Whether a judicial error in framing a reference for a preliminary ruling constitutes "grave negligence" for disciplinary sanctions

Şedinţa publică din data de 12 mai 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 07.11.2019, cu numărul x/2019, reclamanta Unitatea de Cult Parohia Ortodoxă Ulma, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii - Inspecţia Judiciară, A. - în calitate de judecător în cadrul Trbunalului Suceava şi B. - în calitate de judecător în cadrul Trbunalului Suceava, a solicitat obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii - Inspecţia Judiciară la îndeplinirea obligaţiei de efectuare a verificărilor prealabile prevăzute de Legea nr. 317/2004 şi la emiterea unui răspuns la plângerea formulată şi depusă de reclamantă la data de 17.09.2019, sub sancţiunea obligării pârâtului la plata de penalităţi pentru fiecare zi de întârziere, stabilite de instanţa de contencios administrativ în temeiul dispoziţiilor art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

1.2. Reclamanta Unitatea de Cult Parohia Ortodoxă Ulma a formulat cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat următoarele:

- admiterea contestaţiei formulate împotriva Rezoluţiei emise în dosarul nr. x şi, în consecinţă:

1. desfiinţarea Rezoluţiei din data de 19.12.2019, emise în dosarul nr. x de Inspectorul Şef al Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi a Rezoluţiei de clasare nr. 3506/A/14.10.2019, emisă în dosarul nr. x ["Rezoluţia nr. 3506");

2. restituirea cauzei Inspecţiei Judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii şi obligarea acestei din urmă instituţii la completarea verificărilor;

3. obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

1.3. Reclamanta Unitatea de Cult Parohia Ortodoxă Ulma a formulat cerere completatoare a cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat următoarele:

(i) introducerea în cauză, în calitate de pârâte, a doamnelor magistrat A. şi B., din cadrul Tribunalului Suceava, secţia I civilă, completul CN5A, în concordanţă cu practica generală a instanţelor judecătoreşti în acest sens;

(ii) obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

1.4. Petentele Unitatea de Cult Parohia Sfinţii Arhangheli Gura Humorului, Unitatea de Cult Parohia Mironu, Unitatea de Cult Parohia Florinta - Filia Vîlcele, Unitatea de Cult Parohia Paltinoasa II, Unitatea de Cult Parohia Corocăieşti, Unitatea de Cult Parohia Sasca Mare - Filia Paiseni, Unitatea de Cult Sf. Nicolae Moisa - Filia Sacuta, Unitatea de Cult Parohia Unceşti, Unitatea de Cult Parohia Parteştii de Jos I, Unitatea de Cult Parohia Varatec, Unitatea de Cult Schitul Sălaş, Unitatea de Cult Parohia Volovat, Unitatea de Cult Parohia Marginea I, Unitatea de Cult Parohia Costisa, Unitatea de Cult Parohia Sadau-Filia Cununschi, Unitatea de Cult Parohia Arbore II, Unitatea de Cult Parohia Pogorărea Sfântului Duh, Unitatea de Cult Parohia Pogorirea Sfântului Duh au formulat cerere de intervenţie în interesul reclamantei, prin care au solicitat următoarele:

- admiterea contestaţiei împotriva Rezoluţiei din 19.12.2019 a Inspectorului Şef al Inspecţiei Judiciare şi a Rezoluţiei de clasare nr. 3506/A/14.10.2019, emise în dosarul nr. x, şi desfiinţarea celor două rezoluţii;

- trimiterea cauzei Inspecţiei Judiciare pentru completarea verificărilor necesare atragerii răspunderii disciplinare a doamnelor judecător pârâte, membri ai completului de judecată CN5A din cadrul Tribunalului Suceava, secţia I civilă.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1407 din 15 decembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

- a respins cererile de intervenţie accesorie formulate de petenţii Unitatea de Cult Parohia Sfinţii Arhangheli Gura Humorului, Unitatea de Cult Parohia Mironu, Unitatea de Cult Parohia Florinta - Filia Vîlcele, Unitatea de Cult Parohia Paltinoasa II, Unitatea de Cult Parohia Corocăieşti, Unitatea de Cult Parohia Sasca Mare - Filia Paiseni, Unitatea de Cult Sf. Nicolae Moisa - Filia Sacuta, Unitatea de Cult Parohia Unceşti, Unitatea de Cult Parohia Parteştii de Jos I, Unitatea de Cult Parohia Varatec, Unitatea de Cult Schitul Sălaş, Unitatea de Cult Parohia Volovat, Unitatea de Cult Parohia Marginea I, Unitatea de Cult Parohia Costisa, Unitatea de Cult Parohia Sadau - Filia Cununschi, Unitatea de Cult Parohia Arbore II, Unitatea de Cult Parohia Pogorărea Sfântului Duh, Unitatea de Cult Parohia Pogorirea Sfântului Duh, ca inadmisibile;

- a respins acţiunea, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta Unitatea de Cult Parohia Ortodoxă Ulma, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii - Inspecţia Judiciară, A. - în calitate de judecător în cadrul Tribunalului Suceava şi B. - în calitate de judecător în cadrul Tribunalului Suceava, ca neîntemeiată.

3. Căile de atac exercitate în cauză

3.1. Împotriva hotărârii instanţei de fond a formulat recurs reclamanta Unitatea de Cult Parohia Ortodoxă Ulma, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, şi cu obligarea intimaţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, recurenta arată că hotărârea instanţei de fond este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 99 lit. t), raportat la art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, instanţa reţinând în mod eronat neîntrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare.

În acest sens, arată recurenta că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, reţinând în mod eronat că nu ar fi fost dovedită abaterea disciplinară săvârşită de cei doi magistraţi.

Recurenta critică faptul că instanţa de judecată în mod nelegal a apreciat că în prezenta cauză nu s-au probat aspectele semnalate de către unitatea de cult cu privire la întrunirea condiţiilor privind angajarea răspunderii disciplinare a celor două doamne magistrat, respectiv nu s-a făcut dovada intenţiei celor două doamne judecător de a produce vreun prejudiciu părţilor din dosar, aspectele semnalate în speţă vizând, în realitate, modalitatea concretă de soluţionare a cauzei şi temeinicia soluţiei, ceea ce constituie atributul exclusiv al instanţei de control judiciar, neputând fi cenzurate în context disciplinar.

În privinţa incidenţei dispoziţiilor prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, recurenta a arătat că cele două doamne judecător au dat dovadă de gravă neglijenţă în exercitarea funcţiei, întrucât au sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sesizare care s-a dovedit a fi inadmisibilă; în considerentele încheierii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi-au exprimat părerea cu privire la pricina dedusă judecăţii, antepronunţându-se cu privire la soluţia pe care urmau să o dea în dosarul nr. x/2017, dat fiind faptul că şi-au exprimat punctul de vedere cu privire la problemele de drept ce au format obiectul sesizării instanţei supreme, pornind de la premise concrete ale cauzei în cadrul căreia a avut loc sesizarea.

Subliniază recurenta că încălcarea obligaţiilor profesionale de către judecători în raporturile cu justiţiabilii constituie, în condiţiile actului normativ citat, abateri disciplinare, circumstanţiate de art. 99 din Legea nr. 303/2004, dintre acestea în speţă fiind incidente următoarele prevederi:

"t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă".

Semnificaţia noţiunilor de rea-credinţă şi gravă neglijenţă este definită de dispoziţiile art. 991 din Legea nr. 303/2004 astfel:

"(1) Există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane. (2) Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Aşa fiind, din perspectiva textului legal, instanţa de fond în mod nelegal a reţinut că nu au fost probate elementele constitutive ale acestei abateri, în condiţiile în care abaterea disciplinară de care au dat dovadă magistraţii reiese tocmai din conduita adoptată de către doamnele judecător şi din neglijenţa gravă cu care au acţionat.

În ceea ce priveşte grava neglijenţă, din cuprinsul dispoziţiilor art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, rezultă că "există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

În opinia recurentei, elementul material al laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de textul mai sus indicat este evidenţiat tocmai de încălcarea dispoziţiilor art. 520 alin. (1) teza finală C. proc. civ. de către cele două doamne magistrat la momentul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Arată recurenta că, în privinţa acestui aspect, încălcarea dispoziţiilor procedurale rezidă din conduita completului de judecată, care nu s-a limitat la un punct de vedere general valabil, dat in abstracto, ci a furnizat o interpretare in concreto, pornind de la particularităţile cauzei deduse judecăţii.

În privinţa elementului laturii subiective, arată că hotărârea recurată este nelegală întrucât instanţa de fond a reţinut în mod eronat neîndeplinirea condiţiilor pentru atragerea răspunderii disciplinare, având în vedere lipsa intenţiei. Or, în privinţa formei de vinovăţie ce caracterizează abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, aceasta nu se limitează doar la intenţie, ci poate fi săvârşită şi din gravă neglijenţă (sub forma culpei).

Apreciază că cele două doamne magistrat s-au antepronunţat la momentul sesizării Înaltei Curţi în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

În concluzie, arată că două instanţe ierarhic superioare, respectiv Înalta Curte - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi, ulterior, Curtea de Apel Suceava, care prin Decizia nr. 228/2020 a admis recursul unităţii de cult împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare, au apreciat că din argumentele prezentate rezultă lipsa de imparţialitate de care au dat dovadă cei doi judecători.

În opinia recurentei, ceea ce a reţinut instanţa de fond sub aspectul nedovedirii elementelor caracteristice lipsei de onestitate în exercitarea profesiei, respectiv a lipsei de imparţialitate a doamnelor magistrat este eronat şi reprezintă o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, impunându-se înlăturarea acestor considerente.

Subliniază recurenta că neglijenţa profesională comisă de către magistraţi prin conduita adoptată este una evidentă, aceştia ignorând complet dispoziţiile legale incidente în materie, respectiv art. 520 C. proc. civ. şi, prin urmare, aspectele reţinute de instanţa de fond în hotărârea recurată sunt eronate.

Se mai arată în motivele de recurs că hotărârea recurată este nelegală întrucât, contrar opiniei instanţei de fond, recurenta a solicitat efectuarea cercetării disciplinare ce a avut ca obiect exclusiv conduita magistraţilor pârâţi în raport cu abaterea disciplinară semnalată şi nu analiza legalităţii sau temeiniciei soluţiei pronunţate de Curtea de apel ori instituirea vreunui control asupra hotărârii judecătoreşti, aspect care excede controlului disciplinar.

3.2. Împotriva aceleiaşi sentinţe au formulat cereri de recurs şi intervenientele Unitatea de Cult Parohia Drăgoieşti, Unitatea de Cult - Filia Mereşti (Giurgeşti), Unitatea de Cult Mănăstirea Sf. Vasile Cel Mare Schitul Moldova Suliţa, Unitatea de Cult Parohia "Adormirea Maicii Domnului" Dumbravita - Filia Vadu Moldoveni II, Unitatea de Cult Parohia "Adormirea Maicii Domnului" Nigoteşti - Filia Movileni, Unitatea de Cult Parohia "Sf. Dumitru" Cornu Luncii, Unitatea de Cult Parohia "Sf. Treime" Rotopăneşti, Unitatea de Cult Parohia "Sf.

Nicolae" Cotu Băii, Unitatea de Cult Parohia "Sfinţii Voievozi" Râşca, Unitatea de Cult Parohia Adormirea Maicii Domnului Moldoviţa - Filia Raşca, Unitatea de Cult Parohia Băneşti, Unitatea de Cult Parohia Bărăşti, Unitatea de Cult Parohia Cajvana II, Unitatea de Cult Parohia Capu Câmpului II, Unitatea de Cult Parohia Dealu - Filia Buda, Unitatea de Cult Parohia Doroteia - Filia Plutoniţa, Unitatea de Cult Parohia Giurgeşti, Unitatea de Cult Parohia Hânţeşti, Unitatea de Cult Parohia Hreatca, Unitatea de Cult Parohia Ilişeşti, Unitatea de Cult Parohia Ioneasa - Filia Ruşi, Unitatea de Cult Parohia Moara Carp - Filia Moara Nica (Bulai), Unitatea de Cult Parohia Moldova Suliţa, Unitatea de Cult Parohia Petru Rareş, Unitatea de Cult Parohia Pogorărea Sfântului Duh Vicovu de Jos, Unitatea de Cult Parohia Preuteşti, Unitatea de Cult Parohia Sasca Mare - Filia Sinca, Unitatea de Cult Parohia Şerbăneşti, Unitatea de Cult Parohia Sf.

Apostoli Iţcani II, Unitatea de Cult Parohia Sf. Apostoli Petru şi C., Unitatea de Cult Parohia Sf. Mercurie şi D., Unitatea de Cult Parohia Sfinţii Arhangheli Mihail şi E., Unitatea de Cult Parohia Siliştea Liteni, Unitatea de Cult Parohia Slătioara, Unitatea de Cult Parohia Slobozia, Unitatea de Cult Parohia Spătăreşti, Unitatea de Cult Parohia Todireşti, Unitatea de Cult Parohia Unceşti, Unitatea de Cult Parohia Vama I, Unitatea de Cult Schitul Mănăstioara, Unitatea de Cult Mănăstirea "Acoperământul Maicii Domnului" Secrieş (Schitul "Sfântul Ilie" Moldoviţa), Unitatea de Cult Parohia Neagra Şarului şi Unitatea de Cult Parohia Pogorirea Sfântului Duh Rădăuţi, întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând, în esenţă, admiterea recursurilor declarate de intervenienţi şi, în consecinţă, încuviinţarea în principiu a cererilor de intervenţie accesorie formulate de aceştia, iar, pe fondul cauzei, admiterea recursului formulat de reclamanta Unitatea de Cult Parohia Ortodoxă Ulma, modificarea în tot a sentinţei atacate şi admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursurilor declarate se arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 61, coroborat cu art. 63 C. proc. civ., având în vedere că petentele justifică un interes în prezenta cauză; respingerea cererilor de intervenţie ca inadmisibile se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În opinia recurentelor, analiza pur formală a cererilor de intervenţie a condus la pronunţarea unei soluţii nelegale şi netemeinice din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi anume în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material privind interesul unităţilor de cult de a interveni în prezenta cauză.

Pe fondul cauzei, recurentele arată că cererea de chemare în judecată este întemeiată, astfel că se impune admiterea recursului reclamantei, desfiinţarea rezoluţiei Inspectorului-şef, de respingere a plângerii împotriva rezoluţiei de clasare, precum şi a rezoluţiei de clasare, ca nelegale, cu efectul trimiterii cauzei Inspecţiei Judiciare în vederea continuării verificărilor.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatele-pârâte A. şi B. au formulat întâmpinări, solicitând, în esenţă, respingerea recursului declarat de reclamantă, invocând în principal excepţia nemotivării acestuia, iar pe fond solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală, precum şi respingerea recursurilor declarate de interveniente, ca nefondate.

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursurilor formulate ca nefondate şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând criticile invocate în recursurile declarate, raportat la sentinţa atacată şi la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată şi reţine cele ce succed:

În fapt, prin sesizarea înregistrată în data de 20.09.2019 la Inspecţia Judiciară - Direcţia de inspecţie pentru judecători, sub nr. x, petenta Unitatea de Cult Parohia Ortodoxă Ulma a formulat critici privind modul de instrumentare şi de soluţionare a dosarului nr. x/2017 de către judecătorii Tribunalului Suceava, respectiv de către pârâtele A. şi B..

În susţinerea sesizării, petenta a arătat că, potrivit încheierilor de şedinţă din 29.01.2019 şi 08.02.2019, completul de judecată compus din cei doi judecători a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la dezlegarea unei chestiuni de drept, ceea ce, în opinia sa, constituie abatere disciplinară, întrucât solicitarea era nelegală. De asemenea, petenta a arătat că instanţa, în exprimarea punctului de vedere asupra chestiunii de drept cu care a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în loc să arate imparţialitate şi să prezinte în abstract argumente cu privire la interpretarea dispoziţiilor de drept, a desfiinţat pe rând fiecare din motivele de apel formulate de petentă.

Lucrarea a fost soluţionată în data de 14 octombrie 2019 de către inspectorul judiciar desemnat în condiţiile art. 14 alin. (1) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie, aprobat prin Ordinul Inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. 136 din 11 decembrie 2018, sesizarea fiind clasată prin Rezoluţia nr. 3506/A, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată şi modificată, întrucât din verificările efectuate nu au fost evidenţiate indicii de săvârşire a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t), raportat la art. 991 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată.

Împotriva măsurii dispuse, petenta a formulat plângere, în cuprinsul căreia a reiterat o parte din nemulţumirile exprimate în cuprinsul sesizării iniţiale.

Plângerea sa a fost respinsă de Inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare prin Rezoluţia nr. x din data de 19 decembrie 2019, constatându-se că rezoluţia contestată este motivată, cuprinzând argumentele de fapt şi de drept care au stat la baza măsurii de clasare luate, fiind dispusă cu respectarea condiţiilor legale speciale în materie şi a Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară.

În prezenta cauză, reclamanta a contestat rezoluţia şi a solicitat dispunerea continuării verificărilor, fiind nemulţumită de felul în care a fost motivată încheierea de şedinţă din 08.02.2019 şi a fost instrumentat şi soluţionat dosarul nr. x/2017, apreciind că magistraţii au dat dovadă de gravă neglijenţă în exercitarea funcţiei, sesizând Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sesizare care s-a dovedit a fi inadmisibilă, şi exprimându-şi părerea (în considerentele încheierii de sesizare a Înaltei Curţi) cu privire la pricina dedusă judecăţii şi antepronunţându-se în legătură cu aspecte ce reprezentau dezlegări ale fondului cauzei.

Instanţa de fond a respins cererile de intervenţie formulate în cauză, ca inadmisibile, şi a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată, reţinând că soluţia administrativă de clasare a sesizării, dispusă prin rezoluţia Inspecţiei Judiciare din data de 14.10.2019 şi menţinută de Inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare prin Rezoluţia nr. x din data de 19 decembrie 2019, este legală.

Împotriva soluţiei pronunţate de instanţa de fond au fost formulate căile de atac supuse analizei de faţă.

II.1.1. Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., excepţia netimbrării, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, drept pentru care o va admite şi va anula recursurile declarate de recurentele - interveniente Unitatea de Cult Mănăstirea "Acoperământul Maicii Domnului" Secrieş (Schitul "Sfântul Ilie" Moldoviţa), Unitatea de Cult Parohia Neagra Şarului şi Unitatea de Cult Parohia Pogorirea Sfântului Duh Rădăuţi, ca netimbrate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Conform art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013:

"Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1 - 7 din C. proc. civ.."

Potrivit art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013:

"(2) Se taxează cu 50 RON cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătoreşti:

a) hotărârile prin care s-a respins cererea ca prematură, inadmisibilă, prescrisă sau pentru autoritate de lucru judecat;"

În prezenta cauză, prin citaţiile emise şi comunicate la data de 15.12.2022, s-a pus în vedere celor trei recurente-interveniente să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 ron.

Recurentele nu au depus dovada achitării taxei de timbru în cuantumul datorat conform O.U.G. nr. 80/2013, aspect care primează în analiza regularităţii căii de atac exercitate.

Înalta Curte constată că, deşi recurentele Unitatea de Cult Mănăstirea "Acoperământul Maicii Domnului" Secrieş (Schitul "Sfântul Ilie" Moldoviţa), Unitatea de Cult Parohia Neagra Şarului şi Unitatea de Cult Parohia Pogorirea Sfântului Duh Rădăuţi au fost citate cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 RON, datorată conform art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, astfel cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare, respectiv din actele şi lucrările dosarului, acestea nu şi-au îndeplinit obligaţia legală aflată în sarcina lor.

Or, în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013:

"dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei", iar art. 32 din acelaşi act normativ prevede că "taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege".

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii.

Din analiza textelor de lege sus citate rezultă obligaţia recurentelor de a ataşa, la cererile formulate, dovada achitării taxelor judiciare de timbru în cuantumul datorat, acestea fiind citate cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 de RON.

Or, recurentele nu s-au conformat acestei obligaţii legale, nici la momentul depunerii cererilor de recurs, nici la solicitarea instanţei.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., cerinţa menţionată la alin. (2) al aceluiaşi articol este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 32 şi art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, coroborate cu art. 486 alin. (2) şi (3) şi art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune anularea, ca netimbrate, a recursurilor declarate de recurentele - interveniente Unitatea de Cult Mănăstirea "Acoperământul Maicii Domnului" Secrieş (Schitul "Sfântul Ilie" Moldoviţa), Unitatea de Cult Parohia Neagra Şarului şi Unitatea de Cult Parohia Pogorirea Sfântului Duh Rădăuţi.

II.1.2. În ceea ce priveşte recursurile formulate de petentele Unitatea de Cult Parohia Drăgoieşti, Unitatea de Cult-Filia Mereşti (Giurgeşti), Unitatea de Cult Mănăstirea Sf. Vasile Cel Mare Schitul Moldova Suliţa, Unitatea de Cult Parohia "Adormirea Maicii Domnului" Dumbravita - Filia Vadu Moldoveni II, Unitatea de Cult Parohia "Adormirea Maicii Domnului" Nigoteşti-Filia Movileni, Unitatea de Cult Parohia "Sf. Dumitru" Cornu Luncii, Unitatea de Cult Parohia "Sf. Treime" Rotopăneşti, Unitatea de Cult Parohia "Sf. Nicolae" Cotu Băii, Unitatea de Cult Parohia "Sfinţii Voievozi" Râşca, Unitatea de Cult Parohia Adormirea Maicii Domnului Moldoviţa-Filia Raşca, Unitatea de Cult Parohia Băneşti, Unitatea de Cult Parohia Bărăşti, Unitatea de Cult Parohia Cajvana II, Unitatea de Cult Parohia Capu Câmpului, Unitatea de Cult Parohia Dealu-Filia Buda, Unitatea de Cult Parohia Doroteia-Filia Plutoniţa, Unitatea de Cult Parohia Giurgeşti, Unitatea de Cult Parohia Hânţeşti, Unitatea de Cult Parohia Hreatca, Unitatea de Cult Parohia Ilişeşti, Unitatea de Cult Parohia Ioneasa-Filia Ruşi, Unitatea de Cult Parohia Moara Carp-Filia Moara Nica(Bulai), Unitatea de Cult Parohia Moldova Suliţa, Unitatea de Cult Parohia Petru Rareş, Unitatea de Cult Parohia Pogorărea Sfântului Duh Vicovu de Jos, Unitatea de Cult Parohia Preuteşti, Unitatea de Cult Parohia Sasca Mare-Filia Sinca, Unitatea de Cult Parohia Şerbăneşti, Unitatea de Cult Parohia Sf. Apostoli Iţcani II, Unitatea De Cult Parohia Sf. Apostoli Petru şi C., Unitatea de Cult Parohia Sf. Mercurie şi D., Unitatea de Cult Parohia Sfinţii Arhangheli Mihail şi E., Unitatea de Cult Parohia Siliştea Liteni, Unitatea de Cult Parohia Slătioara, Unitatea de Cult Parohia Slobozia, Unitatea de Cult Parohia Spătăreşti, Unitatea de Cult Parohia Todireşti, Unitatea de Cult Parohia Unceşti, Unitatea de Cult Parohia Vama I, Unitatea de Cult Schitul Mănăstioara, Înalta Curte constată că sunt nefondate.

În motivarea recursurilor declarate se arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 61, coroborat cu art. 63 C. proc. civ., având în vedere că petentele justifică un interes în prezenta cauză, astfel că respingerea cererilor de intervenţie ca inadmisibile se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În opinia recurentelor, analiza pur formală a cererilor de intervenţie a condus la pronunţarea unei soluţii nelegale şi netemeinice din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi anume în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material privind interesul unităţilor de cult de a interveni în prezenta cauză.

Examinând sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de recurente sunt nefondate.

Criticile formulate, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt nefondate, sentinţa pronunţată în cauză fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă, la circumstanţele de fapt ale litigiului, a normelor de drept procesual incidente, respectiv a prevederilor art. 61 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"(1) Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare. (…)

(3) Intervenţia este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi".

Înalta Curte apreciază că în cazul intervenţiei accesorii, terţul intervenient trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu. Chiar dacă nu pretinde un drept propriu, terţul trebuie să urmărească obţinerea unui interes pentru sine, iar nu numai pentru partea a cărei poziţie o susţine, deoarece activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes legitim încălcat.

Literatura de specialitate şi practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acţiunii, ci şi pe tot parcursul soluţionării unei cauze.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut şi actual.

În acest sens, potrivit dispoziţiilor art. 33 C. proc. civ.:

"Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara."

Alături de afirmarea unui drept, capacitatea procesuală şi calitatea procesuală, una dintre condiţiile cumulative de exerciţiu ale acţiunii civile este existenţa unui interes în promovarea cererii de chemare în judecată.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că atât în cadrul cererilor adresate în etapa judecării cauzei în faţa Curţii de Apel Bucureşti, cât şi prin memoriile de recurs cu care au învestit Înalta Curte, recurentele nu au probat interesul în formularea cererii şi necesitatea sprijinirii apărării reclamantei.

În analiza interesului, în raport de dispoziţiile art. 33 din C. proc. civ., instanţa trebuie să se raporteze la raportul juridic dedus judecăţii, raport juridic născut între pârâţii A., B. şi Consiliul Superior al Magistraturii - Inspecţia Judiciară şi reclamanta Unitatea de Cult Parohia Ortodoxă Ulma.

Deşi natura juridică a intervenţiei accesorie este de apărare, totuşi trebuie reţinut că terţul nu devine un simplu apărător al părţii în favoarea căreia a intervenit. Acesta trebuie să justifice interesul său propriu, determinat, legitim născut şi actual în participarea la judecata procesului.

Curtea de apel a constatat în mod corect că nici unul dintre petenţii care au formulat cerere de intervenţie accesorie nu a fost parte, alături de reclamantă, în dosarul civil nr. x/2017, instrumentat de judecătorii împotriva cărora reclamanta a formulat plângere disciplinară.

Faţă de această situaţie de fapt, Curtea a apreciat că, deşi petenţii sunt reclamanţi în dosare civile cu obiect şi cauză similare cu cele ale dosarului civil nr. x/2017, nici unul dintre petenţii intervenienţi nu a făcut dovada interesului intervenţiei în prezentul dosar, conform art. 33 C. proc. civ.

În pronunţarea soluţiei recurate, Curtea de apel a avut în vedere faptul că practica judiciară nu este izvor de drept, iar petenţii intervenienţi nu pot susţine cu temei că au fost în vreun mod afectaţi de raţionamentul logico-juridic expus de judecători în hotărârile pronunţate în dosarul civil nr. x/2017

S-a reţinut în mod corect în considerentele sentinţei recurate că eventuala sancţionare disciplinară a magistraţilor care au pronunţat o încheiere în dosarul civil nr. x/2017, pentru o presupusă abatere disciplinară săvârşită în legătură cu motivarea considerentelor acelei încheieri, nu ar putea avea nici o înrâurire asupra soluţiilor ce au fost pronunţate sau urmează a fi pronunţate în litigiile în care petenţii au calitatea de reclamanţi.

În consecinţă, apreciind că petenţii nu au dovedit un interes determinat, legitim, personal, născut şi actual pentru a interveni în prezentul litigiu în sprijinirea apărării reclamantei, nefiind deci întrunite condiţiile impuse de art. 61 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Curtea a respins cererile de intervenţie accesorie formulate în prezentul dosar, ca inadmisibile.

Prin urmare, instanţa de control judiciar apreciază că instanţa de fond în mod corect a reţinut că, faţă de obiectul cererii, petentele nu justifică niciun interes propriu, drepturile acestora nefiind în niciun fel afectate prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză şi, pe cale de consecinţă, prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale mai sus amintite, atunci când a reţinut lipsa interesului petentelor de a interveni în proces.

Constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică în ceea ce priveşte soluţia dată cererilor de intervenţie formulate în cauză şi că nu există motive care să atragă casarea acesteia sub acest aspect, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile petentelor ca nefondate.

II.1.3. În ceea ce priveşte recursul formulat de recurenta-reclamantă Unitatea de Cult Parohia Ortodoxă Ulma, Înalta Curte constată că este nefondat.

Recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că ceea ce critică recurenta-reclamantă prin recursul de faţă este faptul că hotărârea instanţei de fond este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 99 lit. t), raportat la art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, instanţa de fond reţinând în mod eronat neîntrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare.

Recurenta critică faptul că instanţa de judecată în mod nelegal a apreciat că în prezenta cauză nu s-au probat aspectele semnalate de către unitatea de cult reclamantă cu privire la întrunirea condiţiilor privind angajarea răspunderii disciplinare a celor două doamne magistrat, respectiv nu s-a făcut dovada intenţiei celor două doamne judecător de a produce vreun prejudiciu părţilor din dosar, aspectele semnalate în speţă vizând, în realitate, modalitatea concretă de soluţionare a cauzei şi temeinicia soluţiei, ceea ce constituie atributul exclusiv al instanţei de control judiciar, neputând fi cenzurate în context disciplinar.

În opinia recurentei, ceea ce a reţinut instanţa de fond sub aspectul nedovedirii elementelor caracteristice lipsei de onestitate în exercitarea profesiei, respectiv a lipsei de imparţialitate a doamnelor magistrat, este eronat şi reprezintă o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, impunându-se înlăturarea acestor considerente.

Înalta Curte apreciază ca fiind nefondate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cu referire la interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Cu caracter preliminar, se constată că recurenta a sesizat organul de inspecţie judiciară pentru cercetarea unor acte materiale ce, conform sesizării formulate, ar intra în conţinutul abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Conform prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.

Potrivit art. 991 din Legea nr. 303/2004:

"(1) Există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane. (2) Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Prin Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012 a Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional a statuat cu privire la art. 99 lit. t) şi art. 991 din Legea nr. 303/2004 că acestea:

"nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătoreşti, ci sancţionează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunţă sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege"; "nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti."

De asemenea, relevante sunt şi considerentele extrase din cuprinsul Deciziei nr. 96/2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2016 şi referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 99 lit. t) teza a II-a, coroborat cu art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004:

"(i) Din punctul de vedere al laturii obiective, poate intra în sfera răspunderii disciplinare adoptarea unei decizii în afara oricăror prevederi procesuale sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată şi de bună-credinţă) nu poate găsi o justificare, astfel că pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greşeli care au un caracter evident, neîndoielnic, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale; (ii) prin folosirea sintagmei "gravă neglijenţă", legiuitorul a stabilit gradul culpei ca fiind cel al culpei lata. Prin urmare, pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greşeli care au un caracter evident, neîndoielnic şi cărora le lipseşte orice justificare, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale. În concluzie, pentru angajarea răspunderii disciplinare în temeiul dispoziţiilor menţionate, probatoriul administrat trebuie să reflecte îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: (i) încălcarea de către magistrat, în exercitarea funcţiei, din culpă, a dispoziţiilor legale; (ii) încălcarea dispoziţiilor legale să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicţie cu norma legală; (iii) această modalitate de exercitare a funcţiei să genereze consecinţe grave. Pentru a se reţine existenţa unei grave neglijenţe în sensul dispoziţiilor menţionate din Legea nr. 303/2004, se apreciază că încălcarea constatată este necesar să vizeze o normă imperativă onerativă/prohibitivă, întrucât nu se poate reţine caracterul evident, neîndoielnic şi nescuzabil în privinţa unei norme dispozitive permisive/supletive."

Recurenta invocă interpretarea şi aplicarea greşită de către instanţa de fond a prevederilor art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, arătând că în cauză, judecătorii reclamaţi şi-au exercitat funcţia cu gravă neglijenţă, încălcând prevederile art. 520 alin. (1) teza finală C. proc. civ., în contextul în care, sesizând Înalta Curte în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sesizare care s-a dovedit a fi inadmisibilă, aceştia şi-au exprimat punctul de vedere cu privire la chestiunile de drept ce au format obiectul sesizării, pornind de la particularităţile cauzei deduse judecăţii, antepronunţându-se practic asupra unor aspecte ce reprezentau dezlegări ale fondului cauzei.

Înalta Curte apreciază că argumentaţia prezentată de recurentă nu poate, în sine, susţine concluzia unei grave neglijenţe, câtă vreme trebuie avută în vedere distincţia dintre culpa levissima şi culpa lata, respectiv delimitarea dintre diligenţă şi neglijenţă, iar în cauza de faţă, dincolo de aspectele privind neîncadrarea faptelor în parametrii elementului material al laturii obiective a abaterii, nu se poate reţine un nivel de gravitate de natură a genera atragerea abaterii disciplinare, neexistând, de altfel, indicii că prin faptele clamate judecătorii ar fi urmărit sau acceptat posibilitatea producerii unei vătămări recurentei.

Prin sentinţa recurată, Curtea de apel a constatat că inspectorul judiciar a apreciat corect că modul de soluţionare a dosarului nr. x/2017, respectiv pronunţarea şi motivarea încheierii din 08.02.2019, pronunţată în dosarul civil nr. x/2017, nu sunt susceptibile de analiză în procedura verificării administrative.

Astfel, Curtea a reţinut în mod corect că Inspecţia Judiciară nu exercită atribuţii de verificare a legalităţii şi temeiniciei hotărârilor judecătoreşti, neavând prerogative specifice controlului jurisdicţional, nefiind posibilă efectuarea unui control administrativ asupra legalităţii şi temeiniciei, modul de aplicare a normelor de drept material ori procesual neputând fi considerat o abatere de la îndatoririle de serviciu sau o faptă care să afecteze prestigiul justiţiei, întrucât atributul esenţial al activităţii de judecată îl reprezintă raţionamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situaţia de fapt.

Instanţa de fond a avut în vedere că interpretarea normelor de drept şi coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raţionamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operaţiune raţională şi logică de determinare a înţelesului şi conţinutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabileşte situaţia de fapt ce urmează să o încadreze în drept; în acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influenţă, presiune sau ameninţare, iar opinia pe care acesta şi-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac ordinare şi/sau extraordinare prevăzute de lege, nu şi în cadrul unei verificări disciplinare; a admite altfel înseamnă a nesocoti principiile constituţionale potrivit cărora judecătorul este independent, iar hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai controlului judiciar.

În opinia instanţei de fond, însuşită şi de instanţa de control judiciar, reaua-credinţă sau grava neglijenţă circumscrie sfera încălcării normelor de drept material sau procesual la acelea de o gravitate deosebită, care au consecinţe asupra valabilităţii actelor întocmite de magistrat, a duratei procedurilor, sau care produc o vătămare gravă a drepturilor şi intereselor părţilor.

Astfel, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speţă, astfel cum în mod corect a reţinut şi inspectorul judiciar în considerentele rezoluţiei contestate.

În considerentele sentinţei de fond s-a subliniat, în mod corect, că, sub aspectul laturii subiective, judecătorul care acţionează cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă realizează o distorsionare conştientă a dreptului, prin aplicarea greşită a legii, în mod voit, în scopul producerii unei vătămări sau acceptării producerii acesteia; spre deosebire de buna-credinţă, care presupune că magistratul acţionează cu grijă faţă de interesul public de înfăptuire a justiţiei, apără interesele legitime ale părţilor, îşi subordonează comportarea sa exigenţelor ce decurg din îndatoririle profesionale şi normele deontologice, reaua-credinţă presupune atât intenţia de a manipula legea în mod conştient, cât şi voinţa de a cauza o vătămare a intereselor uneia din părţi.

Pentru aceste considerente, instanţa de fond a reţinut în mod judicios că aceste elemente, caracteristice lipsei de onestitate în exercitarea profesiei, nu au fost probate în cauză, aspectele invocate constituindu-se în nemulţumiri subiective ale reclamantei faţă de soluţiile pronunţate în dosarul nr. x/2017, indicat în cuprinsul sesizării.

Cu toate că recurenta a susţinut că scopul formulării sesizării nu a fost ca inspecţia judiciară să cenzureze în vreun fel hotărârile pronunţate de completul de judecată, prin modul de structurare a argumentaţiei existenţa abaterii disciplinare se fundamentează pe o pretinsă incompatibilitate a judecătorilor reclamaţi, ce rezidă din modalitatea defectuoasă de formulare a sesizării adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în vădită contradicţie cu dispoziţiile art. 519-520 C. proc. civ., aspect confirmat prin soluţia de respingere a sesizării, ca inadmisibilă.

Deşi, aşa cum s-a statuat mai sus prin decizia Curţii Constituţionale, verificările ce pot fi efectuate de inspecţia judiciară în cadrul unei sesizări privind săvârşirea unei abateri disciplinare şi, implicit, verificările ce pot fi efectuate de instanţa de contencios, învestită cu analiza temeiniciei şi legalităţii actului emis de inspecţie, nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătoreşti, ci conduita judecătorului, limita dintre acestea două impune o minimă analiză a aspectelor invocate de recurentă.

Astfel, potrivit art. 519 C. proc. civ.:

"Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Potrivit art. 520 alin. (1) C. proc. civ.:

"Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor."

Prin încheierea din 08.02.2019, pronunţată în dosarul civil nr. x/2017 (în faza procesuală a apelului, desfăşurată la Tribunalul Suceava), completul de judecată compus din doamnele judecător A. şi B., pârâte în cauză, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, iar prin Decizia nr. 37/16.09.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă în dosarul civil nr. x/2017

Pârâtele A. şi B. au formulat cerere de abţinere de la soluţionarea dosarului civil nr. x/2017, arătând că prin încheierea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 08.02.2019 şi-au spus părerea asupra unor aspecte esenţiale pentru soluţionarea cauzei. Au mai arătat că, potrivit art. 519-520 C. proc. civ., aveau obligaţia procedurală de a-şi exprima punctul de vedere, fiind vorba de chestiuni de drept esenţiale de a căror lămurire depindea soluţionarea cauzei.

Totodată, reclamanta a formulat cerere de recuzare a pârâtelor, apreciind că acestea au încălcat prevederile art. 519 C. proc. civ. şi că sunt incidente prevederile art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13 C. proc. civ.

Prin încheierea nr. 451/10.12.2019, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul civil nr. x/2017, atât cererea de abţinere, cât şi cererea de recuzare au fost respinse ca nefondate, iar prin decizia civilă definitivă nr. 288/10.03.2020, pronunţată în acelaşi dosar, completul de judecată compus din doamnele judecător A. şi B. a respins apelul reclamantei ca nefondat.

Prin decizia civilă definitivă nr. 228/22 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă în dosarul civil nr. x/2017, a fost admis recursul declarat de petenta Unitatea de Cult Parohia Ortodoxă Ulma (reclamantă în prezenta cauză) împotriva încheierii nr. 451 din 10 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2017, a fost casată decizia civilă nr. 288 din 10 martie 2020 a Tribunalului Suceava şi a fost trimisă cauza spre rejudecare Tribunalului Suceava.

În cauza de faţă, în considerentele sentinţei recurate, Curtea de Apel a subliniat faptul că încheierea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu este supusă niciunei căi de atac, conform art. 520 alin. (1) C. proc. civ. şi a apreciat că recursul împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare (recuzare formulată în legătură cu modalitatea de pronunţare şi redactare a încheierii de sesizare) nu se poate transforma, indirect, într-o veritabilă cale de atac împotriva încheierii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Instanţa de fond din prezenta cauză a reţinut că decizia civilă nr. 228/22 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă în dosarul civil nr. x/2017, reprezintă o hotărâre judecătorească definitivă ce trebuie respectată şi pusă în aplicare ca atare, însă această decizie nu reprezintă, nici prin dispozitiv şi nici prin considerente, o decizie de casare a încheierii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 08.02.2019, pronunţată în dosarul civil nr. x/2017

În mod corect a apreciat Curtea de apel că decizia civilă nr. 228/22 septembrie 2020 nu poate reprezenta o probă care să conducă la concluzia săvârşirii de către pârâtele magistraţi a abaterii prevăzute la art. 99 lit. t), raportat la art. 991 din Legea nr. 303/2004, în condiţiile în care, cu ocazia soluţionării recursului formulat de reclamantă împotriva încheierii nr. 451 din 10 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2017, pârâtele magistraţi nu au fost audiate şi nu au avut nici o posibilitate reală de a se apăra, deşi s-a pus în discuţie chiar imparţialitatea lor şi incompatibilitatea lor ca urmare a unei posibile antepronunţării (săvârşită prin încheierea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 08.02.2019).

În opinia instanţei de fond, împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, decizia civilă nr. 228/22 septembrie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă nu poate constitui temei pentru sancţionarea disciplinară a pârâtelor magistraţi, cu atât mai mult cu cât acestea, pentru a evita orice încălcare a principiului aparenţei de imparţialitate a magistratului, au înţeles să se abţină de la soluţionarea dosarul nr. x/2017, însă cererea de abţinere le-a fost respinsă, fără a avea posibilitatea legală (aşa cum a avut reclamanta) să formuleze cale de atac împotriva încheierii nr. 451 din 10 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2017.

Înalta Curte reţine că, în exercitarea rolului activ, reglementat de art. 22 C. proc. civ., completul de judecată a apelat la mecanismul procedural al sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept, demers care se circumscrie modalităţii de abordare a mijloacelor procedurale puse la dispoziţie de legiuitor, în scopul unei juste soluţionări a cauzei, în contextul a numeroase litigii similare şi a unei jurisprudenţe neunitare la nivelul instanţei de trimitere.

În plus, demararea procedurii pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile obligă instanţa de sesizare să-şi exprime punctul de vedere, conform art. 520 alin. (1) C. proc. civ., obligaţie procedurală legală la care completul de judecată s-a conformat, neexistând o reglementare expresă cu privire la conţinutul acestui punct de vedere, aceasta rămânând la aprecierea instanţei, fiind o chestiune specifică activităţii de judecată.

Este de menţionat că aprecierea asupra oportunităţii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie face parte din raţionamentul logico - juridic al magistraţilor, aspect care nu poate constitui obiect al verificării disciplinare.

În acest context, Înalta Curte constată că, pe fondul argumentelor invocate de recurentă (care efectiv sunt critici la adresa modului de soluţionare a dosarului nr. x/2007), în mod evident nici Inspecţia Judiciară şi nici prima instanţă nu îşi puteau exprima punctul de vedere tocmai pentru a evita transformarea acestui demers într-un veritabil control judiciar asupra soluţiei.

Ca urmare, ceea ce invocă recurenta ca fiind o lipsă a cercetării judecătoreşti sau a analizei instanţei se explică prin chiar natura acestui mecanism procesual, care nu este menit să îndrepte erori de judecată, ci să sancţioneze o conduită necorespunzătoare a judecătorilor, conduită care nu se defineşte exclusiv prin încălcarea unor dispoziţii legale.

Aşa cum s-a arătat mai sus, actele dispuse de către instanţa de judecată în cursul procesului pot fi criticate numai în măsura în care sunt încălcate în mod intenţionat normele de drept material sau procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane, sau atunci când din culpă nu se aplică în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil normele de drept material ori procesual, aspecte care nu se regăsesc în cauza de faţă.

Or, aşa cum a subliniat prima instanţă, contrar susţinerilor reclamantei, formularea unui punct de vedere al completului de judecată, impus de prevederile art. 520 alin. (1) C. proc. civ., chiar mai amplu şi cu referiri inclusiv la situaţia de fapt a litigiului, nu poate conduce per se la sancţionarea disciplinară a judecătorilor pentru abaterea prevăzută la art. 99 lit. t), raportat la art. 991 din Legea nr. 303/2004, în lipsa unor probe concludente din care să rezulte intenţia clară a judecătorilor de a cauza o vătămare a intereselor uneia din părţi. Or, astfel de probe nu au fost administrate în prezenta cauză.

Judecătorii reclamaţi au explicat argumentele care au fundamentat soluţia adoptată şi criticată de către recurentă, iar interpretarea normelor de drept în raport de situaţia de fapt reţinută nu poate constitui un element al abaterii disciplinare imputate, întrucât aceasta constituie, în realitate, o modalitate de aplicare a legii, ce excede controlului administrativ.

Starea de fapt rezultată din verificări a condus la concluzia că nu se conturează indicii privind săvârşirea unei abateri disciplinare, în contextul în care atât cererea de recuzare promovată de reclamanta Parohia Ulma, cât şi declaraţia de abţinere formulată de judecătorii reclamaţi în dosarul nr. x/2017 au fost respinse, reţinându-se că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu determină apariţia unei situaţii de incompatibilitate.

Astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, nu trebuie omis nici contextul în care a fost pronunţată încheierea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 08.02.2019, respectiv în contextul a numeroase litigii similare cu cel în care este parte reclamanta şi a unei jurisprudenţe neunitare la nivelul instanţei de trimitere, situaţie în care pârâtele judecători au apreciat că se impunea formularea unui punct de vedere detaliat cu privire la situaţia de fapt litigioasă şi la prevederile legale incidente în cauză. Or, o astfel de atitudine nu poate fi calificată drept rea-intenţie sau gravă neglijenţă în exercitarea funcţiei din partea judecătorilor.

În acest context, Înalta Curte constată că aspectele invocate de recurenta-reclamantă prin calea de atac exercitată nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, iar hotărârea primei instanţe a fost dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale de drept material incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse anterior, Înalta Curte va dispune:

- în temeiul art. 32 şi art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, coroborate cu art. 486 alin. (2) şi (3) şi art. 496 din C. proc. civ., republicat, anularea, ca netimbrate, a recursurilor declarate de recurentele Unitatea de Cult Mănăstirea "Acoperământul Maicii Domnului" Secrieş (Schitul "Sfântul Ilie" Moldoviţa), Unitatea de Cult Parohia Neagra Şarului şi Unitatea de Cult Parohia Pogorirea Sfântului Duh Rădăuţi;

- în temeiul art. 33 şi art. 61 alin. (1) şi (3), coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de celelalte recurente - interveniente împotriva sentinţei civile nr. 1407 din 15 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal;

- în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., respingerea recursului declarat de recurenta - reclamantă Unitatea de Cult Parohia Ortodoxă Ulma împotriva sentinţei civile nr. 1407 din 15 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia netimbrării, invocată din oficiu.

Anulează recursurile declarate de recurentele - interveniente Unitatea de Cult Mănăstirea "Acoperământul Maicii Domnului" Secrieş (Schitul "Sfântul Ilie" Moldoviţa), Unitatea de Cult Parohia Neagra Şarului şi Unitatea de Cult Parohia Pogorirea Sfântului Duh Rădăuţi, ca netimbrate.

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă Unitatea de Cult Parohia Ortodoxă Ulma şi recursurile declarate de recurentele - interveniente Unitatea de Cult Parohia Drăgoieşti, Unitatea de Cult -Filia Mereşti (Giurgeşti), Unitatea de Cult Mănăstirea Sf. Vasile Cel Mare Schitul Moldova Suliţa, Unitatea de Cult Parohia "Adormirea Maicii Domnului" Dumbravita - Filia Vadu Moldoveni II, Unitatea de Cult Parohia "Adormirea Maicii Domnului" Nigoteşti-Filia Movileni, Unitatea de Cult Parohia "Sf. Dumitru" Cornu Luncii, Unitatea de Cult Parohia "Sf. Treime" Rotopăneşti, Unitatea de Cult Parohia "Sf. Nicolae" Cotu Băii, Unitatea de Cult Parohia "Sfinţii Voievozi" Râşca, Unitatea de Cult Parohia Adormirea Maicii Domnului Moldoviţa-Filia Raşca, Unitatea de Cult Parohia Băneşti, Unitatea de Cult Parohia Bărăşti, Unitatea de Cult Parohia Cajvana II, Unitatea de Cult Parohia Capu Câmpului, Unitatea de Cult Parohia Dealu-Filia Buda, Unitatea de Cult Parohia Doroteia-Filia Plutoniţa, Unitatea de Cult Parohia Giurgeşti, Unitatea de Cult Parohia Hânţeşti, Unitatea de Cult Parohia Hreatca, Unitatea de Cult Parohia Ilişeşti, Unitatea de Cult Parohia Ioneasa-Filia Ruşi, Unitatea de Cult Parohia Moara Carp-Filia Moara Nica(Bulai), Unitatea de Cult Parohia Moldova Suliţa, Unitatea de Cult Parohia Petru Rareş, Unitatea de Cult Parohia Pogorărea Sfântului Duh Vicovu de Jos, Unitatea de Cult Parohia Preuteşti, Unitatea de Cult Parohia Sasca Mare-Filia Sinca, Unitatea de Cult Parohia Şerbăneşti, Unitatea de Cult Parohia Sf. Apostoli Iţcani II, Unitatea De Cult Parohia Sf. Apostoli Petru şi C., Unitatea de Cult Parohia Sf. Mercurie şi D., Unitatea de Cult Parohia Sfinţii Arhangheli Mihail şi E., Unitatea de Cult Parohia Siliştea Liteni, Unitatea de Cult Parohia Slătioara, Unitatea de Cult Parohia Slobozia, Unitatea de Cult Parohia Spătăreşti, Unitatea de Cult Parohia Todireşti, Unitatea de Cult Parohia Unceşti, Unitatea de Cult Parohia Vama I, Unitatea de Cult Schitul Mănăstioara, împotriva sentinţei civile nr. 1407 din 15 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 mai 2023.