Sisters’ moral damages cut to Fund award as psychological services found non-recoverable.

Şedinţa publică din data de 4 octombrie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., în calitate de fiul al victimei B., C., în calitate de fiică a victimei B., D. şi E., în calitate de surori ale victimei B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, au formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 26263/12.04.2021, solicitând acordarea fiecărui reclamant a sumelor de 300.000 RON cu titlu de daune morale şi 2500 RON cu titlu daune materiale.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 235 din data de 15 februarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte contestaţia formulată de reclamanţii A., C., D. şi E., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat în parte decizia nr. 26263/12.04.2021 emisă de F.G.A., majorând despăgubirile pentru daunele morale solicitate de reclamanţi la câte 100.000 RON pentru fiecare reclamant în parte şi a respins capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor materiale.

3. Calea de atac exercitată în cauză

3.1. Împotriva sentinţei menţionate anterior a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa respingerii acţiunii introductive formulate de reclamanţi, ca neîntemeiată. Totodată, a solicitat obligarea părţilor adverse la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză.

Ulterior expunerii succinte a situaţiei factuale, recurentul-pârât, apreciind că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 13 alin. (3) şi (31) din Legea nr. 213/2015 şi art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, a învederat că, în analiza cererii, s-a raportat la consecinţele negative suferite de fiecare dintre intimaţii-reclamanţi, atât pe plan fizic, cât si psihic, intensitatea cu care au fost percepute aceste consecinţe, măsura în care a fost afectată situaţia familială, socială, profesională, stabilind despăgubiri rezonabile, echitabile, individualizate prin raportare la circumstanţele concrete ale producerii evenimentelor şi a consecinţelor acestora asupra reclamanţilor.

În continuare, a invocat dispoziţiile art. 26 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 50 din Ordinul C.S.A. nr. 23/2014 şi a arătat că problema stabilirii despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea ori suferinţa psihică încercată de cel care le pretinde, ci presupune o apreciere şi evaluare complexă a aspectelor în care prejudiciile produse se exteriorizează si pot fi astfel supuse puterii de apreciere. Daunele morale nu reprezintă preţul plătit pentru suferinţele psihice care sunt inestimabile, ci reprezintă o reparaţie simbolică, stabilită din perspectiva consecinţelor în planul vieţii personale şi sociale.

Tocmai pentru a respecta aceste principii ale echităţii, proporţionalităţii, egalităţii, nediscriminării (indirecte) a creditorilor de asigurare, FGA a adoptat o procedură internă prin care au fost stabilite praguri valorice de acordare a daunelor morale în funcţie de mai multe criterii. Aşadar, susţinerea instanţei de fond potrivit căreia "(...) despăgubirile acordate reclamanţilor nu au ţinut cont de situaţia particulară a acestora, ci s-au raportat strict la criterii stabilite conform stadiului FPVS 2011, fiind acordată strict suma prevăzută în acel document, fără o analiză suplimentară, sumele acordate fiind identice cu alte sume acordate în dosare similare (...) " este total neîntemeiată, deoarece ghidul la care se face trimitere este unul adoptat conform dispoziţiilor legale şi elaborat în concordanţă cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, aşa cum se prevede la art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011, iar în cadrul acestuia sunt stabilite praguri valorice care la rândul lor cuprind valori minime şi maxime ale sumelor ce pot fi acordate cu titlu de daune morale, tocmai pentru ca FGA să poată individualiza cuantumul daunelor morale în baza unei analize concrete, raportându-se la fiecare caz în parte, în funcţie de documentele justificative depuse la împreună cu cererea de plată formulată la FGA de către petenţi.

În plus, recurentele-reclamante, surori ale victimei, deşi au precizat că aveau o legătură strânsă cu victima şi că se vizitau des nu au demonstrat aceste aspecte, iar instanţa de fond a apreciat aceste afirmaţii ca fiind adevărate, fără a le cerceta din perspectiva probelor depuse la dosar. Totodată, a mărit cuantumul daunelor morale la nivelul acordat si celor doi descendenţi ai victimei, deşi legătură indisolubilă de familie dintre tată-fiică, respectiv tată-fiu diferă de relaţia dintre fraţi şi surori.

În concluzie, instanţa de fond nu a apreciat în mod corect normele de drept material aplicabile în prezenta cauză şi a majorat în mod eronat cuantumul despăgubirilor morale acordate de F.G.A. prin decizia contestată, deşi aceasta fusese emisă în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile.

3.2. Reclamanţii A., C., D. şi E., prevalându-se de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., au declarat recurs incident împotriva sentinţei civile nr. 235 din data de 15 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, solicitând admiterea acestuia, cu consecinţa rejudecării cauzei şi acordării daunelor materiale în cuantum de 2500 RON pentru fiecare reclamant.

Recurenţii - reclamanţi de asemenea au prezentat situaţia de fapt, după care au susţinut că instanţa de fond a respins în mod eronat capătul de cerere privind acordarea daunelor materiale, invocând ca temei al respingerii dispoziţiile art. 49 din Ordinul CSA nr. 14/2011, în vigoare la data producerii accidentului.

În opinia recurenţilor-reclamanţilor, instanţa de fond a încălcat prevederile punctului 2 din acelaşi act normativ şi ale art. 1357 din C. civ. şi nu a avut în vedere faptul că recurenţii-reclamanţi au apelat la serviciile unui psiholog ca urmare a traumei suferite în urma decesului unui membru apropiat al familiei şi că există o strânsă legătură de cauzalitate între necesitatea apelării la un astfel de serviciu şi evenimentul rutier soldat cu decesul numitului B..

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Faţă de recursul principal, au formulat întâmpinare recurenţii-reclamanţi A., C., D. şi E., solicitând, în principal, anularea recursului pentru neîncadrarea acestuia în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi în subsidiar, respingerea recursului ca nemotivat, cu obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

4.2. Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, de asemenea, a înregistat la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat nulitatea recursului incident, pentru neîncadrare în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi în subsidiar, a solicitat respingerea recursului incident declarat de reclamanţi, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a cererilor de recurs

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 5 iulie 2023, s-a fixat termen de judecată la data de 4 octombrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra cererii de recurs

II.1. Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă

La data de 12.03.2014, a avut loc un accident de circulaţie din culpa conducătorului auto cu nr. de înmatriculare x, care a provocat decesul numitului B..

La momentul producerii evenimentului rutier, autovehiculul cu număr de înmatriculare x era asigurat RCA la F. S.A., cu poliţa nr. x. Urmare a avizării daunei a fost constituit dosarul de daună nr. x (nr. unic x).

Reclamanţii A., C., D. şi E. au formulat cerere de plată, înregistrată la F.G.A., prin care au solicitat acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul material şi moral suportat prin decesul victimei B., în sumă totală de 1200 000 RON, cu titlu de prejudiciu moral suferit şi 10.000 RON, daune materiale.

Prin Decizia 26263 din 12.04.2021, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a admis în parte cererea de plată formulată de părţile civile, acordând următoarele sume:

- pentru A. - fiu - 43.879 RON;

- pentru C. -fiică - 43.879 RON;

- pentru D. - soră - 29.912 RON;

- pentru E. - soră - 29.912 RON.

În stabilirea cuantumului daunelor morale prin Decizia nr. 26263 din 12.04.2021, F.G.A. s-a raportat la sumele consemnate în Ghidul elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, precum şi la legislaţia şi jurisprudenţa naţională în materie, practica societăţilor de asigurare/F.G.A.

Prin sentinţa ce face obiectul prezentului recurs, Curtea de Apel Bucureşti a anulat parţial decizia FGA, majorând cuantumul daunelor morale cuvenite reclamanţilor la suma de 100.000 RON fiecare, respingând în rest capătul de cerere privind acordarea daunelor materiale.

II.2. Analiza motivelor de recurs formulate de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deşi pârâtul F.G.A. şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile expuse nu se circumscriu decât cazului de casare reglementat de pct. 8 al articolului menţionat, întrucât nu cuprinde argumente de nelegalitate referitoare la nemotivarea sentinţei recurate ori la existenţa unor motive străine sau contradictorii în cuprinsul acesteia. Or, în condiţiile în care recurentul-pârât a invocat doar în mod formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., neformulând argumente de ordin critic care să se circumscrie acestor dispoziţii, instanţa de recurs se află în imposibilitate de a efectua un control de legalitate a sentinţei recurate din această perspectivă.

Drept urmare, întrucât argumentaţia cererii de recurs se subsumează doar greşitei aplicări sau interpretări a dispoziţiilor legale incidente, urmează a fi analizată doar din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esenţă, criticile de nelegalitate invocate de către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor vizează soluţia primei instanţe de majorare a cuantumului daunelor morale acordate reclamanţilor. Recurentul-pârât a susţinut că sumele cuvenite recurenţilor-reclamanţi au fost acordate prin aplicarea Ghidului de Protecţie a Victimelor Străzii, un document de referinţă în acordarea sumelor cuvenite pentru cazurile de daune morale a unor vătămări corporale sau decese, precum şi în concordanţă cu Procedura internă a Fondului privind soluţionarea pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 49 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, în forma în vigoare la data formulării cererilor de plată, "la stabilirea despăgubirilor în caz de deces, se au în vedere următoarele: (…) d) daunele morale, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România."

În ceea ce priveşte legislaţia din România, astfel cum reiese din art. 1381 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie, iar potrivit art. 1385 alin. (1) din C. proc. civ., repararea prejudiciului trebuie să fie integrală, fără însă ca acordarea despăgubirii să ducă la îmbogăţirea fără justă cauză a victimei. Potrivit art. 1391 alin. (2) din C. civ. sunt îndreptăţiţi la despăgubiri pentru durerea încercată prin moartea victimei nu doar ascendenţii, descendenţii, fraţii şi surorile, ci şi orice altă persoană care poate dovedi existenţa unui astfel de prejudiciu.

Astfel, în literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească s-a arătat că în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, acestea sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului sau de apropiaţii acesteia, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit astfel încât despăgubirile reprezentând daunele morale să fie rezonabile, juste şi echitabile, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta.

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, să fie aptă să conducă la înlăturarea suferinţei cauzate de pierderea unui membru de familie, o asemenea suferinţă neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se urmăreşte prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, prin producerea unor suferinţe psihice/emoţionale imposibil de determinat cu exactitate. Cu alte cuvinte, scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii.

Înalta Curte reţine că utilizarea de către pârât a Ghidului FPVS este utilă pentru a realiza o stabilire echitabilă a cuantumului daunelor morale, raportat la alte persoane vătămate în incidente similare, însă nu caracter obligatoriu în faţa instanţei de judecată, în măsura în care se aduc argumente solide ce antamează criterii din practica judiciară relevantă, de natură a conduce la concluzia greşitei stabiliri a acestui cuantum. Procedura folosită de intimatul-pârât trebuie corelată cu principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) şi art. 1385 alin. (1) C. civ., dar şi cu jurisprudenţa instanţelor naţionale, care poate justifica depăşirea cerinţelor stabilite prin proceduri interne adoptate de F.G.A. sau de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii.

Trebuie subliniat că stabilirea unor asemenea despăgubiri implică, fără îndoială, şi o doză de aproximare, însă instanţele trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei. Altfel spus, criteriul fundamental în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea.

Aplicând aceste repere teoretice conturate de prevederile legale incidente şi de jurisprudenţa naţională, la circumstanţele factuale concrete, instanţa de control judiciar constată că, în ceea ce priveşte prejudiciul moral suferit de reclamanţii A. şi C., în calitate de descendenţi ai defunctului B., instanţa de fond în mod corect a procedat la majorarea cuantumului daunelor morale ce se cuvin acestora, prin raportare la gravitatea pierderii suferite, legătura de rudenie cu victima accidentului rutier şi relaţiile afective cu aceasta. Durerea pierderii unui părinte în mod intempestiv este greu de îndurat, indiferent de vârsta acestuia sau a reclamanţilor şi nicidecum nu poate fi înlăturată pe cale pecuniară.

Pe cale de consecinţă, va menţine soluţia de majorare a cuantumului daunelor morale dispusă de către prima instanţă cu privire la reclamanţii A. şi C., apreciind că aceasta a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material.

În schimb, în ceea ce priveşte daunele morale acordate reclamantelor D. şi E., în calitate de surori ale defunctului B., Înalta Curte apreciază că acestea au fost stabilite în mod corect de către F.G.A., în acord cu procedura stabilită de Ghidul FPVS şi că nu se impunea o suplimentare a cuantumului acestora, suma de 29.912 RON RON stabilită prin decizia atacată, pentru fiecare soră a victimei, cu titlu de daune morale, reprezentând o reparaţie echitabilă şi efectivă pentru prejudiciul moral suferit în urma decesului fratelui.

Pentru a statua astfel, Înalta Curte are în vedere faptul că reclamantele nu au dovedit, nici în procedura administrativă şi nici în procedura judiciară, circumstanţe extraordinare care să conducă spre concluzia că prejudiciul moral suferit prin decesul fratelui acestora excedează valorii stabilite prin decizia contestată. Instanţa de fond, deşi a făcut referire la aceleaşi criterii avute în vedere şi de pârât la soluţionarea cererilor privind daunelor morale, a apreciat în mod neîntemeiat drept inadecvate sumele acordate şi a dispus majorarea acestora, deşi considerentele expuse de reclamante nu prezentau elemente de noutate în raport de criteriile avute în vedere de F.G.A. la emiterea deciziei contestate.

Înalta Curte nu contestă faptul că acestea au o vocaţie, în calitate de surori ale victimei decedate, la acordarea daunelor morale, însă gradul de rudenie nu este suficient în stabilirea cuantumului acestora, ci trebuie făcută dovada existenţei şi a intensităţii prejudiciului suferit. Dacă în cazul descendenţilor victimei - rude gradul I se poate prezuma o relaţie afectivă apropiată, în cazul surorilor victimei, sunt necesare probatorii suplimentare referitoare la gradul de afecţiune existent între aceştia şi la consecinţele negative de ordin moral suferite prin decesul fratelui, or, astfel de probe nu se regăsesc la dosarul cauzei.

Înalta Curte reţine, aşadar, că practica internă administrativă a pârâtului este un reper ce trebuie avut în vedere în măsura în care acesta nu a fost răsturnat prin administrarea de probe în faţa instanţei de judecată care să releve circumstanţe de natură să conducă, în mod evident şi neîndoielnic, la concluzia că sumele stabilite de pârât cu titlu de daune morale sunt derizorii/inadecvate.

În acest context, Înalta Curte apreciază ca fiind suficient cuantumul daunelor morale stabilit de către F.G.A., prin raportare la gradul de rudenie existent între reclamantele D. şi E. şi victimă, relaţia afectivă şi suferinţa cauzată de decesului fratelui.

Drept urmare, constatând că nu se impunea majorarea sumelor acordate cu titlu de daune morale reclamantelor D. şi E., de către autoritatea pârâtă, Înalta Curte va reţine caracterul fondat al acestui motiv de recurs invocat de recurentul-pârât F.G.A. şi va dispune casarea în parte a sentinţei recurate în sensul respingerii cererii de anulare formulate de aceste recurente-reclamante şi a menţinerii sumelor acordate de pârât prin decizia atacată.

Faţă de soluţia ce se preconizează, în temeiul art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentele-reclamante D. şi E. la plata către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a sumei de 100 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în recurs.

II.3. În ceea ce priveşte recursul incident declarat de reclamanţii A., C., D. şi E.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că aspectele expuse de către reclamanţi în memoriul de recurs vizează interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 49 pct. 2 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 şi ale art. 1357 şi art. 1531 din C. proc. civ. şi se circumscriu ipotezei vizate de motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind incidentă sancţiunea nulităţii recursului.

Abordând recursul din perspectiva motivului de casare arătat, Înalta Curte observă că recurenţii-reclamanţi au criticat pentru nelegalitate soluţia primei instanţe de respingere a capătului de cerere privind acordarea despăgubirilor materiale, reprezentate de costurile serviciilor psihologice la care aceştia au apelat ca urmare a traumelor psihice dezvoltate prin pierderea neaşteptată a numitului B..

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 49 pct. 2 din Ordinul nr. 14/2011 al CSA, modificat prin Ordinul nr. 22/2012 al ASF, "în caz de deces asigurătorul acordă despăgubiri pentru: a) cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum şi cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative; b) cheltuielile cu transportul cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, probate cu documente justificative, de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea în care se face înmormântarea; c) veniturile nete nerealizate si alte eventuale cheltuieli rezultate în perioada de la data producerii accidentului şi până la data decesului, prevăzute la pct. 1, dacă acestea au fost cauzate de producerea accidentului".

Aşadar, categoriile de despăgubiri ce se acordă în caz de vătămare corporală sau deces sunt în mod expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile Ordinului nr. 14/2011 al C.S.A., serviciile psihologice nefiind incluse în categoria riscurilor asigurate în baza contractului de RCA.

În această împrejurare, Înalta Curte confirmă legalitatea soluţiei pronunţate de prima instanţă asupra acestui capăt de cerere, aspectele invocate de către recurenţii-reclamanţi nefiind în măsură să conducă la reformarea sentinţei recurate.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului incident declarat de recurenţii - reclamanţi A., C., D. şi E., ca nefondat.

Cât priveşte solicitarea recurenţilor-reclamanţi din cererea de recurs privind obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 din C. proc. civ. pentru acordarea cheltuielilor de judecată, raportat la soluţia pronunţată asupra recursului incident declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 235 din data de 15 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa şi, rejudecând:

Respinge cererea de anulare a deciziei nr. 26263/12.04.2021 emisă de F.G.A. în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate reclamantelor D. şi E..

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Obligă recurentele-reclamante D. şi E. la plata către recurentul-pârât F.G.A. a sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Respinge recursul incident declarat de reclamanţii A., C., D. şi E. împotriva

aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Dată

Tip

Sursă

20/06/2017

Cerere de chemare în judecată

G. 13/06/2018

Motive de recurs

Recurent - DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BUCUREŞTI - ADMINISTRAŢIA FISCALĂ PENTRU

27/06/2018

Acte

Curtea de Apel BUCUREŞTI

09/07/2018

Întâmpinare

Intimat - G.

21/01/2019

Cerere de preschimbare a termenului de judecată

Intimat - G.

14/05/2019

Anunţarea schimbării sediului sau denumirii

Intimat - G.

13/05/2020

Cerere acces la dosar electronic

Intimat - G.

Pronunţată astăzi, 4 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.