Assigning assimilated legal staff to specific ministry departments: limits of presidential order admissibility under Article 997 CPC

Şedinţa publică din data de 4 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 05.05.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, a solicitat, pe calea ordonanţei preşedinţiale, obligarea provizorie a pârâtului, ca până la anularea Ordinului nr. 718/C/03.05.2023, să emită ordinul de încadrare a reclamantei ca personal de specialitate juridică asimilat potrivit legii judecătorilor şi procurorilor, în conformitate cu opţiunea exprimată în cadrul concursului de admitere la I.N.M. sesiunea 2022-2023, iar nu cum în mod nelegal s-a făcut prin Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 718/C/03.05.2023 şi comunicat la data de 04.05.2023.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 833 din data de 16 mai 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârât, prin întâmpinare şi a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile menţionate anterior, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa admiterii acţiunii introductive, astfel cum a fost formulată.

În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond nu a menţionat în cuprinsul considerentelor, în acord cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., susţinerile pe scurt ale reclamantei referitoare la faptul că, în cuprinsul hotărârii CSM nr. 91/07.07.2022, de organizare a concursului au fost prevăzute posturile vacante scoase la concurs, pe direcţii şi servicii. Astfel, potrivit acestei hotărâri, prin adresa nr. x/15.06.2022, completată ulterior cu adresa nr. x/21.06.2022, Ministerul Justiţiei a comunicat "posturile vacante ce urmează a fi alocate concursului de admitere la I.N.M., acestea fiind distribuite după cum urmează": 1 post Direcţia programe europene; 2 posturi Direcţia contencios; 1 post Direcţia drept internaţional şi cooperare judiciară; 1 post Direcţia avizare acte normative; 2 posturi Direcţia pentru prevenirea criminalităţii; 2 posturi Direcţia afaceri europene şi drepturile omului; 1 post Serviciul profesii juridice conexe; 2 posturi în cadrul ANABI; 6 posturi în cadrul Autorităţii pentru cetăţenie; 2 posturi Direcţiei naţionale de probaţiune. De asemenea, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin adresa nr. x/2022 a comunicat un număr de 4 posturi vacante de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor şi solicită ca acestea să fie alocate concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii: 2 posturi la P.I.C.C.J.- Biroul Juridic; 1 post la D.I.I.C.O.T.; 1 post la B. (va deveni vacant în perspectiva eliberării din funcţie prin pensionare a titularului, în perioada septembrie - octombrie 2022).

Subsumat aceluiaşi motiv de recurs, recurenta-reclamantă a mai invocat şi existenţa unei contradicţii între considerente şi dispozitiv, având în vedere că instanţa de fond a reţinut pe de-o parte, că "nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 997 alin. (1) C. proc. civ. pentru emiterea unei ordonanţe preşedinţiale, şi, pe cale de consecinţă, acţiunea va fi admisă", iar pe altă parte, în dispozitiv, a dispus respingerea cererii de chemare în judecată formulate de reclamantă. Or, soluţia cu privire la o cerere nu poate fi încadrată în categoria erorilor materiale, sens în care a indicat, cu titlu de practică judiciară, decizia civilă nr. 544/11.03.2016, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

De asemenea, apreciază că motivarea sentinţei recurate este superficială, întrucât instanţa de fond a analizat doar parţial textele legale incidente, extrăgând o soluţie contrară legii. Astfel, instanţa de fond a preluat apărarea pârâtului, referitoare la prevederile finale ale art. 31 alin. (2) din Regulamentul privind admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii şi a omis să aibă în vedere alin. (5) al art. 31 din Regulament. Consideră că raţionamentul instanţei de fond este greşit, întrucât concluzionează că art. 31 alin. (2), teza a II-a si a IlI-a, s-ar referi la distincţia dintre candidaţii pentru posturile de auditori şi cei pentru posturile de personal asimilat, potrivit legii, judecătorilor şi procurorilor, deşi în realitate, această prevedere legală se referă strict la candidaţii pentru posturile de personal asimilat, care pot opta, în ordine descrescătoare a mediilor, pentru unul dintre posturile din listă, iar asupra acestei opţiuni neputându-se reveni.

Este adevărat faptul că, în dispozitivul hotărârii nr. 91/07.07.2022 se menţionează 10 posturi din cadrul Ministerului Justiţiei, însă, defalcarea pe direcţii şi servicii este menţionată în considerentele acestei hotărâri, considerente care au aceeaşi valoare juridică cu a dispozitivului.

Reţinând că Ministerul Justiţiei nu ar fi trebuit să menţină vacante cele 10 posturi menţionate în hotărârea nr. 91/07.07.2022, instanţa de fond a omis exact considerentele acesteia unde se menţionează explicit adresa Ministerului Justiţiei nr. 14/46458/15.06.2022, completată ulterior cu adresa nr. x/21.06.2022, prin care a comunicat posturile vacante ce urmau a fi alocate. Or, Ministerul Justiţiei nu ar fi putut ocupa posturile vacante alocate concursului, anterior terminării acestuia, câtă vreme numai C.S.M. are competenţa de a organiza concursul pentru încadrarea personalului asimilat în cadrul diverselor instituţii.

Nu contestă faptul că Direcţiile din Minister cuprind la rândul lor Servicii şi birouri, care nu sunt menţionate în hotărârea CSM şi cu privire la care poate opera prerogativa oportunităţii din partea conducerii instituţiei, dar acest drept nu poate fi exercitat şi în legătură cu postul concret scos la concurs, anulând dreptul de opţiune câştigat ca urmare a promovării concursului.

Totodată, aprecierea instanţei de fond referitoare la existenţa unui "drept de apreciere al autorităţii", este lipsită de orice bază legală, având în vedere faptul că potrivit Ordinului nr. 1973/06.05.2022, privind aprobarea Regulamentului de organizare şi functionare a Ministerului Justiţiei, la art. 81- art. 87 sunt enumerate categoriile de personal din cadrul Ministerului şi modalitatea în care acestea sunt încadrate. Astfel, Ordinul nr. 718 nu este motivat si prin urmare nu respectă condiţiile de validitate, fiind emis cu încălcarea Regulamentului de admitere la INM.

Consideră că instanţa poate cenzura acte administrative emise de autoritatea publică în exercitarea dreptului său de apreciere, dacă actul a fost adoptat cu exces de putere, cum este cazul în speţa de faţă.

Referitor la condiţiile urgenţei şi a prejudiciului, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că aceasta are posibilitatea să solicite şi să obţină diferenţele salariale de care a fost lipsită ca urmare a ocupării postului vacant de la Serviciul profesii juridice conexe, prin detaşare. Or, această posibilitate nu există câtă vreme nu participă la proiectele şi concursurile coordonate de Serviciul profesii juridice conexe.

De altfel, la o săptămână de la detaşarea în cadrul Ministerului Justiţiei, prin Ordinul nr. 201/C, depus la dosar, respectiv la data de 07.02.2023 s-a şi dispus numirea persoanei detaşate, în calitate de lider al unui proiect finanţat din fonduri externe nerambursabile, iar aceasta beneficiază, potrivit art. 16 din Legea nr. 157/2017 de o majorare a salariului de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, cu până la 50%, indiferent de numărul de proiecte în care este implicată.

Mai arată că potrivit Ordinului nr. 201/C/07.02.2023, în cadrul proiectului SIPOCA, nu participă nici un angajat de la Direcţia Avizare, iar din cadrul Serviciului profesii juridice conexe participă 5 persoane, adică 80% din personalul Serviciului, iar nu o persoană, cum în mod eronat susţine pârâtul, în întâmpinare. Aşadar, la toate concursurile care privesc profesiile de notar public, executor judecătoresc şi experţi tehnici judiciari participă numai angajaţi ai Serviciului profesii juridice conexe, fiind astfel remuneraţi suplimentar. Doar ocupând un post în cadrul acestui serviciu, putea beneficia şi reclamanta de aceste suplimente salariale.

Critică şi susţinerile părţii adverse potrivit cărora potrivit judecătorii şi procurorii stagiari optează pentru un post la o anumită instanţă sau parchet, iar repartizarea lor pe secţii în cadrul instanţelor sau pe compartimente în cadrul parchetelor nu s-ar realiza potrivit opţiunii lor, ci în conformitate cu dispoziţia conducătorului instituţiei, arătând că în cazul magistraţilor stagiari nu există o listă cu secţii sau compartimente pentru care ar opta, aceştia putând opta doar pentru oraşe, care corespund practic Direcţiilor şi Serviciilor din cadrul Ministerului.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanta A., ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 24 iulie 2023, s-a fixat termen de judecată la data de 4 octombrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Din circumstanţele particulare ale cauzei, rezultă că demersul judiciar iniţiat de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, a vizat, obligarea provizorie, pe calea ordonanţei preşedinţiale, a pârâtului, la emiterea unui nou ordin de încadrare a reclamantei ca personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, la Serviciul profesii juridice conexe.

Prima instanţă a respins excepţia inadmisibilităţii cererii invocată de către pârât şi apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 997 alin. (1) din C. proc. civ., a respins cererea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Sentinţa pronunţată a fost criticată de către reclamantă, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Învestită cu soluţionarea recursului, Înalta Curte va răspunde punctual criticilor de nelegalitate invocate.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, următoarele:

· instanţa de fond nu a menţionat în considerentele sentinţei recurate motivele din cererea de chemare în judecată invocate de către reclamantă, referitoare la faptul că, în cuprinsul Hotărârii CSM nr. 91/07.07.2022 de organizare a concursului de admitere au fost prevăzute posturile vacante scoase la concurs, pe direcţii şi servicii, astfel cum au fost acestea transmise de către Ministerul Justiţiei şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie către CSM;

· între considerentele şi dispozitivul sentinţei recurate există o contradicţie, întrucât instanţa de fond a reţinut pe de altă parte, că "nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 997 alin. (1) din C. proc. civ. pentru emiterea unei ordonanţe preşedinţiale şi pe cale de consecinţă, va fi admisă", iar pe de altă parte a dispus respingerea cererii de chemare în judecată;

· motivarea sentinţei recurate este superficială, întrucât instanţa de fond a analizat doar parţial textele legale incidente, extrăgând astfel o soluţie contrară legii, prin raportare la art. 31 alin. (2) teza a II-a şi a III-a şi art. 31 alin. (5) din Regulamentul privind admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii.

Trebuie subliniat că, din perspectivă teoretică, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează ipoteza în care sentinţa recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte reţine că obligaţia de motivare a unei hotărâri judecătoreşti, conform prevederilor art. 425 C. proc. civ., se referă la prezentarea argumentelor părţilor, stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, expunerea unui raţionament propriu pentru care s-a ajuns la adoptarea soluţiei date în cauză, elemente ce se regăsesc în cuprinsul hotărârii supuse recursului în prezenta cauză.

Lecturând sentinţa recurată, Înalta Curte constată că prima instanţă a prezentat motivele şi silogismul logico-juridic care au condus la soluţia pronunţată, fiind astfel repectate prevederile art. 425 C. proc. civ.

În jurisprudenţa sa constantă, instanţa supremă a stabilit că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar. Înalta Curte a mai statuat că motivarea hotărârii constituie o garanţie pentru părţi în faţa eventualului arbitrariu, judecătoresc, precum şi singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noţiunii de proces echitabil în condiţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Se reţin a fi incidente în cauză argumentele statuate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (paragraful 20 din hotărârea pronunţată în cauza Gheorghe Mocuţa contra României), potrivit cărora "..., deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x) . . . . . . . . . .Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)".

Aşadar, instanţa de judecată nu este obligată legal să răspundă oricărui argument de fapt şi de drept invocat de parte, ci să analizeze chestiunea litigioasă, sens în care poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial - ceea ce face de prisos analiza restului argumentelor menţionate în cererea părţii în sprijinul aceluiaşi motiv, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmaţie a unei părţi nu deschide calea recursului, pentru nemotivare.

Referitor la pretinsa contradictorialitate dintre considerente şi dispozitiv, invocată de către recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că aceasta reprezintă în realitate o eroare materială strecurată în procesul de tehnoredactare a sentinţei recurate. Simpla menţionare a cuvântului "admisă" în loc de "respinsă" nu prezintă relevanţă în cauza de faţă, câtă vreme motivarea propriu-zisă nu cuprinde elemente de contradictorialitate şi este în acord cu dispozitivul sentinţei recurate. Altfel spus, judecătorul fondului a motivat în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, iar considerentele reţinute în fundamentarea soluţiei pronunţate au fost dezvoltate şi clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reţinut.

Aşadar, nu se poate reţine nici susţinerea recurentei-reclamante potrivit căreia motivarea instanţei este superficială, având în vedere că instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care s-a ajuns la soluţia adoptată, respectând astfel prevederile art. 22 alin. (2) şi cele ale art. 425 C. proc. civ. şi prezentând silogismul logico-juridic ce a stat la baza sentinţei pronunţate. Cât priveşte criticile referitoare la greşita interpretare şi aplicare a legii la situaţia juridică în cauză, ele vor fi avute în vedere cu ocazia examinării motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Conchizând, instanţa de control judiciar reţine că cerinţa existenţei unei motivări clare şi concise, care nu are elemente de contradictorialitate, este îndeplinită, fiind respectate garanţiile unui proces echitabil şi ale dreptului la apărare, motiv pentru care va respinge ca nefondate criticile circumscrise motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocate de către recurenta-reclamantă.

Nici restul criticilor, ce vizează condiţiile de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, subsumate de recurenţi prevederilor art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., nu sunt apreciate de instanţa de control judiciar ca fiind fondate, câtă vreme prima instanţă a aplicat şi interpretat corect condiţiile de admisibilitate, stabilite de art. 997 şi urm. C. proc. civ.

Potrivit art. 997 C. proc. civ.:"(1) Instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. (2) Ordonanţa este provizorie şi executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio menţiune privind durata sa şi nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluţionarea litigiului asupra fondului. (3) La cererea reclamantului, instanţa va putea hotărî ca executarea să se facă fără somaţie sau fără trecerea unui termen. (4) Ordonanţa va putea fi dată chiar şi atunci când este în curs judecata asupra fondului. (5) Pe cale de ordonanţă preşedinţială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt".

Din interpetarea acestor dispoziţii legale, rezultă următoarele condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru admiterea unei cereri de ordonanţă preşedinţială: aparenţa de drept trebuie să fie în favoarea reclamantului, măsura solicitată trebuie să aibă caracter urgent şi vremelnic şi să nu prejudece fondul.

Verificând modul în care prima instanţă a analizat întrunirea, în cauză, a unor astfel de condiţii, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a realizat o corectă interpretare a normelor de drept relevante materiei ordonanţei preşedinţiale, pe care le-a aplicat în litera şi spiritul lor, reţinând în mod corect că nu sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile de admisibilitate.

Sub un prim aspect, recurenta-reclamantă a susţinut că, în cauza de faţă, este îndeplinită condiţia ca aparenţa de drept să fie în favoarea sa, invocând încălcarea dreptului său de opţiune exprimat ulterior promovării concursului de admitere în acord cu dispoziţiile art. 31 alin. (2) din Regulamentul privind admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii aprobat prin Hotărârea nr. 119 din data de 16 iulie 2021, ca urmare a repartizării sale în cadrul Direcţiei avizare acte normative - Serviciul drept privat, deşi optase pentru un post în cadrul Serviciului profesii juridice conexe.

Potrivit art. 31 alin. (2) din Regulament, "clasificarea candidaţilor urmează a se face în ordinea descrescătoare a notelor obţinute la concurs, în funcţie de opţiunea candidatului formulată potrivit art. 4 alin. (7). Candidaţii admişi care au optat pentru posturile vacante de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor sunt convocaţi de comisia de organizare pentru a-şi exprima opţiunea pentru unul dintre posturile scoase la concurs, din lista prevăzută la art. 4 alin. (5). Candidaţii nu pot reveni asupra opţiunii formulate". Totodată, art. 4 alin. (5), la care fac trimitere prevederile legale anterior citate, se referă, la faptul că lista posturilor vacante de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor care se ocupă prin concurs se publică odată cu anunţul referitor la concursul de admitere la I.N.M.

Din interpretarea acestor texte de lege, rezultă că, în urma promovării concursului pentru ocuparea posturilor vacante de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, candidaţii admişi aveau dreptul de a-şi exprima opţiunea pentru unul dintre posturile scoase la concurs, menţionate în lista ce se publică odată cu anunţul referitor la concursul de admitere.

Înalta Curte reţine că, în cadrul anunţului s-a menţionat în mod expres organizarea concursului în vederea ocupării unui număr de 26 de posturi vacante de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, astfel: 10 posturi în cadrul Ministerului Justiţiei, 2 posturi la Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, 6 posturi la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, 2 posturi în cadrul Direcţiei Naţionale de Probaţiune, 4 posturi în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, 2 posturi în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, fiind menţionate doar instituţiile în care erau aceste posturi vacante, nu şi direcţiile sau serviciile din cadrul acestora.

În acord cu prevederile legale menţionate anterior, pare că dreptul de opţiune al reclamantei ar fi trebuit să vizeze instituţia prevăzută în mod expres în anunţ şi nu serviciile/direcţiile prevăzute în cuprinsul Hotărârii nr. 91/07.07.2022, întrucât aceasta din urmă ar prezenta relevanţă doar asupra necesităţii şi oportunităţii organizării concursului de admitere la INM, neexistând vreo prevedere legală care să susţină poziţia recurentei în sensul extinderii dreptului de opţiune al candidaţilor admişi asupra celor menţionate în considerentele acesteia.

În ceea ce priveşte ocuparea, prin detaşare, la data de 1 februarie 2023, conform Hotărârii CSM nr. 87/19.01.2023, a locului vacant din cadrul Serviciului profesii juridice conexe, anterior exercitării dreptului de opţiune de către recurenta-reclamantă, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, constată că acest aspect nu vizează legalitatea ordinului contestat, ci ţine de oportunitatea unei astfel de măsuri, lăsată la aprecierea autorităţii, pentru buna funcţionare şi desfăşurare a activităţii a acelui serviciu.

În concluzie, în limitele permise de instituţia ordonanţei preşedinţiale şi în condiţiile unei sumare caracterizări şi analize a situaţiei de fapt şi de drept, Înalta Curte constată că, în cauză, nu pot fi decelate argumente de natură a stabili în favoarea reclamantei aparenţa de drept.

Pe de altă parte, prin reglementarea acestei instituţii în dreptul procesual civil, s-a avut în vedere soluţionarea de urgenţă a unor litigii care, dacă ar urma calea procedurii de drept comun, ar putea determina, datorită formalismului, rămânerea fără obiect a cauzei sau ar conduce la diminuarea semnificativă a importanţei acestuia. Aşadar, o altă condiţie de adminisibilitate o reprezintă caracterul urgent care trebuie să se raporteze la scopul luării măsurii solicitate, şi anume păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara sau înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei exercutări.

Or, în litigiul pendinte, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada unei urgenţe de natură a conduce la luarea măsurii solicitate. Susţinerile sale s-au limitat la împrejurarea că, prin numirea sa în cadrul altui serviciu din cadrul Ministerului Justiţiei decât cel pentru care a optat, ar lipsi-o de anumite venituri salariale suplimentare de care se bucură personalul asimilat judecătorilor şi procurorilor care face parte din Serviciul profesii juridice conexe.

Înalta Curte constată însă că o astfel de afirmaţie nu are caracter cert şi nici nu a fost dovedită. Pentru a statua astfel, Înalta Curte are în vedere Legea salarizării nr. 153/2017 potrivit căreia nu există o modalitate de stabilire a drepturilor salariale în mod diferenţiat în funcţie de direcţia sau compartimentul din cadrul Ministerului Justiţiei din care face parte personalul de specialitate asimilat.

În acelaşi timp, instanţa supremă nu identifică şi nici nu se invocă nicio prevedere legală care să fundamenteze susţinerea recurentei-reclamante conform căreia doar personalul din cadrul Serviciului profesii juridice poate participa la concursurile care privesc profesiile de notari publici, executori judecătoreşti şi experţi tehnici judiciari, aceasta fiind doar rezultatul unei interpretări proprii a Ordinului nr. 201/C/07.02.2023 emis în cadrul proiectului OIPOCA. În plus, posibilitatea obţinerii unor venituri suplimentare ca urmare a unei astfel de participări nu poate fi văzută ca o certitudine, astfel cum pretinde recurenta-reclamantă, această neavând cum să cunoască dacă ar fi primit atribuţii de serviciu în acest sens. Din această perspectivă, nu pot fi primite nici susţinerile recurentei-reclamante referitoare la numirea persoanei detaşate în calitate de lider al unui proiect finanţat din fonduri externe nerambursabile, acestea fiind aspecte neavând relevanţă în ceea ce priveşte situaţia recurentei-reclamante.

Totodată, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut instanţa de fond că nu este îndeplinită nici condiţia privind prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, având în vedere că recurenta-reclamată, în măsură în care se va dovedi nelegalitatea ordinului contestat în cadrul acţiunii în anulare, are posibilitatea să solicite şi să obţină despăgubiri pentru paguba patrimonială suferită, inclusiv sub forma beneficiului nerealizat.

Drept urmare, în raport de totalitatea aspectelor analizate anterior, Înalta Curte constată că soluţia primei instanţei reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei, în speţă nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile necesare pentru admiterea cererii de ordonanţă preşedinţială, astfel cum sunt acestea reglementate de art. 997 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 833 din data de 16 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Dată

Tip

Sursă

20/06/2017

Cerere de chemare în judecată

C. 13/06/2018

Motive de recurs

Recurent - DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BUCUREŞTI - ADMINISTRAŢIA FISCALĂ PENTRU

27/06/2018

Acte

Curtea de Apel BUCUREŞTI

09/07/2018

Întâmpinare

Intimat - C.

21/01/2019

Cerere de preschimbare a termenului de judecată

Intimat - C.

14/05/2019

Anunţarea schimbării sediului sau denumirii

Intimat - C.

13/05/2020

Cerere acces la dosar electronic

Intimat - C.

Pronunţată astăzi, 4 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.