Judicial review of CSM transfer refusal based on cumulative application of legal criteria and childcare leave in effective seniority

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2023

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul contestaţiei deduse judecăţii

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 23 martie 2023 sub nr. x/2023, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii ("CSM"), anularea Hotărârii nr. 1630 din data de 22 noiembrie 2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori şi, pe cale de consecinţă, obligarea intimatului la emiterea unei hotărâri prin care să dispună transferul contestatorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi.

În motivare, din perspectiva descrierii situaţiei de fapt incidente cauzei, contestatorul a învederat că, odată cu cererea sa, au mai formulat cereri de transfer pentru ocuparea celor două posturi vacante la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi alocate pentru ocupare în prima etapă a sesiunii de transfer a procurorilor, desfăşurată în perioada septembrie- noiembrie 2022, următorii procurori: B., C., D., E. şi F..

A mai arătat contestatorul că la data formulării cererilor de transfer, atât acesta, cât şi ceilalţi 5 procurori menţionaţi, ocupau posturi în cadrul aceleiaşi unităţi de parchet, mai precis Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, cu precizarea că doamnele procuror E., B. şi F. erau delegate la unitatea de parchet la care au solicitat transferul, mai precis la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi. Cererile de transfer formulate de doamnele procuror B. şi F. au fost admise, în timp ce celelalte cereri, printre care şi cea a contestatorului, au fost respinse.

Urmare prezentării motivării expuse de intimat în Hotărârea CSM nr. 1630 din data de 22 noiembrie 2022, contestatorul a argumentat în sensul că, dintr-o primă perspectivă, nelegalitatea hotărârii ar deriva din nelegalitatea criteriului priorităţii la transfer, acordată procurorilor care îşi desfăşurau deja activitatea la unitatea de parchet la care au solicitat transferul, în baza delegării.

În opinia contestatorului, acest aspect ar fi avut natura unui criteriu decisiv ce a fost folosit de către secţia de procurori a CSM la analiza justului echilibru ce trebuie menţinut între interesul public - buna funcţionare a parchetelor implicate - şi interesul legitim privat al solicitanţilor, cu ocazia analizării şi soluţionării cererilor de transfer, nefiind însă un criteriu legal, câtă vreme nu este şi nu a fost vreodată prevăzut de legiuitor între criteriile legale ce trebuie avute în vedere la soluţionarea cererilor de transfer.

A mai arătat contestatorul că, dacă legiuitorul ar fi intenţionat să acorde împrejurării existenţei delegării procurorului la unitatea de parchet ierarhic superioară, la care se solicită transferul, valoarea juridică de criteriu, cu siguranţă că acesta s-ar fi regăsit printre cele prevăzute exhaustiv în art. 612 din Legea nr. 303/2004.

Făcând trimitere la jurisprudenţa Înaltei Curţi, contestatorul a criticat argumentarea intimatului din pagina 4 a hotărârii contestate, prin care s-a arătat că, prin eventuala admitere a transferului contestatorului s-ar perturba activitatea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, unde acesta îşi desfăşura activitatea, prin supraîncărcarea celorlalţi procurori ca urmare a redistribuirii dosarelor.

În opinia contestatorului, acesta ar avea natura unui argument fals, întrucât pretinsa perturbare a activităţii parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi nu ar fi fost efectul admiterii cererii sale de transfer, ci al menţinerii delegării unuia dintre cei 3 procurori delegaţi de la parchetul unde îşi desfăşura activitatea la parchetul unde a solicitat transferul şi după momentul realizării transferului.

Cât despre "pericolul" redistribuirii către alţi colegi procurori a dosarelor intrate în parchet şi repartizate pentru a fi soluţionate către contestator, acesta apreciază că un atare fapt nu a reprezentat un veritabil impediment când s-a realizat transferul ori delegarea altor colegi, având în vedere preluarea dosarelor aflate în lucru la aceştia şi repartizarea lor procurorului proaspăt transferat/delegat acolo, ţinând cont şi de avantajul identităţii clădirii în care unităţile de parchet implicate în procedura de transfer îşi au sediul.

Printr-un alt set de argumente, contestatorul a apreciat că nelegalitatea hotărârii atacate ar fi generată de aplicarea defectuoasă a criteriului vechimii efective în funcţia de procuror.

În acest sens, contestatorul a arătat că, deşi în argumentarea admiterii cererii de transfer a doamnei procuror F., a fost invocat criteriului vechimii în funcţia de procuror, susţinându-se că aceasta ar fi fost superioară celei a restului procurorilor ce au formulat cereri de transfer, un atare criteriu nu poate fi folosit în defavoarea contestatorului, întrucât acesta are aceeaşi vechime în funcţia de procuror precum cea a colegei sale.

A mai arătat contestatorul că interpretarea criteriului prevăzut la art. 612 lit. e) din Legea nr. 303/2004, în lumina justului echilibru ce trebuie menţinut între interesul public şi interesul legitim privat al solicitanţilor, ar fi trebuit să genereze un oarecare avantaj pentru contestator, întrucât vechimea sa efectivă în funcţia de procuror include şi perioadele în care a lucrat ca procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, asigurând împreună cu alţi colegi buna funcţionare a parchetului pe durata efectuării concediului de creştere a copilului de către unii dintre colegi, inclusiv colega menţionată, care a devenit mamă în perioada când lucra la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi.

A mai arătat contestatorul că, spre deosebire de colega sa, a cărei vechime efectivă în funcţia de procuror a fost comparată cu a contestatorului, acesta, deşi a devenit tată în cursul anului 2018, având posibilitatea legală de a obţine concediu pentru creşterea copilului, a optat doar pentru efectuarea concediului paternal, pe o durată de 15 zile. A mai subliniat contestatorul că această observaţie critică nu trebuie privită drept o consecinţă negativă asupra carierei procurorului care a ales să beneficieze de concediul pentru creşterea copilului până la vârsta de 2 ani (un drept prevăzut de lege, conform art. 1 din O.U.G. nr. 148/2005), ci ca un argument suplimentar în susţinerea motivul lipsei de temeinicie a modului în care s-a folosit criteriul vechimii efective în funcţia de procuror.

Contestatorul a apreciat că, dacă s-ar fi procedat în mod temeinic la verificarea comparativă şi cumulativă a criteriilor legale, intimatul ar fi trebuit să expună în scris modul cum a stabilit (considerat) îndeplinirea condiţiei de efectivitate a vechimilor în funcţia de procuror a contestatorului şi a colegei F.. A mai subliniat contestatorul numărul de mici erori materiale sau omisiuni culpabile prezente pe pagina hotărârii contestate care conţinea esenţa raţionamentului avut în vedere la soluţionarea cererilor de transfer (cum ar fi "Tecuci" în loc de Iaşi, "cei 3 procurori" " în loc de cei 6 procurori", formularea "vechimea în funcţia de procuror" deşi legea prevede în art. 612 lit. e) din Legea nr. 303/2004 drept criteriu legal "vechimea efectivă în funcţia de judecător sau, după caz, de procuror").

Ocolirea caracterului "efectiv" al vechimii în funcţia de procuror sau judecător ar fi fost menită, în opinia contestatorului, a scuti analiza acestui criteriu legal, noţiunea de "vechime efectivă în funcţia de judecător sau procuror" neincluzând şi noţiunea de "vechime în funcţia de procuror sau judecător", raportul de tip parte-întreg fiind în sens invers: vechimea în funcţia de procuror sau judecător include vechimea efectivă în funcţia de procuror sau judecător.

A mai evocat contestatorul şi o natură discriminatorie a folosirii perioadei în care magistratul părinte s-a aflat în concediul de creştere a copilului la calculul vechimii efective în funcţia de procuror avute în vedere la verificarea criteriului din procedura de transfer, faţă de procurorul care, devenind părinte după dobândirea funcţiei, având posibilitatea legală de a beneficia de respectivul concediu, a optat să continue raportul de muncă, în condiţiile în care legiuitorul a folosit noţiunea de vechime efectivă în funcţie pentru a exclude de la calcul perioadele asimilate vechimii în funcţiile de procuror.

Printr-un alt set de argumente, contestatorul a exhibat drept motiv pentru care, în opinia sa, hotărârea secţiei de procurori ar fi nelegală, aplicarea defectuoasă a criteriului vechimii la parchetul de la care se solicită transferul.

În acest sens, contestatorul a susţinut că, în considerentele hotărârii atacate, nu este dezvoltat raţionamentul aplicat în analiza acestui criteriu, nemenţionându-se, din perspectiva comparaţiei efectuate, care este data de la care doamnele procuror, cărora li s-a admis cererea de transfer, au început să lucreze la unitatea de parchet de la care au solicitat transferul, cu atât mai mult cu cât, în aprecierea contestatorului, colegele acestuia nu puteau fi avantajate de "verificarea comparativă" cu situaţia sa.

A mai învederat contestatorul că, prin hotărârea secţiei de procurori, a fost aplicat defectuos şi criteriului prevăzut la art. 612 lit. a) din Legea nr. 303/2004, privind avizele acordate în cauză.

Contestatorul a arătat că nu s-a făcut referire, în motivarea hotărârii atacate, la avizele şi punctele de vedere emise pentru cele două colege cărora li s-a admis transferul, după cum nu au fost expuse motivele sau argumentele care au stat la baza respectivelor avize ori puncte de vedere nefavorabile emise în privinţa contestatorului.

Învederând faptul că nici legiuitorul nu prevede care ar fi criteriile după care ar trebui să se ghideze emitenţii avizelor prevăzute la art. 612 lit. a) din Legea nr. 303/2004, contestatorul a subliniat că legea impune membrilor secţiei care soluţionează cererile de transfer să aibă în vedere motivele cuprinse în avizele consultative şi punctele de vedere prevăzute la art. 60 alin. (1) din lege.

Contestatorul a mai evocat o ocultare a respectivelor motive care au condus la emiterea avizului negativ şi la punctul de vedere nefavorabil în ceea ce îl priveşte, aspect ce ar confirma, în opinia sa, o manieră defectuoasă în care s-ar fi procedat la verificarea comparativă şi cumulativă a criteriilor legale.

Presupunând că respectivul aviz negativ sau punctul de vedere nefavorabil emise în privinţa sa de către conducătorii parchetelor ierarhic superioare au avut în vedere raportarea la criteriile prevăzute de lege la art. 612 din Legea nr. 303/2004, contestatorul a apreciat că analiza lor a fost viciată de folosirea criteriului nelegal al priorităţii la transfer a procurorului delegat.

A mai arătat contestatorul că, din motivarea hotărârii contestate rezultă că membrii secţiei pentru procurori clamează preocupare pentru asigurarea resurselor umane necesare bunei funcţionări şi pentru echilibrarea volumului de muncă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, în scopul combaterii motivelor invocate de contestator în sprijinul cererii sale de transfer (care se bazau în special pe vechimea efectivă dobândită în profesie şi vechimea la unitatea de parchet la care îşi desfăşura activitatea), demers apreciat de contestator drept injust, câtă vreme în acelaşi an, 2022, s-a dispus delegarea celor 3 procurori de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi către Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, printre care se află şi cei 2 procurori cărora li s-a admis transferul.

Referitor la faptul că, în conţinutul hotărârii atacate, sunt evocate încărcătura dosarelor/procuror şi încărcătura dosarelor/schemă pentru primul semestru din anul 2022, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, contestatorul a opinat că ar fi fost utilă, la epoca analizării cererilor de transfer, o solicitare a volumului de activitate pentru anul precedent (2021), pentru a se observa că şi contestatorul a contribuit în mod substanţial la obţinerea rezultatelor bune de către unitatea de parchet la care îşi desfăşura activitatea. În acest sens a învederat că, în anul 2021, a avut 880 de dosare penale repartizate în lucru (intrate în parchet cu propunere de soluţionare), a soluţionat 1027, dintre care 60 prin rechizitoriu, trimiţând în judecată 75 inculpaţi, dintre care 7 în stare de arest preventiv şi a formulat 11 propuneri de luare de măsuri preventive.

Spre comparaţie, colegele cărora li s-au admis cererile de transfer, au avut în anul 2021 următoarele rezultate: F. a avut repartizate în lucru 773 dosare penale, soluţionând 697, dintre care 62 prin rechizitoriu, trimiţând în judecată 72 inculpaţi, dintre care 13 în stare de arest preventiv şi a formulat 34 propuneri de luare de măsuri preventive, iar B. a avut repartizate în lucru 1315 dosare penale, soluţionând 1240, dintre care 75 prin rechizitoriu, trimiţând în judecată 90 de inculpaţi, dintre care 17 în stare de arest preventiv şi a formulat 32 propuneri de luare de măsuri preventive.

1.2. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, arătând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, fiind emisă cu respectarea normelor legale şi regulamentare incidente în materie.

Urmare unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, intimatul a susţinut, în esenţă, că, la soluţionarea cererii de transfer formulate, s-au analizat coroborat şi unitar toate criteriile de transfer prevăzute de lege, iar din coroborarea tuturor dispoziţiilor legale privitoare la transferul judecătorilor şi procurorilor rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncţionalităţi în activitatea parchetelor şi instanţelor, cu păstrarea unui just echilibru între interesele parchetului/instanţei implicate în procedură şi interesul privat al solicitantului.

Plecând de la acest atribut al Consiliului, secţia pentru procurori ar fi apreciat, în mod legal şi temeinic asupra cererii contestatorului, în considerentele actului atacat fiind expuse informaţii privind traseul profesional al procurorului, vechimea în funcţia de procuror, cea de la unitatea de parchet de la care se solicita transferul, precum şi cea în gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă tribunal, date referitoare la situaţia unităţilor de parchet implicate în procedura de transfer, dar şi la avizele consultative obţinute.

În speţă, secţia pentru procurori a constatat că în respectiva sesiune de transferuri, 6 procurori formulaseră cereri de transfer de la Parchetul de pe lângă Judecătoria laşi. Or, în contextul volumului de lucru de la această unitate de parchet, în mod corect s-a apreciat ca fiind oportună admiterea doar a două din cele şase cereri de transfer formulate.

Pe aceste premise, s-a procedat la analiza comparativă a celor 6 cereri de transfer formulate de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria laşi, secţia apreciind ca fiind prioritare solicitările doamnelor procuror B. şi F., în considerarea motivelor cuprinse în avizelor consultative emise de unităţile de parchet implicate, precum şi a faptului că deţineau cea mai mare vechime în funcţia de procuror.

Astfel, cu privire la primul criteriu de departajare avut în vedere de secţia pentru procurori, spre deosebire de situaţia doamnelor procuror B. şi F. care au primit avize favorabile din partea tuturor unităţilor de parchet implicate, contestatorul a primit aviz nefavorabil din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul laşi motivat de faptul că la sfârşitul lunii septembrie 2022 acesta mai avea de soluţionat un stoc mare de dosare (758), manifestând dificultăţi de integrare în colectiv şi de gestionare a unor situaţii de criză şi nedobândind suficientă maturitate profesională pentru a-şi desfăşura activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul laşi.

În acest context, în opinia intimatului, în mod corect secţia pentru procurori a avut în vedere şi a acordat prioritate argumentelor expuse în avizele consultative, având în vedere rolul însemnat al conducătorilor unităţilor de parchet în gestionarea optimă a resurselor umane din cadrul acestora.

De altfel, printre motivele expuse în cadrul avizelor favorabile emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul laşi cu privire la doamnele procuror B. şi F. s-a numărat şi faptul că acestea au fost delegate în cadrul respectivei unităţi de parchet începând cu data de 22.06.2022.

Or, atâta vreme cât faptul delegării celor doi procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul laşi a fost menţionat în avizul favorabil emis de această unitate de parchet ca fiind unul dintre motivele emiterii acestuia, iar legea prevede că motivele cuprinse în avizele consultative se numără printre criteriile legale ce trebuie avute în vedere la soluţionarea cererii de transfer, în mod corect a procedat secţia pentru procurori când a analizat cererile concurente şi prin prisma acestui aspect.

În acest context, intimatul a precizat că transferul unui procuror care este deja delegat la unitatea de parchet respectivă reprezintă o măsură de natură să permanentizeze o stare de fapt preexistentă din perspectiva mobilităţii personalului, fără a fi afectată, în mod real, situaţia unităţii de unde se solicită transferul, ci dimpotrivă, reprezintă un avantaj pentru aceasta, prin efectul vacantării postului judecătorului delegat.

În plus, intimatul a subliniat că delegarea doamnelor procuror s-a realizat în condiţiile art. 57 din Legea nr. 303/2004 de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, în considerarea rolului acestuia în gestionarea resurselor umane din cadrul parchetelor arondate, măsura delegării neputând fi, aşadar, imputată secţiei pentru procurori.

A mai arătat intimatul că nicăieri în actul administrativ atacat nu s-a reţinut caracterul prioritar al delegării celor doi procurori a căror cereri de transfer au fost admise, acest aspect menţionat cu titlu adiacent în considerentele hotărârii fiind analizat prin coroborare şi cu restul criteriilor legale.

Totodată, intimatul a subliniat că, independent de poziţia exprimată de unitatea de parchet de unde se solicită transferul, sau, după caz, de cele unde se solicită transferul, gestionarea resurselor umane la nivelul instanţelor reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să aibă în vedere asigurarea bunei funcţionări a activităţii parchetelor implicate.

Or, prin raportare la motivele expuse în avizul nefavorabil emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul laşi potrivit cărora contestatorul figura la sfârşitul lunii septembrie 2022 cu un stoc de 758 de dosare, în mod corect a apreciat secţia pentru procurori că o eventuală admitere a cererii de transfer formulate de acesta ar fi condus la perturbarea activităţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi prin supraîncărcarea celorlalţi procurori în urma redistribuirii dosarelor, aspect care ar fi condus la creşterea timpului de soluţionare a cauzelor.

Intimatul a apreciat nefondată şi critica contestatorului privind greşita includere a concediului de creştere a copilului în calculul vechimii în funcţia de procuror sau judecător, legiuitorul reglementând cu titlu expres, în cadrul art. 22 alin. (2) din O.U.G nr. 111/2010 faptul că "Perioada concediului pentru creşterea copilului prevăzut la art. 2 alin. (1) constituie vechime în muncă şi în serviciu, precum şi în specialitate şi se are în vedere la stabilirea drepturilor ce se acordă în raport cu acestea, cu respectarea prevederilor Legii nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările şi completările ulterioare."

În acest context, în opinia intimatului, nu s-ar putea aprecia că reclamantul ar fi avantajat în raport de doamna procuror F. care a petrecut o perioadă mai lungă în concediul de creştere a copilului, atâta vreme cât legea asimilează perioada menţionată vechimii efective în funcţia de procuror, neexistând o discriminare în raport de restul magistraţilor care au optat pentru valorificarea întregului concediu de creşterea a copilului, atâta vreme cât şi contestatorul a avut, la rândul său, această posibilitate.

A mai învederat intimatul că raportul juridic de drept administrativ este supus principiului proporţionalităţii între interesul public pe care autoritatea publică are misiunea de a-l aduce la îndeplinire şi măsurile individuale dispuse în exercitarea competenţei ce îi este conferită tocmai în scopul satisfacerii interesului public. Acest principiu impune ca actele administrative să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel încât inconvenientele cauzate destinatarului să nu fie excesiv de împovărătoare.

Cu alte cuvinte, limitele legale ale exercitării dreptului de apreciere conferit autorităţii publice se raportează la scopul legii, iar respectarea acestor limite presupune respectarea principiului proporţionalităţii, a echilibrului necesar între măsurile individuale şi interesul public ocrotit, potrivit competenţei legale a autorităţii publice, în speţă, fiind vorba de interesul public al bunei funcţionări a justiţiei.

Din această perspectivă, secţia pentru procurori nu s-a îndepărtat de la scopul legii şi nu a acţionat în mod nerezonabil ori cu încălcarea limitelor marjei de apreciere atunci când a respins cererea de transfer formulată de contestator.

1.3. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul formulat faţă de întâmpinarea Consiliului Superior al Magistraturii, contestatorul a învederat că argumentul intimatului privind rolul însemnat al conducătorilor unităţilor de parchet în gestionarea optimă a resurselor umane din cadrul acestora ar fi irefutabil dacă ar viza procedura delegării procurorilor, astfel cum era reglementată la epoca soluţionării cererilor de transfer şi nu procedura transferului procurorilor de la o unitate de parchet la alta, mai ales atunci când transferul se face la o unitate de parchet ierarhic superioară celei de la care se solicită transferul.

În opinia contestatorului, rolul însemnat al conducătorilor unităţilor de parchet implicate în procedura transferului procurorilor este estompat de către legiuitor, prin instituirea normei neechivoce de a emite un aviz consultativ motivat, conform art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, care trebuie să cuprindă, potrivit art. 61 alin. (4) din lege, menţiuni privind posturile vacante, posturile ocupate şi încărcătura pe judecător sau pe procuror şi pe schemă la instanţa sau la parchetul de la care, respectiv la care se solicită transferul, precum şi situaţia hotărârilor sau a lucrărilor restante ale judecătorului sau ale procurorului care solicită transferul.

Consideră că secţia pentru procurori din cadrul C.S.M. nu se poate degreva de sarcina de a judeca, de a analiza motivele cuprinse în avizele respective, care sunt consultative şi nu conforme (deci nu sunt un obstacol pentru organul jurisdicţional decident în soluţionarea cererii în alt sens decât a fost emis avizul), având în vedere şi atributul său prevăzut de lege în gestionarea carierei magistraţilor.

În dezacord cu intimatul, contestatorul a apreciat că marja de apreciere a C.S.M. în analiza cererilor de transfer nu este una discreţionară, tocmai pentru că legea îl obligă să analizeze şi să motiveze soluţia, cu referire la criteriile prevăzute de lege, inclusiv cu referire la criteriul prevăzut la art. 612 lit. a) din Legea nr. 303/2004.

Cu privire la avizul consultativ negativ, emis de către Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi la data de 25.10.2022, despre ale cărui motive ar fi aflat abia cu ocazia procedurii de contestaţie, contestatorul a învederat că aspectul legat de numărul de 758 dosare de soluţionat, apreciat ca fiind "mare" nu poate fi util în departajarea cererii sale de transfer de cererea colegei căreia i s-a admis transferul şi care avea aceeaşi vechime în magistratură, dar o vechime mai mică la unitatea de parchet de la care s-a solicitat transferul. În acest sens arată că organul jurisdicţional ar fi trebuit să aibă în vedere şi situaţia numărului de dosare de soluţionat aflate în fişetul procurorului contracandidat, dar această comparaţie nu putea fi făcută întrucât procurorul "contracandidat" fusese delegat la unitatea de parchet ierarhic superioară, începând cu data de 22.06.2022 şi, astfel, nu mai exista un termen de comparaţie.

Prin urmare, în opinia contestatorului, criteriul nelegal al priorităţii la transfer a procurorului delegat la unitatea de parchet ierarhic superioară către care a cerut transferul, nu doar că a fost avut în vedere în mod exclusiv de către conducătorul unităţii de parchet ierarhic superioară, care a emis avizul consultativ negativ pentru contestator şi pozitiv pentru contracandidată, dar a produs şi efecte practice favorizante pentru procurorul delegat care a cerut transferul, în sensul în care a sustras de la comparaţie criteriul numărului de dosare aflate în lucru, avut în vedere doar pentru analiza cererii contestatorului.

Pe de altă parte, contestatorul a arătat că, pe lângă caracterul consultativ al avizului conducătorului unităţii de parchet către care se solicita transferul, intimatul chemat să analizeze şi să judece asupra motivelor avute în vedere de către emitentul avizului, trebuia să observe că numărul de dosare aflate în lucru la procuror nu poate constitui un criteriu obiectiv de comparaţie câtă vreme procurorii ale căror cereri de transfer erau în concurs se aflau în situaţii diferite, care nu le puteau fi imputabile.

În opinia contestatorului, numărul de dosare aflate în lucru la procuror nu putea constitui un impediment real pentru transferul la unitatea de parchet ierarhic superioară după cum nu a constituit nici la momentul delegării celor 3 procurori, având în vedere că cele două unităţi de parchet implicate în transfer îşi au sediul în aceeaşi clădire şi în mod cutumiar, aproape tradiţional, dosarele intrate în parchet cu propunere de soluţionare la procurorii de la PJ Iaşi, care au fost delegaţi sau transferaţi la parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi au fost preluate şi repartizate în lucru la procurorul proaspăt delegat/transferat, mai ales că Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi se află foarte aproape de media naţională în privinţa numărului de dosare soluţionate/de soluţionat raportate la schema de procurori ori la numărul de procurori care lucrează efectiv.

Contestatorul a subliniat că nu poate fi regăsită, în motivele avizului, vreo referire la numărul de dosare soluţionate de către doamna procuror delegat ori pe care le-ar mai fi avut de soluţionat la o anumită dată, iar sectorizarea activităţii din parchet nu o fac procurorii de execuţie, tipul de speţe şi volumul de dosare variind de la un sector la altul, după cum variază şi numărul ori calitatea pregătirii profesionale a organelor de cercetare penală ale căror cauze se află în supravegherea procurorilor de la acelaşi parchet, cu influenţă decisivă asupra ritmului de lucru al procurorului.

Cu referire la caracterul efectiv al vechimii în funcţia de procuror, în sensul prevăzut la art. 612 din Legea nr. 303/2004, pe care intimatul îl asociază şi pentru perioada în care magistratul s-a aflat în concediul de creştere a copilului, pe lângă motivele arătate în contestaţia formulată, contestatorul a subliniat că respectarea justului echilibru dintre interesul individual al magistratului şi interesul general al unităţii de parchet în care îşi desfăşoară activitatea, nu poate fi realizată dacă la departajarea cererilor de transfer se apreciază că vechimea dobândită de către magistratul-procuror în timpul efectuării concediului pentru creşterea copilului şi activitatea efectivă desfăşurată de magistratul-procuror care timp de mai multe luni sau ani soluţionează dosare şi supraveghează activitatea de urmărirea penală a organelor de cercetare penală, asigură serviciul de permanenţă la unitatea de parchet în care este încadrat, în timp ce contribuie direct ori indirect la asigurarea activităţii şi pe sectorul colegului procuror care se află în perioada respectivă în efectuarea concediului de creştere a copilului, în condiţiile în care schema de personal nu este completă mai niciodată şi numărul celor care lucrează efectiv este diminuat şi de colegii delegaţi la alte unităţi de parchet, sectoarele de activitate ale parchetului neintrând în conservare pentru ca procurorii delegaţi la alte unităţi de parchet ori aflaţi în diverse concedii să revină la locul de muncă unde sunt încadraţi.

A mai arătat contestatorul că nu i-a fost adus la cunoştinţă, nici în timpul procedurii de transfer nici prin hotărârea comunicată, conţinutul motivului avizului consultativ negativ emis de către procurorul parchetului ierarhic superior, către care a solicitat transferul, pentru a-şi putea formula o apărare şi pentru a putea cere lămuriri cu privire la cine, când şi în ce context a realizat o evaluare asupra activităţii sale şi a relaţiei lui profesionale cu colegii de serviciu.

Subliniind faptul că este de notorietate buna relaţie de colegialitate şi respect existentă între contestator şi toţi colegii procurori din cadrul parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, contestatorul a arătat că membrii secţiei pentru procurori din cadru C.S.M. aveau ca sarcină de serviciu să analizeze cererile de transfer pe baza criteriilor legale, iar nu a celor neprevăzute de lege, cum ar fi sentimentele de antipatie ori părerile emitentului avizului "motivat", dar care nu cuprind argumentele logice care au stat la baza formulării unor concluzii negative, cu depăşirea atribuţiilor prevăzute de lege.

În opinia contestatorului argumentele aduse de către intimat, atât în hotărârea contestată, cât şi prin întâmpinarea formulată, tind să ocolească analiza criteriilor legale, expres prevăzute de lege, fiind valorificate păreri subiective exprimate în avizele negative emise. Totodată, contestatorul a învederat că prin delegarea colegei sale la unitatea de parchet ierarhic superioară către care a cerut ulterior transferul cu 3 luni înainte de declanşarea sesiunii de transfer a procurorilor, s-a preconstituit acesteia un avantaj menit să o favorizeze în procedura de transfer, iar acest criteriu nelegal a stat la baza soluţionării concursului cererilor de transfer în favoarea sa şi în defavoarea contestatorului.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Examinând Hotărârea nr. 1630 din data de 22 noiembrie 2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, prin prisma criticilor formulate de contestator, a apărărilor intimatului şi faţă de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestaţie este neîntemeiată, pentru următoarele argumente:

Din perspectiva situaţiei de fapt, se reţine că în prima etapă a sesiunii de transfer a procurorilor organizată de Consiliul Superior al Magistraturii ("CSM"), ce s-a desfăşurat în perioada septembrie - noiembrie 2022, pentru ocuparea celor două posturi vacante la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, 6 procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi au formulat cereri de transfer, mai precis domnul procuror A., doamna procuror C., doamna procuror B., la acel moment delegată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, doamna procuror E., la acel moment delegată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, doamna procuror D. şi doamna procuror F., la acel moment delegată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Conform datelor publicate pe pagina de internet a CSM-ului, dintre cele 6 cereri de transfer au fost admise cele ale doamnelor procuror F. (prin Hotărârea CSM nr. 1635/22 noiembrie 2022) şi B. (prin Hotărârea CSM nr. 1632/22 noiembrie 2022).

Cererea contestatorului A. de transfer de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a fost respinsă prin Hotărârea nr. 1630/22.11.2022 a secţiei pentru procurori din cadrul CSM, iar prin contestaţia ce face obiectul cauzei pendinte, Înalta Curte a fost învestită cu verificarea legalităţii acesteia.

Raportat la conţinutul actului administrativ atacat, dispoziţiile legale incidente în cauza pendinte sunt cele cuprinse în art. 60, art. 611 şi art. 612 din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, astfel cum au fost modificate în acord cu Decizia nr. 454/24.06.2020 a Curţii Constituţionale.

Conform dispoziţiilor art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor:

"(1) Transferul judecătorilor şi procurorilor de la o instanţă la altă instanţă sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituţie publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul consultativ motivat al preşedintelui instanţei sau al conducătorului parchetului de unde se transferă şi unde se transferă, însoţite de punctul de vedere al preşedinţilor curţilor de apel sau al procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel în circumscripţia cărora se află instanţa sau parchetul de unde se transferă şi unde se transferă. În cazul în care transferul se solicită în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel sau a aceluiaşi parchet de pe lângă o instanţă din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel este necesar punctul de vedere al preşedintelui respectivei curţi de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă respectiva curte de apel."

Potrivit art. 611 alin. (1) din acelaşi act normativ:

"(1) Cererile de transfer se depun la Consiliul Superior al Magistraturii în termen de 15 zile de la data publicării anunţului prevăzut la art. 61 alin. (1). Cererea de transfer va conţine informaţii privind specializarea judecătorului sau a procurorului şi, dacă este cazul, disponibilitatea asumată a acestuia de a activa la instanţa sau la parchetul la care solicită transferul, în oricare dintre secţiile sau completurile sau compartimentele la care cerinţele acestei instanţe sau ale acestui parchet o impun."

Totodată, art. 612 din Legea nr. 303/2004 dispune astfel:

"la soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanţe şi ale procurorilor la alte parchete se au în vedere următoarele criterii:

a) motivele cuprinse în avizele consultative motivate şi punctele de vedere prevăzute la art. 60 alin. (1);

b) volumul de activitate al instanţei sau al parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele sau la parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;

c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei sau al completului corespunzător specializării;

d) vechimea la instanţa sau la parchetul de la care se solicită transferul;

e) vechimea efectivă în funcţia de judecător sau, după caz, de procuror;

f) vechimea în gradul aferent instanţei sau parchetului la care se solicită transferul;

g) disponibilitatea de a activa în secţia sau în completul corespunzător specializării postului vacant;

h) domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului;

i) distanţa dintre domiciliul sau, după caz, reşedinţa şi sediul instanţei sau al parchetului la care funcţionează judecătorul sau procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

j) starea de sănătate şi situaţia familială."

Analizând argumentele de ordin critic aduse de contestator hotărârii atacate, ce, sunt centrate, pe de o parte, pe teza unei pretinse nemotivări a actului administrativ (aspect evocat prin diverse paragrafe, expuse în cuprinsul întregii contestaţii, şi reiterate şi prin răspunsul la întâmpinare), iar, pe de altă parte, pe cea a modului, apreciat de contestator drept incorect, în care au fost valorificate criteriile prevăzute de art. 612 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Înalta Curte le găseşte neîntemeiate.

Din perspectiva motivării actului administrativ se reţine că, deşi aceasta reprezintă un element esenţial pentru formarea convingerii cu privire la legalitatea şi oportunitatea actului administrativ, constituind, totodată, o garanţie a alegerii soluţiei optime de către organul de decizie, amploarea şi detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească depind de circumstanţele fiecărui caz.

Aşadar, deşi motivarea reprezintă o obligaţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ, ea face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia şi contextul adoptării sale, prin prisma obiectivului său, care este prezentarea într-un mod clar şi neechivoc a raţionamentului instituţiei emitente a actului.

În cazul de faţă, în Hotărârea nr. 1630/22.11.2022 a secţiei pentru procurori din cadrul CSM, emitentul actului administrativ a indicat care este situaţia de fapt şi a precizat temeiurile de drept care au stat la baza întocmirii acesteia, indicând motivele respingerii cererii de transfer formulate de contestatorul A..

Contrar afirmaţiilor contestatorului, conform cărora în actul atacat intimatul nu ar fi expus modul cum a stabilit îndeplinirea condiţiei de efectivitate a vechimilor în funcţia de procuror a contestatorului şi a colegei F., or că în considerentele hotărârii contestate, nu ar fi fost dezvoltat raţionamentul aplicat în analiza criteriului vechimii la parchetul de la care se solicită transferul, sau cele privind faptul că nu ar fi fost expuse motivele sau argumentele care au stat la baza avizelor ori punctelor de vedere nefavorabile emise în privinţa contestatorului, acesta putând lua cunoştinţă de motivele avizului consultativ negativ emis de Prim-procurorul parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi la data de 25.10.2022, abia cu ocazia procedurii de contestaţie, Înalta Curte consideră că motivarea pe care intimatul a dat-o în cuprinsul actului administrativ în discuţie permite atingerea dublei finalităţi pe care aceasta o are.

Astfel, Hotărârea nr. 1630/22.11.2022 îndeplineşte funcţia de transparenţă, de natură a permite contestatorului (drept beneficiar al actului) să verifice dacă acesta este sau nu întemeiat şi să conteste aspectele pe care le apreciază ca fiind nelegale, îndeplinirea unei astfel de funcţii fiind confirmată chiar de demersul judiciar pendinte, din cuprinsul contestaţiei formulate în cauză nerezultând elemente de dificultate privind înţelegerea argumentelor avute în vedere de către intimat, ci doar opinia contrară a contestatorului, ce a apreciat astfel de considerente drept nelegale.

Totodată, aspectele învederate de autoritate în justificarea actului administrativ, permit instanţei să realizeze controlul său jurisdicţional, respectiv reconstituirea raţionamentului efectuat de autorul actului pentru a ajunge la adoptarea acestuia.

Pe cale de consecinţă, nu se poate reţine o neîndeplinire, de către autoritatea emitentă, a obligaţiei sale de a motiva actul administrativ, fiind nefondate argumentele invocate de contestator.

Cât priveşte criticile aduse modului în care intimatul a valorificat criteriile prevăzute de art. 612 din Legea nr. 303/2004, prealabil prezentării, în concret, a considerentelor pe care se întemeiază concluzia netemeiniciei acestora, Înalta Curte aminteşte, astfel cum a statuat deja în jurisprudenţa sa constantă, că, în exercitarea atribuţiilor sale, Consiliul Superior al Magistraturii dispune de o marjă de apreciere, astfel că, în situaţia în care nu pot fi identificate motive de nelegalitate formală ori elemente din care să rezulte că emitentul actului administrativ, prin conduita lui, s-a îndepărtat de la scopul legii ori a încălcat principiul proporţionalităţii între interesul public şi cel privat, o evaluare a substanţei măsurilor dispuse, făcută de instanţa de contencios administrativ însăşi, ar constitui o ingerinţă nepermisă în atribuţiile administraţiei publice.

Este important însă, ca eventualul refuz al autorităţii să nu se transforme în ceea ce dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ denumesc "exces de putere", respectiv depăşirea limitelor dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, prevăzute de Constituţie sau de lege.

Analizând conţinutul actului administrativ atacat în cadrul coordonatelor astfel configurate, Înalta Curte constată că Hotărârea nr. 1630 din data de 22 noiembrie 2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori respectă limitele şi scopul prevederilor legale în executarea cărora a fost adoptată, iar măsura a fost în mod exhaustiv şi adecvat motivată, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Este de remarcat că, în cauză, întreaga procedură s-a desfăşurat cu respectarea prevederilor art. 60, ale art. 611, precum şi ale art. 612 din Legea nr. 303/2004, citate în precedent, analiza cererii de transfer efectuându-se prin prisma criteriilor reglementate de acestea, tocmai pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiţii de legalitate şi oportunitate şi în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei solicitări.

De asemenea, trebuie subliniat că nu există o ordine de prioritate între criteriile legale mai sus arătate, ci acestea reclamă o evaluare comparativă şi cumulativă, în scopul menţinerii unui echilibru între interesul public - buna funcţionare a parchetelor - pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesul legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer.

Se reţine că noţiunea de utilitate se apreciază prin raportare la posturile vacante existente la instanţe sau parchete şi vizează, în esenţă, îndeplinirea de către acestea a tuturor condiţiilor necesare pentru a putea fi incluse în lista posturilor disponibile într-o anumită sesiune de transferuri, în timp ce conceptul de oportunitate se analizează prin raportare la măsura ce urmează a fi dispusă de organul emitent, în speţă transferul, şi constă în capacitatea acestuia de a alege, dintre mai multe soluţii posibile şi egale în aceeaşi măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut.

Aşadar, oportunitatea se află în strânsă legătură cu puterea discreţionară a administraţiei publice, criticată de asemenea de contestator, existând, după cum s-a arătat şi anterior, o marjă lăsată la libera apreciere a autorităţii, astfel ca, în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor, aceasta să poată recurge la orice mijloc de acţiune, în limitele competenţei sale.

Eventuala existenţă a unor posturi vacante utile într-o sesiune de transferuri nu creează, în mod automat, premisele pentru admiterea cererii de transfer a contestatorului, solicitarea acestuia urmând a fi supusă unei analize de oportunitate, cu atât mai mult cu cât, din interpretarea dispoziţiilor legale anterior enunţate, rezultă că normele care reglementează instituţia transferului au caracter supletiv şi conferă doar o vocaţie în sensul arătat, fără a crea, în mod automat, un drept solicitantului.

În speţă, intimatul a fost consecvent, în sensul în care, analizând cererea formulată în raport de motivele invocate şi de criteriile prevăzute de art. 612 din Legea nr. 303/2004, a apreciat că, în concursul dintre cererile de transfer pentru Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi formulate de mai mulţi procurori, din analiza concomitentă a acestora, în raport de criteriile personale şi profesionale, urmare unei evaluări comparative şi cumulate a unor atare cereri, nu este oportună admiterea celei formulate de contestator.

Sub aspectul conţinutului hotărârii atacate, Înalta Curte reţine că secţia pentru procurori a analizat în mod efectiv toate motivele profesionale invocate de petent (din conţinutul cererii de transfer înregistrată sub nr. x/14.10.2022 - dosarului - nerezultând invocarea unor motive personale), iar acestea au fost coroborate cu datele obiective privind situaţia posturilor unităţilor implicate în procedura de transfer, încărcătura pe schemă, la acel moment, precum, şi cu avizele emise în cauză şi vechimea efectivă în funcţiile de procuror.

Astfel, contrar celor evocate de contestator, aspectul existenţei unei delegări anterioare nu a reprezentat un criteriu adăugat de intimat la lege, ci doar un element circumstanţial, menţionat în avizele pozitive emise de Parchetul de pe lângă Tribunal Iaşi sub nr. x/2022, în privinţa d-nei procuror B. - dosarului şi sub nr. x/2022 în privinţa d-nei procuror F. - dosarului, astfel încât intră sub umbrela criteriului reglementat de lit. a) a art. 612 din Legea nr. 303/2004. Mai mult, se reţine că acest element nu a fost cel decisiv, ci a fost analizat de intimat în mod colateral şi coroborat cu aspectele arătate mai sus, inclusiv cu cele indicate în avizul negativ nr. 3696/VI/1/2022 emis de Parchetul de pe lângă Tribunal Iaşi în privinţa contestatorului A. . Deşi este adevărat că avizul emis în temeiul art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 are un rol consultativ, conform art. 612 lit. a) din Legea nr. 303/2004 motivele cuprinse în avizele consultative motivate sunt avute în vedere la soluţionarea cererilor de transfer.

Contrar celor afirmate de contestator, intimatul CSM a analizat motivele avute în vedere de către emitentul avizului negativ nr. 3696/VI/1/2022, în cuprinsul căruia s-a arătat că formularea acestuia cu privire la cererea depusă de domnul procuror A. a avut în vedere următoarele aspecte:

- La sfârşitul lunii septembrie 2022 domnul procuror mai avea de soluţionat un stoc mare de dosare, mai precis 758 de cauze;

- A manifestat dificultăţi de integrare în colectiv şi de gestionare a unor situaţii de criză;

- Nu a dobândit suficientă maturitate profesională pentru a-şi desfăşura activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunal Iaşi.

Din analiza cererii de chemare în judecată, dar şi a răspunsului la întâmpinare, Înalta Curte observă că, în afară de afirmaţia din cuprinsul răspunsului la întâmpinare, conform căreia ar fi de notorietate buna relaţie de colegialitate şi respect existentă între contestator şi toţi colegii procurori din cadrul parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, niciunul dintre celelalte aspecte indicate în avizul negativ nu a fost, în mod concret, contestat, nefiind afirmat nici faptul că numărul de dosare ar fi fost nereal, sau că nu ar fi avut dificultăţi de gestionare a situaţiilor de criză sau vreun argument care să vizeze maturitatea profesională a contestatorului.

Din cuprinsul actelor dosarului nu rezultă existenţa unor sentimentele de antipatie care să fi generat sus indicata motivare a avizului negativ acordat de Parchetul de pe lângă Tribunal Iaşi în privinţa domnului procuror A., elementele indicate în aviz intrând în sfera rolului conducătorilor unităţilor de parchet de exprimare, în mod consultativ, a elementelor pe care aceştia le apreciază relevante în gestionarea optimă a resurselor umane din cadrul parchetelor, cu relevanţă inclusiv în materia transferului.

De asemenea, argumentele pe care contestatorul le evocă, privind efectele pe care detaşarea colegelor sale ar fi produs-o din perspectiva elementului de comparaţie privind stocul de dosare, nu pot fi valorificate în sensul indicat de contestator, câtă vreme existenţa în fapt a unui atare stoc nu a fost combătută, iar chestiunea în discuţie, fiind un argument indicat în justificarea avizului negativ, reprezintă, în temeiul art. 612 lit. a) din Legea nr. 303/2004, un element obiectiv de natură a influenţa comparaţia pe care intimatul este chemat să o efectueze între toate cererile de transfer ce vizează aceleaşi posturi vacante şi din perspectiva tuturor elementelor relevante (privite în mod cumulat, iar nu departajate/separate pe categorii sau criterii).

Neîntemeiate sunt şi argumentele contestatorului privind modul în care intimatul a interpretat şi aplicat prevederile art. 612 lit. e) din Legea nr. 303/2004, referitoare la criteriul vechimii efective în funcţia de procuror, câtă vreme, conform prevederilor art. 22 alin. (2) din O.U.G nr. 111/2010 perioada concediului pentru creşterea copilului constituie vechime în muncă şi în serviciu, precum şi în specialitate şi se are în vedere la stabilirea drepturilor ce se acordă în raport cu acestea. După cum chiar contestatorul a indicat, raportul dintre noţiunea de "vechimea în funcţie" şi cea de "vechimea efectivă în funcţie" este de tip întreg-parte, or prevederile art. 22 alin. (2) din O.U.G nr. 111/2010, prin utilizarea sintagmei "constituie vechime în serviciu", vizează noţiunea de întreg, nedistingând între cele două. În acest context, în aplicarea principiului "qui potest plus, potest minus", Înalta Curte apreciază că, în virtutea prevederilor sus indicate, perioada concediului de creştere copil constituie inclusiv vechime efectivă în funcţie, astfel încât criteriul în discuţie a fost corect aplicat de către intimat în analiza cererilor de transfer.

Nu se poate reţine nici teza unei discriminări, opţiunea individuală a contestatorului de a nu uzita de dreptul la concediu de creştere copil (drept ce nu i-a fost afectat sau restricţionat), ci de a opta doar pentru efectuarea concediului paternal, pe o durată de 15 zile, neputând fi valorificată spre a se clama, în planul analizării elementelor relevante transferului, existenţa unui tratament diferenţiat.

Cât priveşte chestiunea criteriului vechimii la parchetul de la care se solicită transferul, deşi sunt corecte afirmaţiile contestatorului referitoare la faptul că acesta a devenit procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi la data de 26.01.2015, în timp ce, astfel cum rezultă din avizele emise de unităţile de parchet, colegele sale ar fi avut o vechime la acelaşi parchet inferioară celei a contestatorului, Înalta Curte reaminteşte că nu există o ordine de prioritate între criteriile legale reglementate de art. 612 din Legea nr. 303/2004, iar în evaluarea comparativă concomitentă şi cumulativă a tuturor criteriilor reglementate de acest text normativ, din perspectiva tuturor cererilor de transfer formulate pentru aceleaşi posturi vacante, pe care Consiliul Superior al Magistraturii este chemat să o realizeze, în exercitarea dreptului său de apreciere, intimatul poate să dea preferinţă unora dintre aceste criterii în defavoarea altora, fără ca un astfel de demers să poată fi calificat drept "exces de putere".

Totodată, contrar celor evocate de contestator, Înalta Curte consideră că, în realizarea sus indicatei analize, intimatul a evaluat corect criteriul volumului de activitate a parchetului de la care s-a solicitat transferul, localizarea celor două unităţi de parchet în aceeaşi incintă sau faptul că activitatea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi a fost deja perturbată prin delegările anterioare, neavând relevanţă din perspectiva analizei efectelor pe care un potenţial transfer al contestatorului l-ar produce asupra activităţii ulterioare a unităţii de parchet.

Astfel, la soluţionarea cererii de transfer formulate, secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat în mod efectiv, coroborat şi unitar toate criteriile de transfer prevăzute de lege, apreciind în mod corect că nu era oportună admiterea, la acel moment, a transferului magistratului în cauză.

În atare condiţii, soluţia de respingere a cererii de transfer a contestatorului dispusă de secţia pentru procurori este justificată şi se încadrează în limitele competenţei şi dreptului de apreciere conferit de lege, neputându-se reţine un exces de putere, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Concluzionând, Înalta Curte constată că nu subzistă motivele de nelegalitate ale Hotărârii nr. 1630 din data de 22 noiembrie 2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori invocate de contestator, astfel încât, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi a art. 611 alin. (7) din Legea nr. 303/2004, raportat la art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte va respinge contestaţia formulată de contestatorul A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 1630 din data de 22 noiembrie 2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 20 septembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.