Health fund’s challenge to financial inspection fails; inspection right held imprescriptible and report upheld.

Şedinţa publică din data de 15 decembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea formulată înregistrată la data de 17 decembrie 2020 sub nr. x/2020, pe rolul Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE:

- în principal, constatarea prescripţiei dreptului organului de inspecţie economico-financiară de a întreprinde acţiuni de control a aplicării prevederilor legale privind salarizarea personalului CNAS şi al caselor de asigurări de sănătate în anul 2011, respectiv prescrierea dreptului organului de inspecţie fiscală de a stabili obligaţii în sarcina CNAS prin Procesul-verbal de inspecţie nr. x/1/21.08.2020 încheiat de Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Inspecţie Economico - Financiară;

- în subsidiar, anularea în tot a Deciziei nr. 15/C/ll. 11.2020 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile şi a contestaţiilor, înregistrată cu nr. x/11.11.2020, privind soluţionarea contestaţiei formulată de CNAS împotriva Procesului-verbal de inspecţie nr. x/1/21.08.2020, precum şi a Procesului-verbal de inspecţie nr. x/1/21.08.2020 încheiat de Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Inspecţie Economico - Financiară în urma acţiunii de inspecţie la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, întrucât sunt netemeinice şi nelegale.

2. Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentinţa civilă nr. 1923 pronunţată la 14 decembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FINANŢELOR, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1923 pronunţate la 14 decembrie 2021 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost promovată.

- primă critică vizează respingerea în mod nelegal de către instanţa de fond a prescripţiei extinctive a dreptului organului de inspecţie economico-financiară de a întreprinde acţiuni de control cu privire la aplicarea prevederilor legale privind salarizarea personalului CNAS şi al caselor de asigurări de sănătate în anul 2011, respectiv este imprescriptibil dreptul organului de inspectie fiscală de a stabili obligaţii în sarcina CNAS prin Procesul-verbal de inspecţie nr. x/1/21.08.2020 încheiat de Ministerul Finanlelor Publice.

Instanţa de fond s-a raportat în mod greşit la prevederile O.G. nr. 119/1999 şi la art. 2 lit. e) din H.G. nr. 1257/2012 în cauză, reţinând faptul că aceste prevederi legale nu stabilesc un termen de prescripţie pentru efectuarea inspecţiei financiare, ci se referă la obligaţiile ce pot fi stabilite în sarcina persoanelor responsabile în cadrul acestei inspecţii.

Recurenta susţine că obligaţiile stabilite prin actele contestate vizează faptul că CNAS trebuie să stabilească sumele acordate din fonduri publice fără bază legală şi să identifice eventualele prejudicii aduse bugetului general consolidat, care ulterior vor conduce în mod necesar la necesitatea recuperării acestor sume, plecând de Ia raţionamentul greşit al controlorilor delegaţi care au întocmit Procesul-verbal de inspecţie nr. x/1/21.08.2020.

Consideră eronate reţinerile instanţei de fond cu privire la faptul că măsurile operative dispuse de Ministerul Finanţelor în temeiul art. 22 din O.G. nr. 119/1999 nu echivalează cu o acţiune în justiţie, în sensul prevăzut de art. 1 din Decretul nr. 167/1958, astfel că nu se poate reţine incidenţa prescripţiei extinctive în cauză, întrucât Procesul-verbal de inspecţie nr. x/1/21.08.2020 reprezintă prin el însuşi titlu executoriu.

Instanţa de fond în mod nelegal a reţinut că, deşi pârâtul a cunoscut modalitatea în care s-au efectuat cheltuielile cu personalul în cadrul CNAS începând cu anul 2011, acest lucru nu îl decade din dreptul de a efectua inspecţia conform art. 22 din O.G. nr. 1 19/1999.

În ceea ce priveşte controlul aplicării prevederilor legale privind salarizarea personalului CNAS şi al caselor de asigurări de sănătate în anul 2011, art. 8 din Legea nr. 284/2010 stabileşte Ministerul Finanţelor avea obligaţia de a asigura monitorizarea modului în care se aplicau prevederile legale privind salarizarea personalului din cadrul CNAS, la nivelul anului 2011, obligaţie care nu a fost îndeplinită.

În mod eronat a reţinut instanţa de fond faptul că CNAS nu a probat că a transmis lunar, către Ministerul Finanţelor Publice, monitorizarea cheltuielilor de personal, având în vedere faptul că i se cere să facă dovada respectării prevederilor Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 166/200, lucru necontestat de altfel nici de către pârâtă.

Susţine că acţiunile de control ale organului de inspecţie economica-financiară puteau fi efectuate doar cu respectarea termenului general de prescripţie de 3 ani, astfel cum acesta a fost reglementat prin Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivă.

- în mod greşit instanţa de fond a reţinut că procesul-verbal de control contestat de reclamantă nu impune nicio măsură constând în recuperarea unor prejudicii şi că nu îşi găsesc aplicare prevederile Legilor nr. 124/2014 şi nr. 78/2014, care reglementează exonerarea de la plată a unor sume contestate ca prejudicii de organele cu atribuţii de control.

Susţine că odată ce au fost stabilite sume acordate fără bază legală ori un prejudiciu cauzat bugetului public, acest prejudiciu va trebui recuperat în vederea reîntregirii bugetului public.

Instanţa de fond nu arată care este scopul obligaţiilor dispuse în sarcina CNAS, atâta timp cât acestea nu ar fi urmate, în mod necesar, de recuperarea unor eventuale prejudicii odată ce acestea au fost constatate, respectiv nu există o finalitate obiectivă a acţiunilor de inspecţie economico-financiară dispuse prin procesul-verbal contestat.

Măsurile dispuse prin Procesul-verbal de inspecţie nr. x/1/21.08.2020 şi menţinute prin Decizia nr. 15/C/18.1 1.2020, încalcă în mod vădit prevederile Legii nr. 124/2014, respectiv a Legii nr. 78/2018, care reglementează în mod expres exonerarea de la plată a unor sume constatate ca si prejudicii de organe cu atributii de control.

- Critică reţinerile instanţei de fond referitoare la faptul că, analizând Decizia Curţii de Conturi nr. 159/09.11.2012, a constatat că aceasta nu conţine constatări privind plata drepturilor salariale din cadrul CNAS în anul 2011. Judecătorul fondului s-a raportat în mod greşit la prevederile pct. 80 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, care statuează în mod expres faptul că în Raportul de control se vor consemna numai erorile/abaterile de la legalitate si regularitate.

Astfel, instanţa de fond nu a observat că obiectul activităţii de audit desfăşurată de Curtea de Conturi a României în perioada 25 iunie 2012 - 28 septembrie 2012, a privit inclusiv plata drepturilor salariale din cadrul CNAS în anul 2011. Auditul financiar asupra contului anual de execuţie a bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru anul 2011 a vizat inclusiv exercitarea controlului asupra modului de formare. de administrare si de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. Rezultă foarte clar din cuprinsul Deciziei nr. 15/2012 că auditorii Curţii de Conturi nu au constatat nereguli privind modalităţile de stabilire, acordare şi plată a drepturilor de personal.

- În ceea ce priveşte reţinerile instanţei de fond referitoare la constatarea echipei de inspecţie în sensul că Ordinul preşedintelui CNAS nr. 44/2011 nu poartă viza de control financiar preventiv propriu, solicită a se observa că judecătorul cauzei s-a raportat în mod greşit la prevederile art. 2 lit. c) din O.G. nr. 119/1999 unde controlul financiar preventiv este definit ca fiind activitatea prin care se verifică legalitatea şi regularitatea operaţiunilor efectuate pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, înainte de aprobarea acestora.

În cauză, operaţiunile efectuate din fondurile publice s-a făcut în baza ordinelor emise în mod individual pentru fiecare dintre salariaţii CNAS la data de 31.01.2011, toate acestea purtând viza de control financiar preventiv propriu acordată la aceeaşi dată, respectiv 31.01.2011, aspect ce rezultă din extrasul Registrului proiectelor de operaţiuni.

Astfel, Ordinul preşedintelui CNAS nr. 44/2011 nu se circumscrie prevederilor art. 2 lit. c) din actul normativ mai sus menţionat, având în vedere faptul că nu prin acesta au fost efectuate operaţiuni din fondurile publice, acesta aprobând doar cuantumul nivelului mediu al drepturilor băneşti aferente lunii octombrie 2010 stabilit în temeiul art. 14 din Legea nr. 285/2010. CNAS a transmis echipei de control dovada faptului că toate ordinele emise în mod individual pentru fiecare dintre salariaţii CNAS la data de 31.01.2011, poartă viza de control financiar preventiv propriu.

Judecătorul fondului nu a avut în vedere faptul că la baza emiterii Ordinului preşedintelui CNAS nr. 44/2011 a stat Referatul de aprobare nr. 61/31.01.2011 întocmit de Direcţia Financiar Contabilitate, Salarizare, fiind semnat de directorul direcţiei, persoana care acorda la acel moment viza de control financiar preventiv.

- instanţa de fond a reţinut în mod greşit că motivarea deciziei de respingere a contestaţiei formulate de CNAS împotriva procesului-verbal de inspecţie nr. x/1/21.08.2020, răspunde criticilor din contestaţie, în situaţia în care Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile şi a contestaţiilor a înţeles doar să enumere o serie de prevederi legale, fără a justifica în mod expres corectitudinea măsurilor.

Recurenta susţine că Ordinul preşedintelui CNAS nr. 44/2011 îndeplineşte condiţiile de legalitate, în sensul că suma inclusă in salariile de bază a fost stabilită în mod corect, ordinul fiind emis în baza art. 14 din Legea nr. 285/2010, prevedere prin care se stabilesc noi salarii de încadrare pentru fiecare funcţie în parte prin includerea mediilor stimulentelor acordate în luna octombrie 2010, fără a preciza însă că fondul de salarii trebuie să rămână nemodificat, la nivelul lunii octombrie 2010.

- instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că întregul calcul a fost realizat cu încadrarea în fondul achitat pentru luna octombrie 2010 pentru toate funcţiile din statul de personal al CNAS.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate este nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamanta a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ Procesul-verbal de inspecţie nr. x/1/21.08.2020 şi Decizia nr. 15/C/ll. 11.2020 emise de Ministerul Finanţelor Publice.

Prin procesul-verbal organul de inspecţie a dispus în sarcina conducerii CNAS următoarele măsuri:

- măsura nr. 1: În respectarea prevederilor art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999 conducerea CNAS va asigura verificarea la casele de asigurări de sănătate judeţene, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti şi Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti a implementării prevederilor art. 14 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 285/2010 şi, după caz, stabilirea sumelor acordate din fonduri publice fără bază legală;

- măsura nr. 2: În respectarea prevederilor art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999, art. 3 alin. (2) din Legea nr. 78/2018 precum şi a Legii nr. 153/2017, conducerea CNAS va asigura verificarea la casele de asigurări de sănătate judeţene, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti şi Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti a încadrării corecte în grila salarială a tuturor funcţiilor şi, după caz, stabilirea sumelor acordate din fonduri publice fără bază legală, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017;

- măsura nr. 3: În respectarea prevederilor art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999 conducerea CNAS va asigura informarea Ministerului Sănătăţii, precum şi a tuturor altor entităţi, după caz, ai căror salariaţi au beneficiat de drepturi salariale acordate fără bază legală, conform datelor prezentate în prezentul proces-verbal de inspecţie, în vederea identificării eventualelor prejudicii aduse bugetului general consolidat.

Împotriva procesului-verbal de inspecţie nr. x/20.08.2020 reclamanta a formulat contestaţie administrativă respinsă prin Decizia nr. 15/C/11.11.2020, motiv pentru care s-a adresat instanţei de contencios administrativ.

Curtea de Apel a respins contestaţia formulată de reclamantă ca neîntemeiată, motiv pentru care aceasta a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Primul set de critici formulate de recurentă a vizat pretinsa intervenire a prescripţiei extinctive a dreptului pârâtei de întreprinde acţiuni de control a aplicării prevederilor legale privind salarizarea personalului CNAS.

În acord cu cele reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestor argumente, care vizează executarea propriu-zisă, iar nu legalitatea măsurii. Astfel, întrucât prin cele 3 măsuri din Procesul-verbal de inspecţie nr. x/1/21.08.2020 autoritatea pârâtă a impus în sarcina conducerii reclamantei, în temeiul art. 5 din Legea nr. 119/1999 "stabilirea sumelor acordate din fonduri publice fără bază legală" "(...) va asigura verificarea la casele de asigurări de sănătate (...) a încadrării corecte în grila salarială a tuturor funcţiilor şi, după caz, stabilirea sumelor acordate din fonduri publice fără bază legală, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017" şi "(...)va asigura informarea Ministerului Sănătăţii, precum şi a tuturor altor entităţi, după caz, ai căror salariaţi au beneficiat de drepturi salariale acordate fără bază legală, conform datelor prezentate în prezentul proces-verbal de inspecţie, în vederea identificării eventualelor prejudicii aduse bugetului general consolidat.", măsuri ce implică şi acceptarea, în procedura de follow-up, a intervenirii prescripţiei extinctive.

În mod legal instanţa de fond a reţinut că acţiunea de inspecţie economico financiară desfăşurată de către Ministerul Finanţelor este imprescriptibilă, prin raportare la faptul că O.G. nr. 119/1999 şi H.G. nr. 1257/2012 nu reglementează vreun termen legal de prescripţie. Totodată a precizat clar că prevederile art. 2 lit. e) din H.G. nr. 1257/2012 stabilesc doar ce obligaţii pot fi stabilite în sarcina persoanelor responsabile în cadrul acestei inspecţii.

Instanţa de recurs constată că, măsurile operative dispuse de Ministerul Finanţelor în temeiul art. 22 din O.G. nr. 119/1999 nu echivalează cu o acţiune în justiţie, în sensul prevăzut de art. 1 din Decretul nr. 167/1958, astfel că nu se poate reţine incidenţa prescripţiei extinctive în cauză. Chiar dacă Procesul-verbal de inspecţie nr. x/1/21.08.2020 reprezintă titlu executoriu, el vizează doar îndeplinirea măsurilor de verificare dispuse de către instituţia pârâtă.

În ce priveşte critica vizând faptul că intimatul-pârât a cunoscut modul de remunerare al personalului din cadrul reclamantei după anul 2011, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că nu au fost aduse dovezi în acest sens şi chiar dacă această afirmaţie ar fi fost reală, intimatul-pârâtul poate şi are obligaţia, conform art. 22 din O.G. nr. 119/1999, de a efectua inspecţia.

Celelalte aspecte invocate în dovedirea împlinirii prescripţiei dreptului pârâtului de a efectua control nu au fost dovedite, respectiv că Ministerul Finanţelor nu a monitorizat modul de aplicare a dispoziţiilor legale în ce priveşte salarizarea pe anul 2011 şi faptul că CNAS a transmis lunar, către pârâtul minister monitorizarea cheltuielilor de personal.

Susţinerea vizând faptul că după stabilirea sumelor acordate fără bază legală ori stabilirea prejudiciului cauzat bugetului public va trebui recuperat în vederea reîntregirii bugetului public, nu poate face obiectul cercetării judecătoreşti în cauză.

Astfel cum s-a arătat anterior, procesul-verbal de control contestat de către recurenta-reclamantă nu impune nicio măsură constând în recuperarea unor prejudicii, astfel că Legile nr. 124/2014 şi nr. 78/2014 care reglementează exonerarea de la plată a unor sume contestate ca prejudicii de organele cu atribuţii de control nu pot fi aplicate preventiv, acţiunea dedusă judecăţii vizând strict controlul de legalitate asupra Procesului-verbal de inspecţie nr. x/1/21.08.2020 şi Deciziei nr. 15/C/11.11.2020 emise de Ministerul Finanţelor Publice prin care se solicită verificarea, identificarea şi stabilirea eventualelor prejudicii aduse bugetului general consolidat.

În mod legal judecătorul fondului a precizat că "(...) stabilirea sumelor acordate fără bază legală ori stabilirea prejudiciului cauzat bugetului public nu implică în mod necesar şi o eventuală acţiune în regres, iar măsurile dispuse prin procesul-verbal de inspecţie contestat în cauză nu stabilesc nicio obligaţie de recuperare a vreunui prejudiciu de la personalul plătit din fonduri publice, astfel încât să devină incidente Legea nr. 124/2014 ori Legea nr. 78/2018. De altfel, cele două legi invocate de reclamantă nu sunt incidente în raporturile juridice dintre autoritatea de control şi reclamantă, ci între reclamantă şi funcţionarii săi."

Este nefondată critica vizând faptul că instanţa de fond nu a luat în considerare Decizia Curţii de Conturi nr. 159/09.11.2012 şi mai mult, a motivat că aceasta nu conţine constatări privind plata drepturilor salariale din cadrul CNAS în anul 2011, raportându-se în mod greşit la prevederile pct. 80 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, care statuează în mod expres faptul că în Raportul de control se vor consemna numai erorile/abaterile de la legalitate si regularitate.

Înalta Curte verificând sentinţa atacată şi actul menţionat observă, în acord cu judecătorul fondului că Decizia Curţii de Conturi nr. 15/9.11.2012 nu face nicio referire la stabilirea şi plata drepturilor salariale în cadrul CNAS în anul 2011 şi că auditul din 2012 ar fi avut acelaşi obiect ca inspecţia ce face obiectul procesului-verbal contestat privind majorarea salariilor CNAS prin Ordinul nr. 44/2011 (act emis şi fără viza de control financiar preventiv propriu).

Instanţa de recurs va respinge ca nefondate şi susţinerile pârâtei vizând faptul că, în motivarea faptului Ordinul Preşedintelui CNAS nr. 44/2011 nu poartă viza de control financiar preventiv, judecătorul cauzei s-a raportat în mod greşit la prevederile art. 2 lit. c) din O.G. nr. 119/1999 fără a observa că, operaţiunile efectuate din fondurile publice s-au făcut în baza ordinelor emise în mod individual pentru fiecare dintre salariaţii CNAS la data de 31.01.2011, toate acestea purtând viza de control financiar preventiv propriu acordată la aceeaşi dată, respectiv 31.01.2011, aspect ce rezultă din extrasul Registrului proiectelor de operaţiuni.

La fel ca şi în cuprinsul acţiunii, instituţia reclamantă nu a susţinut o situaţie de fapt contrară, ci încearcă să convingă că nu era necesară viza de control financiar preventiv propriu, întrucât Ordinul Preşedintelui CNAS nr. 44/2011 a fost semnat chiar de persoana care face controlul, că ordinelor emise în mod individual purtau viza sau că prin acesta nu au fost efectuate operaţiuni din fondurile publice.

Toate susţinerile sub acest aspect nu vor fi luat în considerare, întrucât din data de 31 ianuarie 2011 (data emiterii ordinului) s-a aprobat nivelul mediu al drepturilor băneşti aferente lunii octombrie 2010 astfel că era necesară viza de control financiar preventiv propriu, conform dispoziţiilor de strictă interpretare ale Legii nr. 285/2010, O.G. nr. 92/2003, O.G. nr. 29/2004 şi O.G. nr. 119/1999.

În mod legal instanţa de fond a reţinut că motivarea deciziei de respingere a contestaţiei formulate de CNAS împotriva Procesului-verbal de inspecţie nr. x/1/21.08.2020, răspunde criticilor din contestaţie, Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile şi a contestaţiilor explicând în fapt de ce s-au luat respectivele măsuri şi indicând temeiurile de drept care au stat la baza soluţiei luate, respectiv s-a apreciat necesar ca entitatea care a emis ordinul să verifice, să identifice şi să stabilească dacă există eventuale prejudicii aduse bugetului statului, având în vedere că persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în utilizarea fondurilor publice şi în administrarea patrimoniului public, conform O.G. nr. 119/1999.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurent, Înalta Curte, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinţei civile nr. 1923 din 14 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 decembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.