Fiscal administrative proceedings: Applicability of the six-month pre-litigation prescriptive period to decisions suspending the resolution of tax objections

Şedinţa publică din data de 28 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 9.11.2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanţei să dispună:

- anularea parţială a deciziei de impunere nr. x/15.12.2017 si a Raportului inspecţiei Fiscale nr. x/15.12.2017 pentru suma de 4.618.794 RON (din care 1.682.856 RON impozit pe profit si 2.935.938 RON tva) la care se adaugă accesoriile aferente.

- anularea parţială a deciziei de impunere nr. x/14.02.2018 referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere;

- desfiinţarea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/30.10.2017 şi a Procesului-Verbal nr. x/15.12.2017, ca acte administrative fiscale subsecvente Deciziei de impunere nr. x/15.12.2017;

- obligarea intimatei la plata despăgubirilor provocate de actele administrative anterior menţionate emise cu încălcarea dispoziţiilor legale, despăgubiri ce constau în daune materiale şi morale în cuantum ce va specificat ulterior.

Prin cererea înregistrată la data de 04.12.2018, reclamanta a indicat ca pârât Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.

Prin întâmpinarea formulată în cauză de către pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii s-a solicitat introducerea în cauză a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş - Serviciul Inspecţie Fiscala Persoane Juridice 5 ca emitent al actelor contestate de către reclamanta A. S.R.L. şi anume, a Raportului de Inspecţie Fiscala nr. x/15.12.2017, Deciziei F-AG 749/15.12.2017 şi a Procesului Verbal nr. x/15.12.2017.

Prin cererea modificatoare depusă în data de 05.03.2019 reclamanta a arătat că solicită: (i) anularea deciziei nr. 210/07.05.2018 privind soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei de impunere nr. x/15.12.2017; (ii) anularea decizei nr. 289/12.06.2018 privind soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii nr. x/14.02.2018.

De asemenea, a indicat şi a solicitat introducerea în cauză ca pârâţi, şi pe:

- ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş;

- ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2499 din 5 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti:

- a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtelor DGRFP Ploieşti -Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice -Argeş şi DGRFP Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti, ca neîntemeiată;

- a respins excepţia tardivităţii modificării cererii de chemare în judecată, invocată de pârâta ANAF, ca neîntemeiată;

- a admis excepţia prescripţiei extinctive, invocată din oficiu de instanţă;

- a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, AJFP Argeş-Serviciul Inspecţie Fiscală Persoane Juridice, ANAF DGRFP Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti, ca tardiv introdusă.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei de fond a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată şi modificată.

În motivarea recursului, s-a arătat, în esenţă, că, printr-o greşită aplicare a prevederilor art. 11 din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a admis excepţia prescripţiei extinctive invocată din oficiu, motiv pentru care a respins cererea de chemare în judecată ca tardiv introdusă, apreciind eronat că Decizia nr. 210/07.05.2018 privind soluţionarea contestaţiei împotriva Deciziei de impunere nr. x/15.12.2017 emisă de ANAF este un răspuns la plângerea prealabilă formulată de reclamantă. Or, ANAF nu a soluţionat pe fond contestaţia, caz în care, ar fi trebuit să pronunţe o soluţie de admitere sau de respingere a contestaţiei, ci a suspendat soluţionarea acesteia până la finalizarea dosarului penal.

Deoarece, în opinia recurentei-reclamante, suspendarea soluţionării contestaţiei nu reprezintă un răspuns la plângerea prealabilă la care se referă art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, înseamnă că termenul de prescripţie de 6 luni nu este aplicabil acestei decizii.

Mai arată că legea specială nu prevede în cât timp se poate introduce cererea în contencios administrativ în această situaţie particulară, astfel că, potrivit art. 28 din Legea nr. 554/2004, se aplică legea generală, şi anume art. 414 alin. (2) din C. proc. civ., care prevede că (r)ecursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea (subl. recurentei - decizia de suspendare a soluţionării contestaţiei nr. 210/07.05.2018), cât şi împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului.

Pe cale de consecinţă, recurenta-reclamantă consideră că poate ataca oricând în instanţă, pe perioada suspendării soluţionării contestaţiei administrative această soluţie de suspendare.

În subsidiar, recurenta-reclamantă consideră că sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât s-a încadrat în termenul de 1 an, din motivele evidente invocate în cereri şi acţiunea introductivă de instanţă, referindu-se în acest sens la faptul că activitatea şi bunul mers al societăţii au fost grav afectate de actele administrative ale ANAF, nemaiputând să-şi continue activitatea şi fiindu-i aproape imposibil să exercite acte şi activităţi în interesul firmei, din lipsă de bani şi personal, respectiv să depună acţiuni pentru apărarea drepturilor subiective civile.

În continuare, recurenta-reclamantă face ample referiri cu privire la fondul cauzei, reiterând motivele de netemeinicie şi de nelegalitate a actului administrativ fiscal.

4. Apărările intimatelor

4.1. Intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului iar pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

4.2. Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Aspecte procesuale

Excepţia tardivităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, a fost respins prin încheierea din 12 ianuarie 2023, iar prin încheierea din 6 aprilie 2023, a fost admisă cererea de introducere în cauză a Ministerului Finanţelor, formulată de intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Prin aceeaşi încheiere, s-a dispus prorogarea excepţiei nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului

Cât priveşte excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte va respinge această excepţie, deoarece criticile prezentate în cadrul memoriului de recurs pot fi subsumate cazului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II.2. În ceea ce priveşte fondul recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept

Criticile formulate de recurenta-reclamantă, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Cu titlu preliminar examinării acestor critici, în limitele învestirii instanţei de recurs, se reţine că, iniţial, prima instanţă a fost învestită cu controlul de legalitate a deciziei de impunere nr. x/15.12.2017 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. x/15.12.2017, precum şi a deciziei de impunere nr. x/14.02.2018, solicitând anularea lor parţială, iar ulterior, şi cu controlul de legalitate a deciziei nr. 210/07.05.2018 privind soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei de impunere nr. x/15.12.2017 şi a deciziei nr. 289/12.06.2018 privind soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii nr. x/14.02.2018.

Aşadar, prin cererea dedusă judecăţii, reclamanta s-a adresat instanţei de contencios administrativ şi fiscal, solicitând exercitarea unui control de legalitate, în principal, asupra deciziei nr. 210/07.05.2018 şi a deciziei nr. 289/12.06.2018, ambele emise în procedura administrativă.

Analizând cu prioritate excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată din oficiu, prima instanţă a ajuns la concluzia că aceasta este întemeiată, respingând acţiunea reclamantei ca tardiv introdusă, soluţie împărtăşită de instanţa de control judiciar.

Înalta Curte observă că soluţia respingerii ca tardiv introdusă a acţiunii promovate în cauză a fost întemeiată pe constatarea că, potrivit înscrisurilor existente la dosar, în speţă, nu a fost respectat termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că între data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă şi data modificării cererii de chemare în judecată au trecut mai mult de 6 luni. În concret, s-a reţinut că decizia nr. 210/07.05.2018 a fost comunicată reclamantei cu confirmare de primire la data de 09.05.2018 şi decizia nr. 289/12.06.2018 la data de 18.06.2018, iar reclamanta a solicitat anularea acestor decizii prin cererea modificatoare înregistrată la data de 05.03.2019, cu depăşirea termenului de 6 luni, prevăzut de lege.

Contestând acestă soluţie, reclamanta a susţinut în recurs că decizia de soluţionare a contestaţiei nu reprezintă un răspuns la plângerea prealabilă, având în vedere că, prin aceasta, s-a dispus suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, astfel că decizia nu trebuie atacată în termenul de prescripţie de 6 luni, prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, ci poate fi atacată oricând, astfel cum se prevede în art. 414 alin. (2) din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că aceste argumente sunt nefondate, sentinţa atacată fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual se pot introduce în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, în speţă, de la data comunicării deciziei de suspendare a contestaţiei.

Contrar celor susţinute de către recurentă, în materie fiscală, răspunsul la plângerea prealabilă este reprezentat de decizia de soluţionare a contestaţiei administrative, care reprezintă un act administrativ fiscal conform art. 1 pct. 1 şi 2 lit. c) din Legea nr. 275/2015 privind Codul de procedură fiscală şi care poate face obiectul acţiunii în anulare în contencios administrativ, spre deosebire de răspunsul la plângerea prealabilă de drept comun, care constituie numai un element probator sub aspectul admisibilităţii acţiunii în anulare împotriva actului administrativ a cărui revocare s-a solicitat prin exercitarea acestei proceduri.

În procedura fiscală, nu doar că este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile, ci este stabilit expres de art. 281 alin. (2) Codul de procedură fiscală chiar obiectul acţiunii în anulare, care este reprezentat de decizia de soluţionare a contestaţiei administrative, împreună cu care poate fi contestat şi actul fiscal la care se referă aceasta.

Rezultă, aşadar, că singurul act ce poate fi supus cenzurii instanţei de contencios este decizia de soluţionare/suspendare a contestaţiei.

Înalta Curte reţine că Legea nr. 207/2015 nu distinge aşa cum o face recurenta-reclamantă, căci, chiar dacă a fost pronunţată o soluţie de suspendare a soluţionării contestaţiei, această măsură a fost dispusă de organul fiscal prin intermediul unor acte admistrativ fiscale care, necontestat, au fost comunicate contribuabilului, respectiv deciziile nr. 210/07.05.2018 şi nr. 289/12.06.2018, şi care pot fi atacate la Curtea de Apel Bucureşti în termen de 6 luni de la data comunicării, conform prevederilor legale, aspect care rezultă şi din conţinutul lor, dar ignorat de către recurentă.

Referitor la argumentul recurentei-reclamante că decizia conţinând soluţia de suspendare ar putea fi atacată oricând, cât timp durează suspendarea, potrivit art. 414 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu poate fi primit, întrucât dispoziţiile procedural fiscale menţionate în precedent sunt norme speciale şi derogatorii de la normele de procedură civilă.

În fine, deşi se susţine că ar fi aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte observă că recurenta-reclamantă nu a invocat şi nu a dovedit existenţa unor "motive temeinice" pentru a se putea prevala de termenul de un an de zile, nominalizat în art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ.

În contextul în care deciziile anterior anunţate au fost primite de către recurenta-reclamantă, cu confirmare de primire, la data de 09.05.2018, respectiv 18.06.2018, iar aceasta a solicitat anularea acestor decizii prin cererea modificatoare înregistrată la data de 05.03.2019, în mod corect prima instanţă a reţinut că nu a fost respectat termenul de 6 luni de formulare a acţiunii, termen reglementat de prevederile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, recursul este nefondat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2499 din 5 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 28 iunie 2023.