Constitutional admissibility of wage discrimination challenge where underlying appeal was declared null and void

Şedinţa publică din data de 29 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta A., alături de alţi reclamanţi - personal auxiliar de specialitate în cadrul instanţelor aflate în aria teritorială a Curţii de Apel Timişoara, au solicitat, în contradictoriu cu Colegiul de conducere al Curţii de Apel Timişoara, Preşedintele Curţii de Apel Timişoara, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Timiş, Ministerul Justiţiei şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării:

- anularea Hotărârii nr. 4 din 14 martie 2018 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Timişoara prin care au fost respinse contestaţiile formulate împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale prin Decizia nr. 18/RU din 6 februarie 2018 emisă de preşedintele Curţii de Apel Timişoara;

- anularea Deciziei nr. 18/RU din 6 februarie 2018 emisă de preşedintele Curţii de Apel Timişoara prin care au fost stabilite drepturile salariale ca efect al intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017;

- obligarea pârâtei Curtea de Apel Timişoara la emiterea unei noi decizii de încadrare şi salarizare a personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor din aria teritorială a Curţii de Apel Timişoara cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi a principiului nediscriminării prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţia României, precum şi a dispoziţiilor prevăzute în Decizia nr. 23/2016 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul stabilirii drepturilor salariale cu luarea în considerare a ulterior sporurilor în procentul legal (cuantum total de 45%) respectiv acordarea, pe lângă sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 15%, calculat la salariul de bază/indemnizaţia de încadrare, şi a următoarelor sporuri:

- sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, în procent de 25% din salariul de bază/indemnizaţia de încadrare;

- sporul pentru păstrarea confidenţialităţii, în procent de 5% din salariul de bază/indemnizaţia de încadrare;

- recunoaşterea stării de discriminare în care ne aflăm, din punct de vedere salarial, în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curţii de Apel Bacău, Curţii de Apel Bucureşti şi Curţii de Apel Ploieşti, care beneficiază de un cuantum total sporuri în procent de 45%, cuantum care depăşeşte limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, mod de calcul recunoscut ca fiind corect de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, prin adresa nr. x/28.02.2018 şi agreat de reprezentanţii Curţii de Conturi a României, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate, dar care nu a fost aplicat şi la nivelul instanţelor din aria de competenţă a Curţii de Apel Timişoara.

- uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfăşurarea activităţii în aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţie, conform Deciziei înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/2016 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, începând cu data de 01.01.2018, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate în baza Legii nr. 153/2017;

- repararea prejudiciului produs, prin acţiunea pârâţilor, până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferenţei dintre suma care ni s-a plătit efectiv şi suma care ar fi trebuit să se plătească fiecăruia, conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei brute lunare, precum şi a cuantumului sporurilor cuvenite, de risc şi suprasolicitare neuropsihică, confidenţialitate şi a sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, astfel cum au fost stabilite de Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Ploieşti;

- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să aloce sumele necesare şi a pârâţilor Curtea de Apel Timişoara şi Tribunalul Timiş la plata sumelor reprezentând aceste diferenţe pentru perioada 1 ianuarie 2018 - la zi şi pentru viitor;

- actualizarea sumelor stabilite la pct. 7), cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanţilor (datele la care s-au efectuat plăţile indemnizaţiilor reclamanţilor) şi până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 143 din 19 aprilie 2021, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei şi a respins cererea de chemare faţă de această parte ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesual pasivă. Totodată, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi în contradictoriu cu ceilalţi pârâţi ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Dosarul de recurs a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2018, iar la data de 11.10.2022 recurenta A. a depus cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 153/2017, solicitând şi suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată.

2. Încheierea pronunţată asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României

Prin încheierea din data de 16 martie 2023 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de recurenta-reclamantă A. privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea cererii şi admiterea acesteia, în sensul sesizării Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În motivarea recursului s-a apreciat că nu constituie un motiv de respingere a cererii de sesizare faptul că instanţa constituţională s-a mai pronunţat anterior în sensul respingerii unei cereri cu acelaşi obiect, acest fapt echivalând cu înfrângerea principiul general reglementat de art. 21 din Constituţia României privind liberul acces la justiţie.

A mai precizat recurenta că în prezenta cauză nu este reprezentată prin mandatar B., renunţând la mandatul acordat acestuia, începând cu termenul de judecată din data de 05.04.2021.

De asemenea, sporul în cuantum de 45% este în prezent acordat grefierilor în activitate începând cu anul 2018 şi de alte curţi de apel, astfel că soluţionarea cauzei are un rol covârşitor în stabilirea corectă a salariului şi a dreptului la pensie.

În continuare, recurenta a subliniat faptul că, în cauză, erau îndeplinite în mod cumulativ cerinţele imperative stabilite art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, impunându-se sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, care încalcă dispoziţii constituţionale şi permit moduri de interpretare şi aplicare în practica organelor judiciare, care pot genera încălcări ale Legii fundamentale.

Astfel, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţia României cuprinse în art. 4 privind unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 41 privind dreptul la muncă şi protecţia socială a muncii, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi art. 1 25 privind statutul judecătorilor. De asemenea, sunt încălcate şi prevederile Protocolului nr. 12 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind interzicerea generală a discriminării.

Recurenta a reluat prezentarea detaliată a argumentelor în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României, precizând că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale deoarece pot genera încălcări ale Legii fundamentale şi determină discriminări în rândul personalului auxiliar de specialitate, prin excluderea responsabilităţii ordonatorului principal de credite Ministerul Justiţiei, în privinţa stabilirii cuantumului sporurilor acordate cumulat per total buget pentru fiecare ordonator de credite.

4. Apărările formulate în cauză şi alte aspecte relevante

Intimata-pârâtă Curtea de apel Timişoara a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României.

De asemenea, la data de 15.05.2023, recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare şi cerere de suspendare a soluţionării prezentului recurs până la soluţionarea cererii de revizuire pe care intenţionează să o formuleze împotriva deciziei nr. 1486 din data de 16.03.2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2018.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, în privinţa cererii de suspendare a soluţionării cauzei, se observă că solicitarea recurentei A. a fost justificată de intenţia de a formula o cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., împotriva deciziei nr. 1486 din data de 16.03.2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2018 şi ar putea fi subsumată situaţiei reglementate de dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Din verificările efectuate în sistemul informatic Ecris, a rezultat faptul că până la momentul închiderii dezbaterilor, recurenta A. nu a formulat o astfel de cerere de revizuire, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie figurând înregistrată sub nr. x/2023 doar o contestaţie în anulare formulată împotriva deciziei instanţei de recurs.

Din acest motiv, având în vedere şi caracterul urgent al cauzei, Înalta Curte va respinge cererea recurentei de suspendare a soluţionării prezentului recurs.

Analizând recursul promovat împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, Înalta Curte constată că subsumat cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. (5) C. proc. civ. recurenta a invocat nerespectarea dispoziţiilor legale privind citarea părţilor, respectiv faptul că nu mai era reprezentată de liderul sindical şi nu mai putea fi citată la adresa acestuia.

Verificând însă dosarul cauzei, se reţine caracterul nefondat al acestor susţineri şi îndeplinirea, în mod legal, a procedurii de citare a părţilor, în contextul în care la dosar Î.C.C.J. nr. x/2018 se regăseşte dovada îndeplinirii procedurii de citare a recurentei, la adresa indicată în memoriul de recurs.

În privinţa celorlalte susţineri din calea de atac promovată, Înalta Curte constată că cerinţa de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pretinde o legătură între declararea caracterului neconstituţional al unei prevederi legale şi soluţia ce se va pronunţa în cauză, în sensul că textul de lege criticat sau interpretarea acestuia trebuie să conducă în mod nemijlocit sau să contribuie esenţial la soluţionarea cauzei, respectiv problema vizată de excepţie să fie realmente utilă pentru soluţionarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată. Prin urmare, dacă de textul de lege criticat nu depinde soluţionarea cauzei, dacă acesta nu are o relevanţă reală asupra soluţiei ce urmează a se pronunţa, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României nu poate fi primită.

Privind din această perspectivă, Înalta Curte reţine că excepţia de neconstituţionalitate invocată vizează dispoziţiile art. 25 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, iar prin decizia nr. 1486 din data de 16.03.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat nulitatea recursului formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 143 din 19 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Aşadar, instanţa învestită cu soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României a verificat condiţiile de admisibilitate a cererii prevăzute de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi a constatat că acest incident procedural presupune, în mod obligatoriu, regularitatea învestirii instanţei cu soluţionarea căii de atac.

Înalta Curte reaminteşte şi faptul că legătura la care fac trimitere dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 nu trebuie să fie generată de simpla tangenţă a textului de lege contestat cu obiectul cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituţionalitate, odată dezlegate de Curtea Constituţională a României, să aibă aptitudinea de a influenţa soluţia ce se va pronunţa în cauză.

Cum instanţa de control judiciar nu a fost legal învestită cu recursul declarat împotriva sentinţei nr. 143 din 19 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, constatându-se nulitatea acestuia, este evident că statuarea de către Curtea Constituţională a României cu privire la eventuala neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu poate determina schimbarea soluţiei în sensul dorit de recurentă.

Pentru considerentele expuse, constatând că încheierea recurată nu este afectată de nelegalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea recurentei de suspendare a judecăţii recursului.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 16 martie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 29 iunie 2023.