Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5386/2023 AI generated

Statute of limitations for damages claim following annulment of insurance guarantee fund decision

Case Number Decizia nr. 5386/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the defendant's incidental appeal, partially quashed the first-instance judgment, and dismissed the plaintiff's modified action as prescribed, while rejecting the plaintiff's principal appeal; the defendant (Insurers' Guarantee Fund) prevailed on the merits of the limitation defense. The case involved a claim for indemnification (late payment penalties/interest) arising from the unlawful refusal to pay an insurance claim resulting from an insurer's insolvency; the administrative decision rejecting the payment request had previously been annulled by the courts, but the plaintiff filed the separate damages claim only after the three-year statute of limitations had expired. The ICCJ held that under Article 19 of Law No. 554/2004, interpreted in light of RIL Decision No. 22/2019, the one-year prescriptive period for claims against public authorities begins when the claimant becomes aware of the injury, which in this case was the date of communication of the unlawful administrative decision, not the date of actual payment or final annulment of the decision.

Legislator headnote

AI generated

art. 19 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, art. 1535 din C. civ, art. 1535 C. civ, art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015; Statute of limitations for damages claim following annulment of insurance guarantee fund decision: The case involved a claim for indemnification (late payment penalties/interest) arising from the unlawful refusal to pay an insurance claim resulting from an insurer's insolvency; the administrative decision rejecting the payment request had previously been annulled by the courts, but the plaintiff filed the separate damages claim only after the three-year statute of limitations had expired. The ICCJ held that under Article 19 of Law No. 554/2004, interpreted in light of RIL Decision No. 22/2019, the one-year prescriptive period for claims against public authorities begins when the claimant becomes aware of the injury, which in this case was the date of communication of the unlawful administrative decision, not the date of actual payment or final annulment of the decision.

Keywords

AI generated
statute of limitations damages payment insolvency of the insurer insurance guarantee fund action for annulment procedural guarantee

Cited Legislation

AI generated
art. 19 din Legea nr. 554/2004
a solicitat, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea F.G.A.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
The procedural ground cited for admitting the incidental appeal and quashing the lower court's judgment.
art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015
În speţă, procedura de lichidare şi plată a creanţelor, raportat la art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, trebuia să se facă cu respectarea cadrului aplicabil asigurărilor de tip RCA.
art. 1535 din C. civ
Cu privire la existenţa prejudiciului, recurenta a citat dispoziţiile art. 1535 din C. civ.
art. 1535 C. civ
Cu privire la existenţa prejudiciului, recurenta a citat dispoziţiile art. 1535 din C.
art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015
14452/03.05.2018, dată la care s-a născut dreptul la acţiune, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
În considerarea argumentelor expuse, fiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art.
art. 496 alin. (1) C. proc. civ
civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

The procedural ground cited for admitting the incidental appeal and quashing the lower court's judgment.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004

The legal basis invoked to execute the partial annulment and re-judge the case on the merits.

art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

The provision applied to order the losing party to pay the judicial costs.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 2.04.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, să se constate existenţa unui refuz nejustificat al FGA cu privire la soluţionarea cererii de plată înregistrate sub nr. x/19.04.2016; obligarea FGA la soluţionarea cererii de plată, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea modificatoare depusă la data de 31.08.2021, reclamanta A. S.A. a solicitat, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea F.G.A. la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat reclamantei prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x din 19.04.2016, constând în:

(i) în principal, penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0.1 %/zi întârziere conform Ordinului CSA 14/2011 - 2649,49 RON, calculate până la data de 8.09.2021 şi în continuare până la data plăţii efective;

(ii) în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1279 din 21 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti: (i) a respins excepţiile; (ii) a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor; (iii) a respins cererea de aplicare a amenzii judiciare, ca neîntemeiată.

3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei de fond, reclamanta A. S.A. a formulat recurs principal, iar pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat recurs incident.

3.1. Recurenta-reclamantă A. S.A. şi-a întemeiat recursul principal pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului său, casarea sentinţei recurate, şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi precizată.

În dezvoltare a susţinut, după o prezentare a aspectelor prealabile şi a condiţiilor necesare pentru angajarea răspunderii patrimoniale a autorităţii publice pentru repararea prejudiciilor cauzate de actul administrativ nelegal, că în prezenta cauză, chiar dacă prin hotărârea prin care a fost anulată Decizia nr. 14452/03.05.2018 Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu a fost obligat în mod direct la plata de despăgubiri, ci la reanalizarea dosarului de daună, în urma reanalizării cererii a achitat sumele solicitate de A., admisibilitatea acţiunii. Ca atare, apreciază că plata despăgubirilor cu o întârziere de peste 5 ani s-a făcut din culpa FGA, iar A. a fost lipsit de folosinţa sumelor de bani solicitate pentru această perioadă.

În referire la existenţa unui act administrativ nelegal a susţinut, faţă de cererea de plată pe care a transmis-o Fondului de Garantare a Asiguraţilor urmarea deschiderii procedurii falimentului faţă de B. S.A., că potrivit art. 12 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 213/2015, FGA avea obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru deschiderea dosarului de daună, efectuarea verificărilor necesare şi urmarea procedurii de plată a despăgubirilor, cu respectarea prevederilor incidente. În speţă, procedura de lichidare şi plată a creanţelor, raportat la art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, trebuia să se facă cu respectarea cadrului aplicabil asigurărilor de tip RCA.

Or, prin Decizia nr. 14452/03.05.2018, emisă după mai mult de 2 ani de la depunerea cererii de plată, FGA a respins în mod nejustificat cererea de plată a A., împotriva acesteia fiind formulată acţiunea în contencios administrativ înregistrată sub nr. x/2018.

Prin decizia nr. 4644/13.10.2021, pronunţată în dosarul anterior menţionat, instanţa supremă a decis anularea deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018 şi a obligat Fondul să reanalizeze pe fond cererea de plată şi în urma reanalizării cererii, dreptul reclamantei la despăgubiri a fost recunoscut şi achitate sumele solicitate de aceasta.

Cum instanţele de judecată au declarat nelegală soluţia FGA asupra cererii sale de plată, iar acesta a procedat la analiza pe fond a cererii şi a efectuat plata despăgubirilor este evident prejudiciul suferit de A., generat de existenţa unui act administrativ nelegal, respectiv Decizia nr. 14452/03.05.2018, act ce reprezintă soluţionarea cererii de plată de către FGA.

Cu privire la existenţa prejudiciului, recurenta a citat dispoziţiile art. 1535 din C. civ. şi a arătat că ori de câte ori prejudiciul constă în lipsa de folosinţă asupra unei sume de bani, daunele datorate de cel în culpă se ridică la nivelul convenit de părţi sau stabilit de lege, astfel că FGA avea obligaţia de a proceda imediat la soluţionarea cererii de plată, aceasta având loc formal după mai mult de 2 ani de la data depunerii şi apoi soluţionată în sensul respingerii. Astfel, după anularea Deciziei nr. 14452/03.05.2018 FGA a procedat la analizarea pe fond a cererii şi la 29.10.2021 a efectuat plata despăgubirilor, după 5 ani de la data la care trebuiau achitate, confirmând dreptul A. la plata acestora.

Or, prin soluţia dată cererii de plată a A., FGA a lipsit-o de folosinţa sumelor de bani la care era îndreptăţit cu titlu de despăbubiri o perioadă de mai bine de 5 ani, iar în acest context prima instanţă a aplicat în mod greşit dispoziţiile legale incidente. În subsidiar, a susţinut teza potrivit căreia A. are dreptul la plata dobânzii legale pentru perioada în care a fost lipsită de suma de bani solicitată şi achitată de FGA.

Cât priveşte legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, a considerat că şi această condiţie este îndeplinită în cauză, prejudiciul pe care l-a suferit constând în lipsa de folosinţă a sumei de bani la care era îndreptăţită cu titlu de despăgubiri, iar cauza prejudiciului este modalitatea în care FGA a soluţionat cererea de plată prin Decizia nr. 14452/03.05.2018. Ca atare, este evident că în ipoteza în care FGA ar fi soluţionat de la început cererea de plată cu respectarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale şi ar fi procedat la plată, prejudiciul său nu ar fi existat, aşa încât este indubitabilă îndeplinirea condiţiei privitoare la existenţa legăturii de cauzalitate între actul administrativ anulat ca nelegal şi prejudiciul suferit constând în lipsa de folosinţă asupra sumei de bani la care era îndreptăţită.

Referitor la culpă a subliniat că în doctrină s-a stabilit faptul că nelegalitatea actului administrativ conţine în sine ideea culpei autorităţii publice, iar în prezenta cauză este evidentă culpa FGA, structură de garantare creată de lege cu scopul de a asigura plata creanţelor de asigurare aparţinând unui asigurător falit, având obligaţia să acţioneze în deplină concordanţă cu prevederile legale, care a tergiversat nepermis de mult soluţionarea cererilor de plată, lipsind A. de o sumă semnificativă de bani, şi, totodată, interpretând greşit şi tendenţios prevederile legale. În consecinţă, a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru angajarea răspunderii FGA şi obligarea acestuia la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului generat prin neplata creanţei de asigurare solicitate, susţinerile primei instanţe în sensul neîndeplinirii condiţiilor unei atari acţiuni fiind lipsite de temei.

3.2. Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi-a întemeiat recursul incident pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, să se respingă acţiunea astfel cum a fost modificată pe excepţie, cu acordarea cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru.

În motivarea căii de atac, recurenta pârâtă arată că la data de 19 aprilie 2016, A. a înregistrat la FGA sub numărul x o cerere de plată împreuna cu dosarul de regres instrumentat de B. pentru efectuarea plăţii către A. a despăgubirii în cuantum de 1366.42 RON, urmare a acestei avizări a fost deschis dosarul de daună nr. x.

Această cerere, împreună cu alte 434 de cereri de plată depuse de A., a fost soluţionată de FGA conform obligaţiilor impuse de Legea 213/2015, în sensul respingerii, având în vedere că până la data emiterii deciziei, creditorului de asigurare A. i s-a aprobat la plata şi plătit din disponibilităţiile FGA suma de 450.000 RON, reprezentând limita maximă prevăzută de Legea 213/2015, fiind emisă, aşadar, decizia nr. 14452/03.05.2018.

Împotriva deciziei nr. 14452/03.05.2018 A. a formulat o contestaţie ce a fost înregistrata pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2018.

La data de 27.11.2018, Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat sentinţa civila nr. 4902 şi a dispus admiterea în parte a acţiunii, anulând Decizia nr. 14452/03.05.2018 şi obligând FGA să emită un act administrativ prin care să analizeze pe fond cererile de plata formulate de A. menţionate în boredroul nr. 2 al Deciziei FGA 14452/03.05.2018.

Împotriva acestei sentinţe A. S.A. şi FGA au declarat recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionând recursurile, la data de 13.10.2021 a dispus respingerea acestora ca nefondate.

Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanta A. a solicitat instanţei de judecată să constate existenta unui refuz nejustificat al FGA cu privire la soluţionarea cererii de plată înregistrată la FGA şi să dispună obligarea FGA la soluţionarea de îndată a cererii de plată, în conformitate cu dispoziţiile legale, cu cheltuieli de judecată.

Ulterior, reclamanta a depus o cerere modificatoare, prin care a solicitat obligarea FGA la despăgubiri constând in penalităţi de intarziere/dobanzi pentru un pretins prejudiciu cauzat prin respingerea cererii de plată şi lipsirea de suma de bani solicitată cu tilu de despăgubire.

Prin sentinţa pronunţată de prima instanţă a respins excepţiile, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi a respins cererea de aplicare a amenzii judiciare, ca neîntemeiată.

Consideră recurenta-pârâtă că este nelegală hotărârea pronunţată de instanţa fondului, referitor la modul de soluţionare a excepţiilor, întrucât instanţa trebuia să constate că a intervenit prescripţia dreptului la acţiune şi respinsă cererea de chemare în judecată.

Subliniind faptul că instanţa fondului s-a raportat la data pronunţării sentinţei civile nr. 4902/27.11.2018, definitivă prin decizia nr. 4664/13.10.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recurenta pârâtă afirmă că existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să fi fost admisă acţiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, în speţă Decizia FGA 14452/03.05.2018, vizează admisibilitatea unei cereri întemeiata pe dispoziţiile art. 19 din Legea 554/2004, şi nu termenul de prescripţie. Astfel, conform art. 19 alin. (1) din Legea 554/2004 "când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fară a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei".

Termenul de prescripţie are durata de un an şi curge de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei, art. 19 preluând, în privinţa începutului prescripţiei extinctive, regulile generale din materia prescripţiei dreptului la acţiune în răspundere pentru paguba cauzată prin fapta ilicită şi în cazurile asimilate. Momentul la care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei este o chestiune de fapt care se stabileşte în funcţie de circumstanţele cauzei, luându-se în considerare natura, conţinutul şi efectele conduitei administrative nelegale.

Reiterând faptul că plata despăgubirii a fost efectuată la data de 29.10.2021 pentru suma de 1366.42 RON, conform ordinului de plată aflat la dosarul cauzei, recurenta pârâtă susţine că sunt nelegale considerentele instanţei conform cărora prin achitarea despăgubirii este îndeplinită condiţia existenţei faptei ilicite comisă de către FGA şi implicit temeinicia cererii intimatei-recurente pentru plata de dobânzi legale, considerente contrare Deciziei ICCJ dată în RIL nr. 22/2019, precum şi Deciziei ÎCCJ pronunţată în soluţionarea definitivă a dosarului x/2018, prin care au fost respinse recursurile declarate de către A. S.A. şi FGA.

Astfel, conform sentinţei civile nr. 4902/27.11.2018 (definitivă la 13.10.2021) FGA a fost obligat la analizarea pe fond a cererilor de plată ce au fost respinse prin Decizia FGA nr. 14452/03.05.2018. Or, este evident faptul ca nu se poate susţine legal faptul ca abia in 2021 s-ar fi născut dreptul la daune moratorii al intimatei-reclamante calculate asupra despăgubirilor solicitate de intimata - reclamantă prin cererea din 2016 - daca un astfel de drept s-ar fi născut in vreun fel.

FGA consideră o astfel de cerere neîntemeiată, neexistând nicio baza legală pentru plata penalităţilor/dobânzilor.

În consecinţă, recurenta FGA susţine că în mod greşit nu a fost admisă de prima instanţă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Dezvoltând şi critici cu privire la soluţia pe fond, ce constau, în esenţă, la lipsa de temei pentru obligarea sa la plata dobânzii legale, recurenta pârâtă solicită admiterea recursului său, în sensul celor menţionate în memoriul de exercitare a căii de atac.

Printr-un alt rând de critici, recurentul-pârât FGA susţine că instanţa de fond a respins în mod greşit excepţiile lipsei de interes şi inadmisibilităţii acţiunii.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinare, recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat respingerea recursului principal, ca nefondat.

4.2. Legal citată, recurenta-reclamantă A. S.A. nu a formulat întâmpinare faţă de recursul incident.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

În stabilirea ordinii de soluţionare a celor două recursuri declarate de Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi A. S.A., Înalta Curte constată că este prioritară examinarea criticilor formulate de recurentul-pârât FGA la adresa legalităţii sentinţei civile nr. 1279 din 21 iunie 2022, în contextul în care prin această cale de atac sunt promovate critici referitoare la neîndeplinirea condiţiilor de exerciţiu a acţiunii civile, astfel că validarea oricăreia din criticile pârâtei face de prisos examinarea pe fond a raportului litigios.

Înalta Curte constată greşita soluţionare a cauzei de către judecătorul fondului, respectiv nelegala aplicare a prevederilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, raportat la starea de fapt reţinută în cauză, după cum se va arăta în considerentele ce urmează.

Sintetizând circumstanţele cauzei, Înalta Curte constată că reclamanta A. a înregistrat la FGA sub numărul x/19.04.2016 o cerere de plată împreuna cu dosarul de regres instrumentat de B. pentru efectuarea plăţii către A. a despăgubirii în cuantum de 1366.42 RON, urmare a acestei avizări a fost deschis dosarul de daună nr. x.

Această cerere, împreună cu alte 434 de cereri de plată depuse de A., a fost soluţionată de FGA, în sensul respingerii, motivat de faptul că până la data emiterii deciziei, creditorului de asigurare A. i s-a aprobat la plata şi plătit din disponibilităţiile FGA suma de 450.000 RON, reprezentând limita maximă prevăzută de Legea 213/2015, fiind emisă, aşadar, decizia nr. 14452/03.05.2018.

Împotriva deciziei nr. 14452/03.05.2018 reclamanta A. a formulat o contestaţie ce a fost înregistrata pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2018.

La data de 27.11.2018, Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat sentinţa civilă nr. 4902 şi a dispus admiterea în parte a acţiunii, anulând Decizia nr. 14452/03.05.2018 şi obligând FGA să emită un act administrativ prin care să analizeze pe fond cererile de plata formulate de A. menţionate în borderoul nr. 2 al Deciziei FGA 14452/03.05.2018.

Recursurile declarate împotriva sentinţei anterior menţionate au fost respinse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 13.10.2021 prin decizia nr. 4644.

Prin cererea introductivă de instanţă în prezenta cauză, reclamanta A. a solicitat instanţei să constate existenţa unui refuz nejustificat al FGA cu privire la soluţionarea cererii de plată înregistrată la FGA sub nr. x/19.04.2016 şi să dispună obligarea FGA la soluţionarea de îndată a cererii de plată, în conformitate cu dispoziţiile legale, cu cheltuieli de judecată.

Ulterior, reclamanta a depus la data de 31.08.2021 o cerere modificatoare, prin care a solicitat obligarea FGA la despăgubiri constând în penalităţi de întârziere/dobânzi pentru un pretins prejudiciu cauzat prin respingerea cererii de plată nr. x/19.04.2016 şi lipsirea de suma de bani solicitată cu tilu de despăgubire.

Instanţa de fond a respins acţiunea ca neîntemeiată, apreciind că în cauză nu se regăseşte situaţia premisă impusă de dispoziţiile art. 18 şi art. 19 din Legea nr. 554/2004, despăgubirile solicitate nefiind consecinţa anulării deciziei nr. 14452/03.05.2018 ca urmare a constatării dreptului reclamantei la plata creanţei principale.

Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe reflectă o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, astfel cum aceste prevederi au fost interpretate prin decizia nr. 22/2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Prin decizia anterior amintită, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, admiţând recursul în interesul legii a stabilit că "în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 11 alin. (2) din acelaşi act normativ, data la care începe să curgă termenul de prescripţie pentru introducerea acţiunii în despăgubire reprezintă momentul la care persoana vătămată printr-un act administrativ nelegal a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei, nefiind legat în mod direct şi aprioric nici de comunicarea actului administrativ nelegal şi nici de momentul rămânerii definitive a hotărârii de anulare a acestuia".

Se subliniază, în cuprinsul deciziei pronunţate în interesul legii, că şi în materia acţiunilor formulate pe calea art. 19 din Legea nr. 554/2004, regulile referitoare la calculul termenului de prescripţie ce însoţeşte dreptul material la acţiune sunt identice celor consfinţite de C. civ. în materia răspunderii civile, esenţială fiind, pentru aprecierea momentului de început al cursului termenului de prescripţie, data la care subiectul de sezină a cunoscut sau trebuia să cunoască existenţa pagubei şi pe cel ce răpunde de ea.

Particularizat cauzei de faţă, instanţa fondului reţine că reclamanta a indicat drept faptă ilicită emiterea de către pârâtul FGA a deciziei nr. 14452/03.05.2018 de neacordare a despăgubirii solicitate, prejudiciul constând în lipsa de folosinţă asupra sumei de bani reprezentând creanţă de asigurare, ce a fost solicitată prin cererea de plată, apreciind că legătura de cauzalitate este evidentă.

Decizia nr. 14452/03.05.2018 a fost anulată prin sentinţa civilă nr. 4902/27.11.2018, definitivă prin decizia nr. 4644/13.10.2021, astfel că a reprezentat un act administrativ nelegal. În continuare, în urma reanalizării cererii de plată nr. x/19.04.2016, pârâtul a conchis că reclamanta era îndreptăţită să beneficieze, de plata creanţei de asigurare solicitate, achitând la data de 29.10.2021 suma de 1366.42 RON.

Astfel, motivul pentru care A. nu a încasat până la data de 29.10.2021 suma de 1366.42 RON ce îi era cuvenită se regăseşte în efectul respingerii cererii sale de plată prin decizia FGA nr. 14452/03.05.2018, act administrativ unilateral anulat definitiv de instanţa de contencios administrativ.

Or, este cert că la data de 03.05.2018, exercitându-şi competenţa acordată de Legea nr. 213/2015, pârâtul a procedat la analiza cererii de plată nr. x/19.04.2016, astfel că pentru intervalul 03.05.2018 - 29.10.2021 societatea reclamantă s-a găsit în situaţia de a nu fi beneficiat de folosinţa sumei de 1366.42 RON din cauza actului nelegal emis de Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Altfel spus, decizia FGA nr. 14452/03.05.2018 a produs o vătămare părţii reclamante, întrucât respingerea nelegală a cererii de plată nr. x/19.04.2016 în ceea ce priveşte suma de 1366.42 RON a împiedicat creditorul de asigurări să se bucure de folosinţa acesteia.

Instanţa fondului reţine în mod corect starea de fapt în cauză, dar procedează totuşi la respingerea acţiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că sentinţa nr. 4902/2018 obligă pârâtul doar la soluţionarea cererii de plată, despăgubirile nefiind consecinţa anulării deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018 .

În opinia instanţei de recurs, o atare motivare reflectă o greşită aplicare a normei prevăzute de art. 19 din Legea nr. 554/2004, aşa cum acestea au fost interpretate prin decizia RIL nr. 22/2019.

Având a dezlega chestiunea litigioasă a momentului de început al cursului termenului de prescripţie instanţa de recurs constată că prejudiciul pretins de reclamantă în contextul emiterii deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018 este alcătuit din creanţa de asigurare solicitată la plată şi nerecunoscută de pârâtă ("damnum emergens") precum şi beneficiul nerealizat ca urmare a respingerii cererii de plată ("lucrum cessans"), reprezentat de dobânda legală pretinsă de reclamantă, aferentă creanţei principale.

Or, este evident că din momentul în care reclamanta a luat cunoştinţă de respingerea cererii de plată nr. x/19.04.2016, conform deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018, a avut la îndemână toate elementele pentru a prefigura paguba cauzată de autoritatea pârâtă, înţeleasă ca fiind alcătuită din suma pretinsă pârâtei cu titlu de creanţă de asigurare şi daunele interese ce rezultă din nerecunoaşterea acestei creanţe.

Trebuie subliniat şi faptul că în materia obligaţiilor băneşti, evaluarea prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării obligaţiei de plată este subordonată unor criterii legale, creditorul având dreptul exclusiv la daunele moratorii reglementate prin dispoziţiile art. 1535 C. civ., în cuantumul stipulat de părţi (ceea ce nu este cazul în speţă) sau, în lipsa convenţiei părţilor, în cuantumul şi condiţiile legii (dobânda legală calculată potrivit prevederilor O.G. nr. 13/2011).

Prin urmare, în niciun caz nu se poate susţine faptul că reclamanta nu cunoştea, cel târziu la data comunicării deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018, dată la care s-a născut dreptul la acţiune, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, toate elementele necesare pentru a solicita, pe lângă anularea actului administrativ vătămător şi repararea prejudiciului suferit, constituit din creanţa de asigurare pretinsă şi echivalentul lipsei de folosinţă a acestei sume.

În cauză, cererea de obligare a pârâtei la plata despăgubirilor a fost formulată la data de 31.08.2021, aşadar mult peste termenul de prescripţie de un an, prevăzut de art. 19 din Legea nr. 554/2004, calculat, după cum s-a arătat anterior, în raport de data comunicării deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018.

Înalta Curte a luat act de argumentele recurentului-pârât, prin care tinde să demonstreze că termenul de prescripţie al acţiunii în despăgubiri a început să curgă chiar de la o dată anterioară datei comunicării deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018, însă, instanţa de control judiciar precizează că nu poate fi confundată data de la care este îndreptăţit la daune interese creditorul cu data de la care poate acţiona în vederea obligării debitorului la prestaţia corelativă pretenţiilor sale.

Nu poate fi validat un alt punct de plecare pentru cursul termenului de prescripţie al acţiunii în despăgubiri, formulate în considerarea actului administrativ pretins vătămător, decât cel consfinţit de legiuitor pentru naşterea dreptului la contestaţie şi anume cel al comunicării deciziei.

În fine, Înalta Curte a înlăturat şi argumentele reclamantei A., potrivit cărora aplicabilitatea dispoziţiilor 2526 C. civ. în cauză justifică neaplicarea excepţiei prescripţiei, apărare ce nu poate fi reţinută în cauză întrucât obligaţia principală, pentru care reclamanta susţine că se datorează daune interese este o prestaţie cu executare unică "uno ictu" şi nu cu executare succesivă, astfel că, în raport de prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004, de la data de la care reclamantei i-a fost comunicat refuzul recunoaşterii obligaţiei principale începe să curgă şi termenul de prescripţie pentru acţiunea în dezdăunare, având ca finalitate obligarea pârâtei la acoperirea beneficiului nerealizat ca urmare a lipsei de folosinţă a sumei pretinse, cuantificat legal în daune moratorii.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că se impune reformarea parţială a hotărârii primei instanţe, în sensul respingerii acţiunii astfel cum a fost modificată, ca prescrisă.

Considerentele şi soluţia pronunţată asupra recursului declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor impun respingerea recursului declarat de reclamantă împotriva aceleiaşi sentinţe, Înalta Curte constatând că intervenţia prescripţiei lipseşte de suport criticile recurentei-reclamante prin intermediul cărora încearcă să demonstreze că în cauză trebuia acordată despăgubiri/dobânda indicată.

Astfel, criticile recurentei-reclamante referitoare la modul de soluţionare a cererii sale de acordare a despăgubirilor/penalităţilor de întârziere şi incidenţa unui anumit temei de drept sub acest aspect nu pot fi analizate de către instanţa de recurs, dat fiind faptul că acestea sunt subsumate fondului raportului litigios, ce nu mai poate fi examinat ca efect al admiterii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune.

În considerarea argumentelor expuse, fiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va admite recursul incident declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1279 din 21 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, va casa în parte sentinţa atacată, va respinge acţiunea astfel cum a fost modificată, ca prescrisă, va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei cu privire la excepţiile lipsei de obiect, inadmisibilităţii şi tardivităţii acţiunii şi va respinge recursul principal declarat de reclamanta A. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

De asemenea, observând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de recurentul-pârât în ceea ce priveşte taxa judiciară de timbru, Înalta Curte, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va admite şi va dispune obligarea recurentei-reclamante la plata către recurentul-pârât a sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând în taxă judiciară de timbru, dovedite prin înscrisul depus la dosarul pendinte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul incident declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1279 din 21 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi, rejudecând:

Respinge acţiunea astfel cum a fost modificată, ca prescrisă.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei cu privire la excepţiile lipsei de obiect, lipsei de interes, inadmisibilităţii şi tardivităţii acţiunii.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă A. S.A. la plata cheltuielilor de judecată de 100 RON către recurentul-reclamant Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 16 noiembrie 2023.