Limits of Judicial Inspectorate review: disciplinary sanctions cannot censure judicial reasoning or evidentiary evaluation

Şedinţa publică din data de 4 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20.01.2022 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sub numărul x/2022, reclamanta A. a formulat contestaţie împotriva Rezoluţiei din data de 29 decembrie 2021, din lucrarea nr. C21-1998 a Inspectorului Şef din cadrul Ispecţiei Judiciare, prin care s-a menţinut Rezoluţia nr. 2962 din data de 10 noiembrie 2021, din lucrarea nr. x, emisă de Inspectorul judiciar în dosarul nr. x Inspecţiei Judiciare, solicitând reanalizarea sesizării sale, ţinând seama de aspectele prezentate şi sistematizate la lit. a) - f) din cererea de chemare în judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1905 din data de 24 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins contestaţia formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 1905 din data de 24 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs recurenta-reclamantă A., solicitând admiterea recursului.

În motivarea recursului arată că ponderea susţinerilor sale din cererea de chemare în judecată preluate în hotărârea recurată reprezintă 55% din hotărâre, ceea ce este exagerat pentru o hotărâre judecătorească echilibrată, iar considerentele şi dispozitivul hotărârii se întind pe doar 18% din hotărâre; că instanţa de fond nu a analizat niciuna dintre cele şase greşeli ale judecătorului reclamat, invocate prin plângere şi care constituie şase abateri disciplinare.

Arată că aceste abateri constau în aceea că: judecătorul a acordat prerogative de act autentic unui antecontract sub semnătură privată; judecătorul a încadrat ca act sub semnătură privată, procesul-verbal de recepţie în loc de înscris oficial; judecătorul a acordat pe baza unei hotărâri judecătoreşti din 27.01.2006 puteri similare şi unui antecontract sub semnătură privată din 09.12.2005; judecătorul nu a analizat în considerente cererea reclamantului de extindere a cercetării penale pentru inserarea în PV de recepţie a menţiunii S+P+4E, când în realitate era S+P+4E+M; judecătorul a confirmt în considerente referatul poliţistului judiciar, în care nu se menţionează că se referă la PV de recepţie; judecătorul a reţinut că în considerente că lipsa semnăturii în PV de recepţie a reprezentantului Primăriei Râmnicu Vâlcea nu este caz penal, fără ca reclamantul să fi cerut acest lucru.

Critică argumentul instanţei de fond în sensul că modul de soluţionare a litigiului penal nu este susceptibil de analiză în procedura verificării administrative şi că Inspecţia Judiciară nu exercită atribuţii de verificare a legalităţii şi temeiniciei hotărârilor judecătoreşti, deşi, în opinia sa, era vorba de abateri disciplinare, care sunt de competenţa Inspecţiei Judiciare.

De asemenea, critică considerentul instanţei de fond în sensul că judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influenţă, opinia acesruia neputând fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, şi nu în cadrul unei verificări disciplinare.

Totodată, arată că nu este de acord cu modul în care instanţa de fond a interpretat reaua-credinţă şi grava neglijenţă a judecătorului reclamat în soluţionarea cauzei sale.

Consideră că în cauză, contrar celor reţinute de către prima instanţă, s-a cauzat părţii o vătămare, în condiţiile în care, în urma demersurilor imobiliare făcute, A. a constatat că acest bloc este o insulă de 700 mp cu 0,70 m de teren perimetral blocului, în mijlocul proprietăţii de l.000 mp a lui B., cu un drept de servitute de trecere de 3,50 m, la strada x.

Mai arată că instanţa şi-a depăşit atribuţiile, reţinând că este vorba de 9 cereri formulate de reclamantă, deşi aceasta a invocat doar 6 abateri disciplinare.

Susţine că, deşi instanţa de fond a reţinut că judecătorul reclamat a analizat probele prezentate de reclamantă, a examinat argumentele relevante şi a stabilit în conţinutul hotărârii situaţia de fapt, nerezultând niciun indiciu că magistratul ar fi acţionat cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, în considerentele încheierii penale nr. 777/2021 nu se vorbeşte despre Legea nr. 54/1998 sau de Legea nr. 50/1991 şi nici de referatul comisarului de poliţie.

De asemenea, în încheierea de mai sus nu se menţionează nici despre cererea reclamantei de extindere a cercetării penale asupra înscrierii în procesul-verbal de recepţie a imobilului S+P+4E+M, astfel cum era în realitate, în loc de S+P+4E.

Recurenta-reclamantă susţine că judecătorul în discuţie nu a analizat probele prezentate de reclamantă.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia nulităţii cererii de recurs, având în vedere că recurenta-reclamantă nu a indicat temeiul de drept, a reiterat aspectele prezentate prin cererea introductivă, astfel că nu pot fi calificate drept motive de nelegalitate.

Pe de altă parte, arată că prin cererea de recurs nu a fost indicată nicio normă de drept care să fi fost interpretată sau aplicată greşit de către instanţa de fond, recursul fiind nemotivat.

Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca legală şi temeinică, apreciind că instanţa de fond a reţinut în mod corect că rezoluţiile contestate sunt legale şi temeinice, dat fiind faptul că modul de soluţionare a litigiului penal nu este susceptibil de analiză în procedura verificării administrative.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 9 martie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 4 octombrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

6.1. În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată de către intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este neîntemeiată.

Înalta Curte constată că prin cererea de recurs recurenta-reclamantă a invocat critici ce pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., deşi nu l-a invocat în mod expres, arătând propriile argumente pentru care a apreciat că este greşită soluţia primei instanţe de respingere, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată.

Neindicarea în concret a motivului de casare din cele prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu reprezintă un element care să conducă la nulitatea cererii de recurs, câtă vreme argumentele formulate sunt susceptibile a fi încadrate în unul dintre motivele de casare.

În consecinţă, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului.

6.2. Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, reclamanta A. a formulat acţiune împotriva Rezoluţiei din data de 29 decembrie 2021, din lucrarea nr. C21-1998 a Inspectorului Şef din cadrul Ispecţiei Judiciare, prin care s-a menţinut Rezoluţia nr. 2962 din data de 10 noiembrie 2021, din lucrarea nr. x, emisă de Inspectorul judiciar în dosarul nr. x Inspecţiei Judiciare, solicitând reanalizarea sesizării sale.

Prin hotărârea instanţei de fond s-a respins contestaţia formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat recurs recurenta-reclamantă A., solicitând admiterea recursului.

De asemenea, se reţine că în cauză, acţiunea formulată în contradictoriu cu Inspecţia Judiciară vizează reţinerea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 faţă de judecătorul care a soluţionat dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Potrivit art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004:

"Constituie abateri disciplinare: (...)

t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală."

De asemenea, se impun a fi reţinute şi dispoziţile art. 991 din acelaşi act normativ, potrivit cărora:

"(1) Există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Astfel, Înalta Curte reţine că, potrivit principiului independenţei judecătorilor, consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituţia României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară nu poate cenzura modul de interpretare şi aplicare a normelor de drept material sau procesual de către instanţa de judecată şi nici modul de interpretare a probelor administrate.

Soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 97 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată, potrivit cărora:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac."

Înalta Curte constată că prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a invocat aspecte ce ţin de soluţiile pronunţate în dosarul nr. x/2021, aflat pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, precum şi de aprecierea probatoriului de către judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei, respectiv de raţionamentul logico-juridic al judecătorilor, cât şi de administrarea şi interpretarea probelor de la dosar.

Altfel spus, recurenta-reclamantă a criticat raţionamentul logico-juridic al judecătorului vizat de sesizarea disciplinară, modalitatea de administrare a probelor, aprecierea şi coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale, toate acestea fiind operaţiuni specifice activităţii de judecată, ce fac parte din raţionamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunţă soluţiile judecătoreşti.

Prin urmare, elementele esenţiale ale activităţii de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative care se efectuează de către Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac ordinare şi, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

De asemenea, Înalta Curte constată că remediul pus la dispoziţie de legiuitor pentru partea nemulţumită de soluţia dispusă de magistrat este reprezentat de căile de atac prevăzute de lege în general, iar nu sesizarea Inspecţiei Judiciare, pentru că nici pârâta şi nici instanţa de contencios administrativ nu au competenţa legală de a verifica soluţiile pronunţate în alte cauze ori modalitatea de interpretare a probatoriului, cum sunt cele menţionate de către recurenta-reclamantă.

Aceasta pentru că în procedura verificărilor derulate conform Legii nr. 317/2004, Inspecţia Judiciară nu poate realiza o reinterpretare a probatoriului stabilind veridicitatea unor înscrisuri utilizate în procedura de judecată sau o apreciere proprie asupra modalităţii de aplicare a unor dispoziţii legale.

Inspecţia Judiciară, în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate şi în limitele de competenţă conferite de lege, prin rezoluţiile în litigiu a reţinut inexistenţa indiciilor care să conducă la săvârşirea de către magistratul verificat a abaterii sesizate.

Cu alte cuvinte, verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural ori interpretarea şi administrarea probatoriului. Modul de examinare a argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţii reclamante într-o anumită cauză excedează competenţelor Inspecţiei Judiciare, nefiind permis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţă.

Din această perspectivă, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada exercitării funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, astfel încât prin această încălcare să se contureze indiciile săvârşirii unei dintre abaterile disciplinare prevăzute la art. 99 din Legea nr. 303/2004, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare vizând, în concret, soluţia pronunţată de către instanţă, precum şi operaţiunile de administrare şi interpretare a probatoriului, specifice activităţii de judecată şi care se subsumează raţionamentului logico-juridic al magistratului, fără a se face dovada încălcării cu ştiinţă a normelor de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane ori nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, a normelor de drept material ori procesual.

Sub acest aspect, reţine Înalta Curte că, prin Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012 a Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional a statuat cu privire la art. 99 lit. t) şi art. 991 din Legea nr. 303/2004 că acestea "nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătoreşti, ci sancţionează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunţă sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege" şi că "nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti."

Altfel spus, obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe, în condiţiile în care interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sunt operaţiuni specifice activităţii de judecată, care fac parte din raţionamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunţă soluţiile judecătoreşti.

În concluzie, aceste elemente esenţiale ale activităţii de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac prevăzute de lege, aspect avut în vedere corect de prima instanţă.

Prin urmare, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător/procuror şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce, însă, nu este cazul în speţă.

Întrucât argumentele recurentei-reclamante vizează administrarea probatoriului de către judecătorul vizat de sesizarea disciplinară, precum şi soluţia pronunţată în raport cu starea de fapt reţinută în speţă şi tind, în realitate, la o reapreciere a materialului probator şi la o diferită aplicare a unor norme legale în cadrul indicat în care a fost implicat, o asemenea cerere este incompatibilă cu analiza instanţelor judecătoreşti şi cu cea a Inspecţiei Judiciare.

Atributul esenţial al activităţii de judecată îl reprezintă raţionamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situaţia de fapt.

Interpretarea normelor este o operaţiune raţională şi logică de determinare a înţelesului şi conţinutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabileşte situaţia de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influenţă, presiune sau ameninţare, iar opinia pe care acesta şi-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu şi în cadrul unei verificări disciplinare.

A admite altfel ar însemna, pe de o parte, a nesocoti principiul constituţional privind independenţa judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziţia constituţională potrivit căreia hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai controlului judiciar.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 1905 din data de 24 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 1905 din data de 24 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.