Conflict of interest for local council member: scope of motivation requirements in integrity evaluation reports under Law No. 176/2010

Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Integritate - Inspecţia de Integritate, solicită anularea raportului de evaluare nr. x emis de Agenţia Naţională de Integritate în lucrarea nr. x/10.03.2021, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 108/2022 din 3 mai 2022 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x/09.12.2021.

A respins cererea reclamatului privind acordarea cheltuielilor de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei soluţii a formulat cerere de recurs reclamantul B. solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., casarea sentinţei civile atacate, iar pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată şi anularea Raportului de evaluare al ANI nr. x.

În esenţă, în motivarea recursului întemeiat pe primul motiv de casare, a arătat că din cuprinsul hotărârii primei instanţe lipsesc considerentele proprii ale acesteia, nefiind respectate exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

Instanţa de judecată trebuia să prezinte prin considerentele hotărârii propriul raţionament juridic în baza căruia au fost reţinute susţinerile uneia dintre părţi şi, corelativ, în baza cărora au fost înlăturate susţinerile celeilalte părţi.

Obligaţia judecătorului de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluţia dată, pentru ce a admis susţinerile unei părţi şi le-a respins pe ale celeilalte, pentru ce a găsit bună o probă şi nesinceră o altă probă, de ce a aplicat o anumită normă de drept sau i-a dat o anumită interpretare, este o obligaţie esenţială, a cărei încălcare duce la desfiinţarea hotărârii.

Aşadar, cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. impun arătarea motivelor de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei, precum şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, şi de altfel ea se circumscrie şi noţiunii de proces echitabil în condiţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului "nevizând la garantarea dreplurilor teoretice sau iluzorii ci a drepturilor concrete şi efective, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile părtilor sunt într-adevăr «audiate», adică, examinate, legal de tribunalul sesizat".

De asemenea, potrivit jurisprudenţei Curţii Europeane a Drepturilor Omului "noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă interna care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar sa reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare".

Aşadar, prima instanţă avea obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt.

Aplicând aceste principii consacrate de C. proc. civ. şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului la prezenta cauză, se observă că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este fondat.

Aşadar, în ceea ce priveşte hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia trebuie constatat că, din cuprinsul acesteia, nu rezultă existenţa unei motivări proprii a instanţei de judecată, toate considerentele fiind preluate ad litteram din apărările formulate prin întâmpinare de pârâta Agenţiei Naţionale de Integritate - Inspecţia de Integritate.

Aşadar, din considerentele primei instanţe nu reiese raţionamentul în baza căruia judecătorul a ajuns la soluţia prevăzută în dispozitivul hotărârii, situaţia din urmă fiind asimilată, practic, cu o necercetare a cauzei.

Susţinerile recurentului se înemeiază şi pe revederile art. 21 alin. (3) din Constituţia României ce garantează dreptul la un proces echitabil, garanţie ce nu poate fi respectată de o hotărâre judecătorească care se limitează la a "transcrie" în considerente argumentele părţilor, fără a fi trecute prin filtrul judecătorului.

Deşi instanţa de fond a pronunţat o soluţie asupra obiectului cererii de chemare în judecată, motivele expuse în cuprinsul sentinţei recurate nu permit urmărirea silogismului logic prin care instanţa a ajuns la această soluţie şi nu dovedesc că judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, argumentele expuse de recurent, câtă vreme considerentele hotărârii recurate reproduc cu fidelitate doar susţinerile pârâtei din întâmpinare.

Subsumat motivului de casare de la art. 488 lin. 1 pct. 8 C. proc. civ., a invocat recurentul nemotivarea raportului de evaluare nr. x/09.12.2021.

Pentru a se respinge susţinerile recurentului cu privire la nemotivarea actului administrativ atacat, prima instanţa a reţinut în mod nelegal că prevedrile art. 21 din Legea nr. 176/2010 nu impun inspectorului de integritate obligativitatea de a prezenta argumentele de fapt şi de drept împotriva susţinerilor persoanei evaluate.

Instanţa de fond a reţinut în mod nelegal că inspectorul de integritate nu trebuie să facă o analiză a punctului de vedere al persoanei evaluate, ci doar să-l expună.

Pentru a concluziona astfel, prima instanţă a reţinut ad litteram cele prezentate de intimată şi anume că in mod evident, punctul de vedere al reclamantului nu a fost acceptat de inspectorul de integritate, aşa cum rezultă din punctul III al raportului, care cuprinde evaluarea elementelor de conflict de interese, conform art. 21 alin. (2) lit. c) din Legea 176/2010.

Este de necontestat că soluţia inspectorului de integritate, în orice evaluare, va fi sau nu în acord cu susţinerile persoanei evaluate, dar inspectorul de integritate nu se poate eschiva de la obligaţia de motivare a raportului de evaluare.

Inspectorul de integritate are obligaţia de a prezenta argumentele care au condus la îndepărtarea susţinerilor persoanei vătămate.

Având în vedere că normele juridice naţionale şi europene consacră obligativitatea motivării actelor administrative individuale, prima instanţă trebuia să analizeze prevederile art. 21 din Legea nr. 176/2010 prin luarea în considerare a faptului că normele juridice cuprinse în Legea nr. 176/2010 nu exista pur şi simplu ci numai în corelaţie cu cele care prevăd obligativitatea motivării actului administrativ.

Astfel, aplicând metoda interpretării sistematice a normei juridice, prima instanţă trebuia să constate că lămurirea înţelesului art. 21 din Legea nr. 176/2010 trebuie să se realizeze (ţinându-se cont de legăturile sale cu normele juridice care instituie obligativitatea motivării actelor administrative individuale.

Prima instanţă a ignorat în mod nelegal prevedrile art. 296 teza a II-a din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene potrivit cărora actele juridice se motivează şi fac trimitere la propunerile, iniţiativele, recomandările, cererile sau avizele prevăzute în tratate.

De asemenea, prima instanţă trebuia să analizeze obligaţiile impuse inspectorului de integritate prin prisma prevederilor art. 41 alin. (1) şi (2) litera (c) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene potrivit cărora (1) Orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce priveşte problemele sale, de un tratament imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil din partea instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii. (2) Acest drept include în principal: (a) dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei masuri individuale care ar putea să ii aducă atingere; (b) dreptul oricărei persoane de acces la dosarul propriu, cu respectarea intereselor legitime legale de confidenţialitate şi de secretul profesional şi comercial; (c) obligaţia administraţiei de a-şi motiva deciziile.

Nu în ultimul rând prima instanţă trebuia să analizeze respectarea obligaţiei inspectorul de integritate de a motiva raportul de evaluare prin aplicarea art. 31 alin. (2) din Constituţia României potrivit cărora autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.

Prevederile Legii nr. 176/2010 nu sunt izolate de întregul context legilativ naţional şi european, ci aplicarea acestora trebuie să se raporteze şi să respecte principiile şi garanţiile impuse de toate celelalte prevederi legale.

Astfel, prin aplicarea prevederilor Legii nr. 176/2010 în coroborare cu principiile si garanţiile oferite de întregul context legislativ naţional si european prima instanţă trebuia să constate că raportul de evaluare nr. x/09.12.2021 nu conţine altceva decât o înşiruire de texte legale privitoare la conflictul de interese.

Principiul motivării impune necesitatea ca autoritatea care emite un act să arate, în mod expres, elementele de fapt şi de drept care determină adoptarea deciziei respective.

Motivarea reprezintă un element esenţial pentru formarea convingerii cu privire la legalitatea actului raportului de evaluare nr. x/09.12.2021, constituind, totodată, o garanţie a alegerii soluţiei optime de către organul de decizie.

In atare situaţie, prin raportul de evaluare nr. x/09.12.2021, inspectorul de integritate trebuia să prezinte într-un mod clar şi neechivoc raţionamentul care a condus la concluziile sale.

Motivarea raportului de evaluare nr. x/09.12.2021 trebuia să urmărească o dublă finalitate, respectiv să îndeplinească, în primul rând, o funcţie de transparenţă în profitul destinatarului său, care va putea, astfel, să verifice dacă actul este sau nu întemeiat; să permită, de asemenea, instanţei să realizeze controlul său jurisdicţional deci în cele din urmă să permită reconstituirea raţionamentului efectuat de autorul său pentru a ajunge la concluziile cuprinse în acesta.

Or, din cuprinsul raportului de evaluare nr. x/09.12.2021 nu reise în nici un mod care sunt argumentele prin care inspectorul de integritate a ajuns la concluziile cuprinse în acest act.

Inspectorul de integritate a trecut fără niciun argument logico-juridic de la textele de lege care reglementează conflictul de interese la concluzia că recurentul ar fi încălcat aceste texte legale.

În pofida faptului că recurentul a prezentat în mod detaliat argumente în susţinerea "nevinovăţiei sale ", inspectorul de integritate nu a prezentat niciun motiv de fapt sau de drept pentru respingerea susţinerilor acestuia.

Raţiunea avută în vedere de legiuitor la edictarea prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 a fost aceea de a acorda persoanei cercetate posibilitatea reală de a aduce informaţii şi de a formula apărări faţă de aspectele cercetate.

De asemenea, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 dacă, după exprimarea punctului de vedere al persoanei invitate, verbal sau în scris, [...] inspectorul de integritate consideră în continuare că sunt elemente în sensul existenţei unui conflict de interese sau a unei incompatibilităţi, întocmeşte un raport de evaluare.

Din interpretarea celor două texte legale rezultă fără echivoc că concluziile inspectorului de integritate trebuie să fie în directă legătură cu punctul de vedere al persoanei cercetate.

Cu alte cuvinte, pentru a constata elementele conflictului de interese inspectorul de integritate trebuia să prezinte argumente de fapt si de drept care să demonstreze acest aspect.

Prin cerinţa prevăzută de art. 21 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 176/2010 se impune necesitatea motivării în fapt şi în drept a raportului inspectorului de integritate, într-o măsură suficientă şi de natură a permite exercitarea neîngrădită a controlului judiciar al instanţei de judecată.

În concluzie, orice decizie de natură a produce efecte privind drepturile şi libertăţile fundamentale trebuie motivată nu doar din perspectiva competenţei de a emite acel act, ci şi din perspectiva posibilităţii persoanei şi a societăţii de a aprecia asupra legalităţii măsurii, respectiv asupra respectării graniţelor dintre puterea discreţionară şi arbilrariu.

În lipsa motivării explicite a raportului de evaluare nr. x/09.12.2021, posibilitatea atacării în justiţie a acestuia este iluzorie, de vreme ce judecătorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat inspectorul de integritate să reţină conflictul de interese.

Cerinţa motivării decurge din necesitatea de a putea fi cunoscute toate elementele de fapt şi drept care au stat la baza emiterii raportului de evaluare nr. x/09.12.2021.

O altă critică a recurentului are în vedere nerespectarea principiilor care stau la baza prevenirii conflictului de interese prevăzute la art. 70 şi art. 71 din Legea nr. 161/2003 şi art. 75 din Legea nr. 393/2004

Analiza existenţei conflictului de interese trebuie realizată prin raportare la prevederile art. 71 din Legea 161/2003 potrivit cărora principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice sunt: imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public.

Astfel, prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003 şi ale art. 75 din Legea nr. 393/2004 trebuie interpretate prin prisma principiilor prevăzute de art. 71 din Legea 161/2003.

În ceea ce priveşte imparţialitatea, trebuie constata că HCL Laslea nr. 49/12.12.2018 a fost adoptată în temeiul prevederilor ari. 6 şi art. 9 alin. (9) din O.U.G. nr. 34/2003.

Aşadar, în virtutea obligaţiei impusă de prevederile art. 6 din O.U.G. nr. 34/2013, Consiliul Local al Comunei Laslea nu avea atributul analizării oportunităţii elaborării amenajamentului pastoral.

Definitorii în ceea ce priveşte adoptarea HCL Laslea nr. 49/12.12.2018 sunt prevederile art. 9 alin. (9) din O.U.G. nr. 34/2013 în care se menţionează faptul că consiliile locale au obligaţia să aprobe amenajamentele pastorale, valabile pentru toate pajiştile permanente aflate pe unitatea administrativ-teritorială în cauză, întocmite de către specialiştii din cadrul primăriilor, al direcţiilor judeţene pentru agricultură sau de către specialiştii din cadrul inspectoratelor teritoriale de regim silvic şi de vânătoare, după caz, conform ghidului elaborat de Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajişti Braşov.

Astfel, în virtutea obligaţiei impuse de prevederile art. 9 alin. (9) din O.U.G. nr. 34/2013, Consiliul Local al Comunei Laslea nu avea atributul analizării oportunităţii aprobării, amenajamentul pastoral pentru pajiştile din proprietatea privată a comunei Laslea.

Cu alte cuvinte, odată întocmit amenajamentul pastoral pentru pajiştile din proprietatea privată a comunei Laslea, Consiliul Local al Comunei Laslea avea obligaţia ci nu vocaţia de a aproba amenajamentul pastoral pentru pajiştile din proprietatea privată a comunei Laslea.

Recurentul, în calitate de membru al Consiliul Local al Comunei Laslea, şi-a îndeplinit obligaţia de a aproba amenajamenlul pastoral pentru pajiştile din proprietatea privată a comunei Laslea.

Astfel, un consilier local nu poate fi părtinitor sau imparţial, decât dacă, în calitatea sa, poate decide dacă o hotărâre va fi luată sau nu. Or, acesta nu avea libertatea deciziei (de a adopta o soluţie dintre mai multe posibile).

Prima instanţă putea să constate că recurentul a încălcat principiul imparţialităţii doar dacă avea dreptul sau libertatea de alegere (decizie prin selecţionare în favoarea cuiva sau a ceva).

În ceea ce priveşte integritatea, pentru aceeaşi identitate de raţiune, câtă vreme recurentul şi-a îndeplinit obligaţiile, respectând prevederile legale care au stat la baza expunerii de motive nr. 5918/07.12.2018 privind aprobarea amenajamentului pastoral, nu se poate afirma că a prejudiciat în vreun fel imaginea publica a funcţiei de consilier local.

Ad absurdum, dacă s-ar îmbrăţişa raţionamentul pur obiectiv al primei instanţe s-ar ajunge în situaţia în care un consilier local ar trebui să se abţină în majoritatea cazurilor în care participă la hotărârile de consiliu local, pentru că în majoritatea dintre cazuri efectele hotărârilor de consiliu local îl privesc în mod direct.

A susţinut faptul că HCL Laslea nr. 49/12.12.2018 a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 6 şi art. 9 alin. (9) din O.U.G. nr. 34/2003, fiind ocrotit si realizat interesul public al tuturor crescătorilor de animale de pe raza Comunei Laslea.

Mai mult decât atât, prin punerea în aplicare a amenajamentului pastoral prin HCL Laslea 3/2021 preţul chiriilor a fost majorat.

Urmare a punerii în aplicarea a amenajamentului pastoral prin HCL Laslea 3/2021 au fost încheiate acte adiţionale la Contractele nr. x/24.10.2007 şi nr. y/03.03.2016. In consecinţă în urma adoptării HCL Laslea nr. 49/12.12.2018 şi a HCL Laslea 3/2021, preţul chiriilor aferente Contractului nr. x/24.10.2007 şi a Contractului nr. x/03.03.2016 a crescut în mod considerabil.

Aşadar, prin adoptarea HCL Laslea nr. 49/12.12.2018 de aprobare a amenajamentului pastoral, pus în aplicare prin adoptarea HCL Laslea 3/2021, recurentul nu a obţinut în folos patrimonial, ba chiar obligaţiile sale faţă de Comuna Laslea au crescut.

Prin urmare, prin HCL Laslea nr. 49/12.12.2018 nu s-a realizat decât aprobarea tehnică a amenajamentului pastoral, fără niciun efect juridic asupra contractelor de chirie existente.

Mai mult, recurentul a susţinut că nu a participat la dezbaterea şi adoptarea HCL Laslea 3/2021.

In concluzie, contrar celor reţinute în raportul de evaluare nr. x/07.12.2021, doar la momentul punerii în aplicare a anienajamentului pastoral recurentul putea să întrevadă un eventual interes personal.

Până la adoptarea HCL Laslea 3/2021, recurentul avea doar obligaţia de a aproba amenajamentul pastoral şi, totodată, aprobarea amenajamentului pastoral prin adoptarea HCL Laslea nr. 49/12.12.2018 nu a născut nici drepturi si nici obligaţii în patrimoniul acestuia.

Astfel, contrar celor reţinute de prima instanţă, faptul că HCL nr. 49/2018 a avut ca efect doar aprobarea amenajamentului pastoral, nu şi punerea în aplicare a acestuia, are cea mai însemnată relevanţă juridică.

Prima instanţă a reţinut în mod nelegal că Hotărârea Consiliului Local Laslea nr. 49/12.12.2018 a produs efecte juridice, întrucât pe baza amenajamentului pastoral, aprobat prin această hotărâre, recurentul ar fi încasat subvenţii agricole de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură în baza adeverinţelor nr. x/15.04.2019 şi nr. y/14.05.2020 eliberate de Primăria Comunei Laslea.

Din cuprinsul adeverinţelor nr. x/15.04.2019 si nr. y/14.05.2020 eliberate de Primăria Comunei Laslea, invocate de prima instanţă, nu reise în niciun mod nici explicit si nici implicit faptul că subvenţiile agricole de la Agenţia de Plăti si Intervenţie pentru Agricultură s-ar acorda în temeiul aprobării amenajamentului pastoral prin HCL nr. 49/12.12.2018.

În ceea ce priveşte susţinerea că, prin hotărârea de consiliu local reţinută în raportul de evaluare, s-a creat posibilitatea accesării fondurilor europene, a arătat că pentru a beneficia de subvenţie este necesară parcurgerea unor etape distincte, cea a elaborării, obligaţie pe care o are consiliul local şi etapa aplicării amenajamentului pastoral.

Deşi textele legale nu prevăd în mod exhaustiv diferenţa de efecte juridice între aprobarea şi aplicarea amenajamentului pastoral, dacă aceste texte de lege folosesc două sintagme asupra aceluiaşi document tehnic, respectiv aprobarea şi aplicarea acestuia, prima instanţă trebuia să reţină că accesul la subvenţii din partea Uniunii Europene este condiţionat doar de aplicare.

Din interpretarea art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2013, aşa cum era acesta în vigoare la data adoptării HCL Laslea nr. 49/12.12.2018 reiese că accesarea fondurilor europene aferente plăţilor pe suprafaţă era condiţionată de aplicarea amenajamentului pastoral.

Amenajamentul pastoral este supus aprobării pentru ca, ulterior, să fie adoptată procedura de aplicare a acestuia. Or, prin HCL Laslea nr. 49/12.12.2018 nu s-a realizat decât aprobarea tehnică a amenajamenutului pastoral, fără nici un alt efect juridic.

În atare situaţie, prin adoptarea HCL Laslea nr. 49/12.12.2018 nu s-a îndeplinit condiţia impusă de art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2013 pentru accesarea fondurilor europene aferente plăţilor pe suprafaţă.

Pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea cererii de recurs.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin concluziile scrise depuse la dosar la data de 30.08.2022, intimata - pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate în prezenta cauză.

În motivare, a arătat că cele două motive de casare invocate de recurent sunt nefondate instanţa pronunţând o sentinţă care respectă exigenţele art. 425 C. proc. civ. şi care a fost emisă cu respectarea normelor de drept material incidente în cauză.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor expuse, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurentul-reclamant A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu controlul de legalitate al Raportului de evaluare nr. x, emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

În motivarea actului administrativ atacat, s-a reţinut că recurentul - reclamant A. a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese deoarece, în perioada exercitării funcţiei publice de consilier local în cadrul Consiliului Local Laslea şi în această calitate, a participat la deliberarea şi adoptarea Hotărârii Consiliului Local Laslea nr. 49/12.12.2018, deşi avea posibilitatea să anticipeze că decizia autorităţii publice din care face parte prezintă un beneficiu pentru el, având în vedere contractele de închiriere pajişti aflate în domeniul privat al comunei Laslea şi aflate în derulare nr. 1882/12.04.2018, nr. 2281/04.05.2017 şi ulterior contractul nr. x/18.04.2019.

Curtea de Apel Alba - Iulia a respins acţiunea reclamantului, ca fiind neîntemeiată, această soluţie fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a legii la situaţia de fapt identificată în cauză.

Înalta Curte constată că sentinţa de fond a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor corespunzătoare din Legea nr. 161/2003 şi a dispoziţiile Legii nr. 176/2010.

Analizând cererea de recurs întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte îl reţine ca nefiind fondat.

Acest motiv de casare nu este incident în cauză, deoarece din cuprinsul reglementării motivului invocat rezultă că, în concepţia legiuitorului, nemotivarea constituie un temei de casare nu numai atunci când nu se arată motivele pe care se sprijină "decizia" judecătorului.

Ipotezele în care se poate reţine o nemotivare a hotărârii judecătoreşti în sensul motivului de casare analizat sunt, potrivit dispoziţiei legale ce îl reglementează, existenţa unei contrarietăţi între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este fondată, contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv şi considerente, cum este cazul admiterii acţiunii prin dispozitiv şi al justificării în considerente a soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată, nemotivarea soluţiei din dispozitiv ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii. De asemenea, jurisprudenţa a mai stabilit că motivarea sumară şi confuză echivalează deopotrivă cu o nemotivare.

Niciuna din aceste ipoteze nu se regăseşte în speţa dedusă judecăţii, fapt ce rezultă din considerentele sentinţei recurate prin care judecătorul fondului a analizat cererile şi susţinerile părţilor, neputându-se reţine existenţa unei contradicţii între considerentele expuse şi soluţia pronunţată şi nici existenţa unei contradicţii esenţiale între considerente, care să conducă la concluzia că nu se poate analiza raţionamentul logico-juridic în temeiul căruia a fost pronunţată sentinţa recurată.

Ca urmare, instanţa de recurs va reţine că sentinţa supusă controlului judiciar în cauza dedusă judecăţii răspunde exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. cuprinzând în considerentele sale, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, cu arătarea motivelor pentru care s-au admis, cât şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Instanţa de recurs subliniază că prin prisma motivelor de casare reglementate de legea de procedură nu trebuie confundată ipoteza lipsei motivării hotărârii judecătoreşti, ce poate fi cenzurată de instanţa de control judiciar prin intermediul motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu ipoteza în care partea este nemulţumită de raţionamentul logico-juridic expus de instanţă în considerentele hotărârii pronunţate, apreciind că acesta nu corespunde în mod satisfăcător argumentelor prezentate în susţinerea pretenţiilor sau apărărilor sale, respectiv acestea nu au fost reţinute ca întemeiate.

Analizând cererea de recurs întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de control judiciar reţine că situaţia juridică a recurentului din dosarul de faţă este reglementată de normele de drept substanţial cuprinse în Secţiunea 3 a Legii 176/2010 ce cuprinde dispoziţii privind evaluarea conflictului de interese şi a incompatibilităţilor.

Potrivit 21 din Legea nr. 176/2010:

"(1) Dacă, după exprimarea punctului de vedere al persoane/invitate, verbal sau în scris, ori, în lipsa acestuia, după expirarea unui termen de 15 zile de la confirmarea de primire a informării de către persoana care face obiectul evaluării, inspectorul de integritate consideră în continuare că sunt elemente în sensul existenţei unui conflict de interese sau a unei incompatibilităţi, întocmeşte un raport de evaluare.

(2) În lipsa confirmării prevăzute la alin. (1), inspectorul de integritate poate întocmi raportul de evaluare după îndeplinirea unei noi proceduri de comunicare.

(3) Raportul de evaluare va avea următorul cuprins:

a) partea descriptivă a situaţiei de fapt;

b) punctul de vedere al persoane/supuse evaluării, dacă acesta a fost exprimat;

c) evaluarea elementelor de conflict de interese sau de incompatibilitate;

d) concluzii.

În raport de conţinutul clar şi precis determinat al dispoziţiilor legale menţionate, Înalta Curte constată, aşa cum în mod temeinic a reţinut şi prima instanţă, că raportul trebuie să conţină punctul de vedere al persoanei evaluate, dacă acesta a fost exprimat, nefiind prevăzută obligativitatea inspectorului de integritate de a prezenta argumentele de fapt şi de drept împotriva susţinerilor persoanei evaluate, aşa cum în mod eronat a precizat reclamantul. Inspectorul de integritate nu trebuie să facă o analiză a punctului de vedere al persoanei evaluate, ci doar să-l expună, exigenţe îndeplinite în speţă, punctul de vedere al reclamantului fiind prezentat pe larg în partea a II - a raportului de evaluare

Din analiza înscrisurilor dosarului, rezultă că inspectorul de integritate a primit punctul de vedere al persoanei supuse verificării însă nu a validat acest raţionament şi, pentru acest motiv, nemulţumirea recurentului rezidă în faptul că opinia pe care a exprimat-o nu a condus în mod obligatoriu la concluzia contrară a autorităţii de integritate care a admis că se relevă elementele existenţei conflictului de interese.

Or, din această perspectivă, nu se poate reţine în cauză faptul că raportul de evaluare este nemotivat câtă vreme autoritatea intimată a identificat în mod corect situaţia de fapt, a raportat-o la datele şi informaţiile obţinute în cadrul procedurii de evaluare şi la dispoziţiile legale incidente în cauză, concluzionând în sensul că recurentul în exercitarea mandatului de consilier local s-a aflat în situaţia de conflict de interese descrisă de disp. art. 77 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu disp. art. 46 alin. (1) din Legea Administraţiei locale nr. 215/2001 întrucât a participat la deliberarea şi adoptarea HCL Laslea nr. 49/12.12.2018 privind aprobarea amenajamentului pastoral pentru pajiştile din proprietatea privată a Comunei Laslea, având un ineteres de natură patrimonială în această problemă supusă dezbaterilor consiliului local.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 77 din Legea nr. 161/2003 "Conflictele de interese pentru preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene sau consilierii locali şi judeţeni sunt prevăzute la art. 46 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."

Art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 în forma în vigoare până în anul 2019 prevedea că nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local.

Astfel, art. 70 din Legea nr. 161/2003 arată că prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative.

Din coroborarea acestor texte de lege rezultă că, pentru a se afla în conflict de interese funcţionarul public trebuie să ia parte la luarea unei decizii care ar putea fi influenţate de un interes personal de natură patrimonială.

Reevaluând ansamblul probator administrat în cauză, instanţa de control judiciar constată că recurentul - reclamant, participând la adoptarea HCL nr. 49/2018 a Comunei Laslea, a realizat pentru sine un beneficiu deoarece adoptarea respectivei hotărâri constituia o garanţie a prelungirii contractelor de închiriere pe care le avea în derulare şi a semnării noului contract nr. x/18.04.2019, precum şi o garanţie a accesării în calitate de utilizator de pajişti/păşune pentru anii 2019-2020 de fonduri europene aferente plăţilor pe suprafeţele exploatate.

Prin urmare, nu se poate nega faptul că recurentul -reclamant, în calitate de consilier local cu drept de vot în cadrul şedinţei în care a fost adoptată HCL nr. 49/12.12.2018, ar avea un interes patrimonial de natură personală.

Pe cale de consecinţă, se confirmă în speţă situaţia de conflict de interese exact aşa cum este aceasta descrisă de norma legală anterior menţionată, recurentul, deşi invocă o serie de lipsuri ale raportului de evaluare emis de intimată, nu reuşeşte să demonstreze lipsa interesului de natură patrimonială pe care îl avea pentru prelungirea contractelor de închiriere şi semnarea unora noi.

Totodată, nu se poate confirma în cauza de faţă încălcarea, aşa cum susţine recurentul, a principiilor care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice, respectiv imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public, câtă vreme consilierul local a obţinut pentru sine un beneficiu imediat, materializat în prelungirea contractelor de închiere pajişte/păşune, acesta necontribuind prin adoptarea HCL nr. 49/12.12.2018 la realizarea interesului general public.

Mergând mai departe pe linia raţionamentului expus de recurent, Înalta Curte constată că nici critica relativă la majorarea preţului chiriilor aferente contractelor, nu se confirmă doarece, ca urmare a respectivelor contracte de închiriere, acesta beneficia de finanţare europeană, respectiv încasa sume de bani de la APIA - Centrul Judeţean Sibiu.

În concluzie, pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte apreciază că soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, criticile formulate de recurentul-reclamant fiind nefondate, acesta nedemonstrând încălcarea de prima instanţă a normelor de drept material de natură să conducă la reformarea soluţiei în cadrul prezentului demers procesual.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că sunt nefondate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 108/2022 de la data de 3 mai 2022, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 108/2022 din 3 mai 2022 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 31 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.