Applicant loses challenge to magistrate exam results and post-increase; preliminary questions to CJEU inadmissible.

Şedinţa publică din data de 30 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 21.02.2020, sub nr. x/2020, reclamatul A. a solicitat în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii:

- anularea Hotărârii CSM nr. 235 din data de 10 decembrie 2019 privind validarea rezultatelor concursului de admitere în magistratură organizat în perioada 28 martie -08 iulie 2019;

- anularea Hotărârii CSM nr. 120 din data de 17 septembrie 2019 privind suplimentarea posturilor scoase la concursului de admitere în magistratură organizat în perioada 28 martie - 08 iulie 2019 în condiţiile stabilite prin această hotărâre şi recunoaşterea hotărârii nr. 54 din data de 26.03.2019 ca hotărâre de suplimentare a locurilor la data anunţării concursului.

- invalidarea în parte a concursului şi reorganizarea concursului de admitere în magistratură privind proba interviului cu respectarea dispoziţiilor din regulament, crearea cadrului legal pentru reluarea concursului de la proba interviului pentru reclamant.

- să se constate că aşa cum a fost dispusă suplimentarea posturilor prin Hotărârea nr. 120/2019 a CSM, i-a fost creată o situaţie de discriminare, dat fiind faptul că aplicând algoritmul de intervievare a dublul nr. de candidaţi la nr. efectiv de posturi scoase la concurs era îndreptăţit să participe la proba interviului.

La data de 27.05.2020 reclamantul a formulat o cerere de modificare a cererii de chemare în judecată prin care a solicitat să se constate că în data de 10.03.2020 Plenul Curţii Constituţionale investit în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţia României şi a art. 29 din Legea nr. 47/1992, s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 106 lit. a) şi d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, aşa cum a fost republicată, admiţând excepţia faţă de prevederile art. 106 lit. D), acestea fiind declarate neconstituţionale.

De asemenea a solicitat obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, la demersurile ce se impun pentru valorificarea rezultatului său, la proba de cunoştinţe juridice şi cea a raţionamentului logic, 86, respectiv 48 puncte, precum şi constatarea faptului că îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 303/2004 cu modificările ulterioare, continuând concursul pentru reclamant, urmând să stabilească data examenului medical şi a testării psihologice, în ce priveşte exprimarea opţiunilor de ocupare a unui post de magistrat, în funcţie de posturile vacante aşa cum au fost prevăzute în lista suplimentară, conform Hotărârii 54/2019.

La data de 09.07.2020, reclamantul a formulat o precizare de acţiune prin care a solicitat obligarea pârâtei la modificarea şi completarea Anexei validate, respectiv art. 2 al hotărârii CSM nr. 235 din data de 10 decembrie 2019 privind Validarea rezultatelor concursului de admitere în magistratură organizat în perioada 28 martie - 08 iulie 2019, în ceea ce îl priveşte şi validarea sa, în sensul includerii acestuia în lista candidaţilor admişi validaţi, menţionaţi în anexă şi obligarea pârâtului la modificarea şi completarea art. 1 al hotărârii CSM nr. 120 din data de 17 septembrie 2019 privind suplimentarea posturilor scoase la concursului de admitere în magistratură, în sensul suplimentării posturilor pentru valorificarea rezultatului admis în ceea ce îl priveşte, respectiv cu un număr de 115 posturi (şi nu de 114 aşa cum prevede hotărârea contestată).

Pentru termenul de judecată din data de 28.07.2020 reclamantul depune un înscris prin care solicită obligarea pârâtului la complinirea şi rectificarea art. 1 din HCSM 235/2019 privind validarea rezultatelor la examenul de admitere în magistratura, în ceea ce îl priveşte (conform art. 22 al 2 din HCSM 1073/2018 privind regulamentul de organizare şi funcţionare al CSM), în sensul înlăturării omisiunii materiale vădite realizate de pârât prin nemenţionarea soluţiei de respingere a plângerii prealabile ce a vizat aspecte de nelegalitate a modului de organizare şi desfăşurare a concursului de admitere în magistratura; admiterea plângerii prealabile în sensul declarării reclamantului drept candidat admis la concursul de admitere în magistratura sesiunea 2019; modificarea/completarea art. 2 din hotărârea CSM nr. 235/2019 privind validarea rezultatelor la examenul de admitere în magistratura desfăşurat în perioada 28 martie - 08 iulie 2019, în ceea ce îl priveşte, în sensul validării subsemnatului drept candidat admis la concursul de admitere în magistratura; obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri prin care sa fie declarat admis în magistratura prin raportare la îndeplinirea condiţiilor de admitere în magistratura prevăzute la art. 33 al 1-3 coroborat cu art. 15 al 5 din Legea 303/2004.

În subsidiar, a solicitat anularea operaţiuni/faptului administrativ prin care reclamantul a fost declarat respins după prima etapa din perspectiva numărului de locuri.

Reclamantul menţionează ca solicita constatarea nelegalităţii şi a actului administrativ care a stat la baza organizării şi desfăşurării examenului de admitere în magistratura, şi anume: HCSM 279/2012 privind regulamentul de organizare şi desfăşurare a examenului de admitere în magistratura, sens în care arată faptul că a formulat plângere prealabilă împotriva nelegalităţii dispoziţiilor şi aplicării acestor dispoziţii cuprinse în Regulament prin plângerea prealabilă soluţionată la data de 10.12.2019 şi plângerea prealabilă soluţionată la data de 30.04.2020.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 153 din 25 martie 2022 Curtea de Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 279/2012, a respins acţiunea, astfel cum a fost formulată şi completată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată, şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 153 din 25 martie 2022 a Curţii de Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A. şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate în ceea ce priveşte soluţia de respingere a acţiunii, şi admiterea cererii astfel cum a fost formulată şi completată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu încălcarea, respectiv cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14, art. 15 alin. (5) şi art. 33 alin. (1)-(3) din Legea nr. 303/2004, cu modificările ulterioare, în contextul creat de publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 121/2020, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 187/2021, precum şi de pronunţarea deciziei civile nr. 5228/2020 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017 în contextul interpretativ stabilit prin Decizia nr. 10/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

După ce a prezentat cadrul procesul din dosar, a precizat că instanţa a omis, în primul rând, faptul că actul culminativ al concursului de admitere în magistratură la care a participat este Hotărârea CSM nr. 235 din data de 10 decembrie 2019 privind validarea rezultatelor concursului de admitere în magistratură organizat în perioada 28 martie - 8 iulie 2019, act prin care s-a dispus validarea rezultatelor concursului de admitere în magistratură, fiind menţionate numai rezultatele care au fost validate şi nu rezultatele invalidate, astfel încât acest aspect este, în mod primordial, vătămător, neavând posibilitatea atacării vreunui alt act administrativ prin care să se fi dispus invalidarea rezultatului obţinut.

Totodată, a susţinut că CSM nu a emis niciun act administrativ prin care să se dispună invalidarea rezultatelor obţinute, astfel că, per a contrario, singurul act din care rezultă acest aspect este HCSM nr. 235 din 10 decembrie 2019.

După prezentarea situaţiei de fapt, recurentul a arătat că, prin Decizia nr. 121/2020 a Curţii Constituţionale, au fost declarate neconstituţionale prevederile art. 106 lit. d) din Legea nr. 303/2004, aceasta fiind obligatorie în toate procesele pendinte la data publicării acesteia, cu consecinţa faptului că toate actele şi operaţiunile realizate în temeiul Regulamentului emis de CSM în baza art. 106 lit. d) din Legea nr. 303/2004 cu prilejul organizării concursului contestat în cauza de faţă nu mai au temei pe lege şi, în subsidiar, pe regulament.

În acest context, a susţinut că argumentul juridic fundamental pentru care a solicitat acest lucru a fost acela că, într-o manieră total lipsită de transparenţă, în timpul derulării concursului, respectiv după proba interviului, care reprezenta cea de-a doua probă a concursului, a fost suplimentat numărul de locuri de la 82 la 196, contrar regulamentului şi Hotărârii nr. 54/2019 care stabileşte un număr suplimentar de 345 de locuri. Or, dacă au fost scoase la concurs 82 de posturi, acestea urmau să fie ocupate.

A mai menţionat recurentul că al doilea eveniment juridic este reprezentat de Decizia Curţii Constituţionale nr. 187/17 martie 2021, prin care a fost admisă obiecţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 18 şi ale art. 67 din Legea privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, formarea profesională a judecătorilor şi procurorilor, examenul de absolvire a INM, stagiul şi examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, precum şi la concursul de admitere în magistratură sunt neconstituţionale.

Al treilea eveniment, indicat de către recurent, este reprezentat de anularea, de către ÎCCJ, prin Decizia nr. 5228/2020 pronunţată în dosarul nr. x/2017, a Regulamentului pe care s-a întemeiat concursul, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 279/2012. Mai mult, este de observat faptul că hotărârea a fost abrogată de CSM în data de 04.10.2019 prin Hotărârea nr. 192/2019, însuşi concursul fiind validat ulterior pe un act abrogat, hotărârea de validare fiind adoptată la data de 10.12.2019.

În consecinţă, a apreciat că, la momentul la care se judecă prezenta cauză, dat fiind faptul că textul legii care trimitea la reglementarea printr-un regulament aprobat prin hotărâre a CSM a procedurii de reorganizare şi desfăşurare a concursurilor pentru admiterea în magistratură a fost declarat constituţional şi că regulamentul pe care s-a întemeiat concursul a fost anulat de către ÎCCJ, în dosarul nr. x/2017, şi abrogat în aceeaşi măsură, soluţionarea litigiului de faţă se impune a se face în baza legii, pentru că dispoziţiile legale sunt acoperitoare.

Cât priveşte Hotărârea nr. 120/2019, recurentul a arătat că, prin aceasta, autoritatea publică îşi asumă finanţarea pe viitor a unui număr de 114 posturi de magistrat ca urmare a organizării concursului de admitere în magistratură, ceea ce l-a împiedicat să participe la proba interviului şi să finalizeze astfel concursul, pe care să-l câştige şi să fie admis, conferindu-i statutul de magistrat.

Invocând prevederile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, a susţinut că aceste dispoziţii nu permit CSM să organizeze concurs doar pentru o parte a posturilor vacante şi nici să procedeze la suplimentarea posturilor scoase la concurs în timpul sau în finalizarea concursului, aşa cum s-a întâmplat în prezenta cauză, ca urmare a instituirii unui sistem de suplimentare a posturilor scoase la concurs cu alte posturi vacante, în temeiul unui algoritm care nu numai că nu are temei legal, dar are şi un efect contrar legii. Acest aspect conduce la imposibilitatea ocupării posturilor vacante, pentru că invariabil se selectează un număr de candidaţi admişi în etapa a II-a mai mic decât numărul total de posturi vacante, ceea ce contravine chiar scopului concursului de admitere în magistratură consacrat de lege: ocuparea posturilor vacante.

Recurentul a opinat că, în situaţia dată, nu sunt într-un spaţiu nereglementat, astfel că eventuala inaplicabilitate a Regulamentului nu lipseşte de suport examenul în privinţa sa, ci, tocmai prin aplicarea directă a normelor legale incidente din lege devine evident că modul în care intimatul a înţeles să suplimenteze locurile supuse concursului şi să valideze rezultatul acestui concurs s-a realizat cu încălcarea evidentă a dispoziţiilor legale anterior referite.

Totodată, a mai învederat că nu putea contesta prima etapă a concursului, deoarece în acea primă etapă, a obţinut rezultatul admis, fiind clasat pe locul 380 sau pe un loc din cele 246, în limita locurilor vacante, care erau în număr de 454 (82 scoase la concurs plus 372 ce puteau fi suplimentate, respectiv 325 de posturi de judecători şi 47 de posturi de procurori), aşa cum au fost acestea determinate prin Hotărârea nr. 54/2019 a CSM.

În subsidiar, recurentul a formulat următoarele critici de nelegalitate ale hotărârilor contestate:

În ceea ce priveşte continuarea concursului de la proba interviului şi trecerea sa pe tabelul definitiv prin adăugarea la numărul posturilor suplimentate, astfel cum se regăsesc în Hotărârea nr. 120/2019, este de observat că se situează în numărul posturilor scoase la concurs, respectiv 454 posturi, după prima etapă situându-se pe locul 380, adică în dublul posturilor scoase la concurs şi suplimentate ulterior.

De asemenea, a mai arătat că nu există un text (regulament, hotărâre, lege) care să permită intimatului suplimentarea posturilor după publicarea listei cu rezultatele definitive, cu atât mai puţin în etapa interviului. Se permite suplimentarea în etapa a II-a doar pentru medii egale, ceea ce înseamnă că locurile scoase la concurs sunt toate cele 454 posturi, deoarece admiterea cu peste 82 de locuri, presupune o accesare a listei a doua care, potrivit criteriilor emise de intimat (art. 14 din Regulament) nu se putea realiza decât prin continuarea concursului cu toate posturile vacante.

În acest context, apreciază că comisia de evaluare din cadrul concursului este obligată să respecte termenii Regulamentului/anunţului de concurs - Hotărârea nr. 54/2019, astfel cum a fost publicată.

Totodată, a mai arătat că organizatorul concursului trebuia să se asigure că participanţii la concurs nu suportă niciun dezavantaj, continuând procedura de examinare şi a celor care îndeplineau condiţiile prevăzute de art. 14 din Regulament. Drept urmare, nu i se poate reproşa încălcarea de către intimat a propriilor regulamente, şi nu se poate reţine culpa vreunuia dintre candidaţii admişi, validaţi sau nevalidaţi, deoarece Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 121/2020, statuează despre termenii în care sunt organizate şi desfăşurate concursurile, ca şi prezentul concurs.

A mai arătat că calificarea sa în prima etapă este clară în sensul că a depăşit ambele probe eliminatorii, ce se circumscriu etapei întâi, fără să i se mai permită participarea în etapa a doua, deşi îndeplinea toate condiţiile înscrise în articolul 14 din Regulamentul, fiind admis, nu respins.

Legat de criticile formulate vizând încălcarea principiilor transparenţei şi egalităţii, astfel cum sunt reglementate de articolul 1 din Hotărârea Plenului CSM nr. 279/2012, a învederat că acestea nu au fost analizate într-o modalitate în care să fie explicată Hotărârea nr. 120/17.09.2019, prin care Plenul CSM a suplimentat cu doar 114 posturi.

În continuare, invocând art. 3 alin. (3) din Regulament a susţinut că acesta trebuie interpretat cu Hotărârea nr. 54/2019, care nu stabileşte o ordine, condiţii şi limitele în care se poate realiza suplimentarea, precum şi momentul la care poate să fi realizată o suplimentare cu respectarea dispoziţiilor art. 14 din Regulament.

Prin urmare, a apreciat că, câtă vreme această hotărâre nu conţine reguli derogatorii de la Regulament, art. 14 trebuia aplicat de intimat, aşa încât toate posturile indicate în Hotărârea nr. 54/2019 să fie considerate că reprezintă posturi scoase la concurs, supuse algoritmului şi condiţiei prevăzute de art. 14 din Regulament.

Întrucât Hotărârea nr. 120/2019 a Plenului, a fost adoptată cu încălcarea articolului 14 din Regulament, a apreciat că, în ceea ce priveşte candidaţii care au trecut de prima etapă a concursului, nu puteau fi sancţionaţi prin îngrădirea dreptului de a participa la etapa doua - proba interviului, în condiţiile în care au întrunit punctajul de promovare (70 puncte, respective 30 puncte) a primelor două probe prevăzute în regulament şi se încadrau în algoritmul de multiplicare al dublului numărului postului scoase la concurs (respectiv 454), încât toţi admişii la proba eliminatorie trebuiau chemaţi la interviu.

Hotărârea 120/2019 nu este în fapt o hotărâre de suplimentare a posturilor şi de validare a posturilor pe care Comisia de concurs a hotărât să le ocupe. În acest fel, determinarea numărului de posturi din hotărârea de suplimentare a aparţinut de fapt comisiei de concurs (admişii la interviu) şi nu Plenului CSM.

În acest fel, recurentul a invocat şi excesul de putere, pentru că această hotărâre, cu exces de putere, a derogat de la regulile de organizare a concursului care fuseseră instituite prin Hotărârea CSM nr. 54/2019.

A opinat recurentul-reclamant faptul că pârâta putea suplimenta posturile, dar numai în condiţiile legale stabilite tocmai pentru asigurarea respectării drepturilor candidaţilor. Suplimentarea fără respectarea condiţiilor legale, într-un moment când cele 196 de persoane erau cunoscute, reprezintă un abuz de drept şi pune la îndoială corectitudinea concursului lăsând impresia că s-a dorit asigurarea accesului anumitor persoane în sistemul judiciar.

Chiar dacă CSM a prevăzut în Hotărârea nr. 54/2019 posibilitatea suplimentării posturilor cu încă 372 de posturi, trebuia să stabilească regulile de suplimentare, neavând în niciun caz posibilitatea de a reglementa o dispoziţie de maniera suplimentării "cum vrem", "cât vrem" şi "când vrem".

Referitor la nelegalitatea Hotărârii CSM nr. 235/2019 din perspectiva efectelor pe care decizia Curţii Constituţionale nr. 121/10.03.2020 le are asupra modului de soluţionare a prezentei cauze, a susţinut că o hotărâre în această speţă nu se mai poate întemeia pe un act nul absolut (temeiul acestui act este neconstituţional), în speţă Regulamentul, pentru că nu poate fi opus principiul tempus regit actum, întrucât atunci aplicarea neconstituţionalităţii într-o speţă pendinte ar fi fără efect, iar nu aceasta este interpretarea dată de Curtea Constituţională privind aplicabilitatea deciziilor sale în speţele pendinte, aspect omis a fi cercetat de prima instanţă.

Tot în susţinerea faptului că are un drept câştigat (prin raportare la Legea nr. 303/2004) a menţionat că stau şi dispoziţiile art. 1325 C. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 504/2004. În baza acestor dispoziţii instanţa putea să dea eficienţă principiului conversiunii actului administrativ unilateral lovit de nulitate, aşa cum am solicitat, ori acest aspect nici măcar nu este tratat.

A conchis recurentul-reclamant faptul că pârâtul a încălcat Legea nr. 303/2004, prin adăugarea la lege, deoarece un act cu o forţă inferioară nu poate adăuga noi condiţii pe care legea nu le prevede, aspect omis a fi cercetat. De asemenea, a mai arătat că pârâtul a nesocotit propriul Regulament, mai exact art. 14 alin. (4) şi (5), cât şi principiul transparenţei şi al egalităţii de tratament între participanţii cu medii egale în vederea asigurării accesului la proba de interviu, instanţa omiţând să analizeze din perspectiva normei de drept material solicitarea sa.

În ceea ce priveşte aplicabilitatea în speţă a Hotărârii CJUE în cauza C243/18 P, prima instanţă reţine injust, fără a furniza şi o motivare în acest sens, că "prin raportare la obiectul acţiunii de faţă, văzând şi argumentele invocate de către reclamant în susţinerea pretenţiilor formulate, Curtea constată că nu sunt incidente în speţă statuările CJUE în cauza C-243/18 P, invocată de către reclamant în concluziile scrise", cu toate că prin această hotărâre s-a dat satisfacţie reclamantului ce se afla într-o procedură asemănătoare, nuanţările realizate de Curte în speţa respectivă având pe deplin aplicabilitate în prezenta cauză, Curtea luând în considerare respectarea principiului proporţionalitatii în verificarea anularii integrale din procedurilor şi încrederea legitimă pe care trebuie să o aibă candidaţii, precum şi beneficiarii actelor emise de candidaţii validaţi şi, nu în ultimul rând, încrederea societăţii în concursul de admitere în magistratură. In acest sens, CJUE a reţinut:

"Astfel, principiile proporţionalităţii şi protecţiei încrederii legitime impun concilierea interesului victimei nelegalitălii, care trebuie repusă în drepturi, cu interesele terţilor, a căror situaţie juridică a putut da naştere, în ceea ce îi priveşte, unei încrederi legitime" (parag. 65).

4. Apărarea formulată în cauză

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând, în esenţă, contrar susţinerilor recurentului că, prima instanţă a acordat eficienţă juridică hotărârilor invocate de acesta în acord cu obiectul cererii de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte incidenţa în cauză a celor trei evenimente juridice invocate de recurentul-reclamant, respectiv Deciziile Curţii Constituţionale nr. 121/2020 şi nr. 187/2021, precum şi Decizia nr. 5228/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017, a arătat că sunt neîntemeiate toate criticile recurentului formulate sub acest aspect, prima instanţă făcând o corectă interpretare şi aplicare a acestora în cauză.

Nu în ultimul rând, a arătat că instanţa de fond a argumentat în mod corespunzător soluţia pronunţată, cu respectarea cerinţelor prevăzute de art. 425 din C. proc. civ., precum şi a exigenţelor CEDO, în această materie, fiind expuse în considerente atât motivele de fapt cât şi cele de drept care au determinat deznodământul juridic în cauza dedusă judecăţii.

5. Cererea de sesizarea a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

La data de 26 mai 2023 recurentul reclamant A. a formulat o cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi concluzii scrise, cerere de sesizare cu următoarele întrebări preliminare:

"În cadrul unui concurs, restricţionarea accederii candidatului care promovat baremul legal aferent primei probe de evaluare, prin impunerea unei selecţii limitate ca număr ce a împiedicat participarea la proba finală:

- Determină afectarea parcursului profesional constituind un abuz de drept în sensul art. 17 respectiv o limitare a drepturilor sale în sensul art. 18 din CEDO?

- Reprezintă o discriminare vădită ?

- Aduce atingere principiului încrederii legitime sub a cărei umbrelă trebuie să se desfăşoare orice concurs?

- Constituie o consecinţa excesivă prin impunerea unei selecţii limitate ca număr înainte de proba finală, ceea ce impune inclusiv restabilirea situaţiei juridice de la momentul admiterii?

Principiile proporţionalităţii şi protecţiei încrederii legitime impun protejarea interesului victimei nelegalităţii şi repunerea în drepturi?

În ceea ce priveşte relevanţa răspunsurilor CJUE asupra întrebărilor formulate, recurentul-reclamant a arătat că, potrivit Recomandărilor transmise în atenţia instanţelor naţionale referitoare la efectuarea trimiterilor preliminare (2019/C 380/01), recomandări redactate în atenţia instanţelor statelor membre ale Uniunii şi care reflectă dispoziţiile titlului III din Regulamentul de procedură al Curţii de Justiţie, instanţele naţionale sunt cele care trebuie să ţină seama de caracteristicile esenţiale ale procedurii preliminare şi să efectueze o sesizare a Curţii, fiind răspunzătoare de forma şi la conţinutul cererilor de decizie preliminară. Totodată, a solicitat a se proceda la motivarea deciziei care urmează a fi luată in ceea ce priveşte cererea de sesizare a CJUE: - mai ales lucind act de practica conturată (cauza Bio Farmland Betriebs S.R.L. împotriva României.) în care a fost reţinut că "instanţele naţionale care refuză să sesizeze CJUE pentru o întrebare preliminară referitoare la interpretarea dreptului Uniunii ridicată in fala lor, sunt obligate să îşi motiveze refuzul în lumina obiecţiilor prevăzute de jurisprudenţa CJUE".

În cadrul concluziilor scrise, recurentul-reclamant a reluat aceleaşi argumente de fapt şi de drept care au fost dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs.

6. Punctul de vedere formulat de intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii asupra cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

Intimatul-pârât a formulat note scrise, prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, apreciind, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate privind obiectul chestiunii prejudiciale, respectiv pertinenţa şi concludenţa chestiunii prejudiciale asupra litigiului dedus judecăţii.

A opinat intimata că, analizând argumentele expuse de recurent, se observă că, în primul rând, cererea este nemotivată. În al doilea rând, a arătat, pe de o parte, că nu reiese că ar exista vreun dubiu cu privire la aplicarea sau interpretarea vreunei norme a dreptului european, iar, pe de altă parte, se urmăreşte în realitate soluţionarea pe fond a cauzei (dezlegarea fondului cauzei), nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene.

II. Analiza cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Examinând cererea recurentului-reclamant B. de sesizare a Curţii de Justiţie Europene, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene - T.F.U.E., Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) este competentă să se pronunţe, cu titlu preliminar, cu privire la: a) interpretarea tratatelor; b) validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii.

În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în faţa unei instanţe dintr-un stat membru, această instanţă poate să ceară CJUE să pronunţe o hotărâre preliminară, în cazul în care apreciază că hotărârea îi este necesară pentru a soluţiona cauza. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe naţionale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanţă este obligată să sesizeze Curtea.

Procedura hotărârii preliminare creează, pentru instanţele statelor membre, cadrul în care să poată adresa Curţii de Justiţie, în timpul soluţionării litigiilor aflate pe rolul lor, întrebări vizând interpretarea sau validitatea normelor de drept al Uniunii, judecătorul naţional fiind competent să decidă dacă întrebările sunt relevante pentru soluţionarea litigiului şi să stabilească conţinutului acestora, în funcţie de circumstanţele litigiului.

Chiar şi instanţele naţionale ale căror decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern au libertatea de a evalua relevanţa unei cereri pentru întrebare preliminară, trimiterea fiind obligatorie doar atunci când aceasta este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri în cauză.

În cauza 283/81, CILFIT şi Lanificio di Gavardo SpA, soluţionată prin hotărârea din 6-10-1982, C.E.J. (în prezent C.J.U.E.) a precizat care sunt circumstanţele şi factorii ce trebuie avuţi în vedere de instanţele naţionale (inclusiv de cele ale căror soluţii nu sunt supuse unei căi de atac) pentru a hotărî dacă sesizează sau nu instanţa Uniunii Europene cu solicitarea pronunţării unei hotărâri preliminare.

În acest sens, Curtea de Justiţie a stabilit că nu este suficient ca o parte să susţină că litigiul impune folosirea procedurii întrebării preliminare pentru interpretarea uniformă a dreptului comunitar pentru ca instanţa să fie obligată să considere că se află într-o situaţie prevăzută de fostul art. 234 din Tratatul Comunităţilor Europene. Instanţele ale căror decizii nu pot fi atacate în dreptul intern se bucură de aceeaşi putere de evaluare asupra relevanţei întrebării, ele nu pot fi obligate să folosească procedura hotărârii preliminare dacă întrebarea nu este pertinentă, răspunsul la întrebare nu este concludent în soluţionarea litigiului sau aplicarea corectă a dreptului comunitar se poate impune într-un mod atât de evident încât să nu lase loc niciunei îndoieli rezonabile cu privire la modul de soluţionare a întrebării.

De asemenea, Curtea de Justiţie a decis că nu se poate pronunţa asupra unei întrebări preliminare când interpretarea sau examinarea validităţii normei de drept comunitar, cerute de instanţa naţională, nu au nicio legătură cu situaţia de fapt sau cu obiectul acţiunii principale (C- 126/80, Salonia, Hotărârea din 16 iunie 1981, par. 6 din considerentele Curţii).

Verificând conţinutul întrebărilor propuse de recurentul-reclamant în aceste coordonate, Înalta Curte constată că o hotărâre de interpretare a prevederilor din dreptul Uniunii nu este necesară pentru soluţionarea cauzei, în realitate fiind vizate aspecte ce ţin de interpretarea şi aplicarea legislaţiei naţionale privind litigiul dedus judecăţii, în condiţiile în care, prin întrebările formulate, nu se urmăreşte interpretarea unei norme a uniunii europene, ci se tinde în fapt la o interpretare din partea Curţii a normelor de drept naţional.

Or, conform prevederilor art. 267 T.F.U.E. şi jurisprudenţei în materie, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene are doar atribuţia interpretării in abstracto a normelor de drept al Uniunii, fără a pronunţa o hotărâre prin care să fie dezlegate chestiunile litigioase, această prerogativă fiind în mod evident şi exclusiv atributul instanţei naţionale.

În consecinţă, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

III. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, în esenţă, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care sa se dispună:

1. Anularea Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 235 din data de 10 decembrie 2019 privind validarea rezultatelor concursului de admitere în magistratură organizat în perioada 28 martie - 8 iulie 2019, cu consecinţa invalidării în parte a acestuia şi, prin urmare:

a) obligarea pârâtului la modificarea şi completarea Anexei validate, respectiv art. 2 al Hotărârii CSM nr. 235 din data de 10 decembrie 2019 privind validarea rezultatelor concursului de admitere în magistratură organizat în perioada 28 martie - 08 iulie 2019, în ceea ce îl priveşte şi validarea sa, în sensul includerii acestuia în lista candidaţilor admişi validaţi, menţionaţi în anexă;

b) obligarea pârâtului la efectuarea demersurilor ce se impun pentru valorificarea rezultatului la proba de cunoştinţe juridice şi cea a raţionamentului logic - 85, respectiv 48 de puncte (iniţial afişat ca 58 de puncte) -, precum şi constatarea faptului că îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 14 şi art. 33 alin. (1)-(3) din Legea nr. 303/2004, cu modificările ulterioare, continuând concursul pentru reclamant, sens în care sa stabilească data examenului medical şi modalitatea de exprimare a opţiunilor de ocupare a unui post de magistrat, în funcţie de posturile vacante aşa cum au fost prevăzute în lista suplimentară, conform Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 54/2019.

In temeiul dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a solicitat, de asemenea, anularea Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 120 din 17 septembrie 2019 privind suplimentarea posturilor scoase la concurs ca fiind dată cu încălcarea art. 14 alin. (5) din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 279/2012 privind regulamentul de organizarea a concursului de admitere în magistratură şi, prin urmare:

a) să se constate că, aşa cum a fost dispusă suplimentarea posturilor prin hotărârea mai sus individualizată, i-a fost creată o situaţie de discriminare, dat fiind faptul că, aplicând algoritmul de intervievare a dublului numărului de candidaţi raportat la numărul efectiv de posturi scoase la concurs, era îndreptăţit să susţină şi proba interviului;

b) obligare pârâtei la modificarea şi completarea art. 1 al Hotărârii CSM nr. 120 din data de 17 septembrie 2019 privind suplimentarea posturilor scoase la concursul de admitere în magistratură în sensul suplimentării posturilor pentru valorificarea rezultatului "admis" în ceea ce îl priveşte;

c) recunoaşterea ca unic valabilă a Hotărârii CSM nr. 54/2019 privind posturile ce se puteau suplimenta.

2. Obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri prin care sa fie declarat "admis" în magistratură prin raportare la îndeplinirea condiţiilor de admitere în magistratură prevăzute la art. 14, art. 15 alin. (5) şi art. 33 alin. (1)-(3) din Legea 303/2004, în considerarea rezultatelor obţinute Ia probele susţinute.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând, în esenţă, că nu se poate reţine încălcarea vreunei dispoziţii legale sau regulamentare prin emiterea Hotărârii CSM nr. 235/10.12.2019 şi Hotărârii C.S.M. nr. 120/17.09.2019 după parcurgerea primelor două etape ale concursului.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

Astfel, în mod corect a reţinut prima instanţă că recurentul-reclamant a participat la concursul de admitere în magistratură organizat în temeiul prevederilor art. 33 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor (la cave au fost scoase la concurs 82 de posturi), fiind declarat respins după prima etapă eliminatorie, ca urmare a neîncadrării în numărul de posturi calculate în temeiul art. 14 alin. (4) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliul Superior al Magistraturii nr. 279/2012, şi anume 247 posturi.

Dintre cei 247 de candidaţi prezenţi la susţinerea probei interviului, 196 au obţinut nota peste 7,00 fiind declaraţi admişi, iar 51 de candidaţi au fost declaraţi respinşi. Prin urmare, în temeiul art. 25 alin. (1) din regulament, a fost întocmită lista cuprinzând rezultatele finale ale concursului, publicată simultan pe paginile de internet ale CSM şi INM, la data de 14 iulie 2019 şi afişată la sediile tribunalelor şi parchetelor de pe lângă acestea.

Ulterior, după epuizarea celor două etape ale concursului, conform art. 25 alin. (2) din regulament, prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 120/2019 s-a dispus suplimentarea locurilor scoase la concurs cu 114 locuri (196 minus 82), candidaţii respectivi fiind supuşi testărilor medicale, psihologice şi condiţiei bunei reputaţii.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 121/2020, având ca obiect prevederile art. 106 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, prin care Consiliul a fost abilitat să emită regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură, s-a reţinut că aceste dispoziţii legale sunt neconstituţionale din perspectiva faptului că reglementarea statutului judecătorilor şi procurorilor trebuie să se facă prin lege organică.

Cu alte cuvinte, aspectele esenţiale referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea raportului juridic de muncă trebuie reglementate prin lege organică, iar "regulamentul aprobat prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii şi publicat în Monitorul Oficial al României Partea I, trebuie doar să detalieze procedura privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru admiterea în magistratură".

În ceea ce priveşte organizarea unui concurs de admitere în magistratură, acest lucru ar implica reglementarea şi în legea organică a etapelor sau probelor de concurs, modalitatea de stabilire a rezultatelor şi posibilitatea de contestare a notelor obţinute la fiecare probă.

Din considerentele deciziei sus-menţionate se observă că legiuitorul constituţional nu a precizat efecte exceptate de la regula generală, mărginindu-se să invoce prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţie referitoare la faptul că dispoziţiile art. 106 lit. d) din Legea nr. 303/2004, cu modificările ulterioare, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei, dacă legiuitorul nu se conformează în sensul celor arătate mai sus.

În raport de aceste aspecte, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a susţinut că a solicitat cenzurarea rezultatului acestui concurs în temeiul dispoziţiilor legale cuprinse în Legea nr. 303/2004 şi validarea rezultatului la concursul de admitere în magistratură, în perioada 28.03.2019-08.07.2019, pe baza notelor obţinute la etapa I a concursului şi înscrierea sa în lista definitivă a candidaţilor admişi, în temeiul art. 33 din Legea 303/2004, fiind respectate toate condiţiile de fond şi formă reglementate de acest text legal şi a precizat că nu a cerut instanţei să valideze rezultatul concursului faţă de aceasta în temeiul Regulamentului şi Hotărârilor CSM emise potrivit dispoziţiilor art. 106 lit. d) din Legea nr. 303/2004, ceea ce într-adevăr ar fi fost contrar Deciziei nr. 121/2020 a Curţii Constituţionale.

Această critică nu poate fi primită atât timp cât situaţia recurentului-reclamant trebuie analizată în raport de celelalte persoane care au participat la concursul organizat în perioada 28.03.2019-08.07.2019, nu ca o situaţie particulară.

Decizia Curţii Constituţionale la care de referă recurentul-reclamant nu are nicio influenţă asupra situaţiei sale întrucât, pretinsele motive de nelegalitate ale actelor atacate se subsumează suplimentării numărului de posturi scoase la concurs, în condiţiile în care aceasta nu a trecut de prima etapă a concursului.

Cu alte cuvinte, indiferent de modificările care vor putea fi aduse legii, referitoare la probele concursului şi modalitatea de contestare a acestora, recurentul-reclamant nu poate fi admis la concurs câtă vreme nu a trecut de prima probă pentru că nu s-a încadrat în numărul de posturi scoase la concurs.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, instanţa de fond a reţinut în mod corect că Decizia Curţii Constituţionale nr. 121/2020 nu este aplicabilă în speţă întrucât problema suplimentarii locurilor scoase la concursul de admitere în magistratură din 2019 nu afectează legalitatea concursului din perspectiva incidenţei art. 106 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, reclamantul solicitând, admiterea acestuia la concurs, nu desfiinţarea concursului.

Raţionamentul logico-juridic al instanţei de fond este coerent şi complet, fiind aduse argumente faţă de toate criticile recurentului-reclamant. Astfel, din analiza textelor regulamentare aplicabile şi a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 54/2019, a reieşit fără dubiu că intimatul-pârât nu a încălcat principiile transparenţei şi egalităţii.

Hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 120/2019, de suplimentare a posturilor scoase la concursul de admitere în magistratură organizat în martie- iulie 2019 cu 114 posturi şi nr. 235/2019, de validare a rezultatelor obţinute de candidaţi la acest concurs, au fost emise cu respectarea dispoziţiilor legale şi regulamentare incidente.

De fapt, recurentul-reclamant nu a înţeles să solicite anularea întregului concurs din perspectiva considerentelor Deciziei nr. 121/2020 a Curţii Constituţionale, ci doar din perspectiva situaţiei în care s-a aflat, cu conotaţie asupra circumstanţelor suplimentării posturilor scoase la concurs.

Or, modalitatea de desfăşurare a concursului de admitere în magistratura precum şi respectarea prevederilor Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 279/2012, au fost analizate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în procedura de validare a concursului prevăzută de art. 28 din Regulament, fiind emisă astfel Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 235/2019.

Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 54/26.03.2019, prin care a fost aprobată organizarea concursului de admitere în magistratură în temeiul art. 33 din Legea nr. 303/2004, prevedea că, în ceea ce priveşte numărul şi posturile în privinţa cărora se poate dispune suplimentarea în condiţiile art. 25 alin. (1) din regulament, Plenul va aproba un număr de 325 de posturi de judecător şi un număr de 47 de posturi de procuror, şi va dispune ca la stabilirea numărului de posturi din listele suplimentare, distinct pentru instanţe şi parchete, corespunzător numărului de candidaţi admişi după cele două etape ale concursului şi care nu s-au încadrat în numărul de posturi scoase la concurs, să fie avută în vedere ponderea 3 judecători la 2 procurori.

De asemenea, suplimentarea putea fi dispusă numai în limita posturilor de judecător şi procuror din listele suplimentare, care sunt efectiv vacante, adică: nu au fost ocupate prin alte modalităţi până la data la care se va dispune suplimentarea, ordinea de suplimentare fiind ordinea din listele suplimentare.

Art. 14 alin. (4) din regulament a fost respectat, după prima etapă eliminatorie fiind declaraţi admişi în etapa a II-a un număr de 247 de candidaţi, adică triplul numărului de posturi scoase la concurs (82 de posturi), însă reţinându-se că recurentul-reclamant a fost declarat respins, după prima etapă eliminatorie, la etapa de testare a raţionamentului logic, acesta nu s-a încadrat în numărul de candidaţi sus-menţionat.

Or, sub acest aspect, nu poate fi primită critica recurentului-reclamant în sensul că atât timp cât intimatul-pârât a dispus înscrierea acestuia la concurs, iar în raport de art. 15 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 303/2004, numai dacă aceste condiţii sunt îndeplinite putea fi înscris la concurs, nu poate suplini îndeplinirea condiţiilor referitoare la reputaţie şi a examenului psihologic ce sunt prevăzute în cadrul etapei ulterioare probei eliminatorii de tip grilă, având în vedere că înscrierea la concurs s-a realizat în urma verificării unor condiţii generale.

Cu alte cuvinte, pentru candidaţii care nu au promovat prima etapă obligatorie, în sensul că nu s-au încadrat în numărul calculat conform art. 14 alin. (4) din regulament, nu se mai poate pune problema suplimentării posturilor în condiţiile regulamentului.

Potrivit prevederilor art. 3 alin. (3) din regulament, "Numărul şi lista posturilor scoase la concurs se stabilesc prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea Direcţiei de resurse umane şi organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. Prin aceeaşi hotărâre se pot stabili şi alte posturi vacante de la instanţe şi parchete unde există dificultăţi de ocupare, în privinţa cărora Consiliul Superior al Magistraturii poate dispune suplimentarea, în ordinea, condiţiile şi limitele stabilite prin hotărâre.

Prevederile art. 25 alin. (2) din acelaşi text normativ stipulează că "Plenul Consiliului Superior al Magistraturii poate dispune suplimentarea posturilor scoase la concurs: a) în situaţia în care mai mulţi candidaţi au obţinut note egale cu cea a ultimului candidat declarat admis după cele două etape ale concursului: b) în conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (3) teza a II-a."

În raport de aceste aspecte, Înalta Curte constată că din cuprinsul Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 235/2019 nu rezultă că ar fi fost încălcat principiul transparenţei, în speţă fiind respectate întocmai prevederile art. 3 alin. (2), (4) şi (5), precum şi art. 25 alin. (1) din regulament.

De asemenea, în mod just judecătorul fondului a apreciat că, prin raportare la obiectul acţiunii şi argumentele invocate de către reclamant, nu sunt incinte în speţă statuările CJUE în cauza C-243/18 P, întrucât datele acestei speţe sunt cu totul diferite faţă de obiectul prezentei judecăţi.

Aşa fiind, în mod corect a reţinut instanţa de fond că intimatul-pârât nu a încălcat nicio dispoziţie legală sau regulamentară atunci când a emis actele atacate de către recurentul-reclamant, Consiliul având o deplină libertate administrativă de a decide dacă organizează un concurs de admitere în magistratură şi câte posturi vor fi destinate ocupării prin acel concurs.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulată de recurentul A., ca inadmisibilă.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 153 din 25 martie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 30 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.