Recovery of EU agricultural subsidies: eligibility of local councils for direct payments requiring own agricultural activity and prescription of budgetary claims

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2023

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 23.05.2017 pe rolul Tribunalului Olt, secţia a II a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017 Consiliul Local Stefan cel Mare a formulat, în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, contestaţie împotriva proceselor-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrate la APIA sub nr. x/04.11.2016, nr. y/04.11.2016, nr. z/07.11.2016 şi nr. w/07.11.2016.

Prin sentinţa nr. 1721 din 28.11.2017 pronunţată de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepţia invocată de pârâtă şi declinată competenţa de soluţionare a litigiului privind pe reclamantul Consiliul Local Ştefan cel Mare, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că actele împotriva cărora s-a formulat contestaţie au fost emise de o instituţie a administraţiei publice centrale, competenţa revenind, în primă instanţă secţiei de contencios administrativ si Fiscal a Curţii de Apel Craiova, în raza căreia se găseşte sediul reclamantei, potrivit dispoz. art. 10 alin. (1) teza a II a din legea contenciosului administrativ cu completările şi modificările ulterioare, combinat cu art. 96 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018 la data 19.12.2017

La solicitarea instanţei, a fost ataşată la dosar documentaţia avută în vedere la emiterea proceselor-verbale contestate, precum şi deciziile prin care pârâta a soluţionat contestaţiile administrative formulate de reclamant împotriva acestor procese-verbale.

Prin sentinţa civilă nr. 298/23.09.2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, instanţa a respins acţiunea formulată de către reclamantul Consiliul Local Ştefan Cel Mare în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, ca inadmisibilă, reţinându-se, în esenţă, că procesele-verbale de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare emise în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 nu pot fi atacate direct în instanţa de contencios care, potrivit art. 51 din ordonanţă, exercită controlul de legalitate numai în privinţa deciziilor emise în urma soluţionării contestaţiilor administrative formulate împotriva proceselor-verbale în discuţie.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul Consiliul Local Ştefan cel Mare iar prin Decizia nr. 1280/03.03.2021 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de Consiliul Local Ştefan cel Mare împotriva sentinţei nr. 298/23.05.2018, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Prin decizia de casare, s-a constatat, că soluţia instanţei de fond a fost corectă, prin raportare la prevederile art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011 şi la conţinutul acţiunii introductive de instanţă, prin care reclamantul a solicitat exclusiv anularea Proceselor-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/04.11.2016, nr. y/04.11.2016, nr. z/07.11.2016 şi nr. w/07.11.2016, însă nu iau în considerare împrejurarea că, ulterior soluţionării contestaţiilor administrative îndreptate împotriva acestor procese-verbale, reclamantul a formulat o cerere de completare a acţiunii iniţiale, solicitând şi anularea Deciziilor nr. 503/15.05.2017, nr. 504/16.05.2017, nr. 505/17.05.2017 şi nr. 506/18.05.2017, emise de pârât. Această cerere a fost depusă în dosarul Tribunalului Olt (prima instanţă învestită cu soluţionarea cererii de chemare în judecată, care şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova), la data de 20.06.2017, prin fax, la numărul aparţinând registraturii acestui tribunal, astfel cum rezultă din înscrisurile anexate la dosarul instanţei de recurs, necontestate de intimatul-pârât prin întâmpinare.

Înalta Curte, verificând actele aflate în dosarul Tribunalului Olt, a constatat că cererea de completare a acţiunii nu a fost ataşată în dosar, însă în dosarul Curţii de Apel Craiova au fost depuse de către reclamant, la data de 24.04.2018, copii ale contestaţiei administrative, ale celor patru decizii ce fac obiectul completării de acţiune şi ale dovezilor de comunicare de către autoritatea pârâtă, însoţite de o adresă prin care se arată că se depune "dovada parcurgerii procedurii administrative", împrejurare care confirmă manifestarea de voinţă a reclamantului, în sensul învestirii instanţei de fond cu o cerere în anularea proceselor-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare şi a deciziilor emise în soluţionarea contestaţiilor administrative.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 10.05.2021 sub nr. x/2018*.

2. Hotărârea instanţei pronunaţtă în fond după casare

Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 51 din 23 februarie 2022, a respins acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Local Ştefan cel Mare, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Împotriva sentinţei menţionate, a declarat recurs reclamantul Consiliul Local Ştefan cel Mare criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 488 pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, următoarele:

Aşa cum decurge din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului Convenţia impune obligaţia oricărei instanţe de a indica suficient de clar motivele pe care s-a sprijinit pentru a tranşa litigiul, această exigenţă contribuind şi la garantarea respectării principiului bunei administrări a justiţiei.

Când hotărârea judecătorească, prin considerentele reţinute, nu statuează asupra întregii situaţii de fapt necesar a fi stabilită în raport de pretenţiile formulate de părţi şi în scopul identificării normelor de drept incidente raportului juridic dedus judecăţii ori este insuficient motivată în fapt (prin omisiunea statuării asupra unor elemente de fapt esenţiale) sau în drept, (lipsind interpretarea judecătorească a unora dintre normele de drept invocate de părţi, necesar a fi realizată în scopul determinării sferei lor de aplicare asupra raporturilor juridice, în general, şi, mai apoi, asupra raportului juridic dedus judecăţii, în particular), instanţa de recurs este pusă în imposibilitate să exercite un control judiciar din perspectiva criticilor de nelegalitate, fapt ce atrage casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe.

Se susţine că în speţa, nu se poate considera ca am fi în prezenta unei lipse totale a motivării, ci hotărârea atacată a fost motivată insuficient întrucât, din analiza considerentelor hotărârii atacate, se constată ca instanţa de fond, pe fondul cererii noastre, a făcut referire numai la argumentele prezentate de pârâta-intimata, dar nu au fost analizate doua dintre apărările formulate de subscris care se regăsesc in ultimele doua alineate ale contestaţiei.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţieiei dreptului material la acţiune, pentru campania din 2007, instanjţa de find, deşi prezintă corect datele, constată în mod greşit că procesul-verbal a fost emis înăutrul termenului de prescrispţie.

.Referindu-se la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta -reclamantă susţine că instanţa nu a analita actele administate in cauză, acte din care rezultă că s-au întreprins acţiuni de întreţinere a acestui teren, chiar în procesele-verbale fiind reţinută de către pârâtă sintagma:

"s-au efectuat lucrări de întreţinere în anul 2011, conform documentelor anexate".

De altfel, nici nu a analizat Adresa nr. x/12.04.2016 emisă de APIA Olt în care se transmite de către APIA Central faptul ca nu poate reinstrumenta campania 2007 întrucât este prescrisă şi a solicitat o reinstrumentare a cazului prin care sa se analizeze faptic pe documente si probe daca subscrisa a îndeplinit sau nu activităţi agricole proprii si sa nu se bazeze doar pe răspunsul scos din context a! fermierului ca nu s-a desfăşurat astfel de acţiuni. Şi adresa nr. x/20.10.2016 emisă de APIA Olt prin care aceasta refuza practic să emită procese-verbale de stabilire creanţe, motivat de faptul că, pentru toate campaniile în discuţie recurenta a depus toata documentaţia necesară şi în mod legal a primit sumele de bani aferente.

În continuare, recurentul susţine că în toate procesele-verbale emise există menţionat faptul că nu a depus o declaraţie prin care s-ar fi meneţionat că nu a desfăşurat activităţi agricole proprii şi, exact sub aceasta menţiune, este inserată constatarea organului.de control conform căreia i "S-au efectuat lucrări de întreţinere in anul 2011 conform documentelor anexate".

În aceasta situaţie, chiar dacă existau documente care să ateste că lucrările de întreţinere la teren s-au efectuat în toţi anii analizaţi, instanţa trebuia să ia în considerare măcar anul 2011 şi să constate ca insăşi autoritatea emitentă a procesului-verbal retine realizarea propriei activităţi agricole constând în lucrările de intreinere.

Mai mult decât atât, înainte de emiterea proceselor-verbale, atât recurentul cât şi APIA Olt am atras atenţia APIA Central că Primăria Ianca a comunicat faptul ca fermierul Consiliul Local Ştefan cela Mare deţine suprafaţa de 210 ha sub forma de izlaz natural păşune naturală în toate campaniile din 2007-2010, chiar daca în acte categoria de folosinţa este arabil 67,42 ha şi pasune restul de 140,74 ha.

3. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a cerut respingerea recursului, apreciind că hotărârea recurată a fost pronunţată cu aplicarea corectă a legii.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Nu încape nicio îndoială cu privire la faptul că motivarea unei hotărâri judecătoreşti se constituie într-o fundamentală exigenţă, caracterul efectiv al accesului părţilor la justiţie şi al dreptului acestora la un proces echitabil impunând, în mod necesar, ca hotărârea să fie motivată îndeajuns de amplu, limpede şi convingător, astfel încât părţile să poată cunoaşte motivele de fapt şi/sau de drept care au format convingerea judecătorului şi în raport de care cererile sau apărările lor au fost admise ori, după caz, respinse.

În egală măsură, adecvata motivare a hotărârii judecătoreşti nu trebuie să însemne, întotdeauna, că instanţa este datoare a răspunde în mod direct fiecărui argument ori fiecărei afirmaţii făcute de părţi, esenţial fiind ca din considerentele hotărârii să rezulte - uneori şi implicit, însă îndeajuns de clar - care sunt raţiunile în raport de care instanţa s-a oprit la o anumită soluţie.

Altfel spus, esenţială este calitatea motivării, iar nu simpla înşiruire cantitativă de afirmaţii care, în logica judecăţii, nu îşi vădesc în concret necesitatea.

Aceasta este, de altfel, o teză afirmată de Înalta Curte şi prin alte decizii ale sale, recurenţii înşişi evocând decizia nr. 1954/30 mai 2014 prin care s-a statuat că motivarea unei hotărâri trebuie înţeleasă ca un silogism juridic ce are vocaţia a explica inteligibil hotărârea luată, fără însă ca aceasta să însemne un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la argumentele fundamentale, adică la acelea care, prin conţinutul lor, sunt în măsură să influenţeze soluţia.

Dintr-o asemenea perspectivă trebuie, aşadar, înţelese dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care, cu referire la conţinutul hotărârii judecătoreşti impun în partea lor finală ca aceasta să cuprindă, în planul considerentelor, "(…) motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Astfel fiind, Înalta Curte are a observa, în prezentul proces, că nefondat susţine recurentul că hotărârea instanţei de fond este nelegală întrucât nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază; dimpotrivă, examinarea considerentelor pe care instanţa de fond şi-a sprijinit soluţia trimite, cu îndestulătoare evidenţă, la concluzia că aceasta a expus îndeajuns de clar şi pertinent, totodată suficient şi adecvat, motivele care i-au fondat raţionamentul şi îi susţin soluţia.

Nu s-ar putea considera, precum afirmă recurentul, că motivarea ar fi fost realizată formal, iar nu efectiv, şi nici că instanţa ar fi uzat doar de afirmaţii generale, analiza consideratelor evidenţiind preocuparea curţii de apel a stabili prin raportare la probe (inclusiv prin raportare la probe administrate) elementele de fapt relevante şi de a aplica la acestea, în mod concret, dispoziţiile legale incidente.

Este de avut în vedere, sub acest aspect, că instanţa de fond a făcut o examinare a fiecăruia dintre probele de care s-a folosit şi invocate de reclamant, evidenţiindu-le particularizările utile în planul judecăţii.

Concluzia instanţei de recurs privitoare la stabilirea corectă de către prima instanţă a situaţiei de fapt şi la corecta aplicare a normelor legale incidente, apare, aşadar, ca suficient motivată şi având un grad îndeajuns de ridicat de concreteţe şi pertinenţă, neputându-se considera că aceasta se mărgineşte doar la apările pârâtei, echivalentă unei nemotivări.

De asemenea, chiar dacă din perspectiva recurentului modalitatea în care instanţa de fond a înţeles să răspundă argumentelor invocate nu este mulţumitoare, aceasta nu echivalează cu nemotivarea hotărârii în sensul nerespectării de către aceasta a exigenţelor impuse de prevederile art. 425 C. proc. civ.

Nu există, aşadar, temeiuri pentru a considera că este întrunit cazul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. cu referire la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în condiţiile în care din motivarea sentinţei recurate rezultă cercetarea tuturor susţinerilor redate în cererea de chemare în judecată, implicit motivele înlăturării acestora, cu stabilirea corespunzătoare a situaţiei de fapt.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte apreciază util a sublinia una dintre trăsăturile esenţiale ale recursului, anume aceea că reprezintă o cale de atac în cadrul căreia controlul judiciar este limitat, în conformitate cu prevederile art. 488 C. proc. civ., la aspecte de nelegalitate a hotărârii atacate, anume a celei pronunţate de instanţa de fond.

O primă limită este aceea care rezultă din prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., anume că în etapa recursului pot fi invocate şi analizate numai aspecte de nelegalitate care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate prin pct. 1-8 ale acestei norme juridice.

Un atare context de evaluare nu permite o reapreciere a probelor şi a situaţiei de fapt ce a fost stabilită în etapele procesuale anterioare, astfel încât criticile prin care recurentul tinde a provoca o astfel de reevaluare nu vor fi analizate, ele fiind incompatibile cu exerciţiul dreptului la recurs.

În concluzie, pe aspectele deduse judecăţii, criticile nu pot fi cenzurate de prezenta instanţă, ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind invocată doar formal.

Astfel, instanţa de control judiciar observă că reclamantul Consiliul Local Ştefan cel Mare a solicitat acordarea sprijinului financiar în cadrul schemelor de plată directe aprobate prin O.U.G. nr. 125/2006 sub forma schemelor de plată unică pe suprafaţă (SAPS) şi plăţilor naţionale directe complementare (PNDC) în sectorul vegetal, pentru o suprafaţă de teren de 210 ha deţinută pe raza comunei Ianca judeţul Olt, formulând pentru campania din anul 2007, cererea unică de plată nr. x/26.04.2007, pentru suprafaţa de 210,00 pajişti temporare, situată pe raza localităţii Ianca, jud. Olt, pentru campania din anul 2008 cererea unică de plată nr. x/13.03.2008, pentru suprafaţa de 210,00 ha teren arabil, situată pe raza localităţii Ianca, jud. Olt, pentru campania din anul 2010, cererea unică de plată nr. x/31.05.2010, pentru suprafaţa de 210,00 păşuni permanente, situată pe raza localităţii Ianca, jud. Olt, iar pentru campania din anul 2011, cererea unică de plată nr. x/22.03.2011, pentru suprafaţa de 210,00 păşuni naturale, situată pe raza localităţii Ianca, jud. Olt.

Cererile reclamantului au fost aprobate, fiind emise de către pârâtă decizii de acordare a plăţilor în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă pentru întreaga suprafaţă solicitată pentru anii 2007, 2010 şi 2011, respectiv pentru suprafaţa de 176,00 ha pentru anul 2008.

Ulterior, urmare a sesizării numitului A. din data de 05.12.2011, vizând legalitatea acordării sprijinului financiar către fermierul Consiliul Local Ştefan cel Mare, Direcţia Antifraudă, Control Intern - Serviciul Antifraudă a procedat la efectuarea verificărilor legate de acordarea sprijinului financiar reclamantului.

În baza verificărilor efectuate, au fost emise procesele-verbale de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare înregistrate la APIA sub nr. x/04.11.2016, nr. y/04.11.2016, nr. z/07.11.2016 şi nr. w/07.11.2016, prin care, reţinându-se că reclamantul nu îndeplinea condiţiile de eligibilitate prevăzute de dispoziţiile O.U.G. nr. 125/2006 şi OMADR nr. 704/2007, s-a dispus recuperarea sprijinului acordat.

Astfel, reclamantul, împotriva acestor procese-verbale, a formulat contestaţii, potrivit art. 46 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, contestaţii respinse prin deciziile de soluţionare nr. 503/15.05.2017, 504/16.05.2017, 505/17.05.2017 şi 506/18.05.2017, motivat de împrejurarea că dreptul pârâtei de a stabili creanţa fiscală pentru sumele aferente campaniilor din anii 2007 şi 2008, la data emiterii proceselor-verbale pentru aceşti ani - 02.11.2016, fiind depăşit, termenul prevăzut de art. 45 alin. (1) din O.G. nr. 66/2011, termen ce curge, în cazul campaniei din anul 2007 de la data de 01.01.2009 şi se împlineşte la data de 31.12.2014, iar în cazul campaniei din 2008, curge de la data de 01.01.2010 şi se împlineşte la data de 31.12.2015, astfel că a intervenit prescripţia dreptului de a stabili creanţa bugetară .

În ce priveşte fondul cauzei, reclamantul a arătat, în esenţă, că potrivit manualelor de procedură privind administrarea cererilor unice de plată pe suprafaţă, Anexa 1 - Declaraţie de eligibilitate, pentru fiecare din anii în discuţie, MADR defineşte activitatea agricolă prevăzând condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească în cazul neutilizării pajiştilor permanente în scopuri productive, astfel încât desfăşurarea unei activităţi agricole proprie de către consiliul local rezultă din respectarea setului respectiv de condiţii.

De asemenea, s-a menţionat că împrejurarea reţinută în procesele-verbale contestate, în sensul că nu întreaga suprafaţă de 210 ha pentru care s-a solicitat sprijinul reprezintă păşune, nu corespunde realităţii, întrucât aşa cum atestă Primăria Ianca, deşi categoria de folosinţă din documente este arabil şi păşune, destinaţia de utilizare a acestor terenuri este aceeaşi - izlaz comunal, adică păşuni permanente.

Critica privind greşita soluţionare, a excepţiei prescripţiei dreptului de a stabili creanţa bugetară pentru sumele aferente campaniilor 2007- 2008 nu poate fi primită din perspectiva dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din O.G. nr. 66/2011.

Analizând pretenţia dedusă în concret judecăţii, faţă de excepţia invocată privind prescripţia dreptului de a stabili creanţa bugetară care face obiectul Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/02.11.2016, act înregistrat la intimata -pârâtă A.P.I.A. sub nr x/04.11.2016, este de precizat că prin art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, "Dreptul de a stabili creanţa bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internaţional prin emiterea declaraţiei finale de închidere, cu excepţia cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internaţional prevăd un termen mai mare.".

Or, pentru campania 2007, decizia de plată a reclamantei- recurente a fost emisă la data de 14.05.2008, plata sprijinului financiar făcându-se la o dată ulterioară, aceasta încadrându-se în exerciţiul financiar 2008, pentru care Comisia Europeană a emis în data de 02.02.2010 Decizia privind închiderea conturilor unor agenţii de plăţi din Belgia, Germania, Malta, Portugalia si România.

Aşadar, potrivit prevederilor art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, având în vedere că data de închidere a programului, comunicată oficial de către comisia europeană, este 02.02.2010 în acest caz, termenul de 5 ani privind prescrierea dreptului de a stabili creanţa bugetară începe să curgă de la data de 1 ianuarie 2011.

Faţă de excepţia invocată privind prescripţia dreptului de a stabili creanţa bugetară care face obiectul Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/02.11.2016, act înregistrat la A.P.I.A. sub nr. x/04.11.2016, recurenta reclamantă a susţinut că dreptul de a stabili creanţa bugetara a început sa curgă la data de 01.01.2010 si s-a terminat la 31.12.2015, astfel ca stabilirea unei creanţe la 01.11.2016 este făcuta peste termenul legal."

Or, se reţine că pentru campania din anul 2008, decizia de plată a fost emisă la data de 22.05.2009, plata sprijinului financiar fiind efectuată ulterior, în exerciţiul financiar al anilor 2008 şi 2009.

În concluzie, cum bine a punctat judecătorul fondului, cum termenul de prescripţie a dreptului de a stabili creanţa bugetară pentru campaniile din anii 2007 şi 2008 a început să curgă la 1 ianuarie a anului următor datei închiderii programului, dispusă prin deciziile menţionate, respectiv la data de 01.01.2011 pentru campania din anul 2007 şi 01.01.2012 pentru campania din 2008, emiterea proceselor-verbale nr. x şi 4548 la data de 02.11.2016 a intervenit în interiorul termenului de prescripţie a dreptului de a stabili creanţa bugetară, apărările reclamantului în legătură cu acest aspect nefiind fondate.

Referitor la criticile privind fondul cauzei, astfel cum au fost prezentate prin memoriul de recurs, acestea nu sunt fondate şi ignoră atât temeiul juridic invocat prin cererea de chemare în judecată, cât şi considerentele explicite ale instanţei de fond care a arătat pe larg contextul în care a fost respinsă cererea de chemare in judecată, dar şi împrejurarea că atât timp cât reclamantul a declarat în scris şi în mod explicit că nu a desfăşurat propria activitate agricolă pe suprafaţa de teren în discuţie pe întregul interval 2007-2011, acesta nu poate contesta acte administrative care, reţinând tocmai această împrejurare, constată neîndeplinirea condiţiilor de eligibilitate pentru plata subvenţiei acordate.

Prin urmare, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond chiar dacă nu utilizează pajiştea în scopuri productive, consiliul local trebuie să desfăşoare propria activitate agricolă asupra acesteia, activitate care, astfel cum este definită de aceleaşi manuale de utilizare, poate viza nu numai producţia agricolă, creşterea şi întreţinerea animalelor, cultivarea plantelor, inclusiv recoltarea, dar şi menţinerea terenurilor în bună stare agricolă şi de mediu.

Or, acordarea sprijinului financiar către consiliile locale, prin schemele de plăţi directe sub forma schemelor de plată unică pe suprafaţă(SAPS) şi plăţilor naţionale directe complementare (PNCD) este condiţionată (printre alte cerinţe generale) de prezentarea documentelor care dovedesc dreptul de folosinţă şi utilizarea terenului pentru care s-a depus cererea, dar şi de desfăşurarea efectivă de către consiliile locale a unei activităţi agricole proprii asupra acestor terenuri.

Totodată, dispoziţiile art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006 completată şi aprobată prin Legea nr. 139/2007, stipulează clar că pentru a beneficia de acordarea de plăţi în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă, solicitanţii trebuie să fie înscrişi în Registrul fermierilor, administrat de APIA, să depună o cerere de solicitare a plăţilor la termen şi să îndeplinească următoarele condiţii generale - f) să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosinţă şi să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea.

De altminteri, raportat la prevederile art. 6 alin. (1) din Ordinul MADR nr. 704/2007, dispoziţii aplicabile pentru campaniile din 2007 şi 2008, "consiliile locale pot depune cereri de plată pentru terenurile agricole pe care le administrează şi pentru care nu au fost încheiate contracte de arendă, concesiune, închiriere sau pentru care nu se încasează taxe de păşunat, iar pe aceste terenuri consiliile locale trebuie să desfăşoare propria activitate agricolă pentru respectarea condiţiilor de eligibilitate prevăzute la art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006", aceeaşi normă fiind relată în mod identic de dispoziţiile art. 5 alin. (7) din Ordinul MADR nr. 246/2008, în forma aplicabilă pentru campaniile din 2010 şi 2011.

Prin urmare, în deplin acord cu judecătorul primei instanţe, Înalta Curte va valida raţionamentul intimatei-pârâte A.P.I.A, reţinând că soluţia de respingere a contestaţiilor dispusă prin cele patru decizii de soluţionare a căror anularea se solicită prin precizarea la acţiune este corectă, în cauză fiind în prezenţa unei nereguli în accepţiunea art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2001 ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 73 alin. (1) din Regulamentul CE al Comisiei nr. 796/2004 de stabilirea a normelor de aplicare a eco-condiţionalităţii, a modulării şi sistemului integrat de gestionare şi control, prevăzute de Regulamentul CE nr. 1782/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 potrivit căruia " în cazul în care a primit plăţi necuvenite, agricultorul în cauză are obligaţia de a returna sumele respective, majorate cu dobânzi calculate în conformitate cu dispoziţiile alin. (3)".

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Consiliul Local Ştefan cel Mare împotriva sentinţei nr. 51 din 23 februarie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 21 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.