Prescription of administrative damages claim in insurance guarantee cases per Decree 554/2004

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 31.03.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, să se constate existenţa unui refuz nejustificat al FGA cu privire la soluţionarea cererii de plată înregistrate sub nr. x/28.01.2016; obligarea FGA la soluţionarea cererii de plată, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea modificatoare depusă la data de 31.08.2021, reclamanta A. S.A. a solicitat, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea F.G.A. la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat reclamantei prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x din 28.01.2016, constând în:

(i) în principal, penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0.1 %/zi întârziere conform Ordinului CSA 14/2011 - 3240,75 RON, calculate până la data de 8.09.2021 şi în continuare până la data plăţii efective;

(ii) în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 266 din 18 februarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti: (i) a respins, ca neîntemeiate, excepţiile inadmisibilităţii, tardivităţii şi prescripţiei; (ii) a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, privind pe reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor; (iii) a obligat pârâtul să plătească reclamantei despăgubiri egale cu dobânda legală aferentă sumei de 1603,54 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 28.10.2021; (iv) a obligat pârâtul la plata către partea reclamantă a cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru în cuantum de 10% din suma acordată cu titlul de despăgubiri potrivit prezentei sentinţe, dar nu mai mult de 300 de RON; (v) a obligat pârâtul la plata către partea reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 300 RON, reprezentând onorariu de avocat, redus.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei de fond a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinţei de fond şi, în rejudecare, respingerea în tot a acţiunii reclamantei, cu obligarea intimatei-reclamante la cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, a arătat că sentinta astfel pronunţată este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (3), art. 11 şi art. 12 alin. (1), art. 13 alin. (5) şi art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, precum şi a art. 8 alin. (3) şi art. 19 raportate la art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Expunând pe larg situaţia de fapt dedusă judecăţii, instituţia pârâtă a susţinut că instanţa de judecata a pronunţat soluţia cu încălcarea competenţei exclusive şi exprese a FGA de a soluţiona cererile creditorilor de asigurări, potrivit procedurii administrative stabilită în cadrul Legii nr. 213/2015, hotărârea fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (3), art. 11 şi art. 14 alin. (1) şi art. 13 alin. (5) şi art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015.

Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanta A. a solicitat instanţei de judecată să constate existenţa unui refuz nejustificat al FGA cu privire la soluţionarea cererii de plată înregistrată la FGA şi să dispună obligarea FGA la soluţionarea de îndată a cererii de plată, în conformitate cu dispoziţiile legale, cu cheltuieli de judecată.

Ulterior, reclamanta a depus o cerere modificatoare, prin care a solicitat obligarea FGA la despăgubiri constând în penalităţi de întârziere/dobânzi pentru un pretins prejudiciu cauzat prin respingerea cererii de plată şi lipsirea de suma de bani solicitată cu tilu de despăgubire.

Prin sentinţa pronunţată de prima instanţă a respins excepţiile şi a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.A..

Instanţa fondului s-a raportat la data pronunţării sentinţei civile nr. 4902/27.11.2018, definitivă prin decizia nr. 4664/13.10.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar recurentul-pârât afirmă că existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să fi fost admisă acţiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, în speţă Decizia FGA nr. 14452/03.05.2018, vizează admisibilitatea unei cereri întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea 554/2004.

Termenul de prescripţie are durata de un an şi curge de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei, art. 19 preluând, în privinţa începutului prescripţiei extinctive, regulile generale din materia prescripţiei dreptului la acţiune în răspundere pentru paguba cauzată prin fapta ilicită şi în cazurile asimilate. Momentul la care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei este o chestiune de fapt care se stabileşte în funcţie de circumstanţele cauzei, luându-se în considerare natura, conţinutul şi efectele conduitei administrative nelegale.

FGA consideră că o astfel de cerere este neîntemeiată, neexistând nicio bază legală pentru plata penalităţilor/dobânzilor.

În consecinţă, recurenta FGA susţine că în mod greşit nu a fost admisă de prima instanţă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Dezvoltând şi critici cu privire la soluţia pe fond, ce constau, în esenţă, la lipsa de temei pentru obligarea sa la plata dobânzii legale, recurentul-pârât solicită admiterea recursului său, în sensul celor menţionate în memoriul de exercitare a căii de atac.

Printr-un alt rând de critici, recurentul-pârât FGA susţine că instanţa de fond a respins în mod greşit excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii acţiunii.

4. Apărările intimatei

Legal citată, intimata-reclamantă A. S.A. nu a formulat întâmpinare în dosarul de recurs, dar la data de 14 noiembrie 2023 a depus concluzii scrise, solicitând respingerea căii de atac.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul promovat de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este fondat, pentru considerentele următoare:

Instanţa de recurs constată că este prioritară examinarea criticilor formulate de recurentul-pârât FGA la adresa legalităţii sentinţei civile nr. 266 din 28 februarie 2022, în contextul în care prin această cale de atac sunt promovate critici referitoare la neîndeplinirea condiţiilor de exerciţiu a acţiunii civile, astfel că validarea oricăreia din criticile pârâtului face de prisos examinarea pe fond a raportului litigios.

Înalta Curte constată greşita soluţionare cauzei de către judecătorul fondului, respectiv nelegala aplicare a prevederilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, raportat la starea de fapt reţinută în cauză, după cum se va arăta în considerentele ce urmează.

Sintetizând circumstanţele cauzei, Înalta Curte constată că reclamanta A. a înregistrat la FGA sub numărul x/28.01.2016 o cerere de plată împreună cu dosarul de regres instrumentat de B. pentru efectuarea plăţii către A. a despăgubirii în cuantum de 1603.54 RON, urmare a acestei avizări a fost deschis dosarul de daună nr. x.

Această cerere, împreună cu alte 434 de cereri de plată depuse de A., a fost soluţionată de FGA, în sensul respingerii, motivat de faptul că până la data emiterii deciziei, creditorului de asigurare A. i s-a aprobat la plata şi plătit din disponibilităţiile FGA suma de 450.000 RON, reprezentând limita maximă prevăzută de Legea nr. 213/2015, fiind emisă, aşadar, decizia nr. 14452/03.05.2018.

Împotriva deciziei nr. 14452/03.05.2018 reclamanta A. a formulat o contestaţie ce a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2018.

La data de 27.11.2018, Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat sentinţa civilă nr. 4902 şi a dispus admiterea în parte a acţiunii, anulând Decizia nr. 14452/03.05.2018 şi obligând FGA să emită un act administrativ prin care să analizeze pe fond cererile de plată formulate de A. menţionate în borderoul nr. 2 al Deciziei FGA 14452/03.05.2018.

Recursurile declarate împotriva sentinţei anterior menţionate au fost respinse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 13.10.2021 prin decizia nr. 4644.

Prin cererea introductivă de instanţă în prezenta cauză, reclamanta A. a solicitat instanţei să constate existenţa unui refuz nejustificat al FGA cu privire la soluţionarea cererii de plată înregistrată la FGA sub nr. x/28.01.2016 şi să dispună obligarea FGA la soluţionarea de îndată a cererii de plată, în conformitate cu dispoziţiile legale, cu cheltuieli de judecată.

Ulterior, reclamanta a depus la data de 31.08.2021 o cerere modificatoare, prin care a solicitat obligarea FGA la despăgubiri constând în penalităţi de întârziere/dobânzi pentru un pretins prejudiciu cauzat prin respingerea cererii de plată nr. x/28.01.2016 şi lipsirea de suma de bani solicitată cu titlu de despăgubire.

Instanţa de fond a admis acţiunea, apreciind că în cauză se regăseşte situaţia premisă impusă de dispoziţiile art. 18 şi art. 19 din Legea nr. 554/2004, despăgubirile solicitate fiind consecinţa anulării deciziei nr. 14452/03.05.2018 ca urmare a constatării dreptului reclamantei la plata creanţei principale.

Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe reflectă o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, astfel cum aceste prevederi au fost interpretate prin decizia nr. 22/2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Prin decizia anterior amintită, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, admiţând recursul în interesul legii a stabilit că "în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 11 alin. (2) din acelaşi act normativ, data la care începe să curgă termenul de prescripţie pentru introducerea acţiunii în despăgubire reprezintă momentul la care persoana vătămată printr-un act administrativ nelegal a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei, nefiind legat în mod direct şi aprioric nici de comunicarea actului administrativ nelegal şi nici de momentul rămânerii definitive a hotărârii de anulare a acestuia".

Se subliniază, în cuprinsul deciziei pronunţate în interesul legii, că şi în materia acţiunilor formulate pe calea art. 19 din Legea nr. 554/2004, regulile referitoare la calculul termenului de prescripţie ce însoţeşte dreptul material la acţiune sunt identice celor consfinţite de C. civ. în materia răspunderii civile, esenţială fiind, pentru aprecierea momentului de început al cursului termenului de prescripţie, data la care subiectul de sezină a cunoscut sau trebuia să cunoască existenţa pagubei şi pe cel ce răpunde de ea.

Particularizat cauzei de faţă, instanţa fondului reţine că reclamanta a indicat drept faptă ilicită emiterea de către pârâtul FGA a deciziei nr. 14452/03.05.2018 de neacordare a despăgubirii solicitate, prejudiciul constând în lipsa de folosinţă asupra sumei de bani reprezentând creanţă de asigurare, ce a fost solicitată prin cererea de plată, apreciind că legătura de cauzalitate este evidentă.

Decizia nr. 14452/03.05.2018 a fost anulată prin sentinţa civilă nr. 4902/27.11.2018, definitivă prin decizia nr. 4644/13.10.2021, astfel că a reprezentat un act administrativ nelegal. În continuare, în urma reanalizării cererii de plată nr. x/28.01.2016, pârâtul a conchis că reclamanta era îndreptăţită să beneficieze, de plata creanţei de asigurare solicitate, achitând la data de 29.10.2021 suma de 1604 RON.

Astfel, motivul pentru care A. nu a încasat până la data de 29.10.2021 suma de 1603.54 RON ce îi era cuvenită se regăseşte în efectul respingerii cererii sale de plată prin decizia FGA nr. 14452/03.05.2018, act administrativ unilateral anulat definitiv de instanţa de contencios administrativ.

Or, este cert că la data de 03.05.2018, exercitându-şi competenţa acordată de Legea nr. 213/2015, pârâtul a procedat la analiza cererii de plată nr. x/28.01.2016, astfel că pentru intervalul 03.05.2018 - 28.10.2021 societatea reclamantă s-a găsit în situaţia de a nu fi beneficiat de folosinţa sumei de 1603.54 RON din cauza actului nelegal emis de Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Altfel spus, decizia FGA nr. 14452/03.05.2018 a produs o vătămare părţii reclamante, întrucât respingerea nelegală a cererii de plată nr. x/28.01.2016 în ceea ce priveşte suma de 1603.54 RON a împiedicat creditorul de asigurări să se bucure de folosinţa acesteia.

Instanţa fondului reţine starea de fapt în cauză, dar procedează totuşi la admiterea acţiunii, cu motivarea că pârâta trebuie să plătească reclamantei despăgubiri pentru perioada 03.05.2018 până la data de 28.10.2021.

În opinia instanţei de recurs, o atare motivare reflectă o greşită aplicare a normei prevăzute de art. 19 din Legea nr. 554/2004, aşa cum aceasta a fost interpretată prin decizia RIL nr. 22/2019.

Având a dezlega chestiunea litigioasă a momentului de început al cursului termenului de prescripţie instanţa de recurs constată că prejudiciul pretins de reclamantă în contextul emiterii deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018 este alcătuit din creanţa de asigurare solicitată la plată şi nerecunoscută de pârâtă ("damnum emergens") precum şi beneficiul nerealizat ca urmare a respingerii cererii de plată ("lucrum cessans"), reprezentat de dobânda legală pretinsă de reclamantă, aferentă creanţei principale.

Or, este evident că din momentul în care reclamanta a luat cunoştinţă de respingerea cererii de plată nr. x/28.01.2016, conform deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018, a avut la îndemână toate elementele pentru a prefigura paguba cauzată de autoritatea pârâtă, înţeleasă ca fiind alcătuită din suma pretinsă pârâtei cu titlu de creanţă de asigurare şi daunele interese ce rezultă din nerecunoaşterea acestei creanţe.

Trebuie subliniat şi faptul că în materia obligaţiilor băneşti, evaluarea prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării obligaţiei de plată este subordonată unor criterii legale, creditorul având dreptul exclusiv la daunele moratorii reglementate prin dispoziţiile art. 1535 C. civ., în cuantumul stipulat de părţi (ceea ce nu este cazul în speţă) sau, în lipsa convenţiei părţilor, în cuantumul şi condiţiile legii (dobânda legală calculată potrivit prevederilor O.G. nr. 13/2011).

Prin urmare, în niciun caz nu se poate susţine faptul că reclamanta nu cunoştea, cel târziu la data comunicării deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018, dată la care s-a născut dreptul la acţiune, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, toate elementele necesare pentru a solicita, pe lângă anularea actului administrativ vătămător şi repararea prejudiciului suferit, constituit din creanţa de asigurare pretinsă şi echivalentul lipsei de folosinţă a acestei sume.

În cauză, cererea de obligare a pârâtei la plata despăgubirilor a fost formulată la data de 31.08.2021, aşadar mult peste termenul de prescripţie de un an, prevăzut de art. 19 din Legea nr. 554/2004, calculat, după cum s-a arătat anterior, în raport de data comunicării deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că în mod greşit a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, astfel că se impune reformarea hotărârii primei instanţe, în sensul admiterii excepţiei invocate de pârât şi respingerii cererii de chemare în judecată, constatând prescris dreptul material la acţiune.

De asemenea, observând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de recurentul-pârât în ceea ce priveşte taxa judiciară de timbru, Înalta Curte, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va admite şi va dispune obligarea intimatei-reclamante la plata către recurentul-pârât a sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând în taxă judiciară de timbru, dovedite prin înscrisul depus la dosarul pendinte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 266 din 18 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:

Admite excepţia prescripţiei acţiunii.

Respinge acţiunea, ca prescrisă.

Obligă intimata-reclamantă A. S.A. la plata cheltuielilor de judecată de 100 RON către recurentul-reclamant Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 16 noiembrie 2023.