Validity of scanned signature on complaint filed via email to Judicial Inspection

Şedinţa publică din data de 30 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat anularea rezolutiei inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C21-451 din data de 25 martie 2021, în baza art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1892 din 10 decembrie 2021 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de către de către reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară şi a obligat parata să verifice aspectele semnalate de către reclamantă în sesizarea din 16.02.2021, în conformitate cu art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004. A respins în rest cererea ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe pârâta Inspecţia Judiciară a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea în integralitate a contestaţiei formulate de reclamantă.

Recurenta-pârâtă în considerarea acestui motiv de nelegalitate, învederează că instanţa de fond în mod netemeinic şi nelegal a apreciat că Inspecţia Judiciara a constatat faptul că sesizarea formulată de reclamantă la data de 16.02.2021 nu ar fi fost semnată de aceasta în conformitate cu art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004.

Totodată, în mod eronat a concluzionat Curtea de Apel faptul că Inspecţia Judiciară a refuzat în mod nejustificat să soluţioneze sesizarea petentei trimisă prin e-mail la data de 16.02.2021, înregistrată sub nr. x, pe care a clasat-o, considerând că în speţă nu erau aplicabile dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică.

În privinţa sesizării Inspecţiei Judiciare, art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 prevede că Inspecţia Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris şi motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori.

Potrivit alin. (2) teza 1 al aceluiaşi articol, în cazul în care sesizarea nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii concrete cu privire la situaţia de fapt care a determinat sesizarea, aceasta se clasează şi se comunică răspuns în acest sens.

De altfel, această regulă este aplicabilă în ce priveşte orice cerere adresată de orice persoană unei instituţii publice sau instanţei de judecată, semnătura fiind un element care individualizează şi atestă că petentul îşi însuşeşte cererea respectivă şi îşi asumă consecinţele juridice ale acesteia (sesizarea autorităţii, declanşarea procedurilor de soluţionare a cererii cu consecinţe juridice).

În cazul cererii de chemare în judecată, semnătura este, potrivit art. 194 lit. f) C. proc. civ., una dintre condiţiile de formă, obligatorii ale acesteia. Potrivit art. 196 alin. (1) C. proc. civ., lipsa semnăturii părţii pe cererea de chemare în judecată atrage nulitatea cererii, dispoziţiile art. 200 C. proc. civ. fiind aplicabile. Potrivit art. 200 alin. (4) C. proc. civ., dacă obligaţia privind semnarea cererii nu este îndeplinită în termenul de complinirea a lipsurilor (de cel mult 10 zile), pus în vedere de instanţă, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 200 alin. (3) C. proc. civ., instanţa va anula cererea.

Aşadar, similar unei cereri de chemare în judecată, în cazul oricărei sesizări adresate Inspecţiei Judiciare, semnătura este o condiţie de formă, de validitate a acesteia.

Rezultă astfel că semnătura olografă are rolul de a atesta voinţa părţii cu privire la conţinutul înscrisului pe care l-a semnat, precum şi responsabilitatea procesuală privind formularea unei sesizări, context în care ea trebuie să fie scrisă de mâna petentei, neputând să fie dactilografiată, imprimată, scanată sau înlocuită prin parafă.

De asemenea, arătăm că o sesizare transmisă Inspecţiei Judiciare în format scanat, în privinţa semnăturii petentei, nu îndeplineşte cerinţa de la art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, echivalând cu nesemnarea cererii, fără a proba că sesizarea provine de la însăşi partea respectivă sau că partea a înţeles să-şi însuşească acel document prin semnătură şi să-şi asume toate consecinţele procesuale care derivă din cererea sa.

4. Apărarea intimatei-pârâte

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a sentinţei recurate.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea rezolutiei inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C21-451 din data de 25 martie 2021, in baza art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004.

Curtea de apel a admis în parte cererea formulată de către de către reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară şi a obligat pârâta să verifice aspectele semnalate de către reclamanta în sesizarea din 16.02.2021, în conformitate cu art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004. A respins în rest cererea ca neîntemeiată.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor din întâmpinare, din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu există argumente pentru reformarea hotărârii de fond. Aceasta întrucât instanţa a aplicat judicios dispoziţiile de drept substanţial, considerentele prezentate justificând soluţia adoptată.

In speţă, instanţa reţine că în mod greşit pârâta a constatat prin rezoluţia inspectorului şef dispusă în dosarul nr. x, faptul că sesizarea formulată de reclamanta la 16.02.2021, nu ar fi fost semnată de aceasta, în conformitate cu art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, câtă vreme reclamanta a trimis prin e-mail la 16.02.2021, această sesizare în forma scriptică, scanată şi semnată.

Aceasta sesizare, trimisă de către reclamantă Inspecţiei Judiciare prin e-mail la 16.02.2021, nu este un înscris în forma electronică în accepţiunea art. 4 alin. (2) din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, ci există sau a existat în format scriptic, fiind scanată şi ataşată e-mailului trimis de reclamantă în 16.02.2021 de pe adresa x@x.ro.(f. x -38 dosar fond).

Potrivit art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004: "alin. (1) Inspecţia Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris şi motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori.

(2) În cazul în care sesizarea nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii concrete cu privire la situaţia de fapt care a determinat sesizarea, aceasta se clasează şi se comunică răspuns în acest sens. Se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că cererea de chemare în judecată semnată şi trimisă prin e-mail îndeplineşte condiţia semnăturii olografe, astfel că nu se impune semnarea cererii în original şi cu atât mai puţin anularea, în speţă clasarea sesizării pentru lipsa semnăturii, pentru că "necesitatea semnării în original a cererilor adresate instanţei nu este prevăzută în mod expres de normele de procedură civilă, atât timp cât transmiterea actelor de procedură este valabilă şi prin mijloacele rapide de comunicare: fax, poştă electronică".

Cu privire la semnătura cererii, Înalta Curte constată că instanţa de fond a fost învestită cu o cererere pe care este aplicată semnătura olografă a recurentei-reclamante, iar aceeaşi semnătură este aplicată pe toate cererile emanate de la recurenta-reclamantă.

Într-adevăr, conform art. 200 alin. (1) din C. proc. civ. "Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată este de competenţa sa şi dacă aceasta îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194-197", iar între menţiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă cererea de chemare în judecată la art. 194 lit. f) se află "semnătura", însă, atât timp cât potrivit art. 199 C. proc. civ. este posibilă transmiterea cererilor prin mijloace rapide de comunicare (fax, poştă electronică) şi asigură înregistrarea acestor cereri de către instanţă şi primirea de dată certă, în mod greşit instanţa de fond a pretins recurentei-reclamante transmiterea unei cereri care să cuprindă semnătura olografă în original.

Într-adevăr, art. 196 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres că dacă se invocă lipsa de semnătură, reclamantul care lipseşte la acel termen va trebui să semneze cererea cel mai târziu la primul termen următor, fiind înştiinţat în acest sens prin citaţie. Totodată, alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că orice altă neregularitate în legătură cu semnarea cererii de chemare în judecată va fi îndreptată de reclamant în condiţiile prevăzute la alin. (2).

Recurenta-reclamantă a fost înştiinţată cu privire la posibilitatea formulării unei noi sesizări cu respectarea tuturor condiţiilor legale, inclusiv necesitatea semnării olografe sau electronice, însă această obligaţie nu este prevăzută în mod expres de normele de procedură civilă, atât timp cât transmiterea actelor de procedură este valabilă şi prin mijloacele rapide de comunicare - fax, poştă electronică.

Or, în ceea ce priveşte modalitatea de comunicare a actelor, câtă vreme Legea nr. 317/2004 nu face nicio referire se aplică normele generale prevăzute de C. proc. civ., anterior citate,

Înalta Curte constată că obligaţia de semnare a sesizării prin aplicarea unei semnături olografe a fost îndeplinită, aspect în raport de care nu se poate considera că cererea nu provine chiar de la partea reclamantă.

Faţă de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt neîntemeiate, ceea ce va conduce la respingerea recursului declarat pârâta Inspecţia Judiciară ca nefondat în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. coroborat cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Inspecţia Judiciară împotriva sentinţei civile nr. 1892 din 10 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 30 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.