COVID-19 event ban upheld as companies’ annulment appeal rejected as unfounded

Şedinţa publică din data de 7 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea ce face obiectul prezentului dosar reclamantele S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L. au solicitat, în contradictoriu cu Guvernul României emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care să se dispună anularea Hotărârii de Guvern nr. 1242/9 decembrie 2021 şi a Hotărârii de Guvern nr. 34/8 ianuarie 2022, iar în subsidiar, anularea dispoziţiilor din Anexa nr. 3 art. 1 din cele două Hotărâri de Guvern şi suspendarea Hotărârii de Guvern nr. 34/2022 sau, în subsidiar, suspendarea art. 1 din Anexa 3.

La data de 31.01.2022 Ministerul Afacerilor Interne a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea pârâtului Guvernul României, prin care a solicitat admiterea în principiu a cererii de intervenţie şi respingerea cererii de chemare în judecată.

În susţinerea cererii intervenientul a solicitat instanţei să analizeze excepţia netimbrării acţiunii, excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulate pe calea ordonanţei preşedinţiale, excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile, excepţia lipsei de interes şi excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare.

1.2. Hotărârea curţii de apel

Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 65 din 7 martie 2022, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantele S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu Guvernul României

Totodată, a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Afacerilor Interne, în favoarea pârâtului Guvernul României.

1.3. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 65 din 7 martie 2022, au promovat recurs reclamantele A. S.R.L. şi B. S.R.L. în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

Recurentele-reclamante, criticând-o pentru nelegalitate pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. au solicitat, admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Au prezentat situaţia de fapt, după care au arătat că se reproşează reclamantelor că nu ar fi indicat drepturi fundamentale concrete, raportat la care s-ar putea determina existenţa vreunei încălcări a art. 53 din Constituţie.

Concepţia instanţei de fond cu privire la acest aspect este totalmente greşită, însuşi obiectul Legii 55/2020 şi a H.G..-urilor de stare de alertă, se referă la restrângerea de drepturi fundamentale, aceasta este raţiunea lor de adoptare pentru apărarea împotriva pandemiei (art. 1 din Lege).

În continuare se susţine că, printr-o asemenea argumentare instanţa de fond consideră total greşit că prin starea de alertă impusă cu aceste H.G.-uri - nu s-ar fi îngrădit niciun drept fundamental şi reclamantele ar trebui să demonstreze o asemenea îngrădire, în consecinţă dat fiind că, în scopul ocrotirii sănătăţii în timpul pandemiei s-a instaurat o situaţie excepţională, diferită de cea normală, instanţa având dreptul şi obligaţia de cenzura proporţionalitatea măsurilor luate.

De altfel, mai târziu în motivarea sentinţei se reţine că este o stare excepţională, şi că în această situaţie organul emitent are dreptul de a aprecia oportunitatea emiterii unui anumit act, cenzura instanţei intervenind atunci când se încalcă legea, în aşa fel încât să se evite emiterea abuzivă de acte normative.

Din aceste considerente apare cu evidenţă că hotărârea instanţei de fond cuprinde motive contradictorii fiind astfel incident pct. 6 al art. 488 din C. proc. civ.

Mai clar, susţin recurentele, din moment ce timp de 2 ani de zile, Guvernul a instituit şi prelungit starea de alertă - diferită de normalitate - conţinând "măsurile necesare a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID-19" şi care restrâng în mod explicit drepturi fundamentale - proporţionalitatea acestor măsuri trebuie justificată de Guvernul nu de cei care îi suportă consecinţele.

Prin urmare instanţa are obligaţia de verifica legalitatea actelor atacate - în baza art. 52 Constituţie.

Raportat la activitatea reclamantelor, starea de alertă le-a cauzat grave prejudicii nu doar prin limitarea activităţii lor propriu-zise, de prestări servicii - ci şi prin limitarea accesului publicului care putea beneficia de serviciile HORECA - prin îngrădirea dreptului la libera circulaţie, la viaţă privată etc.

Şi in cazul cererii subsidiare, analiza sentinţei instanţei de fond este nelegală, şi contradictorie (art. 408 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.)

Prin acţiune, reclamantele au solicitat în mod expres anularea art. 1 anexa 3 din cele 2 H.G.-uri. Acesta este petitul supus cenzurii instanţei - sub aspectul lipsei totale de claritate previzibilitate, definire a termenilor folosiţi de:

"alte tipuri de întâlniri" "mese festive" "evenimente private culturale, divertisment".

Nu s-a făcut nici o referire şi nu s-au supus analizei art. 6 pct. 2-16 din anexa 3. cum greşit reţine instanţa de fond.

În procesele-verbale de contravenţie - s-a reţinut că în sălile deţinute de reclamante, s-ar fi organizat evenimente "private" - "majorat" -, dar nu şi nerespectarea dispoziţiilor din art. 6 pct. 2 din anexă, privind capacitatea maximă a spaţiului şi testarea participanţilor.

Tocmai în aceasta constă caracterul neclar şi abuziv al dispoziţiei din textul normativ amintit anterior. Situaţia de mai sus demonstrează lipsa de transparenţă, claritate, precizie a textului normativ, care face imposibil comportamentul adecvat. Or, orice dispoziţie legală poate asigura aplicabilitatea dreptului, doar dacă este suficient şi clar definită, ceea ce este evident că nu există în situaţia de faţă.

Cu privire la petitul subsidiar instanţa de fond a încălcat principiul disponibilităţii, nepronunţându-se asupra petitului dedus judecăţii.

1.4. Apărările formulate in cauză

Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În acest sens, a arătat că la elaborarea actelor contestate au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 24/2000, precum şi cele cuprinse în Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 561/2009, proiectele fiind avizate de către autorităţile publice interesate în aplicarea acesteia, cât şi de Consiliul Legislativ, iar cerinţele esenţiale au fost respectate în cauză, hotărârile analizate fiind emise în deplină concordanţă cu prevederile art. 3, art. 4, art. 6 şi art. 71 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat,pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte apreciază util a sublinia una dintre trăsăturile esenţiale ale recursului, anume aceea că reprezintă o cale de atac în cadrul căreia controlul judiciar este limitat, în conformitate cu prevederile art. 488 C. proc. civ., la aspecte de nelegalitate a hotărârii atacate, anume a celei pronunţate de instanţa de fond.

O primă limită este aceea care rezultă din prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., anume că în etapa recursului pot fi invocate şi analizate numai aspecte de nelegalitate care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate prin pct. 1-8 ale acestei norme juridice.

Un atare context de evaluare nu permite o reapreciere a probelor şi a situaţiei de fapt ce a fost stabilită în etapele procesuale anterioare, astfel încât criticile prin care recurentele tind a provoca o astfel de reevaluare nu vor fi analizate, ele fiind incompatibile cu exerciţiul dreptului la recurs.

În concluzie, pe aspectele deduse judecăţii, criticile nu pot fi cenzurate de prezenta instanţă, ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind invocată doar formal.

Astfel, instanţa de control judiciar observă că prin Hotărârea nr. 1242 din 8 decembrie 2021 şi ulterior prin H.G. nr. 34/08.01.2022, atacate n prezenta cauza, s-a prelungit cu câte 30 de zile starea de alertă instituită prin H.G. nr. 394/18.05.2020.

Recurentele-reclamantele, în susţinerea poziţiei procesuale, prin argumentele prezentate, au arătat că în sarcina lor s-au întocmit câte două procese-verbale de contravenţie în considerarea faptului că în restaurantele societăţii s-au organizat majorat sau o altă întrunire. Acest lucru justifică interesul societăţii recurente în formularea cererii de chemare în judecată precum şi obiectul cererii, chiar dacă actele atacate au ieşit din vigoare. Procesele-verbale au fost atacate în dosarele cu nr. x/337/2022, 232/337/2022, 312/337/2022, 239/337/2022 de pe rolul Judecătoriei Zalău.

Instanţa fondului a reţinut că în analiza cererii de chemare în judecată se impune analiza conformităţii actelor atacate cu dispoziţiile cuprinse în Constituţie, în legi sau în acte asimilate legilor, respectiv în ordonanţele guvernului, prin prisma argumentelor invocate de reclamant, conform principiului disponibilităţii.

Astfel, instanţa a reţinut că reclamantele au invocat cu titlu general faptul că Guvernul nu a prezentat niciodată un criteriu obiectiv previzibil clar care să circumscrie pretinsa stare de pericol absoluit necesară instituirii stării de alertă. Reclamantele au arătat că astfel se contravine art. 53 din Constituţie.

De altfel, prin sentinţa civilă nr. 65/07.03.2022, Curtea de Apel Cluj, a respins ca nefondată cererea de anularea a Hotărârilor Guvernului nr. 1242/09.12.2012 şi nr. 34/08.01.2022, prin care s-a prelungit cu câte 30 de zile starea de alertă instituită prin H.G. nr. 394/18.05.2020.

Aşa cum reiese din considerentele reţinute de către judecătorul primei instanţe, faptul că adoptarea celor două acte atacate a avut ca temei analiza factorilor de risc privind managementul situaţiei de urgenţă generată de virusul SARS-CoV-2 pe teritoriul României la data de 05.12.2021 şi, respectiv din data de 03.01.2022, document care indică evoluţia pandemiei şi concluzionează în sensul necesităţii continuării coordonării integrate şi unitare a modului de aplicare a măsurilor de limitare combatere şi control a infecţiei cu virusul SARS CoV-2.

Or, prin art. 1 pct. I din anexa nr. 3 Ia H.G. nr. 1242/2021 (identic cu arl.l pct. I din anexa nr. 3 la H.G. nr. 34/2022) "pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu virusul SARS CoV-2 sunt interzise organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte, spectacole, cursuri de instruire, workshopuri, conferinţe sau alte tipuri de întruniri, organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive şi altele asemenea), precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii deschise sau închise, cu excepţia celor organizate şi desfăşurate potrivit pct. 2-16".

Mai mult decât atât, instanţa de fond a constatat în mod corect faptul că deşi actele normative contestate nu conţin o definiţie a termenilor "evenimente private" sau "mese festive", astfel de definiţie legală ar fi însă inutilă având în vedere că actele normative precizează clar care sunt condiţiile în care acestea pot să fie organizate. Este de asemenea, adevărat că activitatea restaurantelor nu este reglementată la punctele 2-16 ale art. 1 din anexa nr. 3 la H.G. nr. 1242/2021 sau H.G. nr. 34/2022. Această activitate este însă reglementată Ia art. 6 anexa nr. 3 a ambelor acte normative.

Astfel, instanţa a apreciat în mod corect că nu se poate considera că nedefinirea legală termenilor "evenimente private" sau "mese festive" ar conduce la o lipsă de previzibilitate a actelor atacate.

Aceasta deoarece destinatarii actului juridic, inclusiv reclamantele, au posibilitatea să cunoască regulile pe care trebuie să le respecte în această privinţă, acestea fiind reglementate de art. 6 din Anexa nr. 3 a ambelor acte normative, astfel că din acest punct de vedere, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

De asemenea, instanţa de fond a respins ca nefondate şi aprecierile recurentelor-reclamante conform cărora măsurile pentru combaterea pandemiei distrug micile afaceri, iar referirile la felul în care s-a procedat în alte state europene nu reprezintă critici de nelegalitate veritabile şi nici nu pot conduce la anularea actelor atacate.

Nu se poate aprecia că ar fi contrare legii sau abuzive hotărârile adoptate prin care s-au menţinut măsurile referitoare la combaterea pandemiei de SARS COV 2, fiind evident că s-a avut în vedere evoluţia ratei de infectare şi necesitatea adoptării unor măsuri pentru reducerea acesteia.

Nu în ultimul rând, referitor la incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentele - reclamante au susţinut nelegalitatea sentinţei atacate în sensul că sentinţa cuprinde motive contradictorii sau străine de cauză, apreciind că, prin starea de alertă impusă cu H.G.-rile contestate au fost îngrădite drepturile la libera circulaţie, la viaţa privată, etc.

Înalta Curte observă că argumentele expuse în motivarea recursului nu sunt explicitate deficienţele constatate de recurente în modalitatea de expunere a raţionamentului juridic de către instanţa de fond în sensul caracterului contradictoriu ori străin de natura cauzei al argumentelor oferite în sprijinul acesteia.

Cum corect a sesizat judecătorul fondului, pentru a se determina existenţa unei încălcări a art. 53 este necesar să se verifice în ce măsură s-a adus atingere unui anumit drept şi dacă această atingere a fost sau nu proporţională cu situaţia care a creat-o. Cu atât mai mult, este necesar ca instanţa să se raporteze la un anumit drept atunci când analizează existenţa unei atingeri aduse existenţei dreptului.

Mai mult, reclamantele nu au indicat însă niciun drept concret căruia apreciază că i s-a adus o atingere disproporţionată aşa încât instanţa nu poate să efectueze o analiză şi să constate existenţa unei astfel de atingeri.

Aşadar, reclamantele ar fi trebuie nu doar să indice drepturile fundamentale despre care arată că au fost restrânse cu încălcarea art. 53 din Constituţie, ci şi să prezinte argumente aplicate pentru fiecare drept de acest fel.

Prin urmare, susţinerile recurentelor-reclamante sunt neîntemeiate, iar soluţia pronunţată de prima instanţă se impune a fi menţinută, întrucât aceasta a interpretat şi aplicat în mod corect dispoziţiile legale în vigoare în funcţie de situaţia de fapt care îşi găseşte suport în probatoriul administrat.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantele A. S.R.L. şi B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 65 din 7 martie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.