Judicial Promotion Contest: Limits of Exceptional Appeal for Challenging Substantive Legal Interpretation Under Material Error Doctrine

Şedinţa publică din data de 29 iunie 2023

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, sub nr. x/2021, reclamanta A. a solicitat anularea în parte a Hotărârii nr. 1552/18.12.2020, secţia pentru judecători, recunoaşterea dreptului pretins în urma punctajului obţinut la examenul de promovare efectivă din perioada august- decembrie 2020, acela de a fi declarată admisă şi promovată efectiv la secţia de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Arad şi invalidarea în parte a concursului de promovare menţionat întrucât nu au fost respectate condiţiile prevăzute de Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 1348/2019, fiind încălcate dispoziţiile art. 30 alin. (1), art. 36 alin. (3) din Regulamentul de promovare, art. 125 alin. (2) şi art. 1 alin. (4) şi alin. (5) din Constituţia României.

Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 60 din 26 mai 2021, a respins acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

2. Decizia instanţei de recurs şi contestaţia în anulare formulată

Prin decizia nr. 3267 din data de 7 iunie 2022 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, precum şi recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 60 din 26 mai 2021 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, în temeiul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., A. a formulat prezenta contestaţie în anulare.

În motivarea căii extraordinare de atac, referindu-se la cazul reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatoarea a arătat că prima eroare vizează faptul că, la data soluţionării cauzei, 07.06.2022, la dosarul nr. x/2021 erau depuse de către contestatoare două cereri de repunere pe rol, una din data de 27.05.2022 şi una din data de 02.06.2022, de urgentare a procedurii de repunere pe rol, astfel că instanţa de recurs trebuia să manifeste diligenţă, pentru a observa această situaţie şi nu să reţină în mod eronat o altă stare a procesului.

Sub acest aspect, contestatoarea a apreciat că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, fiind pe deplin aplicabile statuările C.E.D.O. dn cauza S.C. B. S.R.L. împotriva României.

O a doua eroare săvârşită de instanţa de recurs este reţinerea faptului că indicarea în sentinţa recurată a dispoziţiilor art. 53 din hotărârea C.S.M. nr. 1552, ca temei al sentinţei, nu impietează asupra legalităţii acesteia, fiind o simplă eroare material. S-a omis însă împrejurarea că prima instanţă nu îndreptase eroarea, astfel că, în recurs, din punct de vedere formal, nu i se pot înlătura efectele, cu atât mai mult cu cât în cauză se invoca nelegalitatea unei hotărâri a C.S.M. dată cu încălcarea art. 53 din hotărârea C.S.M. nr. 1348/2019, textul incident făcând referire la toate termenele, deci şi la cel prevăzut la art. 51 alin. (1) din hotărârea C.S.M. nr. 1348/2019, deoarece nu este prevăzută nicio derogare în sensul invocat de pârât şi I.C.C.J., iar pe de altă parte, comisia de organizare nu avea, din punct de vedere legal, printre atribuţiile stabilite de art. 34 din hotărârea C.S.M. nr. 1348/2019 şi stabilirea termenului de opţiune.

Chiar dacă s-ar putea reţine că această comisie are o atribuţie subsidiară, aceasta trebuie subsumată legii în stabilirea termenului de opţiune, deoarece acest termen nu poate fi încadrat decât în termenul prevăzut de art. 181 C. proc. civ., nefiind la dispoziţia comisiei. O atrare dispoziţie legală nu există, întrucât Regulamentul, prin art. 53, face trimitere expresă la dispoziţiile art. 181 şi următoarele C. proc. civ.. Ca atare, în opinia contestatoarei sunt aplicabile dispoziţiile art. 50 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 24/2000, trimiterea fiind făcută la întregul act normativ, nu doar la o subdiviziune, art. 51 alin. (1) sau art. 53 nefăcând o atare precizare.

Redând conţinutul dispoziţiilor art. 50 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 24/2000, contestatoarea a arătat că instanţa de fond nu a îndreptat această eroare, iar Înalta Curte nu putea să o înlăture şi nici să o reţină formal.

Cea de-a treia eroare invocată de contestatoare a vizat faptul că Înalta Curte a reţinut că instanţa de fond a răspuns criticilor reclamantei referitoare la inaplicabilitatea prevederilor art. 181 C. proc. civ. şi următoarele, reţinând că dispoziţia regulamentară susmenţionată se referă la un termen fix stabilit de comisia de organizare a concursului, însă, la un alineat mai jos a reţinut că este vorba despre un termen (fiind anunţat un termen), deci un termen simplu, nu fix, nearătând niciun text de lege care să-l justifice în drept cu putere de adevăr judiciar. De asemenea, Î.C.C.J. nu a indicat incidenţa unei date care să se circumscrie noţiunii de termen, conform art. 180 alin. (2) C. proc. civ., context în care este necesar a se şti, sub aspect formal, care este această dată, termen, deoarece, în lipsa indicării ei, pronunţarea soluţiei este greşită, instanţa de fond indicând ca şi termen al opţiunii - 18.02.2020 ora 10, o dată cu mult anterioară examenului.

Înalta Curte a validat în totalitate raţionamentul instanţei de fond, deci şi acest termen de 18.02.2020 ora 10, ceea ce nu poate sta ca temei pentru legalitatea hotărârii C.S.M. nr. 1552/2020 si nici pentru clasamentul reţinut.

Subsumat motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatoarea a arătat că instanţa de recurs nu a reţinut şi nu a analizat toate motivele de nelegalitate invocate în conţinutul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deşi avea această obligaţie conform art. 499 din acelaşi cod.

Astfel, Înalta Curte nu a analizat motivul vizând menţiunea din hotărârea atacată, conform căreia "Astfel, se reţine că în temeiul prevederilor regulamentare amintite, candidaţii care îndeplinesc condiţiile pentru a fi declaraţi admişi au formulat opţiuni pentru secţiile corespunzătoare din cadrul instanţelor pentru care au susţinut concursul la data de 18 decembrie 2020" (ultimul alineat pagina 1).

Prin motivele de recurs se invocase faptul că instanţa de fond nu a analizat această menţiune, care, deşi nereală, dovedea faptul că acest concurs a avut în vedere principiul specializării, respectiv secţia şi specializarea judecătorului, astfel că opţiunea trebuie să fie conformă cu această specializare. Asupra acestui aspect intimatul nu formulase apărări, deci nu îl contestase, astfel că atât instanţa de fond cât şi cea de recurs erau obligate să îl analizeze.

A mai arătat contestatoarea că la penultimul alineat de la pagina 2 şi ultimul alineat de la pagina 4 din recurs, a invocat nerespectarea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2005, apreciind că instanţa de fond nu a analizat hotărârea contestată prin prisma tuturor dispoziţiilor legale invocate, în condiţiile în care din definiţia actului administrativ individual dată de dispoziţia legală menţionată rezultă şi regimul juridic al acestuia. Înalta Curte nu a analizat de ce termenului contestat nu-i sunt aplicabile dispoziţiile art. 181 C. proc. civ., ci doar a preluat motivarea instanţei de fond fără vreun argument juridic.

De asemenea, Î.C.C.J. nu a analizat motivul referitor la nerespectarea calendarului concursului, la abrogarea ulterioară a articolului pe baza căruia a formulat opţiunea candidatul care a susţinut concursul pe o specializare diferită.

Prin recursul formulat se invocase şi lipsa de claritate a dispoziţiilor privind termenul de opţiune, dar instanţa nu a lămurit concret acest aspect, refuzând să îl analizeze, ceea ce are consecinţe directe asupra exercitării dreptului de acces la justitie şi a dreptului consacrat de art. 52 alin. (1) din Constituţia României.

În opinia contestatoarei, prin stabilirea termenului de opţiune în mod nelegal în afara calendarului concursului intimatul C.S.M. a acţionat cu exces de putere, fiind incidente dispoziţiile art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004. Sub acest aspect a fost încălcat principiul legalităţii, ce trebuia să guverneze raportul juridic ce a stat la baza hotărârii contestate. Exercitarea competenţei în sensul menţionat de către intimat s-a realizat fără nici o justificare rezonabilă şi fără a exista un raport adecvat şi echitabil între măsura dispusă (stabilirea termenului de opţiune în mod nelegal), situaţia de fapt şi scopul legitim urmărit, iar acest motiv nu a fost analizat nici de instanţa de fond şi nici de cea de recurs.

3. Apărările formulate de intimat

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea căii extraordinare de atac, apreciind că susţinerile contestatoarei nu se încadrează în textele de lege invocate.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Examinând contestaţia în anulare, în raport cu decizia atacată şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de art. 503 C. proc. civ.. Motivele contestaţiei în anulare sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare. În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de dispoziţiile procedurale.

Prezenta cale de atac este formulată în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., conform cărora:

"Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când …. (2) dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; (3) instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen."

Pe calea contestaţiei în anulare se tinde la anularea unei hotărâri definitive nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru o serie de motive expres şi limitativ prevăzute de lege (necompetenţa, încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei, nepronunţarea asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză etc).

Ipoteza textului art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. invocat de contestatoare şi înţelesul noţiunii de "eroare materială" vizează numai erorile cu caracter procedural, care să fi condus la pronunţarea unei soluţii greşite, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deşi era ataşată dovada achitării taxei de timbru, greşita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat etc.

Greşeala instanţei de recurs trebuie să fie una de fapt şi nu una de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale.

Analizând aspectele invocate drept erori materiale săvârşite de instanţa de recurs, Înalta Curte reţine că judecata recursului nu fusese suspendată, pentru a putea fi pusă în discuţie repunerea pe rol, hotărârea C.E.D.O. din cauza B. S.R.L. împotriva României nu are legătură cu prezenta cauză, ea vizând problema nelegalei citări a unei părţi din dosar şi încălcarea dreptului de acces efectiv la instanţă, astfel că nu se poate vorbi nici despre încălcarea dreptului contestatoarei la un proces echitabil. De asemenea, în privinţa pretinsei erori materiale strecurate în cuprinsul sentinţei recurate instanţa de recurs a precizat în mod expres că aceasta nu a afectat raţionamentul şi modul de interpretare a dispoziţiilor legale.

În egală măsură şi celelalte susţineri referitoare la dispoziţiile art. 181 C. proc. civ., art. 51 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi desfîşurarea concursului de promovare a judecătorilor, nu conturează, prin ele însele, o eroare materială esenţială în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., prin toate aceste argumente criticându-se, în realitate, aprecieri ale instanţei de recurs, modul de soluţionare de către aceasta a cererilor formulate de către părţi, precum şi interpretarea dispoziţiilor legale incidente şi aplicarea lor la situaţia concretă din speţă, aspecte care, în mod evident, privesc dezlegarea pe fond a pricinii.

Întrucât ipoteza prevăzută de textul legal vizează doar erorile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru a căror verificare nu este însă necesară o reapreciere a circumstanţelor factuale sau a probelor administrate în cauză, ori o verificare a modului de interpretare şi de aplicare a legii de drept substanţial sau procedural, Înalta Curte reţine că susţinerile contestatoarei nu se încadrează în sintagma "erori materiale", ci reprezintă critici de legalitate vizând pretinse erori de judecată, constituind astfel un veritabil recurs, imposibil de analizat pe calea contestaţiei în anulare.

În privinţa dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., conform cărora "(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: … 3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen", Înalta Curte reţine că acestea au în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului pe care îl sprijină .

Atât în literatura de specialitate, cât şi în practica judiciară, se face constant deosebire între motivele de casare şi argumentele ce pot fi invocate în sprijinul acestor motive.

Prin urmare, instanţa de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea motivelor de casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient ca instanţa de recurs să arate considerentele pentru care a găsit că motivul este neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns punctual tuturor argumentelor recurentului.

Verificând cererea de recurs din dosarul nr. x/2021, se constată că recurenta a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulând mai multe critici în privinţa hotărârii pronunţate de instanţa de fond.

Din examinarea deciziei nr. 3267 din data de 07 iunie 2022, rezultă faptul că instanţa de recurs a cercetat cazul de casare invocat, precum şi argumentele contestatoarei, în considerentele hotărârii fiind redate motivele pentru care s-a constatat că acesta nu este incident în cauză. Astfel, instanţa a răspuns susţinerilor din recurs şi a apreciat că Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor (forma în vigoare la 3.08.2020) nu interzicea ca un judecător să promoveze la o altă secţie, cu o altă specializare, dacă obţinea un punctaj superior, opţiunea exprimată la momentul înscrierii la concurs vizând instanţa avută în vedere de candidat şi nicidecum secţiile din cadrul instanţei unde erau scoase la concurs. De asemenea, s-a mai reţinut că nu exista vreo dispoziţie legală care să impună o altă ordine de opţiune pentru posturile scoase la concurs la instanţa sau instanţele pentru care candidaţii au optat, decât cea descrescătoare a punctajelor obţinute. Instanţa a validat raţionamentul instanţei de fond şi a reţinut că prevederile art. 181 şi următoarele C. proc. civ. nu erau aplicabile în cauză, câtă vreme art. 51 alin. (1) din Regulament se referă la un termen fix stabilit de comisia de comisia de organizare a concursului pentru exercitarea dreptului de opţiune, nicidecum la un termen procedural aplicabil pe zile, ore sau ani.

Se observă, aşadar, faptul că în argumentarea acestui motiv de contestaţie în anulare, contestatoarea a făcut referire la o serie de aspecte ce ţin de fondul cauzei, Modalitatea în care instanţa de recurs a analizat criticile punctuale ale recurentei, în cauză nefiind vorba despre omisiunea de a analiza un motiv de casare, nu poate fi analizată pe calea contestaţiei în anulare, dat fiind caracterul acesteia, de cale de atac de retractare, instanţa învestită cu soluţionarea sa neexercitând un control de legalitate asupra deciziei atacate.

Contestaţia în anulare nu reprezintă un mijloc procedural pus la dispoziţia părţilor pentru a ataca hotărârea judecătorească devenită anterior definitivă în calea de atac. Aşadar, contestaţia în anulare nu reprezintă un recurs la recurs, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative prevăzute la articolul 503 C. proc. civ.

Principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, conform căruia nicio parte nu este îndreptăţită să solicite o revizuire a unei hotarari definitive si irevocabile, obligatorii, si, mai ales, nu în scopul de a obţine o rejudecare şi o nouă analiză a cauzei. Puterea de control a instanţelor ierarhic superioare trebuie exercitată pentru a corecta erorile justiţiei, iar nu pentru a se efectua o nouă analiză a cauzei. Calea de atac nu trebuie să constituie un apel deghizat, iar posibilitatea de a exista două opinii diferite asupra obiectului cauzei nu constituie un temei pentru reexaminare. O excepţie de la această regulă se admite numai atunci când este justificată de circumstanţe riguroase şi de substanţă. (cauza Ryabikh c. Rusiei).

Pentru considerentele expuse, constatând că aspectele învederate de contestatoare nu pot fi circumscrise dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 508 din acelaşi cod Înalta Curte va respinge ca nefondată contestaţia în anulare .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 3267 din 07 iunie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2021, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 29 iunie 2023.