Legality of 2019 income requirement for state of alert indemnity under O.U.G. 132/2020

Şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sub numărul de dosar nr. x/2021 la data de 06.07.2021, reclamantul A. a solicitat ca, prin hotărârea care se va pronunţa, să fie anulat:

-pct. 1 din Anexa 1 a Ordinului nr. 1340 din 1 septembrie 2020;

-actul administrativ comunicat la 15.01.2021, prin care s-a invalidat cererea din 31.12.2020, având codul GCJXSW;

-actul administrativ comunicat la 05.03.2021, prin care s-a soluţionat plângerea prealabilă înregistrată cu nr. x din 14.07.2020;

- actul administrativ comunicat la data de 21.04.2021, prin care s-a invalidat cererea din 30.03.2020, având codul K6K1CT.

De asemenea, reclamantul a solicitat:

- să fie obligat pârâtul Minister la transmiterea de scuze publice, pe platformele mediafax şi digi24;

- publicarea hotărârii pe site-ul propriu;

- obligarea pârâtei Agenţie la plata indemnizaţiilor aferente lunilor noiembrie şi decembrie 2020 şi februarie 2021 şi la plata dobânzii legale, calculate până la momentul plăţii;

- plata cheltuielilor de judecată;

- transmiterea de scuze publice, pe platformele mediafax şi digi24;

- publicarea hotărârii pe site-ul propriu;

- emiterea unui act administrativ, aferent cererii PZW38M, din care să din care să rezulte că reclamantul îndeplineşte condiţiile cerute de O.U.G. nr. 132/2020.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1966 din 17 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile invocate de pârâţi, ca neîntemeiate.

A respins acţiunea modificată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Agenţia de Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1966 din 17 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., criticând-o prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum este formulată.

În susţinerea cererii de recurs, recurentul-reclamant a arătat următoarele:

Chestiunea criticată priveşte faptul că instanţa inferioară a încălcat disp. art. 3 alin. (1) şi (5) din O.U.G. nr. 132/2020, care consacră, în speţă, dreptul la indemnizaţie pe durata stării de alertă, ea aplicând, în mod greşit in extenso, disp. art. XV alin. (11) din O.U.G. nr. 30/2020 în ceea ce priveşte condiţia realizării de venituri pe anul 2019, deşi condiţia se referă la indemnizaţia pentru starea de urgenţă, pentru a justifica legalitatea actelor a căror anulare se cere şi respingerea acţiunii.

Art. XV alin. (11) din O.U.G. nr. 30/2020 consacră dreptul avocaţilor la indemnizaţie, pe perioada stării de urgenţă.

Condiţiile ce se cer a fi îndeplinite pentru a beneficia de indemnizaţia pentru starea de alertă sunt prevăzute în art. 3 alin. (1) şi (5) din O.U.G. nr. 132/2020, acestea fiind: să existe o reducere a activităţii, determinată, de starea de alertă; persoanele solicitante să aibă calitatea de profesionişti [adică "profesionişti astfel cum sunt reglementaţi (...) şi persoanele care au încheiat..", cf. art. XV alin. (1) din O.U.G. nr. 30/2020, precum "şi avocaţii...", cf. art. XV alin. (1^1) din O.U.G. nr. 30/2020]; acele persoane să formuleze cerere de acordare a indemnizaţiei pentru starea de alertă; ele să declare venitul obţinut pe luna pentru care se cere indemnizaţia şi, în fine, ele să fi beneficiat de indemnizaţie pe perioada stării de urgenţă [cf art. 3 alin. (5) din O.U.G. nr. 132/2020 raportat la art. XV alin. (1) din O.U.G. nr. 30/2020].

Faptul că O.U.G. nr. 132/2020 reglementează posibilitatea obţinerii unei indemnizaţii pentru starea urgenţă/asediu/alertă, nu trebuie să conducă la concluzia că condiţia realizării de venituri pe anul 2019 are caracter legal în ceea ce priveşte indemnizaţia pentru starea de alertă, fiindcă îi lispeşte elementul de legătură care face trimiterea logică de la prevederile O.U.G. nr. 132/2020 la cele ale O.U.G. nr. 30/2020, în ceea ce priveşte condiţia contestată. Aşadar, strict în cazul indemnizaţiei pentru starea de alertă, condiţia realizării de venituri pe anul 2019 are caracter nelegal, la fel şi actele a căror anulare se cere, strict în raport de condiţiile stabilite de art. 3 alin. (1) şi (5) din O.U.G. nr. 132/2020. Condiţia realizării de venituri pe anul 2019 are caracter legal strict în ceea ce priveşte solicitarea indemnizaţiei pentru starea de urgenţă, nu şi pentru cea de alertă.

Instanţa inferioară avea obligaţia să constate inaplicabilitatea în speţă a disp. art, XV alin. (11) din O.U.G. nr. 30/2020, referitoare la condiţia realizării de venituri pe anul 2019, întrucât acelea se referă la indemnizaţia pentru starea de urgenţă, iar disp. art. 3 alin. (1) şi (5) din O.U.G. nr. 132/2020, care sunt de imediată aplicare în ipoteza solicitării unei indemnizaţii pe perioada stării de alertă, nu stabilesc pentru acest caz îndeplinirea unei atare condiţii şi nici nu trimit la disp. art. XV alin. (11) din O.U.G. nr. 30/2020 în sensul de a fi îndeplinită condiţia. Textual, art. 3 alin. (5) din O.U.G. nr. 132/2020 trimite la art. XV alin. (1) [şi deci şi la alin. (11)] din O.U.G. nr. 30/2020 în sensul ca persoanele solicitante să fi beneficiat de indemnizaţie pe perioada stării de urgenţă. Art. 3 alin. (5) din O.U.G. nr. 132/2020 are următorul enunţ:

"Durata efectivă de aplicare a măsurii prevăzute la alin. (1), categoriile de profesionişti, precum şi procedura de plată a indemnizaţiei se stabilesc prin hotărârea Guvernului prevăzută la art. 1 alin. (5). Prin excepţie, în anul 2020, beneficiază de indemnizaţia prevăzută la alin. (1) profesioniştii şi persoanele care au încheiate convenţii individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005, republicată, cu modificările ulterioare, care au beneficiat de indemnizaţia prevăzută la art. XV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020...". Prin urmare, dacă articolul menţionat cuprinde fraza: profesioniştii [...] care au beneficiat de indemnizaţia prevăzută, considerentele instanţei inferioare referitoare la aplicabilitatea şi legalitatea condiţiei realizării de venituri pe anul 2019 în cazul solicitării unei indemnizaţii pe perioada stării de alertă sunt nesubstanţiale.

Aspectul potrivit căruia condiţia realizării de venituri pe anul 2019 [cf. pct. 1 din Anexa 1 a Ordinului nr. 1340/2020] are temei în art. XV alin. (11) din O.U.G. nr. 30/2020, nu este de natură să înlăture caracterul nelegal al actelor a căror anulare se cere, de vreme ce dispoziţiile speciale, de imediată aplicare, respectiv cele ale art. 3 alin. (1) şi (5) din O.U.G. nr. 132/2020 care consacră, în cazul de faţă, dreptul la indemnizaţie pe perioada stării de alertă, nu relevă nicun temei de legalitate pentru aceasta.

Nelegalitatea acestei condiţii a fost invocată de recurent în raport de disp. art. 3 alin. (1) şi (5) raportat la art. 1 alin. (1) şi (5) din O.U.G. nr. 132/2020, cu referire la indemnizaţie pentru starea de alertă. Fiind vorba de două ordonanţe diferite, care reglementază diferit regimul juridic a două tipuri de indemnizaţii, judecătorul instanţei inferioare trebuia să facă distincţia şi să indice elementul de legătură dintre cele două acte normative, care să confere legalitate condiţiei realizării de venituri pe anul 2019, în cazul solicitării unei indemnizaţii pe perioada stării de alertă.

În considerentele hotărârii care se recurează, instanţa nu a putut indica acest element de legătură, ea mulţumindu-se a afirma că:

"condiţia nu a fost adăugată la pct. 1 din Anexa 1 a ordinului [..,] în afara cadrului legal prevăzut de O.U.G. nr. 132/2020."

Deşi condiţia realizării de venituri pe anul 2019, regăsită în pct. 1 din Anexa 1 a Ordinului nr. 1340/2020, are temei legal în O.U.G. nr. 30/2020 ea nu poate fi considerată legală în raport de dispoziţiile speciale, de imediată aplicare, referitoare la indemnizaţia pe perioada stării de alertă, cuprinse în art. 3 alin. (1) şi (5) din O.U.G. nr. 132/2020, deoarece acestea din urmă nu trimit, nici pe departe, la îndeplinirea acesteia. Astfel, în raport de disp. art. 3 alin. (1) şi (5) raportate la art. 1 alin. (1) şi (5) din O.U.G. nr. 132/2020 anularea pct. 1 din Anexa 1 a Ordinului nr. 1340/2020, a actelor subsidiare, precum şi plata indemnizaţiei, se justifică. Tocmai de aceea au fost invocate şi disp. art. 78 din Legea nr. 24/2000, condiţia pervăzută în ordin, şi care are temei în O.U.G. nr. 30/2020, îngrădind dreptul de acces la indemnizaţie pe perioada stării de alertă, fără să existe vreun temei juridic în O.U.G. nr. 132/2020.

De asemenea, potrivit Deciziei ÎCCJ nr. 29 din 16.05.2022, s-a stabilit că:

"în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. XV alin. (11) raportat la art. XV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-C0V-2, cu modificările şi completările ulterioare, condiţia « realizării de încasări cu minimum 25% mai mici comparativ cu media lunară pe anul 2019 » nu include şi ipoteza nerealizării unor venituri pe anul 2019, ca urmare a dobândirii calităţii de avocat doar începând cu anul 2020, respectiv anterior instituirii stării de urgenţă prin Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, ulterior datei de 1 ianuarie 2020."

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

Intimata-pârâtă Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a depus întâmpinare prin care au solicitat pe cale de excepţie, excepţia nulităţii recursului iar pe fondul acţiunii respingerea recursului ca fiind nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 24 octombrie 2022, s-a fixat termen de judecată la data de 28 noiembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

În ceea ce priveşte starea litigioasă dintre părţi, instanţa de recurs reţine că prin cererea de chemare în judecată, recurentul A. a solicitat, în principal, anularea punctului 1 din Anexa 1 a Ordinului nr. 1340 din 1 septembrie 2020, apreciind că modelul de declaraţie pe propria răspunderea stabilit la acest punctul este nelegal din perspectiva rubricii ce trebuie completată şi care are în vedere media încasărilor din anul 2019. În speţă, instanţa de recurs constată că raţionamentul recurentului-reclamant privitor la nelegalitatea punctului 1 din Anexa 1 a Ordinului nr. 1340 din 1 septembrie 2020 are în vedere în esenţă faptul că din cauza situaţiei sale particulare potrivit căreia a dobândit calitatea de avocat abia în anul 2020 şi astfel a trebuit să completeze rubrica privitoare la venitul mediu pe anul 2019 cu valoarea,,0", s-a dispus invalidarea cererii sale de acordare a indemnizaţiei stabilită prin O.U.G. nr. 132/2020.

Înalta Curte subliniază că instanţa de contencios administrativ şi fiscal este o instanţă specializată în analiza de legalitate a actelor administrative, considerente pentru care în litigiile cu care această instanţă este învestită analiza se face strict din perspectiva actelor normative aplicabile.

Aşadar în acord cu opinia instanţei de fond, Înalta Curte apreciază că modul de formulare a declaraţiei pe proprie răspundere prevăzută de pct. 1 Anexa 1 a Ordinului nr. 1340/2020 potrivit căreia declarantul trebuie să precizeze media veniturilor brute lunare din anul 2019, nu contravine dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi (5) raportat la art. 1 alin. (1) şi (5) din O.U.G. nr. 132/2020 şi nici art. 78 din Legea nr. 24/2000.

Condiţia declarării mediei veniturilor pentru anul 2019 din partea avocaţilor a fost prevăzută la art. XV alin. (11) din O.U.G. nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 59/2020.

În ceea ce priveşte Ordinul nr. 1340/2020, acesta a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 30/2020, iar pct. 1 din Anexa 1 a acestui ordin preia fidel însăşi obligativitatea instituită prin art. XV alin. (11) din O.U.G. nr. 30/2020 potrivit căruia:

"De indemnizaţia prevăzută la alin. (1) beneficiază şi avocaţii a căror activitate este redusă ca urmare a efectelor coronavirusului SARS-CoV-2, pe perioada stării de urgenţă, dacă în luna pentru care solicită indemnizaţia au realizat încasări cu minimum 25% mai mici decât media lunară pe anul 2019, dar care nu depăşesc câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea nr. 6/2020. Indemnizaţia se plăteşte în baza declaraţiei pe propria răspundere a avocatului privind îndeplinirea condiţiilor de acordare, pe care o transmite la agenţia pentru plăţi şi inspecţie socială judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în a cărei rază teritorială se află domiciliul fiscal".

Aşadar, critica privitoare la greşita aplicabilitate în speţă a prevederilor art. XV alin. (11) din O.U.G. nr. 30/2020 din perspectiva faptului că acestea fac referire la indemnizaţia pentru starea de urgenţă, în timp ce prevederile O.U.G. nr. 132/2020 au un caracter de imdeiată aplicare şi privesc indemnizaţia acordată pentru starea de alertă, este apreciată ca fiind nefondată.

În speţă, în condiţiile în care Ordinul nr. 1340/2020 a fost emis în aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 30/2020 instanţa de fond în mod corect a reţinut că nu se poate aprecia că acest act administrativ a fost emis cu exces de putere, ci a fost emis în limitele legii.

În egală măsură, Înalta Curte constată că prin decizia nr. 29/16.05.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se statuează în sensul că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. XV alin. (11) raportat la art. XV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, cu modificările şi completările ulterioare, condiţia "realizării de încasări cu minimum 25% mai mici comparativ cu media lunară pe anul 2019" nu include şi ipoteza nerealizării unor venituri pe anul 2019, ca urmare a dobândirii calităţii de avocat doar începând cu anul 2020, respectiv anterior instituirii stării de urgenţă prin Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, dar ulterior datei de 1 ianuarie 2020.

Prin aceeaşi decizie, ÎCCJ subliniază, la par. 57-58 următoarele: "deşi alin. (12) al art. XV se referă la veniturile înregistrate în perioada de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020, prin analogie, pentru identitate de raţiune, trebuie considerat că nici categoria veniturilor înregistrate în anul 2019, care reprezintă termenul de comparaţie, nu se reduce la veniturile realizate din exercitarea profesiei de avocat, ci trebuie luate în considerare orice alte venituri dintre cele prevăzute la art. 62 şi 76 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare."

"58. Ca urmare, în cazul avocatului stagiar, ca şi în cazul avocatului suspendat din profesie în anul 2019, aflat în concediu de creştere a copilului, condiţia realizării unor venituri în anul 2019 subzistă, dar aceste venituri nu se rezumă la cele dobândite prin exercitarea profesiei de avocat."

Prin urmare, prin decizia anterior citată se subliniază condiţia realizării unor venituri în cursul anului 2019 pentru a putea fi valorificat sprijinul prevăzut de O.U.G. nr. 30/2020, chestiunea de drept lămurită fiind aceea că nu este obligatoriu ca acest venit aferent anului 2019 să provină din activitatea specifică avocaturii(situaţie imposibilă în cazul avocaţilor intraţi în profesie în 2020) ci şi din alte surse.

Instanţa de recurs apreciază că instanţa de fond a reţinut în mod corect şi că toate celelalte capete de cerere formulate de reclamant au un caracter accesoriu, iar în măsura în care capătul principal al cererii este respins ca nefondat, este inutilă orice analiză a acestor capete de cerere.

Având în vedere aceste aspecte, instanţa de control judiciar reţine că sentinţa recurată este legală, fiind pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, motivele invocate de reclamant prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare în sensul invocat de recurentă, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1966 din 17 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1966 din 17 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.