Judge's dismissal of criminal complaint deemed judicial reasoning, not disciplinary misconduct; disciplinary closure upheld.

Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 23.08.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Inspecţia Judiciară, solicitând:

a) admiterea contestaţiei;

b) desfiinţarea Rezoluţiei Inspectorului Şef nr. C 21-1211 din data de 21.07.2021 emisă de Inspecţia Judiciară - Direcţia de Inspecţie pentru Judecători (primită în data de 06.08.2021) şi a Rezoluţiei de clasare nr. 1814/A din data de 11.06.2021 emisă în Dosar nr. 21-1371 al Inspecţiei Judiciare - Direcţiei de Inspecţie pentru Judecători;

c) trimiterea dosarului la Inspecţia Judiciară - Direcţia de Inspecţie pentru Judecători pentru completarea verificărilor cu privire la sesizarea formulată;

d) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 420 din 8 martie 2022 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciar, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea sentinţei recurate si, in urma rejudecării, admiterea contestaţiei formulate şi desfiinţarea Rezoluţia Inspectorului Şef nr. C21-1211 din data de 21.07.2021 emisă de Inspecţia Judiciară -Direcţia de Inspecţie pentru Judecători şi Rezoluţiei de clasare nr. 1814/A din data de 11.06.2021 emisă în Dos. nr. x al Inspecţiei Judiciare - Direcţiei de Inspecţie pentru Judecători cu consecinţa trimiterii dosarului la Inspecţia Judiciară - Direcţia de Inspecţie pentru Judecători pentru completarea verificărilor cu privire la sesizarea formulată de subsemnatul, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Hotărârea instanţei de fond este nelegală, fiind dată cu încălcarea si aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 99 lit. a), c), t) din Legea nr. 303/2004. art. 98 din Legea nr. 303/2004, art. 4 din Legea nr. 303/2004. art. 90 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 104 din Legea nr. 161/2003. art. 5 alin. (2) lit. a) si b) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor si procurorilorfart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Astfel, consideră că instanţa de fond nu a analizat sub aspectul legalităţii şi al aspectelor invocate de subsemnatul încălcarea că către intimata pârâtă a textelor de lege anterior menţionate deşi/atât plângerea formulată de subsemnatul cât şi contestaţia la soluţiile pronunţate de pârâtă vizau tocmai încălcarea acestor dispoziţii legale de către D-na. judecător de cameră preliminară B., precum şi faptul că inspectorii judiciari nu au analizat încălcarea acestor dispoziţii legale.

Raportând prevederile legale antemenţionate, pe care instanţa nu Ie-a avut în vedere la pronunţarea sentinţei recurate, la dispoziţiile art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, rezultă că judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcţie şi în societate, arată recurentul.

De altfel, aceste aspecte au fost reiterate instanţei de fond în raport de conţinutul Normei nr. 3 din Codul de conduită judiciară, întrucât, instanţa de fond trebuia să analizeze criticîle noastre inclusiv prin prisma faptului că integritatea judecătorului este esenţială pentru îndeplinirea adecvată a funcţiei judiciare iar judecătorul trebuie să se asigure că în ochii unui observator rezonabil conduita sa este ireproşabilă in contextul în care atitudinea şi conduita unui judecător trebuie să reafirme încrederea publicului în integritatea corpului judiciar.

Ori, instanţa de fond la analiza contestaţiei formulate nu a avut în vedere niciunul dintre textele de lege anterior menţionat deşi aceste texte de lege instituie principiile pe baza căruia trebuiau analizate respectarea de către inspectorii judiciari şi de către judecătorul reclamat a prevederilor art. 99 din Legea nr. 303/2004 rep. la analiza sesizării şi a soluţiilor date de intimata pârâtă.

Ca atare, considerăm că instanţa de fond a aplicat şi interpretat greşit dispoziţiile art. 99 lit. a), c), t) din Legea nr. 303/2004/întrucât, vinovăţia magistratului se raportează atât la standardele de conduită impuse de dispoziţiile legale şi regulamentare indicate mai sus, cât şi la cerinţele societăţii, concretizate în respectarea unor valori morale unanim acceptate.

în acest sens, raportat la contestaţia formulată instanţa trebuia să aibă în vedere faptul că inspectorii judiciari nu au analizat vinovăţia prin raportare la faptele sesizate, ca trăsătură a abaterii disciplinare respectiv forma intenţiei (directă sau indirectă) sau forma culpei (cu prevedere sau fără prevedere).

Raportat la acest aspect, trebuie avut în vedere faptul că în situaţia în care judecătorul prevede rezultatul manifestărilor sale şi acceptă posibilitatea atingerii aduse onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, vorbim despre comiterea abaterii disciplinare cu intenţie indirectă (când nu s-a luat în considerarea certificatul de legatar nr. x/17.10.2017 aflat la dosarul penal nr. x/2017, anexat la dosarul instanţei, deci part integranta din acesta iar magistratul a solicitat procură specială pentru plângerea împotriva soluţiei de clasare în contextul în care aveam calitatea de moştenitor).

De asemene, aceeaşi este şi situaţia sesizată privind judecarea dosarului ultimul din listă şi nu la poziţia lui deşi s-a solicitat judecarea sa la ordine situaţie faţă de care este cert că s-a comis o abatere disciplinară cu intenţie directă.

Ca atare, instanţa nu a analizat îndeplinirea condiţiilor privind antrenarea răspunderii disciplinare, respectiv - existenta unei valori sociale lezate, constând în obligaţiile de serviciu si normele de conduită, stabilite prin legi si regulamente, existenta unui subiect al abaterii disciplinare, respectiv o persoană care desfăşoară o activitate, indiferent de modalitatea de încadrare a acesteia, existenta unei fapte prin care sunt încălcate sau sunt ignorate una sau mai multe obligaţii de serviciu, existenta unei legături de cauzalitate între fapta comisă si rezultatul produs, vinovăţia persoanei care comite abaterea disciplinară fdub forma intenţiei sau a culpei) în raport de faptele reclamate şi de normele legale aplicabile.

Hotărârea instanţei este nemotivată, exigenţa motivării hotărârii judecătoreşti fiind o garanţie a caracterului echitabil al procedurii şi împotriva arbitrariului instanţei, fiind reglementată de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., mai arată recurentul

Potrivit acestui text, hotărârea judecătorească va cuprinde, din acest punct de vedere, considerentele, în care, potrivit textului invocat, se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale pârtilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Consideră că raportat la cauza de faţă, hotărârea instanţei este nemotivată întrucât, deşi obligaţia instanţei era de a motiva hotărârea pronunţată raportata la analiza criticilor formulate de către reclamant prin contestaţia formulată, cu arătarea situaţiei de fapt pe care a reţinut-o şi a considerentelor de fapt şi de drept pentru care a confirmat soluţia din procedura prealabilă, instanţa nu a motivat hotărârea nici în fapt nici în drept, limitându-se doar să susţină in esenţă că inspectorii judiciari nu erau obligaţi să analizeze toate criticile din plângerea formulată precum şi faptul că aspectele sesizate ar reprezenta o interpretare a fondului cauzei soluţionate de judecător

De asemenea, consideră recurentul că instanţa nu a analizat acele motive şi apărări care erau esenţiale pentru dezlegarea pricinii şi care au aptitudinea de a demonstra analiza efectivă a cauzei potrivit exigenţelor Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Consideră recurentul că dacă aspectele sesizate ar fi fost verificate şi analizate in totalitate cu minime diligente din partea instanţei de fond s-ar fi constatat că acest magistrat şi-a încălcat obligaţiile profesionale nerespectând prevederile Legii nr. 303/2004 privind răspunderea magistraţilor (art. 99 si următoarele din acest act normativ), pronunţând o soluţie injustă.

în acest sens, instanţa a apreciat ca inspectorii au argumentat cu privire la aptitudinea probatoriului administrat de a aduce lămurire cauzei precum şi referitor la chestiunea litigioasă privind lipsa calităţii de reprezentare a recurentului pentru C. cu toate că, ulterior instanţa, reţine că a formulat critici cu privire la faptul că inspectorii nu au analizat cauza din perspectiva faptului că plângerea sa fusese formulată în nume propriu în calitate de moştenitor al lui C..

Ori abaterea sesizată viza tocmai faptul că magistratul reclamat a solicitat dovada mandatului reclamantului în contextul în care dovedise calitatea de succesor al autorului C., aspect care excede analizei pe fond a cauzei si trebuie raportat la participarea părţilor la proces si conduita magistratului faţă de aceştia.

Apreciază recurentul că nu este vorba de o analiza a fondului ci, de o abatere disciplinară iar inspectorii judiciari care au soluţionat sesizarea precizează în mod nereal că dosarul instanţei nu s-ar regăsi înscrisuri care să facă dovada calităţii mele de succesor, iar în rezoluţia de respingere a plângerii se menţionează că aceste verificări ar fi fost făcute de conducerea instanţei deci nu de către inspectorul judiciar, care nici măcar nu s-a solicitat o copie a dosarului, aspecte pe care Curtea de Apel Bucureşti nu le-a analizat.

Este cert că prin hotărârea instanţei nu s-a făcut o analiză pertinentă cu motivare în fapt şi în drept asupra contestaţiei formulate prin analizarea tuturor mijloacelor de probă solicitate, hotărârea fiind în mod evident nemotivată.

Argumentul instanţei care constată că inspectorii nu au analizat aspectul calităţii procesuale în care a formulat plângerea dar consideră că nu a fost o omisiune ci, că acest aspect a avut la bază o analiză a fondului de către magistratul reclamat şi nu poate face obiectul unei abateri disciplinare este nefondat, întrucât, dacă iniţial, a formulat plângerea penală în calitate de mandatar al numitului C., în baza procurii autentificate sub nr. x/28.02.2017 de BNP D., ulterior, după ce a decedat autorul meu C. la data de 17.08.2017, a acţionat în nume propriu, în calitate de moştenitor testamentar al lui C.. conform certificatului de legatar nr. x/17.10.2017.

Ori, prin sesizarea formulata recurentul a reclamat faptul că plângerea formulată împotriva soluţiei de clasare, la Judecătoria Slatina a fost formulată in nume propriu si nu in calitate de mandatar pentru că mandatul încetase ca urmare a decesului lui C..

În aceste condiţii cunoscute judecătorului reclamat, solicitarea acestuia de a-i prezenta procura/mandatul în baza căruia îl reprezintă pe C. în cauză nu are legătură cu o analiză a fondului întrucât acest aspect s-a fundamentat soluţia dată de Judecătoria Slatina în cauza penală.

De altfel, în cuprinsul sesizării a menţionat în mod expres că în calitate de moştenitor al lui C. avea un interes născut, direct si actual în tragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate, deoarece, sub aspectul laturii civile, angajarea răspunderii civile, ar fi presupus intrarea în patrimoniul său a suprafeţei de 444 m.p. situată în comuna Vaiea Mare, cu privire la care autorul său formulase anterior cerere de reconstituire a dreptului de proprietate.

Cu privire la acest aspect, solicită ca la analiza nemotivării hotărârii instanţei să aibă în vedere faptul că prin contestaţia formulată a criticat inclusiv faptul că inspectorii judiciari nu au analizat împrejurarea că anterior formulării plângerii împotriva soluţiei dată de Prim Procurorului al Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, recurentul a fost cel care a formulat în nume propriu atât plângerea la Prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina cât si la Judecătoria Slatina, prevalându-se de calitatea sa de moştenitor al autorului meu iar în fata Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina nu s-a invocat vreun aspect legat de existenta vreunui mandat din partea autorului meu, având în vedere că am făcut dovada în dosarul de urmărire penală faptul că am calitatea de moştenitor, această dovadă aflându-se la dosarul de urmărire penală, aspect pe care instanţa nu 1-a analizat în considerentele hotărârii recurate.

De altfel, deşi se recunoaşte o omisiune a judecătorului reclamat cu privire la existenta certificatului de legatar care îl îndreptăţea să formulez plângere, totuşi ulterior instanţa retine că o astfel de omisiune a judecătorului reclamat este rezonabilă, ceea ce dovedeşte că hotărârea este si contradictorie întrucât, solicitarea unui mandat pentru un autor decedat (în contextul existentei certificatului de legatar 1 este fără niciun dubiu o greşeală evidentă, impardonabilă căreia îi lipseşte orice justificare cu consecinţe extrem de grave asupra drepturilor procesuale ale subsemnatului căruia, tocmai raportat la acest aspect mi-a fost respinsă plângerea ca inadmisibilă.

Pentru orice practician al dreptului este evident că respingerea plângerii ca inadmisibilă raportat la lipsa unui mandat de la o persoana decedată dovedeşte fără putinţă de tăgadă o conduită necorespunzătoare a magistratului care a dat dovada de o evidentă rea credinţă în exercitarea atribuţiilor sale, încălcând dreptul la un proces echitabil şi dreptul de acces la justiţie, aspecte care sunt dovedite de înregistrarea de şedinţă care nu a fost verificată nici de instanţa de judecată nici în cuprinsul celor două rezoluţii contestate iar sentinţa recurată nu analizează niciunul dintre aceste aspecte.

De asemenea, consideră că hotărârea este nemotivată şi în ceea ce priveşte criticile privind faptul că judecătorul reclamat a lăsat în mod intenţionat cauza spre soluţionare la sfârşitul şedinţei de judecată, deşi cauza avea poziţia 7, Curtea de Apel Bucureşti reţinând în mod eronat că această critică nu ar fi fost reclamată ca o abatere disciplinară distinctă, deşi, din plângerea formulată a reclamat acest aspect încă de la început, prin sesizarea formulată, hotărârea instanţei fiind şi cu privire la acest aspect nemotivată.

Prin hotărârea recurată se tinde la acoperirea lipsurilor evidente ale rezoluţiilor contestate, cu singura motivare că aspectul sesizat nu ar fi fost formulat ca o abatere disciplinară, aspect neadevărat iar inspectorii judiciari nu au obligaţia să răspundă la această sesizare, fapt ce dovedeşte fără dubiu că nici inspectorii judiciari şi nici instanţa nu au analizat această sesizare şi criticîle male.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte arată că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanţa de control judiciar constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei.

Din această perspectivă, recursul este nefondat, considerentele explicând soluţia pronunţată în dispozitiv prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situaţia de fapt şi susţinerile părţilor, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri.

De asemenea, Înalta Curte reţine că cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părţi în vederea susţinerii temeiurilor de fapt şi de drept pe care se întemeiază solicitările părţilor litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziţia procesuală a părţilor.

Prin urmare, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al recursului în privinţa criticilor întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.

Analizând recursul declarat în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 (alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în sensul încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept de către prima instanţă, Înalta Curte îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente.

Prima instanţă în opinia Înaltei Curţi a interpretat şi aplicat corect normele de drept material incidente în raport de obiectul cauzei, analizarea legalităţii actelor emise având în vedere plângerea formulată de recurent pe rezoluţia de clasare contestată în cauză conducând la inexistenţa unor aspecte de nelegalitate de natură a determina casarea cu trimitere sau respectiv rejudecarea în sensul admiterii acţiunii.

Înalta Curte apreciază că prima instanţă a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 99 lit. a) c) şi t) din Legea nr. 303/2004 în sensul că nu poate forma obiectul aplicării în abstract ci numai coroborat cu dispoziţiile art. 97 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 în ceea ce priveşte limitele verificării abaterii disciplinare, verificare care se poate realiza numai cu respectarea Constituţiei României şi a Legii nr. 303/2004.

Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut incidente dispoziţiile art. 97 din Legea nr. 303/2004 şi a verificat în concret legalitatea rezoluţiei de clasare în raport de elementele constitutive ale abaterii disciplinare reclamate respectiv abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) c) şi t) din Legea nr. 303/2004, respectiv manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exrecitarea sau în afara exrcitării atribuţiilor de serviciu, atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii, exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.

În raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004 verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural.

Rezultă, aşadar, că modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţilor în cauzele deduse judecaţii excedează competenţelor Inspecţiei judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţă.

Obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.

Recurenta-reclamantă nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare vizând în concret operaţiunile de stabilire a situaţiei de fapt, interpretare a normelor juridice şi apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activităţii de judecată şi care se subsumează tocmai raţionamentului logico-juridic al magistratului.

Cu alte cuvinte, stabilirea situaţiei de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea şi coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sunt operaţiuni specifice activităţii de judecată, care fac parte din raţionamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunţă soluţiile judecătoreşti. Aceste elemente esenţiale ale activităţii de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac ordinare şi, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

Atributul esenţial al activităţii de judecată îl reprezintă raţionamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situaţia de fapt. Interpretarea normelor de drept, încuviinţarea şi coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raţionamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operaţiune raţională şi logică de determinare a înţelesului şi conţinutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabileşte situaţia de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influenţă, presiune sau ameninţare, iar opinia pe care acesta şi-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu şi în cadrul unei verificări disciplinare. A admite altfel înseamnă, pe de o parte, a nesocoti principiul constituţional privind independenţa judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziţia constituţională potrivit căreia hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai controlului judiciar.

Astfel, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speţă.

Sublinierea acestui aspect se impune, deoarece considerentele hotărârii reprezintă în esenţă garanţia imparţialităţii judecătorului, a calităţii actului de justiţie, garanţie care a fost asigurată din această perspectivă, judecătorii care au soluţionat cererile de apel, pronunţându-se asupra argumentelor invocate de părţi, motivarea hotărârii explicând şi fundamentând soluţia concretizată în dispozitivul deciziei.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că în lipsa înscrisurilor doveditoare ale calităţii reclamantului de mandatar special al lui C., la data formulării plângerii penale (reclamantul pretinde i se solicitase procură de la o persoană decedată, în condiţiile în care la data formulăriii plângerii penale - 02.03.2017 dosar fond, autorul său era în viaţă - 17.08.2017 certificat deces dosar fond).

În acelaşi sens, Înalta Curte arată că legitimarea procesuală a autorului nu poate fi transmisă pe cale succesorală către reclamant din moment ce acesta nu exista.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentului conform cărora instanţa de fond nu ar fi motivat afirmaţiile acestuia vizând faptul că deşi pe lista de şedinţă era la poziţia nr. 7, cauza a fost luată la sfârşitul la şedinţei, pentru a nu fi prezente şi alte persoane este evident că această critică vizează greşita respingere a plângerii ca inadmisibilă.

Chiar şi aşa analizarea acestui fapt nu împietează cu nimic asupra drepturilor procesuale ale recurentului, fiind respectate dispoziţiile procedurale şi enunţate detaliat motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi argumentele care au justificat soluţiile pronunţate.

Faţă de toate aceste împrejurări, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 420 din 8 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 31 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.