Classification of state property valuation acts as private law acts excluding administrative jurisdiction

Şedinţa publică din data de 31 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 06.05.2019, reclamantele A. S.A. şi B. S.A. în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Executări Silite Cazuri Speciale - Serviciul Valorificare sentinţe penale Bucureşti, au solicitat anularea următoarelor acte administrative: (a) proces-verbal nr. x/06.09.2018; (b) proces-verbal de evaluare nr. x/06.09.2018, acte prin care a fost stabilită valoarea imobilului imobilul situat în Bucureşti, Şos. Bucureşti - Ploieşti nr. 25-27, înregistrat în Cartea Funciară nr. x (nr. CF vechi x) a Sectorului 1 Bucureşti, având numărul cadastral x (nr. cadastral vechi x) - (clădire cu terenul aferent) (denumit în continuare "Imobilul") şi, implicit, condiţiile în care urmează a fi exercitat dreptul de preempţiune al A. şi B. în legătură cu imobilul, drept născut în baza art. 22 alin. (8) din H.G. nr. 731/2007; c) notificarea nr. x/06.11.2018 prin care a fost soluţionată plângerea prealabilă formulată de reclamante.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă din 123 din 26 februarie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantele A. S.A. şi B. S.A., în contradictoriu cu pârâtele AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ şi AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECŢIA GENERALĂ EXECUTĂRI SILITE CAZURI SPECIALE - SERVICIUL VALORIFICARE SENTINŢE PENALE BUCUREŞTI, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantele A. S.A. şi B. S.A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentele - reclamante au susţinut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Astfel, deşi este adevărat că instanţa nu este întotdeauna datoare să analizeze separat fiecare susţinere a părţilor, putând selecta sau grupa argumentele utile în soluţionarea cauzei, totuşi ignorarea completă a acestora şi neindicarea niciunui motiv pentru care instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii cu privire la Notificare, cum este cazul şi în prezenta speţă, echivalează cu lipsirea recurentelor de un veritabil acces la justiţie.

Au arătat recurentele că sentinţa este nelegală deoarece nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii cu privire la Notificare. Deşi prin cererea de chemare în judecată A. şi B. au solicitat şi anularea Notificării, instanţa nu a motiv soluţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii şi cu privire la acest act, fapt care face ca sentinţa să fie criticabilă din perspectiva legalităţii, în măsura în care nu oferă transparenţă asupra silogismului juridic care să explice şi să justifice dispozitivul şi nu arată, la situaţia şi aspectele concrete supuse judecăţii care a fost parcursul logic al concluziei exprimate, în acest sens pronunţându-se şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 1954 din data de 30.05.2014.

În aceste condiţii, cauza nu a fost soluţionată în mod real, potrivit garanţiilor conţinute de art. 6 din Convenţie, concretizate în exprimarea de către magistrat a tuturor argumentelor deliberatorii şi hotărâtorii, şi răspunsul său la apărările şi argumentele principale ale părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 497 din C. proc. civ.,

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele au susţinut că sentinţa a fost dată cu încălcarea/aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actele contestate reprezentând acte administrative.

Au arătat recurentele că ANAF are capacitatea şi poate emite Actele Contestate doar în virtutea competenţelor conferite în mod expres de legiuitor prin dispoziţiile O.G. nr. 14/2007 şi H.G. nr. 731/2007, şi nu în virtutea dispoziţiilor C. civ.

Actele contestate sunt emise în vederea executării în concret a legii, respectiv în vederea punerii în executare în concret a dispoziţiilor O.G. nr. 14/2007 şi H.G. nr. 731/2007. În măsura în care imobilul ar fi fost scos la vânzare în baza drepturilor şi competenţelor conferite de un drept de proprietate private având acelaşi regim juridic cu al oricărui alt proprietar, atunci Statul ar fi trebuit să poată vinde imobilul prin orice metodă şi nu doar prin licitaţie publică, cum în mod expres şi limitat este prevăzut de O.G. nr. 14/2007 şi H.G. nr. 731/2007.

Situaţia este similară cu procedura reglementată de dispoziţiile Legii nr. 550/2002, iar actele emise în cadrul acestei procedurii erau supuse controlului de legalitate în faţa instanţei de contencios administrativ;

Au mai susţinut recurentele că actele contestate nasc raporturi juridice, în sensul că doar ca urmare a emiterii acestora se poate valorifica şi încheia contractul de vânzare cumpărare având ca obiect imobilul.

Totodată, actele emise în cadrul procedurii de stabilire a valorii de piaţă a imobilului, până la demararea licitaţiei publice, reglementate de O.G. nr. 14/2007 şi H.G. nr. 731/2007 nu pot avea un regim juridic distinct. Cu alte cuvinte actele emise în aceleaşi condiţii şi după aceeaşi procedură nu pot căpăta o natură juridică distinctă. Dacă actele emise de ANAF pentru numirea comisiei de evaluare sunt acte administrative, atunci, în mod logic, şi actele emise de ANAF prin comisie sunt acte administrative.

Soluţia instanţei de fond nu este justificată nici din prisma soluţiilor pe care instanţele le-au pronunţat anterior în litigiile dintre părţi şi care au fost indicate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, prin care au fost anulate acte prin care a fost constituită comisia de evaluare, dar şi stabilită valoarea de piaţă a imobilului.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă ANAF Fiscală a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond, ca fiind legală şi temeinică.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurente şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Înalta Curte nu poate reţine incidenţa motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sub aspectul nemotivării hotărârii.

Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

În cauză, Înalta Curte apreciază că sentinţa civilă recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.

O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa şi să ofere toate garanţiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părţilor, cât timp raţionamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar şi în condiţiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.

Ori, chiar dacă, în motivarea hotărârii, nu s-a referit expres la Notificarea nr. x/06.11.2018 prin care a fost soluţionată plângerea prealabilă formulată de reclamante, Înalta Curte observă din considerentele hotărârii că instanţa de fond "a pus în discuţie din oficiu chestiunea admisibilităţii cererii de chemare în judecată raportat la natura juridică acelor 3 acte contestate în cauză, urmând să verifice premisa existenţei unor acte administrative deduse judecăţii".

De asemenea, motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), este nefondat, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Actul administrativ este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) ca fiind o manifestare unilaterală de voinţă a unei autorităţi publice, cu caracter individual sau normativ, în scopul de a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii, în regim de putere publică, în vederea executării ori a organizării executării legii.

În analiza naturii juridice a unui act administrativ, esenţiale sunt efectele juridice pe care le produce, natura măsurilor dispuse în conţinutul său, iar nu forma sau denumirea.

Nu trebuie ignorată împrejurarea că autorităţile publice nu sunt angrenate numai în raporturi de drept administrativ, ci şi în raporturi juridice aparţinând altor ramuri de drept (dreptul constituţional, dreptul civil, dreptul muncii, dreptul familiei etc).

În cauză, prin Procesul-verbal nr. x/06.09.2018, emis urmare a întrunirii Comisiei de evaluare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, constituită în baza Deciziei nr. 3372/27.04.2018 a Directorului general al Direcţiei generale a finanţelor publice Bucureşti, pentru evaluarea bunului imobil teren intravilan în suprafaţă de 3.789 mp înscris în Cartea Funciară a Sectorului 1, mun. Bucureşti nr. x şi construcţii aferente înscrise în aceeaşi carte funciară cu nr. cadastral x constituite din construcţie C1, C2, C3, C4, C5, C6 situate în şos. Bucureşti-Ploieşti 25-27, Bucureşti, intrate în proprietatea privată a statului potrivit deciziei penale nr. 888/A/08.08.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, faţă de constatările menţionate în cuprinsul acestuia, cu excepţia reprezentantului deţinătorului, comisia de evaluare a considerat că valoarea de evaluare reflectă valoarea de piaţă a imobilului supus evaluării, votând acceptarea valorii de evaluare a imobilului supus evaluării la nivelul stabilit de către expertul evaluator ANEVAR prin raportul de evaluare, respectiv 20.486.334 RON, echivalentul a 4.405.000 EUR.

Aşadar, prin acest proces-verbal, membrii comisiei de evaluare au deliberat în ceea ce priveşte stabilirea valorii imobilului supus evaluării, urmare a analizării materialului de specialitate reprezentat de Raportul de evaluare întocmit de S.C. C. S.R.L., membru autorizat ANEVAR, solicitat de către structura de valorificare competentă în condiţiile art. 16, alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 14/2007.

În mod evident, la emiterea procesului-verbal nr. x/06.09.2018, statul nu acţionează în regim de putere publică pentru satisfacerea vreunui interes legitim public, ci acţionează în calitate de proprietar care vinde un bun aflat în proprietatea sa privată.

Astfel, în acord cu cele reţinute în considerentele sentinţei atacate şi contrar susţinerilor recurentelor-reclamante, instanţa de control judiciar constată că scopul emiterii procesului-verbal nr. x/06.09.2018 a fost acela al evaluării unui bun aflat în proprietatea privată a statului şi stabilirii preţului în vederea demarării procedurii de valorificare a imobilului, iar emiterea sa nu a fost făcută în regim de putere publică respectiv pentru satisfacerea unui interes public.

În ceea ce priveşte procesul-verbal de evaluare nr. x/06.09.2019, acesta este generat din produsul informatic de gestiune a bunurilor intrate potrivit legii în proprietatea privată a statului "Valorif", în care sunt exprimate informaţiile privind bunul supus evaluării si valoarea de evaluare stabilită de comisia de evaluare în cadrul lucrărilor acesteia desfăşurate în data de 06.09.2018.

Prin urmare, procesul-verbal emis de aplicaţia informatică reprezintă un act intern, de evidenţă a bunurilor, neavând un regim juridic diferit de al altor acte interne privind evidenţa.

Notificarea/adresa nr. x/06.11.2018 emisă de Direcţia generală de executări silite cazuri speciale din cadrul ANAF constituie răspunsul la procedura prealabilă formulată de reclamante împotriva celor două procese-verbale.

Având conţinutul prezentat mai sus, procesele-verbale atacate şi, respectiv, răspunsul la plângerea prealabilă formulată împotriva acestora nu întrunesc toate caracterele juridice ale actului administrativ, aşa cum sunt trasate acestea în definiţia legală cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Mai precis, acestor acte le lipseşte dimensiunea de a da naştere, a modifica sau a stinge raporturi juridice, cu alte cuvinte, de a produce, prin ele însele, efecte juridice.

Pentru argumentele expuse, constatând că nu sunt întrunite motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamante şi, în consecinţă, va menţine sentinţa de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentele-reclamante A. S.A. şi B. S.A. împotriva sentinţei civile din 123 din 26 februarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 31 mai 2022.