Appeal dismissed; company lacks standing to claim ethnic discrimination under Ordinance 137/2000.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the plaintiff company’s appeal as unfounded, thereby upholding the lower court’s ruling that rejected the action against the National Council for Combating Discrimination’s decision and confirmed the award of costs; the lower court's judgment remains fully in force. The dispute arose from the company’s petition to the Council claiming that the Environmental Protection Agency’s cessation of publishing environmental permit requests in Hungarian constituted discrimination harming the company and the Hungarian-speaking community. The decisive legal basis was the interpretation of Government Ordinance No. 137/2000, Articles 20(1) and 26, read with Article 28, and CNCD Order No. 144/2008: only individuals, groups, communities, or NGOs protecting human rights have standing to claim discrimination, while a commercial company has no legal standing to file such a petition, meaning the Council's decision was lawful.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 496 din C. proc. civ, Art. 496 C. proc. civ; Appeal dismissed; company lacks standing to claim ethnic discrimination under Ordinance 137/2000: The dispute arose from the company’s petition to the Council claiming that the Environmental Protection Agency’s cessation of publishing environmental permit requests in Hungarian constituted discrimination harming the company and the Hungarian-speaking community. The decisive legal basis was the interpretation of Government Ordinance No. 137/2000, Articles 20(1) and 26, read with Article 28, and CNCD Order No. 144/2008: only individuals, groups, communities, or NGOs protecting human rights have standing to claim discrimination, while a commercial company has no legal standing to file such a petition, meaning the Council's decision was lawful.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for rejecting the appeal as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 21 februarie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 08.01.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L., prin director economic B., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) şi Agenţia Pentru Protecţia Mediului Covasna, a solicitat anularea Hotărârii nr. 804 din 11.11.2020 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, pronunţată în dosarul nr. x/2019 şi obligarea pârâtului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării la plata cheltuielilor de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 31/2021 din data de 31 martie 2021, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei pentru Protecţia Mediului Covasna.
A respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva hotărârii C.N.C.D. nr. 804/11.11.2020 şi a obligat pe reclamantă să plătească pârâtei Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna suma de 2210 RON, cheltuieli de judecată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în rejudecarea cauzei să se admită cererea de chemare în judecată.
În susţinerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a prezentat următoarele critici:
Prin Hotărârea civilă nr. 31/2021, pronunţată la data de 31 martie 2021, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva hotărârii C.N.C.D. nr. 804 din 11 noiembrie 2020.
Pronunţând această hotărâre Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a reţinut că o persoană juridică, nu poate să aibă calitate procesuală activă în cazul unei petiţii înaintată C.N.C.D. Calitate procesuală activă pentru a reclama existenţa unei fapte de discriminare prejudiciabilă au doar persoanele fizice sau organizaţiile neguvernamentale care au drept scop protecţia drepturilor omului sau are un interes legitim în combaterea discriminării.
Instanţa de contencios administrativ şi fiscal, a luat această hotărâre în temeiul prevederilor art. 20 şi art. 28 ale Ordonanţei nr. 13/2000 (ordonanţa nu poate constitui temeiul legal al hotărârii, fiindcă nu reglementează discriminarea), respectiv art. 1, art. 2 şi art. 26 ale Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000.
Recurenta apreciază că Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea faptelor de discriminare nu exclude posibilitatea ca legislaţia să se aplice şi persoanelor juridice. În textul Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 se face referire la persoane, care pot fi persoane fizice sau persoane juridice.
Potrivit art. 2 alin. (1) al Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe baza de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice. Prin formularea "sau a drepturilor recunoscute de lege" se înţelege că definiţia se extinde şi asupra persoanelor juridice, care la rândul lor, se bucură de drepturi.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin deciziile sale în multe cauze din România a admis ca persoanele juridice să considere că li s-au încălcat drepturile. In aceste condiţii excepţia lipsei calităţii procesuale active ale persoanelor juridice trebuie să fie respinsă.
Obiectul petiţiei şi motivul exercitării căii de atac a vizat încetarea de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna a publicării şi în limba maghiară a solicitării autorizaţiilor de mediu în cotidianul de limbă maghiară "C." din judeţul Covasna. Prin publicarea şi în limba maghiară a acestor anunţuri se asigura dreptul la informare în limba maternă a cetăţenilor români aparţinând minorităţii maghiare, locuitori ai Judeţului Covasna, unitate teritorial administrativă în care ponderea cetăţenilor români aparţinând minorităţii maghiare obligă administraţia publică locală şi autorităţile deconcentrate să asigure utilizarea limbii materne potrivit art. 120 alin. (2) din Constituţia României, în conformitate cu convenţiile internaţionale în domeniu la care România este parte (Convenţia privind protecţia minorităţilor naţionale şi Cartea europeană a limbilor regionale sau minoritare).
Prin anunţurile şi în limba minoritară, se realizează o formă de finanţare legală a publicaţiilor în limba minorităţii maghiară, fapt ce contribuie la existenţa mass-media de limba maghiară din România, element esenţial în exercitarea dreptului la păstrarea, exprimarea şi dezvoltarea identităţii etnice a cetăţenilor români ce aparţin minorităţii naţionale maghiare, drept consfinţit în art. 6 alin. (1) din Constituţia României în conformitatea cu convenţiile internaţio-nale în domeniul în care România este parte.
Obiectul petiţiei şi motivul exercitării căii de atac priveşte încălcarea art. 6 alin. (1), art. 120 alin. (1) din Constituţia României, respectiv art. 2 alin. (1), art. 2 alin. (4), art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000, respectiv dreptul unui cetăţean român aparţinând unei minorităţi naţionale de a fi informat despre subiectele de interes public în limba maternă, drept ce implică şi existenţa a mass-media în limba minoritară.
Prin interpretarea prevederilor art. 20 alin. (1), art. 28 din O.G. nr. 137/2000, raportat la pct. 16 din Directiva 43 din 2000 a Comisiei Europene, rezultă că legislaţia naţională oferă protecţie şi persoanei juridice împotriva discriminării când este cazul.
S.C. A. S.R.L. - editorul cotidianului "C.", este o societate comercială, persoană juridică de drept privat care editează un cotidian în limba maghiară, pentru informarea cetăţenilor români aparţinând etniei maghiare. Decizia Agenţiei pentru Protecţia Mediului Covasna, instituţie publică deconcentrată, de a nu mai publica şi în limba maghiară a solicitării autorizaţiilor de mediu atinge dreptul jurnaliştilor S.C. A. S.R.L., cetăţeni români de etnie maghiară dar şi dreptul cititorilor cotidianului "C.", cetăţeni români aparţinând minorităţii maghiare, de a îşi păstra, exprima şi dezvolta identitatea etnică, prin încălcarea dreptului la a avea mass-media de limba maternă şi de a se informa în limba maternă.
Constituţia României şi convenţiile internaţionale în domeniu, la care România este parte garantează drepturile minorităţilor naţionale.
În drept, se constată că cererea de recurs cuprinde critici ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
5. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului investit cu soluţionarea cererii de recurs, s-a fixat termen de judecată la data de 07 februarie 2023.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate şi a ansamblului probatoriu administrat în cauză, precum şi prin raportare la dispoziţiile legale incidente Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele prezentate în cele ce urmează.
Înalta Curte constată că cererea de recurs cuprinde critici ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv recurenta-reclamantă a apreciat că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că societăţile comerciale nu se încadrează în rândul persoanelor care pot fi discriminate.
În ceea ce priveşte criticile dezvoltate de recurenta-reclamantă în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..‚ instanţa de recurs le apreciază ca fiind nefondate.
Cu privire la situaţia de fapt, Înalta Curte reţine că, recurenta-reclamanta a sesizat C.N.C.D cu petiţia nr. 6947/15.11.2019, prin care a reclamat încetarea, de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna, a publicării şi în limba maghiară a solicitării autorizaţiilor de mediu, în cotidianul de limbă maghiară C. din judeţul Covasna, cotidian editat de reclamantă, petiţia fiind justificată şi prin faptul că publicarea anunţurilor de solicitare a autorizaţiei de mediu în mod exclusiv în limba română nu atinge scopul dezbaterii publice al eliberării autorizaţiei de mediu, întrucât cetăţenii de naţionalitate maghiară din judeţul Covasna nu au posibilitatea de a lua cunoştinţă de înfiinţarea unui obiectiv, care are efect asupra mediului înconjurător şi nici posibilitatea de a informa această instituţie despre eventualele probleme legate de obiectiv.
Prin Hotărârea nr. 804/11.11.2020 C.N.C.D. a admis excepţia invocată din oficiu privind lipsa calităţii procesuale active a S.C. A. S.R.L., editorul cotidianului C., temeiul legal al excepţiei fiind art. 5 coroborat cu art. 7 alin. (1) din Ordinul C.N.C.D. nr. 144/2008 privind Procedura internă de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor în faţa C.N.C.D., procedură conform căreia persoana interesată este fie persoana care se consideră discriminată şi sesizează Consiliul cu privire la săvârşirea unei fapte de discriminare împotriva sa, fie una din persoanele prevăzute la art. 8 alin. (1) şi (2) sau alte persoane care au un interes legitim în combaterea discriminării şi reprezintă o persoană, un grup de persoane sau o comunitate împotriva căreia s-a săvârşit o faptă de discriminare.
Înalta Curte reţine că în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 134/2000: "Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârşirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei."
Aşadar în cuprinsul textului de lege citat anterior nu se face referire expresă la calitatea persoanei care poate face sesizare la C.N.C.D., pentru clarificare acest text de lege trebuie coroborat cu alte menţiuni din curpinsul aceleiaşi ordonanţe.
Astfel, în acord cu opinia instanţei de fond, Înalta Curte reţine că prevederile art. 26 din O.G. nr. 137/2000 privitor la sancţiunile aplicabile faptelor de discriminare, aduce lumină cu privire la persoanele care pot fi discriminate, respectiv persoanele fizice, un grup de persoane, ori o comunitate, acest articol nefăcând vreo referire la exitenţa unei sancţiuni pentru discriminarea unei persoane juridice.
În ceea ce priveşte persoanele care însă pot sesiza C.N.C.D. sau care pot avea calitate procesuală activă într-un litigiu privitor la existenţa unor elemente de discriminare, actul normativ indicat anterior prevede la art. 28 că:,,(1) Organizaţiile neguvernamentale care au ca scop protecţia drepturilor omului sau care au interes legitim în combaterea discriminării au calitate procesuală activă în cazul în care discriminarea se manifestă în domeniul lor de activitate şi aduce atingere unei comunităţi sau unui grup de persoane.
(2) Organizaţiile prevăzute la alin. (1) au calitate procesuală activă şi în cazul în care discriminarea aduce atingere unei persoane fizice, la cererea acesteia din urmă."
În speţă, în mod corect a reţinut instanţa de fond că în ceea ce priveşte sesizarea C.N.C.D. în legătură cu o faptă de discriminare, precum şi posibilitatea de a deţine calitate procesuală activă într-o astfel de sesizare sau chiar într-un litigiu prin care se solicită despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare, aceasta nu se poată face de către o societate comercială.
Nu este exclusă posibilitatea ca o persoană juridică să poată sesiza C.N.C.D. în legătură cu o faptă de discriminare, în condiţiile în care o organizaţie non guvernamentală cu acţiune în zona protejării drepturilor omului şi constituită în temeiul O.G. nr. 26/2000, respectiv având caracterul unei fundaţii sau asociaţii, are posibilitatea formulării unei astfel de sesizări.
Totodată o instituţie de cult, constituită în conformitate cu legislaţia naţională şi recunoscută că reprezentantă a unui grup/comunitate religios/religioasă şi care deţine personalitate juridică poate sesiza C.N.C.D., tocmai în manifestarea rolului său de reprezentant al comunităţii respective.
Însă, în ceea ce priveşte posibilitatea ca o societate comercială să poată sesiza C.N.C.D., instanţa de fond a reţinut în mod just că nu există un temei legal, considerente pentru care actul administrativ contestat de recurenta-reclamantă, reprezentat de Hotărârea C.N.C.D. nr. 804/11.11.2020 a fost apreciat ca fiind legal.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 31/2021 din data de 31 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 31/2021 din data de 31 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 februarie 2023