Denial of state secret clearance: validity of security authority's procedural basis and refusal to disclose classification grounds

Şedinţa publică din data de 16 mai 2023

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea formulată de reclamantul A. şi înregistrată sub numărul x/2021 la Curtea de Apel Galaţi a solicitat contradictoriu cu pârâta Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat:

- Anularea deciziei luate de Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat de neacordare a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate secrete de stat, nivel strict secret;

- Obligarea Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat de acordare a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate secrete de stat, nivel strict secret;

- Declasificarea adresei x/09.12.2019, prin care ORNISS a comunicat DGPI decizia de neacordare către reclamant a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate secrete de stat, nivel strict secret şi punerea la dispoziţia reclamantului în vederea luării la cunoştinţă;

- Obligarea pârâtei ORNISS de a comunica motivele care au stat la baza luării deciziei de acordare a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate;

- daune morale şi materiale în cuantum de 1000000 ron.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 127/2021 din 16 iunie 2021, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Registrului National al Informaţiilor Secrete de Stat, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 127/2021 din 16 iunie 2021 a Curţii de Apel Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului şi desfiinţarea hotărârii primei instanţe în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată.

Invocând critici ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că procedura care a stat la baza avizării şi, implicit, neacordării autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, nu este cea prevăzută de normele legale în materie, în speţă H.G. nr. 585/2002, ci de OMAI S/353/2002 declasificat. În acest sens, a arătat că prin punctul de vedere cu privire la concluziile scrise nr. x/29.09.2020, DGPI a subliniat în mod expres că procedura care a stat la baza avizării subcomisarului de poliţie A. pentru acces la informaţii clasificate, nivel strict secret este cea prevăzută de OMAI S/353/2002 declasificat şi încalcă prevederile din Legea nr. 24/2000 republicată privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, respectiv art. 11 alin. (1).

De asemenea, a mai arătat că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la nerespectarea procedurii de avizare pentru acces la informaţii clasificate, context în care a susţinut că dacă procedura se desfăşura conform prevederilor H.G. nr. 585/2002, aşa cum este legal, documentele trebuiau să fie trimise de către structura solicitantă, în speţă IGI, către ORNISS, care ulterior trebuiau să trimită către DGPI pentru realizarea verificărilor conform atribuţiilor legale, potrivit art. 148-150 din anexa la H.G. nr. 585/2002.

Recurentul-reclamant a învederat că, dacă procedura s-a făcut conform OMAI S/353/2002 declasificat (şi exact în acest mod a fost realizată, aspect dovedit de transmiterea documentelor direct către DGPI conform adresei x din 12.06.2019 prin care CRPCSA Galaţi a transmis către Serviciul Judeţean de Protecţie Internă Galaţi documentele pentru avizarea subcomisarului de poliţie A., cât şi adresele x/29.11.2019, y/20.02.2019 şi w/05.09.2018 emise de către DGPI şi transmise către toate structurile MAI care conţin aspecte cu caracter punitive-imperative şi de depăşire a atribuţiilor profesionale) documentele se transmit de către structura solicitantă direct către DGPI, care aşa cum subliniază chiar DGPI şi va hotărî acordarea sau neacordarea certificatului de Securitate/autorizaţiei de acces.

În continuare, a susţinut că instanţa de fond interpretează în mod eronat modul privind acordarea avizului de acces la informaţii clasificate, fără a administra în mod corespunzător elementele probatorii indicate de către recurentul-reclamant.

Astfel, instanţa de fond a apreciat că decizia ORNISS este în conformitate cu prevederile art. 151 alin. (1) din H.G. nr. 585/2002, însă conform pct. 11 subpunctul 1 lit. B) din conţinutul întâmpinării, ORNISS subliniază în mod indiscutabil că "ORNISS nu dispune de competenţe legale care să-i permită să cenzureze această solicitare (autorizarea pentru acces la informaţii clasificate), ci poate doar să procedeze la o verificare formală a îndeplinirii cerinţelor legale de emitere a actului administrativ solicitat, respectiv a avizului de securitate. Responsabilitatea verificărilor şi constatărilor legate de persoane pentru care s-a solicitat accesul la informaţii clasificate revine exclusiv instituţiei angajatoare, respectiv ADS competente.

Totodată, a arătat că aparenţa nemotivare sau motivare sumară a instanţei de fond este impusă tocmai de particularităţile domeniului.

Contradicţia este evidentă şi prin prisma conţinutului întâmpinării depuse de către Direcţia Generală de Protecţie Internă din data de 09.07.2020, DGPI invocând faptul că procedura care a stat la baza avizării reclamantului A. şi implicit neacordarea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, este cea prevăzută în H.G. nr. 585/2002, subliniind totodată în mod expres faptul că ORNISS este factorul decident, iar avizul DGPI în calitate de autoritate desemnată de securitate este pur unul consultativ.

Din conţinutul documentelor, a opinat că instanţa de fond, a interpretat în mod eronat faptul că recurentului i s-a retras autorizaţia de acces la informaţii clasificate. Retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate are loc în alte situaţii expres prevăzute de H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, respectiv art. 175.

În acest context, a arătat că a formulat solicitare pentru acordarea accesului la informaţii clasificate ca urmare a încadrării în funcţia de Director Centru, care conform fişei postului este prevăzută cu nivel de acces la informaţii clasificate, demersurile pentru obţinerea acesteia fiind iniţiate ulterior încadrării, aşa cum rezultă şi din documentele depuse la dosarul cauzei.

Astfel, a apreciat că nu se poate vorbi de reverificare ca urmare a apariţiei unor indicii că menţinerea acesteia nu mai este compatibilă cu interesele de Securitate.

Aşa cum a subliniat şi instanţei de fond, pe întreaga durată a derulării activităţii profesionale ca director de centru, nu a avut acces la informaţii clasificate, sarcinile pe această linie fiind delegate prin Dispoziţie Zilnică către Directorul adjunct care îndeplineşte şi calitatea de persoană desemnată cu atribuţiile funcţionarului de Securitate, conform prevederilor legale.

Prin interpretarea eronată a datelor puse la dispoziţie, instanţa de fond nu face o analiză obiectivă a acestor date, deoarece din conţinutul datelor puse la dispoziţie de către DGPI prin Raportul x/27.11.2019 nu rezultă în nicio situaţie dintre cele prezentate riscuri de natură a determina neacordarea avizului şi implicit a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate pentru recurent, riscuri care să fie raportate la perioada 01.05.2019-20.12.2019 durată de timp cât reclamantul a ocupat funcţia de Director Centru.

A menţionat că informaţiile în cauză sunt neverificate, fără fundament şi susţinere legală şi, mai mult, vizează perioade de timp anterioare ocupării funcţiei de Director Centru, iar cel mai important aspect pe care instanţa de fond îl reţine în mod eronat este faptul că apreciază ca pertinente şi concludente informaţiile furnizate de DGPI.

Pe fondul cererii atribuirii unui nivel de clasificare necorespunzător în cadrul adresei x/19.12.2019, a învederat că potrivit prevederilor stipulate în H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, prin Anexa 21 legiuitorul stipulează în mod expres faptul că adresa trebuie să aibă caracter neclasificat.

Prin urmare, a menţionat că formularului tipizat prevăzut de H.G. nr. 585/2002 nu i se atribuie un caracter clasificat după completare, cum este în cazul altor formulare de adrese sau documente prevăzute de acelaşi act normativ (anexele 15, 16 şi 17 unde legiuitorul indică în mod expres nivelul de secretizare atribuit "secret de serviciu (după completare)").

A mai opinat că atribuirea unui nivel de secretizare tocmai pentru a limita accesul unor persoane la conţinutul unui document este strict interzisă şi încalcă drepturile constituţionale ale unei persoane, precum şi prevederile art. 33 din Legea nr. 182/2002.

În consecinţă, a arătat că atribuire clasei de secretizare în cazul adresei x/09.12.2019 nu este legal întemeiată şi dovedeşte faptul că ORNISS atribuire nivelul de secretizare tocmai pentru a încălca prevederile legale şi drepturile sale, aşa cum a arătat în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimatul-pârât Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat a depus întâmpinare la data de 26.08.2021 prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.

5. Răspunsul la întâmpinare

Împotriva apărărilor formulate de intimatul Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat în cadrul Întâmpinării, recurentul A. a depus Răspuns la aceasta solicitând a se respinge ca nefondate apărările intimatului, inclusiv excepţia nulităţii recursului invocată de acesta.

6. Alte aspecte procesuale relevante

La data de 20 februarie 2023, Direcţia Generală de Protecţie Internă a formulat cerere de intervenţie voluntară accesorie prin care a înţeles să susţină apărările intimatului-pârât Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS), solicitând admiterea cererii de intervenţie voluntară accesorie şi ulterior respingerea recursului formulat, cu consecinţa menţinerii în integralitate a sentinţei civile şi a respingerii acţiunii reclamantului.

Recurentul-reclamant A. a formulat la data de 28 aprilie 202 punct de vedere cu privire la cererea de intervenţie accesorie formulată de DGPI, prin care a solicitat respingerea cererii de intervenţie accesorie formulată de către DGPI, iar în judecarea cauzei să se dispună admiterea recursului aşa cum a fost formulat, susţinând, în esenţă, că la luarea deciziei trebuie avute în vedere următoarele: volumul de informaţii clasificate înregistrate la nivelul instituţiei (CRPCSA Galaţi); fişa postului, sarcinile şi atribuţiile profesionale ale funcţiei de Director Centru presupun acces la informaţii clasificate de un volum redus. A precizat că poate sau există riscul diseminării neautorizaţiei sunt supoziţii care nu pot avea argumentare juridică, temeinică şi legală; intervalul de timp la care se referă aceste riscuri, apariţia lor, dacă sunt anterioare numirii în funcţia deţinută, perpetuarea pe parcursul îndeplinirii sarcinilor profesionale de Director Centru, raportarea acestora la specificul actual al activităţii profesionale de Director Centru; realitatea/veridicitatea informaţiilor cuprinse în raportul DGPI clasificat strict secret nr. x/27.11.2019.

Excepţia nulităţii recursului invocată de către intimatul-pârât Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat prin întâmpinare a fost respinsă, ca neîntemeiată, aşa cum rezultă din practicaua prezentei decizii.

De asemenea, în practicaua prezentei decizii a fost încuviinţată în principiu şi cererea de intervenţie voluntară accesorie formulată în interesul intimatului-pârât Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de stat de către intervenienta Direcţia Generală de Protecţie Internă a Ministerului Afacerilor Interne.

7. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 21 februarie 2023, cu citarea părţilor, când Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. civ., a declarat dezbaterile închise, reţinând cauza spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticiilor invocate prin cererea de recurs, apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidenţe în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Sub aspectul stării de fapt, Înalta Curte reţine că recurentul-reclamant A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune în contencios administrativ prin care a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat:

- Anularea deciziei luate de Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat de neacordare a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate secrete de stat, nivel strict secret;

- Obligarea Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat de acordare a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate secrete de stat, nivel strict secret;

- Declasificarea adresei x/09.12.2019, prin care ORNISS a comunicat DGPI decizia de neacordare către reclamant a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate secrete de stat, nivel strict secret şi punerea la dispoziţia reclamantului în vederea luării la cunoştinţă;

- Obligarea pârâtei ORNISS de a comunica motivele care au stat la baza luării deciziei de acordare a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate;

- daune morale şi materiale în cuantum de 1000000 Ron.

Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a respins cererea formulată de către reclamant ca nefondată, reţinând, în esenţă, că urmare a depunerii înscrisurilor în discuţie la compartimentul de documente clasificate al Curţii de Apel Galaţi, în cadrul dosarului nr. x/2020, în raport de prevederile art. 142 din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, în mod întemeiat s-a considerat că există elemente de incompatibilitate cu accesul la informaţii clasificate, prevăzute de art. 160 din H.G. nr. 585/2002, motiv pentru care a apreciat că întemeiat reclamantului A. i s-a retras accesul de la informaţiile clasificate secrete de stat de către pârâta ORNISS.

Cu privire la solicitarea reclamantului de a declasifica adresa nr. x/9.12.2019, instanţa de fond a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada că în speţa de faţă ne regăsim în unul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 20 din H.G. nr. 585/2002 şi nu s-a făcut dovada faptului că atribuirea nivelurilor de clasificare cuvenit fiecărui document ar fi fost făcută cu încălcarea dispoziţiilor legii ori în mod abuziv. Totodată, faţă de modul de soluţionare a primului capăt de cerere, prima instanţă a reţinut că nici solicitarea de acordare a daunelor morale în valoare de 100000 nu este justificată, având în vedere că este un capăt de cerere accesoriu care urmează soarta principalului.

Recurentul-reclamant a formulat recurs împotriva acestei hotărâri prin care a invocat mai multe critici de nelegalitate, subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. potrivit căruia hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, faţă de aspectele dezvoltate de recurent.

Astfel, dispoziţiile legale menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Totodată, potrivit jurisprudenţei constate a Curţii Europene a Drepturilor Omului, un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale include, printre altele, dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate" de către instanţa sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt (hotărârea din 28.04.2005 din Cauza Albina împotriva României, hotărârea din 15.03.2007 din Cauza Gheorghe împotriva României).

Tot în jurisprudenţa sa privind încălcările aduse art. 6 par. 1 din Convenţie, Curtea a statuat că, în general, instanţelor naţionale nu le incumbă o obligaţie de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părţile implicate în litigii (hotărârea din Cauza Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, hotărârea din Cauza Perez împotriva Franţei).

Or, Înalta Curte constată că sentinţa recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea îl nemulţumesc pe recurent, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Împrejurarea că prima instanţă a constatat netemeinicia acţiunii reclamantului, nu poate constitui o motivare contradictorie. În acest context, este de observat şi că judecătorul fondului a analizat cauza sub toate aspectele relevante, iar neînsuşirea de către instanţa de judecată a argumentelor unei părţi nu echivalează cu o motivare contradictorie, nici cu una străină de natura cauzei.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), Înalta Curte reţine că în cazul de faţă aceste motiv nu este incident, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Examinarea legalităţii actului administrativ contestat s-a realizat efectiv prin analizarea de judecătorul fondului şi, ulterior, de instanţa de recurs, inclusiv a documentelor clasificate care au stat la baza emiterii acestora, depuse la compartimentul special prevăzut de lege, în vederea consultării în condiţiile Legii nr. 182/2022 privind protecţia informaţiilor clasificate şi ale Regulamentului privind accesul judecătorilor, procurorilor şi magistraţilor asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la informaţii clasificate secrete de stat şi secrete de serviciu, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 140/06.02.2014, care stabilesc cadrul juridic pentru prezentarea şi examinarea unor asemenea documente în cadrul procedurii judiciare.

În privinţa accesului la informaţii secrete de stat, Înalta Curte reţine că prin art. 28 alin. (1) din Legea nr. 182/2022 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare se stabileşte că "Accesul la informaţii secrete de stat este permis numai în baza unei autorizaţii scrise, eliberate de conducătorul persoanei juridice care deţine astfel de informaţii, după notificarea prealabilă la Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat", iar "reverificarea autorizaţiei este obligatorie şi constituie o prioritate ori de câte ori apar indicii că menţinerea acesteia nu mai este compatibilă cu interesele de securitate, după cum se precizează în cuprinsul art. 10 alin. (3) din acelaşi act normativ".

În aplicarea dispoziţiilor art. 142 din Standardele naţionale, autorizaţia de acces la informaţii se eliberează numai în baza avizelor acordate de autoritatea desemnată de securitate în urma verificărilor efectuate asupra persoanei în cauză, cu acordul scris al acesteia, iar potrivit art. 151 alin. (1) din acelaşi act normativ, în urma primirii răspunsului autorităţii desemnate de securitate, ORNISS decide asupra acordării autorizaţiei de acces la informaţii secrete de stat, comunicând decizia sa unităţii solicitante.

În ce priveşte rolul Direcţiei Generale de Protecţie Internă în procesul acordării, respectiv retragerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, instanţa de control judiciar constată că Direcţia Generală de Protecţie Internă este organizată în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2016 şi funcţionează ca structură specializată cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, cu personalitate juridică, care desfăşoară activităţi de identificare, contracarare şi înlăturare a ameninţărilor, vulnerabilităţilor şi factorilor de risc la adresa informaţiilor, patrimoniului, personalului, misiunilor, procesului decizional şi capacităţii operaţionale ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, precum şi a celor care pot duce la tulburarea gravă a ordinii publice.

Deci, Direcţiei Generale de Protecţie Internă îi revine obligaţia de a efectua verificările de securitate şi de a emite avizul de securitate cu privire la autorizarea accesului personalului MAI la informaţii clasificate.

În calitate de Autoritate Desemnată de Securitate la nivelul MAI, DGPI avizează autorizarea accesului personalului MAI la informaţii clasificate. Prin urmare, acesteia, îi revine obligaţia de a efectua verificările de securitate în vederea acordării/retragerii avizului de securitate, iar ORNISS decide asupra acordării autorizaţiei de acces la informaţii clasificate în baza avizului acordat de Autoritatea Desemnată de Securitate, în speţă DGPI.

În ceea ce priveşte procedura de avizare, recurentul-reclamant a criticat soluţia instanţei de fond, întrucât aceasta nu s-a pronunţat asupra nelegalităţii procedurii de avizare, întrucât nu s-a efectuat în conformitate cu prevederile legale, respectiv H.G. nr. 585/2002, ci potrivit OMAI S/353/2002 declasificat. În acest sens, a arătat că prin punctul de vedere cu privire la concluziile scrise nr. x/29.09.2020, DGPI a subliniat în mod expres că procedura care a stat la baza avizării subcomisarului de poliţie A. pentru acces la informaţii clasificate, nivel strict secret, este cea prevăzută de OMAI S/353/2002 declasificat şi încalcă prevederile din Legea nr. 24/2000 republicată privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, respectiv art. 11 alin. (1).

Înalta Curte constată că această critică a recurentului nu poate fi primită.

În speţă, prin adresa din 12.06.2019, instanţa de control judiciar reţine că Serviciul pentru Imigrări Judeţean Galaţi a transmis DGPI formularul de bază-date personale (Anexa nr. 15 la H.G. nr. 585/2002) şi formularul suplimentar (Anexa nr. 16 la H.G. nr. 585/2002), completate de recurentul-reclamant A., în vederea iniţierii procedurii de verificare pentru avizarea eliberării autorizaţiei de acces la informaţii clasificate secrete de stat, nivel secret de stat.

Prin urmare, DGPI a iniţiat procedura de verificare de specialitate în vederea avizării pentru accesul la informaţii clasificate secrete de stat, nivel strict secret, în conformitate cu prevederile art. 162 din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România.

În urma verificărilor de specialitate realizate în conformitate cu dispoziţiile art. 142 din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, au fost identificate elemente de incompatibilitate cu accesul la informaţii clasificate, prevăzute de art. 160 din actul normativ indicat. Astfel, la nivelul DGPI a fost întocmit Raportul nr. x/27.11.2019, pe baza căruia a fost aprobată neacordarea avizului necesar pentru accesul recurentului-reclamant la informaţii clasificate secret de stat, nivel strict secret.

Rezultatul verificărilor efectuate cu privire la persoana reclamantului şi retragerea avizului de securitate acordat au fost comunicate ORNISS, care, potrivit competenţelor stabilite prin lege, art. 141 din Anexa la H.G. nr. 585/2022 privind aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, a decis neacordarea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate ofiţerului.

Înalta Curte mai reţine că, potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate "Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Paza şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale stabilesc, pentru domeniile lor de activitate şi responsabilitate, structuri şi măsuri proprii privind coordonarea şi controlul activităţilor referitoare la protecţia informaţiilor secrete de stat, potrivit legii".

Potrivit art. 32 din Legea nr. 182/2002, "Conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice sunt obligaţi să stabilească informaţiile care constituie secrete de serviciu şi regulile de protecţie a acestora, să coordoneze activitatea şi să controleze măsurile privitoare la păstrarea secretului de serviciu, potrivit competentelor, în conformitate cu normele stabilite prin hotărâre a Guvernului."

Art. 156 din Standardele naţionale privind protecţia informaţiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002 prevăd că "Pentru cadrele proprii, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciul de Protecţie şi Pază vor elabora instrucţiuni interne privind verificarea, avizarea, eliberarea şi evidenţa certificatelor de securitate/autorizaţiilor de acces."

Se constată astfel că legiuitorul a conferit autorităţilor desemnate de securitate enumerate la art. 25 din Legea nr. 182/2002 şi la art. 156 din Anexa la H.G. nr. 585/2002 o anumită marjă de apreciere în reglementarea măsurilor proprii privind coordonarea şi controlul activităţilor referitoare la protecţia informaţiilor clasificate, astfel încât acestea să fie compatibile cu specificul şi structura lor şi să corespundă cât mai exact nevoilor acestora.

Ordinul MAI nr. S/353/2002, declasificat, stabileşte normele de aplicare a Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate şi a informaţiilor secrete de serviciu în unităţile Ministerului Afacerilor Interne, norme ce au caracter special şi care prevăd măsuri proprii privind coordonarea şi controlul activităţilor referitoare la protecţia informaţiilor clasificate.

Înalta Curte apreciază că recurentul-reclamant face o confuzie între certificatul de securitate şi autorizaţia de acces la informaţii clasificate, rezultând în mod evident din conţinutul ordinului MAI nr. S/353/2002 că DGPI emite doar un aviz de securitate în cazul autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, şi nu autorizaţia în sine. Pe de altă parte, chestiunea emiterii certificatului de securitate vizează funcţionarul de securitate sau salariatul din structura de securitate şi, în niciun caz, situaţia recurentului-reclamant, căruia nu i-a mai fost acordată autorizaţia de acces la informaţii clasificate, astfel încât criticile recurentului sub acest aspect sunt nefondate.

În plus, instanţa de control judiciar mai reţine că avizul emis de către autoritatea desemnată de securitate este un aviz conform aspect, ce reiese din prevederile art. 141 alin. (4) din Anexa la H.G. nr. 585/2002, potrivit cărora:

"în funcţie de avizul comunicat de autoritatea desemnată, ORNISS va aproba eliberarea certificatului de securitate sau autorizaţiei de acces şi va încunoştinţa oficial conducătorul unităţii".

Nefondate sunt şi alegaţiile recurentului-reclamant cum că, în mod eronat, instanţa de fond a interpretat faptul că acestuia i s-a retras autorizaţia de acces la informaţii clasificate, retragere care are loc în alte situaţii expres prevăzute de H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, respectiv art. 175. În susţinerea acestei critici, recurentul a învederat că, în perioada 01.05.2020-23.12.2019, şi-a desfăşurat activitatea profesională fără a deţine o autorizaţie de acces la informaţii clasificate de niciun fel, iar buna desfăşurare a activităţii Centrului Regional de Proceduri şi Cazare pentru Solicitanţii de Azil Galaţi (Centrul) nu a fost împietată în niciun fel, sarcinile şi atribuţiile pe linia informaţiilor clasificate fiind delegate către Directorul adjunct care îndeplineşte şi atribuţiile pe linia informaţiilor clasificate fiind delegate către Directorul adjunct care îndeplineşte şi atribuţiile funcţionarului de Securitate.

Înalta Curte reţine că aceste critici nu pot fi primite, atâta timp cât exercitarea funcţiei de Director Centru Regional de Cazare şi Proceduri de Azil presupune accesul la informaţii clasificate secrete de stat, astfel cum sunt definite în art. 15 şi 17 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, fiind o condiţie imperativă.

Cât priveşte criticile aduse respingerii cererii de declasificare a adresei nr. x/9 12 2019, Înalta Curte constată că sunt nefondate. Astfel, potrivit Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002, informaţiile clasificate se declasifică doar dacă este incidentă una dintre situaţiile prevăzute expres şi limitativ de art. 20 alin. (1) al Anexei la H.G. nr. 585/2002, anume dacă:

"a) termenul de clasificare a expirat; b) dezvăluirea informaţiilor nu mai poate prejudicia siguranţa naţională, apărarea ţării, ordinea publică, ori interesele persoanelor de drept public sau privat deţinătoare; c) a fost atribuit de o persoană neîmputernicită prin lege".

Totodată, acelaşi articol prevede faptul că declasificarea sau trecerea la un alt nivel de secretizare a informaţiilor secrete de stat se realizează de împuterniciţi sau funcţionarii superiori abilitaţi prin lege să atribuie niveluri de secretizare, cu avizul prealabil al instituţiilor care coordonează activitatea şi controlul măsurilor privitoare la protecţia informaţiilor clasificate, potrivit competenţelor materiale.

În acest sens, emitenţii documentelor secrete de stat vor evalua periodic necesitatea menţinerii în nivelurile de secretizare acordate anterior şi vor prezenta împuterniciţilor şi funcţionarilor superiori abilitaţi prin lege să atribuie niveluri de secretizare, propuneri în consecinţă.

Standardele naţionale privind protecţia informaţiilor clasificate se aplică în mod corespunzător şi informaţiilor secrete de serviciu în ceea ce priveşte clasificarea, declasificarea şi măsurile minime de protecţie, conform art. 1 din H.G. nr. 781/2002 privind protecţia informaţiilor secrete de serviciu, cu modificările şi completările ulterioare.

Aşa cum în mod judicios a reţinut şi judecătorul fondului, instanţa de control judiciar constată că recurentul nu a făcut dovadă că în speţă ne regăsim în unul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 20 din H.G. nr. 585/2002 şi nici nu s-a făcut dovada faptului că atribuirea nivelurilor de clasificare cuvenit fiecărui document ar fi fost făcută cu încălcarea dispoziţiilor legii ori în mod abuziv.

În fine, nu poate fi reţinută nici solicitarea recurentului-reclamant privind obligarea de a i se comunica motivele care au stat la baza luării deciziei de neacordare a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, întrucât comunicarea avizului de specialitate acordat de Autoritatea Desemnată de Specialitate, respectiv a deciziei de acordare/retragere a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate se face potrivit procedurii reglementate în Anexa la H.G. nr. 585/2002 şi doar de către destinatarii prevăzuţi de actul normativ indicat, nicăieri în lege nefiind prevăzută comunicarea actelor în cauză către persoana supusă verificărilor sau informarea acesteia cu privire la rezultatul verificărilor.

Această abordare este în acord cu ansamblul reglementărilor în materia protecţiei informaţiilor clasificate care nu conferă persoanei fizice un drept personal de acces la informaţii clasificate şi nici nu îi recunoaşte acesteia un interes legitim de a le accesa, autorizarea accesului la informaţii clasificate fiind circumstanţiată exclusiv necesităţii îndeplinirii atribuţiilor de serviciu.

Aşa fiind, în mod corect, prima instanţă a reţinut că accesul la informaţii clasificate nu este un drept recunoscut de lege oricărei persoane fizice, ci un drept al persoanei juridice deţinătoare de astfel de informaţii de a permite sau nu accesul la acestea, în condiţiile şi cu respectarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 182/2002.

De asemenea, instanţa de control judiciar subliniază faptul că la momentul iniţierii procedurii autorizării privind accesul la informaţii clasificate, recurentul-reclamant a completat şi semnat declaraţiile cuprinse în finalul formularelor prevăzute la Anexa nr. 15 şi Anexa nr. 16 din H.G. nr. 585/2002, luând astfel cunoştinţă şi acceptând cerinţele procedurii de verificare şi avizare.

În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte reţine că, în mod corect, prima instanţă a apreciat că nu poate fi primită nici cererea de despăgubiri formulată în cauză, nefiind dovedite motive de nelegalitate ale actului administrativ atacat de natură să justifice admiterea pretenţiilor.

Cu privire la invocarea de către recurentul-reclamant a nerespectării dreptului la apărare prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Corneschi contra României, Înalta Curte reţine că împrejurările din prezenta cauză sunt diferite de cele din cauza Corneschi împotriva României, întrucât toate documentele clasificate care justifică motivat măsura de avizare negativă accesului recurentului la informaţii clasificate secrete de stat au fost depuse la Compartimentul cu documente clasificate al Tribunalului Vrancea şi al Curţii de Apel Galaţi în cadrul dosarului nr. x/2020, precum şi în cadrul prezentului dosar, pentru ca instanţa de judecată să poată stabili temeinicia deciziei de retragere a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate. Admisibilitatea unui probatoriu clasificat nu reprezintă o încălcare a dreptului constituţional la apărare sau a dreptului la un proces echitabil, atâta timp cât documentele în cauză pot fi analizate de către instanţa de judecată, care poate aprecia cu privire la legalitatea şi temeinicia acestora, acest aspect fiind afirmat şi reiterat în jurisprudenţa instanţelor naţionale şi a celor europene.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 127/2021 din 16 iunie 2021 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.