Suspension of diplomatic competition regulations for lack of grading rubrics, evaluation criteria, and motivated contestation decisions.

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14 martie 2023 pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat suspendarea prevederilor art. 23-27 din Ordinul MAE nr. 732/2021 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor pentru admiterea în Corpul diplomatic şi consular al României, precum şi suspendarea Concursului de admitere în Corpul diplomatic şi consular al României pentru ocuparea a 15 posturi - consulare vacante pentru profilul Afaceri Consulare publicat pe site-ul MAE la data de 14 noiembrie 2022.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 100/CA din 20 aprilie 2023, Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei de interes a reclamantei, invocată de pârât prin întâmpinare;

A admis acţiunea formulată de reclamanta A. şi a dispus suspendarea prevederilor art. 23-27 din Ordinul MAE nr. 732/2021 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor pentru admiterea în Corpul diplomatic şi consular al României şi suspendarea Concursului de admitere în Corpul diplomatic şi consular al României pentru ocuparea a 15 posturi consulare vacante pentru profilul Afaceri Consulare, publicat pe site-ul MAE la data de 14 noiembrie 2022, până la pronunţarea instanţei de fond învestite cu soluţionarea acţiunii în anulare;

A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 100/CA din 20 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Externe (MAE), întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare ce a făcut obiectul acţiunii introductive, în principal ca lipsită de interes şi, în subsidiar, ca inadmisibilă.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., arată că instanţa a depăşit limitele puterii judecătoreşti; că instanţa de fond nu a manifestat rol activ în conturarea obiectului cererii şi că prin admiterea acţiunii a intrat în sfera de competenţă a autorităţii legislative, întrucât instanţa de contencios administrativ, potrivit art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, este limitată să dispună exclusiv suspendarea executării actului administrativ. Or, prin hotărârea pronunţată, instanţa a afectat cadrul legal în vigoare, această prerogativă revenind doar emitentului actului normativ în discuţie.

Arată că potrivit art. 66 alin. (1) din Legea nr. 24/2000:

"În cazuri speciale, aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de acelaşi nivel sau de nivel superior. În această situaţie se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum şi durata ei determinată."

Consideră că instanţa de judecată nu se poate subroga legiuitorului şi nu poate dispune suspendarea unor norme de drept, pe calea hotărârii judecătoreşti, rolul instanţei în soluţionarea cererii de suspendare a executării unui act normativ fiind acela de a înlătura, cu titlu temporar, efectele produse de respectivul act şi nu de a extrage din ordinea juridică aplicabilă anumite articole de lege.

Susţine că singurul caz de suspendare a unor dispoziţii normative printr-un alt instrument decât cel emis de aceeaşi autoritate care a general cadrul normativ iniţial este acela prevăzut de art. 31 alin. (3) teza finală din Legea nr. 47/1992, ce stabileşte că sunt suspendate de drept dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale.

Astfel, fără să existe o hotărâre definitivă şi irevocabilă prin care să se fi anulat dispoziţiile art. 23-27 din Ordinul MAE nr. 732/2021, instanţa nu şi-a respectat competenţele şi a afectat drepturile şi interesele legitime ale terţilor cărora li se aplicau dispoziţiile suspendate şi care nu erau părţi în dosarul de suspendare şi nu pot fi consideraţi vătămaţi.

Consideră că judecătorul fondului trebuia să se rezume la analiza cererii de suspendare a executării efectelor dispoziţiilor art. 23-27 din Ordinul MAE nr. 732/2021 şi, dacă ar fi admis cererea de suspendare, efectele acesteia ar fi trebuit să se producă numai în patrimoniul reclamantei, fără a afecta realizarea drepturilor şi a intereselor legitime ale terţilor, întrucât cei care nu au atacat în instanţă respectivele norme şi care participau la alte concursuri de admitere în Corpul diplomatic şi consular al României, derulate în paralel, sunt blocaţi în valorificarea drepturilor lor de a susţine probele de concurs.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocă jurisprudenţa ÎCCJ, în care s-a reţinut că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar; că hotărârea judecătorească trebuie să fie temeinic motivată şi să cuprindă raţionamentul logico-juridic al magistratului care pronunţă hotărârea, întrucât lipsa motivării conduce la imposibilitatea verificării hotărârii în calea de atac.

Susţine că în speţă, multitudinea de adjective din narativul considerentelor acoperă lipsa oricăror dovezi ale unui prejudiciu material, viitor şi previzibil, pe care reclamanta era ţinută să îl probeze, considerentele instanţei având caracterul unora ce nu pot fi supuse niciunui control logic, iar exprimarea categorică a opiniei instanţei de fond nu acoperă viciul lipsei argumentării care să sprijine respectiva opinie.

Consideră că este necesar ca motivarea hotărârii judecătoreşti să pună în evidenţă raţiunea logică pe care şi-a asumat-o judecătorul în raport cu datele speţei.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că în mod greşit a respins instanţa de fond excepţia lipsei de interes, câtă vreme fundamentul acestei acţiuni era realizarea unui interes concret al reclamantei, iar dacă acest interes nu mai poate fi fructificat, pentru că intimata-reclamantă a fost declarată respinsă, iar concursul a fost suspendat prin hotărârea instanţei, la o dată la care intimata-reclamantă nu mai avea posibilitatea să reia probele la care nu a participat, consideră că trebuia admisă excepţia lipsei interesului actual.

Arată că intimata-reclamantă nu a depăşit etapa probei scrise, astfel că nu se poate prevala de un interes actual în susţinerea acţiunii, deoarece actul administrativ şi-a produs efectele.

Menţionează că, ulterior încheierii probei interviului, s-a desfăşurat proba verificării dosarelor, ale cărei rezultate au fost publicate la data de 18 aprilie 2023, iar la data de 20 aprilie 2023 a fost publicată lista finală nominală a candidaţilor admişi după încheierea probelor de fond ale concursului.

Consideră că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că lipsirea reclamantei de pârghiile efective, legale, care să-i asigure participarea în condiţii de legalitate şi transparenţă la concurs este de natură să-i creeze acesteia o vătămare irecuperabilă.

Invocă superficialitatea hotărârii atacate, în condiţiile în care prin aceasta se asimilează existenţa cadrului legal cu efectele executării lui, deşi efectele cererii de suspendare a executării se produc în patrimoniul persoanei, astfel că doar acestea pot produce pagube materiale, şi nu textele actelor normative în sine.

În acelaşi sens, arată că transparenţa în publicarea baremelor de corectare nu poate servi drept criteriu pentru a decela un act vădit nelegal, la o analiză lapidară a instanţei şi fără antamarea fondului, fiind un aspect ce ţine de fondul cauzei, respectiv de analiza de oportunitate pe care a operat-o emitentul actului atunci când a configurat textele normative în acea formă.

Astfel, nu se poate spune că un act este vădit nelegal decât dacă nu întruneşte condiţii de formă ce se pot observa prima facie.

Consideră că instanţa de fond a depăşit limitele de analiză, prevăzute în legea contenciosului administrativ referitor la tratamentul judiciar al unei cereri de suspendare a executării, respectiv a încălcat normele de drept material care îi reglementau în detaliu conduita în cadrul acestei proceduri extraordinare, reglementată prin norme de strictă interpretare.

Mai arată că în speţă nu era îndeplinită niciuna dintre condiţiile cumulative cerute de lege pentru suspendarea executării actului.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, excepţia lipsei calităţii de reprezentant, având în vedere semnatarul cererii de recurs.

De asemenea, a invocat excepţia de nelegalitate a Ordinului MAE nr. 2771/2019.

Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii recurate, cu cheltuieli de judecată.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 31 iulie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 15 noiembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că în şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2023, s-au pus în discuţie şi s-au respins excepţiile invocate de către intimata-reclamantă prin întâmpinare, respectiv excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de recurs, excepţia nulităţii recursului şi excepţia de nelegalitate a OMAE nr. 2771 din 4 noiembrie 2019, aceasta din urmă fiind respinsă ca inadmisibilă.

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat suspendarea prevederilor art. 23-27 din Ordinul MAE nr. 732/2021 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor pentru admiterea în Corpul diplomatic şi consular al României, precum şi suspendarea Concursului de admitere în Corpul diplomatic şi consular al României pentru ocuparea a 15 posturi - consulare vacante pentru profilul Afaceri Consulare publicat pe site-ul MAE la data de 14 noiembrie 2022.

Prima instanţă a respins excepţia lipsei de interes a reclamantei, invocată de pârât prin întâmpinare; a admis acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Externe şi Ministrul Afacerilor Externe; a dispus suspendarea prevederilor art. 23-27 din Ordinul MAE nr. 732/2021 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor pentru admiterea în Corpul diplomatic şi consular al României şi suspendarea Concursului de admitere în Corpul diplomatic şi consular al României pentru ocuparea a 15 posturi consulare vacante pentru profilul Afaceri Consulare, publicat pe site-ul MAE la data de 14 noiembrie 2022, până la pronunţarea instanţei de fond învestite cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Împotriva sentinţei instanţei de fond, a declarat recurs recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Externe (MAE), întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurentul-pârât susţine că hotărârea a fost pronunţată cu depăşirea limitelor instanţei, respectiv faptul că prin soluţia pronunţată, instanţa de fond a intrat în sfera de competenţe a autorităţii legislative, întrucât instanţa de contencios administrativ, potrivit art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, este limitată să dispună exclusiv suspendarea executării actului administrativ, or, în speţă, instanţa a dispus suspendarea executării unor prevederi dintr-un act administrativ normativ, competenţă ce nu poate reveni autorităţii judecătoreşti.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.: casarea unor hotărâri se poate cerere când "instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti".

Prin această sintagmă se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera activităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat, decât cea judecătorească.

Acest motiv de casare vizează încălcarea unor atribuţii constituţionale recunoscute într-un anumit moment legislativ diferitelor autorităţi statale. Altfel spus, excesul de putere atinge principiul separaţiei puterilor în stat. Instanţa săvârşeşte un exces de putere în una din următoarele forme: îndeplineşte un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face; consfinţeşte, cu valoare legală, texte abrogate; contestă puterea legală a unor texte; aplică o lege adoptată înainte de intrarea ei în vigoare; se pronunţă pe cale de dispoziţii generale.

Or, în speţă nu poate fi decelat un caz de depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti, respectiv de imixtiune în atribuţiile puterii legislative ori executive, în condiţiile în care instanţa s-a pronunţat, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu privire la suspendarea executării unor prevederi din Ordinul MAE nr. 732/2021 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor pentru admiterea în Corpul diplomatic şi consular al României, precum şi suspendarea Concursului de admitere organizat în baza acestor prevederi, solicitări asupra cărora era îndreptăţită să se pronunţe.

Prin urmare, acest prim motiv de casare este nefondat.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat.

Subsumat acestui motiv de casare, recurentul-pârât a susţinut că în speţă, hotărârea este superficial motivată, respectiv că multitudinea de adjective din narativul considerentelor acoperă lipsa oricăror dovezi ale unui prejudiciu material, viitor şi previzibil, pe care reclamanta era ţinută să îl probeze, considerentele instanţei având caracterul unora ce nu pot fi supuse niciunui control logic, iar exprimarea categorică a opiniei instanţei de fond nu acoperă viciul lipsei argumentării care să sprijine respectiva opinie.

De asemenea, a susţinut că este necesar ca motivarea hotărârii judecătoreşti să pună în evidenţă raţiunea logică pe care şi-a asumat-o judecătorul în raport cu datele speţei.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Cu toate acestea, motivul de recurs analizat nu are în vedere analizarea de către instanţa de fond a fiecăruia dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.

Totodată, are în vedere Înalta Curte cele statuate în parag. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

În realitate, recurentul-pârât este nemulţumit de modalitatea de soluţionare de către prima instanţă a cererii de chemare în judecată formulate de către reclamantă.

Mai mult, simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanţă nu concordă modului în care partea recurentă-pârâtă apreciază că trebuia motivată hotărârea judecătorească în proces nu determină incidenţa motivului de casare în discuţie, câtă vreme instanţa de fond a prezentat în mod concret considerentele pentru care a procedat la admiterea acţiunii.

Prin urmare, contrar celor susţinute de către recurentul-pârât, sentinţa atacată îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, arătând în concret motivele pentru care a apreciat că, cel puţin la nivel de aparenţă, dispoziţiile contestate din Regulamentul de concurs sunt nelegale. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este fondat.

Tot nefondat se constată a fi şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, forma în vigoare la data introducerii acţiunii, 14.03.2023:

"(1) În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. (...)".

Astfel, pentru a se dispune măsura suspendării executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiţii cumulative, şi anume: (1) cazul bine justificat, definit la art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită la art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

În dreptul administrativ român operează, cu titlu de principiu, prezumţia de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu, iar cele două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin sensul lor restrictiv imperativ, denotă caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil, care să fie de natură a argumenta existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii pagubei.

La modul concret, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care sunt identificate argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a opera suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe cel puţin un indiciu temeinic de nelegalitate a acestuia, iar îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să poată fi distinsă cu uşurinţă, în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că, în cadrul procedurii suspendării executării actelor administrative, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă o prejudecare a fondului litigiului.

Prin urmare, instanţa poate aprecia drept necesară o asemenea măsură când se oferă suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ, la o examinare sumară a aparenţei dreptului.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare suplimentare), etc.

Sub un prim aspect, subsumat acestui motiv de casare, recurentul-pârât susţine că în mod greşit a respins instanţa de fond excepţia lipsei de interes, câtă vreme fundamentul acestei acţiuni era realizarea unui interes concret al reclamantei, iar dacă acest interes nu mai poate fi fructificat, pentru că intimata-reclamantă a fost declarată respinsă, iar concursul a fost suspendat prin hotărârea atacată, la o dată la care intimata-reclamantă nu mai avea posibilitatea să reia probele la care nu a participat, consideră că trebuia admisă excepţia lipsei interesului actual.

A mai arătat că intimata-reclamantă nu a depăşit etapa probei scrise şi că ulterior încheierii probei interviului, s-a desfăşurat proba verificării dosarelor, ale cărei rezultate au fost publicate la data de 18 aprilie 2023, iar la data de 20 aprilie 2023 a fost publicată lista finală nominală a candidaţilor admişi după încheierea probelor de fond ale concursului.

Înalta Curte nu poate împărtăşi opinia recurentului-pârât, având în vedere că reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat suspendarea executării unor dispoziţii din Ordinul MAE nr. 732/2021 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor pentru admiterea în Corpul diplomatic şi consular al României, precum şi suspendarea Concursului de admitere în Corpul diplomatic şi consular al României, conform anunţului publicat pe site-ul MAE la data de 14 noiembrie 2022.

Reclamanta a considerat că dispoziţiile art. 23-27 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor pentru admiterea în Corpul diplomatic şi consular al României sunt nelegale şi o prejudiciază, aceasta participând la examenul de admitere în Corpul Diplomatic şi Consular al României, publicat pe site-ul Ministerului Afacerilor de Externe la data de 14 noiembrie 2022.

Înalta Curte constată că intimata-reclamantă are interes în cauză, câtă vreme aceasta a participat la concursul respectiv, iar pe de altă parte, astfel cum a reţinut în mod corect instanţa de fond, a solicitat atât suspendarea efectelor dispoziţiilor legale contestate, cât şi a concursului, interesul său fiind unul determinat, legitim, personal, născut şi actual, astfel cum e reglementat de art. 33 C. proc. civ.

O altă critică formulată prin cererea de recurs şi circumscrisă aceluiaşi motiv de casare constă în neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.

Cu privire la condiţia cazului bine justificat, Înalta Curte constată că reclamanta a solicitat suspendarea executării dispoziţiilor art. 23-27 din Ordinul nr. 732/2021 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor pentru admiterea în Corpul diplomatic şi consular al României, potrivit cărora:

"Art. 23. Punctajul fiecărui subiect din cadrul probei scrise se anunţă candidaţilor în momentul comunicării subiectelor.

Art. 24 - (1). Lucrarea scrisă se notează de la 0 la 10 puncte.

(2) Pentru a fi declaraţi admişi pentru evaluarea finală, candidaţii trebuie să obţină cel puţin punctajul final egal cu 7,50 şi să obţină, la fiecare subiect, minimum jumătate din baremul aferent acestuia.

(3) Rezultatul probei scrise se publică pe pagina de internet a MAE, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4), în termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise.

Art. 25 alin. (1). Candidaţii pot depune contestaţii prin e-mail, la adresa concursului, în termen de 48 de ore de la publicarea rezultatelor la proba scrisă.

(2) Contestaţiile se soluţionează în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la finalizarea perioadei prevăzute la alin. (1), de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul concursului de admitere în CDCR, iar rezultatele se publică pe pagina de internet a MAE, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4), în termenul menţionat.

Art. 26 alin. (1). Evaluarea finală are loc sub forma unui interviu organizat la sediul MAE sau on-line, pe o platformă electronică pusă la dispoziţie de MAE, în condiţiile prevăzute de art. 7 alin. (5).

(2) Interviul are loc în maximum 10 zile lucrătoare de la publicarea rezultatelor soluţionării contestaţiilor după proba scrisă. Informaţiile cu privire la programarea candidaţilor, data şi locul desfăşurării interviului se publică cu cel puţin 5 zile calendaristice înaintea desfăşurării lui.

(3) În cazul desfăşurării interviului on-line, instrucţiunile de conectare la platforma electronică sunt transmise candidaţilor declaraţi admişi la proba scrisă, la adresa de e-mail menţionată în formularul electronic de înscriere, cu cel puţin 72 de ore înainte de desfăşurarea interviului.

(4) Candidaţii care au fost declaraţi admişi ca urmare a soluţionării contestaţiilor la proba scrisă susţin interviul după ultimul candidat programat iniţial pentru profilul postului pentru care candidează.

(5) Interviul se înregistrează pe suport audio-video.

(6) În cadrul evaluării finale se analizează, cu respectarea bibliografiei de concurs (atât bibliografia generală, cât şi bibliografia specifică) şi a nevoilor de personal ale MAE, cunoştinţele teoretice şi competenţele din domeniul de activitate a MAE şi, după caz, din domeniul specific profilului de concurs pentru care a optat candidatul, cunoştinţele şi abilităţile în utilizarea limbilor străine declarate la înscriere, capacitatea de contextualizare, analiză şi sinteză, abilităţile de comunicare şi relaţionare, iniţiativa şi creativitatea, comportamentul în situaţii de criză, motivaţia candidatului.

Art. 27 - (1) În urma evaluării finale, Comisia de evaluare stabileşte lista candidaţilor admişi după evaluarea finală fără a depăşi numărul de locuri scos la concurs pentru fiecare profil şi lista candidaţilor respinşi. În acest sens, fiecare candidat primeşte calificativul "admis" sau "respins" în cadrul concursului de admitere în CDCR.

(2) Listele candidaţilor admişi şi respinşi în cadrul concursului de admitere în CDCR se aprobă de ministrul afacerilor externe şi se publică în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) pe pagina de internet a MAE în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la finalizarea interviului."

Criticile intimatei-reclamante ce vizează nelegalitatea dispoziţiilor a căror suspendare a executării o solicită se referă la faptul că pentru etapa probei scrise nu este menţionat vreun barem de corectare, care să poată fi contestat, astfel cum s-a prevăzut la proba testului grilă; că pentru etapa evaluării finale nu sunt indicate criteriile de evaluare; că în speţă, contestaţia sa, formulată după etapa probei scrise, pe motivul că subiectul IV nu a făcut parte din bibliografia de concurs, fiind încălcate prevederile art. 20 alin. (4) din Regulament, i s-a răspuns doar că i-a fost respinsă contestaţia, fără a primi vreun răspuns scris la solicitările sale, reclamanta invocând lipsa motivării actelor administrative.

Recurentul-pârât nu a contestat susţinerile intimatei-reclamante şi mai mult, a recunoscut prin întâmpinarea depusă în faţa instanţei de fond, situaţia de fapt, astfel cum reiese din cererea de chemare în judecată a reclamantei, însă a considerat că acestea nu reprezintă elemente de nelegalitate a dispoziţiilor legale în baza cărora se organizează şi se desfăşoară concursul pentru admiterea în Corpul diplomatic şi consular al României.

Contrar celor susţinute de către recurentul-pârât, Înalta Curte consideră că aspectele relevate de către intimata-reclamantă sunt în măsură să contureze aparenţa de nelegalitate a dispoziţiilor legale a căror suspendare a executării se solicită, precum şi a concursului organizat în baza respectivelor dispoziţii legale.

Astfel, lipsa unui barem de corectare cu privire la proba scrisă, care să dea posibilitatea contestării rezultatului obţinut pe criterii de transparenţă şi obiectivitate, neindicarea criteriilor de evaluare pentru etapa evaluării finale şi nemotivarea răspunsului la contestaţia intimatei-reclamante, prin care aceasta a susţinut că subiectul IV nu a făcut parte din bibliografia de concurs, fiind încălcate prevederile art. 20 alin. (4) din Regulament, constituie elemente de nelegalitate ce pot fi analizate în cadrul unei suspendări de executare.

Înalta Curte constată că este nefondată şi susţinerea intimatului-pârât în sensul că aspectele invocate de către reclamantă ar reprezenta critici pe fondul litigiului, care nu ar putea fi analizate în procedura sumară a suspendării de executare, în condiţiile în care toate aspectele invocate ca vicii de nelegalitate de către reclamantă pot fi analizate, la nivel aparent, în cadrul procedurii suspendării de executare, nefiind necesară o analiză aprofundată, pe fondul cauzei, aceasta urmând a avea loc în cadrul acţiunii în anulare, ce face obiectul dosarului nr. x/2023 al Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Astfel fiind, instanţa de fond a reţinut în mod corect că în cauză se conturează îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, sub aspectele învederate de reclamantă, şi anume necesitatea desfăşurării etapelor unui concurs pentru accederea într-o funcţie publică în condiţii de transparenţă, pentru ca participanţii la concurs să aibă cunoştinţă de baremele aferente fiecărei etape, să poată cunoaşte astfel criteriile de evaluare şi să aibă posibilitatea de a le contesta, iar respingerea candidaţilor ar trebui, de asemenea, să fie motivată ori să ofere posibilitatea efectivă pentru candidaţi de a cunoaşte motivul respingerii lor.

O atare soluţie se impunea cu atât mai mult cu cât H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, în vigoare la data concursului, prevede:

- Obligativitatea pentru proba scrisă ca subiectele să fie din bibliografia de concurs, conform art. 52 alin. (1);

- Obligativitatea publicării, respectiv a afişării la locul desfăşurării concursului a baremului de corectare detaliat pentru fiecare subiect din cadrul probei scrise, precum şi posibilitatea de contestare a acestuia, conform art. 52 alin. (2);

- Stabilirea criteriilor de evaluare în cadrul probei interviului, modalitatea de acordare a punctajelor în baza planului de interviu precum şi modalitatea de soluţionare a contestaţiilor la etapa interviului prin vizualizarea înregistrărilor audio-video efectuate cu ocazia probei iniţiale, conform art. 55 şi 61;

- Modalitatea de soluţionare a tuturor contestaţiilor precum şi posibilitatea persoanelor interesate de a se adresa instanţei de contencios administrativ, conform art. 63 şi 68.

În speţă, Înalta Curte constată că este îndeplinită şi condiţia pagubei iminente, întrucât prin prevederile legale a căror suspendare a executării o solicită intimata-reclamantă, acesteia i s-a cauzat un prejudiciu constând în aceea că nu a putut participa în condiţii de legalitate şi transparenţă la concursul la care s-a înscris, care să îi creeze convingerea că participă la concurs în condiţii de egalitate cu ceilalţi concurenţi.

Din această perspectivă, este îndeplinită şi condiţia pagubei iminente, instanţa de fond reţinând în mod corect că legiuitorul a urmărit ca persoana vătămată printr-un presupus act administrativ nelegal să nu sufere un prejudiciu material semnificativ din momentul intrării în vigoare a acelui act administrativ şi până la momentul rămânerii definitive a acţiunii în anulare îndreptate împotriva acelui act, prejudiciu care să nu mai poată fi recuperat sau recuperarea să se realizeze cu dificultate în situaţia ipotetică a anulării actului administrativ contestat.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei nr. 100/CA din 20 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei nr. 100/CA din 20 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.