Retroactive application of maximum salary equalization norms including judicially recognized wage increments to public prosecutors

Şedinţa publică din data de 29 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 16.05.2017, reclamanţii A., B., C., D., E. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând modificarea Ordinului nr. 332 din 27 ianuarie 2017 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau obligarea pârâtului - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea unui alt ordin în care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, (majorată cu 10 % potrivit Legii nr. 293/2015) începând cu data de 09.04.2015, obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la efectuarea plăţii diferenţei dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectoriale de 405 RON majorată cu 10 % şi venitul efectiv plătit, precum şi la plata dobânzii legale şi a ratei inflaţiei la sumele datorate, obligarea Ministerului Finanţelor să asigure în bugetul Ministerului Public creditele bugetare necesare efectuării plăţii sumelor sus-menţionate.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 142 din 19 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal (dată în rejudecarea cauzei după casarea cu trimitere - decizia nr. 4911/06.10.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal) s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii C., E., B., D. şi A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

A fost obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la modificarea în parte a Ordinului nr. 332/27.01.2017 prin emiterea unui ordin de încadrare salarială producător de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare pentru fiecare parte reclamantă a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, respectiv producător de efecte juridice începând cu data de 01.12.2015, cu luarea în considerare pentru fiecare parte reclamantă a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON majorată cu 10%.

A fost obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să plătească părţilor reclamante diferenţele salariale rezultate dintre venitul deja achitat şi venitul stabilit cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON începând cu data de 09.04.2015, respectiv a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON majorată cu 10% începând cu data de 01.12.2015, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare aferente perioadei de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii efective.

S-a respins în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii C., E., B., D. şi A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea în parte a sentinţei recurate şi admiterea excepţiei rămânerii fără obiect, cu consecinţa respingerii acţiunii ca rămasă fără obiect, respectiv respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului s-a arătat că prima instanţă a interpretat şi aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 31 alin. (1) şi (1)1-14 din O.U.G. nr. 57/2015 şi art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015, precum şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016.

În temeiul art. 247 alin. (1) şi art. 194 lit. c) C. proc. civ., recurentul-pârât a invocat excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii, arătând că prin Ordinul nr. 897 din 22.05.2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus recalcularea drepturilor salariale ale procurorilor din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, precum şi ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON, iar pentru perioadele 01.12.2015-31.07.2016, 01.08.2016-30.09.2016 şi 01.10.2016-31.12.2017, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON.

Conform art. 1 din Ordinul nr. 2295 din 07.12.2021 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, începând cu 01.08.2016, procurorii din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi specialiştii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON. De asemenea, începând cu 01.01.2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din acelaşi ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare. Prin urmare, raportat la drepturile acordate prin actele administrative anterior menţionate, recurentul-pârât a susţinut că acţiunea apare ca rămasă fără obiect.

Pe fondul cauzei, recurentul-pârât a arătat că la emiterea Ordinului nr. 897 din 22.05.2018 s-a avut în vedere sentinţa civila nr. 1961 din 10.10.2017, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă. În executarea acestei hotărâri judecătoreşti definitive, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a emis Ordinul nr. 75 din 15.03.2018, precedându-se concomitent, în spiritul principiului consacrat de art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, la alinierea drepturilor salariale cuvenite întregului personal din categoriile menţionate în hotărâre, diferenţiat pentru fiecare funcţie/grad/treapta şi gradaţie, şi anume judecători, magistraţi-asistenţi, personal auxiliar de specialitate şi personal conex din cadrul instanţei supreme, pentru intervalele 09.04.2015-30.11.2015 şi 01.12.2015-31.12.2017.

Ulterior, a fost emis Ordinul nr. 76 din 15.03.2018 al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit salarizarea personalului din cadrul instanţei supreme - judecători, magistraţi asistenţi şi personal auxiliar de specialitate şi conex - conform dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, începând cu 01.01.2018, modificându-se în mod corespunzător drepturile salariale stabilite în anul 2018 pentru aceste categorii de personal. În consecinţă, prin Ordinul nr. 906 din 24.05.2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, anexele 1-15 ale Ordinului nr. 247 din 30.01.2018 au fost înlocuite cu noi anexe. Prin Ordinul nr. 907 din 24.05.2018 al procurorului general au fost stabilite drepturile salariale începând cu 01.05.2018. Toate ordinele anterior menţionate, nefiind anulate de instanţa de contencios administrativ, îşi produc pe deplin efectele juridice, potrivit intenţiei autorităţii emitente.

Aşa cum s-a reţinut în considerentele hotărârii judecătoreşti puse în executare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 794 din 15.12.2016 a Curţii Constituţionale s-a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituţionale.

Astfel, ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, indemnizaţia de încadrare a magistraţilor şi a personalului asimilat este aceeaşi, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeaşi soluţie legislativă, a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim.

Curtea Constituţională a reţinut că, potrivit O.U.G. nr. 20/2016, începând cu luna august 2016, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau specialitate, salariul de bază sau indemnizaţia de încadrare urma să fie acelaşi, respectiv aceeaşi, stabilite la nivelul maxim. De asemenea, Curtea a reţinut că, pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de O.U.G. nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor legale aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familiei ocupaţionale, prevăzute de Legea nr. 284/2010.

Instanţa de contencios constituţional a concluzionat în sensul că efectul neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin O.U.G. nr. 43/2016) este acela că "nivelul maxim ai salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin O.U.G. nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile/definitive. Acest nivel maxim urmează să fie stabilit prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii din cadrul întregii categorii profesionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

După publicarea Deciziei nr. 794 din 15.12.2016, ordonatorii de credite din sistemul justiţiei au procedat la recalcularea indemnizaţiilor brute lunare şi a sporurilor la nivelul maxim stabilit pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, începând cu 09.04.2015.

Deşi au fost legal citaţi, intimaţii-reclamanţi A., B., C., D. şi E. şi intimatul-pârât Ministerul Finanţelor nu au depus întâmpinare şi nu au formulat apărări în cauză.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, în ceea ce priveşte excepţia lipsei de obiect a acţiunii invocată prin cererea de recurs formulată de recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa de control judiciar apreciază că această excepţie nu vizează recursul, ci reprezintă o apărare de fond şi o precizare a situaţiei existente la momentul soluţionării căii de atac, urmând a fi avută în vedere ca atare.

Obiectul acţiunii civile deduse spre soluţionare în cauza pendinte este reprezentat de solicitarea reclamanţilor de obligare a pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare, în care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON începând cu data de 09.04.2015, respectiv a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON majorată cu 10% începând cu data de 01.12.2015, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitărilor de emitere a unui astfel de ordin de salarizare. Totodată, s-a solicitat şi plata diferenţele salariale rezultate dintre veniturile deja achitate şi veniturile stabilite cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON începând cu data de 09.04.2015, respectiv a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON majorată cu 10% începând cu data de 01.12.2015, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare aferente perioadei de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii efective.

O atare solicitare a fost admisă de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa civilă nr. 142 din data de 19 aprilie 2021, care face obiectul prezentului recurs.

Excepţia lipsei de obiect a acţiunii a fost invocată în raport cu emiterea Ordinelor nr. 897 din 22.05.2018 şi nr. 2295 din 07.12.2021 ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În primul rând, se constată că recurentul-pârât nu a anexat cererii de recurs cele două ordine, la care face referire în susţinerea excepţiei lipsei de obiect a acţiunii. Or, potrivit art. 249 C. proc. civ., "cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege".

Mai apoi, şi în ipoteza în care, prin emiterea acestor ordine, s-a recunoscut beneficiul unei indemnizaţii de încadrare brute lunare stabilite prin raportare la o VRS mai mare decât cea pretinsă de către intimaţii-reclamanţi prin cererea introductivă, respectiv de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, 463,5 RON pentru perioadele 01.12.2015-31.07.2016, 01.08.2016-30.09.2016 şi 01.10.2016-31.12.2017 şi 605,225 RON începând cu 01.08.2016, se constată că cererea de chemare în judecată nu priveşte doar recunoaşterea beneficiului unei indemnizaţii de încadrare brute lunare stabilite prin raportare la o anumită VRS, ci şi emiterea unor noi ordine de salarizare, plata diferenţelor salariale şi repararea integrală a prejudiciului cauzat.

Aşadar, recalcularea cuantumului indemnizaţiei de încadrare cuvenită reclamanţilor nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acţiunea, ci are efectul unei recunoaşteri, de către pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a pretenţiilor formulate prin cererea de chemare în judecată. Această împrejurare nu afectează obiectul cererii, care priveşte şi analizarea caracterului nejustificat al refuzului pârâtului de a da curs solicitării reclamanţilor şi, pe cale de consecinţă, obligarea acestuia să acţioneze conform dispoziţiilor legale. De altfel, recurentul-pârât nu a făcut dovada că a achitat intimaţilor-reclamanţi drepturile salariale restante, efectuate în temeiul Ordinelor nr. 897 din 22.05.2018 şi nr. 2295 din 07.12.2021 ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin urmare, Înalta Curte nu va primi argumentele recurentului-pârât potrivit cărora cererea de chemare în judecată ar fi rămas fără obiect.

În ceea ce priveşte fondul acţiunii, recurentul-pârât nu a înţeles să formuleze critici concrete cu privire la raţionamentul instanţei de fond. Invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că prima instanţă a interpretat şi aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 31 alin. (1) şi (1)1-14 din O.U.G. nr. 57/2015 şi art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015, precum şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016.

Înalta Curte constată că prima instanţă a interpretat şi aplicat corect normele de drept material incidente speţei, astfel că nu se poate reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., anterior menţionat.

Prin ordinul contestat, intimaţilor-reclamanţi li s-au recalculat drepturile salariale începând cu data de 01.08.2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10 % potrivit Legii nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014.

Nemulţumirea intimaţilor-reclamanţii a vizat data de la care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că drepturile salariale trebuie stabilite prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, precum şi data de la care se aplică VRS majorat cu 10 %.

Prin art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea 71/2015, şi care a intrat în vigoare la 09 aprilie 2015, s-a prevăzut că "prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Textul de mai sus nu a fost aplicat personalului din justiţie, la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât s-a considerat că se aplică doar în cazul instituţiilor expres menţionate în cuprinsul dispoziţiei legale.

Ulterior, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/26.09.2016 privind dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că "în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".

Prin urmare, prevederile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea 71/2015, trebuiau aplicate, începând cu 09 aprilie 2015, şi la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, implicit în cazul reclamanţilor, iar salarizarea personalului din justiţie trebuia făcută la nivelul maxim aferent fiecărei funcţii/grad/treaptă şi gradaţie.

Anterior pronunţării Deciziei nr. 23/2016 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin O.U.G. nr. 20/2016, publicată în Monitorul Oficial la 08 iunie 2016, care a modificat şi completat O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, a fost introdus art. 31, care la alin. (1) a prevăzut următoarele:

"Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

De asemenea, O.U.G. nr. 57/2015 a fost modificată şi completată prin O.U.G. nr. 43/2016, fiind introduse, printre alte reglementări, şi prevederea cuprinsă în alin. (1)2 al art. 31 potrivit căreia, "în aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti".

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederii redate mai sus şi s-a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, sunt neconstituţionale.

În considerentele acestei decizii, Curtea Constituţională a statuat următoarele:

"în consecinţă, ca efect al neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică".

Pentru a pune în aplicare prevederile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 introduse prin Legea 71/2015, astfel cum au fost interpretate prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/26.09.2016, precum şi prevederile art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, introduse prin O.U.G. nr. 43/2016, în acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis Ordinul nr. 303/19.01.2017 şi Ordinul nr. 332/27.01.2017, prin care reclamanţilor li s-au recalculat drepturile salariale, la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10 % potrivit Legii nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014, cu menţiunea că va începe cu data de 01 octombrie 2016.

Înalta Curte, în acord cu soluţia primei instanţe, constată că stabilirea drepturilor salariale aferente perioadei 09 aprilie 2015 - 01 octombrie 2016, şi pentru viitor, fără luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, este nelegală, întrucât aceasta este valoarea sectorială maximă la nivelul familiei ocupaţionale "justiţie" la care se ajunge prin luarea în considerare a drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, astfel cum trebuia să procedeze pârâtul, luând în considerare considerentele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 794/15.12.2016.

Valoarea de referinţă sectorială de 405 RON a fost recunoscută ca fiind aplicabilă începând cu 09 aprilie 2015 la nivelul ordonatorului principal de credite Consiliul Superior al Magistraturii, prin sentinţa nr. 48/13.01.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 2369/22.06.2017.

Totodată, prin Legea nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, începând cu 1 decembrie 2015 cuantumul brut al indemnizaţiei a fost majorat cu 10% faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2015.

În cauză, în mod corect a reţinut prima instanţă că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să solicite ca drepturile salariale să fie stabilite, în baza art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, şi, în baza art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 şi a art. 31 din O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10% în temeiul Legii nr. 293/2015, pentru perioada 01.12.2015 - 01.02.2017.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că soluţia instanţei de fond privind obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea unui ordin de încadrare salarială producător de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare pentru fiecare parte reclamantă a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, respectiv producător de efecte juridice începând cu data de 01.12.2015, cu luarea în considerare pentru fiecare parte reclamantă a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON majorată cu 10% este dată cu corecta aplicare a dispoziţiilor legale în materie. În ceea ce priveşte soluţia de obligare a pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la plata diferenţelor salariale, precum şi la repararea integrală a prejudiciului cauzat (actualizarea cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare aferentă), aceasta nu poate face obiectul analizei instanţei de recurs, câtă vreme în privinţa acesteia nu au fost formulate niciun fel de critici prin calea de atac promovată.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 142 din 19 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 29 iunie 2023.