Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6107/2023 AI generated

Appeal dismissed: Insurer’s claim for late payment penalties and interest against the Insurance Guarantee Fund rejected for lack of a final judgment declaring the administrative failure to act illegal.

Case Number Decizia nr. 6107/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant-insurer's appeal as unfounded, upholding the appellate court's rejection of the claim for compensation against the Insurance Guarantee Fund (FGA). The dispute concerned the insurer's claim for late payment penalties and penalty interest under the ASF Norm No. 23/2014 and O.G. No. 13/2011, arguing that the FGA's unjustified refusal to settle a subrogation claim within the legal timeframe constituted an illegal administrative act causing prejudice. The Court ruled that the claim failed because Article 19 of Law No. 554/2004 requires a final judicial decision declaring the specific administrative act illegal as a prerequisite for compensation; since the claimant possessed a final judgment only for the initial rejection of the payment request but not for the distinct "failure to act in time," no causal link existed for damages. Furthermore, the Court found that the FGA's subsequent re-evaluation of the claim resulted in a valid, unchallenged administrative decision denying the claim, meaning no illegal act caused the alleged loss of use of funds, thus precluding any entitlement to statutory penalty interest.

Legislator headnote

AI generated

art. 19 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1535 C. civ, art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009; Appeal dismissed: Insurer’s claim for late payment penalties and interest against the Insurance Guarantee Fund rejected for lack of a final judgment declaring the administrative failure to act illegal: The dispute concerned the insurer's claim for late payment penalties and penalty interest under the ASF Norm No. 23/2014 and O.G. No. 13/2011, arguing that the FGA's unjustified refusal to settle a subrogation claim within the legal timeframe constituted an illegal administrative act causing prejudice. The Court ruled that the claim failed because Article 19 of Law No. 554/2004 requires a final judicial decision declaring the specific administrative act illegal as a prerequisite for compensation; since the claimant possessed a final judgment only for the initial rejection of the payment request but not for the distinct "failure to act in time," no causal link existed for damages. Furthermore, the Court found that the FGA's subsequent re-evaluation of the claim resulted in a valid, unchallenged administrative decision denying the claim, meaning no illegal act caused the alleged loss of use of funds, thus precluding any entitlement to statutory penalty interest.

Keywords

AI generated
subrogation of insurer insurance compensation insurance guarantee fund administrative acts payment of interest loss of legal interest

Cited Legislation

AI generated
art. 19 din Legea nr. 554/2004
Prin cererea modificatoare depusă la data de 31.08.2021, reclamanta a solicitat instanţei ca, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 să oblige F.G.A.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin.
art. 1535 C. civ
1531 şi art. 1535 C. civ., ale art.
art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015
civ., ale art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 şi cele ale art.
art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
213/2015, nefiind îndeplinite condiţiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009
(3)În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind C.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art.
art. 496 alin. (1) C. proc. civ
554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

The procedural legal basis invoked in the final decision to dismiss the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 14 decembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 15.03.2021 reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se constate existenţa unui refuz nejustificat al F.G.A. cu privire la soluţionarea cererii de plată înregistrate sub nr. x/18.04.2017 şi să se dispună obligarea pârâtului la soluţionarea de îndată a cererii de plată, în conformitate cu dispoziţiile legale şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin cererea modificatoare depusă la data de 31.08.2021, reclamanta a solicitat instanţei ca, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 să oblige F.G.A. la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate sub x/18.04.2017, constând în, în principal, penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0,2%/zi întârziere conform Normei ASF nr. 23/2014, calculate până la data de 09.08.2021 şi în continuare până la data plăţii efective, iar în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 853 din 29 aprilie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de aplicare a amenzii judiciare, formulată de pârât, ca neîntemeiată, a respins ca neîntemeiate excepţiile lipsei de interes, inadmisibilităţii şi prescripţiei, invocate de pârât şi a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea în parte a hotărârii recurate, respectiv strict cu privire la soluţia privind stabilirea cuantumului penalităţilor şi, în rejudecare, admiterea acţiunii precizate şi obligarea F.G.A. la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată, constând în, în principal, penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, iar în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Recurenta-reclamantă a învederat, în esenţă, că hotărârea recurată a fost pronunţată cu greşita aplicare şi interpretare a prevederilor art. 1531 şi art. 1535 C. civ., ale art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 şi cele ale art. 3 din O.G. nr. 13/2011.

Astfel, în speţă sunt îndeplinite condiţiile legale pentru angajarea răspunderii F.G.A. iar faptul că, în realitate, pârâtul a soluţionat cererea abia la doi ani de la depunerea ei, soluţie care de asemenea a fost una nelegală, nu poate să conducă la exonerarea F.G.A. de la plata de daune interese moratorii, Soluţionarea cu o atât de mare întârziere a cererii de plată este în sine, o culpă imputabilă F.G.A. De vreme ce în cele din urmă este incontestabil că A. era îndreptăţită la plata de despăgubiri, principiul reparării integrale a prejudiciului impune ca F.G.A. să fie obligat la plata de daune interese moratorii pentru întreaga perioadă cuprinsă între expirarea termenului legal general de soluţionare a cererii de plată şi până la plata efectivă a despăgubirilor. De asemenea, în opinia recurentei, cel care a suferit prejudiciul cauzat prin plata cu întârziere este un asigurător, iar stabilirea dobânzii penalizatoare trebuie să se facă conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, iar nu în baza art. 3 alin. (3). Aceasta cu atât mai mult cu cât dobânda legală reprezintă evaluarea prejudiciului suferit prin lipsa de folosinţă asupra unei sume de bani. Or, evaluarea prejudiciului trebuie să se facă din perspectiva patrimoniului prejudiciat, nu din perspectiva celui care este chemat să repare prejudiciul.

A mai apreciat recurenta, faţă de prevederile art. 12 alin. (2) din Legea 213/2015, că F.G.A. este obligat să soluţioneze cererile de plată cu respectarea normelor legale şi a prevederilor contractuale aplicabile raportului de asigurare pe care se grevează cererea de plată şi astfel, nu există nicio bază legală pentru a înlătura aplicarea faţă de F.G.A. a penalităţilor stipulate prin acte normative, ca evaluare legală a prejudiciului cauzat prin plata cu întârziere a sumelor datorate cu titlu de despăgubiri.

În ceea ce priveşte greşita aplicare a prevederilor art. 3 din O.G. nr. 13/2011, recurenta a arătat că, în realitate, cel care a suferit prejudiciul cauzat prin plata cu întârziere este un asigurător, iar stabilirea dobânzii penalizatoare trebuie să se facă conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, iar nu în baza art. 3 alin. (3). Aceasta cu atât mai mult cu cât dobânda legală reprezintă evaluarea prejudiciului suferit prin lipsa de folosinţă asupra unei sume de bani. Or, evaluarea prejudiciului trebuie să se facă din perspectiva patrimoniului prejudiciat, nu din perspectiva celui care este chemat să repare prejudiciul.

4. Apărările formulate de intimat

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Demersul judiciar al reclamantei, astfel cum a fost modificat prin cererea depusă la data de 31 august 2021, vizează obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat acesteia prin respingerea cererii de plată înregistrate sub nr. x/18.04.2017, constând, în principal, în penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0,2%/zi de întârziere conform Normei ASF nr. 23/2014, calculate până la data de 09 august 2021 şi în continuare până la data plăţii efective, iar, în subsidiar, constând în dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

În ceea ce priveşte cererea în despăgubiri reprezentând penalităţi de întârziere, instanţa de control judiciar va avea în vedere considerentele Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 22/2019, pronunţată în interesul legii, potrivit cărora:

"77. Cererea pentru despăgubiri formulată pe cale separată, întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, este condiţionată de existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să fi fost admisă acţiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, pentru că repararea pagubei persoanei vătămate este o latură intrinsecă litigiului administrativ. În caz contrar, reclamantul nu poate recurge decât la calea dreptului comun pentru angajarea răspunderii delictuale a autorităţii publice, în condiţiile prevăzute de C. civ..(...)"

În cauză, deşi recurenta-reclamantă pretinde că i-a fost cauzat un prejudiciu pentru emiterea unui act nelegal - Decizia nr. 14452/2018 de respingere a cererii de plată, aceasta justifică existenţa prejudiciului prin aceea că cererea de plată a fost soluţionată cu întârziere, pretinzând în acest sens plata de penalităţi de întârziere. Or, soluţionarea cu întârziere a unei cereri administrative/nesoluţionarea în termenul prevăzut de lege, reprezintă un act administrativ asimilat distinct de actul administrativ tipic anulat de instanţa de judecată în mod definitiv.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, se reţine că aceasta nu a făcut dovada existenţei unui act administrativ asimilat - nesoluţionarea în termen - care să fi fost cenzurat prin hotărâre definitivă, astfel că nu este justificată situaţia premisă la care face trimitere art. 19 alin. (1) din legea contenciosului administrativ, astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 22/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în interesul legii. În aceste condiţii, se are în vedere că în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 recurenta-reclamantă este îndreptăţită să pretindă despăgubiri doar pentru prejudiciul cauzat prin nelegala respingere a cererii de plată, ca urmare a aplicării plafonului, iar nu pentru prejudicii cauzate de nesoluţionarea cererii de plată în termenul prevăzut de lege.

Nu se poate susţine, aşadar, în mod valid, că respingerea nelegală a cererii de plată a dat naştere în patrimoniul reclamantei unui drept la despăgubiri întemeiat pe dispoziţiile Normei ASF nr. 23/2014, între fapta ilicită a FGA - emiterea deciziei nelegale - şi prejudiciul invocat de reclamantă ca urmare a nesoluţionării cererii în termen neexistând raport de cauzalitate.

În acest sens, instanţa de recurs reţine că textul Normei ASF nr. 23/2014 (art. 38) are în vedere situaţia nesoluţionării în termen de către asiguratorul RCA, a cererii de despăgubire formulată de asigurătorul CASCO, ce se subrogă în drepturile persoanei vătămate, iar nu situaţia respingerii cererilor de plată formulate în temeiul Legii nr. 213/2015 de asigurătorul CASCO.

Totodată, se constată că nici normele în vigoare la data subrogaţiei şi nici cele de la momentul formulării cererii de plată nu prevăd în sarcina pârâtului obligaţia de despăgubire în cazul respingerii nelegale a cererilor de plată, aceasta fiind situaţia premisă în raport de care a fost formulată cererea în despăgubiri (potrivit precizărilor din cererea modificatoare).

În realitate, recurenta-reclamantă confundă dreptul la despăgubiri datorate ca urmare a emiterii unui act administrativ nelegal, cu dreptul la despăgubiri datorate pentru nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri administrative, în ambele situaţii aceasta fiind ţinută să facă dovada existenţei unei hotărâri judecătoreşti definitive de constatare a nelegalităţii actului tipic sau asimilat. În speţa de faţă, reclamanta este în posesia unei astfel de hotărâri, însă numai cu privire la existenţa unui act administrativ tipic nelegal, nu şi cu privire la existenţa actului administrativ asimilat nelegal (nesoluţionarea în termen).

În consecinţă, în mod corect a reţinut instanţa de fond că nu pot fi acordate despăgubiri pentru nesoluţionarea cererii de plată întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 213/2015, nefiind îndeplinite condiţiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Referitor la solicitarea reclamantei de plată a dobânzii legale, întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 13/2011, se reţine că potrivit art. 1 alin. (3) din actul normativ menţionat:

"(3)Dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare (...)"

Conform art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011:

"(2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale. (...)"

(3)În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, rata dobânzii legale se stabileşte potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%. (...)"

În cauză, dobânda legală penalizatoare a fost solicitată de recurenta-reclamantă cu titlul de reparare a prejudiciului pentru lipsa de folosinţă a sumei solicitate prin cererea de plată, care în mod nelegal a fost apreciată ca fiind nedatorată de pârâtul F.G.A.

În acord cu opinia instanţei de fond, Înalta Curte constată că solicitarea reclamantei, de plată a dobânzii legale, nu este întemeiată, în condiţiile în care, în urma reanalizării cererii de plată, ca urmare a dispoziţiilor sentinţei civile nr. 4902/27.11.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin respingerea recursului în dosar nr. x/2018, prin care pârâtul a fost obligat la soluţionarea în fond a cererii de plată, aceasta a fost respinsă prin Decizia F.G.A. nr. 44421/17.01.2022 .

Instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că Decizia F.G.A. nr. 44421/17.01.2022 este un act administrativ în vigoare, prezumat a fi legal, întrucât societatea reclamantă nu l-a contestat. Aşadar, nu s-a făcut dovada existenţei unui act administrativ nelegal, anulat definitiv de o instanţă de judecată, care să fi fost de natură a produce reclamantei un prejudiciu constând în lipsa de folosinţă a sumei solicitată ca despăgubire prin cererea de plată şi care, eventual, ar fi trebuit încuviinţată la plată încă de la data emiterii Deciziei nr. 14452/03.05.2018, când a fost soluţionată iniţial cererea în despăgubiri.

Cu alte cuvinte, pentru a se naşte dreptul la despăgubirile reprezentate de penalităţi/dobânzi solicitate prin cererea modificatoare, este necesară, în prealabil, recunoaşterea de către instanţă a existenţei dreptului reclamantei la despăgubirea ce face obiectul cererii de plată.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 853 din 29 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 14 decembrie 2023.