Validity of ANI incompatibility determination based on concurrent holding of public office and sole proprietor status without effective commercial activity

Şedinţa publică din data de 14 decembrie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate anularea Raportului de evaluare nr. x/17.05.2019 întocmit de către pârâtă.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 280/F din 21 decembrie 2021, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile de nelegalitate privind Protocolul de colaborare nr. 18/10.07.2008 încheiat de către pârâta ANI cu Oficiul Naţional al Registrului Comerţului precum şi Protocolul de colaborare nr. 2334/9.12.2008 încheiat de către pârâta ANI cu ANAF.

A respins ca nefondată acţiunea în contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect anulare act administrativ/obligaţia de a face, formulată de reclamantul, A., în contradictoriu cu pârâţii, Agenţia Naţională de Integritate, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea contestaţiei şi anularea raportului de evaluare nr. x/17.05.2019.

Sentinţa recurată este pronunţată cu încălcarea dreptului intern, a CEDO şi a CDFUE, în ceea ce priveşte dreptul la un proces echitabil, în componenta sa referitoare la dreptul la o hotărâre motivată.

Arată recurentul că sentinţa nr. 280 din 21.12.2021 pronunţată de către Curtea de Apel Galaţi este nemotivată, instanţa de fond neanalizând toate argumentele invocate de către recurentul-reclamant A., fapt ce echivalează cu o lipsă de judecată şi implicit cu încălcarea dreptului la un proces echitabil.

Sentinţa recurată este pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea 161/2003 în sensul că recurentul-reclamant nu a exercitat efectiv calitatea de comerciant persoană fizică.

Art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea 161/2003 (în forma în vigoare la momentul săvârşirii presupuselor fapte) reţinut de ANI ca temei al Raportului de evaluare prevede următoarele:

"Funcţia de viceprimar (...) este incompatibilă cu calitatea de comerciant persoană fizică".

Cu toate acestea, printr-o interpretare teleologică rezultă în mod evident că legiuitorul a urmărit încă de la momentul edictârii acestei norme înlăturarea tuturor factorilor care ar putea determina corupţia or acest lucru ar putea fi generat doar de exercitarea concomitentă a două funcţii incompatibile şi nu de simpla deţinere a acestora, susţine recurentul.

Pentru a elimina orice dubiu cu privire la această interpretate, prin Legea 87/2017, acest articol a fost modificat, în prezent având următorul conţinut:

"Funcţia de primar (...) este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi: g) calitatea de comerciant persoană fizică". Practic prin această modificare legiuitorul a eliminat echivocul, forma actuală a textului nu mai prezintă dificultăţi de interpretare.

În acest context, recurentul-reclamant nu se încadrează în accepţiunea termenului "exercitare", condiţie necesară pentru a se putea reţine starea de incompatibilitate.

Prin urmare, obiectul incompatibilităţii stabilite de Legea 161/2003 îl constituie protejarea integrităţii persoanei ce ocupă funcţia sau demnitatea publică de eventualele ingerinţe determinate de interesele personale ce decurg din desfăşurarea în acelaşi timp a unor activităţi private conexe.

În concluzie, din această analiză coroborată singura concluzie este că Recurentul-Reclamant A. nu a exercitat în mod efectiv calitatea de comerciant condiţie necesară pentru a se putea reţine starea de incompatibilitate.

Sentinţa recurată este pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât instanţa a apreciat în mod eronat, prin aplicare greşită a legii, că actele efectuate de pârâta Agenţia Naţională de Integritate - ANI în lucrarea nr. 14684/A/II/26.04.2017, inclusiv Raportul de evaluare nr. x/17.05.2019, cu care a fost finalizată această lucrare, sunt întocmite în mod legal, deşi acestea sunt lovite de nulitate absolută, în temeiul art. 13, alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

Instanţa de fond a pronunţat sentinţa recurată fără a avea în vedere garanţia procedurală instituită de art. 20 coroborat cu art. 13 din Legea nr. 176/2010, care reglementează procedura de desfăşurare a evaluării ANI în privinţa stării de incompatibilitate, împărţind-o în două etape: înainte şi respectiv după informarea persoanei evaluate.

Aşadar, potrivit dispoziţiilor acestor texte de lege, persoana evaluată trebuie informată şi invitată să depună un punct de vedere cu privire la faptele ce constituie elementele constitutive ale stării de incompatibilitate, ce se reţin în sarcina acestuia de către ANI, înainte ca Agenţia să poată solicita informaţii care nu sunt publice, de la persoane fizice sau juridice.

În acest sens, până la informarea persoanei evaluate şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, inspectorul de integritate desfăşoară doar procedure administrative, prin raportare exclusivă la informaţii publice, iar numai după informarea persoanei evaluate şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, solicită persoanelor fizice sau juridice şi date ori informaţii care nu sunt publice.

Cu privire la sancţiunea ce se aplică nerespectării de către ANI în decursul procedurii de evaluare a condiţiilor instituite de articolele legale evocate anterior, alin. (2) al aceluiaşi articol, 13, prevede şi sancţiunea care intervine în cazul în care inspectorul de integritate întocmeşte acte pe baza datelor sau informaţiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau-juridice, fără ca persoana evaluată să fie invitată şi informată. Potrivit legii, toate aceste acte sunt lovite de nulitate absolută.

Or, în prezenta speţă, în cadrul lucrării nr. 14684/A/II/26.04.2017, finalizată prin Raportul de evaluare nr. x/17.05.2019, intimata-pârâtă ANI, a transmis adresa prin care îl informa pe recurentul-reclamant cu privire la identificarea unor elemente în sensul încălcării regimului incompatibilităţilor şi îl invita să depună un punct de vedere la data de 18.09.2017 (aşa cum se menţionează la fila x din Raportul contestat).

Însă, pârâta ANI a solicitat şi recepţionat date şi informaţii cu privire la recurentul-reclamant înainte de această dată, după cum urmează:

1. informaţii primite de la Primăria comunei Cudalbi, jud. Galaţi, prin adresa nr. x/24.05.2017;

2. informaţii primite de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului prin adresa nr. x/19.07.2017;

3. informaţii primite de la Serviciul Municipal Tecuci, prin adresa nr. x/18.07.2017.

În concluzie, în prezenta speţă interpretarea corectă a dispoziţiilor legale care reglementează procedura evaluării stării de incompatibilitate este cea data de recurentul-reclamant şi anume că pentru obţinerea oricăror informaţii personale/nepublice era necesară informarea prealabilă şi invitarea recurentului-reclamant să formuleze un punct de vedere. Informaţiile obţinute de către intimata-pârâta ANI referitoare la recurentul-reclamant A. sunt, în mod evident, informaţii personale/nepublice, ce au fost obţinute fără informarea şi invitarea acesteia să formuleze un punct de vedere şi care ulterior au fost folosite pentru întocmirea Raportului de evaluare contestat, motiv pentru care se impunea ca instanţa de fond să dispună anularea Raportului de evaluare.

Sentinţa recurată este pronunţată cu aplicarea greşită a legislaţiei Uniunii Europene privind protecţia datelor cu caracter personal, aşa cum a fost interpretată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) prin Hotărârea din Cauza C-201/14 Bara.

Solicit recurentul să facă aplicarea principiilor efectului direct şi efectului util al dreptului Uniunii Europene şi să lipsească de efecte juridice această procedură şi, drept urmare, să caseze sentinţa recurată şi, în rejudecare, să anuleze Raportul ANI emis în urma desfăşurării procedurii lipsite de efecte juridice ca fiind nelegal, lipsit de efecte juridice.

Scopul Agenţiei Naţionale de Integritate - ANI este asigurarea integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale, prin exercitarea de responsabilităţi în evaluarea declaraţiilor de avere, a datelor şi informaţiilor privind averea, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a incompatibilităţi lor şi a conflictelor de interese potenţiale în care se pot afla persoanele, pe perioada îndeplinirii funcţiilor şi demnităţilor publice (art. 8 din Legea 176/2010).

Activitatea de evaluare efectuată de inspectorii de integritate din cadrul Agenţiei se desfăşoară cu privire la situaţia averii existente pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor persoanelor care îndeplinesc funcţii şi demnităţi publice.

Astfel, la solicitarea motivată a inspectorului de integritate, persoanele fizice şi juridice, conducătorii autorităţilor, ai instituţiilor sau ai societăţilor publice ori private, precum şi cei ai regiilor autonome sunt obligaţi să comunice acestuia, în termen de cel mult 30 de zile, datele, informaţiile, înscrisurile şi documentele solicitate potrivit prevederilor alin. (1), indiferent de suportul acestora, precum şi date, informaţii sau documente.pe care le deţin, care ar putea conduce la soluţionarea lucrării (art. 20, alin. (5), coroborat cu art. 15 din Legea 176/2010).

Aşa cum se reţine in cuprinsul Raportului contestat, în scopul soluţionării lucrării, ANI a solicitat şi a primit date cu caracter personal ce-l vizează pe Recurentul-reclamant de la Primăria comunei Cudalbi, jud. Galaţi, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Serviciul Municipal Tecuci (după cum se menţionează în Raportul de evaluare contestat).

Sentinţa recurată este pronunţată cu încălcarea principiului egalităţii în faţa legii şi al nediscriminării, având în vedere identitatea problemei de drept care se pune în prezenta cauză cu cea din Cauza Bara, în acea cauză fiind anulat actul administrative emis cu încălcarea dispoziţiilor din dreptul UE privind datele cu caracter personal.

Referitor la soluţionarea excepţiei de nelegalitate a Protocoalelor de colaborare dintre intimata-pârâta ANI, pe de-o parte şi ONRC respectiv ANAF, pe de altă parte, arată recurentul că soluţia dispusă prin sentinţa recurată este nelegală, având în vedere că instanţa de fond, cu aplicarea eronată a dispoziţiilor legale, a respins-o ca nefondată.

Contrar celor reţinute de către instanţa de fond, cele două protocoale care făceau obiectul excepţiilor de nelegalitate sunt acte administrative în sensul Legii 554/2004.

Pe cale de consecinţă, cele două protocoale de colaborare care fac obiectul excepţiei de neleqalitate sunt acte administrative, în sensul Legii 554/2004 şi îndeplinesc toate condiţiile prevăzute de art. 4 din aceeaşi lege pentru a putea fi cercetate in cadrul unei excepţii de nelegalitate.

Sentinţa recurată este dată cu încălcarea dispoziţiilor privind dreptul la apărare în procedura administrativă în faţa ANI, raportul contestat fiind întocmit cu nerespectarea garanţiei dreptului la apărare al persoanei evaluate, având în vedere ignorarea completă şi evidentă a punctului de vedere exprimat de persoana evaluate.

Aşadar, procedura prin care ANI îi comunică persoanei evaluate faptul că au fost identificate elemente cu privire la nerespectarea de către aceasta a regimului juridic al conflictelor de interese a fost reglementată astfel încât persoana vizată de evaluare să se poată apăra înainte ca ANI să întocmească raportul de evaluare.

Faptul că punctul de vedere al persoanei evaluate este solicitat anterior întocmirii raportului de evaluare subliniază aşadar faptul că apărările formulate trebuie analizate de ANI şi înlăturate, pe bază de argumente.

Dreptul persoanei evaluate de a se apăra pe parcursul cercetării administrative trebuie să fie unul efectiv. Aceasta presupune şi că ANI poate să întocmească un raport de evaluare în sensul existenţei unui conflict de interese, numai dacă înlătură motivat apărările persoanei evaluate.

În prezenta speţă, deşi recurentul-reclamant a depus un punct de vedere cu privire la pretinsa încălcare a regimului juridic al incompatibilităţilor, intimata-pârâta ANI l-a ignorat în totalitate.

Prima instanţă tratează superficial aceste apărări ale recurentului-reclamant şi reţine în cuprinsul sentinţei atacate, fără însă a motiva în vreun fel:

"aspectele invocate nu sunt de natură să atragă nulitatea raportului de evaluare concluzie care se impune cu atât cu cât reclamantul a avut posibilitatea să îşi exprime punctul de vedere anterior întocmirii raportului cât şi să îl conteste în termenul legal la instanţa de contencios administrativ".

Conform raţionamentului instanţei de fond, dreptul la apărare în procedura administrativă, reglementat de art. 8 alin. (3) din Legea 176/2010 este doar unul absolut formal, şi deci iluzoriu, inspectorul de integritate având doar obligaţia să solicite un punct de vedere persoanei cercetate.

Or, dreptul la apărare în cadrul procedurii administrative nu poate fi considerat un principiu caduc, a cărui încălcare nu produce niciun efect juridic, aşa cum rezultă din raţionamentul instanţei de fond. Acest drept trebuie să fie efectiv, chiar în acea fază, a procedurii administrative, ca o garanţie împotriva întocmirii în mod abuziv a unui Raport de evaluare, deşi nu sunt întrunite elementele conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate.

Sentinţa recurată este pronunţată cu încălcarea principiului priorităţii dispoziţiilor din dreptul Uniunii Europene privind principiul proporţionalităţii sancţiunilor reglementat de dispoziţiile din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene

Sancţiunea complementare a interdicţiei de a ocupa funcţii publice alese pentru o perioadă de 3 ani, prevăzută de art. 25 alin. (2) din Legea 176/2010, contravine mai multor drepturi şi principii garantate de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi deci trebuie înlăturată de la aplicare.

Această prevedere legală are drept consecinţă, în privinţa recurentului-reclamant, faptul că se expune unor sancţiuni grave şi anume încetarea funcţiei publice şi interdicţia de a mai ocupa orice funcţie publică aleasă, timp de 3 ani, în cazul în care contestaţia sa împotriva raportului de evaluare ANI este respinsă definitiv.

Decizia Curţii Constituţionale nr. 418/2014) - sancţiune ce nu este supusă individualizării, aplicându-se automat în temeiul legii, ope legis, şi deci care nu poate fi aplicată proporţional cu abaterea reţinută - respectă o serie de drepturi şi principii garantate de Cartă.

Astfel, este necesară o asemenea analiză pe tărâmul art. 49 din Cartă, care consacră principiul proporţionalităţii pedepselor. Evaluarea administrativă în materia incompatibiiităţilor şi conflictelor de interese din legislaţia naţională corespunde conceptului de "acuzaţie în materie penală", în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin prisma criteriilor dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în specia] cel al gravităţii sancţiunii.

Pe de altă parte, aceeaşi analiză este necesar a fi făcută şi pe tărâmul art. 52 alin. (1) din Cartă, care stabileşte principiul proporţionalităţii restrângerii exerciţiului drepturilor şi libertăţilor. Sancţiunea complementară conţinută de art. 25, alin. (2) din Legea 176/2010 limitează dreptul la muncă şi libertatea de a-şi alege ocupaţia, garantate de art. 15, alin. (1) din Cartă, precum şi dreptul de a fi ales, garantat de art. 39-40 din Cartă. în consecinţă, trebuie să respecte principiul proporţionalităţii sancţiunii cu fapta. Or acest lucru devine imposibil în condiţiile în care această sancţiune nu poate fi individualizată, potrivit Legii 176/2010.

Problema conformităţii cu Carta se pune şi în privinţa art. 15, alin. (1), care garantează dreptul la muncă şi libertatea de a-şi alege ocupaţia. Art. 25, alin. (2) din Legea 176/2010 instituie o interdicţie de a ocupa funcţii publice alese, pe o perioadă de 3 ani de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare al ANI. Această interdicţie acoperă toate funcţiile publice alese, inclusiv cea de membru al Parlamentului European şi cea de ales local, dreptul de a fi ales în aceste funcţii fiind garantat de art. 39-40 din Cartă. În acelaşi timp, imposibilitatea de a contesta sancţiunea disciplinară complementară a interdicţiei de a ocupa funcţii publice alese timp de 3 ani, care intervine automat, în temeiul legii (ope legis), încalcă dreptul la o cale de atac eficientă, garantat de art. 47 din Cartă.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Chestiuni prealabile

La termenul de judecată din data de 21.06.2022, recurentul reclamant A. a depus cerere de suspendare a judecăţii, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. raportat la dosarul nr. x/2021 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în care s-a solicitat un aviz consultativ pe o chestiune de principiu similar celei invocată în prezenta cauză.

A mai depus recurentul şi o cerere privind sesizarea Curţii Europene a Drepturilor Omului pentru emiterea unui aviz consultativ cu privire la următoarele chestiuni de principiu privind interpretarea ori aplicarea drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului:

1. Procedura de evaluare a situaţiilor de incompatibilitate desfăşurată de ANI în temeiul Legii nr. 176/2010, care potrivit legislaţiei naţionale este o procedură civilă, este o procedură penală prin prisma criteriilor dezvoltate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în special cel al gravităţii sancţiunii?

2. Dacă răspunsul la chestiunea de principiu evocată anterior este afirmativ, procedurii de evaluarea a situaţiilor de incompatibilitate i se aplică principiul proporţionalităţii sancţiunilor şi pedepselor?

3. Sancţiunea interdicţiei de a ocupa funcţii publice (alese) pentru o perioadă prestabilită de 3 ani, care se aplică direct/automat, în virtutea legii, în cazul constatării definitive a unei situaţii de incompatibilitate este compatibilă cu principiul proporţionalităţii şi pedepselor (art. 3, 6 şi 7 CEDO)?

4. Imposibilitatea de a contesta sancţiunea interdicţiei de a ocupa funcţii publice timp de 3 ani, reglementată de art. 25 alin. (2) din Legea 176/2010, sancţiune care intervine automat, în temeiul legii, reprezintă o ingerinţă nejustificată/disproporţionată a dreptului de acces la justiţie/la o cale de atac efectivă şi astfel contravine cerinţelor prevăzute de art. 13 din Convenţie?

II. Considerentele Înaltei Curţi

Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prin sentinţa civilă nr. 280/F din 21 decembrie, Curtea de Apel Galaţi a respins, excepţiile de nelegalitate privind Protocolul de colaborare nr. 18/10.07.2008 încheiat de către pârâta ANI cu Oficiul Naţional al Registrului Comerţului precum şi Protocolul de colaborare nr. 2334/9.12.2008 încheiat de către pârâta ANI cu ANAF şi a respins ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată, având ca obiect Raportul de evaluare ANI cu nr. x/17.05.2019, în ceea ce îl priveşte pe reclamantul A..

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel a reţinut legalitatea raportului de evaluare în privinţa existenţei stării de incompatibilitate, raportat la faptul că, pentru mandatele din 2012-2016, 2016-2020, A., viceprimar al comunei Cudalbi, judeţul Galaţi a deţinut şi a exercitat simultan cu funcţia de viceprimar şi calitatea de comerciant persoană fizică - titular al, A.", încălcând dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Analizând cererea de recurs, cererile ulterioare formulate de recurent şi apărările intimatei-pârâte, în ordinea priorităţii acestora, în funcţie de efectele pe care le produc modul lor de soluţionare, Înalta Curte constată:

Cu privire la cererea de aviz consultativ CEDO

Recurentul solicită sesizarea Curţii Europene a Drepturilor Omului pentru emiterea unui aviz consultativ cu privire la următoarele chestiuni de principiu privind interpretarea ori aplicarea drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului:

1. Procedura de evaluare a situaţiilor de incompatibilitate desfăşurată de ANI în temeiul Legii nr. 176/2010, care potrivit legislaţiei naţionale este o procedură civilă, este o procedură penală prin prisma criteriilor dezvoltate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în special cel al gravităţii sancţiunii?

2. Dacă răspunsul la chestiunea de principiu evocată anterior este afirmativ, procedurii de evaluarea a situaţiilor de incompatibilitate i se aplică principiul proporţionalităţii sancţiunilor şi pedepselor?

3. Sancţiunea interdicţiei de a ocupa funcţii publice (alese) pentru o perioadă prestabilită de 3 ani, care se aplică direct/automat, în virtutea legii, în cazul constatării definitive a unei situaţii de incompatibilitate este compatibilă cu principiul proporţionalităţii şi pedepselor (art. 3, 6 şi 7 CEDO)?

4. Imposibilitatea de a contesta sancţiunea interdicţiei de a ocupa funcţii publice timp de 3 ani, reglementată de art. 25 alin. (2) din Legea 176/2010, sancţiune care intervine automat, în temeiul legii, reprezintă o ingerinţă nejustificată/disproporţionată a dreptului de acces la justiţie/la o cale de atac efectivă şi astfel contravine cerinţelor prevăzute de art. 13 din Convenţie?

În susţinerea acestei cereri, recurentul arată că procedura solicitării de emitere a unui aviz consultativ cu privire la chestiuni de principiu a fost instituită în scopul asigurării unei jurisprudenţe cât mai unitare între statele membre cu privire la drepturile reglementate prin CEDO precum şi al degrevării instanţei europene, prin reducerea numărului mare de plângeri care sunt adresate acesteia, sens în care a fost adoptat Protocolul nr. 16 la Convenţie, ratificat şi de către România prin adoptarea Legii nr. 173/2022 (publicată în Monitorul Oficial, partea I nr. 560 din 08.06.2022).

Raportat la dosarul cauzei, cu privire la primele două chestiuni de principiu, subliniază că domeniul incompatibilităţilor este un domeniu prin care se aduc restrângeri drepturilor fundamentale, atât prin instituirea abaterii - incompatibilitate cât şi prin gravitatea sancţiunilor aplicabile. Potrivit unei jurisprudenţe constante a CEDO, materia penală nu acoperă numai sfera care este definită formal astfel potrivit dreptului naţional (primul criteriu), prin incriminarea unor fapte ca fiind infracţiuni, ci şi unele abateri administrative, mai ales disciplinare, în funcţie de alte două criterii alternative, aşa cum a decis Curtea în Cauza Engel ş.a. c. Olandei: natura abaterii şi natura şi gravitatea sancţiunii. Referitor la abaterea disciplinară a conflictului de interese, din conţinutul art. 25 din Legea 176/2010, aceasta are un caracter exclusiv punitiv: atât sancţiunea principală a eliberării din funcţie, cât şi sancţiunea complementară a interdicţiei de a ocupa orice funcţie publică electorală timp de 3 ani.

Analizând criteriile naturii penale a sancţiunii, concluzionează că abaterea administrativă a conflictelor de interese prevăzută de art. 25 din Legea 176/2010 este de natură penală, iar procedura de evaluare a incompatibilităţilor este o procedură penală, în sensul art. 6 alin. (1) din Convenţie.

Prin raportare la jurisprudenţa naţională, consideră că se impune emiterea unui aviz consultativ cu privire la această chestiune de principiu, Curtea EDO fiind singura în măsură să stabilească în concret.

Cu privire la aplicarea principiului proporţionalităţii sancţiunilor şi pedepselor în materia incompatibilităţilor şi conformitatea interdicţiei exercitării de funcţii alese pentru o perioadă de 3 ani, prevăzută de art. 25, alin. (2) din Legea 176/2010, cu drepturi şi principii garantate de Convenţie (art. 3, 6 şi 7), cu trimitere la cauza Vinter şi alţii împotriva Regatului Unit, Cererile nr. 66069/09, 130/10 şi 3896/10, punctul 835 şi 1026, concluzionează că principiul proporţionalităţii impune, pe de o parte, ca sancţiunea aplicată să corespundă gravităţii încălcării şi, pe de altă parte, ca la determinarea sancţiunii, precum şi la stabilirea cuantumului sancţiunii să se ţină seama de împrejurările individuale ale speţei. Or, aceste aspecte al proporţionalităţii sunt încălcate de sancţiunea interdicţiei privind ocuparea oricărei funcţii alese prevăzute de art. 25 alin. (2) din Legea 176/2010.

Cu privire la imposibilitatea de a contesta/ataca aplicarea interdicţiei de a mai ocupa funcţii publice timp de 3 ani, reglementată de art. 25 alin. (2) din Legea 176/2010, susţine că aceasta contravine cerinţelor prevăzute de art. 13 din Convenţie şi consideră că recurentul trebuie să dispună de un mecanism care să permită pronunţarea unei hotărâri pe fond cu privire la pretenţia sa (respectiv analiza interdicţiei prevăzute de art. 25 alin. (2) din Legea 176/2010 din perspectiva proporţionalităţii). O eventuală soluţie de respingere a recursului formulat atrage în mod automat aplicarea sancţiunii interdicţiei de 3 ani în temeiul legii, ope legis, fiind exclusă o procedură ulterioară, administrativă sau judiciară, de aplicare a acestei sancţiuni. Caracterul ope legis, al aplicării de drept, automate, în temeiul legii, al acestei interdicţii (sancţiuni) este indubitabil, fiind stabilit inclusiv printr-o Decizie ÎCCJ nr. 69/2017, pronunţată în dezlegarea unei chestiuni de drept.

Înalta Curte reţine că, în temeiul art. 2 alin. (1) Legea nr. 173 din 8 iunie 2022, "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate solicita Curţii Europene a Drepturilor Omului emiterea unui aviz consultativ cu privire la chestiuni de principiu privind interpretarea ori aplicarea drepturilor şi libertăţilor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau la protocoalelor la aceasta, în cazul în care apreciază că avizul consultativ este necesar pentru clarificarea unor aspecte ale cauzei în vederea pronunţării hotărârii:

a) în materie civilă, când este investită cu judecarea cauzei în recurs sau, după caz, în procedura sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept;…"

Din cuprinsul prevederilor legale enunţate se desprind condiţiile de admisibilitate a cererii de aviz consultativ al CEDO:

i) existenţa unei cauze în materie civilă, aflată în curs de judecată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

ii) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în recurs sau în procedura sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept;

iii) solicitarea să privească chestiuni de principiu de interpretare ori aplicare a drepturilor şi libertăţilor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau din protocoalele la aceasta;

iv) soluţionarea cauze (ori doar anumite aspecte ale acesteia) să depindă de chestiunea de principiu a cărei lămurire se cere.

În plus, din modul de redactare a textului de lege rezultă că solicitarea avizului consultativ este o chestiune lăsată la libera apreciere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nefiind obligatoriu.

Dacă primele condiţii sunt îndeplinite, cauza aflându-se în recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie iar solicitarea recurentului priveşte, la nivel de aparenţă, interpretarea art. 6 CEDO, se impune a reţine că ultima condiţie nu este îndeplinită.

În consecinţă, în contextul arătat, limitele învestirii Înaltei Curţi şi motivele recursului formulat de reclamant în termen legal, obligă instanţa de recurs, conform art. 477 din C. proc. civ. (aplicabil şi în recurs, în temeiul art. 494 C. proc. civ.), să dezlege numai chestiunea existenţei stării de incompatibilitate din perspectiva "dispoziţiilor echivoce, neclare şi greu de înţeles … care definesc starea de incompatibilitate ce derivă din presupusa calitate de comerciant persoană fizică a "A. - Persoană Fizică Autorizată" şi a legalităţii procedurii de desfăşurare a evaluării ANI şi aplicarea legislaţiei Uniunii Europene privind protecţia datelor cu carater personal.

Chestiunea naturii abaterii şi sancţiunii ori modalitatea aplicării sancţiunii nu au fost contestate de reclamant prin cererea de recurs.

Mai mult, în consens cu poziţia intimatei-pârâte, Înalta Curte constată că obiectul judecăţii este reprezentat de un raport de evaluare prin care nu sunt aplicate sancţiuni ci doar se constată existenţa stării de incompatibilitate, sancţiunea fiind aplicată, ulterior, în situaţia rămânerii definitive a raportului de evaluare, de instituţia din care face parte persoana evaluată, în urma unei proceduri disciplinare, aşa cum dispune art. 22 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

Numai în cazul reţinerii unei abateri şi aplicării unei sancţiuni, actul de sancţionare (sau actul prin care se constată decăderea persoanei din dreptul de a ocupa anumite funcţii pentru o perioadă de 3 ani) poate fi supus cercetării legalităţii de către instanţa de judecată, cale pe care pot fi ridicate şi pot fi soluţionate, criticile de nelegalitate cu privire la natura abaterii şi sancţiunii aplicate, inclusiv modul de aplicare automată a decăderii din dreptul de a ocupa anumite funcţii pentru o perioadă de trei ani.

Aceste argumente sunt suficiente, în opinia Înaltei Curţi, pentru a fundamenta concluzia lipsei de legătură a cererii de aviz CEDO cu cauza aflată pe rolul instanţei de recurs, motiv pentru care cererea recurentei va fi respinsă.

Cu privire la cererea de suspendare a judecăţii, în temeiul art. 413 alin. (1) indice 1 C. proc. civ.

Această cerere are ca reper sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, (învestită cu o cauză similară având ca obiect contestaţie împotriva Raportului de evaluare nr. x/15.02.2021 emis de către Agenţia Naţională de Integritate), cu o trimitere preliminară privind următoarele întrebări:

1. Procedura de evaluare a averilor desfăşurată în temeiul Legii nr. 176/2010, care, potrivit legislaţiei naţionale, este o procedură civilă, poate fi calificată, prin prisma criteriilor dezvoltate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în special cel al gravităţii sancţiunii, ca fiind o procedură penală, căreia i se aplică garanţiile prevăzute de art. 6 C.E.D.O. ?

2. O procedură precum cea din cauza de faţă, fără legătură cu săvârşirea unei infracţiuni, potrivit căreia dacă se constată că dobândirea unor bunuri anume determinate sau a unei cote-părţi dintr-un bun nu este justificată, instanţa va hotărî confiscarea acestora fără să fie îndrituită să facă o analiză a proporţionalităţii acestei măsuri, poate constitui o încălcare a art. 1 Protocolul 1 din C.E.D.O.?

Recurentul apreciază că soluţionarea cauzei preliminare, respectiv răspunsul la întrebările formulate, are o deosebită importanţă şi pentru soluţionarea prezentei cauze.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 413 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. instanţa poate suspenda judecată când, într-o cauză similară, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a fost sesizată cu o cerere de decizie preliminară.

În cauza preliminară instanţa europeană este chemată să se pronunţe cu privire la interpretarea art. 6 CEDO şi art. 1 Protocolul 1 din CEDO, respectiv dacă normele invocate se opun unei eventuale calificări a procedurii de evaluare a averilor desfăşurată în temeiul Legii nr. 176/2010 ca fiind o procedură penală şi dacă instanţa poate hotărî confiscarea unor bunuri anume determinate sau a unei cote părţi dintr-un bun care nu este justificată, fără să fie îndrituită să facă o analiză a proporţionalităţii acestei măsuri.

Având în vedere obiectul întrebării preliminare şi particularităţile speţei de faţă, aflată în recurs, pentru argumentele deja expuse anterior, contrar poziţiei recurentului, Înalta Curte opinează că soluţionarea recursului nu depinde de chestiunile ce fac obiectul trimiterii preliminare, o eventuală decizie a instanţei europene în această cauză nefiind necesară pentru soluţionarea căii extraordinare de atac, prin urmare, va respinge cererea de suspendare a judecăţii recursului în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 indice 1 C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curţi asupra motivelor de recurs

În ceea ce priveşte recursul recurentului-reclamant, judecând în limitele motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., a argumentelor recurentului şi apărărilor intimatei, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deşi reclamantul şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., criticile expuse se circumscriu cazului de casare reglementat de pct. 6 al articolului menţionat, necuprinzând argumente de nelegalitate referitoare la încălcarea unor norme de procedură.

Referitor la incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de către recurent în motivarea recursului declarat, constând, în opinia acestuia, în faptul că hotărârea primei instanţe nu satisface exigenţele unei motivări rezonabile, fiind una sumară, instanţa de fond limitându-se doar la citarea unor texte de lege fără a da eficienţă tuturor argumentelor invocate, Înalta Curte precizează că acesta este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Recurentul se află în eroare susţinând că sentinţa pronunţată de instanţa de fond nu este motivată, din perspectiva aspectelor menţionate în susţinerea acestui motiv de casare.

Instanţa de recurs apreciază că judecătorul fondului a efectuat un examen elaborat al tuturor chestiunilor de fapt şi de drept supuse analizei sale, astfel încât, din lecturarea sentinţei pronunţate se poate constata că aceasta cuprinde toate elementele prevăzute de art. 425 C. proc. civ. referitoare la conţinutul hotărârii, printre acestea regăsindu-se şi cele enumerate în cuprinsul alin. (1) lit. b) al normei procedurale evocate, referitoare la expunerea situaţiei de fapt reţinută pe baza probelor administrate, cât şi motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia.

Raţionamentul care a condus la concluzia prezentată în cadrul considerentelor, precum şi soluţia dată acţiunii introductive în ansamblul său, atât în componenta referitoare la anularea actelor administrativ-fiscale contestate din perspectiva chestiunilor de procedură fiscală, cât şi din perspectiva dreptului material, rezultă în mod evident din maniera în care instanţa a abordat litigiul, respectiv prin raportare la susţinerile părţilor şi probele administrate în cauză.

Nu constituie o nemotivare şi astfel nu atrage incidenţa motivului de casare prezentat, împrejurarea că în cadrul considerentelor se regăsesc, parţial, susţineri ale părţii potrivnice, acest fapt reprezentând practic suprapunerea convingerilor instanţei cu cele ale uneia dintre părţile litigante.

Aşadar, raţionamentul instanţei de fond este uşor decelabil, lipsit de contradictorialitate, în contextul în care aceasta a apreciat punctual că sunt neîntemeiate toate apărările pârâtelor.

În plus, din punctul de vedere al standardelor de rezonabilitate, Înalta Curte arată că aceasta este suficient de concisă pentru a oferi părţilor certitudinea unei analize reale a cererii din partea judecătorului fondului, iar eventuala insuficienţă a motivării, astfel cum este clamată de către recurent, precum şi omisiunea analizării unei realităţi faptice esenţiale, în opinia acestora, nu pot fi asimilate unei nemotivări astfel cum recurentul susţine.

Prin urmare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este incident în speţă.

Celelalte argumentaţii din cuprinsul cererii de recurs subsumate greşitei aplicări sau interpretării a dispoziţiilor legale incidente, urmează a fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Totodată, arată Înalta Curte că nu se pot analiza criticile recurentului subsumate motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizând aplicarea greşită a unor norme de drept material. Acestea au fost respinse ca fiind tardiv formulate de către instanţa de fond prin încheirea de şedinţă din data de 12 decembrie 2013, iar recurentul nu a declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă anterior menţionate. Astfel, aspectele dezlegate în cuprinsul acesteia au căpătat carater definitiv, fiind astfel intrate sub autoritate de lucru judecat.

Constatarea stării de incompatibilitate în care s-a aflat reclamantul s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora funcţia de primar (...) este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi: (...) calitatea de comerciant persoană fizică.

Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt şi a realizat o încadrare juridică adecvată, criticile referitoare la faptul că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 şi a dispoziţiilor Legii nr. 176/2010, fiind nefondate.

Din înscrisurile dosarului de fond rezultă că recurentul reclamant a avut calitatea de viceprimar al Comunei Cudalbi, Judeţul Galaţi pentru mandatele 2012-2016 şi 2016-2020 şi a exercitat simultan şi calitatea de comerciant persoană fizică - titular al "A." .

Înalta Curte reţine că textul normativ prin care este reglementată situaţia de incompatibilitate constatată în privinţa recurentului-reclamant este art. 87 alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003, conform căruia: (1) Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: … g) calitatea de comerciant persoană fizică.

Sub aspectul calităţii de comerciant a reclamantului, Înalta Curte reţine că modalitatea de desfăşurare a activităţilor economice de către persoanele fizice este reglementată de dispoziţiile O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, care, în art. 3 alin. (1) prevede că în temeiul dreptului la liberă iniţiativă, al dreptului la liberă asociere şi al dreptului de stabilire, orice persoană fizică, cetăţean român sau cetăţean al unui alt stat membru al Uniunii Europene ori al Spaţiului Economic European, poate desfăşura activităţi economice pe teritoriul României, în condiţiile prevăzute de lege, iar conform art. 4 din acelaşi act normativ, "Persoanele fizice prevăzute la art. 3 alin. (1) pot desfăşura activităţile economice după cum urmează: a) individual şi independent, ca persoane fizice autorizate; b) ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale; c) ca membri ai unei întreprinderi familiale."

Corelativ, dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 13 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului stabilesc obligaţia persoanei fizice autorizate de a obţine înscrierea în registrul comerţului anterior începerii activităţii economice.

În acest context vor fi avute în vedere şi dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 44/2008, care pentru perioada 2012-16 ianuarie 2017 definesc activitatea economică drept "activitatea agricolă, industrială, comercială, desfăşurată pentru obţinerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani şi care sunt destinate vânzării ori schimbului pe pieţele organizate sau unor beneficiari determinaţi sau determinabili, în scopul obţinerii unui profit.", iar pentru perioada 17 ianuarie 2017 - 2020 o definesc drept "activitate economică - activitate cu scop lucrativ, constând în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii".

Concluzia ce se desprinde din aceste dispoziţii legale este aceea că persoana fizică autorizată are calitatea de comerciant, reprezentând o formă de organizare a activităţii economice prestată de persoana fizică, orientată spre scopul obţinerii de profit sau cu scop lucrativ. Un argument suplimentar în sensul calificării persoanei fizice autorizate drept comerciant rezultă şi din prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 278/2009 privind C. civ., potrivit cărora referirile la comercianţi din cuprinsul actelor normative în vigoare la data intrării în vigoare a C. civ., se consideră a fi referiri la persoanele fizice sau persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerţului.

În consecinţă, nu poate fi primită teza unei caducităţi a prevederilor art. 87 alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003 şi nici cea prin care recurentul - reclamant tinde a evoca prevederile art. 3 Noul C. civ., în sensul definirii calităţii de comerciant a reclamantului în raport cu exercitarea sistematică şi organizată a activităţii, respectiv cu obţinerea veniturilor din această activitate.

Conform prevederilor O.U.G. nr. 44/2008, coroborate cu cele ale Legii nr. 71/2011, calitatea de comerciant este dobândită de la data înregistrării în Registrul Comerţului a persoanei fizice autorizate, independent de desfăşurarea sau nu a activităţii economice ulterior acestui moment.

În acest context, criticile recurentului- reclamant privind lipsa stării de incompatibilitate ca urmare a neexercitării efective a activităţii economice a "A." sunt nefondate. Dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, în vigoare în perioada pentru care s-a reţinut starea de incompatibilitate (2012-2016 şi 2016-2020), au un conţinut clar interdictiv cu privire la deţinerea calităţii de comerciant persoană fizică, simultan cu deţinerea calităţii de viceprimar.

Aşadar, legea nu condiţiona existenţa stării de incompatibilitate de derularea efectivă a actelor de comerţ, fiind sancţionat cumulul de funcţii şi/sau calităţi, independent de volumul de activitate al formei de organizare (întreprindere individuală, în cazul de faţă), sau chiar de lipsa activităţii. Modificările aduse dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 prin Legea nr. 87/2017 (care au introdus condiţia "exercitării" concomitente a funcţiilor/calităţilor incompatibile) au intrat în vigoare ulterior perioadei pentru care s-a constatat starea de incompatibilitate a reclamantului (mai precis la data de 5 mai 2017) şi, din acest motiv, nu sunt aplicabile raportului litigios de faţă, în conformitate cu principiul neretroactivităţii legii civile.

În raport de conţinutul clar şi precis determinat al dispoziţiilor legale menţionate, se constată că starea de incompatibilitate există în prezenţa îndeplinirii simultane a funcţiei de viceprimar cu calitatea de comerciant persoană fizică "A.", reţinând corect că este evidentă incompatibilitatea dintre funcţia de viceprimar şi cea de comerciant-persoană fizică.

De asemenea, trimiterile recurentului la faptul că nu ar mai fi realizat în calitate de comerciant persoană fizică "A." nu sunt apte a infirma starea de incompatibilitate reţinută în ceea ce îl priveşte, câtă vreme, după cum s-a afirmat în paragrafele anterioare, în raport de forma normativă a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 aplicabilă cauzei, simpla deţinere a celor două calităţi era suficientă.

Faţă de criticile vizând nelegalitate desfăşurării procedurii de evaluare şi constatarea caracterului nelegal al procedurii de prelucrare a datelor cu caracter personal aparţinând reclamantului A., de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Primăria Comunei Cudalbi şi de la Serviciul Municipal Tecuci către Agenţia Naţională de Integritate, instanţa de control judiciar împărtăşeşte opinia instanţei de fond în sensul că prin solicitarea informaţiilor de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Primăria Comunei Cudalbi şi de la Serviciul Municipal Tecuci anterior informării şi a invitării recalamantului să formulaze un punct de vedere, pârâta nu a încălcat dispoziţiile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2020, întrucât informaţiile solicitate sunt informaţii publice, iar conform art. 13 alin. (1) din Legea nr. 176/2020:

"După repartizarea aleatorie a lucrării, inspectorul de integritate procedează la activitatea de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale existente, în sensul prezentei legi, după cum urmează: a) până la informarea persoanei care face obiectul evaluării şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, desfăşoară proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informaţii publice; b) după informarea persoanei care face obiectul evaluării şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, solicită persoanelor fizice sau juridice şi date ori informaţii care nu sunt publice".

Totodată, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că reclamantul a fost informat cu privire la declanşarea verificărilor cu privire la respectarea de către acesta a regimului incompatibilităţilor, prin adresa nr. x/31.05.2017, comunicată reclamantului personal la 08.06.2017. Prin această adresă i s-a adus la cunoştinţă faptul că se fac verificări cu respectarea art. 13 alin. (1) lit. a) şi art. 20 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, şi, în cazul în care vor rezulta elemente în sensul existenţei unei incompatibilităţi, va fi informat pentru a prezenta un punct de vedere. Totodată, prin adresa nr. x/18.09.2017, reclamantul a fost informat că au fost identificate elemente în sensul existenţei unei incompatibilităţi şi a fost informat că area dreptul să fie asistat sau reprezentat de către un avocat.

Drept urmare, prevederile art. 13 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) nu au fost încălcate, informaţiile solicitate de pârâtă fiind publice, acestea rezultând din înscrisuri şi evidenţe ale autorităţii publice locale şi din registrul comerţului.

Distincţia prevăzută de art. 13 alin. (1) la lit. a) şi b) are în vedere pe de o parte datele şi informaţiile publice, deţinute de autorităţi competente şi care rezultă din evidenţele acestora, şi, pe de altă parte, datele şi informaţiile deţinute de persoane fizice sau juridice cu privire la reclamant. Or, numai acestea din urmă, se pot solicita doar dacă în prealabil persoana evaluată este informată. Scopul reglementării este clar şi urmăreşte respectarea dreptului la apărare al persoanei evaluate care poate să propună ori să se apere în legătură cu aceste date.

În cauza de faţă, prin relaţiile solicitate s-au obţinut exclusiv date privind declaraţiile de avere şi interese ale reclamantului, date privind validarea acestuia în funcţia de viceprimar şi datele şi informaţiile publice înregistrate în Registrul Comerţului.

În urma verificărilor acestor date şi informaţii publice obţinute de la autorităţi, având în vedere că au fost constate indicii privind existenţa incompatibilităţii, reclamantul a fost din nou informat, de data aceasta solicitându-i-se şi un punct de vedere în raport de informaţiile deja obţinute, iar acesta şi-a exercitat dreptul la apărare formulând punct de vedere la 9.02.2017 .

Abia după formularea punctului de vedere s-a completat probatoriul, solicitându-se informaţii şi date de la alte autorităţi publice, răspunsurile acestora şi înscrisurile comunicate fiind ataşate la dosar.

Aşadar, în raport de situaţia de fapt constatată, dar şi de interpretarea normelor invocate, rezultă că alegaţiile recurentul în sensul că raportul de evaluare a fost emis cu încălcarea "garanţiilor procedurale instituite de art. 20 coroborat cu art. 13 din Legea nr. 176/2010" sunt neîntemeiate.

Neîntemeiate sunt şi criticile recurentului constând în nerespectarea normelor internaţionale cu privire la protecţia datelor cu caracter personal.

Pârâta ANI a informat reclamantul la 08.06.2017 despre faptul că se fac verificări şi se solicită informaţii publice privind existenţa unei incompatibilităţi având în vedere calitatea sa de viceprimar, precum şi că s-au solicitat informaţii publice de la Primăria Comunei Cudalbi.

Or, nu se poate susţine că s-ar fi solicitat informaţii despre acesta fără a fi fost informat în prealabil, iar toate celelalte solicitări de informaţii sunt emise ulterior acestei informări.

De altfel, nerespectarea Regulamentului GDPR nu ar putea avea drept efect anularea raportului de evaluare emis de ANI, nefiind una dintre condiţiile prevăzute de legea specială în scopul emiterii acestuia, ci ar putea cel mult constitui temeiul unei acţiuni în răspundere ce poate fi formulată împotriva autorităţii în cazul în care ar fi îndeplinite condiţiile legale, reclamantul putând solicita despăgubiri.

În ceea ce priveşte nelegalitatea raportului contestat ca fiind rezultatul unei proceduri de comunicare a informaţiilor cu caracter personal şi aplicabilitatea Hotărârii pronunţate de CJUE în cauza C- 201/14 Smaranda Bara şi alţii împotriva Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), instanţa reţine că situaţia de fapt şi de drept ce a generat întrebarea preliminară este diferită de cea existentă în cauză.

Totodată, după cum s-a arătat în precedent, procedura de informare prevăzută la art. 20 din Legea nr. 176/2010 raportată la art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 nu a fost încălcată în sensul reclamat de recurent.

Înalta Curte constată neîntemeiate şi criticile recurentului constând soluţionarea eronată a excepţiei de nelegalitate a Protocoalelor de colaborare dintre intimata-pârâta ANI, ONRC şi ANAF. Astfel, în mod corect a apreciat Instanţa de fond că Protocoalele de colaborare încheiate între Agenţia Naţională de Integritate şi Oficiul Naţional al registrului Comerţului, respective Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a căror anulare o solicită reclamantul, nu reprezintă acte administrative în sensul Legii contenciosului administrativ.

Protocolul încheiat în baza colaborării celor două autorităţi publice nu are calitatea de act administrativ în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, nefiind capabil prin el însuşi să producă efecte juridice directe, ci este o operaţiune administrativă premergătoare întocmirii unui act administrativ, întrucât simpla furnizare de date cu privire la persoanele care fac parte din diferite categorii ce realizează venituri, luată separat nu este capabilă să dea naştere, să modifice sau să stingă raporturi juridice

În prezenta cauză, obiectul protocoalelor îl constituie cooperarea dintre ANI şi alte instituţii publice, în domeniul schimburilor de informaţii pentru atingerea obiectivelor Agenţiei Naţionale de Integritate, şi anume realizarea activităţii de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor şi informaţiilor privind averea, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese potenţiale, efectuată de inspectorii de integritate din cadrul ANI.

Rezultă astfel că actele în discuţie reglementează condiţiile de transfer de informaţii între cele două instituţii, fiind un acord de voinţă a acestora cu privire la modul de transmitere a unor informaţii, ceea ce nu echivalează însă cu a da naştere, modifica sau stinge raporturi juridice.

Simpla furnizare de date cu privire la anumite persoane nu este susceptibilă prin ea însăşi să dea naştere, să modifice sau să stingă raporturi juridice.

Actele în discuţie reglementează un raport între două instituţii publice şi sunt acte interne ale acestora, fără a se produce în mod direct drepturi şi obligaţii în sarcina altor subiecţi de drept.

Protocoalele încheiate de Agenţia Naţională de Integritate cu diverse instituţii şi autorităţi publice nu sunt acte administrative, în sensul Legii nr. 554/2004, întrucât nu sunt capabile, prin ele însele, să producă efecte juridice directe, ci reprezintă operaţiuni tehnico - administrative de comunicare mai rapidă a unor date şi informaţii obţinute în baza unor dispoziţii legale de colaborare prevăzute de art. 8 din Legea nr. 176/2010 şi care, analizate individual, nu sunt capabile să dea naştere, să modifice sau să stingă raporturi juridice, practica instanţei de control judiciar în acest sens fiind consolidată.

Înalta Curte constată neîntemeiate şi criticile recurentului constând în nerespectarea dreptului reclamantului la apărare prin ignorarea completă şi evidentă a punctului de vedere exprimat.

În acest sens, în mod corect a reţinut instanţa de fond că se arată expres în cuprinsul raportului de evaluare punctul de vedere al persoanei evaluate, precum şi motivele pentru care susţinerile sale sunt neîntemeiate.

Acesta susţinuse în esenţă faptul că nu deţine calitatea de comerciant persoană fizică deoarece nu a desfăşurat nicio activitate comercială, nu a exercitata efectiv calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul PFA-ului, precum şi faptul că veniturile obţinute au fost realizate în nume personal şi nu prin intermediul A.. Pârâta a răspuns acestor susţineri, arătând argumentat motivele pentru care se consideră că reclamantul are calitatea cerută de lege pentru a se constata situaţia de incompatibilitate.

S-a respectat deci dreptul la apărare al reclamantului, care a avut posibilitatea de a formula propriile susţineri, pe care autoritatea le-a respins motivat.

Nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte argumentele evocate de recurentul reclamant în sensul încălcării principiului egalităţii în faţa legii şi al nediscriminării având în vedere identitatea problemei de drept din prezenta cauză cu cea din cauza Bara, Înalta Curte arată că acestea nu pot face obiectul analizei recursului de faţă.

Aşadar, observând chestiunile anterior enunţate în mod comparativ cu cele invocate prin cererea de chemare în judecată, Înalta Curte observă că, în fapt, chestiunile antereferite reprezintă seturi noi de argumente, ce privesc aspecte de drept bine determinate, având cauză juridică proprie şi care nu se regăsesc printre motivele de nelegalitate evocate de reclamant în faţa primei instanţe în susţinerea cererii de anulare a raportului de evaluare nr. x/09.07.2018.

De asemenea, Înalta Curte constată că respectivele critici nu au corespondent în motive de fapt care să fi făcut obiectul unei cereri de completare sau modificare a cererii de chemare în judecată, ce ar fi trebuit să fie formulată în condiţiile art. 204 C. proc. civ., fiind evocate de reclamant, pentru prima dată în recurs. Prin urmare, reclamantul nu a îndeplinit, în faza de judecată a fondului, rigorile procedurale ale învestirii instanţei de judecată cu sus indicatele aspecte, iar prin aceste noi critici de nelegalitate se tinde la schimbarea cauzei juridice a litigiului pendinte.

În considerarea prevederilor art. 478 alin. (3), art. 483 şi art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că obiectul căii extraordinare de atac a recursului este limitat la analizarea legalităţii hotărârii de fond, în raport de pretenţiile din cererea de chemare în judecată şi de apărările evocate în faţa acesteia, în recurs neputând fi schimbată calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi.

Totodată, instanţa de control judiciar are în vedere şi că prin Decizia nr. 45/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în M.Of. nr. 386/23.05.2017, s-a statuat, cu forţă obligatorie, faptul că prin invocarea chestiunii prevalenţei dreptului unional nu se poate schimba cauza juridică a cererii de chemare în judecată sub aspectul motivelor de fapt care susţin obiectul cererii sau, altfel spus, al drepturilor subiective invocate care stau la baza pretenţiilor formulate şi a căror protecţie se solicită pe cale judiciară.

Pentru aceste considerente, nefiind identificat niciun motiv de nelegalitate a hotărârii, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 280/F din 21 decembrie 2021 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curţii Europene a Drepturilor Omului privind emiterea unui aviz consultativ cu privire la chestiuni de principiu privind interpretarea ori aplicarea drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului.

Respinge cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de reclamantul A. în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în raport de dosarul nr. x/2021.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 280/F din 21 decembrie 2021 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 decembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.