Judge's Failure to Recuse Was Not Disciplinary Violation Where Abstention Filed Upon Incompatibility Arising; Resolution Upheld

Şedinţa publică din data de 4 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 25.01.2022 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară anularea rezoluţiei Inspectorului Şef din data de 28.12.2021, din lucrarea C21/2020, desfiinţarea acesteia şi trimiterea dosarului pentru continuarea cercetării disciplinare, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1379 din data de 6 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 1379 din data de 6 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs recurentul-reclamant A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului.

În motivarea recursului arată că instanţa nu a analizat cererea sa de chemare în judecată, ceea ce atrage incidenţa motivului de clasare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv nu a analizat comportamentul judecătorului şi obligaţiile acestuia, în condiţiile în care se afla în stare de incompatibilitate.

Arată că instanţa a făcut abstracţie de cele reclamate în plângeri şi în cererea de chemare în judecată.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că instanţa de fond a reţinut că soluţiile Inspecţiei Judiciare sunt corecte din perspectiva dreptului material, dar nu s-a indicat vreun text de lege în acest sens.

Precizează că, deşi instanţa a indicat art. 45 şi art. 451 din Legea nr. 317/2004, aceste articole privesc aspecte de procedură, şi nu aspecte de drept material, astfel că instanţa a respins plângerea sa, fără a indica vreun temei de drept aplicabil soluţiei pronunţate.

Susţine că obiectul dosarului viza analiza unei fraude la Asociaţia de proprietari din Drumul Taberei nr. 2, iar doamna judecător B. avea obligaţia să se abţină, conform art. 99 pct. b) din Legea nr. 303/2004; faptul că s-a respins anterior o cerere de recuzare sau ca doamna judecător s-a abţinut după introducerea în cauză a C. este lipsit de relevanţă, în condiţiile în care art. 99 pct. b) din Legea nr. 303/2004 prevede că doamna judecător avea obligaţia să se abţină de la primul termen, şi nu la al treilea termen, după o cerere de recuzare respinsă şi după formularea cererii de strămutare.

Consideră că doamna judecător a încercat să judece cauza, deşi era în incompatibilitate, în condiţiile în care cunoştea personal toate părţile implicate, dar mai ales pe avocatul asociaţiei, D., ceea ce constituie abatere disciplinară, întrucât cunoştea starea sa de incompatibilitate şi avea obligaţia să se abţină; că faptul că nu s-a abţinut în termenul legal constituie abatere disciplinară, neavând relevanţă dacă acest comportament s-a regăsit în soluţia fondului; că faţă de existenţa stării de incompatibilitate, ambele rezoluţii sunt eronate.

Precizează că plângerea viza infracţiunea de delapidare a C., săvârşită de fostul preşedinte al Asociaţiei, E. şi de administratorul S.C. F. S.R.L., cu suma de 356.040 RON, asociaţie de proprietari al cărei membru este şi doamna judecător. Suma a fost stabilită în urma expertizei judiciare contabile efectuate în cadrul dosarului de urmărire penală.

Mai mult, doamna judecător îi cunoaşte personal atât pe fostul preşedinte, cât şi pe actualul preşedinte, pe reprezentanţii administratorului şi pe D., avocat al asociaţiei şi membru în comitetul executiv.

Apreciază că soluţiile pronunţate atât de către instanţă, cât şi de Inspecţia Judiciară, sunt părtinitoare şi superficiale, evitând a se analiza problema ridicată.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate ca temeinică şi legală.

Susţine că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu este dezvoltat de către recurent, acesta invocând doar faptul că instanţa nu a analizat comportamentul judecătorului şi obligaţiile acestuia când i s-a repartizat un dosar în care era în stare de incompatibilitate.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că în speţă, hotărârea recurată a fost motivată.

Consideră că nu poate fi reţinut nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că instanţa de fond a reţinut în mod corect că rezoluţia de clasare cuprinde expunerea situaţiei de fapt şi argumentarea soluţiei administrative, inclusiv raportat la dispoziţiile legale relevante.

De asemenea, arată că prin rezoluţia inspectorului-şef se indică argumentele pentru care s-a dispus respingerea plângerii formulate împotriva rezoluţiei de clasare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 17 noiembrie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 3 mai 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, cauza fiind ulterior amânată la data de 4 octombrie 2023.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară anularea rezoluţiei Inspectorului Şef din data de 28.12.2021, din lucrarea C21/2020, desfiinţarea acesteia şi trimiterea dosarului pentru continuarea cercetării disciplinare, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa instanţei de fond s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs recurentul-reclamant A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat de recurentele-pârâte prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când "prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

Înalta Curte reţine că, sub imperiul acestei norme de drept, se pot include doar neregularităţi de ordin procedural, care atrag sancţiunea nulităţii sentinţei în condiţiile art. 174 C. proc. civ., altele decât cele prevăzute expres în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Subsumat acestui motiv de casare, recurentul-reclamant a invocat faptul că instanţa nu a analizat comportamentul judecătorului şi obligaţiile acestuia când i s-a repartizat un dosar în care era în stare de incompatibilitate.

Instanţa de recurs apreciază că acest motiv de casare ar fi incident doar în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, respectiv a unor reguli procedurale a căror nerespectare să fie aptă să atragă sancţiunea nulităţii.

În speţă, însă, critica recurentului-reclamant nu vizează încălcarea unei norme de procedură, ci ceea ce se critică este soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată, şi nu încălcarea unor norme de procedură referitoare la această excepţie.

Prin urmare, această critică se subsumează motivului de casare privind interpretarea sau aplicarea greşită a normelor de drept materiale, urmând a fi analizată în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), Înalta Curte reţine că, subsumat acestui motiv de casare, recurentul-reclamant a invocat în esenţă faptul că hotărârea recurată este nemotivată, întrucât deşi a indicat art. 45 şi art. 451 din Legea nr. 317/2004, aceste articole privesc aspecte de procedură, şi nu aspecte de drept material, astfel că instanţa a respins plângerea sa, fără a indica vreun temei de drept aplicabil soluţiei pronunţate şi că instanţa de fond a reţinut că soluţiile Inspecţiei Judiciare sunt corecte din perspectiva dreptului material, dar nu s-a indicat vreun text de lege în acest sens.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil argumentele pentru care instanţa de fond a apreciat că rezoluţiile atacate sunt legale, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat.

Acţiunea de faţă vizează neregulile sesizate de către recurentul-reclamant, în lucrarea înregistrată la Inspecţia Judiciară sub nr. C21-2020.

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că, desi prin cererea introductivă, reclamantul A. a solicitat în mod expres doar anularea rezoluţiei nr. C21-2020 din data de 28.12.2021 a inspectorului sef al Inspecţiei Judiciare, din ansamblul cererii de chemare în judecată se pot identifica pretenţiile deduse judecăţii, reclamantul arătând că este nemulţumit de rezoluţia inspectorului şef prin care i-a fost respinsă plângerea împotriva rezoluţiei de clasare nr. 2987/A din 15.11.2021, emisă în dosarul nr. x, în cuprinsul cererii de chemare în judecată fiind aduse critici ambelor rezoluţii.

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a solicitat constatarea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora:

"Constituie abateri disciplinare: (...)

b) încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii."

În înţelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum şi prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost greşit reţinute în raport de exigenţele textului de lege.

De asemenea, prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale.

În speţă, acest motiv de casare nu este incident, soluţia primei instanţe reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile raportat la situaţia de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Contrar alegaţiei recurentului-reclamant, pe care nu o validează, Înalta Curte constată că normele de lege pretins a fi fost aplicate greşit au fost în mod corect reţinute de instanţa de fond în fundamentarea soluţiei pronunţate, deoarece, având de analizat legalitatea soluţiei de clasare a sesizării adoptate de Inspecţia Judiciară, prin prisma existenţei unor indicii privind săvârşirea abaterilor disciplinare arătate în privinţa magistratului reclamat, trebuia să verifice dacă aceste indicii erau de natură a decela fără putinţă de tăgadă o acţiune realizată cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, în sensul art. 991 din Legea nr. 303/2004, raportat la aspectele evidenţiate, pentru a putea fi reţinute abaterile respective.

Sesizarea recurentului-reclamant vizează abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, forma în vigoare în perioada de referinţă, reproşând judecătorului căruia i s-a repartizat dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Sector 6 Bucureşti, membru al C., că nu s-a abţinut la primul termen de judecată din 22.04.2021, ci a înaintat dosarul unui alt complet, în vederea reunirii, iar după ce cererea de reunire a fost respinsă, la termenul din 17.06.2021, judecătorul în discuţie a amânat cauza pentru lipsa de apărare.

În cauză, reclamantul a formulat o cerere de recuzare, care a fost respinsă de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, iar după ce s-a dispus introducerea în cauză a C. nr. 2, B, C, Dl, D2, G, H, El, E2,1, K, L, în calitate de intimat, doamna judecător a formulat cerere de abţinere, care a fost admisă.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând, în esenţă, că singurul motiv al contestaţiei formulate de reclamant este că doamna judecător a ştiut de la bun început că era incompatibilă şi a refuzat să se abţină, omiţând să arate vreun alt considerent de nelegalitate al rezoluţiei atacate.

De asemenea, a mai reţinut nu se identifică elemente pentru reţinerea abaterii disciplinare invocate.

Înalta Curte împărtăşeşte argumentele instanţei de fond, având în vedere finalitatea sancţionatorie a abaterilor disciplinare, implicaţiile acestora asupra carierei magistratului şi a prestigiului justiţiei, care impun ca aplicarea şi interpretarea textelor care le consacră să fie făcute de o manieră strictă şi limitativă, acestea găsindu-şi incidenţa doar atunci când sunt întrunite în mod cumulativ toate cerinţele expres reglementate de lege, însoţite de o probaţiune adecvată, care să depăşească simplele afirmaţii şi aprecieri ale petentului.

Articolul 97 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor prevede că "(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac."

De asemenea, la articolul 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară se prevede că "Hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale".

Astfel, controlul exercitat de Inspecţia Judiciară în materia răspunderii disciplinare a magistraţilor şi, implicit, cel al instanţei de contencios administrativ asupra actului autorităţii administrative menţionate nu pot pune în discuţie soluţia pronunţată prin hotărârea judecătorească, aceasta putând face doar obiectul căilor de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale. În acest din urmă sens, sunt relevante şi dispoziţiile art. 124 şi art. 126 alin. (1) din Constituţia României, texte potrivit cărora "(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii. (…) (3) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii", respectiv "Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege."

Prin urmare, nu trebuie confundate atribuţiile pârâtei Inspecţia Judiciară stabilite de legiutor în sarcina sa în materie disciplinară, în ceea ce îi priveşte pe magistraţi, cu desfăşurarea controlului judiciar asupra actelor emise în cursul procesului civil. Cu alte cuvinte, intimata-pârâtă nu are atribuţii de exercitare a unui control cu privire la modul de desfăşurare a unui proces civil, ci o competenţă limitată ce se impune a fi exercitată sub aspectul abaterilor disciplinare expres şi limitativ prevăzute la art. 99 din Legea nr. 303/2004, nerevenindu-i astfel obligaţia de a aprecia asupra legalităţii procedurii desfăşurate de judecător sau a soluţiei dispuse de acesta.

În speţă, analiza efectuată în conţinutul actului administrativ litigios indică faptul că verificările efectuate de inspectorul judiciar au fost unele corespunzătoare, permiţându-i să deceleze atât aspectele sesizate, cât şi contextul judiciar corespunzător, în limitele de competenţă prevăzute de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004. În acest sens, este de observat că actul administrativ în litigiu este motivat, fiind examinate argumentele relevante ale petentului, inclusiv chestiunea pretinsei lipse de imparţialitate a judecătorului reclamat şi implicit a neformulării unei cereri de abţinere de către acesta la primul termen de judecată, în contextul reliefat.

Sub acest aspect, se impune a se reţine că ulterior, doamna judecător a formulat cerere de abţinere, care a fost admisă, astfel că dosarul a fost soluţionat de către un alt judecător.

Or, argumentele părţii reclamante au fost analizate de instanţa de fond, prin prisma normelor legale incidente raportat la situaţia de fapt stabilită şi susţinută de probatoriul administrat în cauză.

Incompatibilitatea reprezintă un incident procedural privitor la compunerea sau constituirea instanţei, prin care se înţelege situaţia în care un judecător nu poate participa la soluţionarea unei pricini, în cazurile expres prevăzute de lege.

În cauză, cererea de recuzare formulată împotriva doamnei judecător a fost respinsă prin încheierea din data de 15.09.2021, reţinându-se că cerere de recuzare este neîntemeiată, faţă de împrejurarea că, la acel moment procesual, C. nr. 2 Bl. A - L nu avea calitate în cauză, cererea formulată în acest sens, de introducere în cauză a C. nr. 2 Bl. A, B, C, D1, D2, G, H, E1, E2, I, K, L, în calitate de intimată, urmând a fi soluţionată la termenul de judecată din data de 16.09.2021.

La termenul din data de 16.09.2021, doamna judecător a dispus introducerea în cauză în calitate de intimaţi a C. nr. 2 Bl. A, B, C, D1, D2, G, H, E1, E2, I, K, L şi S.C. F. S.R.L., şi, având în vedere calitatea sa de membru în cadrul acestei C., a formulat declaraţie de abţinere de la soluţionarea cauzei, faţă de prevederile art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., motiv pentru care a dispus înaintarea dosarului completului imediat următor care soluţionează cauze în materie penală, în vederea soluţionării declaraţiei de abţinere formulată de judecătorul de cameră preliminară.

Prin urmare, în raport cu împrejurarea că declaraţia de abţinere a judecătorului reclamat a fost formulată chiar la termenul la care a fost introdusă în cauză Asociaţia de proprietari în raport cu care doamna judecător a considerat că este incompatibilă, Înalta Curte constată că în acest context factual, nu se relevă elemente de natură a contura existenţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, întrucât judecătorul reclamat nu a efectuat acte de judecată în respectivul dosar după introducerea în cauză a C..

Pe de altă parte, este important a se reţine că rolul declaraţiei de abţinere nu este acela de a fi exercitată doar formal, ci, o atare declaraţie se formulează doar dacă există un motiv de incompatibilitate în privinţa judecătorului şi, evident, în măsura în care acesta ştie că există un astfel de motiv de incompatibilitate în privinţa sa, ceea ce în speţă s-a şi întâmplat, judecătorul reclamat formulând declaraţia de abţinere imediat după momentul la care Asociaţia de proprietari a dobândit calitatea de parte şi a intervenit cazul de incompatibilitate.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că nu au fost identificate elemente de nelegalitate a sentinţei de fond atacate, aceasta fiind la adăpost de orice critică ce vizează interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente, demersul părţii recurente fiind, prin urmare, nefondat.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 1379 din data de 6 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 1379 din data de 6 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.