Military rank assignment for civilian prosecutors: validity of cumulative legal career as specialty service time under the Military Personnel Statute

Şedinţa publică din data de 24 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi la data de 20.07.2022, sub la nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi Direcţia Instanţelor Militare din cadrul Ministerul Apărării Naţionale, anularea parţială, în ceea ce priveşte gradul militar ce i s-a acordat, a Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M.P. 336 din 26.04.2022 prin care a fost chemată în activitate cu gradul de căpitan. De asemenea, a mai solicitat şi obligarea pârâţilor să emită un nou ordin prin care să îi acorde gradul militar de locotenent-colonel.

Hotărârea ce face obiectul controlului judecătoresc dedus prezentei judecăţi

Prin sentinţa nr. 170/2022 din data de 29.11.2022, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

"Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei instanţelor militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta a Direcţiei instanţelor militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerului Apărării Naţionale.

Anulează Ordinul nr. M.P.336 din 26.04.2022 şi obligă pârâtul Ministerul Apărării Naţionale să emită un nou ordin prin care să îi acorde reclamantei A. gradul de locotenent-colonel."

Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, atât în nume propriu, dar şi pentru pârâta Direcţia Instanţelor Militare şi, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a sentinţei recurate, iar, în rejudecare, să se respingă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, ca nefondată.

În dezvoltarea motivelor de recurs au susţinut recurenţii că sentinţa recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Invocând dispoziţiile art. 36 alin. (1) Jit. g) din Legea nr. 80/1995privind Statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare Legea nr. 80/1995), art. 74 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, (denumită în continuare Legea nr. 303/2004), art. 48 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, recurenţii au susţinut că, începând cu data de 16.05.2019, potrivit art. 109 alin. (13) din Legea nr. 80/1995 (aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 101/2019 pentru modificarea şl completarea Legii nr. 80/1995privind statutul cadrelor militare), dispoziţiile unor articole printre care şi cele ale art. 52 alin. (1) nu se aplică ofiţerilor, maiştrilor militari şi subofiţerilor din structurile Ministerului Apărării Naţionale.

În acest context legislativ, recurenţii arată că dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanţele sau parchetele militare, precum şi acordarea gradelor militare şi înaintarea în grad a judecătorilor şi procurorilor militari, aprobat prin Hotărârea nr. 176 din 6 februarie 2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi prin Ordinul nr. M. 47 din 22 aprilie 2014 al ministrului apărării naţionale (denumit în continuare, Regulamentul comun), potrivit cărora:

"Gradele militare propuse spre acordare se stabilesc în funcţie de pregătirea, vechimea în specialitatea raportată la stagiile minime în grad, precum şi de vârsta acestora, potrivit dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare.", trebuie interpretate în sensul că fac trimitere la art. 48 alin. (3) din Legea nr. 80/1995.

Trebuie avut în vedere faptul că, dacă la momentul adoptării Regulamentului comun (29.04.2014) trimiterea către art. 52 al Legii nr. 80/1995 era pe deplin aplicabilă, la momentul emiterii Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M.P. 336 din 26.04.2022 dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 nu mai erau aplicabile cadrelor militare din Ministerul Apărării Naţionale şi, implicit, nici intimatei - reclamante, deoarece, începând cu data de 16.05.2019, art. 109 alin. (13) al Legii nr. 80/1995 a fost modificat prin art. I pct. 74 din Legea nr. 101/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, având în prezent următorul conţinut:

"Dispoziţiile art. 2 alin. (2), art. 35 3, art. 51 alin. (1), art. 52 alin. (1), art. 55 alin. (1) privind durata îndeplinirii funcţiei, art. 56 - 59, art. 62, art. 77l alin. (1), art. 80 şi 81 nu se aplică ofiţerilor, maiştrilor militari şi subofiţerilor din structurile Ministerului Apărării Naţionale."

Aşadar, susţin recurenţii că art. 52 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare - invocat ca temei de drept în cererea de chemare în judecată - nu se aplică reclamantei, deoarece art. 109 alin. (13) din aceeaşi lege exclude din sfera destinatarilor art. 52 alin. (1) cadrele militare din Ministerul Apărării Naţionale, pentru care regula în materia acordării gradelor militare este cea prevăzută la art. 48 alin. (3) al aceleiaşi legi.

Altfel spus, întrucât la momentul emiterii ordinului contestat, în Ministerul Apărării Naţionale, criteriile privind acordarea gradelor militare sunt cele statuate la art. 48 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, iar nu cele stipulate la art. 52 alin. (1) din acelaşi act normativ, aşa cum era prevăzut la momentul emiterii Regulamentului comun, trimiterea din cuprinsul art. 8 alin. (2) al acestui act normativ trebuie înţeleasă ca fiind făcută la dispoziţiile art. 48 alin. (3,) din Legea nr. 80/1995.

Instanţa de fond trebuia să reţină că după adoptarea Regulamentului comun a intervenit un eveniment legislativ implicit, astfel cum este reglementat la art. 67 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, republicată, (respectiv modificarea implicită a dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din acest act normativ, prin modificarea Legii nr. 80/1995 prin Legea nr. 101/2019) şi să constate că aplicabile în speţă sunt dispoziţiile art. 48 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, nu cele ale art. 52 alin. (1) din acelaşi act normativ, invocând dispoziţiile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, conform cărora "Evenimentele legislative pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de acelaşi nivel sau de nivel superior...".

Instanţa de fond a reţinut în mod greşit că art. 109 alin. (13) din Legea nr. 80/1995 "(...) nu este incident în speţă întrucât actul atacat se referă la o persoană care nu făcea parte din structurile Ministerului Apărării Naţionale, atunci când a dobândit calitatea de procuror militar, ".

Consideră recurenţii că interpretarea instanţei de fond este greşită, în primul rând, deoarece contravine dispoziţiilor art. 74 alin. (6) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora "Acordarea gradelor militare şi înaintarea în grad a judecătorilor şi procurorilor militari se fac potrivit normelor aplicabile cadrelor permanente din Ministerul Apărării Naţionale"'

Chiar dacă până la data 01.05.2022, de la care a produs efecte Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.P. 336 din 26.04.2022, intimata - reclamantă nu făcea parte din Ministerul Apărării Naţionale, începând cu această dată face parte din minister îi sunt aplicabile dispozitiile art. 48 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, inclusiv în ceea ce priveşte acordarea gradului militar.

Mai susţin recurenţii - reclamanţi că, în al doilea rând, argumentul instanţei de fond nu poate fi primit deoarece reclamanta a fost chemată în activitate şi s-a acordat gradul militar de căpitan prin ordin. Practic, dobândirea calităţii de procuror militar, ca şi a gradului militar de căpitan au avut loc în acelaşi moment astfel că nu se poate susţine că la momentul acordării gradului militar, reclamanta nu ar fi fäcut parte din Ministerul Apărării Naţionale

Prin interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 109 alin. (13) din Legea nr. 80/1995, instanta de fond disociază în mod eronat momentul chemării în activitate ca procuror militar de cel al acordării gradului militar, fără a observa că aceste două evenimente au avut loc simultan, la data de 01.05.2022, începând cu care a produs efecte Ordinul ministrului apărării nationale nr. M.P. 336 din 26.04.2022.

In al treilea rând, mai susţin recurenţii că este eronată interpretarea dată de prima instanţă dispozitiilor art. 109 alin. (13) din Legea nr. 80/1995, în sensul că acestea, ca şi cele ale art. 48 alin. (3) din acelai act normativ, nu ar fi aplicabile persoanelor chemate în activitate, care se află în situaţia prevăzută de art. 36 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 80/1995, deoarece încalcă principiul general de drept potrivit căruia o normă iuridicä trebuie interpretată în sensul său pozitiv, generator de efecte juridice, al aplicării ei, nu în sensul neaplicării (actus interpretandus est potius ut valeat, quana ut pereat).

Or, urmând raţionamentul primei instante, dacă dispozitiile art. 109 alin. (13) din Legea nr. 80/1995, iar pe cale de consecinţă, cele ale art. 48 alin. (3) din acelaşi act normativ nu sunt aplicabile celor care sunt chemati în activitate din afara Ministerului Apărării Nationale, pentru motivul că la data chemării nu făceau parte din minister, trebuie observat că aceste dispoziţii nu sunt aplicabile nici ofiţerilor, maiştrilor militari si subofiterilor aflaţi în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, deoarece aceştia au grade militare, iar în privinţa lor, nu se poate pune problema acordării gradului militar, ci, eventual, a înaintării în grad.

Recurenţii solicită a se avea în vedere că acordarea gradului militar este o instituţie distinctă de cea a înaintării în grad, însă legiuitorul a prevăzut, în mod expres la art. 74 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 că acordarea gradelor militare şi înaintarea în grad a judecătorilor şi procurorilor militari se fac potrivit normelor aplicabile cadrelor permanente din Ministerul Apărării Nationale.

Interpretarea dată de instanta de fond art. 109 alin. (13) din Legea nr. 80/1995 face ca aceste dispoziţii să nu fie aplicabile nici persoanelor din afara Ministerului Apărării Nationale care sunt chemate în activitate nici ofiterilor, maiştrilor militari subofiţerilor care fac parte deja din această instituţie, contrar principiului de drept mai sus enuntat.

Consideră că, în mod eronat, Curtea de Apel Iaşi a luat în considerare la acordarea gradului de locotenent-colonel vechimea în specialitate juridică a reclamantei, care include vechimea ca consilier de probatiune, în loc de vechimea efectivă în funcţia de procuror, de 13 ani si 8 luni, sens în care invocă dispoziţiile art. 5 alin. (2) şi art. 48 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, precum şi art. 3 alin. (1) din Ghidul carierei militare aprobat prin H.G. nr. 106/2011.

Funcţia încadrată de către reclamantă este de procuror militar, arma justiţie militară, specialitatea nr. 116 - magistratură militară. Or, condiţia esenţială pentru încadrarea unei funcţii cu acest specific este aceea de a avea calitatea de procuror, iar acest statut poate fi dobândit potrivit Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Titlul II Cariera judecătorilor şi procurorilor.

Legea nr. 303/2004 foloseşte două noţiuni distincte: vechime efectivă în funcţia de judecător sau procuror şi vechime în magistratură.

Vechimea în magistratură este definită la art. 86 din Lege şi cuprinde perioada în care procurorul a îndeplinit funcţiile de judecător, procuror, judecător la Curtea Constituţională, judecător financiar, procuror financiar, consilier de conturi în secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, auditor de justiţie, personal de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), magistrat-asistent, grefier cu studii superioare juridice, avocat, notar, asistent judiciar, consilier juridic, personal de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Curţii Constituţionale, Avocatului Poporului, Curţii de Conturi sau al Consiliului Legislativ, cadru didactic din învăţământul juridic superior acreditat.

Această noţiune de vechime în magistratură este folosită de legiuitor în determinarea drepturilor băneşti ale judecătorilor şi procurorilor, la momentul pensionării lor.

În evoluţia carierei judecătorilor şi procurorilor, legiuitorul foloseşte noţiunea de vechime efectivă în funcţia de judecător sau procuror, iar în acest sens sunt prevederile referitoare la perioada în care procurorul a avut calitatea de auditor de justiţie sau procuror stagiar ori cele referitoare la promovarea în funcţie de execuţie ori în funcţii de conducere, art. 17, art. 21, art. 39, art. 44, art. 50, art. 52 - 54 din Legea nr. 303/2004.

Faptul că sunt două noţiuni distincte rezultă şi din dispoziţiile art. 63-641 din Legea nr. 303/2004, în care cele două noţiuni sunt folosite alăturat.

Întrucât numirea în funcţia de procuror militar face parte din evoluţia carierei reclamantei ca procuror, precum şi faptul că magistratura militară este cea care e considerată specialitatea militară, şi nu orice carieră juridică, recurenţii susţin că vechimea în specialitate, ca şi criteriu de acordare a gradului militar nu poate fi decât vechimea efectivă în funcţia de judecător sau procuror.

Or, reclamanta avea la momentul transferului la parchetul militar o vechime efectivă, ca procuror de 13 ani şi 8 luni, aşa cum reiese din Hotărârea nr. 641/22.03.2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori.

În consecinţă, chiar în ipoteza în care nu ar fi aplicabile dispoziţiile art. art. 109 alin. (13) din Legea nr. 80/1995, aşa cum greşit a reţinut instanţa de fond, reclamanta nu îndeplineşte condiţia referitoare la vechimea efectivă ca procuror, raportată la stagiile minime în grad prevăzute de Legea nr. 80/1995 pentru acordarea gradului militar de locotenent - colonel (18 ani), ci doar condiţia vechimii minime de 13 ani, corespunzătoare stagiilor minime în grad pentru gradul de maior.

Invocă şi practica instanţelor în alte dosare având obiect similar, menţionând astfel sentinţa nr. 35/CA/2021 din 15.04.2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/3 5/CA/2020, precum şi sentinţa civilă nr. 20/2014 din 26.06.2014, pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia civilă nr. 703/04.11.2014 a Curţii de Apel Galaţi, unde s-a reţinut că "înaintarea în grad a ofiţerilor nu se pate face în mod automat, în funcţie de vechime şi raportat la limitele de vârstă în grad, ci presupune dreptul de apreciere al organelor de conducere a structurilor militare, aşadar o chestiune de oportunitate, iar nu de legalitate, asupra căreia instanţa nu are mecanisme legale de a interfera".

Mai susţin recurenţii deopotrivă că instanţa de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, în sensul că, deşi prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat instanţei să dispună:

"revocarea parţială, în ceea ce priveşte gradul militar acordat, a Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M.P. 336 din 26.04.2022 prin care a fost chemată în activitate cu gradul de căpitan şi obligarea pârâţilor să emită un nou ordin prin care să-i acorde un grad militar superior(...) ", prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Iaşi a dispus anularea Ordinului nr. M.P. 336 din 26.04.2022 în integralitatea sa şi a obligat Ministerul Apărării Naţionale să emită un nou ordin, prin care să îi acorde reclamantei gradul de locotenent - colonel, încălcându-se astfel principiul disponibilităţii procesului civil, potrivit căruia părţile sunt îndreptăţite să stabilească limitele procesului, inclusiv în ceea ce priveşte obiectul său.

In concluzie, având în vedere motivele arătate, solicită instanţei admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei nr. 170/2022 din 29.11.2022 a Curţii de Apel Iaşi, iar, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naţionale, ca nefondată.

Apărările formulate în cauză

Deşi recursul celor doi pârâţi i-a fost comunicat intimatei - reclamante A. în termenul legal, aceasta nu a formulat apărări împotriva criticilor recurenţilor, în cadrul unei întâmpinări, astfel cum impun dispoziţiile art. 4711 alin. (3) C. proc. civ. incidentă şi în cazul recursului conform art. 490 alin. (2) şi art. 494 din acelaşi act normativ.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului din data de 17.03.2023 s-a fixat primul termen pentru soluţionarea recursului la data de 24.10.2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, Înalta Curte, din oficiu a invocat lipsa de interes a recurentei Direcţia Instanţelor Militare în promovarea acestei căi de atac şi, luând act de concluziile orale formulate de reprezentantul legal al celor doi recurenţi atât cu privire la acest aspect, cât şi cu privire la fondul recursului, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise şi a reţinut dosarul spre soluţionare asupra excepţiei invocate din oficiu şi pe fondul recursului.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând hotărârea recurată, prin prisma criticilor invocate, dar şi prin raportare la ansamblul probatoriu administrat în cauză, precum şi la dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul promovat de pârâta Direcţia Instanţelor Militare este lipsit de interes, iar recursul promovat de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale în nume propriu este nefondat, urmând a fi respinse, ca atare, pentru argumentele în continuare arătate.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes a recursului promovat de pârâta Direcţia Instanţelor Militare, prin Ministerul Apărării Naţionale, excepţie invocată din oficiu, Înalta Curte apreciază că excepţia este întemeiată, urmând să respingă acest recurs, ca lipsit de interes, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit dispoziţiilor legale menţionate supra, "(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei."

Excepţia lipsei de interes reprezintă un mijloc procesual de apărare prin care se invocă lipsa interesului sau a uneia din cerinţele acestuia cu privire la cererea de chemare în judecată sau la alt mijloc procedural ce intră în conţinutul acţiunii civile (cereri, excepţii, exercitarea căilor de atac, executarea silită), fiind o excepţie de fond, întrucât se invocă încălcarea cerinţelor interesului - condiţie de exercitare a acţiunii civile, peremptorie, întrucât admiterea sa împiedică soluţionarea fondului cererii, şi absolută, deoarece se încalcă norme de ordine publică.

În argumentarea acestei soluţii Înalta Curte are în vedere că, în conformitate cu art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta impunându-se a fi determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

De asemenea, urmează a fi avute în vedere şi prevederile art. 29 din C. proc. civ., potrivit cărora acţiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecţia judiciară a drepturilor şi intereselor civile legal ocrotite, în materia contenciosului administrativ acest lucru presupunând dovedirea existenţei actuale a unui drept sau interes legitim încălcat printr-un act administrativ emis de o autoritate publică sau prin refuzul emiterii actului.

Întrucât cauza de faţă are ca obiect verificarea legalităţii Ordinului Ministrului Apărării Naţionale nr. M.P.336 din 26.04.2022, cu consecinţa anulării acestuia şi emiterea unui nou ordin prin care să-i acorde reclamantei A. un grad militar superior, respectiv gradul de locotenent-colonel, la stabilirea interesului procesual în susţinerea recursului promovat de Direcţia Instanţelor Militare, prin Ministerul Apărării Naţionale Înalta Curte va avea în vedere soluţia pronunţată de prima instanţă şi criticile ce fac obiectul recursului dedus prezentei judecăţi.

Sub acest aspect, în urma analizării actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că prin întâmpinarea formulată în dosarul de fond (dosarul de fond) de către pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, în nume propriu, dar şi pentru pârâta Direcţia Instanţelor Militare s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Instanţelor Militare, susţinându-se că, potrivit cadrului normativ incident, propunerea privind chemarea în activitate cu gradul de căpitan a reclamantei a fost iniţiată de către secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nu de Direcţia Instanţelor Militare, aceasta din urmă având atribuţii numai în ceea ce priveşte propunerea acordării gradului militar pentru judecătorii numiţi sau transferaţi la instanţele militare.

Totodată, a arătat că raportat la obiectul cauzei şi în măsura în care pretenţiile deduse judecăţii vizează exclusiv acordarea unui grad militar superior, este lesene de observat că o asemenea operaţiune excedează atribuţiilor legale aparţinând Direcţiei instanţelor militare, aceasta neavând calitatea procesuală pasivă în acest tip de cauze.

În concluzie, a solicitat admiterea excepţiei şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii reclamantei, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de capacitate de exerciţiu şi fără atribuţii, raportat la obiectul cererii.

Prin sentinţa nr. 170/2022, ce face chiar obiectul controlului judecătoresc dedus prezentei judecăţi, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Instanţelor Militare şi s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Instanţelor Militare, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, prin raportare la obiectul acţiunii formulate, nu există identitate între Direcţia instanţelor militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, chemată în judecată ca pârâtă, şi cel obligat în cadrul aceluiaşi raport juridic, Direcţia instanţelor militare nefiind emitenta actului atacat şi nici nu are competenţa de a emite astfel de acte, ci doar propune ministrului apărării naţionale acordarea gradului militar judecătorilor nominalizaţi în hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii.

În aceste condiţii şi având în vedere şi împrejurarea că propunerea privind chemarea reclamantei în activitate cu gradul de căpitan a fost iniţiată de secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu de pârâta Direcţia instanţelor militare, Curtea de Apel a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei instanţelor militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi, pe cale de consecinţă, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Direcţia instanţelor militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin recursul formulat de Ministerul Apărării Naţionale în nume propriu, dar şi în numele Direcţiei Instanţelor Militare, nu s-au adus critici cu privire la soluţia primei instanţe de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Instanţelor Militare, ci doar cu privire la soluţia ce vizează fondul litigiului, constând în cererea de anulare parţială a Ordinului nr. MO 336 din 26.04.2022 şi de emitere a unui nou ordin prin care să se acorde un grad militar superior.

În acest context, Înalta Curte reţine că, în acest stadiu procesual recurenta - pârâtă Direcţia Instanţelor Militare nu justifică nici un interes în susţinerea recursului promovat împreună cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, în condiţiile în care excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, invocată în faţa primei instanţe, a fost admisă, soluţia fiindu-i astfel favorabilă, iar prin cererea de recurs s-a solicitat casarea doar " în parte " a sentinţei recurate, iar, în rejudecare, (doar) respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naţionale, ca nefondată, fără a se solicita, aşadar, şi reformarea soluţiei de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Instanţelor Militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi de respingere a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Direcţia Instanţelor Militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pe cale de consecinţă, cum interesul de a acţiona al Direcţiei Instanţelor Militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale trebuie să subziste pe toată perioada procesului, iar acesta nu mai este actual potrivit art. 33 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din acelaşi act normativ, motiv pentru care, reţinând ca fiind întemeiată excepţia lipsei de interes, invocată din oficiu, o admite şi, pe cale de consecinţă, va respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Instanţelor Militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, prin Ministerul Apărării Naţionale, ca lipsit de interes.

În continuare, trecând la analizarea recursului promovat de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, în nume propriu, Înalta Curte, pentru a răspunde criticilor de nelegalitate formulate de pârât, apreciază necesar a puncta aspectele de ordin factual care au condus la formularea cererii de faţă.

Reclamanta A., absolventă a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Al. I. Cuza din Iaşi, promoţia 2000 a absolvit studii aprofundate în specializarea Drept internaţional public şi privat, promoţia 2000 - 2001, a ocupat funcţia de consilier de reintegrare socială şi supraveghere în cadrul Serviciului de Probaţiune (fostul Serviciul de Reintegrare Socială şi Supraveghere) de pe lângă Tribunalul Iaşi, în perioada 13.12.2002 - 30.06.2008, apoi a ocupat funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamţ în perioada 01.07.2008 - 31.10.2009, în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi în perioada 01.11.2009 - 14.07.2020 unde a promovat pe loc, începând cu data de 01.01.2018, în gradul profesional de procuror de parchet de pe lângă tribunal.

În baza Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Procurori nr. 348/31.03.2020, reclamanta a fost transferată de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, aici desfăşurându-şi activitatea în perioada 15.07.2020 - 30.04.2022.

Prin Hotărârea nr. 641 din data de 22 martie 2022, Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori a transferat-o pe reclamanta A. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi la Parchetul Militar Iaşi, începând cu data de 01.05.2022 .

Prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.P. 336 din 26.04.2022, act administrativ calificat secret, reclamanta a fost chemată în activitate cu gradul de căpitan şi pusă la dispoziţia secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea încadrării ca procuror militar la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi.

Ulterior, prin Ordinul nr. 31/05.05.2022 al procurorului militar şef al secţiei Parchetelor Militare, s-a stabilit că, începând cu data de 01.05.2022, reclamanta procuror militar căpitan A. se încadrează în funcţia de locotenent-colonel la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi, iar prin Ordinul nr. 1196/10.05.2022, emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reclamantei i s-au stabilit drepturi salariale corespunzătoare funcţiei de procuror militar cu grad de parchet de pe lângă tribunal .

Nemulţumită de gradul militar acordat, reclamanta a formulat plângerea prealabilă nr. DJP1-5041/14.06.2022, în care a invocat dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 80/1995. Reclamantei i s-a răspuns prin adresa nr. DJP1-5245/20.06.2022, în sensul că solicitarea ei nu poate fi soluţionată favorabil, motivat de faptul că, începând cu data de 16.05.2019, art. 109 alin. (13) din Legea nr. 80/1995 prevede că dispoziţiile art. 52 alin. (1) nu se aplică ofiţerilor din structurile Ministerului Apărării Naţionale.

Ca urmare a acestui răspuns, reclamanta A. s-a adresat instanţei de contencios administrativ, solicitând anularea Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M.P. 336 din 26.04.2022 în partea referitoare la gradul militar acordat, precum şi obligarea pârâţilor la emiterea un nou ordin prin care să i se acorde gradul militar de locotenent-colonel.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a susţinut că, raportat la vechimea în specialitatea juridică deţinută la momentul numirii în funcţia de procuror militar, de aproximativ 20 ani, obţinută prin cumularea perioadei cât a activat ca şi consilier de probaţiune (13.12.2002- 30.06.2008) cu cea în care a ocupat funcţia de procuror (începând cu 01.07.2008 până în prezent), îndeplinea condiţiile legale pentru acordarea gradului militar de locotenent colonel, astfel că ordinul MAPN contestat este emis cu nerespectarea dispoziţiilor art. 52 alin. (1) şi art. 36 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 80/1995, precum şi art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Prima instanţă a constatat ca fiind întemeiate motivele de nelegalitate ale reclamantei, reţinând că, deşi este adevărat că art. 109 alin. (13) prevede că dispoziţiile art. 52 alin. (1) nu se aplică ofiţerilor, maiştrilor militari şi subofiţerilor din structurile Ministerului Apărării Naţionale, acest text de lege nu este însă incident în speţa de faţă, întrucât actul atacat se referă la o persoană care nu făcea parte din structurile Ministerului Apărării Naţionale atunci când a dobândit calitatea de procuror militar. Actul atacat de reclamantă conţine o măsură luată pentru acordarea gradului militar unui procuror care a activat la un parchet din cadrul Ministerului Public înainte de a fi transferat la o unitate de parchet militară, astfel că nu există temei pentru a se reţine că nu i se aplică prevederile art. 52 alin. (1) pe motiv că nu s-ar fi aflat în structurile Ministerului Apărării Naţionale.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, fiind însuşită de instanţa de control judiciar pentru că reflectă aplicarea judicioasă a cadrului normativ la situaţia de fapt ale cărei coordonate relevante nu sunt supuse contestării.

În conformitate cu prevederile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, "Persoanelor prevăzute la art. 36 alin. (1) lit. e), g) şi h), art. 36 alin. (2), art. 37 lit. e), art. 39 lit. c), art. 40 alin. (1) lit. g) şi la art. 41 lit. e), g) şi h) li se acordă grade militare în funcţie de pregătirea lor, vechimea în specialitatea dobândită pe timpul studiilor, raportată la stagiile minime în grad, precum şi de vârsta acestora.".

Dispoziţiile art. 36 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 80/1995 stipulează că:

"Ofiţerii în activitate provin din: (...) g) persoane care au vârsta de cel mult 45 de ani, sunt absolvente cu diplomă de licenţă ale unei instituţii de învăţământ superior, cu profil corespunzător specialităţilor militare, au promovat testele de aptitudini şi îndeplinesc celelalte condiţii stabilite prin ordin al miniştrilor sau şefilor instituţiilor componente ale sistemului apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale."

Totodată, art. 48 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 prevede că:

"(...) gradele se acordă celor prevăzuţi la art. 36 alin. (1) lit. e), g) şi i) - k) în raport cu nivelul structurii şi specificul funcţiei vacante, precum şi vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării acesteia, potrivit normelor stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale."

Este de observat şi că stagiile minime în grad pentru înaintarea în gradul următor al ofiţerilor, până la gradul de locotenent colonel, sunt, conform art. 94 lit. a) din Legea nr. 80/1995, următoarele: stagiul minim în gradul de sublocotenent pentru a deveni locotenent este de 3 ani; stagiul minim în gradul de locotenent pentru a deveni căpitan este de 5 ani; -stagiul minim în gradul de căpitan pentru a deveni maior este de 5 ani; stagiul minim în gradul de maior pentru a deveni locotenent-colonel este de 5 ani. Prin însumarea stagiilor obligatorii pentru acordarea gradului de locotenent colonel, se obţine un stagiu total de 18 ani, pe care reclamanta l-a îndeplinit, în timp ce pârâtul MAPN susţine contrariul, în sensul că vechimea dobândită de reclamantă anterior nu poate fi avută în vedere ca vechime în specialitate militară necesară pentru obţinerea gradului de locotonent colonel, singura vechime eligibilă fiind perioada în care reclamanta a ocupat efectiv funcţia de procuror.

Nu în ultimul rând, instanţa de control judiciar are în vedere şi dispoziţiile art. 8 din Regulamentul comun, de care s-a prevalat autoritatea ministerială, care prevede că:

"Gradele militare propuse ministrului apărării naţionale de către secţia parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie spre acordare procurorilor civili numiţi în funcţia de procuror militar se stabilesc în funcţie de pregătirea, vechimea în specialitatea raportată la stagiile minime în grad, precum şi de vârsta acestora, potrivit dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare."

Înalta Curte constată că reclamanta îndeplinea, la data chemării în activitate în corpul ofiţerilor, condiţiile prevăzute de art. 52 alin. (1) coroborat cu art. 36 alin. (1) lit. g) şi art. 48 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, raportat la stagiile minime de grad prevăzute de art. 94 lit. a) din aceeaşi lege, pentru a-i fi acordat gradul de locotenent colonel. Astfel, la momentul numirii în funcţia de procuror militar (01.05.2022), reclamanta deţinea diplomă de licenţă emisă de o instituţie de învăţământ superior cu profil corespunzător funcţiei de procuror militar şi avea o vechime în specialitate juridică de aproximativ 20 de ani dobândită în cadrul următoarelor profesii juridice:

- în perioada 13.12.2002 - 30.06.2008 consilier de probaţiune

- 01.07.2008 - 31.10.2009 - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamţ;

- 01.11.2009 - 14.07.2020- procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi

- 15.07.2020 - 30.04.2022 - procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi

- începând cu 01.05.2022 - procuror la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi

Totodată, reclamanta avea mai puţin de 45 de ani la data emiterii actului contestat, obţinuse gradul profesional de procuror la parchetul de pe lângă tribunal, fiind îndeplinite şi condiţiile referitoare la promovarea testelor de aptitudini (aspect necontestat de pârât).

Prin urmare, raportând, conform dispoziţiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 80/1995, vechimea de 18 ani în specialitatea dobândită pe timpul studiilor la stagiile minime în grad, compusă din 3 ani pentru gradele militare de sublocotenent şi aspirant + 5 ani pentru gradul de locotenent + 5 ani pentru gradul de căpitan şi 5 ani pentru cele de maior şi locotenent-comandor, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, constată că reclamanta are dreptul la acordarea gradului militar de locotenent-colonel, nu a celui de căpitan, cum în mod greşit s-a dispus prin ordinul atacat. Gradul militar de căpitan se acordă persoanelor menţionate la art. 36 alin. (1) lit. g) din lege care au o vechime de minim 13 ani în specialitatea dobândită pe timpul studiilor, or durata vechimii reclamantei în specialitatea dobândită pe timpul studiilor este de aproape 20 de ani, corespunzătoare gradului militar de locotenent-colonel.

Nu poate fi reţinută critica potrivit căreia vechimea dobândită ca şi consilier de probaţiune nu face parte din vechimea eligibilă pentru acordarea gradului militar, câtă vreme art. 48 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 face trimitere la "vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării acesteia", iar art. 52 alin. (1) se referă la "vechimea în specialitatea dobândită pe timpul studiilor", categorie căreia i se subsumează şi activitatea de consilier de probaţiune. Această profesie nu poate fi exercitată decât în condiţiile absolvirii unei facultăţi de drept, specialitatea necesară ocupării atât a funcţiei de consilier de probaţiune, cât şi a celei de procuror fiind, evident, cea juridică, dobândită prin urmarea unei instituţii de învăţământ superior cu acest profil.

Eronat consideră recurentul - pârât că vechimea dobândită ca şi consilier de probaţiune nu poate fi asimilată specialităţii militare menţionate în cuprinsul art. 36 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 80/1995. Specialitatea militară în care se încadrează reclamanta este magistratura militară, din cadrul serviciului justiţie militară, iar potrivit art. 32 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, poate fi numită judecător sau procuror militar persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru intrarea în magistratură, cu avizul conform al Ministerului Apărării Naţionale privind îndeplinirea condiţiilor legale pentru dobândirea calităţii de ofiţer activ în cadrul acestui minister. Or, conform art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, "Pot fi numiţi în magistratură, pe bază de concurs, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (2), (...) personalul de probaţiune cu studii superioare juridice, (...), cu o vechime în specialitate de cel puţin 5 ani." Aşadar, perioada exercitării funcţiei de consilier de probaţiune este luată în considerare ca vechime eligibilă pentru numirea în magistratură pe bază de concurs, fiind considerată vechime în specialitate.

Prin urmare, coroborând aceste texte de lege, cu prevederile art. 52 alin. (1) şi art. 48 alin. (3), rezultă că, în cazul magistraturii militare, trimiterea la specialitatea militară nu poate fi interpretată decât ca referindu-se la vechimea în specialitate juridică care îi conferă solicitantului posibilitatea intrării în magistratură şi, ulterior, ocupării funcţiei de procuror militar, iar câtă vreme avocatura face parte din carierele juridice care permit accederea în magistratură după îndeplinirea unei anumite vechimi, rezultă că perioada în care reclamantul a fost avocat trebuie luată în considerare la acordarea gradului militar.

Nu poate fi reţinută nici critica recurentului potrivit căreia dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 nu sunt aplicabile reclamantei deoarece art. 109 alin. (13) din aceeaşi lege exclude din sfera destinatarilor art. 52 alin. (1) cadrele militare din Ministerul Apărării Naţionale, pentru care regula în materia acordării gradelor militare ar fi cea prevăzută la art. 48 alin. (3) al aceleiaşi legi.

Deşi este adevărat că art. 109 alin. (13) prevede că dispoziţiile art. 52 alin. (1) nu se aplică ofiţerilor, maiştrilor militari şi subofiţerilor din structurile Ministerului Apărării Naţionale, judicios a reţinut prima instanţă că acest text de lege nu este incident în speţă, întrucât actul atacat se referă la o persoană care nu făcea parte din structurile Ministerului Apărării Naţionale atunci când a dobândit calitatea de procuror militar. Or, actul atacat de reclamantă conţine o măsură luată pentru acordarea gradului militar unui procuror care a activat la un parchet din cadrul Ministerului Public înainte de a fi transferat la o unitate de parchet militară, astfel că nu există temei pentru a se reţine că nu i se aplică prevederile art. 52 alin. (1) pe motiv că nu s-ar fi aflat în structurile Ministerului Apărării Naţionale.

Important de reţinut este şi faptul că persoanele prevăzute la art. 36 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 80/1995 sunt prin ipoteza normei persoane din afara structurilor Ministerului Apărării Naţionale, iar, când legiuitorul s-a referit la persoane din structurile ministerului s-a exprimat clar în acest sens, folosind expresia "maiştri militari, subofiţeri, soldaţi şi gradaţi profesionişti, în activitate" sau alte sintagme similare, iar când a vizat persoane care nu activează în aceste structuri a utilizat expresii diferite, cum este cea de la lit. g), iar atunci când a voinţa legiuitorului a fost în sensul excluderii unor persoane de la acordarea gradelor militare în funcţie de vechimea în specialitatea dobândită pe timpul studiilor, raportată la stagiile minime în grad, a arătat expres care sunt acestea, astfel cum este stabilit la art. 52 alin. (2) din actul normativ menţionat.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 52 alin. (1), art. 36 alin. (1) lit. g), art. 48 alin. (3), art. 94 lit. a) şi art. 109 alin. (13) din Legea nr. 80/1995, iar motivele invocate de recurentul - pârât Ministerul Apărării Naţionale, în nume propriu, nu pot fi în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în ceea ce priveşte recursul promovat de Ministerul Apărării Naţionale, pentru Direcţia Instanţelor Militare, reţinând că este întemeiată excepţia lipsei de interes a recurentei Direcţia Instanţelor Militare în promovarea recursului, excepţie invocată din oficiu, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1), art. 32,33 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Instanţelor Militare, ca lipsit de interes.

Totodată, în ceea ce priveşte recursul formulat de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, în nume propriu, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale în nume propriu, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legale, a hotărârii instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Instanţelor Militare împotriva sentinţei nr. 170/2022 din data de 29 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale în nume propriu împotriva sentinţei nr. 170/2022 din data de 29 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 24 octombrie 2023.