Appeal dismissed: Upheld 412M RON penalty for failure to return greenhouse gas emission certificates despite insolvency.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, upholding the lower court's decision to reject the challenge against an administrative decision and the associated assessment of a 412,717,261 RON penalty. The dispute centered on a nationalized energy company in insolvency that failed to return greenhouse gas emission certificates for its 2020 carbon dioxide emissions by the statutory deadline of April 30, arguing that the non-performance was excused by its insolvency proceedings and lack of funds, and that the penalty improperly applied civil liability standards requiring fault. The Court held that the penalty, equivalent to 100 EUR per ton of unreturned CO2, is a fixed, objective sanction mandated by Article 16 of Directive 2003/87/CE and Article 28 of Government Decree No. 780/2006, which imposes strict liability for non-compliance; consequently, the Court ruled that financial difficulties or insolvency do not constitute force majeure and are irrelevant to the triggering of the fine, which is due irrespective of the operator's subjective intent or ability to pay.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004; Appeal dismissed: Upheld 412M RON penalty for failure to return greenhouse gas emission certificates despite insolvency: The dispute centered on a nationalized energy company in insolvency that failed to return greenhouse gas emission certificates for its 2020 carbon dioxide emissions by the statutory deadline of April 30, arguing that the non-performance was excused by its insolvency proceedings and lack of funds, and that the penalty improperly applied civil liability standards requiring fault. The Court held that the penalty, equivalent to 100 EUR per ton of unreturned CO2, is a fixed, objective sanction mandated by Article 16 of Directive 2003/87/CE and Article 28 of Government Decree No. 780/2006, which imposes strict liability for non-compliance; consequently, the Court ruled that financial difficulties or insolvency do not constitute force majeure and are irrelevant to the triggering of the fine, which is due irrespective of the operator's subjective intent or ability to pay.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedPrimary procedural basis cited in the dispositive for the court's power to issue the final decision on the administrative dispute.
Procedural ground cited in the dispositive justifying the dismissal of the appeal as unfounded based on the specific cassation ground invoked.
Full text
Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2023
Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia în dosar nr. x/2022, reclamanta Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A - în insolvenţă, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, a solicitat:
- anularea Deciziei nr. 59 din 04.10.2021, comunicată în data de 11.10.2021, prin care a fost respinsă contestaţia administrativa nr. x/09.08.2021 înregistrată la AFM sub nr. x/20.08.2021, formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/01.07.2021 emisă de Administraţia Fondului pentru Mediu-Direcţia Generală de Administrare Fiscală/Direcţia Evidenţă şi Colectare, privind aplicarea penalităţii prevăzute în cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în sumă de 412.717.261,00 RON calculate în temeiul art. 9 (1) lit. s) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu aprobata cu modificări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
- anularea deciziei de impunere nr. x/01.07.2021 şi exonerarea de la plata sumei de 412.717.261,00 RON.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 151 din 29 iunie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. - în insolvenţă, prin administrator special A., sub supravegherea administratorului judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. - în insolvenţă, prin administrator special A., sub supravegherea administratorului judiciar B., pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În motivarea recursului, s-a arătat - în esenţă - că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din H.G. nr. 780/2006 care instituie penalitatea de 100 euro echivalent în RON pentru fiecare tonă de dioxid de carbon echivalent emisă pentru care operatorul sau operatorul de nave nu a restituit certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, ce constituie venit la Fondul pentru mediu, în condiţiile legii.
Din intrepretarea textului de lege, rezultă că sancţiunea instituită de legiuitor este o sancţiune civilă, fie de natura răspunderii contravenţionale, fie de domeniul răspunderii civile delictuale, dar în ambele situaţii, în speţă, nu sunt întrunite elementele acestor forme de răspundere juridică.
Recurenta reclamantă a considerat că nu au fost îndeplinite dispoziţiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 articol care prevede criteriile de individualizare a sancţiunii contravenţionale.
A susţinut că nici condiţia vinovăţiei nu este îndeplinită, predarea întregii cantităţi de certificate nefiind posibilă din cauza faptului că a fost deschisă procedura insolventei.
Invocând adoptarea O.U.G. nr. 26/2018, recurenta reclamantă a arătat că desfăşoară o activitate care urmăreşte satisfacerea unui scop public, producerea şi furnizarea de energie electrică, sens în care acţionar unic al acesteia este statul roman prin Ministerul Energiei. Complexul Energetic Hunedoara şi-a dovedit importanţă în perioada de iarnă în satisfacerea scopului public când s-a dovedit că a avut un rol determinant în asigurarea energiei electrice, cu toate problemele cu care se confrunta.
A apreciat ca fiind netemeinice şi nelegale atât decizia de impunere cât şi decizia prin care a fost respinsă contestaţia, întrucât, nu a putut restitui din motive independente de voinţa sa certificatele de emisii de gaze cu efect de seră.
În concluzie, recurenta reclamantă a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
4. Apărările intimatului
Intimata pârâtă Administraţia Fonsului pentru Mediu a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Analiza motivelor de casare
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.
Recurenta reclamantă Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu soluţionarea cererii de anulare a Deciziei de impunere nr. x/01.07.2021, precum şi a Deciziei nr. Deciziei nr. 59 din 04.10.2021 (de soluţionare a contestaţiei) emise de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu.
Prin Decizia de impunere nr. x/01.07.2021, Administraţia Fondului pentru Mediu a stabilit suplimentar în sarcina recurentei reclamante obligaţia de plată în cuantum de 412.717.261,00 RON, reprezentând penalitatea de 100 euro, echivalentă în RON la cursul de schimb BNR valabil la data de 1 mai a anului respectiv, pentru fiecare tonă de dioxid de carbon echivalent emisă, datorată de către operatorul care nu a restituit certificate aferente emisiilor de C02, corespunzătoare emisiilor de C02 generate în perioada 01.01.2020- 31.12.2020 şi nerestituite în anul 2020, conform datelor transmise de Ministerul Mediului prin adresa nr. x/23.06.2021.
Instanţa de fond a respins acţiunea formulată de reclamantă, reţinând că pentru stabilirea penalităţilor, ca accesorii unor obligaţii principale, trebuie îndeplinită o singură condiţie, şi anume neachitarea la termen a obligaţiei principale, în speţă nerestituirea până la data de 30 aprilie a fiecărui an a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră egal cu cantitatea totală de emisii provenite de la instalaţia proprie în anul calendaristic anterior, nefiind relevant motivul care a determinat neachitarea taxei.
Sunt nefondate susţinerile recurentei reclamante potrivit cărorar instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din H.G. nr. 780/2006 care instituie penalitatea de 100 euro echivalent în RON pentru fiecare tonă de dioxid de carbon echivalent emisă pentru care operatorul sau operatorul de nave nu a restituit certificatele de emisii de gaze cu efect de seră.
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 16 alin. (3) şi alin. (4) teza finală din Directiva 2003/87/CE, statele membre garantează că orice operator care nu restituie până la data de 30 aprilie a fiecărui an, cote suficiente pentru a-şi reglementa emisiile din anul anterior este pasibil de plata unei amenzi pentru depăşirea emisiilor. Amenda pentru depăşirea emisiilor este de 100 EUR pentru fiecare tonă de dioxid de carbon echivalent emis de instalaţia respectivă pentru care operatorul nu a restituit cotele. Plata amenzii pentru depăşirea emisiilor nu exonerează operatorul de obligaţia de a restitui un număr de cote egal cu depăşirea respectivă de emisii, la restituirea cotelor pentru următorul an calendaristic.
Directiva 2003/87/CE a fost transpusă în legislaţia naţională prin O.U.G. nr. 196/2003 privind Fondul de mediu şi prin H.G. nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, care la art. 18 alin. (2) prevede că operatorul fiecărei instalaţii are obligaţia de a restitui până cel târziu la data de 30 aprilie a fiecărui an, un număr de certificate de emisii de gaze cu efect de seră egal cu cantitatea totală de emisii de gaze cu efect de seră provenite de la instalaţia respectivă în anul calendaristic anterior, potrivit disp. art. 22, iar aceste certificate se anulează ulterior.
Totodată, dispoziţiile art. 28 alin. (1) şi (4) din H.G. nr. 780/2006, reiau prevederile art. 16 alin. (3) din Directivă cu privire la penalitatea de 100 euro în echivalent în RON şi faptul că plata sumelor nu exonerează operatorul de la obligaţia de a restitui certificatele de emisii de gaze cu efect de seră.
Din interpretarea prevederilor incidente ale H.G. nr. 780/2006 reiese împrejurarea că termenul de 30 aprilie este imperativ, după această dată se aplică amenda stabilită pentru fiecare tonă de dioxid de carbon echivalent emis de instalaţia respectivă, nefiind relevant, aşa cum în mod corect a reţinut judecătorul fondului, motivul care a determinat neachitarea taxei.
Nu poate fi reţinut argumentul recurentei în sensul că nu sunt întrunite elementele răspunderii contravenţionale, întrucât nu este îndeplinită condiţia vinovăţiei.
Plata penalităţilor, fiind obligaţie accesorie, intervine în situaţia neachitării obligaţiei principale (nerestituirea în termen legal a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră), iar exoneratoare poate fi doar forţa majoră.
Motivele invocate de recurenta reclamantă pentru care nu a restituit certificatele aferente emisiilor de C02 generate în perioada 01.01.2020 - 31.12.2020, respectiv deschiderea procedurii generale a insolvenţei şi împrejurarea că societatea nu a avut asigurate fondurile necesare achiziţionării deficitului de certificate, nu pot constitui un caz de forţă majoră de natură să determine nerespectare obligaţiei sale, aceste aspecte ţinând de modul de desfăşurare a activităţii sale.
În sfârşit, nu pot fi primite nici criticile privind aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001. Instanţa de recurs constată că, în cauză, nu se aplică criteriile de individualizare a sancţiunii contravenţionale invocate de recurentă, în condiţiile în care art. 29 din H.G. nr. 780/2006 face trimitere la contravenţiile prevăzute la art. 28 indice 1 din acelaşi act normativ, iar penalitatea ce face obiectul prezentei cauze este reglementată de art. 28, prin care se stabileşte un cuantum fix al penalităţii.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.
III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia
În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantA Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. - în insolvenţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. - în insolvenţă - prin administrator judiciar B. împotriva sentinţei nr. 151 din 29 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 29 septembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.