Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3293/2023 AI generated

Suspension of tax objection processing based on criminal referral annulled for failure to identify specific evidence linking offense to tax base

Case Number Decizia nr. 3293/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the tax authority's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's judgment which annulled the administrative decision suspending the resolution of the taxpayer's objection and ordered the authority to rule on the merits; the suspension of enforcement of the underlying assessment was rejected as inadmissible in the initial instance. The dispute concerned a challenge to an administrative measure that suspended the processing of a tax objection based on a criminal referral for alleged fiscal evasion, with the appellant arguing that the "criminal law holds civil law in abeyance" principle justified the suspension. The decisive legal basis was Article 277(1)(a) of Law No. 207/2015 (Fiscal Procedure Code), which requires three cumulative conditions for such suspension: a criminal referral by the control body, a link between the offense and evidence regarding the tax base, and a decisive influence of the criminal finding on the administrative solution; the court held the second condition unmet because the suspension decision failed to identify specific evidence or a concrete offense linked to the tax base, rendering the measure unlawful.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015, art. 488 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Suspension of tax objection processing based on criminal referral annulled for failure to identify specific evidence linking offense to tax base: The dispute concerned a challenge to an administrative measure that suspended the processing of a tax objection based on a criminal referral for alleged fiscal evasion, with the appellant arguing that the "criminal law holds civil law in abeyance" principle justified the suspension. The decisive legal basis was Article 277(1)(a) of Law No. 207/2015 (Fiscal Procedure Code), which requires three cumulative conditions for such suspension: a criminal referral by the control body, a link between the offense and evidence regarding the tax base, and a decisive influence of the criminal finding on the administrative solution; the court held the second condition unmet because the suspension decision failed to identify specific evidence or a concrete offense linked to the tax base, rendering the measure unlawful.

Keywords

AI generated
tax evasion tax procedure tax authority code of criminal procedure fiscal law suspension of tax recovery

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin.
art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015
În motivarea recursului, pârâta ANAF a susţinut că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 277 alin.
art. 488 C. proc. civ
a formulat întâmpinare, solicitând în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.
art. 248 alin. (1) C. proc. civ
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-reclamant A.
art. 488 din C. proc. civ
d) cu referire la art. 488 din C. proc. civ., argumentele invocate de recurenta-pârâtă ANAF se pot circumscrie motivului de casare prevăzut de art.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
art. 132 din Legea nr. 207/2015
- organele penale să fie sesizate, în condiţiile art. 132 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, de către organul care a efectuat activitatea de control, în situaţia în care în cursul inspecţiei fiscale s-au descoperit indicii privind săvârşirea unei infracţiuni;
art. 20 din Legea nr. 554/2004
Substantive legal basis cited for the final decision in administrative litigation.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 C. proc. civ.

Procedural basis cited for dismissing the appeal as unfounded.

art. 20 din Legea nr. 554/2004

Substantive legal basis cited for the final decision in administrative litigation.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 08.07.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi ANAF, DGRFP Braşov, Direcţia Generală Control Venituri Persoane Fizice, Serviciul Verificări Fiscale Braşov:

- anularea Deciziei nr. 123/29.05.2020 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor prin care s-a decis suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de reclamant împotriva Deciziei de impunere privind impozitul pe venit stabilit suplimentar in cadrul verificării situaţiei fiscale personale nr. x/29.11.2019 emisă în baza Raportului de verificare a situaţiei personale nr. x/29.11.2019, acte emise de către pârâta de ordin 2;

- obligarea pârâtei la soluţionarea pe fond a contestaţiei formulate împotriva deciziei amintite;

- suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/29.11.2019 până la soluţionarea pe fond a acţiunii ce va fi promovată în măsura în care contestaţia va fi respinsă.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 131/2020 din 19 octombrie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia:

- a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi în consecinţă:

- a anulat Decizia nr. 123/29.05.2020 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor privind soluţionarea contestaţiei administrative formulată de reclamantul A. împotriva Deciziei de Impunere nr. x/29.11.2019 emisă de pârâta de ordinul 2 Direcţia Generală de Control Venituri Persoane Fizice, Direcţia Persoane Fizice cu Risc Fiscal, Serviciul Verificări Fiscale Braşov şi a obligat pârâta de ordinul 1 să soluţioneze pe fond contestaţia reclamantului;

- a respins, ca inadmisibilă, cererea de suspendare a Deciziei de Impunere nr. x/29.11.2019 emisă de Direcţia Generală de Control Venituri Persoane Fizice, Direcţia Persoane Fizice cu Risc Fiscal, Serviciul Verificări Fiscale Braşov, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală de Control Venituri Persoane Fizice, Direcţia Persoane Fizice cu Risc Fiscal, Serviciul Verificări Fiscale Braşov din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov;

- a obligat pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală să plătească reclamantului suma de 3.000 RON cheltuieli de judecată parţiale.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinţei recurate, cu consecinţa respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, pârâta ANAF a susţinut că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 şi că simpla sesizare a organelor de urmărire penală nu justifică măsura suspendării soluţionării contestaţiei fiscale.

Textul de lege impune două condiţii cumulative şi anume să existe o sesizare penală, formulată de organul care a efectuat activitatea de control (dovedită în cauză prin înregistrarea sesizării penale nr. 9533/04.05.2020, adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba de către Direcţia Generală Control Venituri Persoane Fizice), şi ca infracţiunile pentru care s-a formulat sesizarea penală să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce se va da în procedura administrativă.

Menţionează că sesizarea penală viza un prejudiciu adus bugetului de stat în sumă de 4.914.659 RON, reprezentând impozit pe venit şi accesorii aferente acestuia, valoare ce se regăsea integral în Decizia de impunere nr. x/29.11.2019, iar referitor la interdependenţa de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativă, susţine că, în mod contrar celor reţinute de instanţa de fond, aceasta constă în faptul că, în urma verificărilor efectuate, organele fiscale au constatat că în speţă se pune problema utilizării unor fonduri din surse necunoscute, cu consecinţe asupra obigaţiilor bugetului de stat.

În opinia recurentei-pârâte ANAF, poate exista o singură constatare a faptei, care cade în competenţa exclusivă a instanţei penale, datorită caracterului infracţional al faptei. Chiar dacă inspecţia fiscală este abilitată să constate nereguli privind modalitatea de îndeplinire a obligaţiilor fiscale de către contribuabil, odată ce neregula fiscală trece în sfera penală (ascunderea bunului ori a sursei impozabile), singurul organ abilitat să efectueze o constatare care să producă efecte juridice este organul judiciar penal în urma administrării unui probatoriu. Organele fiscale nu deţin atribuţii specifice organelor de urmărire penală, neputând stabili dacă tranzacţiile sunt sau nu reale.

Precizează că, potrivit doctrinei, prezumţia de dobândire licită a averii are un caracter relativ, putând fi răsturnată în cazul în care există date potrivit cărora este posibil ca averea dobândită să aibă caracter ilicit, persoana fizică având posibilitatea să dovedească caracterul netemeinic al acestei susţineri.

Pe cale de consecinţă, invocând decizii din jurisprudenţa instanţelor naţionale şi a CJUE, recurenta-pârâtă ANAF a concluzionat că suspendarea soluţionării contestaţiei fiscale este corect dispusă conform art. 277 alin. (1) din Codul de procedură fiscală şi că acţiunea este neîntemeiată.

4. Apărările intimatei

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, solicitând în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-reclamant A. prin întâmpinarea depusă în cauză, Înalta Curte constată că este neîntemeiată şi urmează să o respingă, întrucât, în raport cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) cu referire la art. 488 din C. proc. civ., argumentele invocate de recurenta-pârâtă ANAF se pot circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 acelaşi Cod.

II.2. În ceea ce priveşte fondul recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumente de fapt şi de drept relevante.

Instanţa de control judiciar reţine că potrivit art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală organul de soluţionare a contestaţiei administrative poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când "organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă".

Dispoziţia legală relevată constituie o transpunere în cadrul procedurii administrativ fiscale a principiului de drept "penalul ţine în loc civilul", fiind firesc, aşa cum se susţine şi în jurisprudenţa constituţională referitoare la art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2015, care sunt aplicabile pentru identitate de raţiune, (Deciziile nr. 1.237/2008, nr. 56/2013 ale Curţii Constituţionale), ca soluţionarea contestaţiei formulate împotriva actelor administrative fiscale să fie suspendată fie până la încetarea motivului care a determinat suspendarea, fie până la un termen stabilit de organul fiscal competent prin decizia de suspendare. Aceasta, deoarece hotărârea definitivă a instanţei penale prin care se soluţionează acţiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluţionarea contestaţiei, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă.

Din cele ce preced, rezultă, contrar susţinerilor recurentei, că pentru intervenţia acestei măsuri procesuale, spre deosebire de reglementarea anterioară, se impun a fi îndeplinite cumulativ trei condiţii:

- organele penale să fie sesizate, în condiţiile art. 132 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, de către organul care a efectuat activitatea de control, în situaţia în care în cursul inspecţiei fiscale s-au descoperit indicii privind săvârşirea unei infracţiuni;

- infracţiunea să fie în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare;

- constatarea infracţiunii cu privire la care există indicii să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

În privinţa celei de-a doua condiţii, în mod corect s-a reţinut de judecătorul fondului că prin decizia contestată nu se face nici o referire în cuprinsul acesteia, la vreun mijloc de probă privind baza de impozitare, în privinţa căruia să fie indicii privind săvârşirea unei infracţiuni, fiind făcute numai referiri generice la o posibilă faptă penală de evaziune fiscală.

Pe de altă parte, nefiind identificată în concret infracţiunea cercetată de organele de urmărire penală, nu se poate demonstrată obiectiv legătura aceste infracţiuni cu eventualele mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare.

Prin urmare, nu este îndeplinită o condiţie a măsurii suspendării contestaţiei administrative, scutind în consecinţă instanţa de control judiciar de la analiza celorlalte cerinţe legale, care chiar dacă ar fi îndeplinite nu sunt în măsură să fundamenteze în mod singular măsura dispusă prin Decizia nr. 123/29.05.2020, emisă de A.N.A.F. - D.G.S.C.

În concluzie, constatându-se că nu este îndeplinită una dintre condiţiile suspendării soluţionării contestaţiei, în mod legal s-a dispus anularea acestei măsuri prin hotărârea atacată, hotărârea instanţei de fond fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta ANAF, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 131/2020 din 19 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 15 iunie 2023.