Declassification claim fails: no legitimate interest in classified pay order.

Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Interne, a solicitat obligarea pârâtului la declasificarea Ordinului MAI nr. S/7/2018 şi plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 110 din 23 noiembrie 2021 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea introductivă de instanţă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne în sensul că obligă pârâtul Ministerul Afacerilor Interne la declasificarea Ordinului Ministerului Afacerilor Interne nr. S/7/31 ianuarie 2018 pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar, poliţiştilor şi personalului civil din Ministerul Afacerilor Interne, clasa de secretizare - secret de serviciu, a obligat pârâtul Ministerul Afacerilor Interne la plata către reclamantul A. a sumei de 50,00 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 23 septembrie 2021 şi sentinţei nr. 110 din 23 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea n integralitate a acţiunii ca lipsită de interes sau, pe fond, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului arată pârâtul Ministerul Afacerilor Interne că soluţia de respingere a excepţiei lipsei de interes în formularea prezentei acţiuni demontrează o greşită interpretare a normelor aplicabile instituţiei de drept reprezentată de interesul legitim astfel cum acesta este definit de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

O primă normă de drept material încălcată de instanţa de fond la soluţionarea cauzei este reprezentată de art. 1 din Legea nr. 554/2004. În acest sens, apreciază că instanţa de fond, în mod eronat, a considerat acţiunea intimatului-reclamantului ca fiind admisibilă, atât timp cât acesta nu a justificat un interes personal, care, potrivit art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 554/2004 reprezintă posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor si previzibil, prefisurat. Prin urmare, intimatul-reclamant avea obligaţia de a motiva care este folosul practic urmărit de acesta, fie sub aspect material, fie sub aspect moral, obligaţie pe care nu a îndeplinit-o. Intimatul-reclamant nu a dovedit că normele a căror declasificare o solicită se aplică categoriei profesionale din care acesta face parte.

Referitor la interesul legitim privat al reclamantului reţinut, în mod greşit, de către instanţa de fond arată recurentul că nu poate fi de acord cu interpretarea prevederilor art. 15, 31 şi 56 din Constituţia României astfel cum aceasta a fost prezentată la paginile 9-11 din sentinţa civilă nr. 110/23.11.2021 şi încheierea interlocutorie din data de 23 septembrie 2021 această interpretare încălcând normele de drept material incidente cauzei.

Astfel, potrivit sentinţei civile atacate (pagina 10 paragraful 5) se reţine faptul că: "Reclamantul afirmă, pe buna dreptate, că Ordinul nr. S/7/31.01.2018, secretizat în clasa secretelor de serviciu de către pârâtă, are ca obiect de reglementare banii publici, respectiv salarizarea personalului militar, poliţiştilor şi personalului civil din Ministerul Afacerilor Interne (aceasta este, de altfel, denumirea Ordinului secretizat de către pârâtă) şi că, din acest punct de vedere are dreptul de a cunoaşte cum sunt cheltuiţi aceşti bani."

Acest considerent nu poate fi acceptat deoarece potrivit art. 1 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, "începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariate ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege."

Mai mult, conform art. 14 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţiilor Legii nr. 69/2010 a responsabilităţii fiscal-bugetare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3 alin. (4) şi art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale legilor anuale speciale de aplicare etapizată a salarizării şi ale măsurilor fiscal-bugetare adoptate prin lege (ex. O.U.G. nr. 9/2017; O.U.G. nr. 90/2017; O.U.G. nr. 114/2018; O.U.G. nr. 226/2020; O.U.G. nr. 13,0/2021), modul în care se cheltuiesc banii publici pentru drepturile salariale nu ar putea fi creat şi instituit prin ordine ale Ministrului Afacerilor Interne.

Astfel, Ordinul MAI nr. S/7/31.01.2018, potrivit ierarhiei actelor juridice, nu are puterea de a reglementa modalitatea de salarizare a personalului Ministerului Afacerilor Interne, acesta fiind atributul exclusiv al normei primare (Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare).

În acord cu dispoziţiile art. 90 din Anexa VI a Legii-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, Ordinul m.a.i. nr. S/7/31.01.2018 vizează aspectele metodologice de aplicare a legii-cadru (termene/proceduri interne, detalii/documente, analize/aprobări, etc), nicidecum cele privind instituirea/stabilirea unor drepturi care sunt de resortul exclusiv al normei primare, respectiv Legea-cadru nr. 153/2017.

În concluzie, raportat la cele reţinute de instanţa de fond, în mod greşit, potrivit cărora există un interes legitim privat al intimatului-reclamant se poate constata că nu Ordinul MAI nr. S/7/31.01.2018 este cel care reglementează "cum se cheltuiesc banii publici" ci actul normativ de nivel superior în baza căruia acesta a fost emis, respectiv Legea-cadru nr. 153/2017.

Arată recurentul că aceasta reţine că legiuitorul a prevăzut la paragraful 1 al art. 31 din Constituţia României că orice cetăţean are dreptul de a avea acces la orice informaţie de interes public, acest drept neputând fi restrâns.

Consideră recurentul că în cauza este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. în sensul că hotărârea instanţei de fond cuprinde motive contradictorii.

Astfel, instanţa de fond deşi reţine că dreptul de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit tot aceasta reţine în considerentele sentinţei civile atacate la pagina 11 că aceasta poate fi restrâns prin lege.

Referitor la limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi şi libertăţi, printre care se regăseşte şi dreptul de acces la informaţii de interes public, precizăm faptul că în cuprinsul art. 3 al Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare, legiuitorul a ţinut să precizeze că "nicio prevedere a prezentei legi nu va putea fi interpretată în sensul limitării accesului la informaţii de interes public sau al ignorării Constituţiei, a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, a pactelor şi a celorlalte tratate la care România este parte, referitoare la dreptul de a primi şi răspândi informaţii".

Faptul că art. 53 în Constituţia României se referă la restrângerea exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, precum şi a dreptului la informaţie ce vizează accesul neîngrădit al oricărei persoane doar la informaţiile de interes public, care şe exercită în condiţiile prevăzute de Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţii publice.

Pentru această categorie de informaţii, legiuitorul garantează, potrivit prevederilor art. 31 alin. (1) din Constituţia României, republicată, accesul neîngrădit al oricărei persoane la conţinutul acestora.

Cu toate acestea, din analiza definiţiilor noţiunilor informaţiilor de interes public şi a informaţiilor clasificate secrete de stat şi secrete de serviciu rezultă în mod cert dihotomia acestora, întrucât, informaţiile clasificate sunt acea categorie de informaţii pentru care statul sau autorităţile/instituţiile publice au interese majore, care prin diseminarea lor pot aduce prejudicii acestora sau chiar cetăţenilor luaţi în ansamblu.

Mai mult, potrivit normelor legale în vigoare, accesul la informaţii clasificate nu reprezintă un drept fundamental prevăzut de Constituţia României, ci este un drept al persoanei juridice deţinătoare de informaţii clasificate de a permite sau nu accesul la acestea în condiţiile şi cu respectarea procedurilor prevăzute de lege.

Aşadar, potrivit cadrului normativ incident domeniului vizat, accesul neîngrădit la informaţie este regula, iar restrângerea exercitării acestuia este excepţia care operează în situaţiile prevăzute limitativ în cuprinsul normei constituţionale.

Astfel, atribuirea unui anumit nivel de clasificare unor informaţii nu blochează efectiv accesul la informaţii, ci doar îl condiţionează de îndeplinirea procedurii prevăzute de H.G. nr. 585/2002, astfel nu se poate susţine încălcarea unui drept fundamental prevăzut de Constituţia României, concluzionează recurentul.

Cu privire la clasificarea informaţiilor, precizează că potrivit art. 15 lit. c) al Legii nr. 182/2002, acestea sunt înscrise în clasa secretelor de stat, respectiv a secretelor de serviciu, lit. d) definind informaţiile secrete de stat fiind definite ca cele a căror divulgare ar putea prejudicia securitatea naţională şi apărarea ţării iar lit. e) definind informaţii secrete de serviciu ca cele a căror, dezvăluire ar putea aduce prejudicii unor persoane juridice de drept public sau drept privat.

Scopul clasificării informaţiilor este acela de a le proteja împotriva acţiunilor de spionaj, de compromitere sau acces neautorizat, alterării sau modificării conţinutului acestora, precum şi împotriva distrugerii neautorizate. Aşadar, în situaţia în care legiuitorul se referă la informaţiile incluse în ambele clase de secretizare utilizează sintagma informaţii clasificate", care potrivit definiţiei prevăzute la art. 15 lit. b) din acelaşi act normativ, sunt informaţii de interes pentru siguranţa naţională, care trebuie protejate datorită nivelurilor de importanţă şi consecinţelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate.

Limitând analiza la informaţiile secret de serviciu, care interesează în cauza de faţă prin raportare la clasa de secretizare aplicată Ordinului ministrului afacerilor interne nr. S/7/2018, se constată că informaţiile în discuţie sunt definite prin art. 15 lit. e) din Legea nr. 182/2002 şi art. 4 alin. (3) din H.G. nr. 585/2002 ca fiind informaţiile a căror divulgare este de natură să determine prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat.

Aşadar, în decizia de clasificare a unei informaţii se utilizează coroborat criteriile prevăzute de lege (prejudiciul ce poate fi produs ca urmare a divulgării publice, respectiv importanţa pe care informaţia o are pentru securitatea naţională), iar după parcurgerea procedurii administrative de clasificare ce a fost detaliată în art. 4 - 18 din H.G. nr. 585/2002 coroborat cu art. 1 din H.G. nr. 781/2002, se poate considera că s-a realizat în concret o modalitate administrativă de protecţie a informaţiilor astfel clasificate.

Ulterior clasificării, informaţiile beneficiază de protecţie juridică, protecţie definită la art. 15 lit. g) din Legea nr. 182/2002 ca fiind "ansamblul normelor constituţionale şi al celorlalte dispoziţii legale în vigoare, care reglementează protejarea informaţiilor clasificate". Or, din acest ansamblu al dispoziţiilor legale cu acest obiect de reglementare fac parte şi cele referitoare la declasificarea informaţiilor, ca operaţiune efectuată de emitent ce constă în suprimarea menţiunilor de clasificare şi scoaterea informaţiei de sub incidenţa reglementărilor protective prevăzute de lege. Procedura de declasificare este detaliată în art. 19-24 din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002, fiind prevăzut în mod expres faptul că declasificarea se realizează de persoana sau autoritatea publică competentă să aprobe clasificarea şi nivelul de secretizare a informaţiilor respective. în plus, la art. 20 alin. (1) din Standarde se prevede că "informaţiile se declasifica dacă: a) termenul de clasificare a expirat; b) dezvăluirea informaţiilor nu mai poate prejudicia siguranţa naţională, apărarea ţării, ordinea publică, ori interesele persoanelor de drept public sau privat deţinătoare; c) a fost atribuit de o persoană neîmputernicită prin lege". De asemenea, la art. 23 alin. (1) din Standarde se prevede că "informaţiile clasificate despre care s-a stabilit cu certitudine că sunt compromise sau iremediabil pierdute vor fi declasificate".

Aşadar, în măsura în care sunt realizate condiţiile arătate anterior, decizia declasificării informaţiilor secrete de serviciu aparţine exclusiv persoanei juridice care a luat decizia iniţială de protecţie a informaţiilor publice prin clasificare, fără ca instanţa de judecată, în cadrul procesual al unei acţiuni în obligaţie de a face de natură administrativă, să poată ordona măsuri administrative pentru ridicarea protecţiei prin clasificare.

Controlul judiciar în cazul informaţiilor clasificate se realizează numai pe calea procedurii de contestare prevăzute de art. 20 din Legea nr. 182/2002.

Ordinul MAI nr. S/7/31.01.2018 pentru aprobarea normelor metodologice privind aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar, poliţiştilor şi personalului civil din Ministerul Afacerilor Interne, a fost emis în aplicarea actelor normative de nivel superior care reglementează domeniul salarizării personalului din instituţiile din cadrul sistemului de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, îndeosebi a Legii-cadru nr. 153/2017 şi a Hotărârii Guvernului nr. 0610/2017 privind stabilirea funcţiilor pe grade militare, respectiv pe grade profesionale, pe coeficienţi şi solde de funcţie/salariilor de funcţie, pentru personalul militar în activitate, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi preoţii militari din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, informaţie clasificată, clasa de secretizare - secret de stat, nivel - secret (act normativ de nivel superior emis şi în temeiul art. 5 alin. (3) şi al art. 27 din Anexa VI la Legea-cadru nr. 153/2017).

Această hotărâre de Guvern este emisă într-un cadru legal similar existent şi în anii anteriori, înlocuind astfel Hotărârea Guvernului nr. 0292 din 23.03.2011 privind stabilirea funcţiilor pe grade militare, respectiv grade profesionale, pe clase de salarizare şi coeficienţi de ierarhizare ai soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, pentru personalul militar în activitate, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi preoţii militari din instituţiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, cu modificările şi completările ulterioare, este informaţie clasificată din clasa de secretizare -secret de stat, nivel - secret (temeiul legal în baza căruia a fost adoptată această hotărâre de Guvern îl reprezintă atât art. 5 alin. (3) şi art. 32 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, cât şi art. 108 alin. (1) şi (4), ultima teză, din Constituţia României, republicată), hotărâre care a înlocuit Hotărârea Guvernului nr. 0154 din 03.03.2010 privind stabilirea funcţiilor de bază pe grade militare, respectiv grade profesionale pentru cadrele militare în activitate, soldaţii şi gradaţii voluntari în activitate, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special şi preoţii militari din instituţiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, informaţie clasificată, clasa de secretizare - secret de stat, nivel - secret (temeiul legal în baza căruia a fost adoptată această hotărâre de Guvern îl reprezintă atât art. 5 alin. (3) din anexa nr. IV Legea-cadru nr. 330/2009 cât şi art. 108 alin. (1) şi (4), ultima teză, din Constituţia României, republicată).

La rândul ei, Hotărârea Guvernului nr. 0154/2010 a înlocuit Hotărârea Guvernului nr. 0663/1999 pentru stabilirea coeficienţilor de ierarhizare ai soldelor de funcţie pe grade militare pentru personalul militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, informaţie clasificată, clasa de secretizare - secret de stat, nivel - secret (temeiul legal în baza căruia a fost adoptată această hotărâre de Guvern îl reprezintă art. 4 alin. (3) din Legea nr. 138/1999, art. 107 alin. (4), ultima teză, din Constituţia României), precum şi Hotărârea Guvernului nr. 070/2004 privind stabilirea coeficienţilor de ierarhizare, pe grade profesionale, pentru funcţiile îndeplinite de poliţişti, informaţie clasificată, clasa de secretizare - secret de stat, nivel - secret (temeiul legal în baza căruia a fost adoptată această hotărâre de Guvern îl reprezintă art. 3 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, art. 108 alin. (1) şi (4), ultima teză, din Constituţia României).

In mod similar Ordinului MAI nr. S/7/2018, pe baza hotărârilor de Guvern menţionate, au fost emise acte normative interne/ordine (informaţii clasificate) în perioada 2007-2018:

- Ordinul MAI nr. S/214/2011 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar, poliţiştilor şi personalului civil din M.A.I.;

- Ordinul MAI nr. S/255/2010 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar, poliţiştilor şi personalului civil din M.A.I.;

- Ordinul MAI nr. S/629/2008 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea poliţiştilor din M.A.I.

Anterior Ordinului MAI nr. S/629/2008 erau emise Ordinele MAI nr. 275/2002 (militari) şi nr. 132/2004 (poliţişti), pe baza Hotărârii Guvernului nr. 0663/1999, respectiv Hotărârii Guvernului nr. 070/2004, dar aceste ordine erau nepublicate, fiind considerate ca având caracter militar, până la transpunerea legislaţiei privind protecţia informaţiilor clasificate coroborată cu cea privind tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Apreciază recurentul că soluţia instanţei de apel este una nelegală în ceea ce priveşte motivarea acesteia potrivit căreia informaţiile cuprinse în ordinul a cărei declasificare se solicită nu sunt încadrate în clasa de secretizare - secret de serviciu, cât şi cu privire la declasificarea acestora, fiind astfel incident motivul de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în sensul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În considerente, instanţa de fond critică nefondat clasificarea Ordinului MAI nr. S/7/31.01.2018 cât şi a Hotărârii Guvernului nr. 0610/2017 privind stabilirea funcţiilor pe grade militare, respectiv pe grade profesionale, pe coeficienţi şi solde de funcţie/salariilor de funcţie, pentru personalul militar în activitate, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special idin sistemul administraţiei penitenciare şi preoţii militari din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, informaţie clasificată, clasa de secretizare - secret de stat, nivel - secret, la pagina 13 paragraful 3 precizând faptul că: "Or, în textele din Legea-cadru nr. 153/2017, amintite anterior, nu se regăseşte necesitatea clasificării acestui act normativ secundar, aspect esenţial în analiza justificării restrângerii dreptului la informare din perspectiva dispoziţiilor art. 53 din Constituţie . . . . . . . . . . ".

Referitor la aceste considerente, trebuie menţionat faptul că, potrivit art. 5 alin. (3) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, "Soldele de funcţie/Salariile de funcţie si nivelul studiilor pentru funcţiile de comandă, respectiv de execuţie ale personalului militar pe grade militare, respectiv ale poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pe grade profesionale, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în limitele prevăzute în cap. I din prezenta anexă, în raport cu eşalonul la care se desfăşoară activitatea".

Aşadar, în cap. I din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, sunt prevăzute soldele de funcţie/salariile de funcţie şi coeficienţii de ierarhizare la modul general, între o limită minimă şi una maximă pentru fiecare grad militar/profesional, iar prin Hotărârea de Guvern nr. 0610/2017 sunt stabilite soldele de funcţie/salariile de funcţie şi coeficienţii particulari ai fiecărei funcţii, între limitele prevăzute la cap. I din anexa respectivă, pentru fiecare armă, eşalon, structură, unitate, ţinând cont şi de celelalte criterii reglementate la art. 5 alin. (1) aceeaşi anexă la legea-cadru.

Hotărârea Guvernului nr. 0610/2017 asigură implementarea criteriilor specifice ale legiuitorului pentru diferenţierea salarizării la nivelul familiei ocupaţionale din sectorul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, iar principalul motiv pentru care este informaţie clasificată îl reprezintă faptul că în acest acte normativ sunt prevăzute, în detaliu, funcţiile pe grade militare, respectiv grade profesionale, pe clase de salarizare şi coeficienţi de ierarhizare ai soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, pentru cadrele militare în activitate, soldaţii şi gradaţii voluntari în activitate, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi preoţii militari din toate'instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în funcţie de arme, eşaloane, structuri.

Totodată, ţinând cont de prevederile Hotărârii Guvernului nr. S/610 din 04.06.2008 pentru aprobarea "Listelor cuprinzând categoriile de informaţii secrete de stat, pe niveluri de secretizare, elaborate sau deţinute de Ministerul Afacerilor Interne", menţionăm că organizarea structurilor, situaţiile centralizatoare privind efectivele militare şi de poliţişti, situaţiile privind efectivele pentru menţinerea sau stabilirea ordinii publice, pază şi apărare, securizare frontieră, etc, statele de funcţii/de organizare, situaţiile nominale privind personalul M.A.I. care derulează activităţi specifice în domeniul securităţii naţionale sau de combatere a faptelor grave de criminalitate, precum sistemele informatice şi de comunicaţii şi mediile de stocare a informaţiilor clasificate sunt informaţii clasificate secret de stat - nivel de secretizare SECRET.

Poziţia instanţei de judecată arată faptul că nu este percepută corect dimensiunea acestui act normativ secundar - Hotărârea Guvernului 0610/2017 (de care este corelată clasificarea Ordinului m.a.i. nr. S/7/31.01.2018), întrucât principalul motiv pentru care această hotărâre de Guvern este informaţie clasificată, faţă de legea-cadru vizată (Legea-cadru nr. 153/2017), îl reprezintă, aşa cum am amintit, faptul că prin acest act normativ se centralizează funcţiile, în detaliu, pe grade militare, respectiv grade profesionale, coeficienţi de ierarhizare ai soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, pentru cadrele militare în activitate, soldaţii şi gradaţii voluntari în activitate, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi preoţii militari din toate instituţiile de apărare, ordine publică si securitate naţională (M.Ap. N.; M.A.I.; S.T.S.; S.R.I.: S.P.P.; S.I.E.), în funcţie de arme, eşaloane, structuri, nu doar din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

În context, trebuie precizat faptul că informaţiile care reprezintă sau care se referă la obiectivele, structurile/sectoarele speciale, specializate şi militare/poliţieneşti sunt informaţii clasificate, de interes pentru securitatea naţională, în conformitate cu Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, mai ales dacă sunt însoţite şi de coordonatele funcţiilor încadrate.

Pe cale de consecinţă considerăm că instanţa de fond, în mod greşit, a ignorat H.G. nr. 0610/2017, reţinând că în chiar ipoteza în care printre actele normative este menţionat, în preambulul Ordinului, şi un act normativ secundar secretizat, H.G. nr. 0610/2017, prevalentă are actul normativ cu forţă juridică superioară . . . . . . . . . . respectiv Legea-cadru nr. 153/2017, act normativ care în mod cert nu e un act secretizat.

Această măsură adoptată în domeniul salarizării nu este una singulară ci face parte din un set de măsuri adoptate la nivel naţional potrivit legii, cu scopul de a asigura protecţia privind caracteristicile funcţionale ale structurilor respective, precum şi a identităţii ori a calităţii personalului din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională şi apartenenţa acestuia la structurile specializate.

În acest sens, enumeră câteva dintre domeniile vizate de astfel de măsuri, adoptate prin acte normative de nivel superior - informaţii clasificate: constituirea organelor fiscale competente la nivelul sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională (Hotărârea Guvernului nr. S/969 din 15.12.2016); declararea obligaţiilor de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate; colectarea datelor din evidenţele proprii şi transmiterea acestora la Casa Naţională de Sănătate (Sistemul Informatic Unic Integrat al Asigurărilor Sociale de Sănătate gestionat la nivelul C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.); participarea la fondurile de pensii administrate privat (art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2011); etc.

Prin urmare, considerentele instanţei "Or, în textele din Legea-cadru nr. 153/2017, amintite anterior, nu se regăseşte necesitatea clasificării acestui act normativ secundar, aspect esenţial în analiza justificării restrângerii dreptului la informare din perspectiva dispoziţiilor art. 53 din Constituţie . . . . . . . . . .", sunt limitative şi se referă la reglementări generale prevăzute de legea-cadru, prin sentinţa civilă nr. 110/2021 nefiind analizate de către Curtea de Apel Târgu Mureş aspectele de bază care justifică atribuirea nivelului de secretizare pentru Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/7/2018, cu modificările şi completările ulterioare (act normativ emis şi în temeiul Hotărârii Guvernului 0610/2017).

In ceea ce priveşte declasificarea informaţiilor clasificate, potrivit Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aceasta se realizează doar dacă este incidenţă una dintre situaţiile prevăzute expres şi limitativ de art. 20 alin. (1) al Anexei la H.G. nr. 585/2002, anume dacă: "a) termenul de clasificare a expirat; b) dezvăluirea informaţiilor nu mai poate prejudicia siguranţa naţională, apărarea tării, ordinea publică, ori interesele persoanelor de drept public sau privat deţinătoare; c) a fost atribuit de o persoană neîmputernicită prin lege ".

Standardele naţionale privind protecţia informaţiilor clasificate se aplică în mod corespunzător şi informaţiilor secrete de serviciu în ceea ce priveşte clasificarea, declasificarea şi măsurile minime de protecţie, conform art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 781/2002 privind protecţia informaţiilor secrete de serviciu, cu modificările şi completările ulterioare.

Conform art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 781/2002 privind protecţia informaţiilor secrete de serviciu, cu modificările şi completările ulterioare, prevede faptul că declasificarea sau trecerea la un alt nivel de secretizare a informaţiilor secrete de stat se realizează de împuterniciţii şi funcţionarii superiori abilitaţi prin lege să atribuie niveluri de secretizare, cu avizul prealabil al instituţiilor care coordonează activitatea şi controlul măsurilor privitoare la protecţia informaţiilor clasificate, potrivit competenţelor materiale.

In acest sens, emitenţii documentelor secrete de stat vor evalua periodic necesitatea menţinerii în nivelurile de secretizare acordate anterior şi vor prezenta împuterniciţilor şi funcţionarilor superiori abilitaţi prin lege să atribuie niveluri de secretizare, propuneri în consecinţă.

Raţiunea instituirii acestui mecanism, respectiv stabilirea dreptului unic de apreciere cu privire la oportunitatea clasificării/declasificării unei informaţii în favoarea emitentului acesteia, rezidă tocmai în faptul că această entitate este singura în măsură să aprecieze cil privire la valorile sociale ocrotite prin limitarea accesului la astfel de informaţii, respectiv la riscurile generate prin acordarea unui acces nerestricţionat la aceste date.

Ţinând cont de prevederile art. 20 alin. (1), art. 23 şi art. 24 din Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, cu modificările şi completările ulterioare, la evaluarea necesităţii menţinerii în clasa de secretizare acordată anterior ordinului sus-menţionat, se constată că niciuna dintre situaţiile prevăzute de articolele menţionate nu este întrunită în cazul declasificării acestor acte normative, sens în care, ţinând cont şi de faptul că, până în prezent, Hotărârea Guvernului nr. 0610/2017 nu a fost declasificată, nu se poate dispune declasificarea Ordinului ministrului afacerilor interne nr. S/7/2018, cu modificările şi completările ulterioare.

4. Apărările formulate în cauză

Legal citat, intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivului de casare invocat, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul pârât Ministerul Afacerilor Interne este fondat, potrivit considerentelor ce urmează.

Cu referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., acesta a fost abordat de recurent atât din pespectiva modului de soluţionare a excepţiei lipsei interesului, cât şi din cea a modului de soluţionare a acţiunii, pe fond.

Astfel, cu privire la modul de soluţionare a excepţiei lipsei de interes s-a arătat că au fost interpretate în mod greşit dispoziţiile art. 1, art. 2 alin. (1) lit. a) şi lit. r) şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, raportate la art. 32 din C. proc. civ., art. 15, art. 31 şi 56 din Constituţia României.

Prealabil, Înalta Curte aminteşte că interesul constituie o condiţie generală obligatorie ce trebuie îndeplinită de oricare cerere de chemare în judecată, prevăzută de art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

De asemenea, în materia contenciosului administrativ, pe tărâmul căreia se desfăşoară judecata prezentului litigiu, una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii este aceea de a exista un drept sau interes legitim pretins vătămat (art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ), interes la care nu s-a raportat şi instanţa de fond în analiza demersului judiciar.

Lipsa dovedirii unui interes legitim, determinat şi actual reprezintă un impediment procedural care nu permite judecătorului să procedeze la analiza pe fond a pretenţiilor deduse judecăţii.

Prealabil, Înalta Curte reţine că Legea nr. 554/2004 defineşte, la lit. p) din cuprinsul art. 2 alin. (1), interesul legitim privat ca fiind posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat, iar la lit. r) din cuprinsul aceluiaşi text legal interesul legitim public, ca fiind interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice.

Din această perspectivă, justifică legitimare procesuală activă în contenciosul administrativ, în sensul art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, orice persoană, fizică sau juridică, dacă îndeplineşte condiţia de a se considera vătămată într-un drept ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ, tipic sau asimilat, adresat ei înseşi sau altui subiect de drept.

Prevederile Legii nr. 554/2004, menţionate mai sus, consacră regula contenciosului subiectiv, în sensul că un act administrativ poate fi anulat numai dacă se dovedeşte că a produs reclamantului o vătămare într-un drept ori într-un interes legitim.

Înalta Curte subliniază faptul că noţiunea de interes - în sensul de condiţie de exercitare a acţiunii civile în dreptul procesual civil - nu trebuie confundată cu cea de interes legitim care poate fi ocrotit pe calea contenciosului administrativ, pentru că într-un litigiu administrativ, reclamantul, la momentul introducerii acţiunii, doar afirmă existenţa unui interes legitim care a fost ignorat printr-un act administrativ, însă, existenţa interesului afirmat, precum şi legătura de cauzalitate între actul administrativ şi paguba produsă se va proba în cadrul procesului, pe fond.

Dimpotrivă, atunci când se analizează interesul procesual ca şi condiţie de exercitare a acţiunii civile, acesta trebuie să existe de la momentul introducerii acţiunii şi trebuie să-şi menţină actualitatea pe întregul parcurs al procesului, acesta materializându-se în folosul practic urmărit de reclamant.

Diferenţa între cele două noţiuni se remarcă şi în sancţiunile incidente în cazul nerespectării condiţiei interesului pentru exercitarea acţiunii civile, respingerea cererii ca lipsită de interes, pe când în cazul în care nu există un interes legitim vătămat, acţiunea este respinsă pe fond, ca neîntemeiată.

Astfel, în mod greşit s-a reţinut că reclamantul are vocaţie în a fi informat cu privire la activitatea unei autorităţi publice, în speţă Ministerul Afacerilor Interne în temeiul dispoziţiilor art. 31 alin. (1)-(3) din Constituţia României care definesc dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public şi obligaţia autorirtăţilor publice de a asigura informarea corectă a cetăţenilor, cu specificarea că dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie, de securitate naţională.

Referitor la limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi şi libertăţi, printre care se regăseşte şi dreptul de acces la informaţii de interes public în cuprinsul art. 3 al Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare, legiuitorul a ţinut să precizeze că "nicio prevedere a prezentei legi nu va putea fi interpretată în sensul limitării accesului la informaţii de interes public sau al ignorării Constituţiei, a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, a pactelor şi a celorlalte tratate la care România este parte, referitoare la dreptul de a primi şi răspândi informaţii".

Or, art. 53 din Constituţia României se referă la restrângerea exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, precum şi a dreptului la informaţie ce vizează accesul neîngrădit al oricărei persoane doar la informaţiile de interes public, care şe exercită în condiţiile prevăzute de Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţii publice, cu modificările şi completările ulterioare. În sensul Legii nr. 544/2001, prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma de exprimare a informaţiei.

Pentru această categorie de informaţii, legiuitorul garantează, potrivit prevederilor art. 31 alin. (1) din Constituţia României accesul neîngrădit al oricărei persoane la conţinutul acestora.

Cu toate acestea, din analiza definiţiilor noţiunilor informaţiilor de interes public şi a informaţiilor clasificate secrete de stat şi secrete de serviciu rezultă în mod cert că informaţiile clasificate sunt acea categorie de informaţii pentru care statul sau autorităţile/instituţiile publice au interese majore, care prin diseminarea lor pot aduce prejudicii acestora sau chiar cetăţenilor luaţi în ansamblu.

Tocmai de aceea legiuitorul limitează disponibilitatea informaţiilor la un grup restrâns de persoane care prezintă un anumit nivel de încredere stabilit prin verificări de loialitate (securitate) şi în considerarea principiului necesităţii de a cunoaşte în vederea îndeplinirii atribuţiilor legale de serviciu ale acestora.

Mai mult, potrivit normelor legale în vigoare, accesul la informaţii clasificate nu reprezintă un drept fundamental prevăzut de Constituţia României, ci este un drept al persoanei juridice deţinătoare de informaţii clasificate de a permite sau nu accesul la acestea în condiţiile şi cu respectarea procedurilor prevăzute de lege.

Aşadar, potrivit cadrului normativ incident domeniului vizat, accesul neîngrădit la informaţie este regula, iar restrângerea exercitării acestuia este excepţia care operează în situaţiile prevăzute limitativ în cuprinsul normei constituţionale.

Astfel, atribuirea unui anumit nivel de clasificare unor informaţii nu blochează efectiv accesul la informaţii, ci doar îl condiţionează de îndeplinirea procedurii prevăzute de H.G. nr. 585/2002, astfel nu se poate susţine încălcarea unui drept fundamental prevăzut de Constituţia României.

Cu privire la acest aspect sunt relevante şi reţinerile Curţii Constituţionale a României prin Decizia nr. 751/2012:

"dispoziţiile din Legea nr. 182/2002, criticate de autorii excepţiei din perspectiva îngrădirii accesului liber la justiţie datorită interzicerii accesului la documentele cuprinzând secrete de serviciu ce pot fi consultate în evidenţele prevăzute de legislaţia informaţiilor clasificate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra acestei probleme. Prin Decizia nr. 1335 din 9 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 15 ianuarie 2009, Curtea, respingând excepţia, a reţinut că prevederile referitoare la persoanele ce urmează să aibă acces la informaţiile clasificate, protecţia acestor informaţii prin măsuri procedurale, nivelul de secretizare a acestora, precum şi interdicţia clasificării unor categorii de informaţii ori accesul la informaţiile secrete de stat nu reprezintă impedimente de natură să afecteze drepturile şi libertăţile constituţionale, fiind în deplin acord cu normele din Legea fundamentală. De asemenea, acestea nu înlătură posibilitatea judecătorului de a avea acces la informaţiile secrete de stat, cu respectarea regulilor de natură procedurală prevăzute de lege."

Prin urmare, luând în considerare faptul că documentele ce fac obiectul acţiunii a fost clasificate în temeiul şi în condiţiile legii, legiuitorul a conferit doar emitentului dreptul de a aprecia asupra caracterului acestora, declasificarea urmând a se efectua numai dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.

Actele administrative în discuţie (atat H.G. cat si ordinele MAI) sunt exceptate de la liberul acces, nefăcând parte din categoria informaţiilor de interes public şi în conformitate cu dispoziţiile art. 12 lit. a) şi b) din Legea nr. 544/2001. Exceptarea prevăzută de aceste dispoziţii este legitimată chiar de prevederile constituţionale ale art. 31 alin. (3), care stabilesc că "Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze (...) securitatea naţională", precum şi ale art. 53, potrivit cărora exerciţiul unor drepturi poate fi restrâns, printre altele, pentru apărarea securităţii. Aşa fiind, partea reclamanta nu poate invoca incalcarea Legii nr. 544/2001, nici a dispozitiilor art. 10 din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului.

Prin urmare, nu se poate vorbi despre o eventuală îngrădire ale exercitării dreptului la informaţie, în sensul vizat de prevederile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, cu atât mai mult cu cât art. 12 alin. (1) lit. a) din acest act normativ, exceptează, de la accesul liber al cetăţenilor informaţiile din domeniul apărării naţionale, siguranţei şi ordinii publice, dacă fac parte din categoria informaţiilor clasificate potrivit legii.

In plus, chiar dispoziţiile art. 31 alin (3) din Constituţia României, republicată, prevad că "dreptul la informaţiei trebuie să prejudicieze [...] securitatea naţională", iar art. 53 din aceasta prevede că "exerciţiul unor drepturi poate fi restrâns, numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii [...]. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. [...].

În ceea ce priveşte modul de soluţionare a acţiunii, pe fond, s-a susţinut interpretarea şi aplicarea greşită de către instanţa fondului a normelor de drept material devenind incident astfel motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

În primul rând, sub aspectul motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţa fondului prin sentinţa pronunţată a încălcat/aplicat greşit dispoziţiile Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate şi ale H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, cât şi ale art. 1, art. 2 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Informaţiile a căror declasificare s-a solicitat au fost clasificate ca fiind document clasificat-secret de serviciu.

Dispoziţiile Legii nr. 182/2002 prevăd referitor la clasificarea informţiilor că acestea sunt înscrise în clasa secretelor de stat, respectic a secretelor de serviciu. Limitând analiza la informaţiile secret de serviciu, care interesează în cauza de faţă prin raportare la clasa de secretizare aplicată Ordinului Ministrului afacerilor interne nr. S/7/2018 se constată că informaţiile în discuţie sunt definite prin art. 15 lit. e) din legea nr. 182/2002 şi art. 4 alin. (3) din H.G. nr. 585/2002 ca fiind informaţiile a căror divulgare este de natură să determine prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat.

Legea nr. 182/2002 care reglementează protecţia informaţiilor clasificate, dispune cu privire atât la informaţiile de interes public cât şi la informaţiile clasificate ce trebuie protejate, accesul la acestea fiind permis numai în condiţiile legii. Art. 31 din Constituţie, republicată, privind dreptul la informaţie se referă numai la informaţiile de interes public, aspect care nu implică nici accesul Ia informaţiile cu caracter secret şi nici obligaţia autorităţilor publice de a da asemenea informaţii. Informaţiile clasificate, datorită nivelurilor de importanţă şi consecinţelor care s-ar putea produce ca urmare a dezvăluirii şi diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate.

Clasificarea informaţiilor conţinute de Ordinul MAI nr. S/7/31.01.2018 a respectat prevederile Legii nr. 182/2002, precum şi H.G. nr. 585/2002, doar emitentul având calitatea de a aprecia cu privire la importanţa pe care o anumită informaţie o are asupra securităţii naţionale.

În acelaşi sens, controlul judiciar în cazul informaţiilor clasificate se realizează numai pe calea procedurii de contestare prevăzute de art. 20 din Legea nr. 182/2002, cu următorul conţinut:

"Orice persoană fizică sau juridică română poate face contestaţie la autorităţile care au clasificat informaţia respectivă, împotriva clasificării informaţiilor, duratei pentru care acestea au fost clasificate, precum şi împotriva modului în care s-a atribuit un nivel sau altul de secretizare. Contestaţia va fi soluţionată în condiţiile legii contenciosului administrativ". Suplimentar acestei reguli generale, în art. 17 alin. (2) din H.G. nr. 585/2002 se prevede că "supraevaluarea sau subevaluarea nivelului de secretizare a informaţiilor şi a duratei pentru care au fost clasificate se pot contesta de către orice persoană fizică sau juridica română, în contencios administrativ", iar la art. 1 din H.G. nr. 781/2002 privind protecţia informaţiilor secrete de serviciu se arată că "Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, se aplică în mod corespunzător şi informaţiilor secrete de serviciu în ceea ce priveşte: a) clasificarea, declasificarea şi măsurile minime de protecţie; etc."

Ordinul MAI nr. S/7/31.01.2018 pentru aprobarea normelor metodologice privind aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar, poliţiştilor şi personalului civil din Ministerul Afacerilor Interne, a fost emis în aplicarea actelor normative de nivel superior care reglementează domeniul salarizării personalului din instituţiile din cadrul sistemului de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, îndeosebi a Legii-cadru nr. 153/2017 şi a Hotărârii Guvernului nr. 0610/2017 privind stabilirea funcţiilor pe grade militare, respectiv pe grade profesionale, pe coeficienţi şi solde de funcţie/salariilor de funcţie, pentru personalul militar în activitate, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi preoţii militari din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, informaţie clasificată, clasa de secretizare - secret de stat, nivel - secret (act normativ de nivel superior emis şi în temeiul art. 5 alin. (3) şi al art. 27 din Anexa VI la Legea-cadru nr. 153/2017).

Înalta Curte reţine că Hotărârea Guvernului nr. 0610/2017 a fost adoptată într-un cadru legal similar existent şi în anii anteriori (H.G. nr. 0292/2011, H.G. nr. 0154/2010, H.G. nr. 0663/1999), în baza şi limitele legii de salarizare nr. 153/2017, care însă prevede soldele de funcţie/salariile de funcţie şi coeficienţii de ierarhizare la modul general, între o limită minimă şi una maximă pentru fiecare grad militar/profesional.

Prin H.G. nr. 0610/2017 sunt stabilite soldele de funcţie/salariile de funcţie şi coeficienţii particulari ale fiecărei funcţii, între limitele prevăzute în Anexa respectivă, pentru fiecare armă, eşalon, structură, unitate, în funcţie şi de celelalte criterii reglementate la art. 5 alin. (1) din aceeaşi anexă.

Informaţiile care reprezintă sau care se referă la obiectivele, structurile/sectoarele speciale, specializate şi militare/poliţieneşti sunt informaţii clasificate, de interes pentru securitatea naţională, în conformitate cu Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, mai ales dacă sunt însoţite şi de coordonatele funcţiilor încadrate.

In cuprinsul acestei hotărâri sunt prevăzute, în detaliu, funcţiile pe grade militare, respectiv grade profesionale, pe clase de salarizare şi coeficienţi de ierarhizare ai soldelor de funcţie/salariilor de funcţie pentru cadrele militare în activitate, soldaţii şi gradaţii voluntari în activitate, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi preoţii militari din toate instituţiile de apărare, ordine publică şi Securitate naţională în funcţie de arme, eşaloane, structuri.

De Hotărârea Guvernului nr. 0610/2017 este corelată clasificarea Ordinului MAI nr. S/7/31.01.2018. Principalul motiv pentru care această hotărâre de Guvern este informaţie clasificată faţă de legea-cadru vizată (Legea-cadru nr. 153/2017), îl reprezintă, faptul că prin acest act normativ se centralizează funcţiile, în detaliu, pe grade militare, respectiv grade profesionale, coeficienţi de ierarhizare ai soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, pentru cadrele militare în activitate, soldaţii şi gradaţii voluntari în activitate, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi preoţii militari din toate instituţiile de apărare, ordine publică si securitate naţională (M.Ap. N.; M.A.I.; S.T.S.; S.R.I.: S.P.P.; S.I.E.), în funcţie de arme, eşaloane, structuri, nu doar din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Aşadar, informaţiile care reprezintă sau care se referă la obiectivele, structurile/sectoarele speciale, specializate şi militare/poliţieneşti sunt informaţii clasificate, de interes pentru securitatea naţională, în conformitate cu Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, mai ales dacă sunt însoţite şi de coordonatele funcţiilor încadrate.

Prin urmare, spre deosebire de legea cadru de salarizare nr. 153/2017, care este publică, actul normativ infralegal contestat centralizează funcţiile, în detaliu, pe grade militare, profesionale, coeficienţi de ierarhizare ai soldelor pentru cadrele militare în activitate, poliţişti, funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, din toate instituţiile de apărare, ordine publică şi Securitate naţională.

De asemenea, se constată că raţionamentul instanţei de fond este eronat, în condiţiile în care este construit pe o premisă eronată: Anexa nr. 2 din H.G. nr. 0610/2017 nu reglementează modalitatea de salarizare, cum greşit reţine instanţa fondului, ci doar centralizează funcţiile militare şi de poliţie, pe grade profesionale în raport cu domeniul studiilor, pregătirea profesională, atribuţiile ce revin fiecărei funcţii, complexitatea şi gradul de răspundere cerut de îndeplinirea acesteia, precum şi cu eşalonul la care se desfăşoară activitatea, la nivelul fiecărei structuri/unităţi, arme.

O altă critică pe fond se referă la aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor legale privind desecretizarea actelor contestate.

Se reţine că potrivit art. 15 lit. f) din lege, "nivelurile de secretizare se atribuie informaţiilor clasificate din clasa secrete de stat şi sunt:

- strict secret de importanţă deosebită - informaţiile a căror divulgare neautorizată este de natură să producă daune de o gravitate excepţională securităţii naţionale;

- strict secrete - informaţiile a căror divulgare neautorizată este de natură să producă daune grave securităţii naţionale;

- secrete - informaţiile a căror divulgare neautorizată este de natură să producă daune securităţii naţionale;"

Art. 24 din Legea nr. 182/2002 prevede că "(4) Informaţiile clasificate potrivit art. 15 lit. f) pot fi declasificate prin hotărâre a Guvernului, la solicitarea motivată a emitentului. (10) Declasificarea ori trecerea la un nivel inferior de clasificare este realizată de persoanele sau autorităţile publice competente să aprobe clasificarea şi nivelul de secretizare a informaţiilor respective.".

Potrivit art. 19 din H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, informaţiile secrete de stat pot fi declasificate prin hotărâre a Guvernului, la solicitarea motivată a emitentului, iar prin dispoziţiile art. 20 din H.G. nr. 585/2002 s-au reglementat condiţiile legale în care documentele pot fi declasificate, respectiv "(1) Informaţiile se declasifică dacă: a) termenul de clasificare a expirat; b) dezvăluirea informaţiilor nu mai poate prejudicia siguranţa naţională, apărarea ţării, ordinea publică, ori interesele persoanelor de drept public sau privat deţinătoare; c) a fost atribuit de o persoană neîmputernicită prin lege. (2) Declasificarea sau trecerea la un alt nivel de secretizare a informaţiilor secrete de stat se realizează de împuterniciţii şi funcţionarii superiori abilitaţi prin lege să atribuie niveluri de secretizare, cu avizul prealabil al instituţiilor care coordonează activitatea şi controlul măsurilor privitoare la protecţia informaţiilor clasificate, potrivit competenţelor materiale. (3) Emitenţii documentelor secrete de stat vor evalua periodic necesitatea menţinerii în nivelurile de secretizare acordate anterior şi vor prezenta împuterniciţilor şi funcţionarilor superiori abilitaţi prin lege să atribuie niveluri de secretizare, propuneri în consecinţă."

În raport de aceste dispoziţii legale, se constată că norma legală prevede o procedură specifică în baza căreia pot fi declasificate informaţiile de această natură.

Procedura legală de declasificare poate fi declanşată numai într-una din situaţiile prevăzute de art. 20 lit. a)-c) din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate, aprobate prin H.G. nr. 585/2002, la care s-a făcut trimitere în considerentele anterioare şi din care rezultă că necesitatea şi oportunitatea măsurii aparţine exclusiv organelor abilitate de lege.

Relevante sunt în acest sens şi deciziile pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Vereniging Weekblad Bluf contra Olandei, în care s-a decis că accesul la informaţii poate fi îngrădit pentru protejarea interesului naţional, în conformitate cu prevederile art. 10 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prin urmare, pentru a respecta prevederile Convenţiei, îngrădirile libertăţii de informare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să fie prevăzute de lege; b) să aibă un scop legitim; c) să fie necesare într-o societate democratică.

De asemenea, prin Hotărârea din 8 iulie 1999, pronunţată în Cauza Surek contra Turciei, instanţa de contencios al drepturilor omului a stabilit că este la latitudinea statului de a decide dacă şi când este necesar ca anumite informaţii să rămână confidenţiale şi, în consecinţă, statul are o largă marjă de apreciere în această materie.

Mai mult, prin Decizia nr. 766 din 7 noiembrie 2006, Curtea Constituţională a statuat că prin prevederile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002, nu se încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, deoarece declasificarea informaţiilor secrete de stat este, prin natura sa, o activitate administrativă, de resortul Guvernului, şi nu o activitate judiciară.

Date fiind aceste aspecte reţinute, se constată că prima instanţă a pronunţat o sentinţă cu încălcarea dispoziţiilor legale la care s-a făcut trimitere în considerentele anterioare.

Cu referire la criticile de nelegalitate ce atrag motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6, Înalta Curte reţine că acestea nu se regăsesc în sentinţa criticată, care este motivată şi nu conţine dispoziţii contradictorii, astfel cum susţine recurentul pârât.

De altfel, acest motiv de casare a fost invocat în legătură cu soluţionarea excepţiei lipsei de interes, aspect în legătură cu care Înalta Curte a făcut o analiză, astfel încât nu se mai impune reluarea acestora.

Faţă de dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care:

"Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", Înalta Curte va obliga intimatul-reclamant A. la plata către recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, casează sentinţa atacată şi, rejudecând, va respinge acţiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne împotriva încheierii din 23 septembrie 2021 şi a sentinţei nr. 110 din 23 noiembrie 2021 ale Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare, respinge acţiunea formulată de reclamantul A. ca neîntemeiată.

Obligă intimatul-reclamant A. la plata către recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 31 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.