Disciplinary challenge to judicial closure: prohibition on administrative review of judicial reasoning and the cumulative elements of gross negligence

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea la data de 21.10.2021 reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară a formulat contestaţie împotriva rezoluţiei inspectorului-sef al Inspecţiei Judiciare având nr. C21-1568/01.10.2021, prin care a fost respinsa plângerea împotriva rezoluţiei de clasare nr. 2471/24.08.2021 atacata de reclamant, dispusa de Inspecţia Judiciara - Direcţia de inspecţie pentru judecători in dosarul nr. x, solicitand:

1. Admiterea contestaţiei, desfiinţarea Rezoluţiei inspectorului-sef, cat si a rezoluţiei de clasare a sesizării disciplinare;

2. Trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor in legătura cu faptele săvârşite de judecătorii investiţi cu soluţionarea in prima instanţa a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2021 al Judecătoriei Turda, astfel cum ele au fost descrise in cuprinsul sesizării disciplinare, in vederea exercitării acţiunii disciplinare împotriva acestora.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 926/2022 din 10 mai 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiata.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate, cu consecinţa admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

Subsumat motivului de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., după ce a prezentat circumstanţele de fapt ale cauzei, recurentul a apreciat că, procedând la analiza cauzei deduse judecăţii, Curtea de Apel Bucureşti a interpretat nelegal dispoziţiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, analizând incidenţa acestui caz de răspundere disciplinară doar din perspectiva existenţei relei credinţe.

A invocat încălcarea de către magistrat a normelor procedurale referitoare la a interpretat şi aplicat în mod greşit prevederile art. 78 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât nu a dispus citarea şi introducerea acestuia în proces în calitate de intervenient şi că în cauză primul termen de judecată a fost stabilit potrivit dreptului comun, care nu este aplicabil în materia contestaţiei la executare.

A mai susţinut recurentul că prima instanţă avea obligaţia de a analiza distinct dacă, în raport de situaţia prezentată, sunt întrunite condiţiile pentru a reţine în sarcina acestora exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu susţinerile părţilor şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând, în esenţă, că nici Inspecţia Judiciară şi nici instanţa de judecată învestită cu soluţionarea contestaţiei exercitate împotriva unei rezoluţii de clasare nu pot formula aprecieri cu privire la soluţia şi la considerentele expuse prin hotărârile pronunţate de magistratul vizat prin sesizarea recurentului. Aceste chestiuni ţin de esenţa activităţii de judecată, iar o greşeală evidentă, neîndoielnică, căreia îi lipseşte orice justificare, cu consecinţe grave în ceea ce priveşte drepturile procesuale ale părţilor şi activitatea de judecată, nu a fost dovedită în cauză.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul susţine că instanţa ar fi interpretat nelegal prevederile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, reiterând argumentele expuse în sesizarea Inspecţiei Judiciare şi în acţiune vizând conduita şi soluţiile magistratului vizat prin sesizare.

Înalta Curte reţine că, potrivit principiului independenţei judecătorilor, consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituţia României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară nu poate cenzura modul de interpretare şi aplicare a normelor de drept material sau procesual de către instanţa de judecată şi nici modul de interpretare a probelor administrate.

Soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată.

Potrivit prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară "t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.", iar în temeiul art. 991 din lege, pentru a fi în prezenţa exercitării funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, în mod necesar trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe (ca elemente constitutive ale acestei/acestor fapte).

Astfel, potrivit prevederii legale menţionate,

"(1) Există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Aşadar, interpretând elementele constitutive ale abaterii disciplinare menţionate, pentru a fi în prezenţa exercitării funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, în mod necesar, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe.

Pentru existenţa relei credinţe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenţionat, voit (cu ştiinţă) a normelor de drept material ori procesual în scopul (urmărind) vătămării unei persoane sau acceptând acest lucru.

Pentru existenţa gravei neglijenţe judecătorul trebuie să nesocotească din culpă normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil.

În acest sens, relevante sunt şi considerentele extrase din cuprinsul Deciziei nr. 96/2017 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2016, referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 99 lit. t) teza a doua coroborat cu art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004:

"(i) Din punctul de vedere al laturii obiective, poate intra în sfera răspunderii disciplinare adoptarea unei decizii în afara oricăror prevederi procesuale sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată şi de bună-credinţă) nu poate găsi o justificare, astfel că pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greşeli care au un caracter evident, neîndoielnic, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale; (ii) prin folosirea sintagmei "gravă neglijenţă", legiuitorul a stabilit gradul culpei ca fiind cel al culpei lata. Prin urmare, pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greşeli care au un caracter evident, neîndoielnic şi cărora le lipseşte orice justificare, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale. În concluzie, pentru angajarea răspunderii disciplinare în temeiul dispoziţiilor menţionate, probatoriul administrat trebuie să reflecte îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: (i) încălcarea de către magistrat, în exercitarea funcţiei, din culpă, a dispoziţiilor legale; (ii) încălcarea dispoziţiilor legale să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicţie cu norma legală; (iii) această modalitate de exercitare a funcţiei să genereze consecinţe grave. Pentru a se reţine existenţa unei grave neglijenţe în sensul dispoziţiilor menţionate din Legea nr. 303/2004, se apreciază că încălcarea constatată este necesar să vizeze o normă imperativă onerativă/prohibitivă, întrucât nu se poate reţine caracterul evident, neîndoielnic şi nescuzabil în privinţa unei norme dispozitive permisive/supletive."

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că, în exercitarea atribuţiilor sale, Inspecţia Judiciară trebuie să analizeze dacă există elemente vădite care să conducă la aprecierea atitudinii judecătorului în sensul reclamat, iar nu să cenzureze argumentele instanţei care a pronunţat încheierile ce au produs nemulţumirea titularului sesizării.

Astfel cum în mod corect a reţinut judecătorul fondului, Inspecţia Judiciară, în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate şi în limitele de competenţă conferite de lege, prin rezoluţia în litigiu a reţinut inexistenţa indiciilor care să conducă la săvârşirea de către magistratul verificat a abaterii sesizate.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 din Legea 303/2004:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac".

Deci, verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural. Modul de examinare a argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţii reclamante într-o anumită cauză excedează competenţelor Inspecţiei Judiciare, nefiind permis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţă.

Sub acest aspect, reţine Înalta Curte că, prin Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012 a Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional a statuat cu privire la art. 99 lit. t) şi art. 991 din Legea nr. 303/2004 că acestea "nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătoreşti, ci sancţionează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunţă sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege" şi că "nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti."

Obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.

Măsurile dispuse referitoare la punerea în discuţia părţilor a prevederilor art. 78 alin. (2) din C. proc. civ. şi luarea măsurilor de judecată premergătoare soluţionării cauzei, regularizarea cererii de chemare în judecată şi fixarea termenelor de judecată acordate în cauză, fac parte din raţionamentul juridic al instanţei de apel şi implicit nu pot face obiectul verificărilor efectuate de pârâtă.

Referitor la criticile privind derularea procedurii de regularizare, în mod corect a reţinut instanţa de fond că âjudecătorul desemnat iniţial a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată, cu menţiunea de a depune întâmpinare în conformitate cu dispoziţiile art. 208 alin. (2) C. proc. civ.. Această măsură este specifică fiecărei cereri de chemare în judecată şi nu are semnificaţia încălcării prevederilor art. 717 alin. (1) C. proc. civ. în sensul derulării procedurii de regularizare.

Ulterior comunicării contestaţiei, prin rezoluţia din 26.04.2021 s-a dispus şi fixarea primului termen de judecată potrivit art. 201 C. proc. civ., text de lege care reglementează această activitate de debut a procesului civil.

Înalta Curte arată că toate aceste măsuri au fost motivate de judecătorul cauzei iar interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sunt operaţiuni specifice activităţii de judecată, care fac parte din raţionamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunţă soluţiile judecătoreşti.

Recurentul-reclamant nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual în sensul conferit de norma ce reglementează abaterea disciplinară, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare vizând, în concret, tocmai aceste operaţiuni de interpretare a normelor juridice specifice activităţii de judecată, care nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară, fiind supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac prevăzute de lege, aspect avut în vedere corect de prima instanţă.

Pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce, însă, nu este cazul în speţă.

În fine, subliniază Înalta Curte că atributul esenţial al activităţii de judecată îl reprezintă raţionamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situaţia de fapt. Interpretarea normelor este o operaţiune raţională şi logică de determinare a înţelesului şi conţinutului acestora, reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabileşte situaţia de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influenţă, presiune sau ameninţare, iar opinia pe care acesta şi-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu şi în cadrul unei verificări disciplinare.

A admite altfel ar însemna, pe de o parte, a nesocoti principiul constituţional privind independenţa judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziţia constituţională potrivit căreia hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai controlului judiciar.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, reţinând că soluţia pronunţată de prima instanţă este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 926/2022 din 10 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 12 decembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.