Prudential duty breach by supervisory board chairman: irrelevance of absent prejudice in conviction for danger-based contravention under Romanian financial market regulations

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 26.06.2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), în principal, anularea Deciziei nr. 413/27.03.2020 emise de pârâtă, cu consecinţa înlăturării sancţiunii dispuse ca fiind nelegală şi netemeinică, precum şi anularea Deciziei nr. 613/22.05.2020 de soluţionare a plângerii prealabile, sau, în subsidiar, înlocuirea sancţiunii contravenţionale a amenzii în cuantum de 15.000 RON dispuse prin Decizia nr. 413/27.03.2020 cu sancţiunea contravenţională a avertismentului şi obligarea ASF la restituirea oricăror sume încasate în temeiul deciziei, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 438 din 24 martie 2021, Curtea de apel a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei pentru capătul de cerere vizând cererea de restituire a sumelor încasate în temeiul deciziei contestate şi a respins acest capăt de cerere ca fiind formulat în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, ca fiind neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Recurentul-reclamant A. a formulat recurs împotriva acestei sentinţe, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, în rejudecarea cauzei, în principal, anularea în tot a Deciziei nr. 413/27.03.2020 şi înlăturarea sancţiunii dispuse ca fiind nelegală şi netemeinică, precum şi anularea în tot a Deciziei nr. 613/22.05.2020 prin care a fost soluţionată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară plângerea prealabilă formulată.

În subsidiar, a solicitat, înlocuirea sancţiunii contravenţionale a amenzii în cuantum de 15.000 RON, dispuse prin Decizia nr. 413/27.03.2020, cu sancţiunea contravenţională a avertismentului şi obligarea ASF la restituirea oricăror sume încasate în temeiul Deciziei nr. 413/27.03.2020.

3.1. În dezvoltarea motivului de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că sentinţa atacată este pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material cuprinse în: art. 5 alin. (1) lit. b), art. 7 alin. (1) şi (2), art. 12 alin. (2) şi art. 13 alin. (1) lit. c) din Regulamentul A.S.F. nr. 14/2015; art. 2 alin. (2), art. 5 alin. (1) lit. b), art. 12, art. 13 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (4) lit. c) din RegulamentulA.S.F. nr. 1/2019; art. 12 alin. (1) şi (2) şi art. 55 din Legea nr. 74/2015, art. 5 alin. (5) şi art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 şi art. 211 din C. civ.

În esenţă, criticile cuprinse în memoriul de recurs sunt următoarele:

A.Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii de Supraveghere Financiară pentru capătul de cerere privind restituirea sumelor încasate în baza deciziei de sancţionare contestate a fost admisă cu încălcarea art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în ceea ce priveşte repararea pagubei cauzate prin actul administrativ nelegal.

B. Prima instanţă a reţinut în mod greşit faptul că decizia A.S.F. ar fi motivată, în condiţiile în care unicul argument concret este cel potrivit căruia recurentul- reclamant nu şi-a exercitat mandatul cu prudenţă şi diligenţă prin simplul fapt al părăsirii şedinţei consiliului de supraveghere din 03.02.2020, făcându-se trimitere la o altă decizie de sancţionare a unei alte persoane, fără a se fi făcut o analiză a faptelor fiecăreia dintre persoanele vizate.

C. Prima instanţă a reţinut în mod greşit faptul că decizia de sancţionare are la bază ansamblul acţiunilor şi omisiunilor din conduita reclamantului, aferentă şedinţelor Consiliului de Supraveghere din 03.02.2020 şi 19.02.2020 şi şedinţelor convocate pentru 19.02.2020, 02.03.2020, 05.03.2020 şi 10.03.2020, preluând argumentaţia pârâtei, deşi din înscrisurile dosarului rezulta o altă situaţie de fapt.

D. Prima instanţă a constatat în mod greşit că nu poate fi reţinută starea de incompatibilitate a domnului B., cu toate că la momentul şedinţelor Consiliului de Supraveghere vizate corespondenţa cu ASF nu era în măsură să clarifice situaţia.

E. Prima instanţă a reţinut în mod greşit faptul că lipsa oricărui prejudiciu nu conduce la anularea deciziei contestate sau la înlocuirea sancţiunii amenzii cu sancţiunea avertismentului.

F. Prima instanţă a reţinut în mod greşit faptul că aplicarea diferenţiată nejustificat a prevederilor legale de către A.S.F. (dublul standard al A.S.F) nu ar conduce la anularea deciziei contestate.

G. Acţiunile conjugate invocate de A.S.F. sunt nedovedite şi nu pot constitui un temei pentru sancţionarea recurentului- reclamant (motiv despre care se susţine că nu a fost analizat de prima instanţă).

În subsidiar (pct. H), recurentul- reclamant a solicitat instanţei de recurs să dispună înlocuirea sancţiunii cu avertismentul, invocând prevederile art. 55 şi 57 din Legea nr. 74/2015, art. 5 alin. (5) şi 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, cu trimitere la principiul proporţionalităţii şi al prevalenţei substanţei asupra formei, dar şi la sancţiunile aplicate altor persoane aflate în situaţii similare.

3.2. În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul a apreciat că prima instanţă a încălcat prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi Cod, întrucât nu a indicat considerentele pentru care s-a ajuns la soluţia dată, demonstrarea raţionamentului judiciar care stă la baza pronunţării soluţiei fiind o obligaţie esenţială a cărei încălcare este sancţionată cu nulitatea hotărârii.

Astfel, recurentul a arătat că judecătorul fondului nu a analizat motivul de nelegalitate invocat cu privire la caracterul nedovedit şi nelegal al susţinerilor referitoare la "acţiunile conjugate" şi s-a degrevat de analiza impusă de textul de lege amintit, limitându-se, pe lângă indicarea unor aspecte generale legate de situaţia de fapt, la expunerea unor aspecte preluate tale quale din cuprinsul întâmpinării, fără ca să furnizeze o interpretare proprie a situaţiei de fapt şi raportului juridic dedus judecăţii în raport de întregul probatoriu aflat la dosar.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a invocat excepţia nulităţii parţiale a recursului, apreciind că recurentul a invocat doar formal motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., fără a aduce argumente care să poată fi încadrate în ipotezele acestora.

În subsidiar, intimata- pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând că instanţa de fond a respins motivat şi întemeiat acţiunea recurentului- reclamant, cu referiri ample la aspectele esenţiale ale raportului juridic litigios, şi că toate chestiunile invocate în prezenta cauză au fost deja tranşate cu putere de lucru judecat în dosarul nr. x/2020, vizându-l pe vicepreşedintele Consiliului de Supraveghere al entităţii, C..

5.1 Considerentele Înaltei Curţi asupra excepţiei nulităţii recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinarea depusă în cauză, Înalta Curte constată că este neîntemeiată şi urmează să o respingă, întrucât, în raport cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d), cu referire la art. 488 din C. proc. civ. şi la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, dezvoltarea motivelor de recurs invocate de recurentul- reclamant cuprinde argumente care pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 acelaşi Cod.

Astfel, în cuprinsul cererii de recurs, sunt formulate o serie de critici vizând legalitatea sentinţei atacate, pe de o parte, prin prisma modului în care judecătorul fondului a înţeles să aplice ori să interpreteze o serie de norme de drept material în cauza cu care a fost învestit, raportat la situaţia de fapt pe care a reţinut-o şi la probatoriul administrat de ambele părţi din proces, şi pe de altă parte, încălcarea unor norme de procedură şi a unor principii ale procesului civil, prin necercetarea unora dintre invocate în cererea de chemare în judecată sau motivarea insuficientă a înlăturării argumentelor părţii.

Însă, în analiza pe fond a recursului, Înalta Curte urmează să aibă în vedere că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul este o cale de atac nedevolutivă, limitată la verificarea conformităţii sentinţei atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel că instanţa de control judiciar nu are rolul de a stabili o situaţie de fapt diferită, prin reaprecierea probelor administrate în primul stadiu procesual, ori de relua toate aspectele de fapt relatate pe larg în motivarea sentinţei sau în cererea de recurs.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

6.1. Consideraţii introductive

Examinând hotărârea atacată, actele şi lucrările dosarului, motivele invocate de recurentul- reclamant şi şi apărările intimatei-pârâte în raport cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Recurentul-reclamant a supus controlului instanţei de contencios administrativ Decizia nr. 413/27.03.2020, prin care Autoritatea de Supraveghere Financiară a dispus sancţionarea sa cu amendă în cuantum de 15.000 RON, reţinând nerespectarea prevederilor art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 74/2015 privind administratorii de fonduri de investiţii alternative, care instituie, ca regulă prudenţială, obligaţia acestora să acţioneze cu onestitate, competenţă, prudenţă, diligenţă şi echitate în desfăşurarea activităţilor lor, cu luarea în considerare a dispoziţiilor art. 21 lit. c) din Regulamentul Delegat (UE) 231/2013.

În subsidiar, s-a solicitat înlocuirea sancţiunii contravenţionale a amenzii în cuantum de 15.000 RON, dispuse prin Decizia nr. 414/27.03.2020, cu sancţiunea contravenţională a avertismentului.

După efectuarea cercetării judecătoreşti, Curtea de apel a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată, reţinând că actele administrative atacate sunt legale.

Efectuând propria evaluare a raportului juridic litigios, în limitele permise căii de atac a recursului, instanţa de control judiciar reţine că soluţia primei instanţe reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză, atât sub aspectul respectării regulilor de procedură, cât şi pe fondul cauzei, nefiind identificate elemente care să atragă reformarea sentinţei.

6.2 Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte criticile expuse din perspectiva ipotezei de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că susţinerile recurentului nu pot fi primite.

Potrivit textului normativ invocat, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Chiar dacă, sub imperiul acestui motiv de recurs, se includ cele mai variate neregularităţi de ordin procedural, care privesc atât nesocotirea normelor de procedură ordine publică şi a celor stabilite în interesul exclusiv al părţilor, cât şi încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil care nu pot fi subsumate altor cazuri de casare reglementate în art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în speţă nu pot fi identificate astfel de încălcări prin prisma modului în care instanţa de fond a derulat procesul, a cercetat argumentele părţilor şi a construit raţionamentul judiciar.

În altă ordine de idei, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului nu ar putea fi reţinute ca fiind întemeiate nici din perspectiva motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu toate că posibilitatea unei reîncadrări a acestora rezultă din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, aspecte ce echivalează cu o nemotivare.

Recurentul a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, că prima instanţă nu a analizat motivul de nelegalitate invocat cu privire la caracterul nedovedit şi nelegal al susţinerilor ASF referitoare la "acţiunile conjugate", ci s-a limitat, pe lângă indicarea unor aspecte generale legate de situaţia de fapt, la expunerea unor "argumente" preluate tale quale din cuprinsul întâmpinării şi că au fost nesocotite argumentele şi probele sale în susţinerea acţiunii.

Instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate şi probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri, a cercetat şi descris în mod amănunţit situaţia de fapt, iar motivele care au fundamentat soluţia de menţinere a actelor administrative contestate sunt prezentate în mod coerent şi convingător. În raport cu cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., nu era necesar ca hotărârea judecătorească să abordeze în mod literal toate argumentele şi susţinerile reclamantului, acestea fiind sintetizate şi subsumate unor considerente comune, apte să dezlege fiecare dintre aspectele de nelegalitate vizate de parte.

Faptul că recurentul nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la incidenţa în cauză a motivului de casare invocat.

6.3. Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În temeiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în sensul că instanţa fie a denaturat sensul textelor de lege aplicabile speţei, în litera sau în spiritul lor, fie le-a aplicat greşit în cadrul raportului juridic dedus judecăţii.

Cu titlu de premisă în analiza criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reţine că în recurs pot fi examinate doar aspecte de legalitate, privind modul în care normele de drept au fost interpretate şi aplicate situaţiei de fapt stabilite de prima instanţă pe baza probelor administrate, astfel că argumentele şi criticile recurentului- reclamant vor fi sintetizate şi analizate prin considerente comune, circumscrise acestor coordonate, fără a se relua în detaliu situaţia de fapt descrisă în sentinţă şi în actele administrative contestate.

În speţă, problemele litigioase supuse analizei instanţei de control judiciar vizează modul în care prima instanţă a interpretat şi aplicat normele de drept referitoare la antrenarea răspunderii contravenţionale a recurentului- reclamant, sub aspectul faptelor reţinute în conţinutul constitutiv al contravenţiei şi al aplicării sancţiunii contravenţioanale şi, în subsidiar, sub aspectul individualizării sancţiunii din perspectiva principiului proporţionalităţii.

Fapta reţinută în sarcina recurentului- reclamant constituie contravenţie în temeiul art. 51 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 74/2015 ("nerespectarea regulilor prudenţiale prevăzute la art. 12), iar sub aspectul procedurii contravenţionale aplicabile, Legea nr. 74/2015 conţine următoarele dispoziţii relevante:

"Art. 54.- (1) Săvârşirea contravenţiilor prevăzute la art. 51 alin. (2) se constată de către A.S.F. prin intermediul personalului specializat împuternicit să exercite atribuţii privind supravegherea, investigarea şi controlul respectării dispoziţiilor legale şi ale reglementărilor aplicabile pieţei de capital.

(2) La primirea actelor de verificare rezultate în urma activităţii de autorizare, supraveghere sau control, potrivit cărora se constată săvârşirea uneia dintre contravenţiile prevăzute la art. 51 alin. (2), A.S.F. dispune, prin emiterea de acte individuale, aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 52. De asemenea, prin acte individuale, A.S.F. poate dispune extinderea investigaţiilor, luarea de măsuri conservatorii şi/sau audierea persoanelor vizate de actele de verificare.

Art. 55. - La individualizarea sancţiunii se au în vedere prevederile art. 5 alin. (5) şi (6) şi art. 21 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 56. - (1) Prin derogare de la prevederile art. 13 şi 14 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, termenul de prescripţie a aplicării şi executării sancţiunii contravenţionale este de 3 ani de la data săvârşirii faptei.

(2) În cazul contravenţiilor continue, termenul de prescripţie de 3 ani curge de la data constatării faptei.

Art. 57. - (1) În măsura în care prezenta lege nu prevede altfel, dispoziţiile referitoare la contravenţii se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia art. 28 alin. (1) şi a art. 29. (…)"

Analizând punctual criticile formulate de recurent, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu privire la motivarea deciziei ASF (lit. B) din motivele de recurs)

Contrar criticilor recurentrului- reclamant, Înalta Curte constată că instanţa de fond a constatat în mod corect că decizia de sancţionare cuprinde atât temeiurile de fapt, cât şi cele de drept care au determinat sancţionarea părţii, fapta fiind descrisă în detaliu, astfel că sub acest aspect nu poate fi reţinută o încălcare a prevederilor art. 57 din Legea nr. 74/2015, raportate la art. 16 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, ce reglementează conţinutul actului de constatare şi sancţionare a contravenţiei.

În sentinţa atacată s-a reţinut în mod corect că lipsa de prudentă, diligentă si loialitate în exercitarea mandatului de membru al Consiliului de suppraveghere şi preşedinte al acestei structuri de conducere, reţinută la pct. 1. a), 2) şi 3) din decizia contestată, este circumstanţiată fiecărei şedinţe supuse verificărilor, fiind precizate aspectele şi faptele care au stat la baza respectivelor constatări, iar aprecierile proprii ale reclamantului cu privire la pretinsa stare de incompatibilitate a numitului B., care în opinia sa reprezintă o justificare legală a conduitei urmate, nu reprezintă un aspect legat de nemotivarea în fapt şi în drept a actului contestat, ci o chestiune distinctă de nelegalitate ce urmează a fi tranşată pe fondul ei de către instanţă.

De asemenea, este de menţionat că motivarea deciziei de sancţionare nu se limitează la trimiterea făcută la conţinutul unei alte decizii ASF. nr. 414/27.03.2020, de sancţionare a vicepreşedintelui C., Curtea de apel observând în mod judicios că, în măsura în care în calitate de preşedinte, respectiv de vicepreşedinte, persoanele respective se supun aceloraşi obligaţii legale, iar nerespectarea acestora în cadrul şedinţelor analizate de către ASF s-a realizat prin comportamente identice şi concertate, aceste aspecte sunt de natură a atrage răspunderea părţilor vizate, fără a fi contrar principiului fundamental al caracterului subiectiv, personal al răspunderii contravenţionale.

În concluzie, instanţa de control judiciar constată, în acord cu judecătorul fondului, că fapta reţinută anterior a fost suficient motivată, în decizia contestată precizându-se că reclamantul a nesocotit prevederile art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea 74/2015, cu luarea în considerare a prevederilor art. 21 lit. c) din Regulamentul Delegat (UE) 231/2013, faptă ce constituie contravenţie conform dispoziţiilor art. 51 alin. (2) lit. b) din Legea 74/2015.

Cu privire la faptele contravenţionale reţinute (lit. C), D) şi G) din motivele de recurs)

În esenţă, recurentul-reclamant consideră că prima instanţă a reţinut în mod greşit faptul că decizia de sancţionare are la bază ansamblul acţiunilor şi omisiunilor din conduita a reclamantului, aferentă şedinţelor C.S. din 03.02.2020 şi 19.02.2020 şi a şedinţelor convocate pentru 19.02.2020, 02.03.2020, 05.03.2020 şi 10.03.2020, preluând argumentaţia pârâtei, deşi din înscrisurile dosarului rezulta o altă situaţie de fapt şi că acţiunile conjugate invocate de A.S.F. sunt nedovedite şi nu pot constitui un temei pentru sancţionarea recurentului- reclamant (motiv despre care se susţine că nu a fost analizat de prima instanţă).

Înalta Curte constată că deşi în dezvoltarea acestor motive accentul este pus pe aspecte de fapt, totuşi ele ar putea fi încadrate în principiu în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând în final aplicarea greşită a textului normativ care prevede contravenţia reţinută în sarcina părţii- art. 51 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 74/2015 ("nerespectarea regulilor prudenţiale prevăzute la art. 12"), din perspectiva încadrării faptelor în conţinutul constitutiv al contravenţiei.

În acest context, recurentul- reclamant a susţinut că în speţă s-a reţinut în mod greşit că domnul B. nu ar fi fost în stare de incompatibilitate, apărarea fiind aceea potrivit căreia comportamentul său în şedinţele Consiliului de Supraveghere al D. S.A. a fost justificat prin încercarea de a evita adoptarea unor hotărâri nelegale ale Consiliului de Supraveghere, care ar fi fost viciate de votul unui membru incompatibil, şi că astfel a urmărit evitarea unor dificultăţi în cadrul activităţii D..

În opinia recurentului- reclamant, incompatibilitatea reieşea din prevederile legale şi statutare cuprinse în Regulamentul ASF nr. 14/2015, Regulamentul ASF nr. 1/2019, Legea nr. 74/2015 privind administratorii de fonduri de investiţii alternative, art. 211 alin. (1) din C. civ. şi actul constitutiv al D., iar încălcarea lor, de către prima instanţă, a fost argumentată în memoriul de recurs prin prezentarea detaliată a unor probe administrate în cauză, care ar fi dus la o concluzie contrară celei din sentinţa atacată.

Reamintind că rolul instanţei de recurs nu este acela de a reinterpreta probele administrate în stadiul judecăţii în fond, Înalta Curte constată că aceste critici nu pot fi reţinute ca fiind întemeiate în cauza de faţă din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Instanţa de fond a analizat şi descris în detaliu elementul material al contravenţiei, mai precis conduita reclamantului în legătură cu şedinţele organizate sau convocate în perioada februarie- martie 2020, conchizând judicios că acea conduită nu s-a încadrat în exigenţele regulilor prudenţiale şi că în calitatea sa de preşedinte al Consiliului de Supraveghere că reclamantul nu avea o competenţa legală de a stabili pretinsa stare incompatibilitate a numitului B., aceste aspecte fiind analizate de organele competente (instanţe de judecată, parchet, autoritatea de supraveghere şi control), astfel că avea obligaţia de a-şi exercita mandatul cu luarea în considerare a calităţii persoanei respective de acţionar ales membru al Consiliului de Supraveghere de către AGA.

În ceea ce priveşte caracterul conjugat al acţiunilor unei părţi a membrilor Consiliului de Supraveghere, Înalta Curte constată, pe de o parte, că acesta a reieşit din contextul faptic al cauzei, şi, pe de altă parte, că nu a constituit un element hotărâtor al atragerii răspunderii contravenţionale personale.

În esenţă, este vorba despre o succesiune de fapte şi demersuri legate de modul în care recurentul- reclamant, în calitate de preşedinte al Consiliului de Supraveghere al D., a înţeles să-şi exercite atribuţiile funcţiei de conducere, în contextul unei pretinse situaţii de incompatibilitate a unui membru al organismului de conducere, pe baza unor aprecieri proprii, contrare situaţiei juridice rezultate din hotărârile judecătoreşti menţionate în cuprinsul sentinţei, în scopul prezervării unei anumite componenţe a conducerii SIF Transilvania, din care făcea parte.

Cu privire la atragerea răspunderii contravenţionale şi la individualizarea sancţiunii (lit. E), F), H) din motivele de recurs)

În opinia recurentului- reclamant, prima instanţă a reţinut în mod greşit că lipsa oricărui prejudiciu nu conduce la anularea deciziei contestate sau la înlocuirea sancţiunii amenzii cu sancţiunea avertismentului şi că aplicarea diferenţiată a prevederilor legale de către A.S.F. la situaţii similare (dublul standard al A.S.F) nu ar constitui motiv de anulare a deciziei contestate.

Contrar alegaţiilor părţii, Înalta Curte constată că art. 51 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 74/2015 reglementează o contravenţie de pericol constând în nerespectarea regulilor prudenţiale prevăzute la art. 12, iar nu una de rezultat, astfel că pretinsa lipsă a unui prejudiciu nu are vreo relevanţă în constatarea contravenţiei.

În materie contravenţională, gradul de pericol social sau forma de vinovăţie pot fi luate în considerare drept criterii de individualizare a sancţiunii, conform art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, iar nu în configurarea faptei contravenţionale înseşi. Aceasta, pentru că definiţia generală a contravenţiei, cuprinsă în art. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, nu face distincţie în funcţie de forma de vinovăţie sau de intensitatea pericolului social: "Constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţa, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti."

Cât priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 5 alin. (5) şi 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, cu referire la principiile proporţionalităţii şi al prevalenţei substanţei asupra formei, Înalta Curte porneşte de la premisa că, în termeni generali, principiul proporţionalităţii conduitei administrative impune ca măsurile adoptate să fie adecvate şi necesare pentru atingerea obiectivului dorit, astfel încât să nu împovăreze excesiv destinatarul actului administrativ în raport cu obiectivul avut în vedere, asigurând, aşadar, un echilibru rezonabil între interesul public urmărit şi interesele legitime private care ar putea fi afectate.

În speţă nu se poate reţine o încălcare a prevederilor legale aplicabile sub acest aspect în raport cu datele factuale ce conturează latura obiectivă şi latura subiectivă a contravenţiei, astfel cum rezultă din descrierea faptelor din cuprinsul actului de sancţionare şi din sentinţa atacată, sancţiunea aplicată recurentului- reclamant fiind mai apropiată de minimul special prevăzut de art. 52 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 74/2015.

În argumentarea unui pretins tratament diferenţiat aplicat de ASF, recurentul- reclamant indică sancţiunile cu avertisment aplicate altor trei membri ai Consiliului de Supraveghere prin deciziile nr. 416, 417 şi 418/27.03.2020, dar în acest sens face referire la o singură faptă- părăsirea şedinţei din 03.02.2020, iar nu la întreaga situaţie de fapt reţinută în ceea ce îl priveşte, şi omite elementul distinctiv conferit de atribuţiile funcţiei de conducere pe care o deţinea

În consecinţă, toate aceste critici sunt nefondate şi vor fi respinse.

Având în vedere că, potrivit tuturor considerentelor de mai sus, hotărârea referitoare la capătul principal de cerere având ca obiect anularea actelor administrative devine definitivă, Înalta Curte constată ca fiind inutilă analiza, în stadiul procesual de faţă, a motivului de recurs referitor la nelegalitatea soluţiei de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii de Supraveghere Financiară pentru capătul de cerere privind restituirea sumelor încasate în baza deciziei de sancţionare contestate.

În acest sens, este de menţionat că art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 configurează repararea pagubei cauzate persoanei vătămate ca pe un aspect subsecvent acţiunii principale având ca obiect anularea actului administrativ nelegal, nerezolvarea în termenul legal a unei cereri adresate unei autorităţi publice sau refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri. Or, în speţă, nu este îndeplinită această ipoteză, nefiind reţinut caracterul nelegal al conduitei autorităţii publice, care să constituie premisa analizei producerii unei pagube şi a reparării acesteia, astfel că dezlegarea problemei calităţii procesuale pasive ar avea doar un caracter teoretic, fără finalitate în economia speţei.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 438 din 24 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 decembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.