Ministry of Justice's appeal dismissed; ordered to issue new salary orders for magistrates based on sectoral reference value and pay differences

Şedinţa publică din data de 29 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 7.10.2021 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, reclamanţii A., B., C., D., E., în calitate de magistraţi în cadrul Tribunalului Bucureşti şi F., G., H., în calitate de magistraţi în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Bucureşti, Ministerul Justiţiei prin Ministrul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:

- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei prin Ministrul Justiţiei să emită ordine de salarizare raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu 01.08.2016;

- obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale, reprezentat de diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare calculată cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu 01.08.2016 şi indemnizaţia actuală de încadrare şi în continuare, până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plăţii efective.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 228 din 21 decembrie 2021 Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

"Admite excepţia autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G. şi, în consecinţă, respinge acţiunea formulată de acesta ca existând autoritate de lucru judecat.

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei în raport de capătul de cerere având ca obiect obligarea la plata diferenţelor salariale solicitate prin acţiunea invocată de acesta prin întâmpinare şi, în consecinţă, respinge acest capăt de cerere în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Tribunalului Bucureşti, invocată de acesta, prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada 01.08.2016-07.10.2018 invocată de pârâţi, prin întâmpinare şi respinge acţiunea în ceea ce priveşte recunoaşterea şi plata drepturilor salariale solicitate pentru această perioadă ca fiind prescrisă.

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., în calitate de magistraţi în cadrul Tribunalului Bucureşti şi F., G., H., în calitate de magistraţi în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Bucureşti, Ministerul Justiţiei prin Ministrul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti.

Obligă pârâtul Ministerul Justiţiei să emită reclamanţilor noi ordine de încadrare prin raportate la valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu data de 07.10.2018 şi în continuare.

Obligă pârâţii Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti la plata către reclamanţi a diferenţelor salariale rezultate, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferente perioadei de la data scadenţei fiecărui venit lunar şi până la data plăţii efective a acestor drepturi."

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca neîntemeiată pe capătul de cerere privind emiterea ordinelor de reîncadrare pe numele intimaţilor-reclamanţi şi recalculării îndemnizaţiilor de încadrare a acestora, respectiv ca lipsită de obiect.

În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor Deciziei nr. 794/15.12.2016 şi ale art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017. Curtea de Apel Ploieşti a reţinut Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curţii Constituţionale, Deciziile nr. 36/2018 şi nr. 23/2016 ale Î.C.C.J. şi faptul că există hotărâri judecătoreşti prin care s-a dispus că drepturile salariale trebuie calculate prin raportare la VRS de 605,225 RON, iar prin hotărârea pronunţată a acordat drepturi neprevăzute de actele normative incidente în materia salarizării magistraţilor, depăşind limitele puterii judecătoreşti şi arogându-şi atribuţii de legiferare.

Contrar opiniei instanţei de fond, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017 nu se mai poate vorbi despre nivel maxim al salariului, iar textele analizate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 794/2016 sunt abrogate, implicit, nici acestea, nici decizia Curţii care a analizat constituţionalitatea lor nu mai pot constitui temei pentru susţinerea pretenţiilor. Pe de altă parte, orice drepturi ar fi apreciat instanţa că li se cuvin intimaţilor-reclamanţi, acestea nu puteau fi acordate decât până la momentul atingerii plafonului maxim prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, aspect pentru care nu s-au administrat probe.

Astfel, potrivit art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 - "(6) În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022."

Maximul la care se opreşte indemnizaţia lunară este cel stabilit de lege pentru funcţia de judecător (anexa A). Valoarea de referinţă sectorială, ca şi coeficientul de multiplicare, este un element care se utilizează în prima etapă a calculului indemnizaţiei, ori de câte ori valoarea acesteia depăşeşte maximul din anexa, indemnizaţia reducându-se la acest maxim, în acest sens pronunţându-se şi Curtea de Apel Piteşti prin decizia civilă nr. 433/2021 pronunţată în Dosarul nr. x/2019. precum şi Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă nr. 1319/A/18.11.2020 în Dosarul nr. x/2018. Tot cu titlul de practică judiciară recurentul a indicat şi decizia civilă nr. 1064/19.11.2021 pronunţă de Curtea de Apel Galaţi, în dosarul nr. x/2020, în cuprinsul căreia instanţa reţine că "în ceea ce priveşte însă limitarea acestor drepturi salariale, este de observat că, începând cu data de 01.01.2018, acestea nu pot depăşi drepturile stabilite în anexa VI a Legii nr. 153/2017." De asemenea, în sentinţa civilă nr. 1818/11.03.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. x/2020 se menţionează că "Tribunalul mai reţine că potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (6) privind aplicarea etapizată a Legii 153/2017, în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022."

Critica privind răsturnarea sistemului de salarizare de către instanţele de judecată care se subrogă competenţelor legiuitorului se desprinde din Decizia CCR nr. 51/2020, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din legile de salarizare în interpretarea dată prin Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Prin decizia respectivă Curtea Constituţională a apreciat că, prin soluţia pronunţată în Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a adus atingere principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat, subrogându-se atât competenţelor constituţionale ale legiuitorului, cât şi celor ale instanţei de contencios constituţional. Totodată, Curtea constată că "interpretarea instanţei supreme se constituie, în fapt, într-o modificare a opţiunii legiuitorului, în sensul contrar adoptat de acesta, afirmând existenţa unui drept care nu mai are temei legal, contrar principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi prevederilor constituţionale ate art. 61 alin. (1) şi art. 115, care consacră rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, respectiv delegarea legislativă, în virtutea căreia Guvernul are competenta de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală."

Aşadar, Curtea de Apel Ploieşti a ignorat deciziile Curţii Constituţionale prin care s-a statuat că acordarea altor drepturi decât de cele prevăzute expres de lege este o depăşire a puterii judecătoreşti, rolul instanţelor fiind acela de realizare a justiţiei, adică de a soluţiona litigiile aplicând legea, iar nu de a cenzura soluţia aleasă de legiuitor în stabilirea retribuţiei unor categorii profesionale şi să stabilească alte drepturi salariale decât cele prevăzute de lege, instituindu-se pe cale judiciară sisteme de salarizare paralele cu cele prevăzute prin acte normative, întrucât s-ar încălca rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării şi principiul separaţiei puterilor în stat.

De asemenea, este neîntemeiată acordarea drepturilor accesorii, ignorându-se dispoziţiile art. 39 din O.U.G. nr. 114/2018 referitoare la actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie şi natura dobânzilor legale. Astfel, art. 39 din O.U.G. nr. 114/2018 statuează că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2021, se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică, la care se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data la care hotărârea judecătorească a rămas executorie.

Dobânda penalizatoare reprezintă dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă, având funcţia de a sancţiona neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a unei obligaţii la scadenţă. În acest sens sunt şi considerentele Deciziei Î.C.C.J. nr. x care statuează că "(...) aceste dobânzi, ca formă de penalizare a debitorului care nu şi-a îndeplinit la timp obligaţia de executare a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate într-un litigiu referitor la drepturi salariale, curg de drept de la momentul pronunţării hotărârii,...", ceea ce nu este cazul în prezenta speţă.

Aşadar, nu ne aflăm în prezenţa unei hotărâri judecătoreşti care a obligat la plata unor drepturi băneşti şi care nu a fost executată, în ciuda caracterului executoriu, în speţă tinzându-se la obţinerea unei hotărâri judecătoreşti care să oblige la plata unor drepturi salariale, acestea neputând fi purtătoare de dobânzi penalizatoare pentru un interval de timp anterior momentului stabilirii dreptului prin hotărâre judecătorească.

Recurentul a solicitat, de asemenea, să se constate că prezenta cauză este lipsită de obiect începând cu data de 30.12.2021 până în prezent şi în continuare.

Luând în considerare dispoziţiile alin. (6) al art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, conform cărora: situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022."

Ţinând seama de faptul că, în situaţia în care prin stabilirea indemnizaţiilor de încadrare cu luarea în considerare a unei valori de referintă sectorială de 605,225 RON, acestea ating nivelul maxim prevăzut în Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, nu se mai utilizează algoritmul de calcul bazat pe valoarea de referinţă sectorială şi coeficienţii de multiplicare prevăzuţi de legislaţia anterioară de salarizare. Având în vedere jurisprudenţa instantelor de litigii de muncă, precum şi a instanţelor de contencios administrativ, inclusiv a Înattei Curti de Casaţie şi Justiţie - Decizia civilă nr. x.05.2021, în sensul acordării valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON, în temeiul art. 13 din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, la data de 30.12.2021 a fost emis O.M.J. nr. 6245/C/30.12.2021.

Potrivit art. 1 din O.M.J. nr. 6245/C/30.12.2021, începând cu data prezentului ordin, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunatelor specializate şi al curţilor de apel, precum şi ale asistenţilor judiciari se stabilesc având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) şi ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017. Art. 4 din acelaşi ordin prevede că "pentru perioada anterioară datei emiterii prezentului ordin, drepturile salariale acordate prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON se vor achita eşalonat, potrivit dispoziţiilor legale incidente."

Prin urmare, având în vedere că, în cursul soluţionării, la data de 30.12.2021, Ministerul Justiţiei a răspuns pretenţiilor intimaţilor-reclamanţi şi a procedat la emiterea Ordinului 6245/C/30.12.2021 prin care judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari li s-au stabilit drepturile salariale solicitate prin cererea dedusă judecăţii, s-a solicitat respingerea prezentei acţiuni ca rămasă fără obiect.

Cu titlu de practică judiciară au fost invocate deciziile I.C.C.J. nr. 5007/24.10.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2016, nr. 4618/10.10.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2016, nr. 3456/22.10.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2015, nr. 2182/17.04.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2016, prin care au fost respinse acţiunile ca rămase fără obiect.

În ceea ce îi priveşte pe intimaţii cu funcţii de execuţie, recurentul a subliniat faptul că aceştia au atins deja nivelul maxim prevăzut pentru anul 2022 stabilit în anexa VI a Legii nr. 153/2017, motiv pentru care s-a apreciat că întreaga acţiune este lipsită de obiect.

Deşi au fost legal citaţi, intimaţii-reclamanţi şi intimaţii-pârâţi nu au depus întâmpinare şi nu au formulat apărări în cauză.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, în privinţa excepţiei lipsei de obiect a acţiunii, pentru perioada ulterioară datei de 30.12.2021, în raport de emiterea O.M.J. nr. 6245/C/30.12.2021, Înalta Curte o califică drept apărare de fond şi o analizează ca atare.

Potrivit susţinerilor recurentului-pârât, prin O.M.J. nr. 6245/C/30.12.2021 au fost stabilite drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi al curţilor de apel, la nivelul maxim din grilele de salarizare din anexa V a Legii nr. 153/2017, fără a se mai ţine seama de vechea salarizare bazată pe VRS şi coeficienţi de multiplicare, care a devenit inaplicabilă.

Se constată, însă, că prin Ordinul colectiv de salarizare - O.M.J. nr. 6245/C/30.12.2021 de care se prevalează recurentul-pârât, emis la 30 decembrie 2021, au fost stabilite drepturi salariale începând cu luna ianuarie 2022. În speţă, prin raportare la petitul acţiunii, se reţine că reclamanţii au solicitat obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare începând cu 1.08.2016, iar prima instanţă a stabilit această obligaţie începând cu data de 7.10.2018 şi în continuare.

În aceste condiţii, va reţine instanţa de recurs că recalcularea dispusă prin Ordinul nr. 6245/C/30.12.2021, ce produce efecte de la 01.01.2022, nu este de natură a lăsa fără obiect acţiunea introductivă, ci reprezintă o punere în executare a dispoziţiilor instanţei de fond, având efectul unei achiesări la dispoziţiile din sentinţă referitoare la emiterea ordinului de salarizare, motiv pentru care nu se poate reţine ipoteza rămânerii fără obiect a cererii, chiar şi în parte.

De asemenea, în privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocate de recurentul Ministerul Justiţiei prin notele scrise depuse la data de 23.06.2023, se constată că, într-adevăr, prin dispoziţiile art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022 (intrată în vigoare la data de 22.12.2022) s-a prevăzut în mod expres subrogarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în toate drepturile şi obligaţiile Ministerului Justiţiei, inclusiv cele procesuale, cu privire la litigiile aflate încă pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de starea pricinii, fără distincţie, cât şi în drepturile şi obligaţiile care decurg din hotărâri judecătoreşti, pronunţate în litigii finalizate la acest moment, respectiv din alte titluri executorii.

Sentinţa atacată în prezenta cauză a fost, însă, pronunţată la data de 21.12.2021, dată la care încă erau în vigoare prevederile care justificau participarea în proces a Ministerului Justiţiei, astfel încât, având în vedere şi împrejurarea că la momentul introducerii prezentei acţiuni obligaţia de a emite ordinele de salarizare solicitate de reclamanţi revenea aceluiaşi minister, Înalta Curte va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de acesta.

Pe fondul recursului, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al criticilor recurentului-pârât, instanţa de fond constatând în mod corect caracterul întemeiat al acţiunii reclamanţilor.

În esenţă, recurentul pârât a susţinut că sentinţa instanţei de fond, prin care se stabileşte dreptul reclamanţilor la calcularea salariului în raport de VRS 605,225 RON este nelegală pentru perioada anterioară datei de 30.12.20221 (data emiterii O.M.J. nr. 6245/30.12.2021) întrucât:

- majorarea VRS de 25%, prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016, a vizat doar categoria profesională a consilierilor de probaţiune, iar nu toată familia ocupaţională "Justiţie";

- decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 nu poate constitui temei pentru acordarea drepturilor solicitate prin acţiune, întrucât textele pe care le-a analizat au fost abrogate prin Legea nr. 153/2017;

- prima instanţă a dispus stabilirea drepturilor salariale cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON fără a ţine cont de împrejurarea că valoarea de referinţă sectorială nu mai prezintă relevanţă după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, iar prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 stabilesc un plafon maxim al nivelului salarizării, care nu mai poate fi depăşit.

Potrivit art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, "Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

De asemenea, în cuprinsul aceluiaşi act normativ, la articolul 5, după alin. (1) s-au introdus două noi alineate, alin. (1)1 şi alin. (1)2, cu următorul cuprins:

"(11) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării."

(12) Prevederile alin. (11) se aplică şi pentru calculul indemnizaţiei de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcţii publice şi de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei."

În acelaşi timp, art. III din O.U.G. nr. 20/2016 prevede că:

"Începând cu luna august 2016, prevederile art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe se aplică şi personalului de probaţiune, prin raportare la cuantumul brut al salariilor de bază aferent lunii iulie 2016".

Art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, prevede:

"(1) Începând cu drepturile aferente lunii decembrie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul din cadrul sistemului public de asistenţă socială, astfel cum este definit în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar şi sistemului public de asistenţă socială în anul 2015, cu modificările ulterioare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 185/2015, se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015."

Prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial nr. 923 din 11 decembrie 2015, s-a stabilit că: "În anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare."

La data de 31.08.2016 a fost adoptată O.U.G. nr. 43/2016, prin care a fost modificată O.U.G. nr. 57/2015, astfel:

"La articolul 31, după alin. (1) se introduc noi alineate, cu următorul cuprins:

"(11) Sintagma «fiecare funcţie» prevăzută la alin. (1) reprezintă funcţiile prevăzute în aceeaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

(12) În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti."

Astfel, chiar dacă, iniţial, majorarea VRS în cuantum de 25% a fost stabilită pentru personalul de probaţiune, în stabilirea sferei de aplicare a acestei majorări la întreaga categorie profesională "Justiţie" trebuie avute în vedere modificările legislative şi interpretările jurisprudenţiale ulterioare, după cum se va particulariza cronologic în continuare.

Din interpretarea sistematică şi teleologică a normelor de drept anterior citate rezultă şi faptul că personalul din instituţii şi autorităţi publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu alte persoane având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

De la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfinţeşte principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remuneraţie egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiţii similare având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie. Aşadar, egalizarea remuneraţiilor trebuia efectuată încă din data de 9 aprilie 2015.

Hotărârea primei instanţe este în concordanţă cu interpretarea pe care I.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, în sensul că "(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, astfel încât personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Prin urmare, în acest caz, nu va funcţiona regula menţinerii în anul 2015 a aceluiaşi nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază şi sporuri) pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparaţie cu salariile de bază şi sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca şi acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creştere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare."

Ulterior, Curtea constituţională, prin decizia nr. 794/15.12.2016, fiind sesizată cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 57/2015, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, constatând că acestea sunt neconstituţionale.

În soluţionarea prezentei cauze prezintă relevanţă considerentele 25-32 din această decizie, prin care forul constituţional a reţinut că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare a magistraţilor reclamanţi în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală.

În continuare, Curtea Constituţională a stabilit că efectul constatării neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti (considerentul 32).

Prin urmare, instanţa de control constituţional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispoziţiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituţional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti individuale întregii categorii profesionale şi familii ocupaţionale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităţilor constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

Trebuie subliniat şi considerentul deciziei CCR nr. 749/2016, potrivit căruia: "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare ... trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, prevăzute de Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice". Astfel, conform acestei decizii, în cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale nu poate exista o salarizare diferită, raportat la mai multe valori sectoriale.

Nu în ultimul rând, în anul 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a statuat (prin Decizia nr. 36/04 iunie 2018) că soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim din art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, cu modificările şi completările din Legea nr. 71/2015, are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare. Această concluzie s-a impus cu atât mai mult cu cât, prin considerentele hotărârilor judecătoreşti, stabilirea indemnizaţiei s-a realizat în temeiul unui act normativ cu aplicabilitate generală, nefiind avute în vedere situaţii de fapt particulare.

În plus, în concret, la nivelul familiei ocupaţionale au fost stabilite niveluri salariale prin raportare la VRS în cuantum de 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016, prin majorarea cu 25% a VRS în cuantum de 484,18 RON, conform art. III din O.U.G. nr. 20/2016, iar de aceste majorări beneficiază şi magistraţii judecători, prima instanţă reţinând, cu titlu de exemplu, sentinţa nr. 794/24.03.2024 pronuţată de Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr. x/2020, definitivă potrivit deciziei Curţii de Apel Ploieşti nr. 2176/11.10.2021.

În ceea ce priveşte argumentele recurentului-pârât deduse din intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, care a abrogat prevederile din actele normative de salarizare anterioare, iar în opinia pârâtului fac inaplicabilă Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, Înalta Curte constată, pe de o parte, că dreptul pretins de reclamanţi decurge din prevederile O.U.G. nr. 20/2016, iar nu din ale Legii nr. 153/2017, iar această ordonanţă de urgenţă a făcut parte din obiectul de analiză a deciziei forului constituţional.

Pe de altă parte, principiile egalităţii şi nediscriminării, prevăzute în legile anterioare de salarizare, sunt reiterate prin dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 153/2017, iar decizia Curţii Constituţionale s-a întemeiat pe aceste principii, pe care le-a considerat general aplicabile în materia salarizării personalului bugetar. Prin urmare, indiferent de cadrul normativ analizat prin Decizia nr. 794/2016, aceste principii sunt pe deplin incidente şi sub imperiul Legii nr. 153/2017.

Se constată, totodată, recurentul-pârât a invocat şi prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, care stabilesc un plafon maxim al nivelului salarizării, care nu mai poate fi depăşit prin atingerea nivelului stabilit pentru anul 2022. Acest argument a fost expus în mod generic, fără a se arăta dacă, raportat la salariul recalculat al reclamanţilor în raport de VRS 605,225 RON şi la aplicarea etapizată a prevederilor Legii nr. 153/2017, conform art. 38, nivelul salarial al acestora ar depăşi plafonul maxim prevăzut pentru anul 2022. Este de observat şi faptul că prima instanţă nu a reţinut, în dispozitivul sentinţei recurate sau în considerente, chestiuni referitoare la modul de aplicare a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, acest aspect rămânând unul care ţine de executarea efectivă a obligaţiei de recalculare de către pârât.

În legătură cu aceste ultime argumente, Înalta Curte reţine şi faptul că, deşi contestă posibilitatea calculării drepturilor salariale în raport de VRS 605,225 RON după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 şi invocă posibilitatea încălcării nivelului maxim al salariului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, totuşi Ministerul Justiţiei a emis Ordinul ministrului justiţiei nr. 6245/C/30.12.2021, prin care a procedat la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare ale tuturor judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor şi curţilor de apel, precum şi asistenţilor judiciari în raport de VRS 605,225 RON, începând cu data emiterii ordinului, prevăzând că această recalculare se face cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) din legea nr. 153/2017.

Aşadar, recalcularea drepturilor salariale în raport de VRS 605,225 a fost posibilă chiar în raport de intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, astfel că pârâtul contrazice propria practică administrativă şi lipseşte de substanţă criticile formulate în recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa primei instanţe nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, aceasta nefiind rezultatul unei aplicări eronate a normelor de drept incidente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de recurentul Ministerul Justiţiei.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, în ale cărui drepturi şi obligaţii s-a subrogat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva sentinţei nr. 228 din 21 decembrie 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 29 iunie 2023.