Invalidity of pension recalculation norms: failure to substantiate unconstitutionality claims and absence of concrete legal injury

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea iniţială, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 18.10.2017, sub nr. x/2017, Asociaţia de pensionari "A." a solicitat, în contradictoriu cu autoritatea publică pârâtă Guvernul României, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- suspendarea punerii în executare a H.G. nr. 291/2017 de completare a art. 134 din Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010, stabilite prin H.G. nr. 257/2011, adoptată la data de 05.05.2017 şi publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 334 din 08.05.2017, care, ca natură juridică, este un act administrativ în înţelesul legii şi pe care îl apreciază ca nelegal până la soluţionarea definitivă a cauzei.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1983 din 20 decembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea principală formulată de reclamantul A. şi cererea de intervenţie formulată de B., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, ca neîntemeiate.

3. Recursul exercitat în cauză şi apărările formulate de intimatul-pârât

Împotriva sentinţei civile nr. 1983 din 20 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. şi de intervenientul B..

Reclamanta A. şi intervenientul B. în temeiul dispoziţiilor art. 6 şi 8 C. proc. civ. au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

În motivare au arătat că soluţia instanţei de fond nu este motivată, judecătorului fondului neprecizând în concret motivele de fapt şi de drept care au format convingerea sa. Instanţa de fond, arată recurenta, nu a analizat probele administrate, nu a evocat noemele substanţiale şi procedurale incidente şi aplicarea lor în cauză.

Concluzionând se arată că soluţia exprimată în dispoziţiv rămâne nesusţinută şi pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced.

Curtea de Apel nu a oferit niciun răspuns motivelor de nelegalitate invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi a cererii de interveţie în interes propriu şi a faptului că H.G. nr. 291/2017 permite modificarea stagiului de cotizere prin aplicarea Anexei 5 din Legea nr. 263/2010 şi pentru pensionarii care au ieşit la pensie înainte de 2011.

Intimatul-pârât Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului nu a depus întâmpinare în cauză.

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

Prin acţiunea iniţială Asociaţia de pensionari "A." a solicitat, în contradictoriu cu autoritatea publică pârâtă Guvernul României, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- suspendarea punerii în executare a H.G. nr. 291/2017 de completare a art. 134 din Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010, stabilite prin H.G. nr. 257/2011, adoptată la data de 05.05.2017 şi publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 334 din 08.05.2017, care, ca natură juridică, este un act administrativ în înţelesul legii şi pe care îl apreciază ca nelegal până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 1983 din 20 decembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea principală formulată de reclamantul A. şi cererea de intervenţie formulată de B., ca neîntemeiate.

Prealabil, Înalta Curte arată că nu pot fi analizate criticile intervenientul B. vizând soluţia asupra cererii de intevenţie, nefiind recurată soluţia primei instanţe de încuviinţare în principiu a cererii de intervenţie accesorie formulată de acesta.

Cu privire la celelalte motive de recurs invocate de recurenţi, Înalta Curte urmează să le examineze împreună şi să răspundă criticilor prin argumente comune raportat la finalitatea lor concretă.

Deopotrivă, Înalta Curte constată că prin criticile de recurs formulate, recurenţii procedează la reiterarea aspectelor invocate în faţa instanţei de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii recurate, condiţii în care nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului, ci se va limita, doar, la analiza criticilor care se circumscriu unor veritabile motive de recurs.

În speţă, recurenţii au invocat încălcări ale îndatoririlor privind soluţionarea cererilor şi ale garanţiilor dreptului la un proces echitabil, prin neexaminarea efectivă a tuturor argumentelor prezentate şi a probelor administrate şi aplicarea prevederilor legale incidente în cauză, sens în care ar fi incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma celor sus-menţionate, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este fondat.

Din considerentele hotărârii recurate rezultă că instanţa a analizat şi a sistematizat cererile şi susţinerile părţilor, fiind preocupată să identifice împrejurările de fapt care au constituit situaţia premisă a declanşării mecanismului judiciar.

În lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, examinarea efectivă a tuturor motivelor şi apărărilor invocate de către părţi ca garanţie a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, nu implică obligaţia instanţei de a da un răspuns detaliat fiecărui argument, întinderea obligaţiei instanţei fiind variabilă, în funcţie de natura hotărârii şi de circumstanţele fiecărei cauze, cu luare în considerare a pertinenţei, clarităţii, relevanţei în economia litigiului şi fundamentării respectivelor motive sau apărări (e.g. Cauzele Ruiz Torija c Spaniei, Buzescu c României).

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), în esenţă, recurenţii au invocat aceleaşi critici ca şi în susţinerea celorlalte motive prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând, pe de o parte că instanţa de fond nu a analizat motivele de fapt şi de drept care au generat litigiul, nu le-a dat eficienţă juridică, iar pe de altă parte că motivarea instanţei de fond cu privire la argumentele invocate în raport de probatoriul administrat este superficială.

Dincolo de susţinerile recurenţilor, Înalta Curte constată că, în speţă nu este îndeplinită niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sentinţa recurată fiind motivată cu respectarea exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Judecătorul fondului a indicat situaţia de fapt reţinută pe baza probelor administrate, precum şi motivele pe care s-a întemeiat soluţia, raţionamentul urmat fiind expus clar şi logic.

În contextul analizei argumentelor recurenţilor, astfel cum au fost reiterate din acţiunea dedusă judecăţii, analizând în continuare recursul, din perspectiva criticilor expuse de către aceştia, referitor la criticile de nelegalitate, prin prisma motivului de casare, cel reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., verificate de către instanţa de control judiciar, au un caracter nefondat, nefiind relevată nicio încălcare sau aplicare greşită a normelor de drept material în chestiunea invocată de titularii căii de atac.

Aşadar, în mod corect, s-a stabilit de către instanţa de fond că Asociaţia reclamantă şi intervenientul critică normele de aplicare introduse prin H.G. nr. 291/2017 în completarea art. 134 din normele de aplicare aprobate prin H.G. nr. 257/2011 susţinând generic faptul că această completare ar fi nelegală în raport de principiile constituţionale, deciziile Curţii Constituţionale şi hotărârile judecătoreşti, însă nu arată concret un raţionament juridic care să justifice încălcarea normelor cu forţă juridică superioară.

În speţă, Înalta Curte reţine că, în cuprinsul cererii de recurs, nu se regăsesc critici de nelegalitate care să vizeze raţionamentul adoptat de Curtea de Apel Bucureşti vizând respingerea, ca nefondată, a acţiunii în contencios administrativ şi fiscal promovată de reclamanta A. şi de intervenientul B..

În ceea ce privesc afirmaţiile recurentului intervenient în sensul că,,… prin introducerea celor 11 alineate la art. 134 alin. (3) din H.G. nr. 257/2011 s-a contravenit Constituţiei şi Legii nr. 24/2000 de elaborare a actelor normative …", reiterate în recurs, Înalta Curte constată că acestea nu au fost argumentate printr-un raţionament juridic care să fie analizat de instanţă.

Deşi invocă încălcarea unor principii constituţionale, respectiv al neretroactivităţii legii - art. 15 alin. (2) din Constituţie - ori al garantării realizării drepturilor - art. 53 din Constituţie -, recurenţii, cum corect a reţinut instanţa de fond, nu au invocat în prezentul litigiu excepţia neconstituţionalităţii textului legal - art. 1691 introdus prin Legea nr. 192/2015 pentru completarea Legii nr. 263/2010, deşi normele criticate în prezenta cauză sunt date în aplicarea acestei prevederi legale. Pe de altă parte, nici norma legală cu forţă juridică superioară (art. 1691 din Legea nr. 263/2010 introdus în 2015), în temeiul căreia s-a emis norma cu forţă juridică inferioară de aplicare a acesteia (art. 134 alin. (8)-(17) din H.G. nr. 257/2011 introduse în 2017 prin H.G.-ul contestat), nu a fost criticată sub aspectul neconstituţionalităţii acesteia, cum nu au fost criticate normele de aplicare adoptate prin H.G. nr. 291/2017 că ar contraveni art. 1691 din Legea nr. 263/2010.

Astfel cum rezultă din nota de fundamentare intenţia legiuitorului a fost aceea de a aplica egalitatea de tratament între persoanele care au beneficiat de punctaje majorate (pentru activităţi desfăşurate în grupa I şi II de muncă, condiţii speciale sau deosebite) şi cele cărora urmează să li se aplice dispoziţiile Legii nr. 192/2015.

Dispoziţiile art. 1691 alin. (4) din Lege şi art. 134 alin. (12) din H.G. care prevăd că, "în situaţia în care, în urma aplicării prevederilor art. 1691 din lege, rezultă un punctaj mediu anual mai mic, se menţin punctajul mediu anual şi cuantumul aferent aflat în plată sau cuvenit la data recalculării".

Or, este clar că această normă a fost edictată pentru a elimina o eventuală restrângere a dreptului deja recunoscut, în sensul păstrării punctajului mediu anual şi a cuantumului aferent aflat în plată dacă acesta este mai mare decât cel recalculat.

Faţă de aceste considerente, se constată că în fapt nu se invocă concret şi nici nu se probează vreo vătămarea prin norma contestată în cauză în sensul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Dincolo de aceste aspecte, este corectă aserţiunea instanţei de fond în sensul că împrejurarea că aceste note de compensare au fost comunicare reclamantei după data de 19.04.2017 (data la care a fost dispusă suspendarea executării proceselor-verbale de constatare a neregulilor) nu afectează legalitatea acestora, legalitate care se analizează în raport de data întocmirii de către emitent.

Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de A. şi de intervenientul B., ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta A. şi de intervenientul B. împotriva sentinţei civile nr. 1983 din 20 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 12 decembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.