Judicial transfer refusal: statutory discretion to prioritize institutional workload over personal interests

Şedinţa publică din data de 29 iunie 2023

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul contestaţiei deduse judecăţii

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 25 ianuarie 2023 sub nr. x/2023, contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea hotărârilor nr. 2651 din 15 noiembrie 2022 şi nr. 2876 din 17 noiembrie 2022, ale Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, solicitând modificarea acestora în sensul admiterii cererii de transfer de la Judecătoria Sânnicolau Mare la Judecătoria Timişoara.

Prezentând motivarea expusă de intimat în hotărârile atacate, contestatoarea a invocat aplicarea eronată, discreţionară şi imprevizibilă a criteriilor reglementate de art. 621 din Legea nr. 303/2004, în raport de considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 454/24.06.2020.

În opinia contestatoarei, criteriul volumului de activitate a fost analizat de intimat raportat la volumul de activitate rezultat din statistica anului 2021, deşi analiza cererilor de transfer s-a făcut la sfârşitul anului 2022, fără a se avea în vedere numărul mare de locuri vacante la Judecătoria Timişoara în comparaţie cu cele vacante la nivelul anului 2021, luat drept referinţă. În acest sens, contestatoarea a precizat că la momentul analizării de către intimat a cererilor de transfer, la Judecătoria Timişoara erau ocupate efectiv 45 de posturi, din care trei locuri ocupate de judecători stagiari, dintr-o schemă de 54 de posturi, existând şi cereri de pensionare formulate de mai mulţi judecători, iar conform ultimei situaţii privind locurile vacante publicată pe site-ul C.S.M. la 1 ianuarie 2023, existau 11 posturi vacante/vacantabile. A mai arătat contestatoarea că la Judecătoria Sânnicolau Mare nu a existat fluctuaţie de personal din rândul judecătorilor, iar complexitatea cauzelor de la această instanţă nu este una considerabilă.

Cât priveşte avizul negativ Curţii de Apel Timişoara, contestatoarea a apreciat că intimatul nu a analizat motivele acestuia şi nici pe cele expuse în avizul favorabil al Judecătoriei Timişoara, deşi prevederile art. 612 lit. a) din Legea nr. 303/2004 statuează obligaţia C.S.M. de a avea în vedere motivele cuprinse în avizele consultative, nu doar caracterul favorabil/nefavorabil al acestora.

În ceea ce priveşte încărcătura cauzelor/schemă, contestatoarea a considerat că acesta nu poate fi un criteriu de raportare, câtă vreme este cunoscută la nivel naţional situaţia schemelor subdimensionate, astfel încât s-ar crea o situaţie inechitabilă în ceea ce îi priveşte pe judecătorii care funcţionează la o instanţă cu schema subdimensionată, cum este Judecătoria Sânnicolau Mare, în contextul în care Judecătoria Timişoara are un volum de activitate, din punct de vedere statistic, sub media naţională sau la nivelul acesteia şi pentru care se formulează, în mod constant, cereri de transfer sau de ocupare a posturilor prin alte proceduri prevăzute de lege.

A mai arătat contestatoarea despre cererile de transfer formulate anterior pentru Judecătoria Timişoara că acestea au fost respinge pentru aceleaşi motive, indicând hotărârile C.S.M. nr. 619/01.03.2021, nr. 915/03.03.2022 şi cele din sesiunea martie 2022 de la Judecătoria Tulcea, unde funcţiona atunci ca judecător, la Judecătoria Timişoara, fiind admisă doar cererea de transfer din mai 2022, de la Judecătoria Tulcea la Judecătoria Sânnicolau Mare.

Referitor la criteriul vechimii la instanţă, contestatoarea a apreciat că vechimea de doar 3 luni la Judecătoria Sânnicolau Mare a fost eronat indicată de intimat, câtă vreme avea o vechime de 5 luni la această instanţă.

Printr-un alt set de argumente, contestatoarea a învederat că, în ceea ce priveşte criteriile personale, acestea au fost mai mult decât întemeiate, întrucât are domiciliul în jud. Timiş (la aproximativ 13 km de mun. Timişoara) unde deţine o locuinţă în proprietate, câtă vreme Judecătoria Sânnicolau Mare, unde îşi desfăşoară activitatea, este situată la aproximativ 57 km de localitatea de domiciliu, fiind nevoită să facă naveta săptămânal. De asemenea, soţul său îşi desfăşoară activitatea în cadrul I.P.J. Timiş, secţia 3 Rurală Sînandrei precum şi faptul că, la Judecătoria Sânnicolau Mare, asigură o dată la trei/patru săptămâni permanenţa în materie penală după ora 16:00, în zilele de sărbători legale şi în zilele de sâmbătă şi duminică şi ţinând seama de faptul că şi soţul său lucrează în ture pot exista situaţii în care să nu are cui să încredinţeze supravegherea copilului său minor, în vârstă de 6 ani, ce urmează să înceapă clasa pregătitoare în loc. Sînandrei. În atare condiţii, contestatoarea a apreciat că intimatul nu a realizat un just echilibru între interesul public şi interesul privat al contestatoarei.

2. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei ca neîntemeiată şi menţinerea ca legale a hotărârilor atacate, acestea fiind emise cu respectarea normelor legale şi regulamentare incidente în materie.

Intimatul a susţinut, în esenţă, că, la soluţionarea cererilor de transfer formulate, s-au analizat coroborat şi unitar toate criteriile de transfer prevăzute de lege, iar din coroborarea tuturor dispoziţiilor legale privitoare la transferul judecătorilor şi procurorilor rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncţionalităţi în activitatea parchetelor şi instanţelor, cu păstrarea unui just echilibru între interesele parchetului/instanţei implicate în procedură şi interesul privat al solicitantului.

Plecând de la acest atribut al Consiliului, secţia pentru judecători ar fi apreciat, în mod legal şi temeinic asupra cererilor contestatoarei, în considerentele actului atacat fiind expuse informaţii privind traseul profesional al acesteia, vechimea în funcţia de judecător, cea de la instanţa de la care se solicita transferul, precum şi cea în gradul profesional, date referitoare la situaţia instanţelor implicate în procedura de transfer, dar şi la avizele consultative obţinute.

În speţă, observând motivele invocate de reclamantă, secţia pentru judecători a reţinut avizul nefavorabil comunicat de Curtea de Apel Timişoara, vechimea de doar câteva luni a doamnei judecător A. la Judecătoria Sânnicolau Mare, precum şi situaţia existentă la acel moment la acea instanţă, la care exista 1 post efectiv vacant de judecător din cele 5 posturi prevăzute în schemă, în condiţiile în care încărcătura de dosare pe judecător se situa semnificativ peste media naţională. Astfel, luând în considerare situaţia de personal prezentată prin raportare la volumul ridicat de activitate, secţia pentru judecători a apreciat că vacantarea unui alt post la Judecătoria Sânnicolau Mare ar fi determinat creşterea şi mai mult a încărcăturii de dosare pe judecător, situaţie de natură să influenţeze negativ desfăşurarea în bune condiţii a activităţii şi realizarea unui act de justiţie de calitate.

Referitor la criticile reclamantei potrivit cărora secţia pentru judecitori s-a raportat la date statistice aferente anului 2021, deşi analiza cererilor sale de transfer a fost realizată în anul 2022, intimatul a învederat că în mod corect au fost expuse datele statistice la nivelul anului 2021, întrucât astfel de statistici oficiale se întocmesc la nivelul unui an calendaristic, doar la împlinirea unei astfel de unităţi de timp putându-se contura o imagine corectă şi completă a situaţiei privind volumul de activitate din cadrul instanţelor şi încărcătura efectivă pe judecător.

A mai arătat intimatul că aspectele menţionate în avizele consultative exprimate de instanţele implicate în procedura de transfer au fost analizate prin coroborare şi cu alte criterii relevante, respectiv numărul posturilor vacante şi temporar vacante la aceste instanţe, precum şi gradul de încărcare al lor. Totodată, independent de poziţia exprimată de instanţele vizate de cererea de transfer, gestionarea resurselor umane la nivelul instanţelor reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să aibă în vedere asigurarea bunei funcţionări a activităţii instanţelor implicate. Aşadar, avizele instanţelor implicate într-o procedură de transfer sunt consultative, neavând caracter obligatoriu pentru secţie, indiferent dacă sunt în sensul admiterii cererii de transfer sau în sensul respingerii cererii.

Referitor la criticile reclamantei potrivit cărora secţia pentru judecători nu ar fi acordat relevanţă la analiza cererilor de transfer motivelor personale şi profesionale invocate în susţinerea cererilor, intimatul a arătat că acest argument nu poate fi reţinut de vreme ce chiar din considerentele hotărârilor rezultă că ambele cereri de transfer au fost analizate în raport de toate motivele invocate, (inclusiv cele personale şi profesionale) şi de toate criteriile legale, precum cele referitoare la situaţia posturilor şi încărcătura pe judecător şi pe schemă de la instanţele implicate în procedura transferului, la motivele cuprinse în avizele consultative, iar împrejurarea că motivele de ordin personal şi profesional invocate de reclamantă nu au fost apreciate ca reprezentând situaţii excepţionale apte să determine inversarea raportului de preeminenţă dintre interesul public şi interesul privat nu poate conduce la concluzia că hotărârile contestate ar fi nemotivate sau că ar fi fost emise cu încălcarea prevederilor art. 612 din Legea nr. 303/2004.

3. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând contestaţia formulată, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, constată că aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Din perspectiva situaţiei de fapt, se reţine că, în prima etapă a sesiunii de transfer declanşate la data de 14 septembrie 2022 şi organizată de Consiliul Superior al Magistraturii, contestatoarea A. a formulat cererea înregistrată sub nr. x/23.09.2022, prin care a solicitat transferul de la Judecătoria Sânnicolau Mare, unde contestatoarea fusese transferată începând cu 15.06.2022 de la Judecătoria Tulcea (conform Hotărârii CSM nr. 1520/26.05.2022 - filele x), la Judecătoria Timişoara.

Prin Hotărârea C.S.M. nr. 2651 din 15 noiembrie 2022, secţia pentru judecători din cadrul intimatului a respins cererea menţionată, în motivare arătând, în esenţă, că, din observarea motivelor invocate de magistrat şi urmare reţinerii avizului negativ comunicat de Curtea de Apel Timişoara, dar şi în considerarea situaţiei existente la Judecătoria Sânnicolau Mare, la care există 1 post vacant din cele 5 prevăzute în schemă, în contextul în care încărcătura de dosare pe judecător se situează semnificativ peste media naţională, vacantarea unui alt post la respectiva judecătorie ar determina creşterea şi mai mult a încărcăturii de dosare pe judecător, situaţie de natură a influenţa negativ desfăşurarea în bune condiţii a activităţii şi realizarea unui act de justiţie de calitate. Totodată, a fost avută în vedere vechimea de doar câteva luni a magistratului la instanţa de la care s-a solicitat transferul.

În cea de-a doua etapă a sesiunii de transfer, contestatoarea a reiterat cererea de transfer la Judecătoria Timişoara, cerere înregistrată sub nr. x/12.10.2022 şi soluţionată prin Hotărârea C.S.M. nr. 2876 din 17 noiembrie 2022. Şi în această etapă de transfer a fost avut în vedere avizul negativ comunicat de Curtea de Apel Timişoara, coroborat cu vechimea redusă a contestatoarei la instanţa de la care s-a solicitat transferul şi situaţia postului vacant la nivelul Judecătoriei Sânnicolau Mare care, coroborat cu încărcătura de dosare pe judecător a fost apreciată ca fiind de natură a influenţa negativ activitatea instanţei de la care s-a solicitat transferul.

Raportat la conţinutul celor două acte administrative atacate, dispoziţiile legale incidente în cauza pendinte sunt cele cuprinse în art. 60, art. 611 şi art. 612 din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, astfel cum au fost modificate în acord cu Decizia nr. 454/24.06.2020 a Curţii Constituţionale a României.

Conform dispoziţiilor art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor:

"(1) Transferul judecătorilor şi procurorilor de la o instanţă la altă instanţă sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituţie publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul consultativ motivat al preşedintelui instanţei sau al conducătorului parchetului de unde se transferă şi unde se transferă, însoţite de punctul de vedere al preşedinţilor curţilor de apel sau al procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel în circumscripţia cărora se află instanţa sau parchetul de unde se transferă şi unde se transferă. În cazul în care transferul se solicită în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel sau a aceluiaşi parchet de pe lângă o instanţă din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel este necesar punctul de vedere al preşedintelui respectivei curţi de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă respectiva curte de apel."

Potrivit art. 611 alin. (1) din acelaşi act normativ:

"(1) Cererile de transfer se depun la Consiliul Superior al Magistraturii în termen de 15 zile de la data publicării anunţului prevăzut la art. 61 alin. (1). Cererea de transfer va conţine informaţii privind specializarea judecătorului sau a procurorului şi, dacă este cazul, disponibilitatea asumată a acestuia de a activa la instanţa sau la parchetul la care solicită transferul, în oricare dintre secţiile sau completurile sau compartimentele la care cerinţele acestei instanţe sau ale acestui parchet o impun."

Totodată, art. 612 din Legea nr. 303/2004 dispune că "la soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanţe şi ale procurorilor la alte parchete se au în vedere următoarele criterii:

a) motivele cuprinse în avizele consultative motivate şi punctele de vedere prevăzute la art. 60 alin. (1);

b) volumul de activitate al instanţei sau al parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele sau la parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;

c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei sau al completului corespunzător specializării;

d) vechimea la instanţa sau la parchetul de la care se solicită transferul;

e) vechimea efectivă în funcţia de judecător sau, după caz, de procuror;

f) vechimea în gradul aferent instanţei sau parchetului la care se solicită transferul;

g) disponibilitatea de a activa în secţia sau în completul corespunzător specializării postului vacant;

h) domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului;

i) distanţa dintre domiciliul sau, după caz, reşedinţa şi sediul instanţei sau al parchetului la care funcţionează judecătorul sau procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

j) starea de sănătate şi situaţia familială."

Analizând argumentele contestatoarei, care sunt centrate, pe de o parte, pe teza unei pretinse nemotivări a actului administrativ (aspect evocat prin diverse paragrafe, expuse în cuprinsul întregii contestaţii), iar, pe de altă parte, pe cea a modului, apreciat de contestatoare drept incorect, în care au fost valorificate criteriile prevăzute de art. 612 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Înalta Curte le găseşte neîntemeiate.

Din perspectiva motivării actelor administrative se reţine că, deşi aceasta reprezintă un element esenţial pentru formarea convingerii cu privire la legalitatea şi oportunitatea acestora, constituind, totodată, o garanţie a alegerii soluţiei optime de către organul de decizie, amploarea şi detalierea motivării depind de natura actelor adoptate, iar cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească depind de circumstanţele fiecărui caz.

Aşadar, deşi motivarea reprezintă o obligaţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ, ea face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia şi contextul adoptării sale, prin prisma obiectivului său, care este prezentarea într-un mod clar şi neechivoc a raţionamentului instituţiei emitente a actului.

În cazul de faţă, atât în Hotărârea nr. 2651 din 15 noiembrie 2022, cât şi în Hotărârea nr. 2876 din 17 noiembrie 2022, Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători a indicat care este situaţia de fapt şi a precizat temeiurile de drept care au stat la baza întocmirii fiecăreia dintre hotărâri, indicând motivele respingerii fiecăreia dintre cererile de transfer formulate de contestatoare.

Contrar afirmaţiilor contestatoarei, Înalta Curte apreciază că motivarea pe care intimatul a dat-o în cuprinsul actelor administrative în discuţie permite atingerea dublei finalităţi pe care acestea o au. Astfel, hotărârile nr. 2651 din 15 noiembrie 2022 şi nr. 2876 din 17 noiembrie 2022 ale Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători îndeplinesc funcţia de transparenţă, de natură a permite contestatoarei (drept beneficiar al actului) să verifice dacă acestea sunt sau nu întemeiate şi să conteste aspectele pe care le apreciază ca fiind nelegale, îndeplinirea unei astfel de funcţii fiind confirmată chiar de demersul judiciar pendinte, din cuprinsul contestaţiei formulate în cauză nerezultând elemente de dificultate privind înţelegerea argumentelor avute în vedere de către intimat, ci doar opinia contrară a contestatoarei, care a apreciat astfel de considerente drept nelegale.

Totodată, aspectele învederate de autoritate în justificarea celor două acte administrative indicate supra, permit instanţei să realizeze controlul său jurisdicţional, respectiv reconstituirea raţionamentului efectuat de autorul actelor pentru a ajunge la adoptarea acestora.

Pe cale de consecinţă, nu se poate reţine o neîndeplinire, de către C.S.M., a obligaţiei sale de a motiva hotărârile nr. 2651 din 15 noiembrie 2022 şi nr. 2876 din 17 noiembrie 2022, fiind nefondate argumentele invocate de contestatoare.

Cât priveşte criticile aduse modului în care intimatul a valorificat criteriile prevăzute de art. 612 din Legea nr. 303/2004, prealabil prezentării, în concret, a considerentelor pe care se întemeiază concluzia netemeiniciei acestora, Înalta Curte aminteşte, astfel cum a statuat deja în jurisprudenţa sa constantă, că, în exercitarea atribuţiilor sale, Consiliul Superior al Magistraturii dispune de o marjă de apreciere, astfel că, în situaţia în care nu pot fi identificate motive de nelegalitate formală ori elemente din care să rezulte că emitentul actului administrativ, prin conduita lui, s-a îndepărtat de la scopul legii ori a încălcat principiul proporţionalităţii între interesul public şi cel privat, o evaluare a substanţei măsurilor dispuse, făcută de instanţa de contencios administrativ însăşi, ar constitui o ingerinţă nepermisă în atribuţiile administraţiei publice.

Este important însă, ca eventualul refuz al autorităţii să nu se transforme în ceea ce dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ denumesc "exces de putere", respectiv depăşirea limitelor dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, prevăzute de Constituţie sau de lege.

Analizând conţinutul hotărârilor C.S.M. nr. 2651 din 15 noiembrie 2022 şi nr. 2876 din 17 noiembrie 2022 în cadrul coordonatelor astfel configurate, Înalta Curte constată că acestea respectă limitele şi scopul prevederilor legale în executarea cărora au fost adoptate, iar măsurile dispuse (de respingere a cererilor de transfer din cele două etape ale sesiunii de transfer declanşate la data de 14 septembrie 2022) au fost în mod exhaustiv şi adecvat motivate, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Este de remarcat că, în cauză, întreaga procedură s-a desfăşurat cu respectarea prevederilor art. 60, ale art. 611, precum şi ale art. 612 din Legea nr. 303/2004, citate în precedent, analiza cererilor de transfer efectuându-se prin prisma criteriilor reglementate de acestea, tocmai pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiţii de legalitate şi oportunitate şi în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei solicitări.

De asemenea, trebuie subliniat că nu există o ordine de prioritate între criteriile legale mai sus arătate, ci acestea reclamă o evaluare comparativă şi cumulativă, în scopul menţinerii unui echilibru între interesul public - buna funcţionare a instanţelor - pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesul legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer.

Se reţine că noţiunea de utilitate se apreciază prin raportare la posturile vacante existente la instanţe sau parchete şi vizează, în esenţă, îndeplinirea de către acestea a tuturor condiţiilor necesare pentru a putea fi incluse în lista posturilor disponibile într-o anumită sesiune de transferuri, în timp ce conceptul de oportunitate se analizează prin raportare la măsura ce urmează a fi dispusă de organul emitent, în speţă transferul, şi constă în capacitatea acestuia de a alege, dintre mai multe soluţii posibile şi egale în aceeaşi măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut.

Aşadar, oportunitatea se află în strânsă legătură cu puterea discreţionară a administraţiei publice, criticată de asemenea de contestatoare, existând o marjă lăsată la libera apreciere a autorităţii, astfel ca, în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor, aceasta să poată recurge la orice mijloc de acţiune, în limitele competenţei sale. Astfel cum a precizat şi intimatul, eventuala existenţă a unor posturi vacante utile într-o sesiune de transferuri nu creează, în mod automat, premisele pentru admiterea cererilor de transfer formulate de contestatoare, solicitările acesteia urmând a fi supuse unei analize de oportunitate, cu atât mai mult cu cât, din interpretarea dispoziţiilor legale anterior enunţate, rezultă că normele care reglementează instituţia transferului au caracter supletiv şi conferă doar o vocaţie în sensul arătat, fără a crea, în mod automat, un drept solicitantului.

În speţă, intimatul a fost consecvent, în sensul în care, analizând cererile formulate în raport de motivele invocate şi de criteriile prevăzute de art. 612 din Legea nr. 303/2004, a apreciat că, în raport de criteriile personale şi profesionale, urmare unei evaluări comparative şi cumulate, nu este oportună admiterea cererilor formulate de contestatoare.

Sub aspectul conţinutului hotărârilor atacate, Înalta Curte reţine că secţia pentru judecători a analizat în mod efectiv toate motivele profesionale invocate de contestatoare, iar acestea au fost coroborate cu datele obiective privind situaţia posturilor unităţilor implicate în procedura de transfer, încărcătura pe schemă, precum şi cu avizele emise în cauză şi vechimea la instanţa de la care s-a solicitat transferul. Analiza, la momentul soluţionării unor cereri formulate în noiembrie 2022, a datelor statistice aferente anului 2021, astfel cum au fost acestea indicate în Raportul de activitate al Judecătoriei Sânnicolau Mare întocmit la începutul anului 2022, nu reprezintă un element de nelegalitate, câtă vreme datele statistice aferentele anului 2022 nu erau accesibile C.S.M. la momentul respectiv.

De asemenea, Înalta Curte observă că schema de judecători a Judecătoriei Sânnicolau Mare nu era una completă, iar potenţialul transfer al contestatoarei ar fi redus şi mai mult numărul locurilor vacante dintr-o atare schemă, context ce, astfel cum au evidenţiat datele statistice, ar fi avut drept consecinţă o amplificare a încărcăturii cauzelor/judecător, ce oricum era mai mare decât media naţională (1394 cauze/judecător, comparativ cu 1085 cauze/judecător la nivel naţional), precum şi a celei pe schemă, ce era deja de 1245 de dosare, comparativ cu media naţională de 855 de dosare. Analiza acestui criteriu realizată de intimat nu a fost una rigidă, ci conformă datelor disponibile.

În acelaşi timp, nu se poate reţine că avizul negativ emis de Curtea de Apel Timişoara ar fi avut prioritate în faţa celui pozitiv emis de Judecătoria Timişoara, ci doar că, în urma analizei coroborate a tuturor elementelor incidente ipotezei contestatoarei, acest aviz, alături de încărcătura de dosare pe judecător indicată anterior, de situaţia posturilor vacante şi de vechimea redusă a contestatoarei la instanţa de Judecătoria Sânnicolau Mare, unde aceasta fusese transferată de la Judecătoria Tulcea începând cu data de 15.06.2022, conform Hotărârii C.S.M. nr. 1520/26.05.2022, a conturat soluţia că, în cele două etape ale sesiunii de transfer în discuţie nu era oportun să se dea curs solicitărilor contestatoarei. Deşi între data de 15.06.2022 şi cea de 15.11.2022 intervalul temporal este mai mare decât cele 3 luni indicate de intimat, un atare aspect nu afectează legalitatea celor două hotărâri.

Totodată, contrar celor afirmate de contestatoare, din cuprinsul hotărârilor atacate rezultă că au fost examinate şi argumentele de ordin personal invocate de aceasta, care nu au fost, însă, valorificate în raport de situaţia ocupării posturilor din schema aferentă secţiei civile a Judecătoriei Sânnicolau Mare.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte motivele personale evocate, mai precis locaţia domiciliului acesteia raportat la ambele instanţe implicate de procedura de transfer, locul de muncă al soţului, locaţia şcolii copilului minor al contestatoarei ori inconvenientele legale de necesitatea efectuării navetei sau de cea a exercitării, în anumite perioade, a unor atribuţii profesionale, acestea nu constituie motive excepţionale, de natură a răsturna raportul de preeminenţă al interesului public faţă de drepturile şi interesele private ale solicitantului.

De altfel, soluţionarea unei cereri de transfer nu poate fi raportată exclusiv la situaţia personală a unui magistrat, cu ignorarea criteriilor prevăzute de lege. Motivele de ordin personal şi familial reprezintă criterii care trebuie avute în vedere la soluţionarea cererii de transfer, însă acestea nu constituie, prin ele însele, motive determinante în admiterea cererii, fiind supuse cerinţei coroborării cu celelalte criterii regulamentare, astfel încât, prin admiterea cererii de transfer să se asigure, în primul rând, buna funcţionare a instanţelor implicate în procedura transferului, neputându-se reţine o încălcare a dreptului la viaţă privată şi de familie, vizat de art. 26 din Constituţia României, de art. 8 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de art. 7 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Prin urmare, motivele personale invocate de contestatoare în susţinerea cererilor de transfer nu pot prevala faţă de interesele instanţelor implicate în procedură, respectiv asigurarea resurselor umane necesare bunei funcţionări şi echilibrarea volumului de muncă, în caz contrar fiind încălcat justul echilibru dintre interesele publice ale instanţei la care se solicită transferul şi interesele private ale solicitantului. Astfel, secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat în mod efectiv, coroborat şi unitar toate criteriile de transfer prevăzute de lege, apreciind în mod corect că nu era oportună admiterea transferului magistratului în cauză, nici în raport de prima şi nici în raport de cea de-a doua cerere de transfer.

În aceste condiţii, soluţia de respingere a cererilor de transfer formulate de contestatoare, dispusă de secţia pentru judecători este justificată şi se încadrează în limitele competenţei şi dreptului de apreciere conferit de lege, neputându-se reţine un exces de putere, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Concluzionând, constatând că nu subzistă motivele de nelegalitate invocate de contestatoare în privinţa hotărârilor nr. 2651 din 15 noiembrie 2022 şi nr. 2876 din 17 noiembrie 2022, emise de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi a art. 611 alin. (7) din Legea nr. 303/2004, raportat la art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte va respinge ca neîntemeiată contestaţia formulată de contestatoarea A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva hotărârilor nr. 2651 din 15 noiembrie 2022 şi nr. 2876 din 17 noiembrie 2022, ale Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 29 iunie 2023.