Competition cartel fine upheld after annulment appeal dismissed as unfounded despite challenges to evidence legality and res judicata

Şedinţa publică din data de 29 iunie 2023

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2019, la data de 16.05.2019, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul CONSILIUL CONCURENŢEI, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu acesta să dispună:

a. anularea Deciziei nr. 75/19.12.2019, prin care s-a constatat încălcarea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 şi art. 101 TFUE prin participarea sa la o faptă anticoncurenţială (cartel) şi sancţionarea societăţii cu amendă în cuantum de 2.997,021,52 RON;

b. înlăturarea amenzii aplicate.

2. Soluţia instanţei de recurs

Prin decizia nr. 4206/2022 din data de 27 septembrie 2022 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 512 din 29 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

3. Contestaţia în anulare

Împotriva deciziei nr. 4206/2022 din data de 27 septembrie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020, S.C. A. S.A. a formulat contestaţie în anulare în temeiul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ.

În motivarea căii extraordinare de atac, s-a arătat că instanţa de recurs, respingând recursul, a omis să cerceteze unul dintre motivele de casare invocate în termenul legal, respectiv cel referitor la faptul că singura probă reţinută de Consiliul Concurenţei pentru imputarea faptei anticoncurenţiale, respectiv procesele-verbale de interceptare a reprezentantului subscrisei au fost declarate nule absolut de către instanţele penale, respectiv sentinţa penală nr. 280/11.03.2021.

Deopotrivă, instanţa a încălcat dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996 republicată cu modifîcările şi completările ulterioare şi art. 101 din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene, sub aspectul menţinerii Deciziei Consiliului Concurenţei în sensul reţinerii faptei anticoncurenţiale vizând împărţirea pieţei lucrărilor de construcţii conducte pentru transportul gazelor natural; dispoziţiile art. 34 alin. (3) din Legea concurenţei (utilizarea de către Consiliul Concurenţei a informaţiilor şi documentelor obţinute de la alte autorităţi, în speţă de la DIICOT), ale art. 5 alin. (6) din Legea concurenţei (care stabileşte că, în ce priveşte sarcina probei, aceasta revine Consiliului Concurenţei), art. 255 C. proc. civ. referitor la admisibilitatea probelor în procesul civil, guvernată de principiul legalităţii probei, precum şi statuările CJUE şi ale CEDO referitoare la standardul de probă în domeniul dreptului concurenţei şi la prezumţia de nevinovăţie, care guvernează şi materia contravenţională specifică dreptului concurenţei, respectiv principiul legalităţii probei, care stabileşte că nu pot fi admise în procesul civil probe care au fost obţinute în mod nelegal.

Instanţa de recurs nu a ţinut seama de nulitatea înregistrărilor efectuate de SRI (inclusiv a convorbirilor efectuate de către reprezentantul societăţii, dl director general B., în argumentarea caracterului probatoriu - dosar fond) dispusă prin încheierea din data de 05.11.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală în dosarul penal nr. x/3.2017., de nelegalitatea informaţiilor şi documentelor obţinute de către Consiliul Concurenţei, acestea fiind desfiinţate cu efect retroactiv, atât sub aspectul existenţei acestora, cât mai ales sub aspectul caracterului lor probator. Or, nelegalitatea convorbirilor telefonice determină imposibilitatea folosirii acestora drept probe în procesul penal sau în procesul civil.

Decizia Înaltei Curţi cuprinde omisiunea de a înlătura aceste mijloace de probă, inclusiv în procedura contravenţională iniţiată de Consiliul Concurenţei, cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a hotărârilor penale care se referă la aceleaşi fapte pretins anticoncurenţiale (sentinţa penală nr. 280/11/03.2021 pronunţată în sensul achitării inculpatului B., reprezentant al societăţii contestatoare, precum şi a celorlalţi inculpaţi, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1281/A/26.10.2022).

A mai apreciat contestatoarea că instanţa de recurs nu a indicat în concret care sunt celelalte elemente probatorii, în afara proceselor-verbale de interceptare, care au fost desfiinţate cu efect retroactiv de instanţele penale, care ar justifica răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie, aplicabilă deopotrivă în materia contravenţională a dreptului concurenţei, astfel că se impune admiterea contestaţiei în anulare.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Concurenţei a depus întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei în anulare, în principal, ca inadmisibilă, iar, în secundar, ca nefondată şi menţinerea ca legală a deciziei atacate, apreciind că aceasta cuprinde argumentele pe care se sprijină, iar instanţa de control judiciar a răspuns tuturor motivelor invocate prin cererea de recurs.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Înalta Curte, analizând contestaţia în anulare, în raport cu motivele invocate, cu apărările formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, o va respinge pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că deşi contestatorarea şi-a întemeiat contestaţia în anulare pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., aceste dispoziţii au fost invocate doar în mod formal câtă vreme nu a fost prezentat niciun argument din care să rezulte invocarea situaţiei în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, motiv pentru care prezenta cale extraordinară de atac va fi analizată doar prin prisma dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greşite din cauza unor inadvertenţe de ordin formal. Aceasta poate fi exercitată numai în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de art. 503 C. proc. civ.

În primul rând, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare nu este inadmisibilă, întrucât motivele invocate sunt prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., iar încadrarea efectivă a argumentelor prezentate în cazurile prevăzute de lege, reprezintă o chestiune ce ţine de temeinicia căii de atac, iar nu de admisibilitatea acesteia.

Motivul de contestaţie în anulare întemeiat pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. nu poate fi reţinută în cauză.

Înalta Curte aminteşte că potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 anterior menţionat "hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când (...) instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; (...)".

Acest articol are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care se sprijină.

Atât în literatura de specialitate, cât şi în practica judiciară, se face constant deosebire între motivele de casare şi argumentele ce pot fi invocate în sprijinul acestor motive. Prin urmare, instanţa de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea motivelor de casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient ca instanţa să arate considerentele pentru care a găsit că motivul este neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele recurentului.

Analizând în continuare susţinerile contestatoarei, constată Înalta Curte că, în argumentarea contestaţiei în anulare, se face referire la o serie de aspecte ce ţin de fondul cauzei, în condiţiile în care, în cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa unuia dintre motivele strict şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 503 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că, în realitate, contestatoarea nu este de acord cu modalitatea în care instanţa de recurs a analizat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., cu referire la modul de interpretare a instanţei de recurs a relevanţei probatorii a proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice transmise Consiliului Concurenţei de către organele de urmărire penală şi neanalizarea argumentelor vizând:

- încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996 şi art. 101 din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene, sub aspectul menţinerii Deciziei Consiliului Concurenţei în sensul reţinerii faptei anticoncurenţiale vizând împărţirea pieţei lucrărilor de construcţii conducte pentru transportul gazelor natural;

- încălcarea dispoziţiilor art. 34 alin. (3) din Legea concurenţei (utilizarea de către Consiliul Concurenţei a informaţiilor şi documentelor obţinute de la alte autorităţi, în speţă de la DIICOT), ale art. 5 alin. (6) din Legea concurenţei (care stabileşte că, în ce priveşte sarcina probei, aceasta revine Consiliului Concurenţei), art. 255 din C. proc. civ., referitor la admisibilitatea probelor în procesul civil, guvernată de principiul legalităţii probei, precum şi statuările CJUE şi ale CEDO referitoare la standardul de probă în domeniul dreptului concurenţei şi la prezumţia de nevinovăţie, care guvernează şi materia contravenţională specifică dreptului concurenţei;

- încălcarea dispoziţiilor art. 255 din C. proc. civ. privind admisibilitatea probelor, respectiv principiul legalităţii probei, care stabileşte că nu pot fi admise în procesul civil probe care au fost obţinute în mod nelegal;

- nulitatea înregistrărilor efectuate de S.R.I. (inclusiv a convorbirilor efectuate de către reprezentantul societăţii, dl. director general B., în argumentarea caracterului probatoriu - dosar fond) dispusă prin încheierea din data de 05.11.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală în dosarul penal nr. x/3.2017;

- nelegalitatea informaţiilor şi documentelor obţinute de către Consiliul Concurenţei, acestea fiind desfiinţate cu efect retroactiv, atât sub aspectul existenţei acestora, cât mai ales sub aspectul caracterului lor probator;

- nelegalitatea convorbirilor telefonice determină imposibilitatea folosirii acestora drept probe în procesul penal sau în procesul civil;

- aspectul referitor la omisiunea de a înlătura aceste mijloace de probă inclusiv în procedura contravenţională iniţiată de Consiliul Concurenţei, cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a hotărârilor penale care se referă la aceleaşi fapte pretins anticoncurenţiale (sentinţa penală nr. 280/11/03.2021 care s-a pronunţat în sensul achitării inculpatului B., reprezentant al societăţii contestatoare, precum şi a celorlalţi inculpaţi, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1281/A/26.10.2022).

În aceste condiţii, motivele contestaţiei în anulare, nu se încadrează în cazul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., ci tind la o reapreciere a fondului cauzei.

Modalitatea în care instanţa de recurs a analizat criticile punctuale ale recurentei, în cauză nefiind vorba despre omisiunea de a analiza un motiv de casare, nu poate fi analizată pe calea contestaţiei în anulare, dat fiind caracterul acesteia, de cale de atac de retractare, instanţa învestită cu soluţionarea sa neexercitând un control de legalitate asupra deciziei atacate.

Contestaţia în anulare nu reprezintă un mijloc procedural pus la dispoziţia părţilor pentru a ataca hotărârea judecătorească devenită anterior definitivă în calea de atac. Aşadar, contestaţia în anulare nu reprezintă un recurs la recurs, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative prevăzute la articolul 503 C. proc. civ.

Principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, conform căruia nicio parte nu este îndreptăţită să solicite o revizuire a unei hotarari definitive si irevocabile, obligatorii, si, mai ales, nu în scopul de a obţine o rejudecare şi o nouă analiză a cauzei. Puterea de control a instanţelor ierarhic superioare trebuie exercitată pentru a corecta erorile justiţiei, iar nu pentru a se efectua o nouă analiză a cauzei. Calea de atac nu trebuie să constituie un apel deghizat, iar posibilitatea de a exista două opinii diferite asupra obiectului cauzei nu constituie un temei pentru reexaminare. O excepţie de la această regulă se admite numai atunci când este justificată de circumstanţe riguroase şi de substanţă (cauza Ryabikh c. Rusiei).

Aşa fiind, Înalte Curte reţine că aspectele invocate de contestatoare nu fundamentează, în sensul dispoziţiilor citate ale art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., omisiunea instanţei de recurs de a analiza vreunul dintre motivele de casare, întrucât, din analiza lucrărilor dosarului de recurs, se observă că instanţa de control judiciar, pronunţând decizia ce formează obiectul contestaţiei în anulare, a răspuns motivelor de casare invocate de recurenta-reclamantă A. S.A.

Aşadar, instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor, acestea putând fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, iar în cauză nu se poate poate reţine incidenţa motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., care se referă la omisiunea instanţei de a cerceta vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent, iar nu la argumentele aduse de acesta în susţinerea motivelor de casare, astfel cum s-a reţinut anterior.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de A. S.A. împotriva deciziei nr. 4206 din 27 septembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2020, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 29 iunie 2023.