Judicial independence bars disciplinary review of judicial reasoning; appeal against rejection of complaint challenging Judicial Inspectorate's scope dismissed

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei sub nr. de mai sus, reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea a chemat în judecată pe pârâta Inspecţia Judiciară, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu aceasta să constate refuzul nejustificat al pârâtei de a soluţiona sesizarea acesteia nr. 21-383, să fie obligată pârâta la soluţionarea sesizării prin care a invocat exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijentă de magistraţi, să fie anulate Rezoluţia Inspectorului-Şef din dată pe 23 aprilie 2021 şi Rezoluţia de clasare emisă în dosar nr. x.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1138 din 6 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin 3 şi 4 din Legea nr. 317/2004.

A respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

A respins acţiunea formulată de reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1138 din 6 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs petenta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 5 şi 6 şi 8 din C. proc. civ., fără a le dezvolta pe fiecare separat.

Recurenta invocă, în esenţă, lipsa analizării capetelor trei şi patru al cererii de chemare în judecată, interpretarea greşită a probelor din dosar, aspecte care denotă faptul că reclamanta nu a avut parte de un proces echitabil.

Aşadar, instanţa de fond prin motivarea sa defectuoasă, contradictorie a urmărit să legalizeze actele şi faptele Inspecţiei Judiciare care a subminat legitimitatea sa în ochii cetăţenilor săi. Motivarea sentinţei de fond este în contradicţie cu cererea de chemare în judecată cât şi cu faptele dosarului administrativ.

În ceea ce priveşte încheierea de respingere a cererii de sesizare a CJUE, în sensul că, instanţa nu a analizat cererea prin prisma îndeplinirii condiţiilor art. 267 TFEU, limitându-se a menţiona că respinge cererea.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate şi raportat la dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta nu a dezvoltat critici care să poată fi încadrate în ipoteza acestui text procedural, nefiind indicată nicio regulă de procedură sancţionată cu nulitatea, pe care instanţa să o fi încălcat cu ocazia judecării cererii formulate de reclamantă.

Prin urmare, această critică de nelegalitate nu poate fi reţinută ca motiv de reformare a hotărârii atacate.

Analizând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., Înalta Curte îl găseşte, de asemenea, nefondat.

Recurenta afirmă că sentinţa este nemotivată, în contradicţie cu cererea de chemare în judecată cât şi cu faptele dosarului administrativ.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii

În concluzie, se constată că judecătorul a examinat efectiv cererile şi susţinerile părţilor şi a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la soluţia adoptată.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurenţilor neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În considerarea acestui motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de fond a făcut o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor de drept material incidente, respingând în mod judicios cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a ajunge la această concluzie instanţa de fond a reţinut, ca inspectorul judiciar desemnat să soluţioneze sesizarea a procedat la efectuarea verificărilor prevăzute de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, solicitând de la instanţă documentele ce compun dosarul administrativ, procedând la verificarea informaţiilor din programul informatizat Ecris şi valorificând toate informaţiile relevante în cuprinsul Rezoluţiei de clasare, în raport de criticile formulate în sesizare.

Totodată, prin rezoluţia de soluţionare a plângerii au fost analizate criticile formulate de recurenta reclamantă, procedându-se la o nouă verificare a informaţiilor relevante în cauză.

Pe cale de consecinţă, în mod just s-a reţinut că nu se poate susţine în mod valid că Inspecţia Judiciară ar fi refuzat soluţionarea sesizării formulate ci, dimpotrivă, instanţa de fond a observat că sesizarea a fost analizată, pârâta dând răspuns tuturor aspectelor invocare în legătură cu săvârşirea de către magistrat a abaterilor disciplinare.

Cu alte cuvinte, stabilirea situaţiei de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea şi coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sunt operaţiuni specifice activităţii de judecată, care fac parte din raţionamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunţă soluţiile judecătoreşti. Aceste elemente esenţiale ale activităţii de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac ordinare şi, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

Atributul esenţial al activităţii de judecată îl reprezintă raţionamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situaţia de fapt. Interpretarea normelor de drept, încuviinţarea şi coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raţionamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operaţiune raţională şi logică de determinare a înţelesului şi conţinutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabileşte situaţia de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influenţă, presiune sau ameninţare, iar opinia pe care acesta şi-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu şi în cadrul unei verificări disciplinare. A admite altfel înseamnă, pe de o parte, a nesocoti principiul constituţional privind independenţa judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziţia constituţională potrivit căreia hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai controlului judiciar.

Astfel, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speţă.

Prin urmare, în mod just s-a apreciat că pentru a se constata o gravă neglijenţă în îndeplinirea atribuţiilor profesionale trebuie să existe o încălcare flagrantă a unor îndatoriri elementare profesionale cu consecinţe grave asupra înfăptuirii actului de justiţie, încălcarea normelor trebuie să poată şi care a avut consecinţe deosebit de grave, atât în ceea ce priveşte drepturile procesuale ale părţilor, cât şi în privinţa activităţii de judecată.

Pe cale de consecinţă, nu se poate reţine în sarcina Inspecţiei Judiciare o lipsă a cercetării faptelor imputate magistraţilor, ci că, prin prisma limitelor competenţei sale, în mod corect s-a constatat că excedează atribuţiilor sale legale de a analiza raţionamentul instanţelor sau de a statua asupra aspectelor precum cele menţionate de reclamant în plângere şi reiterate în faţa instanţei.

În ceea ce priveşte soluţia asupra cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte reţine că admisibilitatea cererii de sesizare a CJUE a fost analizată prin raportare la condiţiile cumulative prevăzute de art. 267 TFUE, apreciind că că nu este admisibilă.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., care vizează admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, din perspectiva dispoziţiilor art. 267 TFUE, Înalta Curte reţine că sentinţa recurată a fost dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a dispoziţiilor legale menţionate.

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că în cauză nu se solicită instanţei europene să interpreteze Tratatul sau acte adoptate de instituţii, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii, ci să analizeze competibilitatea unei practici administrative cu prevederile actelor europenen.

Ceea ce solicită reclamanta este de competenţa instanţei naţionale, singura îndreptăţită să verifice legalitatea actului administrativ contestat.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., soluţia pronunţată fiind legală şi temeinică.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir" din promontoriul Oradea împotriva sentinţei civile nr. 1138 din 6 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 12 decembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.