Contractor's EU fund recovery annulled after ICC award negates basis; English-only drafting upheld

Şedinţa publică din data de 30 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20.01.2009 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2009, reclamanta S.C. A. S.A. B. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Oficiul de plăţi şi contractare PHARE, acţiune în anularea Deciziei nr. 43/18.08.2008, emise de Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi a Procesului-verbal din 23 iulie 2008 emis de Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, înregistrat la această autoritate cu nr. x din 25.07.2008, solicitând în principal anularea acestora, obligarea pârâtului să procedeze la soluţionarea contestaţiei formulate, nr. 3 din 20.08.2008, împotriva Procesului-verbal din 23.07.2008; iar, în subsidiar, anularea Deciziei nr. 43 din 18.08.2008 şi a Procesului-verbal din 23.07.2008, pentru nelegalitate şi netemeinicie şi exonerarea sa de plata sumei de 130.386,97 Euro precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1789 din 5 iunie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A. şi Activităţi Navale, Turistice, Agricole şi Forestiere, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, prin reprezentant Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată, şi s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 1789 din 5 iunie 2014 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs recurenta-reclamantă A. S.A., întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 şi art. 3041 din C. proc. civ. de la 1865, solicitând admiterea recursului şi modifcarea sentinţei recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În acest sens, recurenta solicită să se constate inexistenţa, respectiv nulitatea absolută a înscrisului redactat în limba engleză şi intitulat "Decision no. 43 dated on 18.08.2008", precum şi a înscrisului redactat în limba engleză şi intitulat "Official Report dated on 23 July 2008", ambele emise de către Ministerul Finanţelor Publice - Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE.

De asemenea, solicită să se dispună exonerarea sa de plata sumei de 130.386,97 euro.

În motivarea recursului recurenta arată, cu caracter prealabil, că instanţa de fond a făcut, în mod evident, o aplicare greşită a normelor de drept material aplicabile în cauză, a ignorat norme imperative de drept pozitiv şi principii fundamentale ale dreptului public şi şi-a fundamentat hotărârea pe un raţionament bazat pe o logică îndoielnică, cu rezultatul pronunţării unei hotărâri contradictorii, vădit nelegală.

Astfel, curtea de apel ar fi trebuit să constate nulitatea absolută, ca acte administrativ fiscale, a înscrisurilor atacate, deoarece acestea au fost redactate numai în limba engleză, cu încălcarea art. 13 din Constituţia României şi a art. 8 din Codul de procedură fiscal şi ar fi trebuit să constate nelegalitatea actului de control presupus constituit de înscrisul "Official Report" deoarece au fost încălcate dispoziţiile O.G. nr. 79/2003, precum şi metodologia de efectuare a controlului, reglementată de Norma metodologică din 24.10.2007 de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 79/2003, aprobată prin H.G. nr. 1306/2007.

Potrivit legii, art. 1 alin. 5 din Norma metodologică, debitor, în cazul constatării efectuării unor cheltuieli neeligibile, este persoana fizică sau juridică care gestionează sau este beneficiarul fondurilor comunitare, or A. S.A, nu este nici gestionar al fondurilor, acesta fiind angajatorul şi nici beneficiar al acestora, acesta fiind Direcţia de Apă şi Canal din cadrul Consiliului Local al municipiului Paşcani, ci este contractor şi, pe cale de consecinţă, nu putea face obiectul unui control desfăşurat în temeiul O.G. nr. 79/2003.

Recurenta susţine că sentinţa civilă nr. 1789/05.06.2014 este vădit netemeinică si esenţial nelegală, invocând o primă critică constând în greşita soluţionare de către Curtea de Apel a excepţiei nulităţii absolute a înscrisurilor atacate, determinată de încălcarea art. 13 din Constituţia României si art. 8 din Codul de procedură fiscal, instanţa pronunţând hotărârea cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.)

Recurenta arată că curtea de apel a găsit neîntemeiată teza sa cu privire la inexistenţa ca acte administrativ-fiscale, respectiv nulitatea absolută a înscrisurilor atacate, datorită neîntocmirii lor în limba română, preluând întocmai şi necritic, apărarea autorităţii administrative intimate-pârâte.

Judecătorul fondului, efectiv se căzneşte să formuleze un raţionament care să acopere nelegalitatea frapantă şi ultragianta a înscrisurilor atacate. Astfel, după ce, în mai multe locuri din hotărâre, instanţa de fond face aprecierea că în cauză sunt aplicabile normele dreptului fiscal român, reţine că înscrisurile atacate, redactate numai în limba engleză, sunt legale deoarece fiind vorba de o finanţare europeană, informaţiile cuprinse în acestea trebuie să fie "accesibile şi Comisiei Europene".

România este membră a Uniunii Europene de la 01.01.2007 şi limba română este limbă oficială a Uniunii Europene, alături de limbile celorlalte 26 de state membre. Ca atare, România nu trebuie să transmită rapoarte în limba engleză ci le poate transmite şi în limba pământului.

Iar, în speţă, nu suntem în prezenţa unui "raport" ci a unui înscris, pretins act administrativ fiscal, prin care se constată şi se individualizează o creanţă fiscală. Acest înscris nu are de ce să fie comunicat Comisiei Europene care nu cunoaşte, se pare, decât limba engleză.

Este contradictorie constatarea instanţei de fond în sensul că, după ce reţine că înscrisurile atacate trebuiesc redactate în limba engleză, pentru a fi "accesibile Comisiei Europene", în ceea ce priveşte actele de "executare" emise de Administraţia financiară a sectorului 3, respectiv titlul de creanţă fiscală şi somaţia, acestea pot fi redactate şi în limba română sau, mai clar, dacă acestea au fost redactate în limba română totul este în regulă şi se regularizează şi neregularitatea iniţială. Se pare că, în opinia judecătorului fondului, în mod surprinzător, "titlul executoriu" si "somaţia" nu mai este necesar să fie si acestea, "accesibile" şi Comisiei Europene.

Lipsit de valoare este si argumentul potrivit căruia limba engleză este limba contractului iar comunicările contractuale trebuie făcute si acestea în limba engleză. Nu suntem în prezenţa unei comunicări contractuale, deoarece instanţa a stabilit deja că este vorba de acte care ţin de jurisdicţia fiscală şi că, în speţă, se aplică normele dreptului fiscal român.

Aceste considerente sunt contradictorii. Înscrisurile atacate nu sunt deci comunicări contractuale ci se susţine că ar fi acte administrativ fiscale supuse dreptului fiscal român. Dacă în speţă sunt aplicabile normele dreptului fiscal român, atunci nu se înţelege de ce nu are aplicare şi disp. art. 8 din Codul de procedură fiscală şi nu mai vorbim de art. 13 din Constituţia României.

Dreptul fiscal român impune ca actele administrativ fiscale să fie întocmite în limba română. Instanţa nu precizează de ce, în speţă, trebuie înlăturată norma de drept pozitiv cuprinsă în art. 8 din Codul de procedură fiscală şi, de asemenea, de ce a considerat oportun în cauză să facă aplicarea dispoziţiilor art. 13 din Constituţia României, text cu principiu fundamental, expres invocat în apărare.

Se mai face susţinerea, lipsită de pertinenţă în prezenta cauză, potrivit căreia, prin întocmirea înscrisurilor în limba română nu s-ar produs reclamantei nici un fel de vătămare, inducându-se ideea că înscrisurile nu ar putea fi anulate nici pentru acest motiv de nulitate relativă.

Într-adevăr, redactarea înscrisurilor în limba română nu a produs nici o vătămare imediată, deoarece s-a procedat la traducerea lor în limba română. Însă, redactarea înscrisurilor numai în limba engleză a produs o vătămare gravă principiului constituţional prevăzut de art. 13 din Constituţia României, act fundamental pe care instanţa se pare că l-a pierdut din vedere datorită emoţiei produse de constatarea că contractul a fost încheiat în limba engleză ca urmare a unei înţelegeri dintre Guvernul României şi Comisia Europeană.

Achiesând, prin hotărâre judecătorească, la punctul de vedere al M.F.P.-O.P. C. pen. cum că actul administrativ fiscal ar putea fi emis numai într-o limbă străină, indiferent de motive şi justificări, curtea de apel a pronunţat o hotărâre dată cu încălcarea legii.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii absolute (a inexistenţei) a înscrisurilor atacate, aceasta apare ca fiind vădit întemeiată, înscrisurile atacate fiind întocmite de autoritatea emitentă, într-un singur exemplar şi numai în limba engleză.

Traducera în limba română a celor două înscrisuri este o traducere neoficială, făcută de recurentă, în scopul conformării obligaţiei legale de a depune la dosarul cauzei traducerea în limba română a înscrisurilor originale întocmite în limbi străine.

Înscrisul, intitulat "Official Report" s-a intenţionat de către autoritatea emitentă să constituie "Procesul-Verbal de Constatare prevăzut de O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător şi de Norma metodologică aprobată prin H.G. nr. 1306/2007, însă, modelul procesului-verbal, prevăzut în anexa la H.G. nr. 1306/2007, este redactat în limba română.

În acelaşi timp, nicăieri în cuprinsul actelor normative invocate şi în nici un alt act normativ nu este prevăzută vreo derogare de la norma de principiu cuprinsă în art. 8 din Codul de procedură fiscală, respectiv posibilitatea întocmirii actelor administrativ-fiscale în altă limbă decât limba română.

Aşadar, înscrisul intitulat "Decision", ca şi înscrisul "Official Report", este inexistent ca act administrativ şi ca urmare nul absolut pentru încălcarea condiţiei obligatorii de formă şi cu consecinţa că nu poate produce nici un efect juridic, acest aspect, cu caracter de principiu, reieşind fără putinţă de tăgadă din cuprinsul art. 8 din Codul de procedură fiscală, aflat în deplină concordanţă cu art. 13 "Limba oficială" din Constituţia României.

Recurenta a mai arătat că, pe fondul cauzei, chiar dacă, prin absurd, am considera că înscrisurile atacate sunt acte administrativ fiscale, valabile din punct de vedere formal, aspectele reţinute în cuprinsul acestora sunt nejustificate faptic şi nefundamentate legal şi contractual.

Faţă de apărările de fond, curtea de apel a înţeles să le înlăture ca neîntemeiate, reţinând, în esenţă că stabilirea unei sume de plată în temeiul art. 15.2 din contract ar fi putut interveni şi în afara rezilierii legale a contractului şi că societatea nu a indicat temeiul afirmaţiilor referitoare la faptul că nu poate face obiectul unui control efectuat în temeiul O.G. nr. 79/2003 şi că nu poate fi subiect al stabilirii unei obligaţii fiscale pe acest temei. Aceste susţineri sunt contrare normelor legale şi dispoziţiilor contractuale aplicabile.

De asemenea, curtea de apel a ignorat, în mod nelegal, existenţa şi conţinutul hotărârii arbitrale faţă de care s-a dispus suspendarea cauzei.

În continuare, recurenta a reiterat, pe scurt motivele de nelegalitate şi netemeinicie ale celor două acte administrative atacate, redate pe larg în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

În acest sens a arătat că potrivit art. 1 alin. 5 din Norma metodologică, debitor, în cazul constatării efectuării unor cheltuieli neeligibile, este persoana fizică sau juridică care gestionează sau este beneficiarul fondurilor comunitare, or A. S.A, nu este nici gestionar al fondurilor, acesta fiind angajatorul şi nici beneficiar al acestora, acesta fiind Direcţia de Apă şi Canal din cadrul Consiliului Local al municipiului Paşcani, ci este contractor şi, pe cale de consecinţă, nu putea face obiectul unui control desfăşurat în temeiul O.G. nr. 79/2003.

De asemenea, a susţinut că nci o constatare în temeiul clauzei contractuale 15.2 nu putea avea loc decât ca urmare a rezilierii legale a contractului, reziliere care nu a avut loc. Deşi retine că debitul de 130.386,97 euro a fost stabilit si calculat în de către "Inginer" în conformitate cu clauza 15.2 şi 15.3 din contractul 2000/RO/16/P/PE/005-002, instanţa ignoră, cu consecinţa denaturării silogismului judiciar şi a soluţiei pronunţată în cauză, că o asemenea evaluare nu putea avea loc, conform prevederilor contractuale, decât după desfiinţarea legală a contractului.

Observăm că, la baza întocmirii înscrisului Official Report" şi al sumei stabilite în sarcina sa, de 130.386,97 Euro stă o evaluare a "Inginerului" făcută în temeiul subclauzei 15.3 din Contract. Numai că o asemenea evaluare nu putea fi efectuată, conform contractului încheiat între părţi, decât numai după desfiinţarea în mod legal a contractului.

Autoritatea emitentă a înscrisurilor în limba engleză, inexistente ca acte administrative, din punct de vedere legal, a considerat că desfiinţarea contractului a operat prin simpla sa declaraţie de reziliere unilaterală, în ciuda opoziţiei noastre şi, pe cale de consecinţă, a procedat la efectuarea unor verificări care nu puteau avea loc decât după desfiinţarea legală a contractului.

Chiar şi în aceste condiţii, procedura urmată a fost nelegală, aşa cum a arătat.

De nicăieri nu rezultă modul în care au fost calculate sumele stabilite de "Inginer" ca fiind "neeligibile" şi puse în mod nelegal în sarcina reclamantei, după ce, acelaşi "Inginer", anterior, aprobase plăţile efectuate.

"Controlul, a constat într-o "verificare documentară", bazată pe o presupusă "verificare la faţa locului" care ar fi fost efectuată de C., în perioada 6-8 mai 2008 cu privire la modul de utilizare a fondurilor europene cu referire la contractul ISPA 2000/RO/15/P/PE/005-02, "Modernizarea sistemului de alimentare cu apă Moţca"

Controlul ar fi fost efectuat în urma rezilierii contractului încheiat cu reclamanta numai că declaraţia unilaterală de reziliere, contestată, nu putea să determine şi nu a determinat desfiinţarea contractului.

În această situaţie, legalitatea rezilierii contractului nu putea fi constatată decât de tribunalul arbitral sesizat pentru a se pronunţa asupra acestui aspect. Tribunalul arbitral a decis însă că contractul nu este desfiinţat, aşa cum vom arăta mai jos.

Controlul ar fi fost efectuat cu privire la societate care însă nu a fost înştiinţată despre aceasta mai înainte de declanşarea controlului, aşa cum prevede legea. De altfel, nu au fost aduse la cunoştinţă constatările făcute "la faţa locului" de către C., respectiv Raportul din 19.06.2008 pe care această autoritate l-ar fi întocmit şi a stat la baza controlului "documentar" efectuat din birou. Suma mare de bani pusă în sarcina societăţii ar fi fost calculată de către "Inginer", calcul care însă nu a fost pus la dispoziţie.

În ceea ce priveşte relevanţa Deciziei din 25.09.2013 a Curţii de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ Internaţional de la Paris. Nelegalitatea măsurii dispuse de instanţă de înlăturare a efectelor acestei hotărâri arbitrale asupra soluţiei pronunţată în prezenta cauză.

Prin Decizia din data de 25.09.2014 definitivă şi obligatorie pentru părţi, depusă la dosarul prezentei cauze, în limba engleză şi în traducere legalizată în limba română, Tribunalul arbitrai a stabilit că:

Reclamantul este îndreptăţit la o Prelungire a Duratei de Execuţie de 326 de zile. Rezilierea Contractului si solicitarea Garanţiei de buna execuţie de către Parat au fost nelegale.

Reclamantul este îndreptăţit la despăgubiri însumând 1.972.147,88 € plus dobânda de 6% pe an de la data de 2 iunie 2009 pana la plata integrală. Paratul va plaţi reclamantului suma de 355.000$, cota sa din Costurile de Arbitraj. Paratul va plăti reclamantului suma de 454.130,33 € ca despăgubiri pentru Costurile Juridice. Paratul va plăti reclamantului rata dobânzii, de 6% pe an din sumele menţionate la punctele 4 si 5 de mai sus, de la data acestei Decizii pana la plata integrală. Toate celelalte pretenţii ale părţilor sunt respinse.

Cu toate acestea, după ce a înţeles să suspende cauza, considerând că soluţia va fi determinată de către soluţia care va fi dată în litigiul arbitrai problemei intervenirii sau nu a rezilierii contractului, suspendare care a durat 5 ani, curtea de apel s-a răzgândit şi a apreciat că deşi cauza a fost suspendată tocmai pentru acest motiv, hotărârea tribunalului arbitral ar fi nerelevantă şi că nu contează dacă contractul nu a fost legal reziliat, fiind vorba de două aspecte independente, astfel că stabilirea unei sume de bani în sarcina societăţii ar fi legală.

Această apreciere este vădit nelegală. Având în vedere că prin hotărâre arbitrală definitivă s-a stabilit că rezilierea contractului a fost nelegală, pe cale de consecinţă este nelegal şi înscrisul prin care s-a stabilit în sarcina societăţii plata unei sume de bani pe baza unei verificări şi a unei situaţii juridice condiţionate, în prealabil, de desfiinţarea legală a contractului încheiat între părţi.

Contractul dintre părţi nefiind legal reziliat, nu se putea proceda, de principiu, la nici o evaluare făcută de Inginer în temeiul subclauzei 15.3 din Contract şi care să fie, ulterior, valorificată prin emiterea unui act administrativ fiscal care să constituie titlu de creanţă fiscală.

Orice asemenea acţiune şi actul astfel întocmit sunt nelegale şi se impune anularea lor, aşa cum se impune şi anularea "deciziei" de respingere a contestaţiei formulată împotriva înscrisului "Official Report".

Mai susţine recurenta că deşi a înţeles să renunţe la susţinerile referitoare la faptul că nu i-ar fi fost soluţionată contestaţia în condiţiile legii, precum şi la capătul de cerere prin care ceruse să fie obligată autoritatea pârâtă să îi soluţioneze contestaţia, curtea de apel a ignorat acest aspect şi, printr-un efort inutil, pe circa o pagină din hotărâre, a argumentat de ce solicitarea de obligare la soluţionarea contestaţiei este neîntemeiată.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea ca nefondat a recursului şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei recurate.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză, prin rezoluţia din data de 26.11.2014 s-a fixat termen de judecată la data de 27.04.2015.

La termenul de judecată din data de 01.07.2015, s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anularea hotărârii arbitrale ce formează obiectul dosarului nr. x/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Ulterior, la termenul din 8 martie 2023, cauza a fost repusă pe rol, instanţa de recurs constatând că a încetat cauza care a determinat suspendarea judecării cauzei, în condiţiile în care dosarul ce a stat la baza suspendării a fost soluţionat definitiv la data de 21 septembrie 2022.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

6.1. Situaţia de fapt

Reclamanta S.C. A. S.A. B. s-a adresat la data de 20.01.2009 instanţei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti solicitând, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Oficiul de plăţi şi contractare PHARE, efectuarea unui control de legalitate asupra Deciziei nr. 43/18.08.2008 emisă de Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi asupra Procesului-verbal din 23 iulie 2008 emis de Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, înregistrat la această autoritate cu nr. x din 25.07.2008, cu consecinţa, în principal a anulării acestora, cu obligarea pârâtului să procedeze la soluţionarea contestaţiei formulate, cu nr. 3 din 20.08.2008, împotriva Procesului-verbal din 23.07.2008, iar în subsidiar anulării Deciziei nr. 43 din 18.08.2008 şi a Procesului-verbal din 23.07.2008, pentru nelegalitate şi netemeinicie şi exonerării de la plata sumei de 130.386,97 Euro, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin procesul-verbal contestat au fost considerate ca neeligibile o serie de cheltuieli efectuate în cadrul Proiectului "Modernizarea sistemului de alimentare cu apa Moţca". Aprecierea acestor cheltuieli ca neeligibile a fost făcuta în considerarea determinării efectuate de Inginerul însărcinat cu supervizarea lucrărilor, iar măsura recuperării a fost dispusa în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare utilizate necorespunzător.

Instanţa de fond a respins acţiunea formulată de reclamant, confirmând legalitatea actelor administrative contestate şi înlăturând punctual susţinerile reclamantei.

În ceea ce priveşte caracterul nelegal al rezilierii unilaterale a contactului 2000/RO/16/P/PE/005-02, Curtea a reţinut că acesta a fost stabilit prin Decizia din data de 25.09.2013 a Curţii Internaţionale de Arbitraj a Camerei Internaţionale de Comerţ de la Paris. De asemenea, însă acest aspect, al nelegalităţii dispunerii rezilierii unilaterale a contractului, nu este de natură a influenţa existenţa debitului de 130.386,97 şi caracterul de cheltuială neeligibilă a acesteia, precum şi persoana care este ţinută să repare prejudiciul astfel cauzat.

În acest context, a reţinut că existenţa unor cheltuieli neeligibile efectuate în cadrul contractului 2000/RO/16/P/PE/005-02 reprezintă un element distinct şi independent de legalitatea/nelegalitatea rezilierii acestui contract. De altfel, aşa cum rezultă şi din decizia pronunţată de Curtea Internaţională de Arbitraj a Camerei Internaţionale de Comerţ de la Paris, pentru rezilierea nelegală a contractului reclamanta este îndreptăţită a primi daune, ce au fost stabilite la suma de 1.972.147,88 euro la care se adaugă dobânzi în cuantum de 6% pe an calculate începând cu data de 02.06.2009 până la data plăţii integrale a daunelor.

În consecinţă, Curtea a stabilit că nelegalitatea rezilierii contractului nu afectează legalitatea şi temeinicia actelor administrative contestate în prezenta cauză şi a debitului stabilit prin acestea în sarcina reclamantei, cu atât mai mult cu cât decizia Curţii Internaţională de Arbitraj a Camerei Internaţionale de Comerţ de la Paris nu a avut ca efect reluarea contractului 2000/RO/16/P/PE/005-02, ci a constatat caracterul nelegal al rezilierii acestuia şi a acordat reclamantei daune pentru măsura nelegală dispusă de autoritatea pârâtă.

6.2. Analiza motivelor de casare

Printr-un prim motiv de casare, recurenta-reclamantă a susţinut în esenţă că înscrisul redactat în limba engleză şi intitulat "Decision no. 43 dated on 18.08.2008", precum şi a înscrisului redactat în limba engleză şi intitulat "Official Report dated on 23 July 2008", ambele emise de către Ministerul Finanţelor Publice - Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE sunt lovite de nulitate absolută, deoarece acestea au fost redactate numai în limba engleză, cu încălcarea art. 13 din Constituţia României şi a art. 8 din Codul de procedură fiscală.

În acord cu judecătorul fondului Înalta Curte reţine că deşi art. 8 din Codul de procedură fiscală prevede că limba oficială în administraţia fiscală este limba română, textul nu prevede cu titlu imperativ această obligaţie şi nu prevede expres o sancţiune dacă actele nu sunt întocmite exclusiv în limba română. Dimpotrivă, alin. (2) prevede obligaţia autorităţilor fiscale de a solicita traduceri în limba română certificate de traducători autorizaţi, iar alin. (3) cuprinde dispoziţii speciale cu privire la folosirea limbii minorităţilor naţionale.

Este adevărat cu textul alineatului doi nu se referă expres la autoritatea fiscală emitentă a actului administrativ fiscal, însă în acord cu principiul simetriei, nu exclude posibilitatea emiterii actului fiscal într-o altă limbă decât limba română, în lipsa unei prevederi exprese a unei sancţiuni cu nulitatea absolută a actului astfel emis, ceea ce ar prezuma vătămarea, astfel încât anularea acestuia se va produce doar dacă se produce o vătămare iar singurul remediu este nulitatea.

Emiterea procesului-verbal de nereguli şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei în limba engleză, iar nu în limba română, a fost justificată prin faptul că prin acestea se constată creanţe izvorând din aplicarea prevederilor contractuale asumate prin contractul având ca obiect realizarea proiectului ISPA 2000/RO/16/P/PE/005-02"Modernizarea sistemului de alimentare cu apă Moţca", încheiat în baza Memorandumului de finanţare convenit între Guvernul României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă, pentru ca informaţiile cuprinse în acestea să fie astfel accesibile şi Comisiei Europene.

De asemenea, în mod corect a observant curtea de apel că la clauza nr. 1.4 raportat la anexa la ofertă, din contractul având ca obiect realizarea proiectului ISPA 2000/RO/16/P/PE/005-02 "Modernizarea sistemului de alimentare cu apă Moţca" se prevede că limba contractului şi cea pentru comunicări este limba engleză,

În ceea ce priveşte vătămarea, Înalta Curte reţine că aceasta nu există, de vreme ce a fost în măsură să cunoască conţinutul acestor acte, însăşi recurenta arătând că redactarea înscrisurilor în limba română nu a produs nici o vătămare imediată, deoarece s-a procedat la traducerea lor în limba română, invocând o vătămare gravă principiului constituţional prevăzut de art. 13 din Constituţia României, un interes legitim public şi nu un interes legitim privat.

Împrejurarea că România este membră a Uniunii Europene de la 01.01.2007 şi limba română este limbă oficială a Uniunii Europene, alături de limbile celorlalte 26 de state membre, poate fi considerant şi un argument care să justifice, în anumite situaţii, emiterea unor acte juridice şi în limba engleză.

Nu se poate susţine că ar opera sancţiunea inexistenţei actului astfel emis, neexistând un text legal care să sancţioneze astfel o asemenea operaţiune.

Este nerelevant că traducera în limba română a celor două înscrisuri este făcută de recurentă, în scopul conformării obligaţiei legale de a depune la dosarul cauzei traducerea în limba română a înscrisurilor originale întocmite în limbi străine, atâta vreme cât traducerea este făcută de un traducător autorizat şi nu s-a contestat că conţinutul actului tradus nu ar corespunde cu cel din variant în limba engleză.

Mai mult, Înalta Curte reţine şi faptul că cele două acte nu sunt acte administrative fiscale, în sensul prevăzut de Codul de procedură fiscală, deşi în cuprinsuşl lor se reţine ca temei de drept şi O.G. nr. 92/2003, însă din perspectiva caracterului de titlu executoriu, ci acte emise în baza unui raport juridic de drept financiar, cu privire la creanţe bugetare provenite din fonduri europene nerambursabile, emise în baza unei legi speciale, O.G. nr. 79/2003, care doar se completează în mod corespunzător cu prevederile O.G. nr. 92/2003.

De altfel, punerea în executare a procesului-verbal de nereguli s-a făcut prin emiterea Titlului executoriu nr. x/21.01.2009 şi Somaţiei nr. x/21.01.2009, redactate în limba română, tocmai pentru că aceste acte au fost emise în baza Codului de procedură fiscală şi nu a legii speciale, O.G. nr. 79/2003.

A mai susţinut recurenta că, potrivit art. 1 alin. 5 din Norma metodologică, debitor, în cazul constatării efectuării unor cheltuieli neeligibile, este persoana fizică sau juridică care gestionează sau este beneficiarul fondurilor comunitare, or A. S.A, nu este nici gestionar al fondurilor, acesta fiind angajatorul şi nici beneficiar al acestora, acesta fiind Direcţia de Apă şi Canal din cadrul Consiliului Local al municipiului Paşcani, ci este contractor şi, pe cale de consecinţă, nu putea face obiectul unui control desfăşurat în temeiul O.G. nr. 79/2003.

Susţinerea este nefondată, întrucât potrivit, art. 1 şi art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 79/2003, obiect al reglementării îl constituie activităţile de constatare şi de recuperare a sumelor plătite necuvenit din asistenţa financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană şi/sau din fondurile de cofinanţare aferente, ca urmare a unor nereguli, iar obiect al recuperării creanţelor bugetare rezultate din nereguli sunt sumele plătite necuvenit din fonduri comunitare şi/sau din cofinanţarea aferentă, costurile bancare, inclusiv accesoriile acestora, precum şi alte sume stabilite de lege în sarcina debitorului.

De asemenea, potrivit art. 2 lit. a) şi d) din acelaşi act normativ neregula reprezintă orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile legale naţionale şi/sau comunitare, precum şi cu prevederile contractelor ori ale altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziţii, care prejudiciază bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi bugetele din care provine cofinanţarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită", iar creanţele bugetare rezultate din nereguli, reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi/sau la bugetele de cofinanţare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare şi a sumelor de cofinanţare aferente şi/sau ca urmare a obţinerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanţare integrală ori parţială a acestor fonduri.

Mai mult, potrivit art. 1 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003, prin cheltuială neeligibilă, în sensul Ordonanţei Guvernului nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările şi completările ulterioare, . . . . . . . . . .se înţelege orice sumă plătită din bugetul general al Comunităţilor Europene, bugetele administrate de acestea ori în numele lor sau din bugetele din care provine cofinanţarea aferentă, care a fost obţinută sau utilizată cu nerespectarea prevederilor legale ori contractuale, indiferent de natura sau destinaţia acesteia".

Din analiza acestor dispoziţii din legea specială incidentă rezultă că legea nu distinge asupra persoanei obiect al controlului sau debitorul obligaţiei de plată, prin urmare nu doar gestionarul fondurilor sau şi beneficiarul acestora, ci orice persoană care este parte în raportul juridic generat de derularea acestor fonduri, inclusiv constructorul.

Prin urmare, corect a reţinut curtea de apel că este necesar a se stabili, de la caz la caz, care este izvorul cheltuielilor neeligibile, actul şi/sau faptul generator, iar în raport de acest element urmează a se stabili persoana responsabilă.

Din acest punct de vedere, fără a antama celelalte condiţii ale răspunderii contractuale, din perspectiva persoanei ce face obiectul controlului, s-a reţinut corect că debitul de 130.386,97 Euro a fost stabilit şi calculat, în conformitate cu clauza 15.2 şi 15.3 din contractul 2000/RO/16/P/PE/005-02, pentru bunurile şi serviciile care, deşi au fost propuse de reclamantă şi au fost încuviinţate de către Inginer, nu au fost livrate şi respectiv prestate de aceasta, aşa cum rezultă din evaluarea făcută de Inginer, rezultând că persoana ţinută se achite debitul astfel stabilit este reclamanta, respectiv persoana care a primit o plată pentru bunuri ce nu au fost livrate şi servicii care nu au fost prestate.

În fine, nu sunt întemeiate nici criticile de nelegalitate ale recurentei potrivit cărora, controlul ar fi fost efectuat cu privire la societate care însă nu a fost înştiinţată despre aceasta mai înainte de declanşarea controlului, nu au fost aduse la cunoştinţă constatările făcute "la faţa locului" de către C., respectiv Raportul din 19.06.2008 pe care această autoritate l-ar fi întocmit şi a stat la baza controlului "documentar" efectuat, iar calcul efectuat de către "Inginer", nu a fost pus la dispoziţie.

Astfel, Înalta Curte reţine că este corectă aprecierea instanţei de fond că reclamantei nu i s-a produs o vătămare din acest punct de vedere, în condiţiile în care, Inginerul a comunicat raportul de evaluare atât reclamantei, cât şi Ministerului Finanţelor Publice la data de 16.10.2006, cu menţiunea că părţile au obligaţia de a-şi expune părerea cu privire la acest raport şi de a preciza dacă sunt de acord cu cele stabilite sau există obiecţiuni până la data de 23.10.2006.

Or, în condiţiile în care reclamanta nici nu a susţinut că a avut obiecţiuni faţă evaluarea Inginerului şi că le-ar fi transmis acestuia în termenul fixat, nici nu a depus la dosar dovezi din care să rezulte că a ieşit din pasivitate şi că a acţionat până la data de 23.10.2006 şi a criticat evaluarea efectuată de Inginer, nu se poate reţine o vătămare.

De asemenea, nu se poate reţine o vătămare şi din perspectiva faptului că reclamanta s-a putut adresa instanţei, putând pe această cale să producă critici şi cu privire la legalitatea raportului de evaluare şi determinarea sumei ce a fost stabilită cu titlu de prejudiciu.

Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiată critica recurentei cu privire la relevanţa Deciziei din 25.09.2013 a Curţii de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ Internaţional de la Paris şi nelegalitatea măsurii dispuse de instanţă de înlăturare a efectelor acestei hotărâri arbitrale asupra soluţiei pronunţată în prezenta cauză.

Astfel, potrivit pct. 6.2 din Procesul-verbal de nereguli încheiat la data de 23.07.2008 şi înregistrat cu nr. x/25.07.2008, conform raportului de verificare la faţa locului întocmit de către C., în urma rezilierii contractului, inginerul a efectuat o constatare conform articolului 3.5 din condiţiile contractuale. În urma acesteia au fost constatate următoarele nereguli: pentru facilităţile de mobilizare şi tehnice, pentru proiect şi pentru revizuirea conductelor, s-au stabilit sumele ce trebuie rambursate Angajatorului, suma decoperită ca fiind neeligibilă fiind 130.386,97 Euro.

Aşadar, potrivit actului de constatare, neregula constă doar în rezilierea contractului, suma stabilită în sarcina reclamantei de rambursat fiind consecinţa acestei rezilieri în temeiul subarticolului 15.3 din contract, împrejurare ce rezultă şi din Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 43/18.08.2008, în care se menţionează în plus că în aplicarea subart. 15.2 contractul a fost reziliat, dat fiind că contractantul nu a respectat notificarea de corectare şi instrucţiunile inginerului conform subarticolului 15.1, 15.2.

Este necontestat în cauză că potrivit subclauzei 20.3, compromisorii, litigiile rezultate din contract urmau a fi supuse procedurii arbitrale, iar prin Decizia din data de 25.09.2013 a Curţii Internaţionale de Arbitraj a Camerei Internaţionale de Comerţ de la Paris, definitivă şi obligatorie pentru părţi, s-a stabilit că reclamantul era îndreptăţit la o prelungire a duratei de execuţie de 326 de zile, că rezilierea contractului si solicitarea garanţiei de buna execuţie de către parat au fost nelegale, că reclamantul este îndreptăţit la despăgubiri însumând 1.972.147,88 € plus dobânda de 6% pe an de la data de 2 iunie 2009 pana la plata integral, că paratul va plaţi reclamantului suma de 355.000$, cota sa din costurile de arbitraj, suma de 454.130,33 € ca despăgubiri pentru costurile juridice şi rata dobânzii, de 6% pe an din sumele menţionate la punctele 4 si 5 din dispozitiv, de la data acestei decizii pana la plata integrală.

Această Decizie a fost contestată în faţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia A VI-A civilă, iar prin sentinţa civilă nr. 100/30.06.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2019 a fost respinsă acţiunea în anulare ca neîntemeiată, soluţie devenită irevocabilă, prin Decizia nr. 1662/21.09.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia A II-A civilă, prin care s-a respins recursul ca nefondat.

Instanţa de fond a reţinut că existenţa unor cheltuieli neeligibile efectuate în cadrul contractului 2000/RO/16/P/PE/005-02 reprezintă un element distinct şi independent de legalitatea/nelegalitatea rezilierii acestui contract, iar pentru rezilierea nelegală a contractului reclamanta este îndreptăţită a primi daune, ce au fost stabilite la suma de 1.972.147,88 Euro la care se adaugă dobânzi în cuantum de 6% pe an calculate începând cu data de 02.06.2009 până la data plăţii integrale a daunelor.

În consecinţă, a reţinut curtea de apel, nelegalitatea rezilierii contractului nu afectează legalitatea şi temeinicia actelor administrative contestate în prezenta cauză şi a debitului stabilit prin acestea în sarcina reclamantei, cu atât mai mult cu cât decizia Curţii Internaţională de Arbitraj a Camerei Internaţionale de Comerţ de la Paris nu a avut ca efect reluarea contractului 2000/RO/16/P/PE/005-02, ci a constatat caracterul nelegal al rezilierii acestuia şi a acordat reclamantei daune pentru măsura nelegală dispusă de autoritatea pârâtă.

Înalta Cure, reaminteşte, astfel cum s-a reţinut mai sus, că potrivit art. 2 lit. a) şi d) din Ordonanţea Guvernului nr. 79/2003, neregula reprezintă orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile legale naţionale şi/sau comunitare, precum şi cu prevederile contractelor ori ale altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziţii, care prejudiciază bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi bugetele din care provine cofinanţarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită", iar creanţele bugetare trebuie să fie rezultate din nereguli, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare şi a sumelor de cofinanţare aferente şi/sau ca urmare a obţinerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanţare integrală ori parţială a acestor fonduri.

În speţă însă, astfel cum s-a reţinut, potrivit pct. 6.2 din Procesul-verbal de nereguli încheiat la data de 23.07.2008 şi înregistrat cu nr. x/25.07.2008, singura neregulă reţinută este rezilierea contractului, conform raportului de verificare la faţa locului întocmit de către C., iar în urma rezilierii contractului, inginerul a efectuat o constatare conform articolului 3.5 din condiţiile contractuale, prin care s-a stabilit sumele ce trebuie rambursate Angajatorului, urmare a rezilierii.

Din cuprinsul actelor administrative contestate nu rezultă alte nereguli, ori în condiţiile în care singura neregulă, rezilierea culpabilă a contractului a fost declarată nelegală de către tribunalul arbitral competent, lipseşte însuşi temeiul faptic al neregulii, abaterea de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile legale naţionale şi/sau comunitare, precum şi cu prevederile contractelor ori ale altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziţii, întrucât nu s-a reţinut nicio altă faptă care să fie considerată abatere.

Prin urmare, având în vedere împrejurarea că abaterea reţinută, rezilierea culpabilă reclamantei, a fost desfiinţată, nu mai există un temei de fapt care să justifice măsura recuperării unor sume aferente proiectului, atâta vreme cât nu poate fi reţinută o abatere în sarcina reclamantei care să prejudicieze bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi bugetele din care provine cofinanţarea aferentă, respectiv efectuarea vreunei cheltuieli necuvenite.

Împrejurarea că Decizia Curţii Internaţionale de Arbitraj a Camerei Internaţionale de Comerţ de la Paris nu a avut ca efect reluarea contractului 2000/RO/16/P/PE/005-02, ci a constatat caracterul nelegal al rezilierii acestuia şi a acordat reclamantei daune pentru măsura nelegală dispusă de autoritatea pârâtă, nu presupune automat că reclamanta trebuie să resttituie sumele, temeiul acestor restituiri fiind obligatoriu să fie o neregulă care să constituie abatere prejudiciabilă, ori, în afara rezilierii contractului, prin actele administrative contestate nu s-a reţinut vreo altă abatere în sarcina reclamantei.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 C. proc. civ. de la 1865, va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei nr. 1789 din 5 iunie 2014 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând: va admite acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, va anula Decizia nr. 43/18.08.2008 emisă de Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi procesul-verbal din 23 iulie 2008 emis de Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, înregistrat la această instituţie sub nr. x din 25.07.2008 şi, în consecinţă, va exonera recurenta-reclamantă A. S.A. de plata sumei de 130.386,97 Euro.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei nr. 1789 din 5 iunie 2014 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Anulează decizia nr. 43/18.08.2008 emisă de Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi procesul-verbal din 23 iulie 2008 emis de Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, înregistrat la această instituţie sub nr. x din 25.07.2008.

Exonerează recurenta-reclamantă A. S.A. de plata sumei de 130.386,97 euro.

Irevocabilă.

Pronunţată astăzi, 30 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.