Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 172/2005 AI generated

Effect of attorney representation on notification requirements for participation in technical forensic expertises in criminal proceedings

Case Number Decizia nr. 172/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the civil party’s appeal, upholding the lower court’s rejection of her complaint against the prosecutor’s decision to drop the case, and ordered her to pay 500,000 lei in judicial costs. The dispute concerned procedural irregularities in a criminal investigation for negligent homicide and bodily injury resulting from a traffic accident, specifically the civil party’s allegation that she was not personally notified of or allowed to participate in the technical forensic expertises conducted to determine that brake system defects, rather than driver negligence, caused the accident. The Court held that the challenges were unfounded because the civil party was represented by a licensed attorney who attended the determination of expert objectives, filed objections, and raised no issues regarding the client’s personal absence, thereby satisfying the procedural requirements of Articles 6, 116, and 120 of the Code of Criminal Procedure; consequently, the final operative outcome is the definitive dismissal of the appeal under Article 385^15(1)(b) of the Code of Criminal Procedure, leaving the resolution dropping the criminal case in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 249 C. proc. pen, art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen, art. 47 C. pen, art. 178 alin. (1) C. pen, art. 120 C. proc. pen, art. 2781 C. proc. pen; Effect of attorney representation on notification requirements for participation in technical forensic expertises in criminal proceedings: The dispute concerned procedural irregularities in a criminal investigation for negligent homicide and bodily injury resulting from a traffic accident, specifically the civil party’s allegation that she was not personally notified of or allowed to participate in the technical forensic expertises conducted to determine that brake system defects, rather than driver negligence, caused the accident. The Court held that the challenges were unfounded because the civil party was represented by a licensed attorney who attended the determination of expert objectives, filed objections, and raised no issues regarding the client’s personal absence, thereby satisfying the procedural requirements of Articles 6, 116, and 120 of the Code of Criminal Procedure; consequently, the final operative outcome is the definitive dismissal of the appeal under Article 385^15(1)(b) of the Code of Criminal Procedure, leaving the resolution dropping the criminal case in force.

Keywords

AI generated
party costs of attorney negligent homicide participation in proceedings criminal complaint procedural requirement dismissal of traffic proceedings

Cited Legislation

AI generated
art. 249 C. proc. pen
58/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, în baza art. 249 C. proc. pen., raportat la art.
art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen
b) și art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., cu aplicarea art.
art. 47 C. pen
pen., cu aplicarea art. 47 C. pen., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului D.V., pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, prevăzută de art.
art. 178 alin. (1) C. pen
pen., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului D.V., pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1) C. pen.
art. 120 C. proc. pen
Organul de cercetare penală a respectat întocmai dispozițiile art. 120 C.
art. 2781 C. proc. pen
în conformitate cu dispozițiile art. 2781 C. proc. pen., învederând următoarele:
art. 202 C. proc. pen
Organul de urmărire penală nu a avut rol activ, conform art. 202 C. proc. pen., adunând probe doar în favoarea învinuitului.
art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen
Main ground for the verdict, cited as the basis for dismissing the appeal as unfounded.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Main ground for the verdict, cited as the basis for dismissing the appeal as unfounded.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Provision cited to obligate the appellant to pay judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Rezoluția nr. 1/II/2/2004 din 23 ianuarie 2004 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de M.R. împotriva soluției dată în dosarul nr. 58/R/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

S-a constatat că, prin rezoluția din 30 septembrie 2003, dată în dosarul nr. 58/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, în baza art. 249 C. proc. pen., raportat la art. 11 pct. 1 lit. b) și art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., cu aplicarea art. 47 C. pen., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului D.V., pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1) C. pen. și vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., reținându-se că acesta nu se face vinovat de producerea accidentului de circulație din ziua de 3 noiembrie 2001, care a avut drept urmare moartea victimei M.M. și vătămarea corporală a părții vătămate L.S.

S-a reținut că, la data de 3 noiembrie 2001, în jurul orelor 5,30, învinuitul D.V., subcomisar la I.P.J. Vrancea, conducea pe drumul județean 205 A, din direcția Brăila-Focșani, autoturismul proprietate personală marca Mercedes C 180 pe care îl cumpărase de la un cetățean german pe data de 13 octombrie 2001.

În autoturism se aflau subcomisarul M.M. și agentul de poliție L.S., ambii colegi de serviciu cu învinuitul.

În apropierea municipiului Focșani, la km 3+500, pe partea carosabilă, în fața autoturismului a apărut un câine pe care învinuitul a încercat să îl evite prin virare la stânga, după care a frânat, însă nu a mai putut controla direcția de deplasare a autoturismului, care a părăsit partea carosabilă prin partea dreaptă a sensului de deplasare și a intrat într-un copac aflat la marginea șoselei.

În urma coliziunii, subcomisarul de poliție M.M. a decedat, iar agentul de poliție L.S. a suferit leziuni care au necesitat 85-90 zile de îngrijiri medicale. Învinuitul D.V. a suferit leziuni grave, care au necesitat mai multe intervenții chirurgicale.

Urmărirea penală a fost efectuată de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București, care prin rezoluția din 11 martie 2003 dată în dosarul nr. 1871/P/2001, și-a declinat competența în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

În cauză au formulat declarații de constituire de părți civile M.T.M., soția victimei M.M., care printr-un memoriu datat 19 ianuarie 2002, adresat prim-procurorului Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 150.000.000 lei, reprezentând despăgubiri civile urmare cheltuielilor făcute cu înmormântarea și a solicitat obligarea învinuitului D.V. la plata unei prestații periodice până la terminarea studiilor, pentru minorul M.Șt.R. și M.R., mama victimei M.M., care prin declarația din 18 februarie 2002 dată în fața procurorului militar a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 50 milioane lei, reprezentând suma cu care a contribuit la înmormântarea fiului său și la pomana de 40 zile.

S-a mai reținut că, la data de 25 februarie 2002, la cererea învinuitului D.V., parchetul militar a dispus efectuarea unei expertize tehnice, care a fost efectuată de expertul N.I., iar la data de 6 iunie 2002 prin rezoluție procurorul militar a dispus expertizarea tehnică a discurilor de frână de la roțile din față a autoturismului, de către experți din cadrul I.C.M. București.

Raportul de expertiză nr. 6382 din 17 iunie 2002 a I.C.M. a concluzionat că ambele discuri de frână de la roțile din față, au prezentat în zone active, o stare tehnică în afara condițiilor prevăzute de constructor, prezentau o stare de risc în funcționare, care impunea înlocuirea lor anterior accidentului, iar aceste defecțiuni puteau fi evidențiate la o inspecție tehnică periodică.

Expertiza tehnică auto a concluzionat că defecțiunile la sistemul de frânare au generat starea de pericol în circumstanțele unor solicitări de frânare însemnate determinate de încercarea de evitare a impactului cu câinele, iar accidentul nu putea fi evitat de conducătorul auto. Accidentul nu se producea dacă anterior evenimentului s-ar fi înlocuit subansamblurile defecte, depistate urmare unei expertize tehnice.

La data de 24 iulie 2003, s-a procedat la efectuarea unui experiment tehnic la care au participat, organul de urmărire penală, expertul tehnic desemnat și experții tehnici recomandați, partea civilă M.T.M. și avocatul S.F., care potrivit împuternicirii de la dosar reprezenta atât pe M.T.M. cât și pe M.R.

Raportul de expertiză întocmit de ing. P.C. a concluzionat în sensul că accidentul s-a produs datorită defecțiunilor tehnice de la sistemul de frânare care nu puteau fi prevăzute de învinuit, singura deosebire, fără influență asupra vinovăției, fiind viteza de circulație a autovehiculului în momentul premergător impactului (90 km/h, expert P.C.; 85 km/h, expert recomandat de învinuit D.C. și 102 km/h, expert recomandat de avocat S.F., pentru partea civilă M.T.M.).

S-a apreciat că soluția dată este temeinică și legală.

Împotriva soluției, a formulat prezenta plângere, partea civilă M.R., arătând că nu a fost citată la efectuarea expertizei care a fost dispusă cu încălcarea normelor de procedură penală, încălcându-i-se și dreptul la apărare.

S-a reținut că M.R. a împuternicit pe avocatul F.S., pentru a-i apăra interesele, potrivit împuternicirii de la dosar, iar avocatul F.S. a fost prezent atât la stabilirea obiectivelor noii expertize, ocazie cu care a solicitat participarea unui expert numai din partea părții civile M.T.M.

Organul de cercetare penală a respectat întocmai dispozițiile art. 120 C. proc. pen., stabilind expertul din partea organului de cercetare și apoi împreună cu acesta și părțile cu apărătorii acestora au stabilit obiectivele expertizei, ocazie cu care părțile, prin apărător, au recomandat câte un expert care să participe la expertiză.

S-a mai reținut că motivele invocate de M.R. în plângere nu sunt întemeiate, în condițiile în care nora sa M.T.M., soția victimei, a participat personal sau prin apărător la efectuarea expertizei tehnice de către inginer P.C., expertiză care a ajuns la aceleași concluzii cu expertiza efectuată de N.I. pe care nu le-a contestat.

Împotriva acestei rezoluții, în termen legal a formulat plângere M.R. în conformitate cu dispozițiile art. 2781 C. proc. pen., învederând următoarele:

Prin rezoluția din 25 februarie 2002, la cererea învinuitului D.V., Parchetul Militar Teritorial București a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto în vederea stabilirii cauzelor accidentului rutier din 3 noiembrie 2001, accident în care a decedat M.M. de la I.P.J. Vrancea. Ulterior cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și s-a dispus efectuarea unei alte expertize tehnice auto.

Organul de urmărire penală nu a avut rol activ, conform art. 202 C. proc. pen., adunând probe doar în favoarea învinuitului.

A arătat că, în cauză, s-a efectuat o expertiză tehnică auto cu încălcarea dispozițiilor art. 6 și art. 116 și următoarele C. proc. pen.

A arătat că nu a fost chemată de organul de urmărire penale, nu i s-a adus la cunoștință obiectul expertizei, nu a avut posibilitatea să completeze sau să modifice întrebările la care expertul trebuia să răspundă și nici nu s-a adus la cunoștință faptul că are dreptul să recomande un expert care să participe la efectuarea expertizei, încălcându-se dispozițiile prevăzute de Codul de procedură penală.

Față de aspectele de nelegalitate invocate, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a), a solicitat desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procuror pentru redeschiderea urmăririi penale, urmând ca organul de urmărire penală să efectueze o nouă expertiză tehnică auto cu respectarea normelor de procedură penală, expertize urmând să fie efectuată de către experți de specialitate ai I.E.C. din cadrul Ministerului Justiției, la care să participe și un expert recomandat de petentă.

Prin sentința penală nr. 23 din 7 aprilie 2004, Curtea de Apel Galați a respins, ca nefondată, plângerea petentei M.R. formulată împotriva rezoluției nr. 1/II/2/2004 din 23 ianuarie 2004 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați în dosarul nr. 58/P/2003.

A obligat petenta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta M.R., solicitând, prin avocat, casarea sentinței și, pe fond, să se constate că nu au fost îndeplinite dispozițiile legale, în sensul că nu i s-a comunicat expertiza efectuată în cauză.

Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Soluția parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați prin care s-a respins plângerea formulată de petenta M.R. este temeinică și legală.

De altfel, avocatul petentei a precizat că prin recursul declarat nu se contestă modul de rezolvare a plângerii ci faptul că nu s-au respectat normele de procedură penală, în sensul că petentei nu i s-a comunicat expertiza efectuată în cauză.

Susținerile petentei sunt infirmate, însă, de probele existente în dosarul cauzei.

Astfel, din dosarul nr. 58/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați se află raportul de expertiză nr. 6382 din 17 iunie 2002, efectuat în baza rezoluției parchetului din 25 februarie 2002, la efectuarea expertizei participând avocatul părților civile M.R. și M.T., dl. S.F.

După efectuarea expertizei, avocatul părților civile a formulat obiecțiuni care au fost admise și s-a efectuat o nouă expertiză, la stabilirea obiectivelor participând expertul și apărătorul părților.

Expertul consilier A.C., care a reprezentat-o pe petenta M.M. la efectuarea expertizei, a formulat obiecțiuni la această nouă expertiză efectuată.

Prin rezoluția nr. 58/P/2003 din 29 septembrie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a respins obiecțiunile formulate de expertul consilier A.C. la raportul de expertiză tehnică auto întocmit de expertul auto P.C., cu dispoziție de a se comunica părții vătămate M.M.

Așa încât, petenta recurentă a fost reprezentată de avocat S.F. la stabilirea obiectivelor expertizelor efectuate, formulând și obiecțiuni la a doua expertiză, nemaifiind necesară înștiințarea petentei.

Pe de altă parte, avocatul petentei nu a formulat nici o obiecțiune cu referire la lipsa petentei pe care o reprezenta la momentul discutării obiectivelor expertizelor.

În consecință, susținerile petentei recurente că s-au încălcat normele procedurale cu ocazia efectuării expertizelor sunt neîntemeiate.

Față de aceste considerente, urmează ca, în baza dispozițiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins recursul declarat de petentă, ca nefondat.

În baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată recurenta petentă la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta M.R. împotriva sentinței penale nr. 23 din 7 aprilie 2004 a Curții de Apel Galați.

Obligă recurenta petentă la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 500.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 ianuarie 2005.