Transfer denial upheld in judge's challenge to CSM rejection of court reassignment

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2023

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul contestaţiei deduse judecăţii

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 18 aprilie 2023 sub nr. x/2023, contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii ("CSM"), cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 1274 din data de 6 aprilie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători şi, pe cale de consecinţă, obligarea intimatului la emiterea unei hotărâri prin care să dispună transferul contestatoarei de la Judecătoria Botoşani la Judecătoria Iaşi.

În motivare, din perspectiva descrierii situaţiei de fapt incidente cauzei, contestatoarea a învederat că a avut calitatea de auditor de justiţie în perioada 01.01.2018 - 31.12.2019, fiind numită prin hotărârea Plenului CSM 1315/19.12.2017, iar prin Hotărârea CSM nr. 2102 din 19 decembrie 2019 a fost numită în funcţia de judecător stagiar în cadrul Judecătoriei Botoşani, unde a activat timp de peste trei ani de zile (începând cu data de 01.01.2020), iniţial ca judecător stagiar şi ulterior ca judecător definitiv.

În ceea ce priveşte situaţia personală, contestatoarea a menţionat că s-a născut şi a crescut în Iaşi, unde a absolvit studiile liceale, de licenţă şi de master, astfel că are strânse legături sociale şi afective în acest oraş, în care locuiesc atât părinţii, cât şi prietenii şi partenerul de viaţă al contestatoarei, ce activează în cadrul Tribunalului Iaşi şi unde se află şi un imobil achiziţionat de aceasta.

Evocând prevederile art. 192 din Legea nr. 303/2022, precum şi faptul că nu este reglementată o ordine de prioritate între criteriile enumerate de articolul de lege în discuţie, contestatoarea a apreciat că intimatul trebuia să procedeze la o apreciere globală a criteriilor enumerate sau, cel puţin, să procedeze la o analiză şi la o aplicare transparentă a acestora.

A mai arătat contestatoarea că a formulat, până în prezent, un număr de şapte cereri de transfer, care au fost toate respinse invocându-se, în esenţă, volumul ridicat de activitate şi situaţia dificilă a Judecătoriei Botoşani, precum şi faptul că schema de judecători a Judecătoriei Botoşani nu era, la momentul formulării fiecărei cereri de transfer, în mod complet ocupată.

Contestatoarea a evocat aspectul nemotivării hotărârii atacate şi a arătat că situaţia dificilă a Judecătoriei Botoşani nu reprezintă un element suficient, câtă vreme, din hotărâre ar rezulta o situaţie mai dificilă a judecătoriei la care se solicită transferul, comparativ cu judecătoria de la care se solicită transferul.

Astfel, în aprecierea contestatoarei, solicitarea sa a fost făcută pentru o instanţă unde încărcătura cauzelor/judecător la nivelul anului 2021 a fost cu 25% mai mare, faţă de instanţa de origine (1043 cauze/judecător la Judecătoria Iaşi, comparativ cu 834 cauze/judecător la Judecătoria Botoşani), iar încărcătura cauzelor/schemă a fost cu 53% mai mare faţă de instanţa de origine (867 cauze/schemă la Judecătoria Iaşi, comparativ cu 565 cauze/schemă la Judecătoria Botoşani). În acest sens, contestatoare a menţionat că bilanţul pe anul 2022 ar indica o situaţie aproximativ similară cu anul 2021, Judecătoria Iaşi fiind o instanţă cu încărcătură mai mare decât Judecătoria Botoşani.

Printr-un alt set de argumente, contestatoarea a precizat faptul că motivarea avizelor negative indicate în hotărârea atacată nu i-a fost adusă la cunoştinţă, astfel încât nu cunoaşte motivele pentru care s-au emis avize negative cu privire la cererea sa de transfer, apreciind că lipsa de claritate şi transparenţă ar fi determinat ca situaţia sa să fie lipsită de previzibilitate.

A mai arătat că, în întreaga sa carieră ca judecător, a desfăşurat activitatea în cadrul instanţei într-o manieră integră şi responsabilă, şi-a soluţionat lucrările la timp, respectând dreptul justiţiabililor la celeritatea procedurilor judiciare. În egală măsură, contestatoarea a evidenţiat calitatea lucrărilor sale, pe care a apreciat-o ca fiind peste medie, sens în care a subliniat că, în prezent, îi lipsesc orice fel de pârghii care să o ajute să obţină acest transfer, în condiţiile în care, cel puţin aparent, soluţia dată cererii sale depinde foarte mult de obţinerea unor avize de la anumite instanţe, ale căror motive îi sunt necunoscute.

Printr-un alt set de argumente, contestatoarea a evocat situaţia avizului pozitiv dat de Curtea de Apel Suceava pentru transferul doamnei judecător B. (care a formulat cererea în sesiunea de transfer ianuarie- martie 2023, tot de la Judecătoria Botoşani la Judecătoria Iaşi) şi căreia i s-a admis, prin Hotărârea nr. 970/30.03.2023, cererea de transfer în prima etapă a sesiunii de transferuri.

Din această perspectivă, făcând trimitere la primul articol al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului din 1948, la art. 16 din Constituţia României şi la art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de Guvern nr. 137/2000, contestatoarea a evocat o faptă de discriminare ce ar fi fost, în opinia sa, generată de tratamentul diferit acordat cererii de transfer a doamnei judecător B..

În această privinţă, contestatoarea a apreciat că, deşi s-a aflat într-o situaţie identică sau comparabilă cu cea a doamnei judecător B., ar fi fost tratată diferit prin respingerea cererii sale, respectiv admiterea cererii doamnei judecător B. de transfer de la Judecătoria Botoşani la Judecătoria Iaşi în sesiunea de transfer organizată în perioada ianuarie- martie 2023.

Astfel, în ceea ce priveşte motivele cuprinse în avizele motivate şi punctele de vedere prevăzute la art. 188 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, nici hotărârea CSM de respingere a cererii sale de transfer şi nici hotărârea CSM de admitere a cererii d-nei judecător B., nu ar conţine o motivare. În contextul unei lipse totale de motivare a avizelor, în opinia contestatoarei caracterul pozitiv sau negativ al avizului nu poate fi un criteriu ce ar trebui luat în calcul la departajarea situaţiilor celor două doamne magistrat.

De asemenea, a arătat că, la o analiză, chiar sumară, a situaţiilor lor, în ceea ce priveşte activitatea profesională şi situaţia restanţelor înregistrate pe completul de judecată, contestatoarea ar fi fost avantajată, dacă ar fi fost făcută o astfel de analiză de către instanţa vizată, prealabil acordării avizului.

A mai evidenţiat contestatoarea volumul de activitate similar la instanţa de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante, având în vedere că a solicitat transferul între aceleaşi două judecătorii, precum şi faptul că, în ceea ce priveşte specializarea judecătorului, specializările complementare şi vechimea în cadrul secţiei sau completului corespunzător specializării, contestatoarea a activat ca judecător de drept penal şi de drept civil în timpul stagiului efectuat în perioada 2020-2021, ulterior activând ca judecător în materie civilă nespecializată, în vreme ce doamna judecător B. a judecat şi judecă în materie penală.

Referitor la vechimea la instanţa de la care se solicită transferul şi vechimea efectivă în funcţia de judecător, respectiv vechimea în gradul aferent instanţei la care se solicită transferul, contestatoarea a arătat că doamna judecător B. avea o vechime în funcţie mai mică decât a sa, dar o vechime mai mare la judecătoria Botoşani, în condiţiile în care aceasta a intrat direct pe post de judecător definitiv, câtă vreme contestatoarea a absolvit, în prealabil, Institutul Naţional al Magistraturii.

În ceea ce priveşte disponibilitatea de a activa în secţia sau în completul corespunzător specializării postului vacant, contestatoarea a arătat că doamna judecător B. şi-a dat acordul pentru a activa în oricare dintre specializările din cadrul Judecătoriei Iaşi, pe când contestatoarea şi-a dat acordul de a activa în oricare dintre specializările din materie civilă, însă acest aspect nu ar reprezenta criteriu de diferenţiere.

A mai făcut contestatoarea referiri şi la distanţa dintre domiciliul/reşedinţa şi sediul instanţei la care funcţionează judecătorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia, evidenţiind că doamna judecător B. a locuit iniţial în Botoşani cu chirie, în contextul în care şi părinţii acesteia domiciliau în Botoşani, dar această situaţie a încetat în august 2022, când a început să efectueze naveta pe ruta Botoşani - Iaşi, în timp ce contestatoarea a ales să locuiască cu chirie în Botoşani în cursul săptămânii, şi să meargă la Iaşi doar la final de săptămână, spre a nu fi afectată calitatea lucrărilor.

În raport de aceste aspecte, contestatoarea a evocat impactul emoţional generat de imposibilitatea de a fi alături de soţul său mai mult de două zile pe săptămână, dar şi impactul financiar considerabil asupra bugetului familiei, sens în care a menţionat că nivelul chiriei decontate pentru municipiul Botoşani ar fi sub nivelul chiriilor disponibile pe piaţă, iar la acest cost se adaugă şi cel al deplasărilor săptămânale.

De asemenea, contestatoarea a subliniat starea de sănătate şi situaţia familială, pe care a comparat-o cu cea a doamnei judecător B. şi a evidenţiat faptul că a introdus acelaşi număr de cereri de transfer ca doamna judecător B..

A mai arătat că, în ciuda faptului că eu nu are copii, dreptul la viaţă privată şi de familie, vizat de art. 26 din Constituţia României, de art. 8 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de art. 7 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, ar trebui să fie garantat deopotrivă, fără discriminare, indiferent de convingerile şi alegerile personale ale fiecăruia, sens în care a făcut trimitere şi la faptul că cererile de transfer la Tribunalul Iaşi, respectiv Suceava au fost admise.

Nu în ultimul rând, contestatoarea a apreciat că în cuprinsul hotărârii contestate nu au fost analizate criteriile personale invocate, fiind încălcate prevederile art. 192 din Legea nr. 303/2022 şi a arătat că ar da mai mult randament dacă nu ar fi nevoită să stea departe de familie cinci zile din şapte şi să facă naveta săptămânal. De asemenea, a apreciat că lipsa totală a analizei acestui criteriu ar echivala cu o lipsă a motivării hotărârii atacate.

1.2. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, arătând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, fiind emisă cu respectarea normelor legale şi regulamentare incidente în materie.

Urmare unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, intimatul a susţinut că la soluţionarea cererii de transfer formulată s-au analizat coroborat şi unitar toate criteriile de transfer prevăzute de lege, iar din coroborarea tuturor dispoziţiilor legale privitoare la transferul judecătorilor rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncţionalităţi în activitatea parchetelor şi instanţelor, cu păstrarea unui just echilibru între interesele parchetului/instanţei implicate în procedură şi interesul privat al solicitantului.

Plecând de la acest atribut al Consiliului, secţia pentru judecători ar fi apreciat, în opinia intimatului, în mod legal şi temeinic asupra cererii contestatoarei, după analiza coroborată şi unitară a tuturor criteriilor relevante în materia transferului, respectiv atât a celor referitoare la traseul profesional, la vechimea contestatoarei în funcţie, precum şi la instanţa de unde s-a solicitat transferul, la volumul de muncă al instanţelor implicate, la motivele invocate în cerere, dar şi a celor expuse în avizele consultative solicitate în temeiul art. 188 alin. (1) din Legea nr. 303/2022.

A mai arătat intimatul că, în mod contrat susţinerilor contestatoarei, secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat situaţia ambelor instanţe implicate în procedura transferului, astfel încât să fie asigurată buna desfăşurare a activităţii acestora. În ceea ce priveşte argumentul contestatoarei în sensul că instanţa la care a solicitat transferul (Judecătoria Iaşi) se confrunta cu o situaţie mai dificilă decât Judecătoria Botoşani, intimatul a precizat că, din datele comunicate de direcţia de resort, a rezultat că după prima etapă a sesiunii de transfer, la Judecătoria Iaşi gradul de ocupare a posturilor era superior celui de la Judecătoria Botoşani.

Având în vedere că în etapa a II-a a sesiunii de transfer cererea contestatoarei nu a intrat în concurs cu cererea formulată de colega sa, doamna judecător B., intimatul a apreciat că nu se pune problema existenţei unei discriminări, astfel cum se invocă prin contestaţie.

A mai arătat intimatul că secţia pentru judecători a avut în vedere, la analiza cererii de transfer şi motivele care au stat la baza avizului nefavorabil emis de Judecătoria Botoşani, iar din perspectiva argumentului contestatoarei referitor la preeminenţa dreptului său la viaţă privată şi de familie în raport de drepturilor altor colegi magistraţi de a accede la instanţa superioară, intimatul a subliniat că soluţionarea unei cereri de transfer nu poate fi raportată exclusiv la situaţia unui magistrat, cu ignorarea criteriilor legale, secţia pentru judecători analizând şi motivele de ordin personal invocate în cerere prin coroborare cu datele obiective privind situaţia posturilor la instanţele implicate în procedura transferului şi cu precădere a secţiei civile din cadrul Judecătoriei Botoşani (cu 8 judecători din schema de 28 de posturi, respectiv un grad de ocupare de doar 28,57% de la data de 01.05.2023) dar şi prin prisma conţinutului avizelor consultative emise.

În opinia intimatului, în cauza de faţă, analizând motivele de ordin personal invocate de contestatoare prin prisma datelor obiective referitoare la situaţia posturilor, încărcătura pe judecător la instanţele implicate în procedura transferului cu reţinerea volumului de activitate al secţiei civile din cadrul Judecătoriei Botoşani, în care activează mai puţin de o treime din schema de judecători, în mod corect a apreciat secţia pentru judecători că acestea nu puteau prevala faţă de interesele instanţei de la care provenea contestatoarea, respectiv asigurarea resurselor umane necesare bunei funcţionări şi echilibrarea volumului de muncă, în caz contrar fiind încălcat justul echilibru dintre interesele publice ale instanţei de la care s-a solicitat transferul şi interesele private ale solicitantei.

1.3. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul formulat faţă de întâmpinarea Consiliului Superior al Magistraturii, contestatoarea a învederat, în esenţă, că intimatul nu ar fi motivat absolut deloc prioritatea acordată transferului la instanţa superioară a tuturor celor nouă judecători de la judecătorie la tribunal în decurs de jumătate de an (perioada septembrie 2022- ianuarie 2023), aspect care ar fi condus la situaţia dificilă invocată de intimat în argumentarea sa din cadrul întâmpinării.

Faţă de acest aspect, contestatoarea a solicit să se aibă în vedere situaţia resurselor umane din cadrul Tribunalului Botoşani care, la momentul admiterii de către intimat în perioada indicată a cererilor de transfer pe verticală, nu se confrunta sub nicio formă cu o situaţie dificilă a resurselor umane care să justifice depopularea judecătoriei Botoşani, iar conform unei ultime statistici a posturilor vacante disponibile în cadrul instanţelor, Tribunalul Botoşani era singurul tribunal din ţară care figura cu doar un singur post vacant.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Examinând Hotărârea nr. 1274 din data de 6 aprilie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători prin prisma criticilor formulate de contestatoare, a apărărilor intimatului, a probelor administrate în dosar şi faţă de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestaţie este neîntemeiată, pentru următoarele argumente:

Din perspectiva situaţiei de fapt, se reţine că sesiunea de transfer a judecătorilor organizată de Consiliul Superior al Magistraturii ("CSM") şi declanşată la data de 30 ianuarie 2023, a avut mai multe etape, în şedinţele secţiei pentru judecători din datele de 28.03.2023 şi 30.03.2023 fiind analizate cererile de transfer formulate pentru instanţele judecătoreşti din prima etapă, printre care, astfel cum rezultă din documentul electronic generat de portalul EMAP aflat la filele x verso - 65 ale dosarului, s-a numărat şi cererea doamnei judecător A. de transfer de la Judecătoria Botoşani la Judecătoria Iaşi. Atât din susţinerile contestatoarei şi intimatului, dar şi din informaţiile publice existente pe pagina de internet a CSM, rezultă că această cerere a fost respinsă prin Hotărârea CSM nr. 973/30.03.2023, ce a fost atacată prin cererea ce face obiectul dosarului nr. x/2023 înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal (astfel încât nu face obiectul prezentei cauze).

Ulterior, după cum rezultă din Nota CSM nr. 2141/03.04.2023, pentru etapa a doua a sesiunii de transferuri au fost formulate 362 de cereri de transfer, inclusiv de către judecători care au formulat cereri în prima etapă, printre care s-a numărat şi contestatoarea.

Conform datelor referitoare la şedinţa din data de 06.04.2023 a secţiei pentru judecători din cadrul CSM, în această a doua etapă a fost analizată o singură cerere de transfer de la Judecătoria Botoşani la Judecătoria Iaşi, mai precis cea a contestatoarei, care a fost respinsă prin Hotărârea nr. 1274 din data de 6 aprilie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, iar prin contestaţia ce face obiectul cauzei pendinte, Înalta Curte a fost învestită cu verificarea legalităţii acestei hotărâri.

Se mai reţine că, la data relevantă cauzei, contestatoarea avea calitatea de judecător la Judecătoria Botoşani, în cadrul secţiei civile, cu o vechime în funcţia de judecător de 5 ani şi 1 lună, o vechime la instanţă de 3 ani şi 1 lună şi o vechime în grad profesional de 5 ani şi 1 lună.

Raportat la conţinutul actului administrativ atacat, dispoziţiile legale incidente în cauza pendinte sunt cele cuprinse în art. 188 alin. (1) - (2), art. 189 alin. (4) şi (5), art. 190 alin. (3) şi (4) şi art. 192 din Legea nr. 303/2022, privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Conform dispoziţiilor art. 188 alin. (1) - (2) din Legea nr. 303/2022: (1) Transferul judecătorilor şi procurorilor de la o instanţă la altă instanţă sau de la un parchet la alt parchet, inclusiv la şi de la instanţele şi parchetele militare, ori la o instituţie publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul motivat al preşedintelui instanţei sau al conducătorului parchetului de unde se transferă şi unde se transferă, însoţite de punctul de vedere al preşedinţilor curţilor de apel sau al procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel în circumscripţia cărora se află instanţa sau parchetul de unde se transferă şi unde se transferă. În cazul în care transferul se solicită în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel sau a aceluiaşi parchet de pe lângă curtea de apel este necesar punctul de vedere al preşedintelui respectivei curţi de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă respectiva curte de apel.

(2) Transferul nu se poate face la instanţe sau parchete de nivel superior celor la care judecătorul sau procurorul are dreptul să funcţioneze, potrivit legii. În cazul transferului la instanţe sau parchete superioare unde are dreptul să funcţioneze potrivit gradului profesional avut, judecătorul sau procurorul care se transferă trebuie să fi funcţionat efectiv cel puţin un an la o instanţă ierarhic inferioară sau, după caz, la un parchet ierarhic inferior ori la structurile de parchet specializate."

Potrivit art. 189 alin. (4) şi (5) din acelaşi act normativ:

"(1) (4) Avizul motivat prevăzut la art. 188 alin. (1) cuprinde menţiuni privind posturile vacante, posturile ocupate şi încărcătura pe judecător sau pe procuror şi pe schemă la instanţa sau la parchetul de la care, respectiv la care se solicită transferul, precum şi situaţia hotărârilor sau a lucrărilor restante ale judecătorului sau ale procurorului care solicită transferul. Avizul se solicită imediat după expirarea termenului de depunere a cererilor de transfer şi se comunică Consiliului Superior al Magistraturii în termen de 10 zile de la solicitare.

(5) Pentru fiecare solicitare de transfer, Consiliul Superior al Magistraturii, prin compartimentul de specialitate, întocmeşte un referat care cuprinde datele relevante privind cariera de judecător sau de procuror a solicitantului, motivele pe care se întemeiază cererea, situaţia posturilor ocupate, a posturilor vacante, a celor care urmează a se vacanta şi a posturilor temporar vacante la instanţa sau la parchetul de la care se solicită transferul, precum şi la instanţa sau la parchetul la care se solicită transferul, numărul cererilor de transfer formulate anterior şi motivele admiterii sau ale respingerii acestora, precum şi, dacă este cazul, menţiunea dacă pentru postul vizat s-au formulat cereri de numire a procurorilor în funcţia de judecător sau a judecătorilor în funcţia de procuror. Referatul va cuprinde, obligatoriu, datele statistice din ultimele 12 luni privind volumul de activitate şi încărcătura efectivă pe judecător sau pe procuror, inclusiv încărcătura pe schemă, la instanţele sau la parchetele implicate în procedura de transfer, raportate la media pe ţară, precum şi menţiuni privind incidenţa interdicţiilor prevăzute la art. 63 alin. (2) şi art. 141 alin. (4), ori după caz, menţiuni privind judecătorii sau procurorii delegaţi de la instanţa sau de la parchetul la care funcţionează judecătorul sau procurorul care solicită transferul, precum şi de la instanţa sau de la parchetul la care se solicită transferul."

La rândul său, art. 190 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 303/2022 reglementează în următorul sens:

"(3) În termen de 5 zile de la data publicării informaţiilor prevăzute la alin. (2), judecătorii sau procurorii pot depune la Consiliul Superior al Magistraturii cereri de transfer pentru posturile care ar putea deveni vacante ca urmare a admiterii unei cereri de transfer formulate în condiţiile alin. (1). Dispoziţiile referitoare la conţinutul cererii prevăzute la alin. (1) se aplică în mod corespunzător.

(4) Toate cererile de transfer formulate în condiţiile alin. (1) pentru un anumit post vacant, depuse în termen la Consiliul Superior al Magistraturii, se analizează şi se soluţionează de secţia pentru judecători, respectiv de secţia pentru procurori în aceeaşi şedinţă, în baza criteriilor prevăzute la art. 192."

Totodată, art. 192 din Legea nr. 303/2022 dispune astfel:

"La soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanţe şi ale procurorilor la alte parchete se au în vedere următoarele criterii:

a) motivele cuprinse în avizele motivate şi punctele de vedere prevăzute la art. 188 alin. (1);

b) volumul de activitate al instanţei sau al parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele sau la parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;

c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei sau completului corespunzător specializării;

d) vechimea la instanţa sau la parchetul de la care se solicită transferul;

e) vechimea efectivă în funcţia de judecător sau, după caz, de procuror;

f) vechimea în gradul aferent instanţei sau parchetului la care se solicită transferul;

g) disponibilitatea de a activa în secţia sau în completul corespunzător specializării postului vacant;

h) domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului;

i) distanţa dintre domiciliul sau, după caz, reşedinţa şi sediul instanţei sau al parchetului la care funcţionează judecătorul sau procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

j) starea de sănătate şi situaţia familială.."

Analizând argumentele de ordin critic aduse de contestatoare hotărârii atacate, ce, sunt centrate, pe de o parte, pe teza unei pretinse nemotivări a actului administrativ, iar, pe de altă parte, pe cea a modului în care au fost valorificate criteriile prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, dar şi pe invocarea unei fapte de discriminare, raportat la admiterea cererii de transfer a doamnei judecător B., Înalta Curte le găseşte neîntemeiate.

Din perspectiva motivării actului administrativ se reţine că, deşi aceasta reprezintă un element esenţial pentru formarea convingerii cu privire la legalitatea şi oportunitatea acestuia, constituind, totodată, o garanţie a alegerii soluţiei optime de către organul de decizie, amploarea şi detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească depind de circumstanţele fiecărui caz.

Aşadar, deşi motivarea reprezintă o obligaţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ, ea face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia şi contextul adoptării sale, prin prisma obiectivului său, care este prezentarea într-un mod clar şi neechivoc a raţionamentului instituţiei emitente a actului.

În cazul de faţă, în Hotărârea nr. 1274 din 6 aprilie 2023 a secţiei pentru judecători din cadrul C.S.M., emitentul actului administrativ a indicat care este situaţia de fapt şi a precizat temeiurile de drept care au stat la baza întocmirii acesteia, indicând motivele respingerii cererii de transfer formulate de contestatoarea A..

Contrar afirmaţiilor contestatoarei, Înalta Curte consideră că motivarea pe care intimatul a dat-o în cuprinsul actului administrativ în discuţie permite atingerea dublei finalităţi pe care aceasta o are.

Astfel, Hotărârea nr. 1274 din 6 aprilie 2023 a secţiei pentru judecători din cadrul C.S.M. îndeplineşte funcţia de transparenţă, de natură a permite contestatorului (drept beneficiar al actului) să verifice dacă acesta este sau nu întemeiat şi să conteste aspectele pe care le apreciază ca fiind nelegale, îndeplinirea unei astfel de funcţii fiind confirmată chiar de demersul judiciar pendinte, din cuprinsul contestaţiei formulate în cauză nerezultând elemente de dificultate privind înţelegerea argumentelor avute în vedere de către intimat, ci doar opinia contrară a contestatoarei, ce a apreciat astfel de considerente drept nelegale.

Argumentele contestatoarei referitoare la faptul că, în procedura administrativă, nu i-au fost comunicate motivele pentru care s-au emis avize negative cu privire la cererea sa de transfer, nu pot fi valorificate în sensul propus de aceasta, câtă vreme, în plan normativ, nu este reglementată o obligaţie de comunicare a acestor avize către titularul cererii de transfer, iar contestatoarea nici nu a clamat că, în ipoteza unei comunicări, procedura ar fi putut avea un rezultat diferit, astfel încât nu se poate reţine că demersul de necomunicare a motivelor avizelor (ce au fost, de altfel, depuse la dosarul cauzei - filele x) ar afecta legalitatea hotărârii atacate.

De asemenea, din filele x ale Hotărârii nr. 1274 din 6 aprilie 2023 a secţiei pentru judecători din cadrul CSM rezultă că motivele cuprinse în avizele negative emise de Judecătoria Botoşani şi Curtea de Apel Suceava au fost indicate în hotărârea atacată.

Totodată, aspectele învederate de autoritate în justificarea actului administrativ permit instanţei să realizeze controlul său jurisdicţional, respectiv reconstituirea raţionamentului efectuat de autorul actului pentru a ajunge la adoptarea acestuia.

Pe cale de consecinţă, nu se poate reţine o neîndeplinire, de către autoritatea emitentă, a obligaţiei sale de a motiva actul administrativ, fiind nefondate argumentele invocate de contestatoare.

Cât priveşte argumentele prin care contestatoarea a clamat existenţa unei fapte de discriminare, ce ar fi fost generată, în opinia sa, de admiterea cererii de transfer a doamnei judecător B. de la judecătoria Botoşani la Judecătoria Iaşi, în timp ce cererea contestatoarei a fost respinsă, Înalta Curte reţine că şi acestea sunt neîntemeiate, câtă vreme cererea doamnei judecător B. a fost admisă în prima etapă de a sesiunii de transfer a judecătorilor declanşată la data de 30 ianuarie 2023.

Or, după cum s-a arătat anterior, obiectul cauzei pendinte nu este cel al verificării legalităţii manierei în care intimatul a analizat, în mod comparativ şi unitar, cererile de transfer ce au fost formulate în prima etapă a sesiunii de transferuri (în care, în privinţa contestatoarei a fost emisă, de altfel, o altă hotărâre a secţiei de judecători din cadrul CSM, având nr. 973/30.03.2023), un atare aspect, inclusiv din perspectiva analizei comparative a cererii doamnei judecător A. cu a celei formulate de doamna judecător B. (în prima etapă a sesiunii de transferuri), făcând obiectul dosarului nr. x/2023 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În cauza pendinte, chestiunea analizată este cea a cererii examinate în a doua etapă a sesiunii de transferuri, când, din perspectiva transferurilor de la Judecătoria Botoşani la Judecătoria Iaşi a fost examinată de către secţia de judecători din cadrul CSM o singură cerere de transfer, mai precis cea a contestatoarei, ce a fost soluţionată în sensul respingerii prin Hotărârea nr. 1274 din 6 aprilie 2023, atacată în cauza pendinte.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiilor art. 14 din Convenţia EDO, exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de Convenţie este garantată, fără nicio deosebire, bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie. Totodată, conform art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia EDO:

"1. Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau oricare altă situaţie. 2. Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publică pe baza oricăruia dintre motivele menţionate în paragraful 1". CEDO a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că diferenţa de tratament devine discriminare atunci când se induc distincţii între situaţii analoge sau comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.

Înalta Curte reţine, pe de o parte, că, prin cererea sa, contestatoarea are în vedere, atunci când susţine că este discriminată, comparaţia cu o persoane care nu se află în situaţii analoge sau comparabile, iar, pe de altă parte, că nu rezultă aplicarea unui tratament diferit prin raportare la unul dintre criteriile enumerate de dispoziţiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 sau de art. 14 din Convenţia EDO ori de art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia EDO (nici măcar a unora ce ar intra sub umbrela construcţiilor frazeologice "orice alt criteriu" şi " orice altă situaţie").

Întrucât noţiunea de utilitate la transfer se apreciază prin raportare la posturile vacante existente la instanţe sau parchete şi vizează, în esenţă, îndeplinirea de către acestea a tuturor condiţiilor necesare pentru a putea fi incluse în lista posturilor disponibile într-o anumită sesiune de transferuri, în timp ce conceptul de oportunitate se analizează prin raportare la măsura ce urmează a fi dispusă de organul emitent, în speţă transferul, şi constă în capacitatea acestuia de a alege, dintre mai multe soluţii posibile şi egale în aceeaşi măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut, simpla analiză a cererilor în sesiuni distincte reprezintă un element suficient spre a se reţine inexistenţa unei situaţii identice sau similare.

De altfel, şi dacă s-ar trece peste acest aspect, se observă că însăşi contestatoare a evidenţia o serie de elemente de diferenţiere ce ar exista între ipoteza sa şi cea a magistratului în raport de care a propus realizarea verificării comparative, precum faptul că doamna judecător B. a primit aviz pozitiv din partea Curţii de Apel Suceava, că aceasta a activat, la data sesiunii de transferuri, într-o specializare diferită de cea a contestatoarei (materie penală - doamna judecător B., faţă de materie civilă - doamna judecător A.), faptul că doamna judecător B. ar avea, în opinia contestatoarei, o vechime mai mică în funcţie, dar mai mare la Judecătoria Botoşani, disponibilitatea diferită exprimată prin cererea de transfer sau situaţia familială şi a domiciliului doamnei judecător B. ce sunt diferite de cea a doamnei judecător A..

Or, în contextul descris mai sus, exclusiv din perspectiva examinării demersului de emitere a Hotărârii nr. 1274 din 6 aprilie 2023, atacată în cauza pendinte, din perspectiva criteriilor reglementate de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, art. 14 din Convenţia EDO şi de art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia EDO, Înalta Curte consideră că nu poate fi reţinută o faptă de discriminare.

Cât priveşte criticile aduse modului în care intimatul a valorificat criteriile prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022, în acord cu jurisprudenţa sa consolidată, pe care Înalta Curte nu o poate ignora, în raport de rolul său evidenţiat în cauza Beian vs. Romania, de a asigura, în aplicarea art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, o jurisprudenţă unitară, se reţine, cu titlu prealabil, că, în exercitarea atribuţiilor sale, Consiliul Superior al Magistraturii dispune de o marjă de apreciere, astfel că, în situaţia în care nu pot fi identificate motive de nelegalitate formală ori elemente din care să rezulte că emitentul actului administrativ, prin conduita lui, s-a îndepărtat de la scopul legii ori a încălcat principiul proporţionalităţii între interesul public şi cel privat, o evaluare a substanţei măsurilor dispuse, făcută de instanţa de contencios administrativ însăşi, ar constitui o ingerinţă nepermisă în atribuţiile administraţiei publice.

Este important însă, ca eventualul refuz al autorităţii să nu se transforme în ceea ce dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ denumesc "exces de putere", respectiv depăşirea limitelor dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, prevăzute de Constituţie sau de lege.

Analizând conţinutul actului administrativ atacat în cadrul coordonatelor astfel configurate, Înalta Curte constată că Hotărârea nr. 1274 din data de 6 aprilie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători respectă limitele şi scopul prevederilor legale în executarea cărora a fost adoptată, iar măsura a fost în mod exhaustiv şi adecvat motivată, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Întreaga procedură s-a desfăşurat cu respectarea prevederilor art. 188 alin. (1) - (2), art. 189 alin. (4) şi (5), art. 190 alin. (3) şi (4) şi art. 192 din Legea nr. 303/2022, citate în precedent, analiza cererii de transfer efectuându-se prin prisma criteriilor reglementate de acestea, tocmai pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiţii de legalitate şi oportunitate şi în raport de circumstanţele concrete ale solicitării.

De asemenea, trebuie subliniat că nu există o ordine de prioritate între criteriile legale mai sus arătate, ci acestea reclamă o evaluare comparativă şi cumulativă, în scopul menţinerii unui echilibru între interesul public - buna funcţionare a parchetelor - pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesul legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer.

Oportunitatea în analiza cererii de transfer se află în strânsă legătură cu puterea discreţionară a administraţiei publice, criticată de asemenea de contestatoare, existând, după cum s-a arătat şi anterior, o marjă lăsată la libera apreciere a autorităţii, astfel ca, în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor, aceasta să poată recurge la orice mijloc de acţiune, în limitele competenţei sale.

Eventuala existenţă a unor posturi vacante utile într-o sesiune de transferuri nu creează, în mod automat, premisele pentru admiterea cererii de transfer a contestatorului, solicitarea acestuia urmând a fi supusă unei analize de oportunitate, cu atât mai mult cu cât, din interpretarea dispoziţiilor legale anterior enunţate, rezultă că normele care reglementează instituţia transferului au caracter supletiv şi conferă doar o vocaţie în sensul arătat, fără a crea, în mod automat, un drept solicitantului.

În speţă, intimatul a fost consecvent, în sensul în care, analizând cererea formulată în raport de motivele invocate şi de criteriile prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022, a apreciat că, în raport de criteriile personale şi profesionale, nu este oportună admiterea cererii de transfer formulate de contestatoare în a doua etapă a sesiunii de transferuri ce viza judecătorii.

Sub aspectul conţinutului hotărârii atacate, Înalta Curte reţine că secţia pentru judecători a analizat în mod efectiv toate motivele personale şi profesionale invocate de petentă, iar acestea au fost coroborate cu datele obiective privind situaţia posturilor unităţilor implicate în procedura de transfer, încărcătura pe schemă, la acel moment, precum şi cu avizele emise în cauză.

Conform avizelor Judecătoriei Botoşani şi Curţii de Apel Suceava, situaţia posturilor la instanţele implicare în procedura de transfer era cea a unui grad de ocupare de doar 28,57% la nivelul secţiei civile din cadrul Judecătoriei Botoşani, în care activa contestatoarea, cu doar 8 judecători din schema de 28 de posturi, pentru ca, la nivelul întregii sus indicatei judecătorii, din cele 35 de posturi de judecător prevăzute în schema de personal, 20 să fie efectiv ocupate, din care 3 stagiari 2022 şi 1 stagiar 2021, 16 posturi fiind vacante, iar două posturi vacante ocupate în condiţiile art. 1341 din Legea nr. 304/2004, astfel încât Judecătoria Botoşani înregistra un deficit total de 53,57% din schema de personal. De asemenea, din avizul nefavorabil emis de Judecătoria Botoşani rezultă că, întrucât secţia penală urma să funcţioneze de la 01.05.2023 cu 5 judecători din schema de 7 judecători, mutarea unui judecător de la secţia penală nu reprezenta o soluţie raportat la volumul de muncă al secţiei civile, dar şi al particularităţilor specifice secţiei penale.

Prin comparaţie, conform avizului favorabil emis de Judecătoria Iaşi, la data relevantă cauzei, această judecătorie avea un număr de 53 de posturi ocupate, din totalul de 61 prevăzute în schemă.

Argumentele contestatoarei referitoare la încărcătura cauzelor/judecător la nivelul anului 2021 la cele două instanţe implicate în procedura de transfer, nu sunt de natură a înlătura aspectele indicate mai sus.

Prin urmare, analizând cererea de transfer formulată, raportat la criteriile legale mai sus arătate, precum şi la necesitatea menţinerii unui echilibru între interesul public - buna funcţionare a instanţelor de judecată - pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesul legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer, secţia pentru judecători a observat situaţia dificilă cu care se confrunta Judecătoria Botoşani la care, potrivit datelor comunicate de conducerea acesteia, funcţionau efectiv un număr de judecători mult inferior celui din schema de personal.

De asemenea, intimatul a avut în vedere şi avizele transmise de Judecătoria Botoşani şi Curtea de Apel Suceava, care au relevat elemente care au justificat respingerea cererii contestatoarei.

Nu pot fi primite drept argumente în soluţionarea favorabilă a contestaţiei nici susţinerile referitoare la comportamentul intimatului, care a soluţionat în mod favorabil alte cereri de transfer analizate în altă etapă a aceleiaşi sesiuni de transfer, întrucât la verificarea legalităţii hotărârii contestate se au în vedere datele existente la momentul analizării cererii petentei, prioritar fiind ca intimatul să aleagă din mai multe variante posibile pe cea care corespunde cel mai bine interesului public protejat, având în vedere date statistice şi criterii obiective concrete relevate, iar nu scoase din context şi interpretate în mod subiectiv de fiecare titular al unei cereri de transfer.

Totodată, nu pot fi reţinute nici susţinerile contestatoarei referitoare la pretinsa omisiune a secţiei de a analiza motivele de ordin profesional, de vreme ce chiar în cuprinsul hotărârii atacate sunt expuse detalii privind traseul profesional al acesteia.

Deşi este adevărat că în cuprinsul hotărârii nu au fost evidenţiate considerente exprese care să vizeze motivele de ordin personal evocate de contestatoare, Înalta Curte observă că, din argumentele secţiei pentru judecători, rezultă o analiză grupată a tuturor criteriilor legale privind transferul, inclusiv a motivelor personale evocate de contestatoare, care nu au fost, însă, valorificate în raport de situaţia ocupării posturilor din schema aferentă secţiei civile a Judecătoriei Botoşani, rezultând în mod implicit din silogismul logico - juridic exhibat de intimat în cuprinsul Hotărârii nr. 1274 din data de 6 aprilie 2023 şi analiza argumentelor de ordin personal.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte motivele personale evocate de contestatoare, mai precis faptul că aceasta s-a născut şi a crescut în Municipiul Iaşi, unde a făcut studii, unde domicilia atât contestatoarea, cât şi întreaga sa familie şi prietenii săi şi unde a achiziţionat recent un apartament, precum şi faptul că a fost nevoită să facă naveta între Botoşani şi Iaşi spre a reuşi să menţină un echilibru între viaţa profesională şi personală, fiindu-i afectată starea fizică şi confortul psihic, se are în vedere că acestea nu constituie motive excepţionale, de natura a răsturna raportul de preeminenţă al interesului public faţă de drepturile şi interesele private ale solicitantului.

De altfel, soluţionarea unei cereri de transfer nu poate fi raportată exclusiv la situaţia personală a unui magistrat, cu ignorarea criteriilor prevăzute de lege, motivele de ordin personal şi familial reprezentând criterii care trebuie avute în vedere la soluţionarea cererii de transfer, însă acestea nu constituie, prin ele însele, motive determinante în admiterea cererii, fiind supuse cerinţei coroborării cu celelalte criterii regulamentare, astfel încât, prin admiterea cererii de transfer să se asigure, în primul rând, buna funcţionare a unităţilor de parchet implicate în procedura transferului, neputându-se reţine, astfel, nici-o încălcare a dreptului la viaţă privată şi de familie, vizat de art. 26 din Constituţia României, de art. 8 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de art. 7 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Prin urmare, motivele personale invocate de petent în susţinerea cererii de transfer nu pot prevala faţă de interesele instanţelor implicate în procedură, respectiv asigurarea resurselor umane necesare bunei funcţionări şi echilibrarea volumului de muncă, în caz contrar fiind încălcat justul echilibru dintre interesele publice ale instanţei la care se solicită transferul şi interesele private ale solicitantului.

Astfel, la soluţionarea cererii de transfer formulate, secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat în mod efectiv, coroborat şi unitar toate criteriile de transfer prevăzute de lege, apreciind în mod corect că nu era oportună admiterea, la acel moment, a transferului magistratului în cauză.

În atare condiţii, soluţia de respingere a cererii de transfer a contestatoarei dispusă de secţia pentru judecători este justificată şi se încadrează în limitele competenţei şi dreptului de apreciere conferit de lege, neputându-se reţine un exces de putere, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Concluzionând, Înalta Curte constată că nu subzistă motivele de nelegalitate a Hotărârii nr. 1274 din data de 6 aprilie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători invocate de contestatoare, astfel încât, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi a art. 191 din Legea nr. 303/2022, raportat la art. 29 alin. (5) - (7) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte va respinge contestaţia formulată de contestatoarea A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 1274 din data de 6 aprilie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 20 septembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.