Broadcaster's fine for code violations reduced to legal minimum after court finds regulator ignored legislative-context mitigation.

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 08.07.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, a solicitat anularea Deciziei nr. 412/2020 şi, în subsidiar, modificarea sancţiunii dispuse, în sensul înlocuirii amenzii în cuantum de 20.000 RON, cu sancţiunea transmiterii unei somaţii de intrare în legalitate.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1678 din 16 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti:

- a admis în parte acţiunea;

- a anulat în parte decizia nr. 412/18.06.2020, emisă de pârâtul C.N.A., în sensul că a redus amenda contravenţională de la suma de 20.000 RON la suma de 5.000 RON;

- a menţinut, în rest, decizia nr. 412/18.06.2020, emisă de pârâtul C.N.A.;

- a respins, în rest, acţiunea.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în rejudecare, respingerea acţiunii.

În motivarea recursului, după o scurtă prezentare a situaţiei de fapt şi a celor dispuse prin sentinţa recurată, pârâtul susţine că instanţa de fond a apreciat în mod eronat că, la adoptarea deciziei, CNA nu a ţinut cont de criteriile de individualizare a sancţiunii prevăzute de art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, motiv pentru care a dispus reindividualizarea amenzii şi reducerea acesteia la nivelul minim special.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, aşa cum rezultă din decizia contestată, la aplicarea amenzii, membrii Consiliului au ţinut cont de criteriile legale de individualizare prevăzute la art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, respectiv de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum şi de sancţiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an. Astfel, având în vedere că în sarcina intimatei-reclamante s-a reţinut încălcarea a patru dispoziţii legale, precum şi faptul că dispoziţiile art. 91 alin. (3) din Legea audiovizualului prevăd că "în cazul în care furnizorul sau distribuitorul de servicii nu intră în legalitate în termenul şi condiţiile stabilite prin somaţie ori încalcă din nou aceste prevederi, se aplică o amendă contravenţională de la 5.000 RON la 100.000 RON", iar reclamanta nu se afla la prima încălcare a prevederilor Deciziei nr. 220/2011, recurentul-pârât susţine că amenda în cuantum de 20.000 RON stabilită prin actul contestat apare ca legal individualizată.

În opinia recurentului-pârât, instanţa de fond a considerat că încălcarea în mod repetat, în atâtea rânduri a prevederilor legale, constatată prin sancţiunile anterioare (respectiv cele aplicate prin deciziile enumerate în cuprinsul memoriului de recurs), precum şi celelalte criterii de individualizare avute în vedere la aplicarea sancţiunii, trebuiesc sancţionate cu minimul prevăzut de lege, strict în baza unor aprecieri personale, lipsite de obiectivitate.

Deşi instanţa de fond s-a referit în considerentele sale şi la hotărâri ale CEDO, totuşi, recurentul-pârât consideră că afirmaţiile reclamantei depăşesc libertatea de exprimare garantată de CEDO pe care chiar aceasta o invocă în susţinerea contestaţiei, afirmând în acest sens că dreptul la liberă exprimare se bucură de o protecţie absolută şi că acesta ar fi fost limitat de către CNA.

Or, după cum a arătat şi instanţei de fond, prevederea în legi a unor drepturi şi libertăţi nelimitate poate conduce la imposibilitatea unei diferenţieri clare între comportamentul ilegal şi cel legal, poate deschide calea arbitrariului, a interpretărilor care nu se bazează pe normele de drept şi conferă, astfel, sistemului juridic trăsături improprii statului de drept.

Ţinând cont de echilibrul care trebuie să existe între interesele individuale şi interesele generale, CEDO a conchis că stabilirea prin lege a unor restrângeri sau sancţiuni nu este o măsură incompatibilă cu libertatea de exprimare, iar restrângerea implicită sau sancţionarea explicită prin lege a exercitării abuzive a libertăţii de exprimare constituie, neîndoielnic, o măsură necesară şi deplin compatibilă cu valorile unei societăţi democratice.

Mai mult, potrivit opiniei Curţii de la Strasbourg, exprimată mai ales prin Decizia din 8 iulie 1986 în cazul "Lingens" contra Austriei, trebuie să se facă distincţie între "fapte" imputate unei persoane care exercită o funcţie publică şi "judecăţi de valoare". Această distincţie între fapte şi judecăţi de valoare, neîndoielnic necesară, va sta desigur în atenţia instanţei judecătoreşti, care, în raport cu circumstanţele concrete ale faptei, va aprecia dacă ceea ce se impută subiectului este o faptă determinată sau o judecată de valoare, cu privire la subiectul pasiv, legea protejând numai judecăţile de valoare, nu şi aserţiunile susceptibile de demonstrare, de natură a leza demnitatea persoanei care exercită o autoritate publică.

Mai arată că principiul libertăţii de exprimare este consfinţit de Legea fundamentală, care prevede la art. 30 alin. (6) că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la imagine.

De asemenea, art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede că exercitarea libertăţii de exprimare comportă îndatoriri şi responsabilităţi şi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora.

Susţine şi că, în nenumărate cauze, Curtea Europeană a precizat obligaţia ce revine jurnaliştilor - de a relata cu bună credinţă, pe baza faptelor exacte - furnizând informaţii fiabile şi precise şi respectând etica jurnalistică, statuând că garanţiile oferite jurnaliştilor de articolul 10 din Convenţie sunt supuse condiţiei ca aceştia să acţioneze cu bună credinţă, astfel încât să furnizeze informaţii exacte şi credibile, cu respectarea deontologiei jurnalistice.

În acest sens, Curtea a arătat că trebuie cercetat dacă jurnalistul a luat măsurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia deontologică de a verifica în prealabil adevărul declaraţiilor factuale, întrucât trebuie să existe motive particulare care să permită înlăturarea acestei obligaţii.

Or, faţă de modul în care s-a desfăşurat emisiunea, solicită instanţei de recurs să constate că nu existau motive particulare care să înlăture această obligaţie, că informaţiile aduse la cunoştinţa publicului au îmbrăcat forma unor declaraţii factuale, nu a unor opinii, şi că aceste declaraţii nu au fost verificate în prealabil, iar moderatorii nu au dat eficienţă prevederilor art. 40 alin. (2) din Codul audiovizualului.

Totodată, face trimitere şi la art. 36 din Rezoluţia 1003/1993 cu privire la etica jurnalistică, care precizează că presa este obligată să se supună unor principii etice, ferme, prin care se garantează libertatea de exprimare şi dreptul fundamental al cetăţeanului de a primi informaţii corecte şi opinii sincere.

4. Apărările intimatei

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului părţii adverse ca nefondat şi menţinerea sentinţei pronunţată în fond, apeciind că este legală şi temeinică pentru apărările dezvoltate la dosar.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. S.R.L. a solicitat anularea Deciziei CNA nr. 412/18.06.2020, prin care a fost aplicată societăţii reclamante amenda de 20.000 RON pentru încălcarea art. 40 alin. (4), art. 64 alin. (1) lit. a) şi b), art. 66 şi art. 67 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, potrivit cărora:

"Art. 40 alin. (4) Moderatorii programelor au obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea.

Art. 64 alin. (1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii:

a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii;

b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.

Art. 66 În programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie asigurate imparţialitatea şi echilibrul şi să fie favorizată libera formare a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică.

Art. 67 În exercitarea dreptului lor de a-şi exprima opinii sau puncte de vedere în legătură cu subiecte de interes public, prezentatorii şi moderatorii trebuie să asigure o separare clară a opiniilor de fapte şi nu trebuie să profite de apariţia lor constantă în programe într-un mod în care să contravină exigenţelor de asigurare a imparţialităţii."

Prima instanţă a constatat caracterul parţial întemeiat al cererii şi a dispus anularea Deciziei nr. 412/18.06.2020, emisă de pârât, reţinând, în esenţă, că deşi se confirmă existenţa faptelor reţinute în sarcina reclamantei, sancţiunea a fost aplicată cu încălcarea prevederilor art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, din perspectiva modalităţii de individualizare a sancţiunii.

În materie de sancţiuni contravenţionale, CNA emite decizii adoptate în cvorum, urmând criteriile de individualizare a sancţiunii prevăzute în art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, potrivit cărora "individualizarea sancţiunii în cazul săvârşirii uneia dintre contravenţiile prevăzute de lege se face ţinându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum şi de sancţiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an.", iar, prin decizia atacată, se observă că CNA a ţinut cont de aceste criterii legale de individualizare a sancţiunii aplicate, astfel cum a reţinut şi prima instanţă, respectiv, a prezentat elemente concrete în legătură cu gravitatea faptei reţinute în sarcina reclamantei, având în vedere şi sancţiunile anterioare aplicate pentru fapte şi încălcări similare.

Cu toate acestea, prima instanţă a reţinut că, în activitatea de individualizarea în concret a sancţiunii aplicate prin decizia atacată, Consiliul Naţional al Audiovizualului a ignorat cu desăvârşire un eveniment de notorietate naţională, reflectat pe larg în mass-media, de natură să reprezinte o bază factuală consistentă pentru dezbaterile care au avut loc în emisiunea menţionată şi să justifice în parte şi până la un anumit nivel unele dintre afirmaţiile luate în considerare pentru aplicarea sancţiunii contravenţionale, respectiv adoptarea de către Camera Deputaţilor, prin aprobare tacită, la sfârşitul lunii aprilie 2020, a proiectului de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc, proiect de lege cu privire la care s-au ridicat în dezbaterea publică, inclusiv în poziţia exprimată de Guvernul României şi în avizele negative emise de Consiliul Legislativ şi Consiliul Economic şi Social, probleme numeroase şi importante de neconstituţionalitate şi care a fost iniţiat de doi deputaţi aleşi pe listele B..

Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanţă a reţinut că în cauză este necesară individualizarea sancţiunii în raport de aspectele anterior expuse, de vreme ce art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 prevede în mod expres că sancţiunea este supusă procesului de individualizare, iar nu acţiunile care compun fapta contravenţională.

Cât priveşte apărările recurentului-pârât, reluate ca motiv de recurs, anume că afirmaţiile reclamantei depăşeşc libertatea de exprimare garantată de art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, că jurisprudenţa CEDO a conturat faptul că libertatea de exprimare este una dintre garanţiile esenţiale ale tuturor celorlalte drepturi şi libertăţi; exercitarea libertăţii de exprimare se află în corelaţie directă cu alte drepturi fundamentale, printre care un rol special îl ocupă dreptul persoanei la viaţa privată, drept căruia i se circumscrie şi imaginea persoanei; potrivit opiniei Curţii de la Strasbourg, exprimată mai ales prin Decizia din 8 iulie 1986 în cazul "Lingens" contra Austriei, trebuie să se facă distincţie între "fapte" imputate unei persoane care exercită o funcţie publică şi "judecăţi de valoare"; principiul libertăţii de exprimare este consfinţit de Legea fundamentală, care prevede la art. 30 alin. (6) că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine, Înalta Curte constată că aceste alegaţii nu sunt de natură a demonstra că este greşit raţionamentul instanţei în privinţa individualizării sancţiunii contravenţionale, în sensul reducerii amenzii la minimul prevăzut de lege. Aceasta, întrucât, după cum rezultă din considerentele sentinţei recurate, în mod evident, prima instanţă a aplicat aceste principii la speţa dedusă judecăţii.

Astfel, fiind vorba despre un subiect de interes public de foarte mare însemnătate, judecătorul fondului a apreciat că devin incidente atât dispoziţiile interne privind libertatea de exprimare, cât şi cele similare din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, inclusiv jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO).

Înalta Curte reţine, în acord cu instanţa de fond, că, astfel cum rezultă din înscrisurile administrate în cauză şi prevederile proiectului de lege adoptat de Camera Deputaţilor privind autonomia Ţinutului Secuiesc, numeroase informaţii dintre cele transmise în cadrul emisiunii (şi exemplificate de instanţa de fond în considerentele sale) au fost în mod vădit corecte şi legitime în raport cu prevederile Constituţiei României, astfel că nu se poate susţine că a fost prezentată o situaţie nereală în privinţa acestora, cu consecinţa dezinformării publicului.

În concluzie, soluţia de anulare în parte deciziei CNA, în sensul reducerii amenzii la minimul prevăzut de lege este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sentinţa pronunţată fiind legală şi temeinică.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, găsind nefondate criticile din recurs subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din acelaşi Cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârât, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Consiliul Naţional al Audiovizualului împotriva sentinţei civile nr. 1678 din 16 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 15 iunie 2023.