Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4666/2023 AI generated

Judicial transfer request refused due to critical understaffing at source court despite family circumstances; CSM discretion upheld under Law 303/2022

Case Number Decizia nr. 4666/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the plaintiff's appeal, upholding the decision of the Supreme Council of Magistracy (Section for Judges) that had rejected the judge's application for transfer from the Botoșani County Court to the Iași County Court. The dispute centered on a judicial personnel transfer request, where the plaintiff argued that the authority failed to adequately weigh personal grounds, such as family residence and commuting difficulties, against the source court's staffing situation. The court ruled that the administrative body possessed a broad margin of discretion to prioritize the public interest in the optimal functioning of the judiciary over individual private interests, finding that the Botoșani court was critically understaffed (operating with a significant deficit of judges) and that the refusal did not constitute an abuse of power or an error of law. The decisive legal basis involved the criteria for judicial transfers under Articles 188 and 192 of Law no. 303/2022, which mandate considering factors such as court workload, vacant posts, seniority, and personal circumstances without a strict order of priority, balanced against the principle of proportionality between public interest and private rights under Law no. 554/2004.

Legislator headnote

AI generated

art. 1341 din Legea nr. 304/2004, art. 192 din Legea nr. 303/2022, art. 189 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, art. 188 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, art. 13 din Legea nr. 554/2004, art. 29 din Legea nr. 305/2022; Judicial transfer request refused due to critical understaffing at source court despite family circumstances; CSM discretion upheld under Law 303/2022: În raport cu criteriile enunţate în art. 192 din Legea nr. 303/2022, secţia pentru Judecători a constatat că 2 judecători din cadrul Judecătoriei Botoşani (1 din secţia civilă şi 1 din secţia penală) au solicitat transferul la Judecătoria Iaşi, în contextul în care situaţia resurselor umane la nivelul Judecătoriei Botoşani este una extrem de dificilă, având în vedere numărul mare de posturi vacante, apreciind că în această sesiune de transferuri, pentru a nu afecta activitatea instanţei, este oportună aprobarea transferului unui singur judecător, cu vechime mai mare în cadrul instanţei şi, respectiv, doar din cadrul secţiei penale a instanţei.

Keywords

AI generated
judicial law principle of proportionality application to an administrative authority personal circumstances right of residence abuse of power

Cited Legislation

AI generated
art. 1341 din Legea nr. 304/2004
1341 din Legea 304/2004, funcţiile de preşedinte secţie penală şi preşedinte secţie civilă sunt vacante, fiind ocupate prin delegare, iar 2 posturi sunt temporar vacante, din care 1 post este ocupat în condiţiile art. 1341 din Legea nr. 304/2004, în vigoare la acel moment.
art. 192 din Legea nr. 303/2022
În raport cu criteriile enunţate în art. 192 din Legea nr.
art. 189 alin. (2) din Legea nr. 303/2022
303/2022, art. 189 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, republicată, art.
art. 188 alin. (1) din Legea nr. 303/2022
Mai arată că nu există nicio dispoziţie legală care să oblige secţia pentru Judecători ca, în procedura transferului, să comunice solicitantului motivele cuprinse în avizele şi în punctele de vedere prevăzute la art. 188 alin. (1) din Legea nr. 303/2022.
art. 13 din Legea nr. 554/2004
În temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004, la dosarul cauzei s-au ataşat actul administrativ atacat şi documentaţia aferentă.
art. 29 din Legea nr. 305/2022
303/2022, coroborate cu art. 29 din Legea nr. 305/2022 cu analiza legalităţii Hotărârii nr.
art. 188 din Legea nr. 303/2022
Potrivit dispoziţiilor art. 188 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată:
art. 190 alin. (1) din Legea nr. 303/2022
Potrivit art. 190 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 "(1) Cererile de transfer se depun la Consiliul Superior al Magistraturii în termen de 15 zile de la data publicării anunţului prevăzut la art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 18 octombrie 2023

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea contestată

Prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători nr. 973 din data de 30 martie 2023, emise de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, s-a respins cererea de transfer de la Judecătoria Botoşani la Judecătoria Iaşi, formulată de doamna judecător A..

În considerentele hotărârii de mai sus, s-a reţinut că prin cererea înregistrată în cadrul sesiunii de transfer a judecătorilor din perioada ianuarie- martie 2023, doamna A., judecător la Judecătoria Botoşani, a solicitat transferul la Judecătoria Iaşi, invocând motive de ordin personal şi profesional.

Analizând nota Direcţiei resurse umane şi organizare şi dispoziţiile art. 188 alin. (1) - (3) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, secţia pentru judecători a reţinut că din analiza traseului profesional, rezultă că doamna judecător A. are o vechime de 5 ani şi 1 lună în funcţia de judecător, din care 3 ani şi 1 lună vechime la Judecătoria Botoşani.

Conform evidenţelor direcţiei de resort, la Judecătoria Botoşani, instanţa de la care s-a solicitat transferul, din cele 35 de posturi de judecător prevăzute în schema de personal, 19 posturi sunt ocupate, din care 3 stagiari 2022 şi 1 stagiar 2021, respectiv 18 posturi efectiv ocupate, 17 posturi sunt vacante, din care 1 post în condiţiile art. 1341 din Legea 304/2004, funcţiile de preşedinte secţie penală şi preşedinte secţie civilă sunt vacante, fiind ocupate prin delegare, iar 2 posturi sunt temporar vacante, din care 1 post este ocupat în condiţiile art. 1341 din Legea nr. 304/2004, în vigoare la acel moment.

În anul 2022, la Judecătoria Botoşani, încărcătura efectivă pe judecător a fost de 1003 dosare, comparativ cu media naţională de 1159 de dosare, iar încărcătura efectivă pe schemă a fost de 668 de dosare, comparativ cu media naţională de 893 de dosare.

La Judecătoria Iaşi, instanţa la care s-a solicitat transferul, dintre cele 61 de posturi de judecător prevăzute în schemă, 52 de posturi sunt ocupate, din care 2 stagiari, respectiv 45 de posturi efectiv ocupate, din care 2 stagiari, 2 posturi ocupate prin transfer (din 15.03.2023), ca urmare a punerii în executare a unor Decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind vacante 9 posturi, din care 4 posturi sunt utile pentru transfer în sesiunea de faţă. Totodată, la această instanţă funcţiile de preşedinte secţie civilă şi preşedinte secţie penală sunt vacante, fiind ocupate prin delegare, iar 6 posturi sunt temporar vacante, din care 2 sunt ocupate.

În anul 2022, la Judecătoria Iaşi, încărcătura efectivă a cauzelor/judecător a fost de 1108,8, comparativ cu media naţională de 1159,3, iar încărcătura efectivă a cauzelor/schemă a fost de 923,4 comparativ cu media naţională de 893,1.

De asemenea, s-a reţinut că Judecătoria Botoşani şi Curtea de Apel Suceava au avizat negativ solicitarea de transfer, motivat de situaţia extrem de dificilă în care se află Judecătoria Botoşani, sub aspectul resurselor umane, respectiv faptul că doar 17 judecători (11 la secţia civilă şi 6 la secţia penală) funcţionează efectiv la nivelul instanţei, dintr-o schemă de 35 de posturi, ca urmare a promovării unui număr de 4 judecători la Tribunalul Botoşani, plecării în concedii de studii a celor 4 stagiari, transferului unui judecător şi pensionării unui alt judecător. Mai mult, la data de 16.02.2023, un judecător din cadrul secţiei civile a obţinut o hotărâre definitivă prin care Consiliul Superior al Magistraturii a fost obligat la emiterea unei hotărâri prin care să se dispună transferul doamnei judecător de la Judecătoria Botoşani la Judecătoria Iaşi.

În aceste condiţii, având în vedere situaţia secţiei civile, s-a hotărât mutarea unui judecător de la secţia penală la secţia civilă, precum şi soluţionarea şi de către secţia penală a ordinelor de protecţie şi a plângerilor contravenţionale.

Judecătoria Iaşi şi Curtea de Apel Iaşi au avizat favorabil solicitarea de transfer, motivat de situaţia resurselor umane la nivelul Judecătoriei Iaşi, prin raportare la volumul de activitate.

În raport cu criteriile enunţate în art. 192 din Legea nr. 303/2022, secţia pentru Judecători a constatat că 2 judecători din cadrul Judecătoriei Botoşani (1 din secţia civilă şi 1 din secţia penală) au solicitat transferul la Judecătoria Iaşi, în contextul în care situaţia resurselor umane la nivelul Judecătoriei Botoşani este una extrem de dificilă, având în vedere numărul mare de posturi vacante, apreciind că în această sesiune de transferuri, pentru a nu afecta activitatea instanţei, este oportună aprobarea transferului unui singur judecător, cu vechime mai mare în cadrul instanţei şi, respectiv, doar din cadrul secţiei penale a instanţei.

Astfel, s-a reţinut că Judecătoria Botoşani, instanţă de la care se solicită transferul, înregistrează o situaţie extrem de dificilă a resurselor umane disponibile, respectiv faptul că funcţionează cu un deficit de judecători reprezentând 48,57 % din schemă, iar la nivelul secţiei civile, unde activează doamna judecător, aşa cum rezultă din avizul negativ al instanţei, sunt în activitate doar 11 judecători din schema de 28 de posturi, urmare a transferului a 5 judecători din cadrul acesteia la instanţele superioare, ca efect al valorificării gradului profesional deţinut, precum şi în considerarea necesităţii de resurse umane la nivelul Tribunalelor Botoşani şi Suceava, ceea ce ar face ca vacantarea a încă unui post la nivelul secţiei civile a Judecătoriei Botoşani să producă efecte negative asupra activităţii instanţei.

De asemenea, a reţinut avizul nefavorabil exprimat de Judecătoria Botoşani şi punctul de vedere negativ al Curţii de Apel Suceava.

2. Contestaţia formulată în cauză

Împotriva Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători nr. 973 din 30 martie 2023 a formulat contestaţie contestatoarea A., solicitând obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri prin care să dispună transferul său de Ia Judecătoria Botoşani la Judecătoria Iaşi.

În motivarea contestaţiei arată că a avut calitatea de auditor de justiţie în perioada 01.01.2018 - 31.12.2019, fiind numită prin hotărârea Plenului CSM 1315/19.12.2017, iar prin Hotărârea CSM nr. 2102 din 19 decembrie 2019 a fost numită în funcţia de judecător stagiar în cadrul Judecătoriei Botoşani, activând în cadrul acestei instanţe începând cu data de 01.01.2020, iar ca judecător definitiv începând cu data de 26.04.2021.

În ceea ce priveşte situaţia personală, menţionează că s-a născut şi a crescut în Iaşi, unde a absolvit studiile liceale, de licenţă şi de master, astfel că are strânse legături sociale şi afective în acest oraş, unde i se află părinţii, prietenii şi partenerul de viaţă, judecător în cadrul Tribunalului Iaşi, cu care s-a şi căsătorit, iar de curând au achiziţionat împreună un apartament în Iaşi, cu intenţia de a se stabili definitiv în acest oraş.

Invocă criteriile avute în vedere la soluţionarea cererilor de transfer, prevăzute de art. 192 din Legea 303/2022, ce nu prevăd o ordine de prioritate, motiv pentru care apreciază că intimatul trebuia să procedeze la o apreciere globală a criteriilor şi la o aplicare transparentă a acestora.

Arată că a formulat şase cereri de transfer, toate respinse pe motivul volumului ridicat de activitate şi situaţiei dificile a Judecătoriei Botoşani, precum şi avizelor negative date de Judecătoria Botoşani şi Curtea de Apel Suceava.

Cu privire la situaţia dificilă a Judecătoriei Botoşani, arată că în toate hotărârile de respingere, însuşi intimatul a relevat o situaţie mai dificilă a judecătoriei la care se solicită transferul, comparativ cu judecătoria de la care se solicită transferul.

Astfel, instanţa la care solicită transferul are o încărcătură a cauzelor/judecător la nivelul anului 2021 cu 25% mai mare faţă de instanţa de origine (1043 cauze/judecător la Iaşi, comparativ cu 834 cauze/judecător la Botoşani), iar încărcătura cauzelor/schemă a fost cu 53% mai mare faţă de instanţa de origine (867 cauze/schemă la Iaşi, comparativ cu 565 cauze/schemă la Botoşani). Bilanţul pe anul 2022 indică o situaţie aproximativ similară cu cea din anul 2021.

Critică faptul că în cuprinsul hotărârii atacate, secţia pentru Judecători a reţinut doar faptul că Judecătoria Botoşani şi Curtea de Apel Suceava au emis avize negative, fără a fi analizate motivele pentru care avizele au fost emise în acest mod.

Precizează că motivarea avizelor negative nu i-a fost adusă la cunoştinţă.

De asemenea, invocă avizul pozitiv primit din partea Curţii de Apel Suceava pentru transferul doamnei judecător B., care a formulat cerere în aceeaşi sesiune de transfer - ianuarie- martie 2023, tot de la Judecătoria Botoşani la Judecătoria Iaşi, căreia i s-a admis cererea de transfer, inclusiv pe baza acestui aviz (Hotărârea nr. 970/30.03.2023), deşi avea o vechime în funcţie mai mică decât a contestatoarei cu 8 luni.

Mai mult, deşi a introdus acelaşi număr de cereri de transfer, doamna judecător B. nu ar fi avut dreptul să formuleze vreo cerere de transfer anterior datei de 01.10.2021, când a împlinit vechimea de 3 ani în profesie, în vreme ce contestatoarea nu ar fi avut vreun astfel de impediment de la numirea sa în funcţia de judecător definitiv, respectiv din aprilie 2021.

Susţine că este adevărat că doamna judecător B. a supus analizei o situaţie personal diferită, în sensul că are doi copii minori şi efectua de câteva luni naveta zilnic pe ruta Iaşi-Botoşani, însă apreciază că dreptul la viaţă privată ar trebui să fie garantat deopotrivă, fără discriminare, indiferent de alegerile personale ale fiecăruia.

Precizează că face naveta pe ruta Iaşi-Botoşani doar la sfârşit de săptămână, în condiţiile în care drumul durează 2 ore şi 15 min. sau chiar mai mult, având în vederea că pe porţiunea Tg. Frumos-Botoşani se efectuează lucrări de reparaţie, ceea ce are un impact emoţional în viaţa de familie şi un impact financiar considerabil în bugetul familiei, întrucât chiria decontată pentru municipiul Botoşani este mult sub nivelul chiriilor disponibile pe piaţă, iar în plus este nevoită să suporte costurile de întreţinere suplimentare pentru apartament, precum şi deplasările săptămânale Iaşi-Botoşani şi retur, ce nu îi sunt decontate, cu consecinţe inclusiv asupra sănătăţii.

Critică faptul că intimatul a admis toate cele patru cereri de transfer pe verticală de la Judecătoria Botoşani la Tribunalul Botoşani, ale judecătorilor care obţinuseră doar cu câteva luni în urmă gradul de tribunal, precum şi o cerere de transfer de la Judecătoria Botoşani la Tribunalul Suceava.

Arată că a sperat că vor fi admise şi cele patru cereri de transfer pe orizontală ce fuseseră formulate pentru Judecătoria Botoşani, pentru ca situaţia acestei judecătorii să rămână funcţională, însă s-au admis doar 2 dintre acestea, iar una dintre aceste persoane se afla deja în concediu prenatal la momentul admiterii cererii.

Consideră că nu există o strategie viabilă de resurse umane la nivelul intimatului, câtă vreme s-a admis transferul pe verticală a nouă judecători de la judecătorie la tribunal în decurs de jumătate de an (opt din cei nouă judecători având domiciliul în aceeaşi localitate, nefiind nevoiţi să facă naveta şi beneficiind de viaţa de familie) şi, în acelaşi timp, să i se respingă a şasea cerere de transfer pe orizontală, în condiţiile în care face naveta săptămânal de trei ani şi este lipsită de viaţa de familie.

Susţine că prin hotărârea contestată nu au fost analizate criteriile personale invocate, deşi art. 192 din Legea 303/2022 enunţă situaţia familială ca fiind un criteriu de avut în vedere la analiza cererilor de transfer, fără a fi prevăzută o ordine de prioritate a criteriilor din acest text de lege, astfel că intimatul era obligat să procedeze la o analiză concretă şi completă a tuturor criteriilor stabilite.

În condiţiile în care motivele personale, familiale, sunt principalele motive pentru care magistraţii formulează cereri de transfer, apreciază că lipsa totală a analizei acestora echivalează cu o lipsă a motivării hotărârii contestate.

Consideră că situaţia de personal a Judecătoriei Botoşani de la data emiterii Hotărârii nr. 973/30.03.2023 permitea admiterea atât a cererii sale de transfer, cât şi a celei formulate de doamna judecător B., în condiţiile admiterii simultane a unei cereri de transfer suplimentare pe orizontală la Judecătoria Botoşani, întrucât au fost formulate patru cereri de transfer, din care au fost admise doar două.

Susţine că pârâtul nu a procedat la o analiză efectivă a situaţiei şi nevoilor instanţelor implicate în sesiunea de transfer din ianuarie- martie 2023, aspect ce reiese şi din contextul că, deşi în etapa I a cererii de transfer au fost formulate nouă cereri de transfer către Judecătoria Iaşi pentru şase locuri disponibile la această judecătorie, singura cerere de transfer admisă a fost cea a doamnei judecător B..

3. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

Arată că Hotărârea secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 973/30.03.2023 este legală şi temeinică, fiind analizate şi corespunzător aplicate toate dispoziţiile legale privind transferul judecătorilor.

Susţine că din interpretarea dispoziţiilor art. 188 alin. (1) - (3), din Legea nr. 303/2022, art. 189 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, republicată, art. 190 alin. (3) şi alin. (4), art. 192 din Legea nr. 303/2022 rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncţionalităţi în activitatea parchetelor şi a instanţelor, cu păstrarea unui just echilibru între interesele parchetului/instanţei implicate în procedură şi interesul privat al solicitantului.

Plecând de la acest atribut al Consiliului, în mod legal şi temeinic, secţia pentru judecători a apreciat asupra cererii de transfer a reclamantei, după analiza coroborată şi unitară a tuturor criteriilor relevante în materia transferului, respectiv atât a celor referitoare la traseul profesional, la vechimea reclamantei în funcţie, precum şi la instanţa de unde s-a solicitat transferul, la volumul de muncă al instanţelor implicate, la motivele invocate în cerere, dar şi a celor expuse în avizele consultative solicitate în temeiul art. 188 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, indicând, totodată, şi argumentele pentru care s-a acordat prioritate cererii de transfer formulate de doamna judecător B..

În ceea ce priveşte argumentul contestatoarei în sensul că instanţa la care a solicitat transferul (Judecătoria Iaşi) se confrunta cu o situaţie mai dificilă decât Judecătoria Botoşani din perspectiva volumului de activitate, arată că acesta reprezintă doar unul dintre criteriile legale de transfer prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022, nefiind stabilită o ordine de prioritate a acestora.

Sub acest aspect, arată că la Judecătoria Iaşi gradul de ocupare a posturilor era superior celui de la Judecătoria Botoşani, schema de personal fiind ocupată în proporţie de 85%.

Intimatul susţine că a apreciat că era oportun transferul unui singur judecător în sesiunea din data de 30.03.2023 şi, reţinând concursul celor 2 cereri de transfer de la Judecătoria Botoşani în raport de motivele invocate de solicitante, precum şi de criteriile prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022, în mod corect a apreciat secţia pentru judecători ca fiind prioritară cererea formulată de doamna judecător B., cu o vechime mai mare în instanţă şi care activa în cadrul secţiei penale, în contextul în care, la nivelul secţiei civile unde activa reclamanta, astfel cum rezultă din avizul negativ, erau în activitate doar 11 judecători dintr-o schemă de 28 de posturi, aceasta funcţionând cu un deficit de 60% din schemă, urmare a transferului a 5 judecători la instanţele superioare, ca efect al valorificării gradului profesional, precum şi în considerarea necesităţii de resurse umane în cadrul Tribunalulelor Botoşani şi Suceava.

Precizează că secţia pentru judecători a avut în vedere la analiza cererii de transfer şi motivele care au stat la baza avizului nefavorabil emis de Judecătoria Botoşani.

Mai arată că nu există nicio dispoziţie legală care să oblige secţia pentru Judecători ca, în procedura transferului, să comunice solicitantului motivele cuprinse în avizele şi în punctele de vedere prevăzute la art. 188 alin. (1) din Legea nr. 303/2022.

Invocă faptul că eventuala existenţă a unor posturi vacante utile într-o sesiune de transferuri nu creează în mod automat premisele pentru admiterea cererii de transfer a contestatoarei, solicitarea acesteia urmând a fi în continuare supusă unei analize de oportunitate ce intră, potrivit legii, în atribuţiile secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

În ceea ce priveşte argumentul contestatoarei referitor la preeminenta dreptului său la viaţă privată şi de familie în raport de drepturilor altor colegi magistraţi de a accede imediat la instanţa superioară, arată că soluţionarea unei cereri de transfer nu poate fi raportată exclusiv la situaţia unui magistrat, cu ignorarea criteriilor legale, după cum rezultă inclusiv din practica instanţei supreme.

De asemenea, arată că cererea doamnei judecător B. a fost considerată prioritară şi din perspectiva faptului că aceasta avea o vechime la instanţă (4 ani şi 6 luni) superioară în raport cu vechimea contestatoarei la Judecătoria Botoşani (3 ani şi 1 lună), acest aspect reprezentând unul dintre criteriile legale de transfer.

Mai mult, arată că în soluţionarea cererilor de transfer au fost avute în vedere şi aspectele de ordin personal, însă intimatul a apreciat că acestea nu reprezentau situaţii excepţionale apte să determine inversarea raportului de preeminenţă dintre interesul public şi interesul privat.

Astfel, consideră că nu se poate reţine caracterul nejustificat şi arbitrar al măsurii dispuse de secţia pentru Judecători în condiţiile în care respingerea cererii de transfer a reclamantei s-a realizat cu respectarea justului echilibru între interesul individual al solicitantului şi interesul general al instanţelor implicate în procedură, iar motivele avute în vedere la soluţionarea cererii nu reflectă, aşadar, o încălcare a principiului constituţional al egalităţii în drepturi şi nici al proporţionalităţii între interesul public şi interesul privat.

4. Procedura derulată

În temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004, la dosarul cauzei s-au ataşat actul administrativ atacat şi documentaţia aferentă.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei

Analizând contestaţia formulată, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte a fost învestită în temeiul art. 190-192 din Legea nr. 303/2022, coroborate cu art. 29 din Legea nr. 305/2022 cu analiza legalităţii Hotărârii nr. 973/30.03.2022 a secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

În esenţă, contestatoarea a susţinut că emitentul hotărârii nu a analizat în concret motivele personale cuprinse în cererea de transfer; că motivarea avizelor negative nu i-a fost adusă la cunoştinţă; că intimatul a dispus transferul doamnei judecător B., în aceeaşi sesiune de transfer - ianuarie- martie 2023, tot de la Judecătoria Botoşani la Judecătoria Iaşi, deşi aceasta avea o vechime în funcţie mai mică decât a contestatoarei cu 8 luni; că în respectiva sesiune de transferuri, intimatul a admis toate cele patru cereri de transfer pe verticală de la Judecătoria Botoşani la Tribunalul Botoşani, însă a admis doar 2 cereri de transfer pe orizontală ce fuseseră formulate pentru Judecătoria Botoşani, dintre care o persoană se afla deja în concediu prenatal la momentul admiterii cererii; că nu există o strategie viabilă de resurse umane la nivelul instituţiei intimate.

Cu privire la situaţia personală, a menţionat că s-a născut şi a crescut în Iaşi, unde a absolvit studiile liceale, de licenţă şi de maşter, astfel că are strânse legături sociale şi afective în acest oraş unde i se află părinţii, prietenii şi soţul, judecător în cadrul Tribunalului Iaşi, cu care a achiziţionat un apartament în Iaşi, cu intenţia de a se stabili definitiv în acest oraş; că face naveta Iaşi-Botoşani doar la sfârşit de săptămână, în condiţiile în care drumul durează 2 ore şi 15 min. sau chiar mai mult, având în vederea că pe porţiunea Tg. Frumos-Botoşani se efectuează lucrări de reparaţie, ceea ce are un impact emoţional în viaţa de familie şi un impact financiar considerabil în bugetul familiei, întrucât chiria decontată pentru municipiul Botoşani este mult sub nivelul chiriilor disponibile pe piaţă, iar în plus suportă costurile de întreţinere suplimentare pentru apartament şi deplasările săptămânale Iaşi-Botoşani.

Potrivit dispoziţiilor art. 188 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată:

"(1) Transferul judecătorilor şi procurorilor de la o instanţă la altă instanţă sau de la un parchet la alt parchet, inclusiv la şi de la instanţele şi parchetele militare, ori la o instituţie publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul motivat al preşedintelui instanţei sau al conducătorului parchetului de unde se transferă şi unde se transferă, însoţite de punctul de vedere al preşedinţilor curţilor de apel sau al procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel în circumscripţia cărora se află instanţa sau parchetul de unde se transferă şi unde se transferă. În cazul în care transferul se solicită în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel sau a aceluiaşi parchet de pe lângă curtea de apel este necesar punctul de vedere al preşedintelui respectivei curţi de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă respectiva curte de apel."

Potrivit art. 190 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 "(1) Cererile de transfer se depun la Consiliul Superior al Magistraturii în termen de 15 zile de la data publicării anunţului prevăzut la art. 189 alin. (1). Cererea de transfer va conţine informaţii privind specializarea judecătorului sau a procurorului şi, dacă este cazul, disponibilitatea asumată a acestuia de a activa la instanţa sau la parchetul la care solicită transferul, în oricare dintre secţiile sau completurile ori compartimentele la care cerinţele acestei instanţe sau acestui parchet o impun".

Totodată, art. 192 din acelaşi act normativ prevede că "La soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanţe şi ale procurorilor la alte parchete se au în vedere următoarele criterii:

a) motivele cuprinse în avizele motivate şi punctele de vedere prevăzute la art. 188 alin. (1);

b) volumul de activitate al instanţei sau al parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele sau la parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;

c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei sau completului corespunzător specializării;

d) vechimea la instanţa sau la parchetul de la care se solicită transferul;

e) vechimea efectivă în funcţia de judecător sau, după caz, de procuror;

f) vechimea în gradul aferent instanţei sau parchetului la care se solicită transferul;

g) disponibilitatea de a activa în secţia sau în completul corespunzător specializării postului vacant;

h) domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului;

i) distanţa dintre domiciliul sau, după caz, reşedinţa şi sediul instanţei sau al parchetului la care funcţionează judecătorul sau procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

j) starea de sănătate şi situaţia familială."

Este de observat că textul de lege nu prevede o ordine de prioritate a criteriilor de analiză a cererilor de transfer, astfel că examinarea solicitărilor de către Consiliul Superior al Magistraturii trebuie realizată prin raportare, în egală măsură, atât la criteriile referitoare la situaţia instanţelor/parchetelor implicate în procedură, cât şi la criteriile de ordin personal, tocmai pentru a se asigura un just echilibru între interesul public ce trebuie ocrotit şi drepturile ori interesele legitime private care pot fi lezate prin hotărârea administrativă.

Examinând modalitatea în care aceste criterii au fost analizate în cazul cererii de transfer formulate de contestatoarea A., Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile expuse în contestaţie, considerentele hotărârii contestate evidenţiind analiza completă şi motivată a tuturor criteriilor prevăzute de lege, în raport de argumentele care susţin cererea de transfer, precum şi de necesitatea echilibrării interesului privat cu interesul public.

Astfel, în raport cu aspectele de fapt ale cauzei, în mod corect secţia pentru judecători a apreciat a nu fi oportun transferul contestatoarei, faţă de situaţia şi volumul de activitate al Judecătoriei Botoşani şi de lipsa caracterului excepţional al motivelor de natură personală invocate de contestatoare. Contrar susţinerilor acesteia, intimatul CSM a analizat coroborat şi unitar toate criteriile prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022, apreciind în mod corect că aspectele privind situaţia Judecătoriei Botoşani sunt determinante în adoptarea soluţiei de respingere a cererilor, nefiind oportună vacantarea postului ocupat de contestatoare la acest moment.

Prealabil prezentării, în concret, a argumentelor pe care îşi întemeiază concluzia în sensul netemeiniciei criticilor contestatoarei, Înalta Curte aminteşte, astfel cum a statuat deja în jurisprudenţa sa constantă, că, în exercitarea atribuţiilor lor, Consiliul Superior al Magistraturii, ca de altfel şi entităţile administrative în general, dispun de o marjă de apreciere, astfel că, în situaţia în care nu pot fi identificate motive de nelegalitate formală ori elemente din care să rezulte că emitentul actului administrativ, prin conduita lui, s-a îndepărtat de la scopul legii ori a încălcat principiul proporţionalităţii între interesul public şi cel privat, o evaluare a substanţei măsurilor dispuse, făcută de instanţa de contencios administrativ însăşi, ar constitui o ingerinţă nepermisă în atribuţiile administraţiei publice.

Intimatul are posibilitatea, în funcţie de interesul public al desfăşurării actului de justiţie, să ia în considerare şi alte aspecte relevante în cauză sau invocate de partea interesată. Este important însă, ca eventualul refuz al autorităţii să nu se transforme în ceea ce dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ denumesc excesul de putere, respectiv depăşirea limitelor dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, prevăzute de Constituţie sau de lege.

Analizând conţinutul actului administrativ atacat în cadrul coordonatelor astfel configurate, Înalta Curte constată că hotărârea contestată respectă limitele şi scopul prevederilor legale în executarea cărora a fost adoptată, iar măsura luată a fost în mod exhaustiv şi adecvat motivată, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, analiza cererii de transfer s-a efectuat prin prisma acestor criterii, tocmai pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiţii de legalitate şi oportunitate şi în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei solicitări, cu menţinerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesul legitim privat.

Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispoziţiilor legale şi regulamentare privitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor, rezultă cu evidenţă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante, raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului Consiliul Superior al Magistraturii.

Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior enunţate rezultă că normele care reglementează instituţia transferului au caracter supletiv şi conferă doar o vocaţie în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului, precum şi faptul că în speţă, intimatul a fost consecvent, în sensul în care, analizând cererile formulate, în raport de motivele invocate, precum şi în raport de criteriile prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022, corelând şi avizele emise în temeiul art. 188 din aceeaşi lege, de instanţele implicate în procedura transferului, a apreciat că nu este oportună admiterea cererii de transfer a contestatoarei în respectiva sesiune de transferuri.

În cauză, în ceea ce o priveşte pe contestatoare, Judecătoria Botoşani şi Curtea de Apel Suceava au dat aviz nefavorabil pentru transferul contestatoarei, motivat de situaţia de personal a Judecătoriei Botoşani, şi în special a secţiei civile, la care îşi desfăşoară activitatea contestatoarea, ceea ce conduce la o încărcătură mare a numărului de dosare pe judecător.

Însă, Judecătoria Iaşi şi Curtea de Apel Iaşi au avizat favorabil solicitarea de transfer a contestatoarei, motivat de situaţia resurselor umane la nivelul Judecătoriei Iaşi, prin raportare la volumul de activitate.

În speţă, astfel cum reiese din hotărârea secţia pentru judecători, care a preluat datele din Nota nr. x/2023 a Direcţiei resurse umane şi organizare din cadrul CSM, la nivelul Judecătoriei Botoşani funcţionează efectiv doar 17 judecători (11 la secţia civilă şi 6 la secţia penală) dintr-o schemă de 35 de posturi, ca urmare a promovării unui număr de 4 judecători la Tribunalul Botoşani, plecării în concedii de studii a celor 4 stagiari, transferului unui judecător şi pensionării unui alt judecător.

De asemenea, la data de 16.02.2023, un judecător din cadrul secţiei civile a obţinut o hotărâre definitivă prin care Consiliul Superior al Magistraturii a fost obligat la emiterea unei hotărâri prin care să se dispună transferul de la Judecătoria Botoşani la Judecătoria Iaşi.

Date fiind aceste aspecte, având în vedere situaţia extrem de dificilă a secţiei civile, s-a hotărât mutarea unui judecător de la secţia penală la secţia civilă, precum şi soluţionarea şi de către secţia penală a ordinelor de protecţie şi a plângerilor contravenţionale.

În aceste condiţii, secţia pentru Judecători a apreciat că se poate dispune transferul unui singur judecător în sesiunea din data de 30.03.2023, optând pentru a admite cererea de transfer a doamnei judecător B., reţinând, contrar celor susţinute de către contestatoare, vechimea mai mare a acesteia în instanţă (4 ani şi 6 luni pentru doamna judecător B. faţă de 3 ani şi 1 lună pentru contestatoare).

Referitor la criticile contestatoarei potrivit cărora secţia pentru judecători nu ar fi acordat relevanţă la analiza cererii de transfer motivelor personale şi profesionale invocate în susţinerea cererii, acestea nu pot fi reţinut de vreme ce chiar din cuprinsul hotărârii rezultă că cererea de transfer a fost analizate în raport de toate motivele invocate, inclusiv cele personale şi profesionale, respectiv în raport cu toate criteriile prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022.

Cu toate acestea, soluţionarea unei cereri de transfer nu poate fi raportată exclusiv la situaţia personală a unui magistrat, cu ignorarea celorlalte criterii prevăzute de lege, motivele de ordin personal şi familial reprezentând criterii care trebuie avute în vedere la soluţionarea cererii de transfer, însă acestea nu constituie, prin ele însele, motive determinante în admiterea cererii, fiind supuse cerinţei coroborării cu celelalte criterii regulamentare, astfel încât, prin admiterea cererii de transfer să se asigure, în primul rând, buna funcţionare a instanţelor implicate în procedura transferului.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că prin formularea cererilor de transfer, persoanele în discuţie nu şi-au dat acordul expres ca informaţiile cu caracter personal să fie publicate pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, ştiut fiind faptul că hotărârile în materia transferului magistraţilor sunt publice, însă aceasta nu înseamnă că respectivele motive personale nu au fost analizate.

În ceea ce priveşte efectuarea navetei, deşi nu se poate nega existenţa unui disconfort resimţit de contestatoare, totuşi acesta nu este suficient pentru a da preeminenţă interesului său privat în faţa interesului public al instanţei la care activează.

Astfel, în cauză, soluţia de respingere a cererii de transfer a contestatoarei, dispuse de secţia pentru judecători este justificată şi se încadrează în limitele competenţei şi dreptului de apreciere conferit de lege, neputându-se decela, din această perspectivă, un exces de putere în emiterea hotărârii atacate.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că secţia pentru judecători a analizat în mod efectiv motivele personale şi profesionale ale contestatoarei şi ale doamnei judecător B., care au solicitat transferul de la aceeaşi instanţă în aceeaşi sesiune de transferuri, iar acestea au fost coroborate cu datele obiective privind situaţia posturilor unităţilor implicate în procedura de transfer, încărcătura pe judecător şi pe schemă, la acel moment, precum şi cu avizele emise în cauză.

Dincolo de aceste aspecte, se impune a se reţine faptul că la verificarea legalităţii hotărârii contestate se au în vedere datele existente la momentul analizării cererii contestatoarei, prioritar fiind ca intimatul să aleagă din mai multe variante posibile pe cea care corespunde cel mai bine interesului public protejat, în speţă, funcţionarea optimă a instanţelor implicate în analiză, având în vedere datele statistice şi criteriile concrete relevante şi obiective privind toate cererile formulate, iar nu scoase din context şi interpretate în mod subiectiv de fiecare titular al unei cereri de transfer.

Înalta Curte constată că situaţia activităţii Judecătoriei Botoşani, din perspectiva volumului de activitate, care depăşeşte semnificativ media naţională şi a numărului de posturi de judecători ocupate efectiv, justifică respingerea cererii de transfer formulate de contestatoare. În acest sens, intimatul CSM, în analiza de oportunitate a solicitării de transfer, a reţinut în mod corect consecinţele negative pe care le-ar avea vacantarea postului ocupat de contestatoare asupra desfăşurării în bune condiţii a activităţii Judecătoriei Botoşani şi a realizării adecvate a actului de justiţie, în condiţiile în care schema de judecători prevede 35 posturi de judecător, dintre care sunt ocupate efectiv 17.

Înalta Curte reţine că desfăşurarea unui volum de activitate ridicat cu o schemă de judecători incompletă poate afecta interesele justiţiabililor prin întârzierea soluţionării dosarelor, ca urmare a creşterii încărcăturii dosarelor pe judecător şi a preluării de către judecătorii rămaşi a atribuţiilor ce-i reveneau contestatoarei.

Prin urmare, intimatul şi-a exercitat dreptul de apreciere cu respectarea competenţelor prevăzute de lege şi a drepturilor legitime ale reclamantei, iar hotărârea contestată nu a fost emisă cu exces de putere, nefiind incidente dispoziţiile art. 2 lit. m) din Legea nr. 554/2004.

5. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 29 din Legea nr. 305/2022, Înalta Curte va respinge contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 973 din data de 30 martie 2023, emise de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 973 din data de 30 martie 2023, emise de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.