Challenge to pandemic restriction order dismissed as unfounded, upholding executive measures within statutory framework

Şedinţa publică din data de 4 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş la data de 25.05.2020, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României: - să se constate faptul că Guvernul României a încălcat prevederile Legii nr. 52/2003 cu ocazia adoptării H.G. nr. 394/2020; - să fie anulată H.G. nr. 394/2020 adoptată în condiţii nelegale şi conţinând prevederi neconstituţionale şi anticonstituţionale; - să fie suspendată aplicarea H.G. nr. 394/2020 până la soluţionarea definitivă a prezentului dosar.

Prin sentinţa nr. 49/29.07.2020, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 1794/24.03.2022, a admis recursul reclamantului, a casat sentinţa atacată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş la data de 30.06.2022, sub nr. x/2020* şi potrivit dezlegărilor instanţei de recurs, obligatorii potrivit art. 501 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., s-a reţinut că obiectul prezentei investiri îl reprezintă petitul vizând anularea H.G. nr. 394/2020, prin prisma încălcării drepturilor şi libertăţilor reclamantului.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 89 din 3 noiembrie 2022 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, cerere având ca obiect anularea H.G. nr. 394/2020.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a arătat că prima instanţă a reţinut în mod eronat că măsurile impuse prin H.G. nr. 394/2020 respectă dispoziţiile art. 5 alin. (3) coroborat cu art. 6 din Legea nr. 55/2020, iar restricţiile şi domeniile în care acestea pot fi impuse, dar şi condiţiile declarării stării de alertă, au fost, în fapt, stabilite prin Legea nr. 55/2020.

În opinia recurentului Legea nr. 55/2020 prevede numai nişte categorii de restricţii care se pot impune şi nici una dintre restricţiile concrete impuse prin H.G. nr. 394/2020 nu apar în lege, astfel încât soluţia instanţei este nelegală.

Prin adoptarea H.G. nr. 394/2020 pârâtul a impus restrângerea unor drepturi şi libertăţi, deşi potrivit Constituţiei României o astfel de măsură putea fi dispusă doar printr-o lege. De asemenea, date fiind dispoziţiile art. 53 din Constituţia României, Legea nr. 55/2020 ar fi trebuit să conţină precizarea expresă a tuturor măsurilor concrete care se pot lua pe perioada pandemiei, precum şi a condiţiilor în care aceste măsuri pot fi dispuse.

4. Apărările formulate de intimaţi

Intimatul-intervenient Ministerul Afacerilor Interne a depus întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat în limitele şi pentru următoarele considerente:

Demersul judiciar iniţiat de reclamant, aflat în al doilea ciclu procesual, vizează la acest moment, potrivit dezlegărilor primei instanţe de recurs, anularea H.G. nr. 394/2020, act normativ apreciat nelegal de către reclamant prin prisma restrângerii anumitor drepturi şi libertăţi, dar necesităţii şi proporţionalităţii măsurilor luate prin acesta.

Instanţa de fond a respins acţiunea formulată, reţinând, în esenţă, că actul atacat a fost emis de autoritatea competentă, în limitele legii şi în aplicarea acesteia, măsurile dispuse sunt fundamentate şi justificate de emitent şi au ca finalitate atingerea obiectivului stabilit de Legea nr. 55/2020.

Răspunzând criticilor recurentului din calea de atac promovată, Înalta Curte reţine că, în esenţă, se invocă nelegala substituire a Guvernului în competenţele de legiferare ale Parlamentului, câtă vreme măsurile dispuse prin actul contestat puteau fi dispuse doar printr-o lege adoptată de acesta din urmă.

În acord cu cele reţinute de prima instanţă, Înalta Curte subliniază faptul că H.G. nr. 394/2020 reprezintă un act de aplicare în concret a dispoziţiilor Legii nr. 55/2020. Astfel, Legea nr. 55/2020 defineşte starea de alertă şi măsurile sectoriale care pot fi dispuse în această perioadă, în timp ce H.G. nr. 394/2020 stabileşte măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc (restrângerea sau interzicerea organizării şi desfăşurării unor mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spaţii deschise, precum şi a unor întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise; restrângerea sau interzicerea circulaţiei persoanelor şi vehiculelor în locurile şi, după caz, în intervalele orare stabilite; instituirea carantinei asupra unor clădiri, localităţi sau zone geografice, etc.).

H.G. nr. 394/2020 cuprinde măsurile concrete necesar a fi întreprinse pe durata stării de alertă pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, posibilitatea restrângerii unor drepturi şi libertăţi fiind prevăzută de Legea nr. 55/2020, iar nu de actul contestat.

Aceste măsuri respectă dispoziţiile art. 5 alin. (3) coroborat cu art. 6 din Legea nr. 55/2020, care constituie cadrul legal al măsurilor excepţionale impuse de gestionarea situaţiei de criză, măsuri care, prin ele însele, afectează drepturi şi libertăţi ale cetăţenilor, dar sunt, însă, în acord cu imperativul constituţional din cuprinsul art. 53 alin. (1).

Astfel, textul constituţional menţionat impune 3 condiţii cumulative necesar a fi respectate pentru ca anumite drepturi să poată fi restrânse, în condiţii legale, în contextul stării de alertă, ingerinţa trebuind să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim, dar şi să fie necesară şi proporţională într-o societate democratică.

Aşadar, restrângerea exerciţiului anumitor drepturi şi libertăţi pe parcursul stării de alertă a fost reglementată prin Legea nr. 55/2020, iar măsurile concrete din cuprinsul H.G. nr. 394/2020 vizează aplicarea dispoziţiilor legii menţionate, în contextul unor cerinţe şi criterii clare, ele fiind subsumate obligaţiei statului de ocrotire a sănătăţii publice, prin prevenirea răspândirii la nivel naţional a virusului SARS-CoV2.

De asemenea, toate măsurile au fost dispuse în limitele legale şi au avut la bază principiul priorităţii interesului public, fără a se putea invoca un exces de putere în impunerea restricţiilor, acestea fiind absolut necesare dată fiind situaţia de fapt.

Contrar susţinerilor recurentului, la momentul adoptării H.G. nr. 394/2020 au fost avute în vedere datele rezultate din "Analiza factorilor de risc privind managementul situaţiei de urgenţă generată de virusul SARS-CoV-2 pe teritoriul României la data de 14.05.2020", document realizat la nivelul Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei, în cuprinsul căruia se prezintă analiza factorilor de risc prevăzuţi la art. 3 alin. (4) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi se indică necesitatea unui răspuns amplificat la situaţia de urgenţă determinată de răspândirea noului coronavirus.

Prin urmare, instanţa de fond a constatat, în mod corect, că actul atacat a fost emis în baza unor date obiective, ştiinţifice care justifică opţiunea emitentului, exprimată în limitele marjei de apreciere, recunoscută de legiuitor şi în considerarea obiectivului stabilit de Legea nr. 55/2020, de instituire a unor măsuri temporare în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa primei instanţe nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 89 din 3 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 4 mai 2023.