Rejection of judicial transfer and promotion exam applications upheld; appeals dismissed
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed all appeals, upholding the decisions of the Superior Council of Magistracy (CSM) which remained in full force. The case involved a judge with the professional rank of Court of Appeal who challenged two CSM decisions: (1) the rejection of her request for transfer from a district court to a court of appeals, arguing the decision was insufficiently motivated and discriminatory compared to colleagues with longer seniority who were approved; and (2) the rejection of her application to participate in a competitive promotion exam for effective promotion, arguing she retained a vested right to this procedure under prior legislation. The Court held that the transfer rejection was legally sound as it balanced public interest (court functionality and workload) against private interest, noting the applicant had significantly less seniority than approved candidates and that the administration exercised its discretionary margin without abuse. Regarding the promotion exam, the Court ruled that transitional provisions in the new judicial status law (Law No. 303/2022) preserved the value of the rank obtained through "promotion by location" under the old regime but extinguished the right to compete in effective promotion exams, as the new framework did not provide for two-stage promotion; thus, the applicant’s status was legally protected via the transfer mechanism, not the exam. Key legal bases included Law No. 303/2022 (Arts. 188, 192, 282, 284), Law No. 554/2004, and standards regarding administrative discretion and non-discrimination (OG No. 137/2000, ECHR Art. 14).
Legislator headnote
AI generatedart. 15 din Legea nr. 554/2004, art. 282 alin. (1) din Legea nr. 303/2002, art. 282 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, art. 284 alin. (3) din Legea nr. 303/2022, art. 127 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, art. 40 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 305/2022; Rejection of judicial transfer and promotion exam applications upheld; appeals dismissed: Din perspectiva criticilor aduse Hotărârii CSM nr. 645/28.03.2023, prin care intimatul a respins cererea sa de transfer de la Tribunalul Galaţi la Curtea de Apel Galaţi, contestatoarea a învederat că, prin comparaţie cu faptul că, prin Hotărârea CSM nr. 644/28.03.2023 s-a admis transferul domnului judecător D., prin Hotărârea CSM nr. 642/28.03.2023 s-a admis transferul domnului judecător B. şi prin Hotărârea nr. 641/28.03.2023 s-a admis transferul doamnei judecător C. cu data de 01.05.2023, emiterea hotărârii atacate ar fi fost rezultatul unei încălcări a art. 192 lit. c), g) şi j) din Legea nr. 303/2022 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 2 octombrie 2023
Asupra contestaţiilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Contestaţia formulată
Prin cererea de chemare în judecată, contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, desfiinţarea Hotărârii nr. 645/28.03.2023, publicată pe pagina de internet a CSM la data de 12.05.2023 şi obligarea intimatului să-i aprobe cererea de transfer la Curtea de Apel Galaţi.
În susţinerea contestaţiei, din perspectiva descrierii situaţiei de fapt, contestatoarea a învederat că a dobândit calitatea de judecător la data de 08.02.2012 şi, din data de 03.01.2018, urmare susţinerii concursului de promovare efectivă (astfel cum era acesta reglementat la acel moment de Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului de promovare a judecătorilor), şi-a desfăşurat activitatea la Tribunalul Galaţi, iniţial în secţia I Civilă pentru o perioadă de 6 luni şi, ulterior, în cadrul secţiei contencios administrativ şi fiscal a aceleiaşi instanţe.
De asemenea, contestatoarea a precizat că a obţinut gradul de curte de apel prin susţinerea concursului de promovare pe loc organizat în perioada 23 septembrie - 14 decembrie 2022 şi a subliniat că obiectivul său profesional este promovarea la curtea de apel.
La momentul la care s-a înscris la concursul de promovare pe loc, Regulamentul privind concursul de promovare a judecătorilor prevedea susţinerea concursului de promovare pe loc şi ulterior a concursului de promovare efectivă.
Mai arată contestatoarea, că după modificarea ulterioară a Regulamentului privind concursul de promovare a judecătorilor, prin suspendarea, pentru o perioadă de trei ani, a concursului de promovare pe loc şi prin scăderea vechimii pentru promovare la curtea de apel de la 10 la 9 ani, i s-a comunicat că, în vederea valorificării gradului obţinut la concursul de promovare pe loc, în sensul promovării efective la instanţa superioară, trebuie să se înscrie la sesiunea de transfer care va fi organizată, nemaiavând posibilitatea să se înscrie la concursul de promovare efectivă. La data de 30.01.2023 s-a publicat pe pagina de internet a C.S.M. anunţul privind organizarea unei sesiuni de transfer a judecătorilor la instanţele judecătoreşti, calendarul estimativ şi situaţia posturilor vacante. La data publicării anunţului, conform posturilor vacante publicate, la Curtea de Apel Galaţi erau libere 12 locuri din totalul de 44 locuri în schemă (2 locuri în secţia I Civilă, 2 locuri în secţia a II-a Civilă, 2 locuri în secţia contencios administrativ şi fiscal şi 6 locuri la secţia Penală) iar la Tribunalul Galaţi erau libere 15 locuri din totalul de 40 din schemă, ulterior vacantându-se 16 locuri prin pensionarea unei colege (respectiv 4 locuri în secţia I Civilă, 4 locuri în secţia a II-a Civilă, 4 locuri în secţia contencios administrativ şi fiscal şi 4 locuri în secţia Penală).
Totodată, contestatoarea a învederat că şi-a exprimat, cu ocazia înscrierii la sesiunea de transferuri, disponibilitatea de a activa într-una dintre secţiile civile sau în secţia de contencios administrativ şi fiscal, dată fiind specializarea sa, precum şi acordul de a-şi desfăşura activitatea la tribunal, prin delegare, până la data de 01.01.2024, în considerarea faptului că în perioada imediat următoare se previziona organizarea unui concurs de promovare efectivă.
A mai arătat contestatoarea că, odată cu aceasta, au solicitat transferul şi alţi patru colegi judecători cu grad de curte de apel, după cum urmează: B. - care activa în secţia I Civilă având complet de minori şi familie, C. - care activa în secţia I Civilă având complet de litigii de muncă, D. - care activa în secţia I Civilă, având complet de litigii de muncă (şi care a fost delegat în luna ianuarie 2023 la Curtea de Apel Galaţi) şi E. - care activa în secţia a II-a Civilă. Primii doi judecători au optat pentru transfer la secţia civilă a curţii de apel. Cu excepţia domului judecător D., care obţinuse gradul de curte de apel pe vechiul Regulament de promovare, neavând posibilitatea să se înscrie la concursul de promovare efectivă, ceilalţi colegi judecători au obţinut gradul de curte de apel la momentul la care era în vigoare acelaşi Regulament de promovare şi care prevedea concursul de promovare pe loc şi concursul de promovare efectivă.
Faţă de domnii judecători B. (cu o vechime de 10 luni în gradul de curte de apel) şi C. (cu o vechime de 3 ani în gradul de curte de apel), care ar fi avut posibilitatea să se înscrie la concursurile de promovare efectivă care s-au desfăşurat de-a lungul timpului, contestatoarea a arătat nu a avut această posibilitate dat fiind faptul că nu s-a mai organizat niciun concurs de promovare efectivă de când a obţinut gradul de curte de apel, astfel încât, la acest moment, este în imposibilitatea obiectivă de a se înscrie şi participa la concursul de promovare efectivă. În acest sens, contestatoarea a arătat că, la data de 12.05.2023, s-a publicat pe pagina de internet a C.S.M. anunţul privind organizarea concursului de promovare efectivă a judecătorilor în funcţii de execuţie, programat a se desfăşura în perioada mai - octombrie 2023.
Din perspectiva criticilor aduse Hotărârii CSM nr. 645/28.03.2023, prin care intimatul a respins cererea sa de transfer de la Tribunalul Galaţi la Curtea de Apel Galaţi, contestatoarea a învederat că, prin comparaţie cu faptul că, prin Hotărârea CSM nr. 644/28.03.2023 s-a admis transferul domnului judecător D., prin Hotărârea CSM nr. 642/28.03.2023 s-a admis transferul domnului judecător B. şi prin Hotărârea nr. 641/28.03.2023 s-a admis transferul doamnei judecător C. cu data de 01.05.2023, emiterea hotărârii atacate ar fi fost rezultatul unei încălcări a art. 192 lit. c), g) şi j) din Legea nr. 303/2022 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor.
În acest sens, contestatoarea a evocat aspectul soluţionării cererii de transfer prin raportarea selectivă doar la o parte dintre criteriile reglementate, în condiţiile în care respectiva normă juridică impune, în analiza unei cereri de transfer, menţinerea unui just echilibru între criteriile de ordin obiectiv, referitoare la situaţia instanţelor implicate în procedura de transfer şi criteriile de ordin subiectiv, personale ale solicitantului, ceea ce impune analiza tuturor motivelor invocate în cererea de transfer.
În opinia contestatoarei, hotărârea atacată nu ar fi motivată, în conţinutul acesteia neregăsindu-se o analiză a motivelor de ordin profesional şi a celor de ordin personal invocate în cererea de transfer, simpla prezentare a unor date statistice vizând activitatea celor două instanţe, fără analiza, în concret, a motivele invocate, neputând constituie o argumentaţie corespunzătoare pentru soluţia adoptată. A mai apreciat contestatoarea că analiza unei cereri de transfer trebuie să se circumscrie tuturor criteriilor prevăzute, nu trebuie să fie formală, ci trebuie să asigure luarea unei decizii obiective.
A mai arătat contestatoarea că, în motivarea hotărârii, intimatul nu a analizat şi specializarea judecătorilor care au solicitat transferul şi motivele de ordin personal pe care contestatoarea le-a invocat pentru a contura o situaţie juridică individuală şi subiectivă specifică.
Totodată, contestatoarea a apreciat că, pentru a se putea verifica îndeplinirea criteriului prevăzut la lit. c) şi g) ale art. 192 din lege era necesar ca în anunţul privind transferul, care cuprinde locurile vacante, să se menţioneze secţiile sau completele corespunzătoare specializării postului vacant, aspect neindicat de intimat, fiind astfel prejudiciată, în opinia sa, posibilitatea de a cunoaşte secţiile tribunalelor/curţilor de apel în care există posturi vacante şi de a formula o opţiune în cunoştinţă de cauză. Această omisiune de la data anunţării concursului ar fi condus la lipsa analizei criteriilor prevăzute la art. 192 lit. c) şi g) din lege, astfel încât nu a fost valorificat faptul că în secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Galaţi erau două locuri vacante şi contestatoarea era singurul judecător din cei cinci care a formulat cerere de transfer cu specializarea contencios administrativ şi fiscal.
Mai mult, contestatoarea a menţionat faptul că s-a aprobat cererea de transfer a doi dintre colegii care îşi desfăşurau activitatea în cadrul aceleiaşi secţii a tribunalului, respectiv în secţia I Civilă, în condiţiile în care la Tribunalul Galaţi erau câte patru posturi vacante în fiecare secţie şi la Curtea de Apel Galaţi erau câte două locuri vacante în fiecare dintre secţiile civil şi contencios administrativ şi fiscal.
Contestatoarea a mai evocat şi faptul că au fost ignorate aspecte de ordin personal precum faptul că nu mai are altă posibilitate legală de a promova la curtea de apel, având vârsta de 54 ani, care, raportat la volumul foarte mare de activitate la Tribunalul Galaţi, respectiv o încărcătură de 740 de dosare pe judecător comparativ cu media naţională de 514 dosare, care ar duce la epuizare, dar şi faptul că la concursul de promovare efectivă a judecătorilor care urmează, au fost scoase la concurs, la Curtea de Apel Galaţi 11 locuri, iar la Tribunalul Galaţi din cei 23 de judecători aflaţi în activitate la acest moment 16 îndeplinesc condiţiile de înscriere la concursul de promovare efectivă.
1.2. Cererea precizatoare
Prin cererea înregistrată la 21 iunie 2023 contestatoarea a precizat cererea de chemare în judecată, în sensul că, făcând trimitere la punctul de vedere emis la data de 07.12.2022 de către Direcţia Legislaţie, Documente şi Contencios/Direcţia Resurse Umane şi Organizare cu privire la interpretarea normelor tranzitorii prevăzute de Legea nr. 303/2022 - însuşit de Comisia nr. 2 - Resurse Umane şi Organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, la publicarea, la data de 12.05.2023, a anunţului de organizare a concursului de promovare efectivă a judecătorilor în funcţii de execuţie, la faptul că, la data de 14.06.2023 s-a publicat pe pagina de internet a C.S.M. tabelul cu rezultatul verificării îndeplinirii de către candidaţii judecători a condiţiilor legale de participare la concursul de promovare efectivă, din care rezultă că cererea contestatoarei de participare la un astfel de concurs a fost respinsă (poziţia 220 din listă) şi la faptul că la Judecătoria Galaţi au fost admişi pentru înscriere la concursul de promovare 4 judecători care au optat pentru Tribunalul Galaţi, contestatoarea a apreciat că, în condiţiile în care altor judecători care au obţinut gradul de curte de apel în perioada 2018 - 2022 li s-a admis cererea de transfer şi li s-a acordat transferul la curtea de apel, ar fi fost discriminată.
1.3. Cererea modificatoare
Prin cererea înregistrată la 29 iunie 2023, contestatoarea a înţeles să modifice cererea de chemare în judecată, solicitat următoarele:
- suspendarea Hotărârii nr. 1790/22.06.2023 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a respins definitiv contestaţia pe care a formulat-o împotriva Hotărârii nr. 3/14.06.2023 a Comisiei de organizare a concursului de promovare efectivă a judecătorilor în funcţii de execuţie, din perioada mai - octombrie 2023, până la soluţionarea definitivă a cauzei, cu consecinţa obligării pârâtului să-i permită participarea la concursul de promovare efectivă;
- constatarea faptului că îndeplineşte condiţiile legale de participare la concursul de promovare efectivă organizat în perioada mai- octombrie 2023;
- anularea Hotărârii nr. 1790/22.06.2023 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a apreciat că nu îndeplineşte condiţiile legale de înscriere la concursul de promovare efectivă.
În subsidiar, a solicitat anularea pentru nelegalitate a Hotărârii nr. 645/28.03.2023 şi obligarea pârâtului să-i aprobe cererea de transfer la Curtea de Apel Galaţi într-un termen de maxim 30 de zile de la pronunţare.
Cu privire la cererea de suspendare a executării Hotărârii nr. 1790/22.06.2023 a secţiei pentru judecători a CSM, cu consecinţa participării la concursul de promovare efectivă din perioada mai - octombrie 2023, contestatoarea a susţinut îndeplinirea condiţiilor impuse de dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Contestatoarea a invocat faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 282 alin. (1) din Legea nr. 303/2002, judecătorii [...] în funcţie la data intrării în vigoare a legii, se consideră că îndeplinesc condiţiile pentru funcţia pe care sunt încadraţi şi păstrează gradul profesional şi drepturile câştigate aferente statutului profesional.
Or, atât timp cât s-a obţinut gradul de curte de apel, în condiţiile legii în vigoare, a fost obţinut şi dreptul de a participa la concursul de promovare efectivă, iar refuzul acestui drept conduce la o temporizare excesivă a evoluţiei profesionale.
În ceea ce priveşte cererea de anulare a Hotărârii nr. 1790/22.06.2023, contestatoarea a invocat dispoziţiile art. 282 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, precum şi faptul că nu a avut posibilitatea de a alege între concursul de promovare pe loc şi cel de promovare efectivă, iar obiectivul său a fost întotdeauna promovarea efectivă la Curtea de Apel Galaţi.
1.4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei formulate de contestatoarea A., considerând că, în speţă, nu a fost răsturnată prezumţia de legalitate a actului atacat. În esenţă, a reţinut că sunt neîntemeiate criticile contestatoarei referitoare la greşita analiză a parcursului său profesional, având în vedere că în procedura transferului, prin prisma criteriilor legale, se dă relevanţă vechimii la instanţa de la care se solicită transferul, vechimii efective în funcţia de judecător sau procuror şi vechimii în gradul aferent instanţei sau parchetului la care s-a solicitat transferul, care sunt coroborate cu celelalte criterii legale.
Intimatul a formulat întâmpinare şi faţă de cererea modificatoare depusă de contestatoare, prin care a solicitat disjungerea primelor capete din cererea adiţională şi formarea unui alt dosar care să aibă ca obiect anularea Hotărârii CSM nr. 1790/22.06.2023, obligarea Consiliului Superior al Magistraturii la îndeplinirea condiţiilor legale de participare la concursul de promovare efectivă a magistraţilor din perioada mai- octombrie 2023, precum şi suspendarea acestei hotărâri până la soluţionarea definitivă a cauzei.
De asemenea, intimatul a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de suspendare a Hotărârii CSM nr. 1790/22.06.2023, iar, în subsidiar, respingerea acestei cereri ca neîntemeiată, dar şi respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei formulate atât împotriva Hotărârii nr. 1790/22.06.2023, cât şi a Hotărârii nr. 645/28.03.2023.
1.5. Contestatoarea a depus răspuns la întâmpinare prin care a combătut apărările intimatului formulate cu privire la inadmisibilitatea cererii de suspendare a Hotărârii nr. 1790/22.06.2023 şi, în subsidiar, la netemeinicia acesteia, precum şi în ceea ce priveşte cererea de anulare a celor două hotărâri contestate în cauză.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de suspendare
Examinând cererea formulată de contestatoarea A., privind suspendarea Hotărârii nr. 1790 din data de 22 iunie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, Înalta Curte urmează a o respinge, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Din perspectiva situaţiei de fapt, se reţine că doamna A., judecător cu grad profesional de curte de apel la Tribunalul Galaţi, a formulat o contestaţie împotriva Hotărârii nr. 3 din 14 iunie 2023 a Comisiei de organizare a concursului de promovare efectivă a judecătorilor în funcţii de execuţie, din perioada mai- octombrie 2023, prin care i-a fost respinsă cererea de înscriere la concursul pentru promovare efectivă la Curtea de Apel Galaţi.
Contestaţia sus indicată a fost soluţionată de către Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători prin Hotărârea nr. 1790 din data de 22 iunie 2023 (contestată în prezenta cauză), în sensul respingerii sale, fără a fi dispuse măsuri administrative apte de a fi puse în executare.
Pe cale de consecinţă, Hotărârea CSM nr. 1790/22.06.2023 este un act negativ, prin care s-a constatat neîndeplinirea condiţiilor de participare la concurs şi care nu conţine măsuri a căror executare să poată fi suspendată, o eventuală suspendare neputând conduce la admiterea cererii de înscriere a contestatoarei la concursul de promovare efectivă a judecătorilor în funcţii de execuţie, astfel încât cererea de suspendare va fi respinsă ca inadmisibilă.
III. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiilor formulate în cauză
A. Analizând Hotărârea nr. 1790 din data de 22 iunie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători prin prisma criticilor formulate, a apărărilor intimatului, a probelor administrate în dosar şi faţă de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte consideră neîntemeiată contestaţia formulată de contestatoarea A., pentru următoarele argumente:
În motivarea soluţiei de respingere a contestaţiei administrative dispuse prin Hotărârea nr. 1790 din data de 22 iunie 2023, Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători a apreciat drept justificată fundamentarea Comisiei de organizare a concursului de promovare efectivă a judecătorilor în funcţii de execuţie, din perioada mai- octombrie 2023, ce a stat la baza dispoziţiei de respingere a cererii de înscriere la concurs, mai precis faptul că doamna judecător a dobândit gradul profesional de curte de apel anterior concursului de promovare efectivă din perioada precizată supra.
Totodată, prin aceeaşi hotărâre s-a reţinut că Legea nr. 303/2022 nu mai prevede promovarea în două etape, aşa cum prevedea legea anterioară, potrivit căreia promovarea efectivă la instanţa superioară presupunea, mai întâi, obţinerea gradului profesional corespunzător, ci cuprinde norme tranzitorii aplicabile magistraţilor care şi-au obţinut gradul profesional în urma concursurilor de promovare organizate anterior intrării în vigoare a legii, fiind recunoscute toate efectele dobândirii gradului profesional, aşa cum acestea erau reglementate de legea în vigoare la momentul obţinerii acestuia.
În acest sens au fost evocate prevederile art. 282 alin. (1) şi art. 284 alin. (3) din Legea nr. 303/2022, precum şi faptul că situaţia judecătorilor şi procurorilor care au obţinut gradul profesional în baza reglementărilor anterioare acestui act normativ din perspectiva modalităţii în care se poate realiza transferul acestora a fost analizată de Comisia nr. 1 comuna - "Legislaţie şi cooperare interinstituţională", în şedinţa din data de 13 decembrie 2022. Cu o atare ocazie s-a reţinut că persoanele care au promovat pe loc sub imperiul reglementărilor anterioare au dreptul de a fi transferate la instanţa/parchetul corespunzător gradului profesional obţinut, fără a mai putea participa la procedura de promovare efectivă organizată în temeiul legii noi.
De asemenea, în Hotărârea nr. 1790 din data de 22 iunie 2023 s-au evocat dispoziţiile art. 127 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 care instituie regula potrivit căreia promovarea judecătorilor la instanţe superioare, efectivă sau pe loc, se face la instanţa imediat superioară, respectiv în gradul imediat superior celui pe care îl deţine judecătorul, argumentându-se că această normă instituie o condiţie expresă de participare la concursul de promovare, respectiv aceea de a deţine un grad inferior celui la care candidatul doreşte să acceadă.
Examinând legalitatea Hotărârii nr. 1790 din data de 22 iunie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători se observă că, în fapt, concursul de promovare efectivă a fost organizat în temeiul dispoziţiilor art. 40 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 305/2022 şi dispoziţiilor art. 37 alin. (3), art. 16 alin. (3) şi (4) din Regulamentul pentru organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor aprobat prin Hotărârea CSM nr. 1434/2023, a prevederilor art. 127 şi art. 128 din Legea nr. 303/2022, precum şi a normei tranzitorii prevăzută de art. 282 alin. (1) şi art. 284 alin. (3) din Legea nr. 303/2022.
Potrivit art. 282 alin. (1) din Legea nr. 303/2022:
"(1) Judecătorii, procurorii, personalul de specialitate juridică asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi în funcţie la data intrării în vigoare a prezentei legi se consideră că îndeplinesc condiţiile pentru funcţia pe care sunt încadraţi. Aceştia îşi păstrează gradul profesional şi drepturile câştigate aferente statutului profesional dobândite în condiţiile legii."
Conform art. 284 alin. (3) din Legea nr. 303/2022:
"Judecătorii şi procurorii care au obţinut un grad profesional în urma concursurilor de promovare pe loc până la data intrării în vigoare a prezentei legi îşi menţin acest grad profesional."
Criticile de nelegalitate aduse de contestatoare modului în care intimatul a interpretat şi aplicat dispoziţiile art. 281 alin. (1) şi art. 284 alin. (3) din Legea nr. 303/2022, coroborate cu cele ale art. 127 şi art. 128 din acelaşi act normativ, cu privire la concursul de promovare efectivă în funcţii de execuţie organizat conform Legii nr. 303/2022, sunt considerate de Înalta Curte drept nefondate, cererea contestatoarei de participare la concursul de promovare fiind legal respinsă de Consiliul Superior al Magistraturii, câtă vreme contestatoarea a dobândit, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 303/2022, gradul profesional de curte de apel, cu toate efectele dobândirii acestui grad profesional.
Se reţine că prevederile tranzitorii anterior menţionate nu au fost încălcate, ci dimpotrivă, actul administrativ a fost emis cu deplina respectare a acestora, aspectul deţinerii gradului profesional de curte de apel conferind, în mod automat, şi dreptul de a funcţiona la instanţa superioară, drept ce poate fi valorificat prin intermediul transferului.
O interpretare contrară, în sensul că, pentru a putea funcţiona la instanţa sau parchetul ierarhic superior, magistraţii aflaţi într-o ipoteză precum cea a contestatoarei ar fi obligaţi să parcurgă procedura de promovare efectivă (care în noua reglementare presupune şi dobândirea gradului profesional superior) ar echivala cu nerecunoaşterea gradului profesional obţinut anterior, prin promovarea pe loc, golind astfel de conţinut prevederile art. 284 alin. (3) din Legea nr. 303/2022, citat supra. Or, legea trebuie interpretată în sensul în care produce efecte juridice, ceea ce exclude interpretarea propusă de contestatoare.
Prin urmare, în contextul cadrului legislativ actual, sunt neîntemeiate susţinerile contestatoarei referitoare la afectarea unui drept la promovare efectivă câştigat în condiţiile vechii reglementări, neexistând nici aplicarea retroactivă a noilor prevederi şi nici vreo îngrădire a dreptului la care face referire contestatoarea în modalitatea sugerată prin cerere, atâta vreme cât aceasta beneficiază de posibilitatea de a funcţiona la instanţa corespunzătoare gradului obţinut, drept care poate fi valorificat prin transfer.
În cazul modificării legislative a condiţiilor pentru participarea magistraţilor la concursurile de promovare în funcţii de execuţie, unde nu se pune în discuţie existenţa unui fapt sau a unei situaţii juridice ale căror efecte s-au stins/epuizat, ci doar a unei vocaţii care nu este în măsură să producă efecte juridice decât în momentul formulării cererii de înscriere la concurs, data anunţării acestuia este relevantă din perspectiva legii aplicabile.
În aceste condiţii, simpla existenţă a unei vocaţii de a participa la un concurs de promovare nu este suficientă pentru naşterea în favoarea contestatoarei a dreptului de a promova în baza legii vechi, fiind obligatorie şi înscrierea la concursul de promovare efectivă în perioada în care legea era în vigoare în forma nemodificată, doar în acest mod vocaţia putând să devină efectivă pentru a produce efecte juridice.
Aplicând principiile anterior enunţate la situaţia de fapt din speţă, rezultă că, prin dobândirea gradului de curte de apel în urma promovării concursului pe loc, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 303/2022, contestatoarea nu beneficiază de un drept de a participa la concursul de promovare efectivă în funcţii de execuţie, ci doar de o vocaţie ce putea produce efecte juridice numai în condiţiile în care ar fi fost valorificată până la adoptarea modificărilor legislative.
De asemenea, nu se poate reţine nici că reclamanta, care deţine deja gradul de curte de apel în urma promovării unui concurs organizat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 303/2022, s-ar afla într-o poziţie similară cu ceilalţi candidaţi judecători care nu deţin gradul corespunzător funcţiei în care vor să acceadă, iar din actele dosarului rezultă că, pentru toţi judecătorii aflaţi în situaţie similară reclamantei, CSM a respins contestaţiile formulate împotriva Hotărârii nr. 3 din 14.06.2023 a Comisiei de organizare a concursului.
Concluzionând, Înalta Curte constată că nu subzistă motivele de nelegalitate a Hotărârii nr. 1790 din data de 22 iunie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători invocate de contestatoare, astfel încât, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi a art. 29 din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte va respinge contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 1790 din data de 22 iunie 2023, ca neîntemeiată.
B. Analizând Hotărârea nr. 645 din data de 28 martie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători prin prisma criticilor formulate, a apărărilor intimatului, a probelor administrate în dosar şi faţă de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte consideră neîntemeiată contestaţia formulată de contestatoarea A., pentru următoarele argumente:
Din perspectiva situaţiei de fapt se reţine că prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii în cadrul sesiunii de transfer a judecătorilor organizată în perioada ianuarie- martie 2023, doamna judecător A., judecător cu grad profesional de curte de apel la Tribunalul Galaţi, a solicitat transferul la Curtea de Apel Galaţi.
În motivarea solicitării formulate, doamna judecător a invocat, în esenţă, motive de ordin profesional, respectiv faptul că are gradul profesional corespunzător instanţei la care solicită transferul şi a apreciat că a acumulat experienţa necesară pentru desfăşurarea activităţii la instanţa superioară.
Prin Hotărârea nr. 645 din 28 martie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, s-a respins cererea de transfer formulată de doamna judecător A., în motivare acesteia reţinându-se că au fost analizate cele 5 cereri de transfer la Curtea de Apel Galaţi prin raportare la criteriile legale ce vizează vechimea în funcţia de judecător, vechimea la instanţa şi vechimea în grad de curte de apel, evaluate comparativ şi cumulativ, precum şi cu luarea în considerare a necesităţii menţinerii unui echilibru între interesul public şi asigurarea bunei funcţionări a instanţelor şi interesul legitim privat al magistraţilor care au formulat cereri de transfer.
Având în vedere că la Tribunalul Galaţi, instanţa de la care s-au solicitat transferurile, sunt vacante 16 posturi, secţia pentru judecători a apreciat că, pentru asigurarea bunei funcţionări a acestei instanţe, cu luarea în considerare şi a încărcăturii de dosare pe judecător, este oportun transferul a trei judecători de la respectivul tribunal. Astfel, în urma analizei concomitente a cererilor de transfer formulate, în raport de motivele invocate de solicitanţi, a considerat că se impune transferul domnilor judecători D., C. şi DR, iar în privinţa doamnei judecător A. s-a reţinut că nu este oportună admiterea, în prezent, a transferului acesteia.
Înalta Curte reţine că la data analizării cererilor de transfer, la Tribunalul Galaţi erau vacante 16 posturi de judecător, iar la Curtea de Apel Galaţi erau vacante 13 posturi de judecător şi încărcătura efectivă pe judecător şi pe schemă era mai are la Tribunalul Galaţi. Faptul că se previziona o ocupare a posturilor în urma concursului de promovare efectivă ce urma să se desfăşoare în perioada mai - octombrie 2023, cum se arată în avizul Tribunalului Galaţi, nu reprezintă un element relevant, câtă vreme rezultatul unui atare concurs nu era unul cert la data examinării cererii de transfer (putând exista şi riscul neocupării acestor locuri, în raport de punctajele obţinute de participanţii la concurs).
Toate persoanele care au solicitat transferul de la Tribunalul Galaţi la Curtea de Apel Galaţi au primit aviz favorabil de la cele două instanţe.
Se mai reţine că vechimile celor 3 magistraţi judecători din cadrul Tribunalului Galaţi ce au solicitat, în aceeaşi sesiune, transferul la Curtea de Apel Galaţi şi ale căror cereri de transfer au fost admise sunt următoarele: C. - 14 ani vechime în funcţia de judecător, 8 ani şi 7 luni vechime la instanţa şi 3 ani vechime în grad de curte de apel; D.R. - 13 ani şi 6 luni vechie în funcţia de judecător, 7 ani şi 8 luni vechime în instanţă şi 10 luni vechime în grad de curte de apel; D. - 16 ani şi 4 luni vechime în funcţia de judecător, 9 ani şi 9 luni vechime la instanţă şi 5 ani şi 1 lună vechime în grad de curte de apel.
În ceea ce o priveşte pe contestatoarea A., aceasta avea, la data cererii de transfer, o vechime de 11 ani în funcţia de judecător, o vechime în instanţă de 5 ani şi 1 lună şi o vechime în grad de curte de apel de o lună. Pe cale de consecinţă, contestatoarea are atât vechimea în funcţia de judecător, cât şi vechimea la instanţă şi vechimea în grad de curte de apel inferioare celor deţinute de cei trei judecători ale căror cereri de transfer au fost admise.
Raportat la conţinutul actului administrativ atacat, dispoziţiile legale incidente în cauza pendinte sunt cele cuprinse în art. 188 alin. (1) - (2), art. 189 alin. (4) şi (5), art. 190 alin. (3) şi (4) şi art. 192 din Legea nr. 303/2022, privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Conform dispoziţiilor art. 188 alin. (1) - (2) din Legea nr. 303/2022: (1) Transferul judecătorilor şi procurorilor de la o instanţă la altă instanţă sau de la un parchet la alt parchet, inclusiv la şi de la instanţele şi parchetele militare, ori la o instituţie publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul motivat al preşedintelui instanţei sau al conducătorului parchetului de unde se transferă şi unde se transferă, însoţite de punctul de vedere al preşedinţilor curţilor de apel sau al procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel în circumscripţia cărora se află instanţa sau parchetul de unde se transferă şi unde se transferă. În cazul în care transferul se solicită în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel sau a aceluiaşi parchet de pe lângă curtea de apel este necesar punctul de vedere al preşedintelui respectivei curţi de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă respectiva curte de apel.
(2) Transferul nu se poate face la instanţe sau parchete de nivel superior celor la care judecătorul sau procurorul are dreptul să funcţioneze, potrivit legii. În cazul transferului la instanţe sau parchete superioare unde are dreptul să funcţioneze potrivit gradului profesional avut, judecătorul sau procurorul care se transferă trebuie să fi funcţionat efectiv cel puţin un an la o instanţă ierarhic inferioară sau, după caz, la un parchet ierarhic inferior ori la structurile de parchet specializate."
Potrivit art. 189 alin. (4) şi (5) din acelaşi act normativ:
"(4) Avizul motivat prevăzut la art. 188 alin. (1) cuprinde menţiuni privind posturile vacante, posturile ocupate şi încărcătura pe judecător sau pe procuror şi pe schemă la instanţa sau la parchetul de la care, respectiv la care se solicită transferul, precum şi situaţia hotărârilor sau a lucrărilor restante ale judecătorului sau ale procurorului care solicită transferul. Avizul se solicită imediat după expirarea termenului de depunere a cererilor de transfer şi se comunică Consiliului Superior al Magistraturii în termen de 10 zile de la solicitare.
(5) Pentru fiecare solicitare de transfer, Consiliul Superior al Magistraturii, prin compartimentul de specialitate, întocmeşte un referat care cuprinde datele relevante privind cariera de judecător sau de procuror a solicitantului, motivele pe care se întemeiază cererea, situaţia posturilor ocupate, a posturilor vacante, a celor care urmează a se vacanta şi a posturilor temporar vacante la instanţa sau la parchetul de la care se solicită transferul, precum şi la instanţa sau la parchetul la care se solicită transferul, numărul cererilor de transfer formulate anterior şi motivele admiterii sau ale respingerii acestora, precum şi, dacă este cazul, menţiunea dacă pentru postul vizat s-au formulat cereri de numire a procurorilor în funcţia de judecător sau a judecătorilor în funcţia de procuror. Referatul va cuprinde, obligatoriu, datele statistice din ultimele 12 luni privind volumul de activitate şi încărcătura efectivă pe judecător sau pe procuror, inclusiv încărcătura pe schemă, la instanţele sau la parchetele implicate în procedura de transfer, raportate la media pe ţară, precum şi menţiuni privind incidenţa interdicţiilor prevăzute la art. 63 alin. (2) şi art. 141 alin. (4), ori după caz, menţiuni privind judecătorii sau procurorii delegaţi de la instanţa sau de la parchetul la care funcţionează judecătorul sau procurorul care solicită transferul, precum şi de la instanţa sau de la parchetul la care se solicită transferul."
La rândul său, art. 190 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 303/2022 reglementează în următorul sens:
"(3) În termen de 5 zile de la data publicării informaţiilor prevăzute la alin. (2), judecătorii sau procurorii pot depune la Consiliul Superior al Magistraturii cereri de transfer pentru posturile care ar putea deveni vacante ca urmare a admiterii unei cereri de transfer formulate în condiţiile alin. (1). Dispoziţiile referitoare la conţinutul cererii prevăzute la alin. (1) se aplică în mod corespunzător.
(4) Toate cererile de transfer formulate în condiţiile alin. (1) pentru un anumit post vacant, depuse în termen la Consiliul Superior al Magistraturii, se analizează şi se soluţionează de secţia pentru judecători, respectiv de secţia pentru procurori în aceeaşi şedinţă, în baza criteriilor prevăzute la art. 192."
Totodată, art. 192 din Legea nr. 303/2022 dispune astfel:
"La soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanţe şi ale procurorilor la alte parchete se au în vedere următoarele criterii:
a) motivele cuprinse în avizele motivate şi punctele de vedere prevăzute la art. 188 alin. (1);
b) volumul de activitate al instanţei sau al parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele sau la parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;
c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei sau completului corespunzător specializării;
d) vechimea la instanţa sau la parchetul de la care se solicită transferul;
e) vechimea efectivă în funcţia de judecător sau, după caz, de procuror;
f) vechimea în gradul aferent instanţei sau parchetului la care se solicită transferul;
g) disponibilitatea de a activa în secţia sau în completul corespunzător specializării postului vacant;
h) domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului;
i) distanţa dintre domiciliul sau, după caz, reşedinţa şi sediul instanţei sau al parchetului la care funcţionează judecătorul sau procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;
j) starea de sănătate şi situaţia familială."
Analizând argumentele de ordin critic aduse de contestatoare hotărârii atacate, ce, sunt centrate, pe de o parte, pe teza unei pretinse nemotivări a actului administrativ, iar, pe de altă parte, pe cea a modului, apreciat de contestatoare drept incorect, în care au fost valorificate criteriile prevăzute de 192 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, dar şi pe invocarea unei fapte de discriminare, Înalta Curte le găseşte neîntemeiate.
Din perspectiva motivării actului administrativ se reţine că, deşi aceasta reprezintă un element esenţial pentru formarea convingerii cu privire la legalitatea şi oportunitatea acestuia, constituind, totodată, o garanţie a alegerii soluţiei optime de către organul de decizie, amploarea şi detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească depind de circumstanţele fiecărui caz.
Aşadar, deşi motivarea reprezintă o obligaţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ, ea face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia şi contextul adoptării sale, prin prisma obiectivului său, care este prezentarea într-un mod clar şi neechivoc a raţionamentului instituţiei emitente a actului.
În cazul de faţă, în Hotărârea nr. 645/28.03.2023 a secţiei pentru judecători din cadrul C.S.M., emitentul actului administrativ a indicat care este situaţia de fapt şi a precizat temeiurile de drept care au stat la baza întocmirii acesteia, indicând motivele respingerii cererii de transfer formulate de contestatoarea A..
Contrar afirmaţiilor contestatoarei, Înalta Curte consideră că motivarea pe care intimatul a dat-o în cuprinsul actului administrativ în discuţie permite atingerea dublei finalităţi pe care aceasta o are.
Astfel, Hotărârea nr. 645/28.03.2023 a secţiei pentru judecători din cadrul C.S.M. îndeplineşte funcţia de transparenţă, de natură a permite contestatoarei (drept beneficiară a actului) să verifice dacă acesta este sau nu întemeiat şi să conteste aspectele pe care le apreciază ca fiind nelegale, îndeplinirea unei astfel de funcţii fiind confirmată chiar de demersul judiciar pendinte, din cuprinsul contestaţiei formulate în cauză nerezultând elemente de dificultate privind înţelegerea argumentelor avute în vedere de către intimat, ci doar opinia contrară a contestatoarei, ce a apreciat astfel de considerente drept nelegale.
Argumentele contestatoarei referitoare la faptul că, în procedura administrativă, nu au fost comunicate date privind locurile disponibile pe fiecare secţie a Curţii de Apel Galaţi, nu pot fi valorificate în sensul propus de aceasta, câtă vreme, în plan normativ, nu este reglementată o atare obligaţie de comunicare, iar contestatoarea nici nu a clamat că, în ipoteza unei comunicări, procedura ar fi putut avea un rezultat diferit, astfel încât nu se poate reţine că demersul de necomunicare a locurilor disponibile/secţie ar afecta legalitatea hotărârii atacate.
Totodată, aspectele învederate de autoritate în justificarea actului administrativ, permit instanţei să realizeze controlul său jurisdicţional, respectiv reconstituirea raţionamentului efectuat de autorul actului pentru a ajunge la adoptarea acestuia.
Pe cale de consecinţă, nu se poate reţine o neîndeplinire, de către autoritatea emitentă, a obligaţiei sale de a motiva actul administrativ, fiind nefondate argumentele invocate de contestatoare.
Cât priveşte argumentele prin care contestatoarea a clamat existenţa unei fapte de discriminare (evocate prin cererea precizatoare depusă la data de 21 iunie 2023), se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 din Convenţia EDO, exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de Convenţie este garantată, fără nicio deosebire, bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie. Totodată, conform art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia EDO:
"1. Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau oricare altă situaţie. 2. Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publică pe baza oricăruia dintre motivele menţionate în paragraful 1". CEDO a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că diferenţa de tratament devine discriminare atunci când se induc distincţii între situaţii analoge sau comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.
Înalta Curte observă, pe de o parte, că, prin cererea sa, contestatoarea are în vedere, atunci când susţine că este discriminată, comparaţia cu persoane care nu se află în situaţii analoge sau comparabile, iar, pe de altă parte, că nu rezultă aplicarea unui tratament diferit prin raportare la unul dintre criteriile enumerate de dispoziţiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 sau de art. 14 din Convenţia EDO ori de art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia EDO (nici măcar a unora ce ar intra sub umbrela construcţiilor frazeologice "orice alt criteriu" şi " orice altă situaţie").
În contextul descris mai sus, din perspectiva criteriilor reglementate de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, art. 14 din Convenţia EDO şi de art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia EDO, Înalta Curte consideră că nu poate fi reţinută o faptă de discriminare.
Cât priveşte criticile aduse modului în care intimatul a valorificat criteriile prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022, se reţine, cu titlu prealabil, că, în exercitarea atribuţiilor sale, Consiliul Superior al Magistraturii dispune de o marjă de apreciere, astfel că, în situaţia în care nu pot fi identificate motive de nelegalitate formală ori elemente din care să rezulte că emitentul actului administrativ, prin conduita lui, s-a îndepărtat de la scopul legii ori a încălcat principiul proporţionalităţii între interesul public şi cel privat, o evaluare a substanţei măsurilor dispuse, făcută de instanţa de contencios administrativ însăşi, ar constitui o ingerinţă nepermisă în atribuţiile administraţiei publice.
Este important însă, ca eventualul refuz al autorităţii să nu se transforme în ceea ce dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ denumesc "exces de putere", respectiv depăşirea limitelor dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, prevăzute de Constituţie sau de lege.
Analizând conţinutul actului administrativ atacat în cadrul coordonatelor astfel configurate, Înalta Curte constată că Hotărârea nr. 645/28.03.2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători respectă limitele şi scopul prevederilor legale în executarea cărora a fost adoptată, iar măsura a fost în mod exhaustiv şi adecvat motivată, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.
Întreaga procedură s-a desfăşurat cu respectarea prevederilor art. 188 alin. (1) - (2), art. 189 alin. (4) şi (5), art. 190 alin. (3) şi (4) şi art. 192 din Legea nr. 303/2022, citate în precedent, analiza cererii de transfer efectuându-se prin prisma criteriilor reglementate de acestea, tocmai pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiţii de legalitate şi oportunitate şi în raport de circumstanţele concrete ale solicitării.
De asemenea, trebuie subliniat că nu există o ordine de prioritate între criteriile legale mai sus arătate, ci acestea reclamă o evaluare comparativă şi cumulativă, în scopul menţinerii unui echilibru între interesul public - buna funcţionare a instanţelor - pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesul legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer.
Noţiunea de utilitate la transfer se apreciază prin raportare la posturile vacante existente la instanţe sau parchete şi vizează, în esenţă, îndeplinirea de către acestea a tuturor condiţiilor necesare pentru a putea fi incluse în lista posturilor disponibile într-o anumită sesiune de transferuri, în timp ce conceptul de oportunitate se analizează prin raportare la măsura ce urmează a fi dispusă de organul emitent, în speţă transferul, şi constă în capacitatea acestuia de a alege, dintre mai multe soluţii posibile şi egale în aceeaşi măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut.
Oportunitatea, în analiza cererii de transfer, se află în strânsă legătură cu puterea discreţionară a administraţiei publice, criticată de asemenea de contestatoare, existând, după cum s-a arătat şi anterior, o marjă lăsată la libera apreciere a autorităţii, astfel ca, în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor, aceasta să poată recurge la orice mijloc de acţiune, în limitele competenţei sale.
Eventuala existenţă a unor posturi vacante utile într-o sesiune de transferuri nu creează, în mod automat, premisele pentru admiterea cererii de transfer a contestatoarei, solicitarea acesteia urmând a fi supusă unei analize de oportunitate, cu atât mai mult cu cât, din interpretarea dispoziţiilor legale anterior enunţate, rezultă că normele care reglementează instituţia transferului au caracter supletiv şi conferă doar o vocaţie în sensul arătat, fără a crea, în mod automat, un drept solicitantei.
În speţă, intimatul a fost consecvent, în sensul în care, analizând cererea formulată în raport de motivele invocate şi de criteriile prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022, a apreciat că, în raport de criteriile personale şi profesionale, nu este oportună admiterea cererii de transfer formulate de contestatoare.
Sub aspectul conţinutului hotărârii atacate, Înalta Curte reţine că secţia pentru judecători a analizat în mod efectiv toate motivele personale şi profesionale invocate de petentă, iar acestea au fost coroborate cu datele obiective privind situaţia posturilor unităţilor implicate în procedura de transfer, încărcătura pe schemă la acel moment, precum şi cu avizele emise în cauză.
Alegaţiile contestatoarei referitoare la maniera în care intimatul a examinat criteriile reglementate de lit. c) a art. 192 din Legea nr. 303/2022 (specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei sau completului corespunzător specializării), de lit. g) a aceluiaşi articol (disponibilitatea de a activa în secţia sau în completul corespunzător specializării postului vacant) şi de lit. j) a acestuia (starea de sănătate şi situaţia familială), nu sunt de natură să înlăture argumentele invocate de intimat în susţinerea soluţiei de respingere a cererii contestatoarei de transfer de la Tribunalul Galaţi la Curtea de Apel Galaţi, mai precis faptul că la Tribunalul Galaţi sunt vacante 16 locuri, iar, pentru asigurarea bunei funcţionări a acestei instanţe, cu luarea în considerare a încărcăturii de dosare pe judecător, situată semnificativ peste media naţională, în etapa de transfer în discuţie, oportun era doar transferul unui număr de 3 judecători.
După cum s-a arătat şi în paragrafele anterioare, toţi cei trei judecători din cadrul Tribunalului Galaţi, ale căror cereri de transfer au fost admise, aveau vechimea în funcţia de judecător, vechimea la instanţă şi vechimea în grad de curte de apel superioare celor deţinute de contestatoare.
Contrar celor afirmate de contestatoare, din cuprinsul Hotărârii nr. 645 din 28 martie 2023 rezultă că disponibilitatea contestatoarei de a activa în cadrul Curţii de Apel Galaţi a fost avută în vedere de intimat în evaluarea cererii acesteia.
Totodată, nu pot fi reţinute nici susţinerile contestatoarei referitoare la pretinsa omisiune a secţiei pentru judecători de a analiza motivele de ordin profesional, de vreme ce chiar în cuprinsul hotărârii atacate sunt expuse detalii privind traseul profesional al acesteia.
Deşi este adevărat că în cuprinsul hotărârii nu au fost evidenţiate argumente care să vizeze specializarea contestatoarei sau motivele de ordin personal evocate de aceasta, Înalta Curte observă că argumentele secţiei pentru judecători au fost grupate. Faptul că sus indicatele aspecte au fost analizate, dar nu au fost valorificate în raport de situaţia posturilor vacante din cadrul Tribunalului Galaţi şi încărcătura pe schemă, la acel moment, rezultă în mod implicit din silogismul logico - juridic exhibat de intimat în cuprinsul Hotărârii nr. 645/28.03.2023.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte motivele personale evocate de contestatoare, mai precis cele privind vârsta contestatoarei, gradul de epuizare implicat de volumul de activitate şi opţiunile pe care le are de a mai participa la alte sesiuni de transfer, acestea nu constituie motive excepţionale, de natura a răsturna raportul de preeminenţă a interesului public faţă de drepturile şi interesele private ale solicitantului.
De altfel, soluţionarea unei cereri de transfer nu poate fi raportată exclusiv la situaţia personală a unui magistrat, motivele de ordin personal şi familial reprezentând criterii care trebuie avute în vedere la soluţionarea cererii de transfer, fără a constitui, prin ele însele, motive determinante în admiterea cererii, fiind supuse cerinţei coroborării cu celelalte criterii regulamentare, astfel încât, prin admiterea cererii de transfer să se asigure, în primul rând, buna funcţionare a unităţilor implicate în procedura transferului.
Prin urmare, motivele personale invocate în susţinerea cererii de transfer nu pot prevala faţă de interesele instanţelor implicate în procedură, respectiv asigurarea resurselor umane necesare bunei funcţionări şi echilibrarea volumului de muncă, în caz contrar fiind încălcat justul echilibru dintre interesele publice ale instanţei la care se solicită transferul şi interesele private ale solicitantului.
În atare condiţii, soluţia de respingere a cererii de transfer a contestatoarei dispusă de secţia pentru judecători este justificată şi se încadrează în limitele competenţei şi dreptului de apreciere conferit de lege, neputându-se reţine un exces de putere, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.
Concluzionând, Înalta Curte constată că nu subzistă motivele de nelegalitate a Hotărârii nr. 645 din data de 28 martie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători invocate de contestatoare, astfel încât, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi a art. 191 din Legea nr. 303/2022, raportat la art. 29 alin. (5) - (7) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte va respinge contestaţia formulată de contestatoarea A., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de suspendare a Hotărârii nr. 1790 din data de 22 iunie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, ca inadmisibilă.
Respinge contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 1790 din data de 22 iunie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, ca neîntemeiată.
Respinge contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 645 din data de 28 martie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 2 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.