Judicial Mandate to Correct Magistrate Salary Grading: Res Judicata Resumption of Sectorial Reference Value versus Statutory Calculation Limits

Şedinţa publică din data de 7 iunie 2023

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, sub nr. x/2021, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., judecători şi foşti judecători în cadrul Curţii de Apel Piteşti, reprezentaţi prin BB. (şi persoană însărcinată cu primirea actelor de procedură) au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei şi Ministrul Justiţiei, solicitând instanţei obligarea acestora la emiterea unor noi ordine de încadrare, în care indemnizaţia de încadrare, în raport de competentele Ministrului Justiţiei, să fie stabilită conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01.08.2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, în vederea realizării unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă dacă persoanele îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

La termenul de judecată din data de 10 iunie 2021, instanţa în baza art. 139 alin. (5) din C. proc. civ. a dispus disjungerea în sensul formării a câte unui dosar pentru fiecare reclamant în parte.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de Curtea de Apel

Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 309 din 29 octombrie 2021, a respins excepţia prescripţiei şi excepţia inadmisibilităţii şi, pe cale de consecinţă, a admis în parte acţiunea, formulată de reclamanta J., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Ministrul Justiţiei. Totodată, a obligat pârâţii Ministerul Justiţiei si Ministrul Justiţiei să emită in favoarea reclamantei un nou ordin de încadrare, începând cu data de 01.08.2016 şi până la data de 31.12.2020, prin care indemnizaţia de încadrare sa fie stabilita prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul Justiţiei, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut, în esenţă, că au fost încălcate dispoziţiile art. 1, art. 36, art. 44 pct. 11, pct. 20 din Legea nr. 153/2017 şi cele cuprinse în Legea nr. 554/2004.

Potrivit recurentului, întrucât intimata-reclamantă a învestit instanţa cu o cerere având ca obiect emiterea unui nou ordin de salarizare, fără a fi contestat modul de stabilire a indemnizaţiei de încadrare şi a da instanţei competente posibilitatea analizei legalităţii actului prin care i s-a stabilit indemnizaţia de încadrare, în mod greşit prima instanţă a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, eludând dispoziţiile legale care statuează procedura modificării actelor administrative emise de ministrul justiţiei pentru stabilirea indemnizaţiilor de încadrare. Prin urmare, a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile care impun parcurgerea unei proceduri speciale, prevăzute de art. 7 din Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017.

Totodată, recurentul a consideră că în mod greşit prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, cu motivarea că această excepţie nu mai are natură juridică imperativă, întrucât intimata-reclamantă nu a solicitat plata drepturilor salariale pentru a opera dispoziţiile art. 2500 şi 2517 din C. civ.

Or, intimata-reclamantă s-a adresat autorităţii publice emitente cu o cerere de emitere ordin în data de 27.01.2021, iar termenul de 3 ani anterior momentului înregistrării acţiunii în anulare formulate în temeiul Legii nr. 554/2004, respectiv data de 01.02.2018, nu satisface exigenţele prevăzute de art. 18 alin. (3) din acelaşi act normativ. În acest sens, a invocat Decizia nr. 22 din 24 iunie 2019 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 853/22.10.2019.

În continuare, a arătat că Ministrul Justiţiei nu poate avea calitate procesuală pasivă în cauză, pentru că, în acţiunile având ca obiect emiterea unor ordine de salarizare pentru magistraţi, calitate procesuală pasivă o are Ministerul Justiţiei, şi nu ministrul.

O altă critică a recurentului vizează încălcarea dispoziţiilor art. 44 pct. 11 şi 20 din Legea nr. 153/2017, art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 şi ale art. III din O.U.G. nr. 20/2016 de către prima instanţă.

Astfel, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, nu se mai poate vorbi despre un nivel maxim al salariului în funcţie de acordarea unor drepturi prin hotărâri judecătoreşti, iar textele analizate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 794/2016 sunt abrogate, astfel că, implicit, nici acestea şi nici decizia Curţii Constituţionale nu mai pot constitui temei pentru acordarea drepturilor solicitate prin acţiune.

Prin urmare, refuzul de recunoaştere a unei valori de referinţă sectorială de 605,225 RON nu este unul nejustificat, ci este întemeiat pe dispoziţiile legale incidente în materia salarizării. Această creştere a vizat, în mod expres şi exclusiv, cuantumul brut al salariului de bază pentru consilierii de probaţiune, iar nu o valoare de referinţă sectorială aplicabilă în familia ocupaţională "Justiţie".

Din analiza art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 şi ale art. III din O.U.G. nr. 20/2016, reiese că aplicarea creşterii de 25% se face la cuantumul brut al salariilor de bază, iar nu prin aplicarea acestor procente la valoarea de referinţă sectorială.

Acest mecanism de calcul a fost aplicat pentru personalul de probaţiune prin toate ordinele emise până la acest moment, prin care s-a majorat succesiv valoarea de referinţă sectorială, din care reiese că, în aplicarea art. III din O.U.G. nr. 20/2016, creşterea de 25% a fost aplicată cu 01.08.2016 exclusiv cuantumului salariului de bază nu şi sporurilor.

Aşa fiind, a apreciat că hotărârea atacată, acordând drepturi neprevăzute de actele normative incidente în materia salarizării magistraţilor, a fost dată cu depăşirea limitelor puterii judecătoreşti şi şi-a arogat atribuţii de legiferare.

Or, stabilirea sistemului de salarizare, respectiv acordarea unor drepturi salariale unei categorii sau alteia de personal bugetar, este atributul exclusiv al legiuitorului, singurul în măsură să aprecieze criteriile pe baza cărora este fundamentează un anumit sistem salarial.

De asemenea, prin mai multe decizii (nr. 818/2008, 819/2008, 820/2008, 821/2008) Curtea Constituţională a statuat că instanţele judecătoreşti nu au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, pe fond, respingerea acţiunii.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent şi în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiunea vizând obligarea pârâţilor la emiterea unui nou ordin de încadrare, în care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01.08.2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, în vederea realizării unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă dacă persoanele îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Curtea de Apel Craiova a respins excepţia prescripţiei şi excepţia inadmisibilităţii, invocate de pârâtul Ministerul Justiţiei şi, totodată, a admis acţiunea formulată de reclamantă, obligând pârâţii să emită în favoarea acesteia un nou ordin de încadrare, începând cu data de 01.08.2016, prin care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectoriala de 605,225 RON.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Este de necontestat că, prin acţiunea ce face obiectul prezentei cauze, reclamanta J., judecător în cadrul Curţii de Apel Piteşti, a solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Ministrul Justiţiei la emiterea unui nou ordin de încadrare, în care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită, conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01.08.2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON.

Din actele cauzei, rezulta ca reclamanta a îndeplinit funcţia de judecător în cadrul Curţii de Apel Piteşti până la data de 31.12.2020, începând cu data de 01.01.2021 fiind eliberata din funcţie ca urmare a pensionarii.

Prin cererea de chemare in judecată, înregistrată sub nr. x/27.01.2021, reclamanta a solicitat pârâţilor emiterea unui nou ordin de încadrare, în care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită, conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01.08.2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, .

Prin adresa nr. x/2021, pârâţii au comunicat reclamantei refuzul emiterii unui nou ordin de încadrare in sensul solicitat.

Astfel, referitor la critica în privinţa soluţiei de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, Înalta Curte apreciază că, în raport cu obiectul acţiunii, prima instanţă a reţinut în mod corect faptul că prin prezenta actiune, nu se solicita obligarea pârâţilor la plata unor drepturi salariale pentru a fi aplicabile prevederile C. civ. in materia prescripţiei extinctive. De altfel, potrivit regulii generale prevăzute în art. 2523 din C. civ., prescripţia începe să curgă de la data la care titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui.

Totodată, se reţine că însă prin acţiunea prezentă se solicită emiterea unui nou ordin de salarizare care să corespundă drepturilor salariale deja stabilite cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa nr. 946/2021 care are caracter definitiv.

Având în vedere şi împrejurarea că excepţia prescripţiei nu mai are o natură juridică imperativă, Curtea va respinge excepţia prescripţiei în raport cu temeiurile invocate de pârâţi prin întâmpinare ca neîntemeiată.

Prin urmare, salariul de bază/indemnizaţia de încadrare trebuia calculat(ă) la nivelul maxim aflat în plată în cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie", nivel maxim ce a fost stabilit, prin sentinţa menţionată anterior, respectiv prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, începând cu luna august 2016.

Astfel, termenul general de prescripţie extinctivă de 3 ani a început să curgă, în situaţia intimatei-reclamante, de la data sentinţei nr. 946 din 6 aprilie 2021 a Tribunalului Dâmboviţa, data cunoaşterii de către aceasta a dreptului la calcularea drepturilor salariale prin aplicarea acestei din urmă valori de referinţă sectorială.

În ceea ce priveşte critica legată de soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, de asemenea, se reţine că nu poate fi primită, în raport cu Adresa nr. x/2021, prin care pârâţii i-au comunicat reclamantei refuzul emiterii unui nou ordin de salarizare în sensul solicitat.

Se reţine, totodată, că potrivit art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, plângerea prealabilă nu este obligatorie în cazul refuzului nejustificat al pârâtului de a soluţiona o cerere referitoare la un drept sau interes legitim.

Pe fond, se reţine că reclamanta a solicitat emiterea unui ordin prin care să-i fie acordate drepturile salariale cu o indemnizaţie de încadrare recalculată, începând cu 01.08.2016 şi în continuare, celelalte alegaţii ale recurenţilor referitoare la fondul cererii de chemare în judecată nu vizează considerentele hotărârii atacate.

Se constată că, în cauză, prima instanţă a constatat în mod corect că reclamanta se află în posesia unei hotărâri judecătoreşti definitive (Sentinţa civilă nr. 946/2021 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, complet specializat în soluţionarea conflictelor de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020) prin care s-a stabilit dreptul de a i se acorda indemnizaţia de încadrare şi celelalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON, începând cu 01.08.2016.

Astfel, a avut în vedere dispoziţiile art. 430 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora autoritatea de lucru judecat constituie un efect esenţial al hotărârilor judecătoreşti, şi cele ale art. 431 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Totodată, a ţinut cont de cele statuate prin Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial din 19 noiembrie 2021, şi de faptul că, prin ordine ale Preşedintelui ÎCCJ şi ale Secretarului General al Consiliului Superior al Magistraturii, s-a dispus salarizarea, începând cu 01.08.2016, a judecătorilor, magistraţilor-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a membrilor CSM, a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON.

Aşadar, judecătorul fondului constat, raportat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, că refuzul pârâţilor de a emite reclamantei ordinul de salarizare în sensul solicitat este unul nejustificat.

În fine, se observă că, prin memoriul de recurs, recurentul nu au adus critici cu privire la argumentele reţinute în considerentele sentinţei atacate.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei nr. 309 din 29 octombrie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.