Revocation of a doctoral degree after it entered civil circulation; exclusivity of judicial annulment and prohibition of administrative re-evaluation of scientific merit

Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 05.05.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării, a solicitat anularea Ordinului MEN nr. 5414/03.12.2019 privind retragerea titlului de doctor în domeniul ştiinţelor militare şi informaţii, ca nelegal şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers procesual.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1148/2021 din 16 iulie 2021, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei de fond a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, din perspectiva primului motiv de casare invocat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a arătat că analiza motivelor de nelegalitate a Ordinului nr. 5414/2019, cuprinse în cererea de chemare în judecată, a fost efectuată de o manieră superficială de către instanţa de fond, fără a se intra în profunzime şi fără ca susţinerile sale să fie analizate de o manieră imparţială şi veritabilă, astfel încât să aibă certitudinea că apărările sale au fost într-adevăr "ascultate", după cum se indică în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Argumentele de fapt nu sunt proprii instanţei de fond, ci sunt preluate din sentinţa nr. 1414/2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020 de către un alt complet de judecată al Curţii de Apel Bucureşti, ceea ce echivalează cu neîndeplinirea obligaţiei instanţei de fond de a motiva hotărârea prin expunerea raţiunilor care au condus la emiterea sentinţei.

Aşadar, sentinţa recurată este nelegală, fiind dată cu încălcarea unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, nefiind astfel respectate prevederile art. 6 C. proc. civ.

Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susţine că sentinţa recurată a fost dată cu încălcarea şi greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. n), art. 7 şi art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, în sensul că nicăieri din prevederile cuprinse de Legea nr. 554/2004 şi cu atât mai puţin din art. 11 alin. (1) lit. c) nu rezultă că legiuitorul ar fi stabilit că autoritatea publică nu este obligată să soluţioneze o plângere prealabilă. În aceste condiţii, sentinţa recurată este nelegală, intimatul fiind obligat să soluţioneze plângerea prealabilă, obligaţie neîndeplinită de către Ministerul Educaţiei.

Respingerea criticilor de nelegalitate a Ordinului nr. 5414/2019 raportat la lipsa motivării reprezintă o încălcare a prevederilor art. 31 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, dar şi a principiului bunei administrări şi al legalităţii, mai susţine recurentul.

Orice act administrativ, indiferent de traseul intern urmat pentru emiterea acestuia, trebuie să cuprindă o minimă motivare în fapt şi în drept, care să indice cauzele şi argumentele efective care au determinat adoptarea sa. Absenţa acesteia atrage nulitatea absolută, aspect subliniat în mod constant de doctrină şi jurisprudenţă.

Necesitatea motivării actului, ca o condiţie de legalitate a acestuia, a fost reţinută inclusiv în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Simpla referire la anumite prevederi legale sau la raportul Comisiei de contestaţii şi la decizia CNATDCU nu suplineşte condiţia motivării, cu atât mai mult cu cât intimatul nu menţionează care sunt motivele de fapt pe care s-a întemeiat şi care au determinat însuşirea concluziilor CNATDCU.

Sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 50 alin. (2) din H.G. nr. 681/2011, art. 73 alin. (4) din Legea învăţământului nr. 84/1995, a principiului exercitării drepturilor cu bună-credinţă şi a principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, arată recurentul.

Prin sentinţa recurată a fost ignorat cadrul în care a fost elaborată lucrarea de doctorat şi obligaţiile care reveneau şcolii doctorale, precum şi orice culpă care ar fi incumbat Academiei Naţionale de Informaţii. Norma prevăzută de art. 50 alin. (2) din H.G. nr. 681/2011, invocată prin sentinţa apelată face trimitere la membrii CNATDCU şi IOSUD care ar avea posibilitatea de a semnala un eventual plagiat. Or, Academia Naţională de Informaţii este tocmai instituţie organizatoare de studii universitare de doctorat, astfel că aceasta nu avea posibilitatea de a-şi invoca propria culpă, existând, contrar celor reţinute, în mod nelegal, prin sentinţa recurată, un conflict de interese.

În aceste condiţii, apare ca fiind o ingerinţă disproporţionată şi nelegală ca, după trecerea a 9 (nouă) ani de la data la care a finalizat cursurile doctorale, în urma unor proceduri lipsite de transparenţă şi imparţialitate şi în baza unor prevederi normative care nu erau în vigoare în perioada în care a elaborat şi susţinut lucrarea, să fie aplicată sancţiunea retragerii titlului acordat, susţine recurentul.

Prin considerentele reţinute în sentinţa recurată au fost înlăturare ca nefondate criticile aduse Ordinului nr. 5414/2019 raportate la încălcarea principiului securităţii juridice şi a prevederilor art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

Principalul argument adus în susţinerea soluţiei de respingere constă în modalitatea în care instanţa de fond a înţeles să interpreteze norma indicată prin raportare la art. 168 alin. (72) şi art. 170 din Legea nr. 1/2011, susţinându-se că, atunci când legea conferă această posibilitate, iar verificarea poate fi efectuată de către o autoritate independentă faţă de entitatea care a emis actul, nu trebuie recurs la revocare pe cale judiciară, putând fi efectuată şi o retragere pe cale administrativă.

Dincolo de caracterul nelegal al sentinţei recurate dat de aplicarea retroactivă a legii, atât procedural, cât şi material, sesizarea de plagiat şi lucrarea de doctorat fiind analizate din perspectiva unor norme de drept care nu erau în vigoare la momentul redactării celei din urmă, considerentele prezentate în susţinerea respingerii motivului de nelegalitate întemeiat pe încălcarea art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 reprezintă o aplicare greşită a legii.

În interpretarea dată prin sentinţa recurată, respectiv că legea poate să confere posibilitatea retragerii pe cale administrativă a titlului de doctor, se ignoră că CNATDCU a fost implicată în procesul de validare a lucrării de doctorat.

Atât legislaţia anterioară [art. 73 alin. (6) din Legea nr. 84/1995], cât şi cea actuală [art. 168 alin. (7) din Legea nr. 1/2011], arată că CNATDCU este implicată în procesul de conferire a titlului de doctor, fie prin confirmarea titlului de doctor acordat de către instituţia organizatoare - astfel cum era prevăzut în vechea legislaţie, fie prin validarea tezei de doctorat - potrivit actualei reglementări.

Contrar celor reţinute în mod nelegal prin sentinţa recurată, o eventuală retragere a titlului de doctor ar fi trebuit efectuată pe cale judiciară, prin anularea ordinului de conferire a titlului şi cu aplicarea prevederilor art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, în măsura evident în care legea mai permitea la momentul actual un asemenea demers.

De asemenea, analizând prevederile din Ordinul nr. 4621/2020 se poate observa că, în mod diametral opus faţă de teza propusă prin sentinţa recurată, nu există în sarcina intimatului o obligaţie, ci o prerogativă, în ceea ce priveşte retragerea titlului de doctor.

În acord cu prevederile art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011, art. 25 lit. l) din Ordinul nr. 4621/2020 stipulează următoarele:

"Consiliul general (n. r. - este vorba despre Consiliul general al CNATDCU) are, în principal, următoarele atribuţii şi competenţe: […] propune MEC, în condiţiile legii şi ale prezentului regulament, una sau mai multe măsuri precum retragerea calităţii de conducător de doctorat, retragerea titlului de doctor sau retragerea acreditării şcolii doctorale".

Faptul că CNATDCU nu poate impune în sarcina Ministerului intimat nici o obligaţie, ci doar propuneri, recomandări, este stipulat în mod expres prin Regulamentul de organizare şi funcţionare aprobat prin Ordinul nr. 4621/2020 ("Regulamentul") care conţine o reglementare aproape identică sub acest aspect cu regulamentul anterior, invocat prin sentinţa recurată.

Astfel, potrivit art. 1 din Regulament "Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, denumit în continuare CNATDCU, este un organism consultativ, fără personalitate juridică, al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, denumit în continuare MEC".

Contrar celor reţinute în mod nelegal prin sentinţa recurată, Ordinul nr. 5729/2010 nu mai putea fi revocat de MEC pe cale administrativă, ci doar în faţa instanţelor de judecată. Aşadar, sentinţa recurată este nelegală fiind dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, art. 168 alin. (72) şi art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011, art. 25 lit. l) din Ordinul nr. 4621/2020.

În lumina dispoziţiilor art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 rezultă că legiuitorul a consfinţit principiul irevocabilităţii actelor administrative intrate în circuitul civil, principiu de aplicabilitate generală, prin raportare la stabilitatea şi securitatea raporturilor juridice. Astfel, este limitată posibilitatea entităţii administrative de a reveni asupra actelor emise, care au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice, precum Ordinul nr. 5729/2010, singura modalitate legală de anulare a actului administrativ, pusă la îndemâna autorităţii de către legiuitor, fiind formularea unei acţiuni în contencios administrativ, acţiune care trebuie să fie introdusă, în mod imperativ, sub sancţiunea decăderii, în termen de 1 an de la data emiterii actului.

Contrar celor reţinute prin sentinţa recurată, eludând prevederile legale indicate şi urmărind sancţionarea recurentului, intimatul a procedat la revocarea propriului act, în temeiul unor acte şi operaţiuni prealabile nelegale, emise de către CNATDCU.

Ordinul nr. 5414/2019 generează o insecuritate juridică, atât prin aplicarea retroactivă a legii (a unor prevederi care nu erau în vigoare la momentul la care şi-a elaborat şi susţinut lucrarea), cât şi prin aplicarea unor dispoziţii lipsite de claritate şi previzibilitate (normele care prevăd posibilitatea utilizării unui soft în vederea stabilirii gradului de similitudine pentru lucrările ştiinţifice, fără însă a reglementa care sunt coeficienţii de similitudine în limita cărora nu există plagiat), lipsă de claritate evidenţiată de opiniile divergente dintre CNATDCU şi Academia Naţională de Informaţii - IOSUD.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut că retragerea unui act este posibilă, doar dacă intervine în anumite condiţii strict prevăzute de lege şi trebuie întotdeauna efectuată într-un termen rezonabil. În opinia Curţii, un termen de două luni de la emitere sau mai mult de la emitere este considerat rezonabil, însă un termen mai mare de doi ani trebuie considerat excesiv.

4. Apărările formulate în cauză

Legal citat, intimatul-pârât Ministerul Educaţiei şi Cercetării nu a formulat întâmpinare în dosarul de recurs.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deşi recurentul-reclamant A. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., criticile sale se subsumează cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

În privinţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, recurentul se află în eroare susţinând că sentinţa pronunţată de instanţa de fond nu este motivată.

Instanţa de control judiciar aminteşte că nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Astfel, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii acţiunii ca neîntemeiată.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentului neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De asemenea, nu se poate susţine că preluarea unor considerente din cauze similare echivalează cu lipsa motivării şi nici nu este de natură să afecteze legalitatea sentinţei recurate, astfel încât să determine incidenţa motivului de nelegalitate invocat.

În consecinţă, Înalta Curte va respinge acest motiv de recurs, ca nefondat, apreciind că hotărârea de fond este conformă dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar judecătorul fondului a respectat obligaţiile ce-i reveneau potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., pronunţându-se asupra obiectului învestirii sale.

În schimb, Înalta Curte constată că este întemeiat motivul prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa realizând o interpretare greşită a normelor de drept material aplicabile.

Prin Ordinul nr. 5414/03.12.2019 emis de pârât s-a dispus retragerea titlului de doctor în domeniul ştiinţelor militare şi informaţii atribuit reclamantului A. prin OMEN nr. 5729/2010.

La emiterea ordinului contestat au fost avute în vedere dispoziţiile art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, potrivit cărora, în cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, întocmite, după caz, de CNATDCU, de CNCS, de Consiliul de etică şi management universitar sau de Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, poate lua următoarele măsuri, alternativ sau simultan:

b) retragerea titlului de doctor;

De asemenea, în preambulul actului contestat este menţionată decizia Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) nr. x/15.03.2019 prin care a fost respinsă contestaţia reclamantului şi se menţine decizia iniţială de retragere a titlului ştiinţific de doctor în domeniul ştiinţe militare şi informaţii. În cuprinsul deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative a reclamantei din data de 17.12.2019 se arată că, în conformitate cu prevederile art. 19 din Anexa nr. 2 la OMENCŞ nr. 3482/2016, Consiliul General al CNATDCU validează referatele întocmite de către comisia de analiză a contestaţiei cu 36 voturi "pentru" din totalul de 51 de membri, votul exprimat fiind consemnat în procesul-verbal al şedinţei nr. x/01.03.2019.

Din rapoartele de analiză a contestaţiei reclamantului întocmit de membrii comisiei de lucru reiese că existenţa plagiatului a fost constatată de Comisia de analiză constituită în temeiul sesizării de plagiat înregistrate la UEFISCDI cu nr. 2387/03.10.2018 şi la Ministerul Educaţiei Naţionale cu nr. 16819/08.10.2018 pe baza unor dovezi clare, prezentate în raport. În acest sens, în concluziile raportului comun din data de 06.11.2018 se preciza că teza reclamantului conţine un procent extrem de mare de texte similare cu alte lucrări, fără respectarea normelor de citare academică.

Înalta Curte reţine că, prin Decizia nr. 364 din 8 iunie 2022 8publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831/24. VIII.2022) s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 sunt constituţionale, în măsura în care se referă la retragerea titlului de doctor care nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice.

Retragerea titlului de doctor dispusă prin ordinul contestat are natura juridică a unei revocări, întrucât cauza emiterii sale este reprezentată de nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională.

Curtea Constituţională a reţinut prin decizia sus arătată că trebuie realizată o diferenţiere între, pe de o parte, anularea titlului de doctor de către instanţa judecătorească şi, pe de altă parte, controlul judecătoresc cu privire la revocarea acestui titlu de către organul administrativ emitent. Cele două situaţii evocă ipoteze distincte, conturate după criteriul intrării în circuitul civil şi al producerii de efecte juridice.

Aşadar, se arată că:

"27. Retragerea titlului de doctor - act administrativ - care a intrat în circuitul civil şi a generat drepturi subiective garantate de lege nu poate lua forma revocării dispuse de instituţia emitentă, ci pe cea a anulării, sens în care Curtea, prin Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, paragraful 51, a impus exigenţa ca aceasta să se realizeze exclusiv de o instanţă judecătorească. Nu este suficient ca doar anularea diplomei să fie realizată de instanţa judecătorească, pentru că această operaţiune este una formală, o consecinţă firească a desfiinţării titlului. Prin urmare, indiferent de denumirea lor, actele administrative, odată intrate în circuitul civil, se anulează de instanţa judecătorească, şi nu de instituţia emitentă, tocmai pentru că ele nu mai pot fi revocate.

28. Dacă principiul revocabilităţii actelor administrative are o consacrare constituţională implicită în art. 21 şi 52 din Constituţie, excepţiile de la acestea sunt cuprinse, de asemenea, în mod implicit în aceleaşi prevederi coroborate cu alte valori, exigenţe şi principii cu consacrare constituţională. În acest sens, Curtea reţine art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta de securitate juridică, care conturează conţinutul şi limitele revocabilităţii actelor administrative. Astfel, odată ce un act administrativ a intrat în circuitul civil şi produce efecte juridice, principiul securităţii juridice interzice revocarea lui chiar de către emitent.

29. Curtea reţine că trebuie realizată o diferenţiere între, pe de o parte, anularea titlului de doctor de către instanţa judecătorească şi, pe de altă parte, controlul judecătoresc cu privire la revocarea acestui titlu de către organul administrativ emitent. Cele două situaţii evocă ipoteze distincte, conturate după criteriul intrării în circuitul civil şi a producerii de efecte juridice.

30. Rezultă că, în cazul în care au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice, atât titlul de doctor, cât şi înscrisul constatator pot fi desfiinţate numai prin hotărâre judecătorească, pentru că, altfel, dacă se lasă la îndemâna instituţiei emitente a actului desfiinţarea titlului, se imprimă şi se induce o insecuritate asupra raportului juridic deja stabilit.

31. Având în vedere cele expuse, art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 încalcă art. 21 şi 52 coroborate cu art. 1 alin. (5) din Constituţie cu referire la exigenţele constituţionale privind limitele principiului revocabilităţii actului administrativ individual, fiind constituţional numai în măsura în care se referă la retragerea titlului de doctor care nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice.

32. Prin urmare, este exclusă competenţa autorităţii publice emitente de a retrage titlul de doctor care a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, această competenţă revenind instanţei judecătoreşti, sesizate în condiţiile legii generale în materie, respectiv Legea nr. 554/2004. În acest caz, retragerea îmbracă forma anulării actului, caz în care instanţa va verifica numai legalitatea parcurgerii procedurii de conferire/atribuire a titlului de doctor şi de emitere a diplomei de doctor, fără a avea competenţa de a evalua ea însăşi calitatea lucrării, nivelul ştiinţific al acesteia sau caracterul ştiinţific al activităţii deţinătorului titlului de doctor.

33. Autoarea excepţiei ridică şi problema lipsei de rigoare a sintagmei "în cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională", întrucât prin generalitatea sa nu identifică aceste 5 cazuri, în sine şi temporal, ceea ce ar fi contrar dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta sa de calitate a legii şi ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea.

34. Ca premisă, Curtea reţine că, odată ce s-a stabilit că numai instanţa judecătorească poate anula titlul/diploma de doctor care a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, rezultă că textul criticat se aplică numai în privinţa titlurilor/diplomelor care nu au intrat în circuitul civil şi nu au produs efecte juridice şi care pot fi revocate pentru motivele antereferite de instituţia emitentă a actului."

Astfel, în cazul în care au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice, atât titlul de doctor, cât şi înscrisul constatator pot fi desfiinţate numai prin hotărâre judecătorească, pentru că, altfel, dacă se lasă la îndemâna instituţiei emitente a actului desfiinţarea titlului, se imprimă şi se induce o insecuritate asupra raportului juridic deja stabilit.

În acest sens, potrivit înscrisurilor depuse în dosarul de recurs, în condiţiile art. 492 alin. (1) C. proc. civ., anexate la dosar, recurentul-reclamant a arătat că a efectuat studii postdoctorale fiind bursier postdoctorand în perioada 01.06.2014 - 30.09.2015 în cadrul proiectului x "Pluri şi interdisciplinaritate în programe doctorale şi postdoctorale", cofinanţat în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013. Deopotrivă, în baza titlului de doctor conferit prin Ordinul nr. 5729/2010 recurentul a beneficiat, în perioada august 2016 - iulie 2018, de drepturi salariale care au inclus şi indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor, întrucât îşi desfăşura activitatea în cadrul UM 0466 Bucureşti.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că titlul de doctor atribuit reclamantului prin OMEN nr. 5729/2010 pentru teza de doctorat "Determinări ale integrării europene asupra dimensiunii economice a securităţii naţionale" a produs efecte juridice şi a intrat în circuitul civil, întrucât reclamantul a beneficiat de indemnizaţie lunară pentru titlul ştiinţific de doctor în perioadă august 2016 - iulie 2018.

Din analiza prevederilor art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 reiese că pârâtul putea emite ordinul de retragere a titlului de doctor atribuit reclamantului numai în situaţia în care titlul acordat nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice, revocarea fiind posibilă numai pentru condiţii de nelegalitate.

Or, Ordinul nr. 5414 a fost emis abia la data de 03.12.2019, cu mult timp după momentul când titlul de doctor atribuit reclamantului prin OMEN nr. 5729/2010 a intrat în circuitul civil, acest titlu fiind valorificat de reclamant pentru acordarea indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor încă din anul 2016.

O altă chestiune care reiese din analiza deciziei nr. 364 din 8 iunie 2022 este aceea a limitelor judecăţii, în cadrul acţiunii în anularea titlului de doctor ori, după caz, a ordinului de revocare a titlului de doctor. Astfel, anularea sau revocarea, după caz, a titlului de doctor/diplomei de doctor nu poate fi realizată pentru aspecte subsumate fondului ştiinţific al tezei de doctorat elaborate, ci doar pentru aspecte ce ţin de legalitatea desfăşurării procedurii de conferire/atribuire, cu respectarea termenelor prevăzute de lege pentru anularea/revocarea acestora, precum şi a condiţiilor de legalitate în vigoare la momentul acordării lor. În caz contrar s-ar ajunge la arbitrar şi la o insecuritate juridică permanentă în privinţa deţinerii titlului de doctor.

Potrivit considerentelor deciziei CCR nr. 364/2022, par. 36, "În mod evident, cele stabilite de comisia de doctorat şi validate de CNATDCU, cu consecinţa conferirii/atribuirii titlului de doctor, nu pot fi reexaminate de o altă comisie sub aspectul valorii ştiinţifice a lucrării, neexistând niciun temei constituţional sau legal în acest sens. Odată ce comisia de doctorat s-a pronunţat, nicio altă comisie nu se poate transforma în cenzorul acesteia, astfel că nu poate să realizeze o reanalizare şi o reapreciere a evaluării acesteia, să infirme constatările acesteia şi să dea un verdict propriu. Cele stabilite de comisia de doctorat şi validate de CNATDCU sunt aspecte necenzurabile ale actului administrativ emis, întrucât vizează aprecierea valorică a conţinutului tezei de doctorat, şi angajează răspunderea autorităţii emitente a actului. O reapreciere axiologică a tezei de doctorat şi infirmarea titlului de doctor pe considerente străine principiului legalităţii creează un veritabil risc la adresa securităţii juridice.

37. Se mai reţine că, după cum nici instanţa judecătorească nu are competenţa de a statua cu privire la fondul ştiinţific al tezei de doctorat elaborate, nici autoritatea emitentă nu are competenţa de a reaprecia fondul ştiinţific al acesteia. Astfel, anularea sau revocarea, după caz, a titlului de doctor/diplomei de doctor nu poate fi realizată pentru aceste aspecte, ci doar pentru aspecte ce ţin de legalitatea desfăşurării procedurii de conferire/atribuire, cu respectarea termenelor prevăzute de lege pentru anularea/revocarea acestora, precum şi a condiţiilor de legalitate în vigoare la momentul acordării lor. Altfel s-ar ajunge la arbitrar şi la o insecuritate juridică permanentă în privinţa deţinerii titlului de doctor.

38. Toate aceste aspecte, însă, ţin de interpretarea şi aplicarea legii, revenind autorităţii emitente să facă aprecierea in concreto a motivelor invocate pentru revocarea titlului de doctor, cu respectarea principiului aplicării în timp a legii [potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţie], apreciere care este supusă controlului judecătoresc."

Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte constată că Ordinul nr. 5414/2019, prin care s-a dispus retragerea titlului de doctor atribuit reclamantului a fost emis cu încălcarea principiului legalităţii şi al principiului stabilităţii raporturilor juridice, atât sub aspectul că autoritatea emitentă nu mai putea dispune această măsură, titlul de doctor acordat reclamantului fiind intrat în circuitul civil, cât şi sub aspectul motivului care a condus la retragerea titlului de doctor, acela al similitudinilor aferente plagiatului, chestiune care a impus reaprecierea şi reanalizarea tezei de doctorat, fapt nepermis, întrucât nici autoritatea emitentă şi nici instanţa judecătorească nu au competenţa de a statua cu privire la fondul ştiinţific al tezei de doctorat elaborate, sens în care acţiunea formulată va fi admisă, iar Ordinul nr. 5414/2019 va fi anulat, restul criticilor recurentului reclamant neimpunându-se a mai fi analizate.

Astfel fiind, reţine instanţa de control judiciar că hotărârea instanţei de fond care validează ordinul contestat este dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a normelor de drept material incidente, fapt ce reclamă incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A., va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamant şi va anula Ordinul MEN nr. 5414/03.12.2019.

De asemenea, în condiţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga intimatul-pârât Ministerul Educaţiei şi Cercetării la plata către către recurentul-reclamant A. a sumei de 9.175 RON, reprezentând cheltuieli de judecată pentru fond şi recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1148/2021 din 16 iulie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Anulează Ordinul MEN nr. 5414/03.12.2019.

Obligă intimatul-pârât Ministerul Educaţiei şi Cercetării la plata cheltuielilor de judecată de 9.175 RON către recurentul-reclamant A..

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 5 octombrie 2023.