Claimant’s appeal dismissed; barracks rightly kept in public domain as purchase post-dated attestation.

Şedinţa publică din data de 19 septembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 25.03.2021 sub dosar nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României şi Consiliul Local al Comunei Brăneşti, solicitând instanţei să dispună: 1. revocarea parţială a H.G. nr. 35/2014 pentru completarea anexei nr. 8 la Hotărârea Guvernului nr. 930/2002 privind atestarea domeniului public al Judeţului Ilfov, precum şi al oraşelor şi comunelor din Judeţul Ilfov, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 682 bis/16.09.2002; 2. anularea parţială a Hotărârii nr. 28 din 23.08.2000 pentru completarea anexei 8 privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Com. Branesti, adoptată de Consiliul Local al Comunei Brăneşti întrunit in şedinţa ordinara la data de 23.08.2000, doar în ceea ce priveşte nr. crt. 9, Codul de clasificare 1.5.12 Corp C şi Corp D din Anexa 8 - act administrativ premergător emiterii H.G. 35/13.06.2014; 3. plata cheltuielilor de judecată.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1581 din 4 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (nouă) a hotărât următoarele: "Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Guvernul României, ca nefondată.

Respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revocare, invocată de pârâtul Guvernul României, ca rămasă fără obiect.

Respinge excepţiile inadmisibilităţii, invocate de pârâtul Consiliul Local al Comunei Brăneşti, ca nefondate.

Respinge excepţia prescripţiei vizând dreptul de a formula plângere prealabilă, invocată de pârâtul Consiliul Local al Comunei Brăneşti, ca nefondată.

Respinge cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, modificată şi precizată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Consiliul Local al Comunei Brăneşti, ca neîntemeiată.".

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că sentinţa civilă nu cuprinde motivele de fapt si de drept ce au format convingerea instanţei, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nefiind indicate motivele pentru care s-au admis/respins cererile părţilor.

Sentinţa civila atacata este motivata ambiguu, superficial, instanţa de fond înlăturând nemotivat susţinerile formulate.

Or, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumetele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convigerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată argumente care, în mod necesar, trebuiau să se raporteze, pe de o parte la susţinerile şi apărările pârtilor, iar pe de alta parte la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Instanţa de fond nu numai ca nu a avut în vedere motivele invocate subsemnatul, dar nici ansamblul materialului probator administrat în cauză nu făcea dovada indubitabila a legalităţii hotărârii atacate.

Astfel, instanţa de fond a plecat de la premisa greşita a destinaţiei construcţiilor ce fac obiectul cauzei, considerând ca acestea sunt construcţii cu caracter definitiv (încorporate prin accesiune terenului), deşi acestea sunt construcţii cu caracter provizoriu, din materiale uşoare care pot fi demontate si relocate.

Pe de alta parte, instanţa de fond reţine că HCL 29/2000 modifică HCL din 1999, actul iniţial, neatacat prin acţiune, deşi actul administrativ care atesta inventarul este H.G. nr. 920/2000, ce face obiectul acţiunii.

Actul administrativ prin care se atesta domeniul public al comunei este hotărârea de guvern, hotărârile de consiliu local fiind acte administrative premergătoare, acestea neputad produce efecte sub aspectul proprietăţii publ ce asupra bunurilor inventariate.

Astfel, in ceea ce priveşte H.G. de inventariere a domeiului public, instanţa de fond a considerat ca nu au fost identificate vicii privind adoptarea hotatarii, deşi autoritatea locala trebuia sa facă dovada dreptului de proprietate a acestor construcţii-baraci la momentul inventarierii; deşi au fost efectuate demersuri in vederea depunerii documentaţiei aferente hotărârii de consiliu privind adoptarea inventarierii, aceasta nu a fost înaintată întrucat instituţiile emitente au comunicat că "nu mai deţin" actele care au stat la baza acestor acte administrative.

Instanţa de fond, în mod nelegal a apreciat ca titlul de proprietate deţinut de

Comuna Brăneşti şi inventariat în baza H.G. nr. 930/2000 este conform legii, având la momentul introducerii acestora în domeniul public, nu se aflau în proprietatea comunei printr-un act care să consfiinţeasca transferul dreptului de proprietate de la Staţiunea Didactica Belciugatele - Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară către unitatea admninistrativ teritorială.

In ceea ce priveşte efectul hotărârii de guvern privind atestarea bunurilor din domeniul public, practica instanţelor este uniformă în sensul că aceasta are efect declarativ şi nu constitutiv de drepturi.

In mod indubitabil, construcţiile metalice au fost în proprietatea Universităţii de Ştiinţe Agronomice si Medicină Veterinară la momentul adoptării H.G. nr. 930/2000 privind atestarea domeniului public şi nu putea face obiectul inventarierii în domeniul public al Comunei Branesti în lipsa unui act emis în condiţiile legii prin care să fie transferat dreptul de proprietate către Comuna Branesti.

Dreptul de proprietate asupra celor două barăci metalice nu a fost contestat de UAT Comuna Brăneşti, iar din prevederile cuprinse în art. 3 din Legea nr. 213/1998 rezultă fără echivoc că bunurile proprietate privată a prsoanleor fizice sau juridice de drept privat nu pot face parte din domeniul public. În consecinţă, construcţiile metalice nu puteau fi atestate ca facând parte din domeniul public al unităţii administrative.

Hotărârea atestă o situaţie juridică nereală, cu privire la imobilul în cauză, prin care este vătămat dreptul de proprietate a reclamantei consacrat de art. 44 din Constituţie.

Deşi legal citat în cauză, intimatul pârât Guvernul României nu a depus întâmpinare.

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de către recurent în motivarea recursului declarat, constând, în opinia acestuia, în faptul că hotărârea primei instanţe nu satisface exigenţele unei motivări rezonabile, fiind una sumară, fără a da eficienţă propriilor apărări, Înalta Curte precizează că acesta este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Recurentul se află în eroare susţinând că sentinţa pronunţată de instanţa de fond nu este motivată, din perspectiva aspectelor menţionate în susţinerea acestui motiv de casare.

Instanţa de recurs apreciază că judecătorul fondului a efectuat un examen elaborat al tuturor chestiunilor de fapt şi de drept supuse analizei sale, astfel încât, din lecturarea sentinţei pronunţate se poate constata că aceasta cuprinde toate elementele prevăzute de art. 425 C. proc. civ. referitoare la conţinutul hotărârii, printre acestea regăsindu-se şi cele enumerate în cuprinsul alin. (1) lit. b) al normei procedurale evocate, referitoare la expunerea situaţiei de fapt reţinută pe baza probelor administrate, cât şi motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia.

Inferenţa la care a apelat instanţa de fond, raţionamentul care a condus la concluzia prezentată în cadrul considerentelor, precum şi soluţia dată acţiunii introductive în ansamblul său, atât în componenta referitoare la anularea actelor contestate, cât şi din perspectiva dreptului material, rezultă în mod evident din maniera în care instanţa a abordat litigiul, respectiv prin raportare la susţinerile părţilor şi probele administrate în cauză.

Nu constituie o nemotivare şi astfel nu atrage incidenţa motivului de casare prezentat, împrejurarea că în cadrul considerentelor se regăsesc, parţial, susţineri ale părţii potrivnice, acest fapt reprezentând practic suprapunerea convingerilor instanţei cu cele ale uneia dintre părţile litigante.

Aşadar, raţionamentul instanţei de fond este uşor decelabil, lipsit de contradictorialitate, în contextul în care aceasta a apreciat punctual că sunt neîntemeiate toate apărările pârâtelor.

În plus, din punctul de vedere al standardelor de rezonabilitate, Înalta Curte arată că aceasta este suficient de concisă pentru a oferi părţilor certitudinea unei analize reale a cererii din partea judecătorului fondului, iar eventuala insuficienţă a motivării, astfel cum este clamată de către recurente, precum şi omisiunea analizării unei realităţi faptice esenţiale, în opinia acestora, nu pot fi asimilate unei nemotivări astfel cum recurenta susţine.

Prin urmare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este incident în speţă.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Potrivit art. 21 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale se întocmeşte, după caz, de comisii special constituite, conduse de preşedinţii consiliilor judeţene, respectiv de primarul general al municipiului Bucureşti sau de primari, inventarele întocmite se însuşesc, după caz, de consiliile judeţene, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau de consiliile locale, pentru ca ulterior Guvernul, prin hotărâre, să ateste apartenenţa bunurilor la domeniul public judeţean sau de interes local.

H.G. nr. 930/2002 atestă prin Anexa nr. 8 faptul că în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Brăneşti se găsesc la poziţiile 1.5.12 Corp C şi 1.5.12 Corp D.

Recurentul reclamant A. pretinde, în legătură cu bunurile respective, că în discuţie ar fi două barăci metalice pe care le-ar fi achiziţionat prin facturile nr. x/20.05.2013 şi nr. y/15.06.2012 de la Staţiunea Didactică Belciugatele .

Aşadar, arată Înalta Curte că recurentul reiterează în recurs faptul că deţine dreptul de proprietate privată asupra acelor bunuri.

Relavant în speţă este faptul că în raport de data emiterii facturilor evocate de reclamant, respectiv datele de 20.05.2013 şi 15.06.2012, în mod corect a reţinut instanţa de fond că aceste facturi sunt ulterioare emiterii H.G. nr. 930/2002 în a cărei anexe sunt enumerate şi cele două barăci metalice ca făcând parte din domeniul public al comunei Brăneşti.

Mergând mai departe, Înalta Curte arată că reclamantul nu a contestat în niciun fel faptul că dreptul de proprietate asupra terenului pe care se găsesc edificate acele barăci aparţine domeniului public local.

Mai mult, deşi facturile respective indică un transfer de la Staţiunea Didactică Belciugatele către dl. A. a unor bunuri ce erau deja inventariate ca aparţinând la momentul respectiv domeniului public al comunei Brăneşti, în cadrul acţiunii de faţă partea reclamantă nu demonstrează prevalenţa dreptului său de proprietate privată, câtă vreme indică dobândirea unor construcţii fără a demonstra faptul că vânzătorul era proprietarul terenului pe care se găseau acestea edificate.

Or, cel puţin din aceste puncte de vedere nu se poate identifica vreun motiv de nelegalitate al H.G. nr. 930/2002 în sensul dispoziţiilor legale în materie.

Deopotrivă, reclamantul a solicitat anularea Hotărârii Consiliului Local nr. 28/23.08.2000 (verso dosar fond), prin care la art. 1 s-a arătat că «Se aprobă trecerea în domeniul public al comunei Băneşti a terenurilor şi clădirilor în care îşi desfăşoară activitatea unităţile de învăţământ preuniversitar de pe teritoriul comunei Brăneşti».

Reclamantul pretinde însă că bunurile litigioase au fost achiziţionate de la Staţiunea Didactică Belcigatele, care constituie o entitate din structura Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, fără a constitui deci o unitate de învăţământ preuniversitar, care să fie vizată de Hotărârea Consiliului Local nr. 28/2000.

Totodată, din cuprinsul adresei nr. x din 11.06.2021 rezultă că USAMVB-Staţiunea Didactică Belciugatele nu a figurat în evidenţele Comunei Brăneşti.

Aşadar, recurentul reclamant s-a raportat eronat la HCL Brăneşti nr. 28/2000 ca vizând bunurile litigioase, Hotărârea Consiliului Local modificând o primă hotărâre de consiliu local adoptată la 23.08.1999 de însuşire a respectivului inventar, ce nu face însă obiectul cererii de chemare în judecată.

Eronat s-a raportat reclamantul şi la H.G. nr. 35/2015 pentru completarea anexei nr. 8 din H.G. nr. 930/2002 privind atestarea domeniului public al Judeţului Ilfov, făcând o confuzie între Hotărârea Consiliului Local nr. 35/2014 privind modificarea şi completarea inventarului domeniului public al Comunei Brăneşti şi Hotărârea de Guvern nr. 35/2014.

Aşadar, reclamantul nu demonstrează în cadrul acţiunii de contencios administrativ vătămarea vizată de art. 1 alin. (2) raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamantul A. păstrând însă în continuare posibilitatea de a exercita o acţiune în revendicare în faţa instanţei de drept comun pentru valorificarea dreptului de proprietate pretins.

Prin urmare, pentru aspectele învederate, Înalta Curte constată că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, constatând că nu există motive pentru reformarea sentinţei recurate, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 20 din legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1581 din 4 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (nouă), ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 septembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.