analiza dacă fapta concret săvârşită corespunde exclusiv tipicităţii obiective a normei de incriminare indicată în actul de acuzare, ci va efectua o analiză în raport şi cu alte norme care se circumscriu sferei de incriminare.

O asemenea posibilitate constituie însă atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel, prin voinţa legiuitorului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neavând posibilitatea de a examina şi de a dispune asupra încadrării juridice a faptei reţinute prin hotărârea definitivă atacată cu recurs în casaţie. De altfel, în jurisprudenţa instanţei supreme s-a reţinut în mod explicit că "cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală - se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel."(Decizia penală nr. 220/RC din 06 iunie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală).

Pe calea recursului în casaţie întemeiat pe cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu se pot formula critici referitoare la încadrarea juridică dată faptei şi nici Înalta Curte, în recurs în casaţie, nu are atributul de a dispune asupra acesteia, ea intrând în putere de lucru judecat. Însă imposibilitatea reexaminării încadrării juridice a faptei din cauza limitelor impuse în cadrul procesual al căii extraordinare de atac nu poate avea semnificaţia unei modificări a înţelesului sintagmei "faptă care nu este prevăzută de legea penală", întrucât ar însemna o trunchiere a sensului dorit de legiuitor.

În cadrul procesual menţionat, pentru a stabili dacă o faptă este sau nu prevăzută de legea penală în sensul textelor legale evocate, verificarea tipicităţii obiective nu se rezumă la norma de incriminare menţionată prin hotărârea atacată, ci şi la alte norme care se circumscriu sferei de incriminare. Cu alte cuvinte, constatarea de către Înalta Curte că fapta, astfel cum a fost reţinută prin hotărârea atacată, nu corespunde condiţiilor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea, nu va atrage o soluţie de achitare dacă ea corespunde unei alte norme de incriminare circumscrisă aceleiaşi sfere de incriminare, întrucât fapta este prevăzută de legea penală. Ipoteza contrară ar conduce la concluzia admisibilităţii recursului în casaţie prin intermediul căruia sunt formulate critici faţă de încadrarea juridică dată faptei prin hotărârea definitivă şi în cazul considerării ca fiind întemeiate a acestora, ca urmare a imposibilităţii aplicării dispoziţiilor art. 386 din C. proc. pen. şi schimbării încadrării, la pronunţarea unei soluţii de achitare, în contradicţie evidentă cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

De aceea, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători consideră că sunt nefondate susţinerile recurentului, care a arătat că fapta reţinută în sarcina sa putea fi analizată doar cu privire la întrunirea elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 şi că lipsa corespondenţei cu tipicitatea obiectivă a infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea ar impune admiterea recursului în casaţie şi pronunţarea unei soluţii de achitare în baza art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen.

Înalta Curte reţine că aspectele invocate de către recurent constituie veritabile critici privind încadrarea juridică dată faptei prin hotărârea de condamnare, deci excedează limitelor criticilor admisibile pe calea recursului în casaţie întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Pe de altă parte, în limitele criticilor admisibile în cadrul art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi în raport cu susţinerile recurentului, Înalta Curte constată că fapta reţinută în sarcina inculpatului prin hotărârea de condamnare realizează o corespondenţă deplină cu elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002.

Astfel, situaţia de fapt reţinută prin decizia recurată constă, în esenţă, în aceea că, în perioada 2012 - 2013, recurentul a iniţiat si a derulat prin persoane interpuse un mecanism financiar fictiv între S.C. O. S.R.L., S.C. L. S.R.L., S.C. M. S.R.L., martorul denunţător Q., pe de o parte, şi între S.C. O. S.R.L., S.C. L. S.R.L., S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L., T., pe de altă parte, pentru disimularea sumei de 3.080.000 RON, reprezentând o parte din preţul traficului de influenţă, cu scopul de a dobândi foloasele provenite din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, sub forma de bunuri (3 lingouri din aur, opere de arta) şi sub forma unor servicii şi amenajări în beneficiul T., pe care îl deţine şi controlează prin interpuşi şi, în aceeaşi perioadă, a iniţiat şi derulat prin numiţii U., V. şi W. un mecanism ce a avut drept rol schimbarea şi disimularea sumei de 2.558.658 RON provenită din săvârşirea aceleiaşi infracţiuni de trafic de influenţă, sub forma unor tablouri şi alte opere de artă.

Raportat la această situaţie de fapt, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că elementul material al infracţiunii de spălare a banilor este realizat sub aspectul ambelor modalităţi prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002.

Art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 187/2012 avea următorul conţinut:

a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;

b) ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni;

În raport cu conţinutul legal al infracţiunii de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, Înalta Curte reţine că, din perspectiva condiţiilor de tipicitate obiectivă a infracţiunii, infracţiunea de spălare a banilor constă în fapta de a schimba sau transfera bunuri (lit. a), de a ascunde ori disimula adevărata natură a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora (lit. b).

Or, acţiunile care realizează elementul material al laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor pentru care a fost condamnat recurentul au fost descrise şi reţinute în mod amplu de către instanţa de fond, şi însuşite de către instanţa de apel, cu menţiunea că aceasta din urmă a stabilit că prima instanţă, cu toate că a descris modalităţile alternative, prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, a reţinut doar modalitatea alternativă prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, considerată a îngloba, în cazul inculpatului B., celelalte modalităţi alternative descrise.

În acest sens, Completul de 5 Judecători constată că acţiunile prin care a fost disimulată adevărata natură a provenienţei banilor dobândiţi în urma traficării influenţei de către inculpatului B., crearea unor trasee financiare artificiale pentru ca banii proveniţi din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă săvârşită de către inculpatul B. să fie disimulaţi, de la o societate la cealaltă, sub forma unor servicii sau lucrări, pentru ca în etapa finală de "albire", sumele respective să fie schimbate, pe de o parte în obiecte de artă, iar pe de altă parte în diverse servicii de amenajare, diferite lucrări de construcţii, bunuri şi materiale de construcţii şi amenajare pentru T., care aparţin aceluiaşi inculpat, realizează elementul material al infracţiunii de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, instanţa de fond făcând o prezentare detaliată a mecanismelor financiare de transfer a banilor la care inculpatul a recurs (pct. III.1, III.1.1, III.1.2, III.1.3, III.2, III.2.1, III.2.2, III.2.3).

Din perspectiva cerinţelor ataşate elementului material al infracţiunii, situaţia de fapt reţinută prin decizia recurată a relevat că inculpatul a cunoscut că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni, iar acţiunile care realizează elementul material al infracţiunii de spălare a banilor au fost realizate în scopul de a ascunde şi disimula originea ilicită a acestora.

În consecinţă, în raport cu aspectele expuse, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reţine că susţinerile recurentului B. nu sunt întemeiate, cu referire la fapta reţinută în sarcina acestuia existând o corespondenţă deplină cu toate cerinţele de tipicitate obiectivă a infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea.

V.3. Recurentul inculpat I. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. susţinând, în esenţă, că a fost condamnat pentru infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă comisă ulterior faptei propriu-zise de trafic de influenţă, întrucât infractiunea de trafic de influenţă este o infracţiune de consumare anticipată, sens în care fapta de complicitate ar fi ulterioară consumării infractiunii de trafic de influenţă, precum şi că a fost condamnat pentru infractiunea de spălarea banilor, faptă care presupune preexistenţa infractiunii premisă, însă cele două acţiuni imputate inculpatului I. sunt identice şi concomitente.

Analizând criticile formulate de către recurentul inculpat I., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că acestea sunt nefondate.

Cu privire la prima critică, aceasta vizează infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă pentru care a fost condamnat recurentul inculpat I. şi constă în faptul că data săvârşirii infracţiunii reţinute în sarcina acestuia, sub forma de participaţie a complicităţii, este ulterioară datei săvârşirii infracţiunii de către autor, respectiv inculpatul B., întrucât infracţiunea de trafic de influenţă este o infracţiune de consumare anticipată, care nu cunoaşte un moment al epuizării, iar infracţiunea se consideră săvârşită la momentul când autorul ar fi acceptat promisiunea de a primi un procent de 20% din valoarea contractelor în perioada 2009-2010, moment anterior actelor de complicitate reţinute în sarcina inculpatului I., astfel încât nu ar fi realizate elementele constitutive ale complicităţii la trafic de influenţă.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că această critică este nefondată, întrucât starea de fapt definitiv stabilită de către instanţa de apel, constă tocmai în aceea că actele de complicitate reţinute în sarcina inculpatului I. la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă de către autorul B. au înlesnit întreaga activitate infracţională reţinută în sarcina autorului traficului de influenţă, inclusiv primirea, nefiind exclus din conţinutul infracţiunii concrete elementul material constând în primirea foloaselor necuvenite.

În acest sens, Înalta Curte - Completul de 5 judecători constată că instanţa de apel a reţinut cu titlu definitiv următoarea situaţie de fapt în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă de către B.:

În perioada 2009-2010, inculpatul B. a acceptat promisiunea martorului N., administrator la S.C. O. S.R.L., ca în schimbul traficării influenţei în vederea atribuirii contractelor de lucrări de reabilitare către S.C. O. S.R.L de a primi 20% din valoarea totală a unor contracte de reabilitare a reţelei de apă şi a primit, în mod efectiv, direct sau prin intermediari, în perioada 2011-2013, sume de bani în considerarea contractelor respective.

Astfel, în perioada 2009-2010, inculpatul B. a acceptat promisiunea martorului N., administrator la S.C. O. S.R.L., de a primi un procent de 20% din valoarea totală a următoarelor contracte:

- contractul încheiat la data de 13 mai 2010, având ca obiect reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare în oraşele Scorniceşti şi Potcoava, în valoare de 22.888.538,64 RON;

- contractul încheiat la data de 30 iulie 2010, având ca obiect reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în municipiul Slatina, în valoare de 36.008.472,51 RON;

- contractul încheiat la data de 04 august 2010 având ca obiect reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Drăgăneşti Olt şi Piatra Olt, în valoare de 19.304.541 RON.

Din suma totală reprezentând 20% din valoarea contractelor, sumă care a făcut obiectul promisiunii, inculpatul B. a primit, în mod efectiv, direct sau prin intermediari, în perioada 2011-2013, mai multe sume de bani, după cum urmează:

- în perioada ianuarie- martie 2011, a primit, în mod direct, de la martorul denunţător N., la sediul S.C. O. S.R.L., suma totală de 1.200.000 RON (în 3 tranşe a câte 400.000 RON fiecare);

- în perioada aprilie- decembrie 2011 a primit, prin intermediul inculpatului A., suma totală de 2.500.000 RON, de la martorul denunţător N. (în 5 tranşe a câte 500.000 RON fiecare);

- în perioada 2012-2013 a primit 3.080.000 RON, prin intermediul S.C. O. S.R.L., S.C. L. S.R.L., S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L. şi S.C. M. S.R.L., cu ajutorul inculpaţilor A., G., H., I. şi a martorilor denunţători Q. şi S., de la martorul denunţător N., sumă de bani care a fost supusă unui mecanism de transfer şi disimulare prin încheierea de documente fictive prin aceste societăţi comerciale.

De asemenea, s-a reţinut că inculpatul B. a acceptat promisiunea şi, în final, a primit sumele de bani anterior menţionate de la martorul denunţător, în schimbul traficării influenţei în vederea atribuirii contractelor de lucrări mai sus arătate către S.C. O. S.R.L., societate aparţinând martorului denunţător N..

În consecinţă, având în vedere că instanţa de apel a reţinut, cu titlu definitiv, în sarcina inculpatului I. săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă constând în aceea că în perioada 2012- 2013, l-a ajutat pe inculpatul B. ca prin intermediul S.C. M. S.R.L., să primească suma de 1.240.000 RON de la martorul denunţător N. prin S.C. O. S.R.L., cunoscând că această sumă reprezintă preţul exercitării influenţei de către inculpatul B. pentru atribuirea contractelor de lucrări către această societate, reprezentată de martorul denunţător N., sumă ce a fost pusă la dispoziţia inculpatului B. prin intermediul martorului Q. şi folosită pentru achiziţionarea de bunuri (opere de artă din Franţa), Completul de 5 Judecători constată că actele de complicitate săvârşite de inculpatul I. nu sunt ulterioare datei săvârşirii traficului de influenţă de către autor astfel încât fapta întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută în art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Cu privire la cea de a doua critică a recurentului inculpat I., aceasta vizează infracţiunea de spălare a banilor şi constă în faptul că această infracţiune presupune preexistenţa unei infracţiuni premisă, iar acţiunile reţinute pentru infracţiunea de spălare a banilor sunt identice cu cele reţinute pentru infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că această critică este nefondată având în vedere că acţiunile reţinute cu titlu definitiv de către instanţa de apel în sarcina inculpatului I. privesc atât ajutorul dat inculpatului B. în vederea primirii sumelor de bani remise de către denuntatorul N., fapte care se subsumează infracţiunii de complicitate la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, cât şi transferul şi disimularea sumelor de bani rezultate din comiterea infracţiunii predicat - trafic de influenţă.

Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de apel că fapta inculpatului I., care, în perioada 2012 - 2013, prin acţiunile săvârşite a transferat şi disimulat suma de 1.240.000 RON, pe segmentul infracţional S.C. L. S.R.L. - S.C. M. S.R.L. pe de o parte şi S.C. M. S.R.L. - martorul denunţător Q., pe de altă parte, cunoscând că această sumă provine din săvârşirea de infracţiuni, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor, prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002.

Completul de 5 Judecători constată ca nefondate criticile apărării ce privesc identitatea între infracţiunea predicat şi infracţiunea de spălare a banilor având în vedere că, aşa cum a reţinut instanţa de apel, acuzaţia de spălarea banilor este raportată la o infracţiune predicat, respectiv infracţiunea de trafic de influenţă.

Pentru a exista infracţiunea de spălare de bani este obligatoriu ca activităţile de disimulare să fie precedate de comiterea unei infracţiuni din care să provină bunurile supuse spălării, această modalitate alternativă a elementului material fiind întotdeauna acţiune distinctă, situată în timp la un moment ulterior de cele ce formează latura obiectivă a conţinutului constitutiv al infracţiunii premisă.

În acest sens, în concret, s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor constând în efectuarea unui proces de albire a banilor printr-un mecanism complex de tranzacţii financiare, proces distinct de primirea foloaselor necuvenite provenite din traficul de influenţă.

Totodată, Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite condiţiile ataşate elementului material, respectiv aceea ca bunurile să provină din săvârşirea unei infracţiuni şi autorul infracţiunii de spălarea banilor să cunoască aceasta.

În consecinţă, acţiunile inculpatului I. care a transferat şi disimulat suma de 1.240.000 RON, pe segmentul infracţional S.C. L. S.R.L. - S.C. M. S.R.L. pe de o parte şi S.C. M. S.R.L. - martorul denunţător Q., pe de altă parte, cunoscând că această sumă provine din săvârşirea de infracţiuni, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor.

Pentru considerentele expuse, constatând neîntemeiate criticile formulate, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii I. şi B. împotriva deciziei penale nr. 38 din data de 02 mai 2023 pronunţată de Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi I. şi B. la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, în cuantum de câte 170 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii I. şi B. împotriva deciziei penale nr. 38 din data de 02 mai 2023 pronunţată de Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie rămân în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurenţii inculpaţi I. şi B. la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, în cuantum de câte 170 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 decembrie 2023.